Închiderea procedurii insolvenţei. Discutarea raportului final în cadrul adunării creditorilor.

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Lipsirea părţilor de dreptul de a-şi spune punctul de vedere asupra cererii formulate de lichidator, în situaţia în care nu are loc o convocare a adunării creditorilor în care să fie discutată această solicitare.

Art. 304 pct.7, 8 şi 9 şi art.3041 Cod procedură civilă

Art. 129 din Legea nr.85/2006

După depunerea raportului final însoţit de situaţiile financiare finale, ale căror copii sunt înaintate creditorilor, debitorului şi se afişează la uşa tribunalului, judecătorul sindic are datoria să convoace adunarea creditorilor, într-un termen de maxim 30 de zile, urmând ca aceştia să formuleze eventuale obiecţiuni cu 5 zile înainte de ziua convocării.

În cauză nu rezultă că o astfel de convocare a avut loc şi astfel, aşa cum corect se susţine în recurs, creditorii nu au avut posibilitatea să formuleze obiecţiuni, în care să facă susţineri de natura celor din calea de atac privind necomunicarea situaţiilor finale, privind lipsa de justificare a unor sume de bani aflate în caseria debitoarei sau încasate cu titlu de cheltuieli şi onorarii pentru practicianul în lichidare.

Neadoptarea unei măsuri impuse de lege de către judecătorul sindic se poate constitui într-o nesocotire a dreptului procedural recunoscut creditoarei-recurente, care de altfel a depus note scrise la 8 septembrie 2011, note în care a formulat critici cu privire la raportul final, ce însă nu au fost analizate de către judecătorul sindic.

(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 2700/R-COM, 11 septembrie 2013)

Prin sentinţa comercială nr.1584/C/18.11.2009, Tribunalul Vâlcea a aprobat raportul final şi planul de distribuire depuse de lichidatorul judiciar CI P. E., iar în temeiul art.132 alin.2 din Lega nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii faţă de debitoarea SC O. SRL, luând şi celelalte măsuri prevăzute de lege.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că la 7 septembrie 2011 lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenţei, cerere ce se impune a fi admisă în baza art.132 din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinţei au formulat recurs creditorii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi S. S.a.r.l. Luxemburg.

Prin decizia nr.2581/R-Com/2011 Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul creditoarei D.G.F.P. Vâlcea şi a anulat ca netimbrată calea de atac exercitată de cealaltă recurentă.

În ceea ce o priveşte pe aceasta din urmă s-a apreciat că nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare şi a timbrului judiciar şi astfel devin incidente dispoziţiile art.20 din Legea nr.146/1997.

Împotriva deciziei S. S.a.r.l. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art.317 pct.1 din Codul de procedură civilă, cale de atac ce a fost admisă prin decizia nr.2286/R-COM/2012, reţinându-se că la termenul de soluţionare a recursului această recurentă a fost citată numai prin publicarea actului de procedură în BPI, deşi, potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.85/2006, citarea părţilor în faţa curţii de apel se face potrivit Codului de procedură civilă.

Rejudecându-se recursul urmează a fi avute în vedere criticile formulate de creditoarea S. S.a.r.l. Luxemburg, critici întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.7, 8 şi 9 şi art.3041 Cod procedură civilă şi în care s-au susţinut următoarele:

- în mod greşit s-a dispus închiderea procedurii, lipsind părţile de dreptul de a-şi spune punctul de vedere asupra cererii formulate de lichidator, prin aceea că nu a avut loc o convocare a adunării creditorilor în care să fie discutată această solicitare;

- hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se întemeiază, fiind astfel nesocotite dispoziţiile art.261 Cod procedură civilă, şi nici semnăturile judecătorului şi grefierului;

- raportul final nu a fost pus în discuţia adunării creditorilor şi nu a avut loc o convocare a acestora, aşa cum se dispune în art.129 din Legea nr.85/2006, şi astfel nu a existat posibilitatea de a se formula obiecţiuni;

- au fost încălcate mai multe dispoziţii legale şi nu s-au verificat susţinerile privind modul de distribuire a sumelor, erorile de calcul şi situaţia sumei de 1.050 lei, despre care s-a arătat că se află în casieria debitoarei.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Examinând cu prioritate critica privind încălcarea dispoziţiilor art.261 din Codul de procedură civilă, atât sub aspectul nemotivării în fapt şi în drept a hotărârii cât şi a nesemnării acesteia, Curtea a apreciat că ea este nefondată.

