Verificarea îndeplinirii condiţiei justificării unui interes legitim. Noţiunea de persoane vătămate în cursul procedurii de achiziţii publice
Comentarii |
|
Art. 255 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.34/2006
În procedura care se derulează iniţial în faţa Consiliului şi ulterior în faţa instanţei de judecată, reclamanţii trebuie să justifice un interes, respectiv să fie, în sensul O.U.G.nr.34/2006, persoane vătămate în procedură.
Curtea reţine că potrivit art. 255 alin.1 din O.U.G. nr.34/2006, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Persoana vătămată este definită de alin.2 al textului ca orice operator economic care: are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire şi a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire.
Ca atare, faţă de stadiul procedurii, de clasamentul stabilit de autoritatea contractantă prin procesul verbal din 16.08.2012, rezultând că autoarea plângerii se situează pe locul al treilea, Curtea constată că aceasta trebuie să justifice mai întâi posibilitatea de a urca în locul celorlalţi doi ofertanţi situaţi pe poziţiile prioritare 1 şi 2.
(Decizia nr. 2800/R-cont/10 Decembrie 2012)
Prin plângerea formulată de C&S D. G. I., în calitate de lider al asocierii formata din C&S D. G. I. Associati S.R.L. & S.C. P. & Asociaţii S.R.L., împotriva Deciziei nr.3650/337C7/3915 din 12.10.2012 a Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu SC A. SA, s-a solicitat:
- desfiinţarea Deciziei C.N.S.C. ca fiind netemeinică şi nelegala; admiterea contestaţiei;
- anularea Comunicării rezultatului procedurii nr.23355/28.08.2012 prin care s-a dispus declararea ofertei asocierii reclamante ca fiind "admisibila dar declarata necâştigătoare" în cadrul procedurii de atribuire a contractului Asistenta Tehnica pentru supervizare lucrări "Extinderea si Reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata în Jud. Vâlcea" ca fiind nelegală şi netemeinică;
- anularea Raportului procedurii precum şi a tuturor actelor subsecvente, având în vedere că: ofertantul declarat câştigător Asocierea SC E. R. SRL & E. S. de I. SL a prezentat o ofertă inacceptabilă (conform dispoziţiilor art.36 alin.1 lit.b şi f) din H.G. nr.925/2006, coroborate cu dispoziţiile art.36l alin.4 din H.G. nr.925/2006 şi ale art.202 alin.1 şi 11 din O.U.G. nr.34/2006), având în vedere nejustificarea preţului neobişnuit de scăzut pe care l-a prezentat în oferta, în scopul de a obţine punctajul maxim alocat pentru Criteriul de atribuire nr.1 Preţul ofertei menţionat în Fisa de Date a Achiziţiei; Asocierea H. B. Romania SRL & H. International a prezentat o oferta inacceptabilă, nejustificând preţul neobişnuit de scăzut; acordarea ofertei prezentate de către asocierea reclamantă a unui punctaj de doar 90,39 puncte, care să permită declararea ca fiind câştigătoare a ofertei celuilalt operator economic (care a obţinut nici mai mult, nici mai puţin decât maximul de 100 puncte), fără detalierea modului în care s-a ajuns la acest punctaj reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor consacrate de art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006, respectiv transparenta, egalitatea de tratament şi, nu în ultimul rând, eficienta utilizare a fondurilor publice; Oferta reclamantei respectă toate cerinţele minime expres prevăzute în documentaţia de atribuire iar preţul ofertat este unul real, serios si care asigură implementarea contractului în condiţii optime, fără a pune în pericol implementarea celor unsprezece contracte de lucrări;
- Obligarea autorităţii contractante la reanalizarea şi reevaluarea ofertelor cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în materia achiziţiilor publice şi a prevederilor documentaţiei de atribuire;
- Obligarea autorităţii contractante la emiterea unei Comunicări privind rezultatul procedurii in conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în vigoare în materia achiziţiilor publice şi cu prevederile documentaţiei de atribuire, precum şi cu respectarea principiilor consacrate de art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006.
În motivare se arată că autoritatea contractantă SC A. SA a organizat procedura de atribuire, prin licitaţie deschisă (on-line), în vederea atribuirii contractului Asistenta Tehnica pentru supervizarea lucrării "Extinderea si Reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata în Judeţul Vâlcea", conform anunţului de participare publicat în SEAP sub nr.135.081/27.04.2012.
Asocierea compusă din C C&S D. G. I.SRL & SC P. & Asociaţii SRL, reprezentata prin Lider de asociere C&S D.G.I. Associati SRL, si-a manifestat intenţia de a participa la această procedură prin depunerea, in termenul legal, a unei oferte conforme şi care îndeplineşte toate condiţiile minime de acceptabilitate solicitate în cuprinsul Documentaţiei de atribuire şi Fisei de date a achiziţiei.
La data de 28.08.2012 au fost înştiinţaţi, prin Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a contractului Asistenta Tehnica pentru Supervizare Lucrări "Extinderea şi Reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in jud. Vâlcea" nr.23355 de faptul că oferta sa a fost declarata admisibila, însă ,nu a fost declarata câştigătoare, deoarece a fost clasată pe locul III cu un punctaj final de 90,39 puncte. Oferta desemnata câştigătoare a fost cea depusa de Asocierea SC E. Romania SRL & E. S. de I. SL, corespunzătoare din punct de vedere al cerinţelor documentaţiei de atribuire şi al cărei preţ este de 7.982.400 lei fără TV A, cu un punctaj final de 100 puncte.".
Ulterior, în urma studierii dosarului achiziţiei (la data de 20.09.2012) a luat la cunoştinţă de faptul că pe locul II a fost clasată oferta asocierii H. International Bucharest SRL & H. International NV, care a prezentat un preţ de 8.435.417 lei şi a primit un punctaj de 96,2 puncte.
În urma studierii dosarului achiziţiei în baza art.274 alin.4 din O.U.G. nr.34/2006, a înţeles să precizeze contestaţia iniţială cu privire la motivele de inacceptabilitate si neconformitate ale ofertelor clasate pe locurile I si II.
Consiliul nu a analizat in mod concret, prin prisma dispoziţiilor art.36 alin.1 lit.b) din H.G. nr.925/2006, coroborate cu cele ale art. 361 alin. 4 si ale art. 79 din H.G. nr.925/2006 si ale art.202 alin.1 şi 11, menţinând decizia comisiei de evaluare de declarare ca şi câştigător un ofertant care a prezentat o oferta inacceptabilă.
Potrivit art.36 alin.1 lit.b) din H.G. nr.925/2006, "Oferta este considerata inacceptabila în următoarele situaţii: b) a fost depusa de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite in documentaţia de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art.11 alin.(4) - (5), documente relevante în acest sens...".
În cadrul ofertei depuse de către E. mai mulţi dintre experţii propuşi nu îndeplinesc condiţiile minime solicitate în FDA, după cum urmează:
Pentru inginer rezident pentru contractul cl.2 – I. B., potrivit Fisei de date a achiziţiei, la pag. 9, CAP. 5.5, pentru poziţia inginer rezident pentru contractul CL2, a fost solicitata îndeplinirea de către expertul propus de ofertanţi a următoarelor cerinţe: Calificare - studii superioare tehnice de lunga durata minim 4 ani in domeniul construcţii, mecanic, electric, instalaţii pentru construcţii, experienţa profesionala generala: - minim 5 ani, experienţa profesională specifică, - minim 3 ani experienţa in supervizarea lucrărilor de investiţii in domeniul epurării apelor uzate implementate in calitate de supervizor, reprezentant al beneficiarului(manager contract/diriginte de şantier), reprezentant al executantului (manager de contract).
În Fisa de date se specifica ca si condiţie obligatorie, prezentarea următoarelor documente: 1. Curriculum Vitae pentru fiecare expert principal (Formular 9) semnat de fiecare titular in parte. Curriculum Vitae trebuie sa cuprindă experienţa generala si profesionala specifica pentru îndeplinirea criteriilor solicitate. 2. Documente care sa dovedească vechimea în muncă (copii după carnetul de munca/contract individul de munca, recomandări emise de angajatori din care sa reiasă perioadele menţionate în CV. 3. Certificate Emise de angajatori sau referinţe care sa probeze experienţa profesională specifica indicata in CV (certificatele sau referinţele vor fi contrasemnate de o autoritate contractantă de care clientul beneficiar privat al proiectului in care expertul a fost implicat si vor trebui să specifice perioada de la data până la data, activităţile desfăşurate şi poziţia ocupată.
Pentru poziţia de Inginer Rezident pentru contractul CL 2, ofertantul câştigător l-a propus pe dl. I. B., care nu îndeplineşte cerinţele referitoare la experienţa profesionala specifica de minim 3 ani in supervizarea lucrărilor de investiţii in domeniul epurării apelor uzate.
