Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 258 din data de 28.01.2013
Angajarea răspunderii pârâților dispusă în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 (au folosit bunurile sau creditele debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane), respectiv a prevederilor a art. 138 alin. 1 lit. e) din aceiași lege ( au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia) s-a făcut în considerarea faptului că sunt îndeplinite atât cerințele generale ale răspunderii civile delictuale, și anume: săvârșirea celor două fapte ilicite, existența prejudiciului cert în patrimoniul debitoarei, legătura de cauzalitate între faptele pârâților și prejudiciul cauzat, respectiv vinovăția pârâților constând în retragerea deliberată a unei sume de bani din casa debitoarei și deturnarea unui fond de marfă din gestiunea aceleiași debitoare. De asemenea, sunt întrunite cerințele speciale ale răspunderii patrimoniale reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a și e) din Legea nr. 85/2006, și anume calitatea specială a pârâților de administratori ai debitoarei, faptele limitativ descrise de această normă specială, consecința acestor fapte constând în cauzarea stării de insolvență a debitoarei; calificarea juridică a actelor contabile oficiale și a celor fabricate pro causa.
Prin sentința civilă nr. 258/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4901/108/2012/a1 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C-AR M.L. IPURL Arad, în calitate administrator judiciar al debitoarei SC B. S. SRL, în contradictoriu cu pârâții SM și SZ, fiind obligați, în solidar pârâții să suporte din averea personală prejudiciul adus creditorilor debitoarei insolvente SC B. S. SRL de 72.540 lei.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că administratorii societății se fac vinovați atât de nepredarea actelor și documentelor societății cât și de nepredarea bunurilor societății și a sumelor de bani înregistrate în contabilitate.
Nepredarea actelor contabile către administratorul judiciar sau nedepunerea acestora la dosarul cauzei nu sunt incriminate de art. 138, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ci de disp. art. 143, alin. 2, lit. a din Legea nr. 85/2006, ca și infracțiune, bineînțeles, dacă se dovedesc a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni (latura obiectivă, latura subiectivă, elementul material, etc.), însă analiza faptei ca și infracțiune depășește atât cadrul procedural de față, cât și calificarea judecătorului cauzei, astfel că se va omite cercetarea sub acest aspect.
Nu există suficiente dovezi că nu a fost ținută contabilitatea sau că aceasta nu a fost ținută în conformitate cu legea, nici că respectiva contabilitate a fost sustrasă, ci doar nepredată administratorului judiciar, dimpotrivă, la organele în drept s-au depus situațiile fiscale la 31.12.2011, în anul anterior deschiderii procedurii, motiv pentru care judecătorul sindic va respinge cererea cu privire la această faptă.
Cu privire la celălalt aspect reglementat de lit. a și e din art. 138, alin. 1 al legii insolvenței, judecătorul sindic a constatat că, potrivit situațiilor fiscale la 31.12.2011 care reflectă situația societății până la acea dată, societatea deținea în proprietate bunuri care nu se înregistrează în evidențele primăriei în vederea impozitării, cum ar fi materialele în valoare de 17.957 lei și sume de bani în casă și bancă în valoare de 54.583 lei.
De asemenea, societatea este evidențiată în aceeași situație fiscală cu clienți neîncasați de 26.716 lei.
Toate aceste bunuri și sume de bani nu au fost predate administratorului judiciar, cu toate că au fost notificați administratorii la sediul societății, cât și la domiciliile lor care, potrivit adresei de la Evidența populației, nu s-au schimbat de la data deschiderii procedurii până la data notificării și nici până la data formulării prezentei acțiuni.
În acest caz, culpa administratorilor este evidentă dar și dublată de lipsa lor de la interogatoriu care, în accepțiunea disp. art. 225 cod procedură civilă, valorează fie acceptarea deplină a faptelor, fie început de dovadă care, prin coroborare cu celelalte probe, duc la conturarea culpei astfel cum s-a arătat.
Judecătorul sindic a constatat că, potrivit tabelului de creanțe al societății debitoare SC B. S. SRL, valoarea totală a creanțelor înscrise este de 112.805,78 lei, dar acesta nu este prejudiciul produs debitoarei prin fapta pârâților administratori.
Judecătorul sindic nu poate reține culpa în cazul sumelor de bani neîncasate de la debitorii debitoarei, deoarece, în lipsa documentelor contabile nu se cunoaște dacă aceste sume erau ajunse la scadență, erau în termenul de prescripție, sau dacă debitorii mai puteau fi executați sau nu, însă a reținut că pârâții au săvârșit faptele prevăzute la art. 138, alin. 1, lit. a și e din Legea nr. 85/2006, însușindu-și sumele de bani din casă și bancă și ascunzând materialele evidențiate în bilanțul contabil la 31.12.2011.
