Valoare în vamă. Cheltuieli cu descărcarea bunurilor de pe vas şi depozitarea acestora la comisionarul vamal. Primul loc de destinaţie a mărfurilor
| Comentarii |
|
În situaţia importului maritim de bunuri, primul loc de destinaţie a acestora este cel al descărcării bunurilor în România.
Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 590 din 19 februarie 2013
Prin sentința civilă nr. 38 din 14.01.2011, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.R. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Accize și Operațiuni Vamale Timișoara - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și, în consecință, a dispus anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 32741/16.11.2009; anularea procesului-verbal de control încheiat la data de 13.11.2009, de către pârâta DRAOV Timișoara; anularea parțială a deciziei nr. 2134/379 din 24.12.2009 emisă de pârâta DGFP Timiș, precum și a dispoziției nr. 03/07.01.2010 emisă de pârâta DRAOV Timișoara.
împotriva sentinței au formulat recurs pârâtele și prin decizia civilă nr. 590 din 19.02.2013, pronunțată în dosarul nr. 417/59/2012, Curtea de Apel Timișoara a respins cererile reținându-se că obiectul litigiului îl reprezintă legalitatea refuzului organelor fiscale de a recunoaște reclamantei deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată pe care aceasta a plătit-o operatorilor portuari din Constanța Sud Agigea și Constanța Port pentru operațiunile de descărcare a mărfurilor importate de reclamantă din China.
Astfel, în fapt, Curtea reține că în perioada ianuarie 2007 - octombrie 2009, prin birourile Constanța Sud Agigea, Constanța Port și, respectiv, Timișoara, reclamanta a efectuat un număr de 236 de operațiuni de import privind materiale componente pentru produse de refrigerare/ congelare, din țările de origine: China, Japonia, Malaezia, Indonezia și India.
Transportul produselor a fost efectuat de către diverse societăți specializate, iar transportatorii, în nume propriu sau prin alte societăți, au efectuat și alte servicii specializate cum ar fi: manipulare, descărcare, eliberare containere și alte servicii pe bază de comision.
Din documentele financiar-contabile (facturi marfă, facturi externe de prestări servicii, fișele contului furnizori servicii, jurnale pentru cumpărări), a rezultat că au fost achitate distinct anumite prestări de servicii și alte taxe conexe transportului internațional, care nu au fost incluse în baza de calcul a TVA.
Cu privire la argumentele reclamantei - însușite de instanța de fond - Curtea reține că aceasta a susținut că este îndreptățită la deducerea TVA pentru serviciile portuare respective, în condițiile în care a plătit taxa respectivă și nu era scutită de la plata acesteia, întrucât sunt cheltuieli care au intervenit după primul loc de destinație în România și nu sunt incluse în valoarea în vamă. Drept urmare, a procedat la plata TVA aferent acestor servicii și a dedus taxa respectivă.
Examinând legalitatea hotărârii recurate, Curtea constată că problema de drept în discuție se referă la includerea sau nu în valoarea în vamă a cheltuielilor de descărcare de pe vas și de depozitare a acestora la comisionarul vamal - anterior finalizării procedurii vamale - a unor produse importate de reclamantă din China și transportate maritim până în portul Constanța.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare:
„(1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepția taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele și cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinație a bunurilor îl reprezintă destinația indicată în documentul de transport sau în orice alt document însoțitor al bunurilor, când acestea intră în România, sau, în absența unor astfel de documente, primul loc de descărcare a bunurilor în România”.
Curtea subliniază că problema interpretării se pune numai în ipoteza în care primul loc de destinație este chiar prima localitate de intrare în România - în speță, Constanța - și vizează includerea sau nu în baza de impozitare în scop de TVA a cheltuielilor de descărcare a bunurilor de pe nava pe care au fost transportate din China.
Or, Curtea consideră că „primul loc de destinație a bunurilor în România” îl reprezintă prima localitate din România, respectiv chiar „primul loc de descărcare a bunurilor în România” - Constanța. Situația ar fi diferită în cazul în care primul loc de destinație ar fi o altă localitate, pentru că în aceste situații ar fi incluse în baza de impozitare inclusiv cheltuieli de descărcare de pe vasul de transport, fiind efectuate anterior primului loc de destinație.
Curtea subliniază, în acest sens, că art. 139 alin. (2) face referire la „primul loc de destinație a bunurilor în România”, fără a distinge între acele diverse locuri din localitatea respectivă în care urmează a fi transportate mărfurile, fie în vederea vămuirii, fie în vederea efectuării altor operațiuni. Nu se poate reține că „loc de destinație” ar fi vama din acea localitate sau depozitul unde urmau să fie descărcate mărfurile de pe vas pentru că art. 139 alin. (2) nu prevede o anume „locație”, nu particularizează „primul loc de destinație a bunurilor în România”, iar faptul că este obligatorie vămuirea și că importatorul nu poate dispune de bunuri până la vămuire nu poate constitui un argument în sensul interpretării contrare, deoarece art. 139 alin. (2) nu condiționează definiția primului loc de destinație de posibilitatea importatorului de a dispune în mod liber de bunuri (respectiv de acordarea liberului de vamă).
Raportat la această concluzie, Curtea reține că nu este întemeiată opinia conform căreia primul loc de destinație nu este portul în care au fost aduse mărfurile, ci depozitul în care acestea urmează să fie depozitate și să fie efectuate operațiunile de vămuire, întrucât numai după efectuarea acestor operațiuni poate importatorul să dispună de bunuri.
Curtea subliniază că această opinie conduce nu numai la obligativitatea plății TVA pentru a doua oară pentru serviciile de descărcare de pe vas, ceea ce ar putea încălca principiul neutralității fiscale, dar în mod cert implică perceperea de majorări de întârziere pentru neplata TVA în vamă, accesorii care nu pot fi recuperate de agentul economic respectiv și care se datorează unei interpretări a unor dispoziții legale care nu are argumente indiscutabile și care să permită contribuabilului să-și prevadă sarcina fiscală și să acționeze în consecință.
Curtea atrage atenția că această simplă interpretare - care nu este susținută de un argument de text indiscutabil - nu poate constitui o bază solidă pentru a se putea reține certitudinea fiscală, respectiv faptul că un contribuabil poate cunoaște în mod clar cum trebuia să acționeze în cazul de față. în condițiile în care nu se poate reține în speță vreo fraudă sau intenție de fraudă, contribuabilul este sancționat pe baza unei interpretări care particularizează o noțiune vagă folosită de art. 139 alin. (2) - „primul loc de destinație a bunurilor în România”, iar caracterul vag al acestei noțiuni este repercutat asupra sarcinii fiscale a reclamantei.
în consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, iar recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara împotriva sentinței civile nr. 38/14.01.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., au fost respinse ca nefondate.
(Judecător Rodica Olaru)
| ← Condiţiile în care asociaţii unei societăţi cu răspundere... | Desenele şi modelele industriale. Condiţiile protecţiei lor → |
|---|