La pagina 532 din oferta E. se afla depus C.V.-ul domnului B. I., care pentru perioada iulie 2007 - mai 2011 indica ca si angajator operatorul economic SC C. C. SRL unde a ocupat funcţia de Director general/Manager contract/ Diriginte de şantier, iar la rubrica proiecte sunt descrise mai multe fără a se detalia perioada în care, a activat ,,de la data la data” cum se solicita in FDA, pentru fiecare proiect în parte. Printre aceste proiecte este descris si un proiect desfăşurat în comuna Leleşti, judeţul Gorj, si anume „Canalizare si epurarea apelor uzate si modernizare drumuri în comuna Leleşti, satele: L., Fr. şi R.”.
În vederea demonstrării experienţei profesionale specifice de minim 3 ani în supervizarea lucrărilor de investiţii în domeniul epurării apelor uzate pentru expertul propus, ofertantul declarat câştigător a depus Recomandarea (fără număr de înregistrare) din data de 5.04.2012 pag.538 oferta E., emisa de către Primaria Comunei Leleşti.
In cadrul acestei recomandări nu se face nici o referire în baza cărui contract sau în numele cărui angajator a asigurat acest expert supervizarea din partea Beneficiarului. Acest fapt este în mod intenţionat nespecificat deoarece acest expert nu a ocupat o astfel de poziţie in cadrul acestui proiect.
Pentru servicii de dirigenţie de şantier Comuna Lelesti a încheiat următoarele contracte: Contractul de servicii nr.2817/16.07.2009 cu P.F.A. Ţ. Ş., Contractul de servicii nr.2818/16.07.2009 cu P.F.A. R.G.".
Nu exista o corelare intre CV, Carnet de munca si Recomandarea depusa, Comisia de evaluare trebuia sa manifeste un minim de diligenta pentru a constata ca acest document este întocmit pro causa, şi prin luarea lui în considerare sunt atinse în mod iremediabil interesele celorlalţi participanţi la procedura.
Pentru dovedirea experienţei specifice acest expert a depus numai aceasta recomandare, emisa in mod nelegal, iar prin îndepărtarea acesteia, el nu mai poate face dovada experienţei solicitate.
Deşi Consiliul este cu acord cu critica subscrisei potrivit căreia din documentele prezentate NU rezulta cele solicitate prin FDA, reţinând mai exact "in perioada iulie 2007-mai 2011 dl. B. I. a fost angajat al SC C. C. SRL, ocupând funcţia de Director general/Manager contract/Diriginte de şantier, iar proiectele la care a participat sunt în număr de trei, fără a fi prezentat detaliat si fără a fi specificate perioadele alocate pentru fiecare, în formatul luna şi an, aşa cum se solicita in Fisa de date a achiziţiei", ulterior acesta disculpa pe ofertantul declarat câştigător pentru încălcarea F.D.A. deoarece "pe de o parte, a avut in vedere faptul ca participarea la cele trei proiecte a fost in perioada iulie 2007- mai 2011, iar pentru perioadele care se suprapun se va lua in considerare o singura data, iar pe de alta parte, faptul ca din recomandarea eliberata de Primăria Comunei Leleşti rezulta ca acest proiect a fost derulat in perioada septembrie 2008-decembriei 2011, fiind astfel completata perioada aferenta acestui proiect in CV-ul prezentat pentru dl. B. I. "
Prin afirmaţiile sale CNSC contrazice chiar înscrisurile depuse de către reclamantă, şi anume Fisa naveta pentru documentele specifice procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publica de servicii încheiat cu PFA Ţ. Ş. şi Fisa naveta pentru documentele specifice procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publica de servicii încheiat cu PFA R.G., din cuprinsul cărora rezultă neechivoc obiectul contractelor de servicii încheiate cu cei doi diriginţi de şantier, proiectul aferent acestor contracte, perioada serviciilor desfăşurate, inclusiv valoarea acestora.
Pentru expert principal 2- inginer de proces staţie tratare apă potabilă (STAP)- C. A. C., în F.D.A la capitolul Experienţa profesionala specifica se solicita - minim 3 ani experienţa in operarea sau proiectare STAP în calitate de inginer de proces/proiectant in domeniul apei potabile. "
In demonstrarea îndeplinirii acestei cerinţe pentru expertul propus, ofertantul E. a depus următoarele documente: Curriculum Vitae- pag.454-461 oferta E., copii ale diplomelor si certificatelor obţinute -pag.461-463 oferta E., carnet de Munca; pag.468-474 - oferta E., Recomandarea din 20.04.2012 emisă de A. Gorj - pag.464 oferta E., recomandare emisă de E. din 18.07.2011 -pag.463 oferta E., certificat nr.548 din 17.05.2012 emis de V. W. S. & Technologies Romania SRL.
La data de 16.07.2012 autoritatea contractantă a transmis către E. Solicitarea de Clarificări nr.19074, unde cu privire la expertul C. A. C., solicita ofertantului să clarifice următoarele aspecte: referitor la experienţa profesională specifică - Inginer de Proces Staţie Tratare Apa Potabila (STAP) C. A.C.,certificat pag.465 nr.548/17.05.2012 emis de V. W. dovedind calitatea de inginer de proces, în domeniul apei potabile, perioada februarie 2006-decembrie 2008, nu este contrasemnata de beneficiar, recomandarea pag.463 emisa de E. din 18.07.2011 pentru perioada 03.2011-07.2011, nu este contrasemnata de beneficiar."
La aceasta solicitare de clarificări ofertantul declarat câştigător a răspuns prin adresa înregistrata la A. sub nr. 19689/19.07.2012, prin care aduce la cunoştinţa Autoritarii contractante ca ,,referitor la recomandarea emisa de V. W., care acoperă proiectele in care a fost implicat dl. C. în calitate de inginer de proces, în perioada 09.2003-02.2006 si respectiv 02.2006 -12.2008 dorim sa precizam ca Grupul V. W. include A. N. Bucureşti, fiind astfel însuşi Beneficiarul în cadrul proiectelor: Uzina de Apa R. – A. N. Bucureşti (Grupul V. W.) -Uzina de Apa A.- A. N. Bucureşti (Grupul V. W. -Uzina de Apa R. – A. N. Bucureşti (Grupul V.W.”.
Prin acelaşi răspuns la clarificări pentru acest expert se transmite o Recomandare emisa de SC Apa V. Iaşi care ar trebui să susţină Recomandarea emisă de către E. în calitate de angajator, si care nu era contrasemnată de beneficiarul proiectului.
Din coroborarea informaţiilor obţinute din documentele depuse de către E. în cadrul ofertei sale şi răspunsul la clarificări, este evident ca nici acest expert nu îndeplineşte cerinţele minime solicitate prin F.D.A şi în mod ilegal Comisia de evaluare a declarat ca fund îndeplinite si acceptabila oferta, având în vedere următoarele: în ceea ce priveşte Certificatul/Recomandarea emisa de V. W. Solutions & Technologies România SRL, Comisia de evaluare s-a mulţumit cu răspunsul informal al ofertantului prin care ii aduce la cunoştinţa cum ca ar face parte din acelaşi grup de firme, şi în concluzie nu mai era nevoie sa fie contrasemnate de către beneficiarii proiectelor.
Or, V. W. nu are calitate de beneficiar al proiectelor, nici in calitate de autoritate contractanta si nici in calitate de client privat.
La proiectele Uzina de apa: R., A. si C. - calitatea de beneficiar este deţinută de SC A.N. SA Bucureşti, entitate juridică distinctă de societatea care a emis recomandarea. SC A.N.SA este concesionarul serviciilor de alimentare cu apa in Bucureşti până în anul 2025, iar V. W. Solutions & Technologies Romania SRL este un operator economic privat care activează în acest domeniu (apa - canal).
Este irelevant faptul ca societatea franceza V. E. Compagnie Generale des Eaux deţine o parte din acţiunile A. N. SA Bucureşti, deoarece acesta are doar calitatea de acţionar care nu se confundă cu persoana juridica distincta SC A. N. SA Bucureşti.
Cu toate acestea, în opinia CNSC, grupul de societăţi (sau holding-ul) este reglementat de legislaţia noastră naţionala, reţinându-se in pag.45 din Decizie - paragraf 7: în ceea ce priveşte recomandarea emisa de către V. W. este relevantă afirmaţia ofertantului SC E. Romania SRL potrivit căreia - Grupul V. W. include A. N. Bucureşti, fiind astfel însuşi Beneficiarul în cadrul proiectelor, grupul de firme fiind construit in jurul unei societăţi care le asigura conducerea, reunind societăţi comerciale independente din punct de vedere juridic, fiind însă strâns legate intre ele prin participaţii si relaţii contractuale."
Ca atare, nu beneficiarul proiectelor a emis recomandările în discuţie.
Tot ca răspuns la Solicitarea de Clarificări nr., prin Adresa înregistrata la A. sub nr. se transmite Recomandarea fără număr si fără dată emisă de A. V. Iaşi pentru acelaşi expert, inginer de proces C.A.C., care ar trebui să susţină experienţa profesionala specifica, iniţial indicată prin adresa emisa de E. în data de 18.07.2011.