Prejudiciul inițial a fost mai mic, doar că, prin lipsa de preocupare a plății datoriilor, acest prejudiciu s-a majorat cu accesoriile calculate potrivit codului fiscal și de procedură fiscală de către creditorii bugetari.
Raportul de cauzalitate este evident, deoarece sumele de bani din casă nepredate administratorului judiciar și materialele sau contravaloarea acestora puteau să acopere parțial datoriile către bugetul de stat și bugetul local, precum și către creditorii chirografari, înainte de a se aduna și accesoriile calculate, astfel că legătura de cauzalitate dintre fapta prevăzută la art. 138, alin. 1, lit. a și e și prejudiciu constă în ajungerea societății debitoare în starea de încetare de plăți și implicit la insolvență, fiind dovedite astfel toate elementele prev. la art. 1357 cod civil, toate acestea completându-se și prin aplicarea disp. art. 225 cod procedură civilă.
Având în vedere considerentele de mai sus, precum și disp. art. 73, alin. 1 și 3 din Legea nr. 31/1990, precum și disp. art. 138, alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis în parte acțiunea față de pârâții SM și SZ - foști administratori ai debitoarei insolvente SC B. S. SRL pe care i-a obligat, în solidar, să suporte din averea personală prejudiciul de 72.540 lei adus creditorilor acestei societăți, prejudiciu compus din sumele de bani însușite nelegal și contravaloarea materialelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții SM si SZ solicitând în principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Arad, iar în subsidiar, modificarea hotărârea recurate în sensul respingerii în tot a cererii lichidatorului de antrenare a răspunderii patrimoniale, arătând în motivare că pentru a se putea dispune atragerea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei falite este necesar a se dovedi legătura de cauzalitate între starea de insolvență a firmei cu una sau mai multe din faptele prevăzute expres la art. 138 din Legea nr. 85/2006 , ceea ce nu s-a dovedit în cauza de față.
În cauză nu s-a administrat nici un mijloc de probă care să ateste incidența în cauză a prevederilor art. 138 alin 1 lit. a și e). Prin urmare, nu s-a făcut dovada de către reclamantă că suma de 54.583 lei a fost ridicată din casa debitorului de către pârâți și folosită în interes propriu și nu s-au produs probe care să ateste starea de fapt expusă în acțiune .
În ceea ce privește bunurile înscrise în evidența debitorului și care se susține de către reclamantă că nu se găsesc faptic, arată că reclamanta nu a produs nici o probă în susținerea celor afirmate, astfel că nici pârâții nu aveau cum să producă o probă contrară. Mai mult, nu și-au însușit nici un bun al societății, acestea există la sediul social al debitorului și nu au ascuns aceste bunuri.
Având în vedere cele de mai sus, atâta timp cât susținerile reclamantei nu au fost dovedite cu probe și mijloace de probă, atât sub aspect material cât și intențional, și în afară de invocarea unui text de lege, nu se poate reține în cauză nici o activitate frauduloasă a debitorului și nici afectarea intereselor terților creditori.
Este posibilă antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâților doar în condițiile în care se stabilește legătura de cauzalitate între această faptă și starea de insolvență a debitoarei, ceea ce nu este cazul în speță din raport nerezultând că insolvență se datorează vreunei fapte ilicite a pârâților.
Drept urmare, în mod eronat s-a reținut îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a recurenților pârâți, foști administratori ai falitei, câtă vreme faptele invocate nu au fost probate și de asemenea nu s-a dovedit legătura de cauzalitate cu starea de insolvență.
Pentru ca judecătorul sindic să se pronunțe asupra antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere si/sau a altor persoane care au contribuit la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvență, prin cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale trebuie să se dovedească condițiile întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.
În doctrină s-a statuat de asemenea că, independent de cuantumul pasivului, răspunderea fiecăruia se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție prin fapta proprie sau fapta comună, vinovăție ce trebuie, mai întâi de toate, dovedită că există, iar în subsidiar că îmbracă forma intenției.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate în fapt și în drept, precum și potrivit art. 304 pct. 9 și 304 ind.1 C.proc.civ., Curtea de Apel constată că acestea sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce privește critica recurenților pe temeiurile prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, în vederea casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat întrucât din actele și lucrările dosarului, efectuate de prima instanță, nu rezultă vre-o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, pârâții au fost citați în cauză (filele 16,17) cu mențiunea de a depune întâmpinare pentru termenul de judecată din 03.12.2012 însă aceștia nu s-au conformat. De asemenea, aceiași pârâți, au fost citați pentru termenul de judecată din 28.01.2013, cu notele de ședință formulate de reclamant și cu mențiunea prezentării la interogatoriu, însă nici de această dată pârâții nu au dat curs dispozițiilor instanței.