Este real că hotărârea judecătorului sindic este motivată succint, însă se trimite la dispoziţiile legale ce s-a apreciat că sunt incidente în cauză, susţinându-se îndeplinirea cerinţelor art.132 din Legea nr.85/2006.

În ceea ce priveşte absenţa semnăturii judecătorilor şi grefierului urmează a se observa că potrivit alin.3 din art.261 Cod procedură civilă, părţilor le este comunicată hotărârea în copie, deci fără ca ea să cuprindă semnăturile, ci numai conformitatea cu originalul, iar din exemplarul hotărârii ataşat la dosarul cauzei se poate observa existenţa celor două semnături.

Dincolo de acest aspect sancţiunea nulităţii nu poate fi aplicată în condiţiile în care minuta întocmită cu ocazia deliberării cuprinde semnătura la care se referă legea, iar aceasta ar lipsi numai din exemplarul hotărârii redactate.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurentă ele vor fi analizate în ordinea impusă de dispoziţiile adoptate de instanţă şi de cele la care se referă Legea insolvenţei.

Astfel, prin sentinţa criticată, înainte de a se lua măsura închiderii procedurii, instanţa a aprobat raportul final şi planul de distribuire, în condiţiile în care prin cererea formulată la 7 septembrie 2011 a fost învestită cu verificarea numai a raportului final şi a situaţiilor financiare finale, iar raportul asupra fondurilor din lichidare şi planurilor din distribuire fuseseră depuse anterior, fără însă să se dovedească existenţa unei contestaţii la distribuţie.

De altfel, nu s-a probat nici criticarea procesului verbal al comitetului creditorilor din 21.06.2011.

În ceea ce priveşte raportul final acesta face obiectul reglementării art.129 din Legea nr.85/2006, text potrivit căruia „(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afişarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării. (2) La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiecţiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia. (...)”.

Aşadar, după depunerea raportului final însoţit de situaţiile financiare finale, ale căror copii sunt înaintate creditorilor, debitorului şi se afişează la uşa tribunalului, judecătorul sindic are datoria să convoace adunarea creditorilor, într-un termen de maxim 30 de zile, urmând ca aceştia să formuleze eventuale obiecţiuni cu 5 zile înainte de ziua convocării.

În cauză nu rezultă că o astfel de convocare a avut loc şi astfel, aşa cum corect se susţine în recurs, creditorii nu au avut posibilitatea să formuleze obiecţiuni, în care să facă susţineri de natura celor din calea de atac privind necomunicarea situaţiilor finale, privind lipsa de justificare a unor sume de bani aflate în caseria debitoarei sau încasate cu titlu de cheltuieli şi onorarii pentru practicianul în lichidare.

Neadoptarea unei măsuri impuse de lege de către judecătorul sindic se poate constitui într-o nesocotire a dreptului procedural recunoscut creditoarei-recurente, care de altfel a depus note scrise la 8 septembrie 2011, note în care a formulat critici cu privire la raportul final, ce însă nu au fost analizate de către judecătorul sindic.

Reţinând ca fiind întemeiate criticile privind nesocotirea dispoziţiilor art.129 din Legea nr.85/2006 şi având în vedere că susţinerile referitoare la închiderea procedurii, în condiţiile art.132 din acelaşi act normativ, sunt ulterioare pronunţării asupra raportului final, se apreciază că este inutilă verificarea motivelor de recurs ce vizează adoptarea acestei măsuri .

Pentru toate aceste considerente urmează, Curtea a admis recursul creditoarei S. S.a.r.l. şi, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte efectele casării, urmează a se observa că, deşi, potrivit art.311 din acelaşi act normativ, hotărârea casată nu are nicio putere, aspect ce se răsfrânge asupra tuturor părţilor, dreptul de a formula obiecţiuni nu poate fi recunoscut decât în favoarea recurentei, ce a criticat aprobarea raportului final şi ale cărei motive de recurs au fost admise.

← Cenzurarea hotărârilor adunării creditorilor de către...  Verificarea îndeplinirii condiţiei justificării unui interes... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

    Comentarii despre Închiderea procedurii insolvenţei. Discutarea raportului final în cadrul adunării creditorilor.