Aceasta recomandare include o perioada ulterioară depunerii ofertelor, si anume 04.2012-07.2012 şi este evident ca este emisa cu mult după aprilie 2012 când a fost depusa oferta, astfel ca ea nu poate fi luata în calcul la determinarea experienţei specifice.
În ce priveşte inginerul rezident pentru contractul CL3, CL7, CL 11 – D. E. V., potrivit Fisei de date a achiziţiei, la pag. 9, CAP. 5.5, pentru poziţia inginer rezident pentru contractul CL2, au fost solicitată îndeplinirea de către expertul propus de ofertanţi a următoarelor cerinţe: Calificare: - studii superioare tehnice de lunga durata minim 4 ani in domeniul construcţii, mecanic, electric, instalaţii pentru construcţii. Experienţa profesionala generala: - minim 5 ani. Experienţa profesională specifica - minim 3 ani experienţa in supervizarea lucrărilor de investiţii in domeniul epurării apelor uzate implementate in calitate de supervizor, reprezentant al beneficiarului(manager contract/diriginte de şantier), reprezentant al executantului (manager de contract).
In ceea ce priveşte modalitatea de îndeplinire a acestor cerinţe, tot în FDA se specifica ca şi condiţie obligatorie, prezentarea următoarelor documente: 1. Curriculum Vitae pentru fiecare expert principal (Formular 9) semnat de fiecare titular in parte. Curriculum Vitae trebuie sa cuprindă experienţa generala si profesionala specifica pentru îndeplinirea criteriilor solicitate. 2. Documente care sa dovedească vechimea in munca (copii după carnetul de munca/contract individul de munca, recomandări emise de angajatori din care sa reiasă perioadele menţionate în CV. 3. Certificate Emise de angajatori sau referinţe care sa probeze experienţa profesionala specifica indicata in CV (certificatele sau referinţele vor fi contrasemnate de o autoritate contractantă de care clientul beneficiar privat al proiectului in care expertul a fost implicat si vor trebui sa specifice perioada de la data pana la data, activităţile desfăşurate şi poziţia ocupata. "
Pentru poziţia de Inginer Rezident pentru contractul CL 3, CL 7, CL 11, ofertantul câştigător a propus-o pe doamna D. E. V., care nu îndeplineşte cerinţele referitoare la experienţa profesională specifică de minim 3 ani in supervizarea lucrărilor de investiţii in domeniul epurării apelor uzate.
Prin Răspunsul nr.13365/18.07.2012 la solicitarea de clarificări a autoritarii contractante, E. prezintă o nouă recomandare pentru acest expert, emisa de A.R. Gorj, care suplimentar de prima recomandare depusa o data cu oferta, precizează conform FDA perioada implicării acestui expert in proiect respectiv, 06.2010-07.2012.
Si cu privire la acest expert, data emiterii noii recomandări este la 5 luni de la data depunerii ofertei, iar perioada aprilie - iulie 2012 nu poate fi calculata la experienţa specifica.
Ataşat răspunsului la clarificări, ofertantul declarat câştigător depune şi o a treia recomandare de la acelaşi beneficiar prin care se doreşte dovedirea experienţei în funcţia de inginer proiectant.
Spre deosebire de primele două recomandări, emise tot de A. Gorj, aceasta este nedatata, fără număr de înregistrare si emisă de o persoana necunoscută care semnează pentru persoana nominalizata, din cadrul Biroului de producţie.
Evident, aceasta recomandare este un înscris pro causa, fabricat pentru a ,,acoperi" perioada in care ,,pe lângă calitatea de inginer proiectant d-na E. D. a mai îndeplinit si calitatea de diriginte de şantier. "
Comisiei de evaluare îi era interzis sa considere a fi concludente răspunsurile la solicitarea de clarificări, atâta timp cât prin aceasta recomandare nu se specifică în cadrul căror proiecte a fost ,,si diriginte de şantier" si pe ce perioada, deci nici sub acest aspect nu sunt îndeplinite cerinţele minime solicitate prin FDA iar oferta E. trebuia respinsă ca inacceptabilă.
B. Potrivit dispoziţiilor art.36 alin.1 lit.f) din H.G. nr.925/2006: "Oferta este considerata inacceptabila în următoarele situaţii: (...) în urma verificărilor prevăzute la art.202 şi 203 din O.U.G. nr.34/2006 se constată ca oferta are un preţ neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini."
1. Nejustificarea de către ofertantul câştigător Asocierea E. a preţului aparent neobişnuit de scăzut prin răspunsul formal şi lacunar transmis la cererea Autorităţii contractante,
În urma accesării in SEAP a propunerii financiare depuse de către E. Comisia de evaluare a constatat ca "oferta financiara prezentata are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat, acesta fiind de 58,73 din valoarea estimata a contractului”. Deoarece oferta reprezintă mai puţin decât 85% din valoarea estimata a contractului, Comisia de evaluare a înţeles sa facă aplicarea dispoziţiilor art.361 alin.2 şi 3 din H.G. nr.925/2006, coroborate cu dispoziţiile art.202 alin.1 din O.U.G. nr.34/2006, formulând Cererea de clarificare nr.22199 din 14.08.2012 privind propunerea financiara, prin care a solicitat ofertantului sa transmită Anexa nr.V.A din Propunerea financiară-completată în integralitate, fundamentarea economica a modului de formare a preţului si documente relevante care au stat la baza întocmirii acesteia si a Propunerii financiare.
Ca răspuns la adresa nr.22199/14.08.2012, si anume Cererea de clarificare, E. a transmis Adresa fără număr şi fără dată, fără număr de înregistrare la autoritatea contractanta, prin care prezintă aşa-zisa justificare a preţului ofertei depuse.
În justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, ofertantul a prezentat un tabel în care doreşte sa justifice costul unitar lei/zi lucrătoare, iar din analiza acestui tabel, rezultă că nu a prezentat fundamentarea economică a modului de formare a preţului conform menţiunii din Anexa 5 A, declarând doar formal ca o respectă, spre deosebire de reclamantă, care a prezentat pentru fiecare expert costuri administrative şi operaţionale, conform Solicitării autorităţii contractante si formularului 5A, cheltuieli administrative, impozite, taxe, etc.;
La Capitolul Cheltuieli diverse si neprevăzute, este trecuta valoarea 0, nerespectând astfel cerinţele exprese prevăzute de Caietul de sarcini, care impunea ofertanţilor să ia în calcul şi să evidenţieze în preţul ofertat, posibilitatea prelungirii contractului cu maxim 10 luni.
Din justificarea prezentata nu rezulta valoarea cheltuielilor administrative, precum: transport, cazare, diurne, concedii, asigurări medicale etc. raportarea la salariul mediu brut pe economie la nivel naţional este nerelevanta deoarece aceasta valoare statistica se rezuma exclusiv la cuantumul remuneraţiei expertului, însă în speţă aceasta suma trebuie sa cuprindă tot ceea ce este trecut in algoritmul prezentat în Anexa 5; C.U.Z.=Rbp+CPp+Cad+Cbl+CSp+Cx+Pb, mai exact, costurile de personal mai sus expuse, cheltuieli administrative, cheltuieli aferente birourilor de proiect, alte cheltuieli necesare neprevăzute, profit brut prestator; in justificarea si fundamentarea economica a formarii preţului nu este individualizat profitul aşa cum era in mod obligatoriu solicitat prin formula de calcul.
Personalul implicat in contractul de servicii de supervizare are nevoie de echipamente de lucru. Ca urmare, nu se poate reţine afirmaţia Autorităţii contractante, că obiectul procedurii este achiziţia de servicii de consultanţă şi nicidecum achiziţia de produse sau lucrări, astfel ca ofertanţii pentru fundamentarea preţului aveau posibilitatea sa transmită nivelul de salarizare a forţei de muncă, aceste informaţii fiind transmis de către ofertantul declarat câştigător.
Experţii din echipa Consultantului trebuie să aibă in dotare echipamente cu care să îşi exercite atribuţiile zilnice pe şantier: echipamente de măsură şi control, echipamente de captare si transmitere a imaginilor, echipament topo etc., tot ceea ce îi permite Dirigintelui de şantier să îşi îndeplinească sarcinile stabilite prin Legea nr.10/1995.
Faptul că antreprenorii lucrărilor vor pune la dispoziţia Consultantului birouri de şantier în imediata vecinătate a birourilor Antreprenorului, cu acces la utilităţile necesare, nu este conform cerinţelor, deoarece caietul de sarcini aferent contractelor de lucrări prevede că antreprenorul pune la dispoziţie containere pentru organizarea biroului. Dotarea acestui container cu birouri de lucru, scaune, PC-uri. multifuncţional (copiator, imprimanta, scaner, fax), aparate foto/filmat, echipament topo sunt in sarcina Consultantului.
Astfel în extras din Caietul de sarcini se arată că »Consultantul este obligat ca şi parte interesata a contractului sau sa îşi asigure mobilierul, telefon, fax, calculatoare, conexiune la internet, echipamente de multiplicare documente alte facilitaţi şi echipamente de birotica, precum şi orice alte dotări necesare pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezentul Contract."
