Procedura insolvenţei. Procedura înscrierii în fals. Compatibilitate
| Comentarii |
|
Analiza creanţei, din perspectiva condiţiilor impuse de lege, cade în mod necesar în cercetarea de temeinicie a judecătorului-sindic, în cadrul unor verificări de fapt, care se circumscriu unui litigiu obişnuit, chiar dacă actul normativ care guvernează procedura insolvenţei este o lege specială. Necesitatea unui probatoriu complex sau cu valenţe speciale, ce ar putea fi analiza unor proceduri de înscriere în fals, este în competenţa tribunalului de faliment în măsura în care aceste analize sunt edificatoare pentru lămurirea caracterului cert, lichid şi exigibil al unei creanţe declarate pentru înscriere la masa credală. Până la cercetarea falsului instanţa trebuie să facă aplicarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, modificată, care statuează că la termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe, în acest din urmă caz, el putând admite, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva averii debitorului.
Secţia comercială, Decizia nr. 639 din 5 aprilie 2011
Prin sentința comercială nr. 95 din 20 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 4736/30/2009 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiș a respins atât excepția tardivității introducerii contestației, invocată de creditoarea SC R. SRL Oradea, cât și, ca inadmisibilă, cererea creditoarei contestatoare SCP.A. S. din Timișoara privind demararea procedurii de înscriere în fals a înscrisurilor depuse în probațiune de către creditoarea SC R. SRL Oradea, respingând, totodată, ca neîntemeiată contestația creditoarei SCP.A. S. din Timișoara, punându-i în vedere lichidatorului judiciar SC T. S.P.R.L. Timișoara să întocmească tabelul definitiv al creanțelor față de debitoarea SC P. SRL Timișoara.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SCP.A. S. din Timișoara, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că în mod greșit prima instanță i-a respins contestația pe considerentul că cererea de înscriere în fals ar fi inadmisibilă, întrucât ar excede atribuțiilor judecătorului-sindic, ceea ce ar însemna că în procedura insolvenței înscrisurile sunt probe absolute, care nu admit o contraprobă, lucru neadevărat.
Prin decizia civilă nr. 639 din 5 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. 4736/30/2009* C.A. Timișoara a admis recursul creditoarei și a casat în parte sentința comercială nr. 95 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Timiș, în ceea ce privește contestația la tabelul preliminar formulată de creditoarea SCP.A. S. din Timișoara, trimițând cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Instanța de control judiciar a apreciat că toate criticile aduse hotărârii atacate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., care statuează că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.
Potrivit art. 64 și 65 din Legea nr. 85/2006, modificată, în forma în vigoare la data depunerii declarațiilor de creanță, cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de declanșare a procedurii, cererile de creanțe urmând să fie înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege. Sunt considerate sub condiție și acele creanțe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal. Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanței, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții, la cerere trebuind să fie anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Același act normativ, în art. 66 și 67, prevede că toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii. Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, în vederea îndeplinirii acestei atribuții el putând solicita explicații de la debitor și va putea să poarte discuții cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informații și documente suplimentare.
Este fără îndoială că, raportat la textele citate și la documentele justificative care au fost anexate de către intimata SC R. SRL Oradea cererii sale de declarare a creanței, în mod judicios lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL Timișoara a înscris această societate creditoare pe tabelul preliminar cu suma de 524.480,19 lei. însă, dat fiind faptul că un alt creditor, recurenta SCP.A. S. din Timișoara, a formulat contestație împotriva înscrierii creanței respectivei societăți, iar în dovedirea temeiniciei contestației s-a și înscris în fals în privința mai multor înscrisuri care au stat la baza admiterii cererii de declarare a creanței intimatei, practicianul neputând să formuleze niciun punct de vedere în această privință întrucât nu deține actele contabile ale debitoarei, verificările sale limitându-se, așa cum reiese din cuprinsul întâmpinării depuse de SC T. S.P.R.L. Timișoara, doar la analiza documentelor justificative prezentate de creditor, solicitarea de explicații, în condițiile art. 67 alin. (2) din legea-cadru, trebuind făcută doar în măsură în care acesta o considera necesară, ceea ce nu a fost cazul în speță, în mod greșit judecătorul-sindic a respins ca inadmisibilă cererea contestatoarei pentru urmarea procedurii înscrierii în fals.
Aceasta, întrucât nu se poate susține cu temei că analiza unor proceduri ale înscrierii în fals nu este de competența judecătorului-sindic, în măsura în care aceste analize sunt edificatoare pentru lămurirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței unei persoane care solicită înscrierea sa pe tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare. Analiza creanței, din perspectiva condițiilor impuse de lege, cade în mod necesar în cercetarea de temeinicie a judecătorului-sindic, în cadrul unor verificări de fapt, care se circumscriu unui litigiu obișnuit, chiar dacă actul normativ care guvernează procedura insolvenței este o lege specială. Nu se poate reține că necesitatea unui probatoriu complex sau cu valențe speciale, ce ar putea fi dat de urmarea procedurii înscrierii în fals, nu cade în competența tribunalului de faliment în măsura în care aceste analize sunt edificatoare pentru lămurirea certitudinii unei creanțe declarate pentru înscriere la masa credală, fiind eronate statuările primei instanțe în sensul că o asemenea cerere ar excede atribuțiilor judecătorului-sindic, așa cum sunt ele limitativ enumerate de art. 11 din Legea nr. 85/2006, textul menționat reglementând doar „principalele atribuții ale judecătorului-sindic” în cadrul acestei legi.
