Revizuire. înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Dacă înscrisurile doveditoare în baza cărora s-a formulat cererea de revizuire au existat la data pronunţării hotărârii, dar nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentei, fiind deţinute de o altă persoană, cererea de revizuire este admisibilă.

(Secţia comercială, decizia nr. 316/24.05.1994)

Prin acţiunea înregistrată la 1.02.1991, reclamanta I.M.I.B. a chemat în judecată pârâta R.C.F.B, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.800 lei, cu titlu de daune, şi cheltuieli de judecată.

în motivarea cererii, se arată că s-a livrat I.R.A.T, prin intermediul pârâtei, 500 bucăţi inele de etanşare, care nu au ajuns la destinaţie, că s-a formulat reclamaţia administrativă la cărăuş, cu care s-a încercat şi concilierea directă.

Prin sentinţa civilă nr. 454, pronunţată la 13.03.1991, Tribunalul Municipiului Bucureşti declină competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2.677, pronunţată la 5.06.1991, Judecătoria sectorului 1 admite acţiunea reclamantei.

împotriva acestei sentinţe, pârâta a formulat cererea de revizuire, depunând, în susţinerea cererii sale, acte de cercetare şi dovezi privind eliberarea transportului destinatarului, deţinute de R.C.F.

Prin sentinţa civilă nr. 6537 din 8.11.1991, Judecătoria sectorului 1 a respins cererea de revizuire formulată de R.C.F.B, cu motivarea că aceasta nu a depus diligenţe pentru obţinerea actelor depuse cu ocazia revizuirii, împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuenta. Prin decizia nr. 92, pronunţată de T.M.B. la 6.02.1992, se admite recursul şi se casează hotărârea 6.537/1992 a Judecătoriei sectorului 1, cu motivarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la S.C. „I.A." - S.A. Timişoara.

în fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 10.149/8.10.1993, Judecătoria sectorului 1 respinge cererea de revizuire şi reţine că, din eroare, s-a citat în cauză S.C. "IA" - S.A. Timişoara, care nu era parte în litigiu.

împotriva sentinţei civile nr. 10.149, pronunţată la 8.10.1993, de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, formulează apel R.C.F.B.

în motivarea apelului se arată că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă, că actele noi, prezentate cu ocazia formulării cererii de revizuire, existau la data judecării cauzei, că erau deţinute de R.C.F.T. şi nu au putut fi prezentate din cauze neimputabile apelantei. Apelul este fondat.

Potrivit art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

în speţă, apelanta a depus la dosarul instanţei adresa nr. 5.173/1991, prin care face dovada că originalul scrisorii de trăsură (din care rezultă că marfa a fost predată destinatarei) i-a parvenit de Ia R.C.F.T. la data de 29.07.1991.

Deci, înscrisurile doveditoare, în baza cărora s-a formulat cererea de revizuire, au existat la data pronunţării hotărârii instanţei a cărei revizuire se cere, dar nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa apelantei revizuente, fiind deţinute de R.C.F.T.

Aceste înscrisuri, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.

Fiind întrunite dispoziţiile art. 322 pct. 5 Cod proc. civilă, se va admite apelul şi cererea de revizuire.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Revizuire. înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.