Aceste menţiuni se regăsesc şi în celelalte caiete de sarcini pentru atribuirea contractelor de lucrări ridicate deja in SEAP de AC.
Referitor la precizarea AC de la pagina 5, unde menţionează ca Ofertantul declarat câştigător a transmis o formula de calcul, respectiv: C.U.Z.= Rbp+CPp+Cad+CbI+CSp+Cx+Pb se arată că aceasta nu este susţinută de documente
CNSC reţine că E. ,,a transmis documentele solicitate, detaliind modul de formare a preţului", dar ofertantul declarat câştigător nu a transmis decât un răspuns lacunar, neînsoţit de documente justificative.
Nelegal şi netemeinic, C.N.S.C. a respins critica referitoare la nerespectarea de către asocierea E. a prevederilor cuprinse la pct.4^2 din Caietul de sarcini; in mod eronat se retine ca asocierea câştigătoare, prin oferta prezentata, a prezentat în preţul ofertat şi perioada de prelungire a contractului cu 10 luni, deoarece în ofertă nu se face referire la aceasta prelungire, şi nici nu au făcut dovada că în preţul ofertat ar fi incluse si costurile necesare prelungirii contractului cu 10 luni.
Anexa 5A, prezentata de ofertantul E. în cadrul Propunerii financiare nu respecta formatul solicitat de AC prin Documentaţia de atribuire. Astfel, Ofertantul cu buna ştiinţa a inserat aceeaşi definiţie pentru experţii pe termen lung ca şi pentru experţii pe termen scurt, ceea ce contravine prevederilor regulamentului Comisiei europene. Ca urmare, Oferta in care se modifica formularele puse la dispoziţie prin Documentaţia de atribuire este neconformă.
Ofertantul a prezentat toţi experţii secundari solicitaţi de Autoritatea Contractanta ca si Experţi pe termen lung.
Oferta H. International (Bucharest) SRL & H. International NV - oferta declarata admisibila de către comisia de evaluare si clasata pe locul 2.
Comisia de evaluare a încălcat dispoziţiile art.36 alin.1 lit.b) din H.G. nr.925/2006, art.36 alin.1 lit.f) coroborat cu dispoziţiile art.36 alin. 4 si ale 79 din H.G. nr.925/2006 şi ale art. 202 alin.1 şi V din O.U.G. nr.34/2006, declarând admisibil un ofertant care a prezentat o oferta inacceptabila.
Caracterul inacceptabil al ofertei prezentate de către asocierea H. rezultă din nejustificarea de către ofertantul clasat pe locul II Asocierea H. a preţului aparent neobişnuit de scăzut prin răspunsul formal şi lacunar transmis la cererea AC.
În urma accesării în SEAP a propunerii financiare depuse de către H. Comisia de evaluare a constatat ca "oferta financiara prezentata are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat, acesta fiind de 62,06 din valoarea estimata a contractului." Deoarece oferta reprezintă mai puţin decât 85% din valoarea estimată a contractului, Comisia de evaluare a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art.361alin.2 şi 3 din H.G. nr.925/2006, coroborate cu dispoziţiile art.202 alin. 1 din O.U.G. nr.34/2006, formulând Cererea de clarificare nr.22200 din 14.08.2012 privind propunerea financiara, prin care a solicitat ofertantului sa transmită Anexa nr. V.A din Propunerea financiara - completată în integralitate, fundamentarea economica a modului de formare a preţului si documente relevante care au stat la baza întocmirii acesteia şi a Propunerii financiare.
Ofertantul H. a răspuns la Solicitarea de clarificări prin adresa înregistrata la A. sub nr.22272 din 16.08.2012 ora 800, iar comisia de evaluare a constatat ca ofertantul a justificat preţul ofertat, oferta fiind declarată admisibilă. Din analiza justificării prezentate rezultă că salariile nete ale experţilor inginer de proces staţie apa şi pentru inginer tratare staţie epurare expertul pe termen scurt şi verificatorii de proiect au fost greşit calculate.
Datoriile angajatorului către bugetul de stat au fost de asemenea greşit calculate, în sensul ca nu au respectat prevederile legale în vigoare, aplicând procente mult mai mici decât cele obligatorii stabilite (spre exemplu la Lider de Echipa, calculate conform legii de 5760 lei iar valoarea trecută de H. în oferta este de numai 2.568 lei).
Nu s-a putut verifica costul total ofertat deoarece reclamanta nu a putut să estimeze, pentru fiecare expert în parte, calculul "adaus comercial" neştiind ce reprezintă.
In concluzie, şi ofertantul Asocierea H. clasat pe locul 2, a fost greşit evaluat de Comisia de evaluare.
In concluzie, se solicită admiterea plângerii, desfiinţarea deciziei CNSC atacate, şi pe cale de consecinţa admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulata si precizată/dezvoltată, în sensul anularii Comunicării rezultatului procedurii nr.23355/28.08.2012 ca fiind nelegală şi netemeinică, anularea Raportului procedurii precum şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea autorităţii contractante la reanalizarea şi reevaluarea ofertelor cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în materia achiziţiilor publice şi a prevederilor documentaţiei de atribuire şi obligarea autoritarii contractante la emiterea unei Comunicări privind rezultatul procedurii în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în vigoare în materia achiziţiilor publice şi cu prevederile documentaţiei de atribuire, precum şi cu respectarea principiilor consacrate de art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006.
Prin decizia nr.3650/337/C7/3915/12.10.2012, C.N.S.C. a respins ca nefondată contestaţia formulată de C&S D. G. I., în calitate de lider al asocierii formata din C&S D. G. I. Associati SRL & SC P. & Asociaţii SRL, dispunând continuarea procedurii de achiziţie publică.
Pentru a pronunţa această soluţie Consiliul a reţinut că autoritatea contractantă S.C. A. S.A., prin anunţul de participare nr. 135081/27.04.2012, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - SEAP, a iniţiat procedura de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de achiziţie publică având ca obiect ,,Asistenţa tehnică pentru supervizarea lucrărilor proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în jud. Vâlcea”, documentaţia de atribuire fiind postata în SEAP. Valoarea estimata a contractului este de 13.591.509 lei, fără T.V.A., iar criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic".
În raportul procedurii nr. 23243/27.08.2012, s-a consemnat că oferta depusă de către C&S D. G. I. Associati S.R.L. a fost declarata admisibilă şi respinsă, oferta desemnata câştigătoare, conform criteriului de atribuire ,,oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" fiind cea prezentata de către asocierea formată din S.C. E. Romania S.R.L şi E. Servicios de Ingenieria SL, cu o propunere financiara de 7.982.400 lei, fără T.V.A., cu un punctaj final de 100 puncte.
Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost făcută de către autoritatea contractantă către C&S D. G. I. Associati S.R.L., prin adresa nr.23355/28.08.2012.
Consiliul a constatat că aceasta se referă la rezultatul procedurii de achiziţie publică, contestatorul criticând, pe de o parte, oferta prezentată de ofertantul declarat câştigător, respectiv asocierea formată din S.C. E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL, în sensul că acesta nu justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut ofertat, iar pe de alta parte, aduce critici asupra conţinutului adresei de comunicare a rezultatului procedurii.
Consiliul a reţinut ca, ulterior, în urma studierii dosarului cauzei, C&S D. G. I. Associati S.R.L a completat contestaţia iniţială atât prin detalierea criticilor referitoare la modul in care ofertantul declarat câştigător a justificat preţul aparent neobişnuit de scăzut cât şi prin formularea referitoare la documentele de calificare prezentate de asocierea formată din S.C. E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL pentru demonstrarea capacităţii tehnice şi/sau profesionale.
De asemenea, au fost formulate critici cu privire la justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut de către ofertantul clasat pe locul al doilea, respectiv asocierea formată din H. International (Bucharest) S.R.L şi H. International N.V.
Referitor la nejustificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut ofertat de asocierea formata din S.C. E. Romania S.R.L şi E. Servicios de Ingenieria SL, Consiliul a reţinut că, atât prin contestaţia formulata, cât şi prin ,,Cererea de Precizare/amendare a contestaţiei", înregistrata la CNSC cu nr.29436/27.09.2012, ofertantul contestator considera ca ofertantul declarat câştigător trebuia sa prezinte documente care sa demonstreze: fundamentarea economica a modului de formare a preţului aferent metodelor de lucru cu privire la serviciile prestate; soluţiile tehnice adoptate si/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini; respectarea dispoziţiilor privind protecţia muncii si condiţiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrărilor, furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat.
Consiliul a constatat ca, urmare a evaluării ofertelor tehnice şi financiare, în conformitate cu prevederile art.361 alin.(2) §i (3) din H.G. nr.925/2006 şi art.202 alin.(l) din O.U.G. nr.34/2006, prin adresa nr. 22199/14.08.2012, autoritatea contractantă a solicitat E. să transmită documente justificative privind preţul ofertat.
