Reorganizare judiciară. Creanţe născute în timpul procedurii faţă de debitoare. Competenţa de soluţionare a acţiunii
Comentarii |
|
Legea nr. 85/2006, art. 11 alin. (2)
Judecătorul-sindic este competent să soluţioneze şi acţiunile ce vizează recuperarea creanţelor născute în timpul procedurii reorganizării judiciare a debitoarei, creanţe constând în contravaloarea gazelor naturale furnizate.
I.C.C.J., s. corn., dec. corn. nr. 3356 din 11 decembrie 2009
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, creditoarea SC E. România SA a solicitat obligarea debitoarei SC R. Oneşti SA la plata creanţelor curente reprezentând contravaloare gaze naturale şi penalităţi aferente, în perioada de reorganizare a debitoarei.
Prin sentinţa nr. 867 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătorului-sindic, excepţie invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
Tribunalului Bacău. In esenţă, instanţa a reţinut că atribuţiile judecătoru
lui-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidator judiciar şi la proccsele de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, iar orice alte cereri, indiferent dacă debitoarea are calitate de reclamant sau pârât, exced competenţei judecătorului-sindic, atribuţiile acestuia neputând fi extinse dincolo de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău, această instanţă invocând din oficiu excepţia de necompetenţă materială. Prin sentinţa civilă nr. 99 din 9 martie 2009 s-a admis excepţia, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Braşov, Secţia comercială. S-a considerat că, prin precizările la acţiune depuse de reclamantă, precum şi din discuţiile din timpul dezbaterilor, a rezultat faptul că reclamanta a înţeles să formuleze contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, fiind incidente dispoziţiile art. 11 lit. i) din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, înalta Curte a constatat că, prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea debitoarei la plata creanţelor
curente, creanţe născute în perioada de reorganizare a debitoarei. In drept, au fost invocate Legea nr. 85/2006, Codul civil şi Codul comercial, indicân-du-sc prevederile art. 11 lit. i) din Legea nr. 85/2006 (prin concluziile scrise
depuse la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov). In considerarea principiului disponibilităţii, având în vedere şi dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, precum şi scopul ce a stat la baza demersului judiciar al părţii, acela de a-şi recupera creanţele născute în timpul procedurii reorganizării judiciare a debitoarei, creanţe constând în contravaloarea gazelor naturale furnizate, s-a constatat că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Tribunalul Braşov, prin judecătorul-sindic. Astfel, din interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) din lege, în cuprinsul căruia sunt reglementate la lit. a)-n) „principalele atribuţii ale judecătorului-sindic”, se deduce că acestea au un caracter exemplificativ, şi nu limitativ. Demersul judiciar al reclamantei înscriindu-se în prevederile alin. (2) din acelaşi articol, în sensul că are natura unei cereri aferente procedurii insolvenţei prin care solicită controlul judecătoresc, prin luarea în considerare a prevederilor menţionate, este evident că judecătorul-sindic este acela care trebuie să-şi exercite controlul judiciar asupra cererii în discuţie. Pe de altă parte, contractul de furnizare a gazelor naturale necesare pentru continuarea activităţii debitoarei în perioada de reorganizare a fost încheiat în baza planului de reorganizare, pre-văzându-se clar termenele de scadenţă a plăţii contravalorii gazelor livrate, fiind vorba de o creanţă născută în timpul procedurii. Cum se pretinde că în timpul procedurii administratorul judiciar a refuzat plata sumelor cuvenite, este firesc şi în deplin acord cu prevederile legii insolvenţei ca judecăto-rul-sindic să dispună asupra cererii creditoarei.
Pentru aceste motive, înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, prin judecătorul-sindic.
← Verificarea declaraţiilor de creanţă. Atributiile... | Desemnarea provizorie a lichidatorului judiciar. Stabilirea... → |
---|