Tocmai pentru că, după cum o recunoaște și intimata creditoare prin întâmpinarea formulată în cauză, potrivit istoricului emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș sub nr. 3686/27.01.2010, dl. I.F. a fost administratorul debitoarei SC P. SRL Timișoara în perioada 18 octombrie 2007-20 noiembrie 2008, iar toate documentele referitoare la relația comercială dintre cele două societăți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/19.06.2008, facturile fiscale emise în perioada 19.06.2008-31.10.2008 și biletele la ordin din 25 septembrie 2008, pentru suma de 22.013,34 lei, din 6 octombrie 2008, pentru suma de 27.998,86 lei și din 6 octombrie 2008, pentru suma de 46.581,21 lei, au fost întocmite în perioada mandatului său, iar aceste documente, care au sta la baza înscrierii creanței SC R. SRL Oradea pe tabelul preliminar, sunt contestate de către un alt participant la procedura insolvenței, cererea de înscriere în fals trebuia să fie primită, fiind nu numai admisibilă, ci și pertinentă, utilă și concludentă pentru justa și legala soluționare a cauzei, până la cercetarea falsului judecătorul-sindic trebuind că facă aplicarea dispozițiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, modificată, care statuează că la termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe, judecătorul-sindic va soluționa deodată, printr-o singură sentință, toate contestațiile, chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe, în acest din urmă caz, el putând admite, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva averii debitorului.
Apărările creditoarei intimate în sensul că, în mod corect tribunalul ar fi respins ca inadmisibilă cererea contestatoarei pe motiv că actul de vânzare-cumpărare nr. 43/19.06.2008 a fost semnat și ștampilat de către fostul administrator social al debitoarei SC P. SRL Timișoara, fiind perfect valabil, la fel ca facturile și biletele la ordin emise în temeiul acestuia, deoarece semnătura reprezentantului societății este aceeași pe contract, facturile încasate, facturile neîncasate, biletele la ordin acceptate la plată și cele refuzate, atât contractul, cât și biletele la ordin purtând amprenta ștampilei societății peste semnătura reprezentantului legal al persoanei juridice, iar această ștampilă nu a fost declarată pierdută sau furată, ca, de altfel, nici instrumentele de plată, biletele la ordin contestate fiind refuzate la plată pentru „lipsă totală de disponibil” și nu pentru „lipsă mandat semnatar”, fiind de prisos ca trasul să-i comunice „lipsa disponibilului” dacă instrumentul de plată nu ar îndeplini condițiile de formă și de fond impuse de legiuitor [art. 104 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 58/1934, modificată, pct. 36 teza II și pct. 60 din Norma nr. 6/1994 a Băncii Naționale a României] vor fi înlăturate, întrucât o eventuală falsificare a semnăturii reprezentantului sau a ștampilei unei societăți nu poate fi cercetată și stabilită cu certitudine decât într-o procedură judiciară și nu în urma verificării administrative efectuată de către funcționarul băncii cu ocazia stabilirii existenței „semnăturii autorizate”, respectiv a conformității acesteia cu specimenul depus la bancă.
Chiar și în condițiile în care debitoare a achitat o parte dintre facturi, cercetarea falsului documentelor justificative anexate de un creditor declarației sale de înscriere a creanței nu poate fi, de plano, respinsă, dat fiind faptul că ceea ce se defaimă ca fiind fals sunt, printre alte acte, facturile neplătite, deci, cele neacceptate la plată, iar urmarea procedurii reglementate de art. 183 și 184 din C.proc.civ. nu constituie o măsură de tergiversare a procedurii de executare colectivă, cum nejustificat susține intimata SC R. SRL Oradea, creanța contestată urmând, așa cum s-a arătat deja, să fie înscrisă pe tabel în mod provizoriu. Pe de altă parte, sunt neîntemeiate susținerile lichidatorului judiciar, potrivit cărora în speță nu ar fi îndeplinite cerințele prevăzute de art. 180-184 din C.proc.civ. pentru că procedura falsului poate fi utilizată în cazul înscrisurilor sub semnătură privată numai dacă se arată că sunt false și se indică autorul falsului, întrucât această din urmă condiție este cerută numai pentru suspendarea judecății, în temeiul art. 183 din cod.
(Judecător Nasz Csaba Bela)
| ← Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Nedesemnarea... | Înscriere de menţiuni în registrul comerţului. Adresă de... → |
|---|