Prin adresa înregistrată la autoritatea contractanta cu nr. 22282/16.08.2012, la ora 825, asocierea formată din S.C. E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL a transmis documentele solicitate, detaliind modul de formare a preţului, Consiliul reţinând ca, prin răspunsul formulat, asocierea arată că ,,principala categorie de costuri pentru acest tip de contract o constituie onorariile experţilor”. La determinarea costurilor pentru cei 9 experţi principali şi 28 poziţii de experţi secundari, asocierea a justificat preţul.
În ceea ce priveşte cei 9 experţi cheie, 3 sunt angajaţii E. Romania sau E. Servicios de Ingenieria Sucursala Bucureşti; 3 experţi principali au colaborat cu E. în implementarea unor proiecte recente, implicarea acestora în proiectul de faţă a fost negociată pornind de la angajamentele depunerii ofertei; 3 experţi principali au negociat pachetul financiar anterior depunerii ofertei, prin încheierea unor antecontracte, urmând a fi încheiate contracte în cazul în care oferta este desemnata câştigătoare.
În ceea ce priveşte experţii non-cheie, estimarea preţurilor ofertate s-a realizat luând în considerare că aceştia urmează a fi selectaţi dintre angajaţii E. sau experţii cu care Ep. a colaborat în implementarea unor proiecte având obiective şi activităţi similare, pentru care au fost necesare aceleaşi profiluri de experţi.
Consiliul a reţinut faptul ca estimarea preturilor ofertate de către asocierea formata din S.C. E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL a pornit de la costuri ale personalului deja cunoscute la momentul prezentării ofertei, prezentând în acest sens, la pagina 3 a răspunsului formulat, un calcul privind onorariile propuse.
Consiliul a reţinut ca fiind relevantă formula, prezentata în justificarea preţului şi ulterior de autoritatea contractanta în punctul de vedere nr. 25004/12.09.2012, utilizată la estimarea costului unitar pe zi lucrătoare, pentru fiecare categorie de experţi, respectiv: C.U.Z.=Rbp+CPp+Cad+CbI+CSp+Cx+Pb Unde: C.U.Z.=cost unitar zilnic; Rbp=remunerate bruta* a personalului (experţilor), care include remunerate netă axele şi impozitele datorate veniturilor realizate, potrivit legii fiscal in vigoare, atât sub contract individual de munca, cat si sub contract de prestări servicii (spre exemplu asigurări sociale, asigurări de sănătate, impozit pe venit, şomaj etc.), indemnizat;ia de concediu, prime/bonus-uri anuale; CPp=alte costuri de personal, inclusiv costuri privind angajarea personalului, diurne pentru deplasări, costul cazării şi transportului experţilor; Cad=cheltuieli administrative pentru buna funcţionare a proiectului - de exemplu cheltuieli aferente personalului administrative şi financiar/contabil; Cbl = cheltuieli aferente birourilor de proiect şi logisticii aferente (chirii, echipamente de IT şi comunicaţii, mijloace de transport, curierat, costuri curente birou etc.); CSp=cheltuieli aferente personalului suport, de rezerve şi de backstopping pentru sprijinul echipei de experţi principali şi secundari, inclusiv cheltuielile pentru personalul de management al proiectului; Cx=alte cheltuieli necesare neprevăzute aferente echipei de expert;i (calculate ca o cota de cca.3% din remuneraţia brută a personalului); Pb=Profitul brut al Prestatorului.
Astfel, Consiliul a reţinut că ofertantul a prevăzut în onorariile experţilor toate costurile aferente îndeplinirii contractului, astfel cum s-a solicitat în caietul de sarcini.
In ceea ce priveşte respectarea prevederilor de la punctul 5.2. Facilitaţi care intra în sarcina Consultantului din caietul de sarcini, Consiliul a reţinut ca fiind relevantă afirmaţia că în conformitate cu cerinţele Caietului de sarcini si formularului defalcare Buget/zile Lucrătoare - Anexa V A, respectiv toate costurile ce sunt în seama Consultantului vor fi incluse în onorariile experţilor, şi nu se evidenţiază separat în niciun formular, ofertanţii nu aveau obligaţia de a evidenţia aceste costuri separat de onorariile experţilor.
In ceea ce priveşte afirmaţia contestatorului formulată prin Cererea de precizare/amendare a contestaţiei, nr.29436/27.09.2012, potrivit căreia Antreprenorul pune la dispoziţie containere pentru organizarea biroului. Dotarea acestui container cu birouri de lucru, scaune, PC-uri, multifuncţional (copiator, imprimanta, scaner, fax), aparate foto/filmat echipament topo etc., sunt în sarcina Consultantului. (...) dotările Containerelor nu sunt cheltuieli eligibile pentru contracte de lucrări. Ca urmare costurile sunt ale Consultantului pentru supervizare. Consultantul trebuie sa doteze 11 (unsprezece astfel de containere amplasate pe şantiere", Consiliul a constatat că sunt relevante prevederile de la pag.45 a caietului de sarcini potrivit cărora ,,Consultantul va fi responsabil pentru asigurarea echipamentelor si vehiculelor necesare desfăşurării activităţii sale. Costurile de întreţinere si exploatare vor fi incluse In onorariile experţilor. De asemenea, următoarele costuri vor fi incluse în onorariile experţilor: Consultantul va asigura dotările necesare pentru desfăşurarea activităţilor specifice ale membrilor echipei sale incluzând dotările adecvate cum ar fi vehicule, calculatoare, facilităţi si echipamente de birotica, etc.
Consultantul va furniza de asemenea mobilierul necesar; Consultantul va fi în întregime răspunzător pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare pentru experţi şi pentru ceilalţi angajaţi ai săi".
Referitor la prevederile de la punctul 5.2 din caietul de sarcini, Consiliul a constatat că asocierea formată din E., în adresa nr.15177/10.08.2012 înregistrată la autoritatea contractantă cu nr.21995/13.08.2012, aflata la pag.915 din vol.2 a dosarului, a prevăzut că „ (...) durata contractului de servicii «Asistenţă Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului - Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si a pa uzata în jud. Vâlcea» este de 31 de luni. Precizam ca prezentul contract poate fi prelungit cu respectarea prevederilor legate, acest aspect fiind menţionat în caietul de sarcini la capitolul 5.2. Data de începere & Perioada de execuţie, respectiv «In plus Consultanta va avea în vedere şi posibilitatea prelungirii duratei maxime a prezentului contract cu maxim 10 luni. Consultantul Supervizare va include în tarifele sale şi costuri ce vor putea apărea în eventualitatea prelungirii duratei maxime a prezentului contract.
Astfel, Consiliul a constatat că ofertantul declarat câştigător s-a angajat să respecte prevederile privind durata de execute a contractului, cu asumarea costurilor aferente prelungirii duratei maxime a contractului si includerea acestora în preţul ofertei.
In ceea ce priveşte criticile referitoare la documentele de calificare pentru demonstrarea capacitat;ii tehnice şi/sau profesionale, Consiliul a reţinut că C&S D. G. I. Associati S.R.L se referă la modul de îndeplinire a cerinţelor pentru inginer rezident pentru contractul CL2, pentru expert principal 2 - inginer de proces staţie tratare apă potabila (STAP) şi pentru inginer rezident pentru contractul CL3, CL7, CL11.
Astfel, referitor la cerinţele pentru inginer rezident pentru contractul CL2, la pagina 9 din fisa de date a achiziţiei, la punctul 5.5 este prevăzut: - studii superioare tehnice de lungă durata minim 4 ani în domeniul construcţii, mecanic, electric, instalaţii pentru construcţii. Experienţa profesionala generală: - minim 5 ani, experienţa profesională specifică - minim 3 ani experienţă în supervizarea lucrărilor de investiţi în domeniul epurării apelor uzate implementate în calitate de supervizor, reprezentant al beneficiarului (manager contract/diriginte de şantier), reprezentant al executantului (manager de contract). Disponibil pe toata durata de desfăşurare a proiectului cu intermitenta in perioada de notificare a defectelor".
În ceea ce priveşte modalitatea de îndeplinire a acestei cerinţe, se specifică: 1. Curriculum Vitae pentru fiecare expert principal (Formular 9) semnat de Fiecare titular in parte. (...) Curriculum Vitae trebuie sa cuprindă experienţa generală şi profesională specifică pentru îndeplinirea criteriilor solicitate. In cazul in care expertul cheie a participat la mai multe proiecte/contracte, acestea se vor prezenta detaliat si se va specifică în mod obligatoriu perioada alocată fiecăruia în formatul luna" şi an. Perioadele care se suprapun se vor lua in considerare o singura data, 2. Documente care să dovedească vechimea în munca; Documentele în susţinerea experienţei profesionale specifice vor fi solicitate ulterior doar ofertantului situat pe primul loc.,
Consiliul a constatat că E. a prezentat curriculum vitae al domnului Butnaru Ion, diploma de inginer în specializarea construct hidrotehnice, autorizaţie pentru diriginte de şantier, recomandare eliberata de Primăria Comunei Leleşti, jud. Gorj, copie după carnetul de muncă şi formularul nr. 10 - declaraţie de disponibilitate.