Nici critica vizând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă nu este întemeiată, întrucât această critică se adresează neadministrării de către prima instanță a probelor din care să rezulte existența faptelor prev. de art. 138 alin. 1 lit. a și e) din Legea nr. 85/2006, respectiv că nu s-a făcut dovada ridicării sumei de 54.583 lei din încasările debitoarei, de către pârâți, în interes propriu, respectiv că bunurile înscrise în evidența debitoarei nu se regăsesc faptic în patrimoniul acesteia, și astfel nu ar fi îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, reglementată cu titlu special de dispozițiile art. 138 din legea insolvenței.
Curtea va înlătura aceste motive de recurs, arătând că în recurs atât pârâții recurenți cât și lichidatorul intimat au administrat proba cu înscrisuri, și anume, cu registrul de casă în lei, pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2012, respectiv cu balanța contabilă pe aceiași perioadă. Aceste documente contabile au fost înfățișate de către lichidatorul intimat, astfel cum au fost depuse de către debitoare și înregistrate la organele fiscale, de unde au fost și culese, în vederea stabilirii componentelor de patrimoniu ale debitoarei. În schimb, pârâții recurenți au întocmit pro causa aceleași documente din dispoziția lor, sub semnătura debitoarei, fără însă ca documentele înfățișate să fi făcut obiectul înregistrării în contabilitatea proprie la epoca întocmirii lor și fără a fi depuse și înregistrate astfel la organele fiscale.
Deosebirea esențială între cele două categorii de documente constă în faptul că registrul de casă și balanțele contabile, depuse de lichidator, evidențiază retragerea sumei de 54.583 lei din casa debitoarei de către pârâți, precum și evidențierea în balanță a unor bunuri aflate pe stoc în valoare de 17.957 lei, bunuri care într-adevăr nu s-au mai regăsit faptic în gestiunea debitoarei. În mod contrar, în documentele depuse de către pârâți suma de bani aflată în casă figurează ca fiind cheltuită, iar valoarea bunurilor din stoc apare ca fiind lichidată.
O altă deosebire, care în aprecierea curții se referă la calificarea juridică a celor două categorii de documente, constă în natura legală de document contabil oficial, ce poate fi atribuită acestor documente. Astfel, au această natură potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, doar documentele depuse de către lichidatorul intimat, deoarece acestea evidențiază operațiuni corecte în contabilitatea debitoarei la epoca efectuării operațiunilor respective, atât registrul de casă, cât și balanțele contabile făcând obiectul înregistrării fiscale la organele competente. În schimb, documentele depuse de către pârâții recurenți nu pot fi calificate ca documente contabile oficiale autentice întrucât au fost întocmite din dispoziția pârâților în timpul soluționării acestei cauze, nefăcând obiectul înregistrării la timpul potrivit în contabilitatea debitoarei și în evidența organelor financiare.
Recursul pârâților este nefondat și pentru ca aduc critici sentinței pentru lipsa cerințelor angajării răspunderii civile delictuale.
Curtea, relevă că angajarea răspunderii pârâților s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006 (au folosit bunurile sau creditele debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane), respectiv a prevederilor a art. 138 alin. 1 lit. e) din aceiași lege ( au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia).
Așa cum s-a arătat este în afara oricărei îndoieli că pârâții au încasat din casa debitoarei, fără nici un just titlu suma de 54.583 lei, în folosul propriu, deoarece această sumă de bani nu se regăsește într-o investiție sau o cheltuială a debitoarei, respectiv, au făcut să dispară un fond de marfă din activul debitoarei în valoare de 17.957 lei, fără nici o explicație. Este evident că prin aceste două operațiuni s-au redus mijloacele de activ patrimonial al debitoarei, în măsură să îi asigure resursele financiare pentru a acoperii cel puțin o parte din creanțele pe care le avea de achitat față de creditori și în acest mod au contribuit în mod direct la cauzarea stării de insolvență a debitoarei.
Prin urmare, sunt îndeplinite atât cerințele generale ale răspunderii civile delictuale, și anume: săvârșirea celor două fapte ilicite, existența prejudiciului cert în patrimoniul debitoarei, legătura de cauzalitate între faptele pârâților și prejudiciul cauzat, respectiv vinovăția pârâților constând în retragerea deliberată a unei sume de bani din casa debitoarei și deturnarea unui fond de marfă din gestiunea aceleiași debitoare. De asemenea, sunt întrunite cerințele speciale ale răspunderii patrimoniale reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a și e) din Legea nr. 85/2006, și anume calitatea specială a pârâților de administratori ai debitoarei, faptele limitativ descrise de această normă specială, consecința acestor fapte constând în cauzarea stării de insolvență a debitoarei.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul, potrivit Deciziei nr. 1208/27.06.2013 pronunțată în dosarul nr. 4901/108/2012/a1.
| ← Recurs litigii cu profesionisti. Procedura insolventei.... | Procedura insolventei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