În urma analizării documentelor prezentate, Consiliul a constatat ca din CV-ul prezentat rezultă că în perioada iulie 2007 - mai 2011 domnul B. I. a fost angajat al S.C. C. C. S.R.L Râmnicu Vâlcea, ocupând funcţia de Director general/Manager contract/Diriginte de şantier, iar proiectele la care a participat sunt în număr de 3, fără a fi prezentate detaliat şi fără a fi specificate perioadele alocate pentru fiecare, în formatul lună şi an, aşa cum se solicita prin fisa de date.
Consiliul a constatat că, ofertantul a avut în vedere faptul că participarea la cele trei proiecte a fost în perioada iulie 2007 - mai 2011 iar pentru perioadele care se suprapun se vor lua în considerare o singura dată, iar pe de altă parte faptul că din recomandarea eliberată de Primăria comunei Leleşti rezultă că acest proiect a fost derulat în perioada septembrie 2008 - decembrie 2011, fiind astfel completă perioada acestui proiect.
În ceea ce priveşte recomandarea eliberata de Primăria comunei Leleşti, Consiliul a constatat că aceasta îndeplineşte condiţia din fişa de date a achiziţiei, respectiv probează experienţa profesionala specifica indicată în CV, este contrasemnata de beneficiar fiind specificate activităţile, poziţia ocupata si perioada în care au fost desfăşurate acestea.
Consiliul nu a reţinut afirmaţia contestatorului potrivit căreia nu a fost indicat numele angajatorului şi contractul în baza căruia s-a desfăşurat activitatea de supervizare, acestea nefiind solicitate în fişa de date.
De asemenea, Consiliul nu a reţinut afirmaţia contestatorului potrivit căreia ,,acest fapt este, în mod intenţionat, nespecificat deoarece expertul în cauza nu a ocupat o astfel de poziţie în cadrul acestui proiect, fapt care rezulta din documentele publice ale Primăriei Leleşti, unde se specifica că „pentru servicii de dirigenţie de şantier Comuna Lelesti a încheiat următoarele contracte:
- Contractul de servicii nr.2817/16.07.2009 cu PFA Ţ. Ş.;
- Contractul de servicii nr.2818/16.07.2009 cu PFA R. G., întrucât nu se precizează care sunt documentele publice la care se face referire, nefiind indicat obiectul contractelor şi perioada derulării acestora.
Referitor la poziţia de expert principal 2- inginer de proces staţie tratare apă potabila (STAP), în fişa de date a achiziţiei este prevăzut: ,,Calificări: studii superioare de lunga durata în domeniul tehnic minim 4 ani; Experienţa profesională generală - minim 5 ani; Experienţa profesională specifică - minim 3 experienţa în operare sau proiectare STAP, în calitate de inginer de proces/proiectant în domeniul apei potabile", iar ca modalitate de îndeplinire este prevăzut: ,,1. Curriculum Vitae pentru fiecare expert principal (Formular 9) semnat de fiecare titular in parte. (...) Curriculum Vitae trebuie sa cuprindă experienţa generală şi profesională specifică pentru îndeplinirea criteriilor solicitate. In cazul în care expertul cheie a participat la mai multe proiecte/contracte, acestea se vor prezenta detaliat si se va specifica în mod obligatoriu perioada alocată fiecăruia în formatul luna şi an. Perioadele care se suprapun se vor lua în considerare o singură dată. Documente care să dovedească vechimea in munca (copii după carnetul de munca/contract individual de munca, recomandări emise de angajatori din care sa reiasă perioadele menţionate în CV. Copii ale diplomelor si certificatelor profesionale obţinute menţionate în CV; Certificate Emise de angajatori sau referinţe care să probeze experienţa profesională specifică indicată în CV (certificatele sau referinţele vor fi contrasemnate de o autoritate contractantă de către clientul beneficiar privat al proiectului în care expertul a fost implicat si vor trebui sa specifice perioada de la data până la data, activităţile desfăşurate şi poziţia ocupată; Declaraţia de disponibilitate semnate în original de fiecare expert principal propus în ofertă (Formularul nr.10); Documente în susţinerea experienţei profesionale specifice vor fi solicitate ulterior doar ofertantului situat pe primul loc".
Consiliul a constatat că pentru dovedirea acestor cerinţe, asocierea formată din S.C. E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL a prezentat CV-ul domnului C.C.A., copie după diploma de inginer in specializarea construct hidrotehnice, certificat de absolvire al cursului de ,,Proiectare şi Tehnologii Avansate pentru Staţii de Tratare şi Staţii de Epurare", certificat privind activitatea profesionala din 18.07.2011, eliberat de S.C. E. Romania S.R.L, certificat nr.2172 din 20.04.2012, eliberat de S.C. A. Gorj S.A.; certificat nr.548/17.05.2012, eliberat de V. W. S. & Technologies Romania S.R.L, certificat privind activitatea profesionala emis de S.C. C.-E. Co. S.R.L. şi copie după carnetul de muncă.
Consiliul a reţinut că, urmare a analizării documentelor de calificare, AC prin adresa nr.9074/16.07.2012 a solicitat clarificări cu privire la faptul ca certificatul emis de V. W. Solutions & Technologies Romania S.R.L si recomandarea emisă de S.C E. Romania S.R.L. nu sunt contrasemnate de beneficiari, iar asocierea S.C. E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL a transmis răspunsul nr.19689/19.07.2012, prin care a precizat că referitor la recomandarea emisa de V. W., care acoperă proiectele în care a fost implicat dl. C. în calitate de inginer de proces, în perioada 09.2003 - 02.2006 respectiv 02.2006 - 12.2008 Grupul V. W. include A. N. Bucureşti, fiind astfel Beneficiarul în cadrul proiectelor - Uzina de Apa R. – A. N. Bucureşti (Grupul V. W.), Uzina de Apa A.- A. N. Bucureşti (Grupul V. W., Uzina de Apa R. – A. N. Bucureşti (Grupul V. W.."
De asemenea, prin acelaşi răspuns s-a transmis o recomandare emisă de S.C. A. V. Iaşi, care susţine recomandarea emisă de către S.C. E. Romania S.R.L în calitate de angajator şi care nu era contrasemnată de beneficiarul proiectului.
Din analiza documentelor prezentate pentru îndeplinirea cerinţei pentru inginer de proces staţie tratare apă potabilă (STAP) de către asocierea formata din S.C. E. Romania S.R.L şi E. Servicios de Ingenieria SL, Consiliul a constatat că acest ofertant a îndeplinit cerinţa prevăzuta în fişa de date a achiziţiei, prezentând certificate de la angajatori şi referinţe de la beneficiari care probează experienţa profesională a domnului C. C. A.
Astfel, prin recomandarea emisă de S.C. A.V. Iaşi este confirmata experienţa certificată iniţial de S.C. E. Romania S.R.L, fiind precizat acelaşi proiect, respectiv Asistenţa tehnica pentru Managementul Proiectului şi Supervizarea Lucrărilor ,,Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apa şi apa uzata în judeţul Iaşi", în perioada martie 2011 - iulie 2012.
Recomandarea dată de V. W. pentru proiectele în care a fost implicat dl.C., inginer de proces, în perioada 09.2003 - 02.2006 şi respectiv 2.2006 - 12.2008, Consiliul a reţinut ca relevantă afirmaţia ofertantului S.C. E. Romania S.R.L. potrivit căreia ,,G. V. W. include A. N. Bucureşti fiind astfel însuşi Beneficiarul în cadrul proiectelor, grupul de firme fiind constituit in jurul unei societal care le asigura conducerea, reunind societăţi comerciale independente din punct de vedere juridic fiind însa strâns legate între ele contractual.
Referitor la poziţia de inginer rezident pentru contractul CL3, CL7, CL 11, Consiliul a reţinut că în fişa de date, la pag. 9, capitolul 5.5, se solicită următoarele cerinţe: ,,Calificare: - studii superioare tehnice de lungă durată minim 4 ani in domeniul construcţii, mecanic, electric, instalaţii pentru construcţii. Experienţa profesională generală: - minim 5 ani Experienţa profesionala specifica: - minim 3 ani experienţa in supervizarea lucrărilor de investiţii în domeniul reţelelor de alimentare cu apa potabila, reţelelor de canalizare si tratării apei uzate, implementate în calitate de supervizor, reprezentant al beneficiarului (manager contract/diriginte de şantier), reprezentant al executantului (manager de contract), Disponibil pe toata durata de desfăşurare a proiectului cu prezenta intermitenta în perioada de notificare a defectelor", iar ca modalitate de îndeplinire este prevăzut: ,,1. Curriculum Vitae pentru fiecare expert principal (Formular 9) semnat de fiecare titular in parte. (...) Curriculum Vitae trebuie sa cuprindă experienţa generală şi profesională specifică pentru îndeplinirea criteriilor solicitate. În cazul în care expertul cheie a participat la mai multe proiecte/contracte/acestea se vor prezenta detaliat si se va specifica în mod obligatoriu perioada alocata fiecăruia în formatul luna şi an. Perioadele care se suprapun se vor lua in considerare o singura data", Documente care sa dovedească vechimea în munca.
Consiliul a constatat că pentru îndeplinirea cerinţei, asocierea formată din S.C E. Romania S.R.L. şi E. Servicios de Ingenieria SL a prezentat CV-ul doamnei D. E.-V., copie după diploma de inginer în specializarea construcţii civile, industriale şi agricole, copie după certificat de absolvire a cursului de manager de proiect, copie după autorizaţia de diriginte de şantier, certificat de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, scrisori de recomandare, emise de S.C. A. Gorj S.A.
Consiliul a reţinut că s-au solicitat clarificări cu privire la perioada în care doamna D. E.-V. a desfăşurat servicii de consultant în proiectul „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în jud. Gorj, România, iar prin răspunsul înregistrat la AC cu nr.19689/19.07.2012, ofertantul a prezentat recomandarea eliberata de S.C. A. Gorj S.A, din care reiese ca perioada de supervizare a lucrărilor este iunie 2010 - Iulie 2012 prezentând, de asemenea scrisoarea de recomandare emisă de aceeaşi societate, prin care se arata că doamna D. E.-V., în perioada 2000 - 2004, în calitate de inginer proiectant, a desfăşurat şi activităţi de supervizare lucrări pentru reţele de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în municipiul Tg.Jiu.
Consiliul a constatat că ofertantul declarat câştigător a îndeplinit cerinţa referitoare la poziţia de inginer rezident pentru contractul CL3, CL7, CL 11, din documentele prezentate reieşind că doamna D. E.-V. probează atât experienţa profesională generală cât şi specifică, prin documentele anexate răspunsului la solicitarea de clarificări şi prin copia cărţii de muncă, în care la pag.572-573 rezultă că în perioada 2000 -2004 a fost angajată la S.C. A. Gorj S.A.
Consiliul a reţinut ca fiind relevantă la calcularea perioadelor de timp luate în calculul perioadei de experienţă profesională, afirmaţia autorităţii contractante din punctul de vedere nr. 29539/28.09.2012 potrivit căreia ,,data limita de depunere a ofertelor a fost 4.07.2012 conform anunţului de participare Publicat în SEAP şi în JOUE, nicidecum luna aprilie pe care o invoca contestatoarea (...) fapt simplu de constatat deoarece contestatoarea confunda data publicării anunţului de participare şi documentaţiei de atribuire cu data limita de depunere a ofertelor".
Referitor la criticile formulate de contestator cu privire la comunicarea rezultatului procedurii de achiziţie, Consiliul a constatat că fiind vorba despre un ofertant care a prezentat o ofertă admisibilă AC trebuia să facă aplicarea prevederilor art.207 alin.2, lit.c) din O.U.G. nr.34/2006 potrivit cărora ,,autoritatea contractanta are obligaţia de a informa ofertanţii care au fost respinşi sau a căror oferta nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: (...) c) fiecărui ofertant care a prezentat o oferta acceptabila si conforma, prin urmare admisibila, dar care nu a fost declarata câştigătoare, caracteristicile si avantajele relative ale ofertei câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor lor cu care urmează să se încheie un acord-cadru; d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit.a)-c), data-limită până la care au drepturi de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art.2562alin.1 din ordonanţă.
În urma analizării adresei nr.23355/28.08.2012, de Comunicare a rezultatului procedurii către C&S D. G. I. Associati S.R.L, Consiliul a constatat că autoritatea contractantă a respectat prevederile art.207 din O.U.G. nr.34/2006, în sensul ca a fost comunicat numele ofertantului declarat câştigător, au fost prezentate avantajele ofertei câştigătoare în raport cu oferta contestatorului.
În adresa de comunicare se precizează ,,eventualele contestaţii se pot depune în maxim 10 zile de la primirea prezentei comunicări respectiv până la data de 7.09.2012 AC respectând astfel prevederile art.207 din O.U.G. nr.34/2006, criticile formulate de contestator, sub acest aspect, fiind nefondate.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la oferta prezentată de asocierea formată din H. International (Bucharest) S.R.L şi H. International NV, în sensul ca aceasta nu a justificat preţul aparent neobişnuit de scăzut, Consiliul a constatat că oferta prezentată de acest ofertant a fost declarată admisibilă şi conformă şi datorită preţului ce reprezenta 62,06% din valoarea estimată a contractului, comisia de evaluare, prin adresa nr.22200/14.08.2012, a solicitat transmiterea de documente justificative privind preţul ofertat, făcându-se referire în mod concret la Anexa 5A Defalcare Buget/Zile Lucrătoare din propunerea financiară completată în integralitate şi fundamentarea economică a modului de formare a preţului, aferent serviciilor prestate", termenul limită fiind stabilit pentru 16.08.2012, ora 900.
Consiliul a reţinut că, urmare a acestei solicitări, prin adresa înregistrată la autoritatea contractantă cu nr.22272/16.08.2012, la ora 800, asocierea formată din H. International (Bucharest) S.R.L. şi H. International NV a transmis documentele solicitate, detaliind modul de formare a preţului, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, arătând că dispune de personal specializat cu un nivel ridicat de calificare şi experienţă şi o dotare profesionistă, fiind respectate dispoziţiile legate privind protecţia muncii şi condiţiile de lucru.
De asemenea, ofertantul a precizat că nu beneficiază de ajutoare de stat, iar în ceea ce priveşte nivelul de salarizare a prezentat Anexa 5A şi centralizator cu detalierea costurilor.
Referitor la aspectele criticate Consiliul a reţinut că datoriile angajatorului către bugetul de stat nu au fost greşit calculate, întrucât nu s-a arătat în ce constă calculul greşit. Din răspunsul transmis de asocierea formata din H. International (Bucharest) S.R.L şi H. International NV, comisia de evaluare, prin procesul verbal al şedinţei de evaluare nr.7, înregistrat cu nr.22341/16.08.2012, în virtutea principiului asumării răspunderii, prevăzut de art.2 alin.2) lit.g) din O.U.G. nr.34/2006, a constatat că ofertantul a justificat preţul ofertat, oferta sa fiind declarată admisibilă.
La dosar a fost ataşat dosarul achiziţiei, precum şi dosarul constituit în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
E. România S.R.L. ca lider al Asocierii dintre aceasta şi E. Servicios de Ingenieria S.L. a formulat cererea de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante solicitând respingerea plângerii ca nefondată.
Prin încheierea din 9 noiembrie 2012, s-a dispus din oficiu preschimbarea termenului de judecată din 5 aprilie 2013, la 7 decembrie 2012, fiind citate părţile pentru acest termen.
În dosarul instanţei s-a formulat întâmpinare din partea autorităţii contractante S.C.A. S.A., care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
La 29 noiembrie 2012, E. România a depus la dosarul cauzei înscrisuri: contract de servicii, Ordinul administrativ nr.1/26.10.2012, scrisoare de garanţie pentru returnarea avansului din 31.10.2012 şi factura primei tranşe a serviciilor nr.EPRO 186/16.11.2012.
E. România a formulat concluzii scrise.
La data de 7 decembrie 2012, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de E. România S.R.L. ca lider al Asocierii dintre aceasta şi E. Servicios de Ingenieria S.L. în favoarea autorităţii contractante.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, din ansamblul căreia, analizând plângerea formulată, Curtea constată şi reţine următoarele:
În procedura de achiziţie publică Asistenţa Tehnică pentru Supervizare Lucrări "Extinderea si Reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Vâlcea" după depunerea ofertelor şi evaluarea acestora au fost declarate admisibile ofertele depuse: Asocierea C&S D. G. I. Associati SRL & SC P. & Asociaţii SRL, Asocierea SC E. Romania SRL & E. Servicios de Ingenieria SL şi Asocierea H. Bucharest Romania SRL & H. International NV.
Au fost declarate inacceptabile ofertele depuse de Asocierea S.C. Ir. C. S.R.L.-S.C. A.I. S.A., S.C. I. Hidro Consulting S.R.L. – F. P. A. Y P. S.A. şi Asocierea C. – Consultores de Engenharia E Gestao S.A. – S.C. R Romania S.R.L.
Prin procesul verbal al şedinţei de evaluare nr.7/16.08.2012, Comisia de evaluare a întocmit clasamentul participanţilor după ce a solicitat clarificări ofertanţilor în special cu privire la preţul aparent neobişnuit de scăzut, cele trei asocieri înaintând răspunsurile lor până la 16.08.2012.
Pe baza ofertelor depuse şi a justificărilor transmise ca urmare a solicitărilor comisiei, s-a realizat clasamentul final şi poziţia ofertanţilor, reţinându-se că pe poziţia 1 se situează Asocierea SC E. Romania SRL & E. Servicios de Ingenieria SL cu un punctaj de 100, pe locul 2 Asocierea H. International Bucharest SRL & H. International NV, cu 96,2 puncte, iar pe locul al 3-lea Asocierea C&S D. G. I. Associati SRL & SC P. & Asociaţii SRL cu 90,32 puncte.
În acest context, faţă de poziţia ocupată în clasament şi de contestaţia formulată, Curtea constată că, mai întâi, se impune analizarea interesului Asocierii C&S D. G. I. Associati SRL & SC P. & Asociaţii SRL în contestarea procedurii.
Astfel, în procedura care se derulează iniţial în faţa Consiliului şi ulterior în faţa instanţei de judecată, reclamanţii trebuie să justifice un interes, respectiv să fie, în sensul O.U.G.nr.34/2006, persoane vătămate în procedură.
Curtea reţine că potrivit art.255 alin.1 din O.U.G. nr.34/2006, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Persoana vătămată este definită de alin.2 al textului ca orice operator economic care: are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire şi a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire.
Ca atare, faţă de stadiul procedurii, de clasamentul stabilit de autoritatea contractantă prin procesul verbal din 16.08.2012, rezultând că autoarea plângerii se situează pe locul al treilea, Curtea constată că aceasta trebuie să justifice mai întâi posibilitatea de a urca în locul celorlalţi doi ofertanţi situaţi pe poziţiile prioritare 1 şi 2.
În raport de conţinutul plângerii formulate, Curtea reţine că reclamanta contestă atât oferta depusă de asocierea declarată câştigătoare, cât şi oferta depusă de asocierea situată pe locul al doilea, însă, aceasta din urmă trebuie analizată cu prioritate pentru a se verifica posibilitatea contestatoarei de a înlătura pe acest ofertant, cu consecinţa urcării în poziţia a doua a clasamentului.
Curtea, faţă de argumentele aduse în faţa Consiliului, cât şi în plângere, referitor la oferta Asocierii H. International Bucharest SRL & H. International NV, constată că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, anterior întocmirii procesului verbal al şedinţei de evaluare nr.7/16.08.2012, autoritatea contractantă a solicitat Asocierii H. International Bucharest SRL & H. International NV lămuriri cu privire la preţul aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat, în conformitate cu art.36 alin.2 şi 3 din H.G. nr.925/2006 şi art.202 alin.1 din O.U.G. nr.34/2006.
S-a solicitat expres aceste asocieri să transmită autorităţii contractante anexa 5A defalcare buget/zile lucrătoare din propunerea financiară completată în integralitate şi fundamentarea economică a modului de formare a preţului, aferent serviciilor prestate.
Prin adresa nr.400/16.08.2012, însoţită de anexe, înregistrată la autoritatea contractantă, sub nr.22272/16.08.2012 Asocierea H. International Bucharest SRL & H. International NV răspunde, ataşând anexa 5A şi o situaţie a costurilor şi obligaţiilor bugetare care susţin preţul ofertat.
În plângerea formulată, Asocierea C&S D. G. I. Associati SRL & SC P. & Asociaţii SRL a susţinut că salariile nete ale experţilor: inginer de proces staţie apa şi inginer tratare staţie epurare expertul pe termen scurt AE 17 şi verificatorii de proiect AE 18, au fost greşit calculate, iar datoriile angajatorului către bugetul de stat au fost greşit calculate, în sensul ca nu au respectat prevederile legale în vigoare, aplicând procente mult mai mici decât cele obligatorii stabilite (spre exemplu la Lider de Echipa, calculate conform legii de 4.760 lei iar valoarea trecută de H. în oferta este de numai 2.568,53 lei).
S-a depus în acest sens şi un calcul realizat de contestatoarea.
În primul rând, se constată că în ce priveşte greşita calculare şi determinare a salariilor experţilor, nu se indică motivele pentru care ofertantul nu a respectat dispoziţiile legale.
Se susţine că din tabelul Excel, prima anexă, rezultă că salariile pentru experţi AE 17 şi AE 18 sunt mai mici decât pentru inginer STAP, fără însă a se justifica de ce nu este corect determinată această valoare, dimpotrivă pe coloana total cost H. fiind reţinute aceleaşi valori ca şi cele reprezentate de această asociere în tabelul – detaliere costuri.
De altfel, plângerea are un caracter generic, invocându-se o justificare lacunară şi formală din partea Asocierii H., care nu ar susţine preţul ofertat, fără însă a se arăta concret în ce constă aceasta.
În ce priveşte unicul aspect concret indicat în plângere şi anume că datoriile angajatorului către bugetul de stat au fost greşit calculate fiind aplicate procente mult mai mici decât cele obligatorii, potrivit legii, Curtea reţine că, după analiza clarificărilor transmise la 16.08.2012 de către Asocierea H., coroborat cu calculul depus de către contestatoare în faţa C.N.S.C., referitor la modul de determinare a acestor obligaţii ale angajatorului, susţinerea nu poate fi primită.
Astfel, potrivit detalierii costurilor înaintate de Asocierea H. însoţind adresa nr.400/16.08.2012, pentru lider de echipă, obligaţiile lunare ale angajatorului sunt de 2.568,53 lei, în contextul în care totalul cheltuielilor salariale lunare pentru acelaşi expert este de 19.568,53 lei, onorariul lunar net este de 12.489,96 lei, iar contribuţiile pentru CAS, şomaj, asigurare de sănătate, impozit, sunt reflectate separat în coloane distincte.
În plângere, reclamanta arată că datoriile angajatorului, corect stabilite potrivit procentelor legale, se ridică la 4.760 lei, ţinând seama de acelaşi salariu net de 12.489,96 lei şi de cheltuieli salariale totale de 19.568,53 lei.
Pe de o parte, explicaţia dată de contestatoare nu arată detaliat cum s-a ajuns la suma de 4.760 lei datorii angajator, prin aplicarea procentelor legale, respectiv ce contribuţii însumează aceasta, fiind doar însoţită de o listă a procentelor legale, fără valori concrete, pentru CFS, CAS, CASS, impozit DP, CFCI, CFGPCS, CFAMBP, iar pe de altă parte, tabelul depus de către Asocierea H. se referă distinct la obligaţiile angajatorului, arătând detaliat fiecare contribuţie în parte.
Contestatoarea ajunge la o valoare de 4.760 lei pentru datoriile angajatorului, iar ofertantul se referă la o valoare de 2.568,53 lei, fără a lua însă în calcul CAS, contribuţia de şomaj şi asigurarea de sănătate, care se reţin şi se varsă de către angajator lunar, valori care adunate dau un total de 4.700 lei (coloanele 2, 3, 4 şi 7).
Prin urmare, diferenţa este determinată de modul de reprezentare a acestor valori şi de citirea lor de către contestatoare, iar nu de lipsa unui corespondent între costurile prezentate de Asocierea H. şi procentele legale aplicate pentru contribuţiile bugetare menţionate.
În acest context, rezultă că oferta depusă de Asocierea H. nu poate fi devansată de oferta depusă de contestatoare, care nu critică modul de acordare al propriului punctaj, astfel că pentru criticarea ofertei declarată câştigătoare, aceasta nu justifică un interes în sensul art.255 din O.U.G. nr.34/2006.
De asemenea, curtea nu poate reţine nici interesul general invocat de reclamantă, în condiţiile în care art. 255 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 leagă cerinţa interesului cumulativ de producerea unui prejudiciu pentru contestatoare iar art. 8 alin. 1 indice 1 din L. nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie, permite formularea unor cereri prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Prin urmare, susţinerile relative la oferta asocierii declarată câştigătoare nu se mai impun a fi analizate, cererea contestatoarei fiind lipsită de interes sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.285 alin.4 din O.U.G. nr.34/2006, Curtea va respinge plângerea ca nefondată.
Văzând această soluţie şi prevederile art.52 raportat la art.51 şi art.49 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea va admite şi cererea de intervenţie accesorie formulată de către Asocierea declarată câştigătoare în favoarea autorităţii contractante.
Totodată văzând şi prevederile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga contestatoarea la 3.500 lei cheltuieli de judecată către autoritatea contractantă, potrivit dovezii de la fila 162 dosar, chitanţă nr.75/20.11.2012, atestând plata onorariului de avocat.
Pentru aceste motive a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petenta C&S D. G. I. ASSOCIATI S.R.L., cu sediul în Italia, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, sector 1 –în calitate de lider alAsocieriiformată dinC&S D. G. I. ASOCIATI S.R.L.şiS.C. P. &ASOCIAŢII S.R.L., împotriva deciziei nr.3650/337 C7/3915 din 12.10.2012, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., cu sediul în Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, intervenientă în interesul intimatei fiind E. ROMANIA S.R.L. - lider al Asocierii E. ROMANIA S.R.L. şi E. SERVICIOS DE INGENIERIA S.R.L. cu sediul în Bucureşti, sector 3, a fost obligată contestatoarea C&S D. G. I. Associati S.R.L să plătească intimatei S.C. A. S.A. suma de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de E. Romania S.R.L. în interesul intimatei autoritate contractantă.
DREPT COMERCIAL
<
← Închiderea procedurii insolvenţei. Discutarea raportului final... | Admisibilitatea cererii de suspendare a executării deciziei... → |
---|