Amânarea executării pedepsei/contestaţie. Art.589 NCPP. Sentința nr. 546/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 546/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 5025/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 546

Ședința publică din data de 29 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier L. Ș.

Cu participare procuror N. Z.

Pe rol, pronunțarea asupra cererii având ca obiect întreruperea executării pedepsei, formulată de condamnatul Z. A. M. – născut la data de 12.07.1983, deținut în Penitenciarul Rahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.358 alin.1 Cod procedură penală, se constată lipsa condamnatului și a apărătorului ales G. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă al dosar.

Procedura nelegal îndeplinită cu condamnatul, netransferat din Penitenciarul Rahova.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus de către apărătorul ales al condamnatului o cerere în care se solicită a se constata că obiectul cererii este întreruperea executării pedepsei, având în vedere că petentul condamnat a început executarea mandatului, în prezent aflându-se în Penitenciarul Rahova, astfel încât se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului București și pune în discuție această solicitare.

Procurorul având cuvântul, față de starea de deținere a condamnatului, care se află în Penitenciarul Rahova, competența de soluționare aparține Tribunalului București, sens în care solicită declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față:

La data de 26.06.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub numărul_, cererea de amânare a executării pedepsei de 7 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 04/04.01.2012 a Tribunalului C., modificată prin decizia penală nr. 144/22.11.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 214/25.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către condamnatul Z. A. M..

La data de 27.06.2014, judecătorul delegat cu executarea a dispus efectuarea în cauză a unei expertizei medico-legale de către INML M. Minovici București, instituție căreia i-a fost înaintat dosarul.

Prin adresa nr. A_ din 17.09.2014, INML M. Minovici București a comunicat instanței că numitul Z. A. M. nu s-a prezentat la sediul instituției până la data de 10.09.2014, astfel că s-a aflat în imposibilitatea efectuării expertizei, fiind restituit dosarul.

Dosarul a fost înaintat secției penale din cadrul Tribunalului C. pentru a dispune.

Având în vedere că la data de 30.09.2014 condamnatul Z. A. M. a început executarea pedepsei de 7 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 04/04.01.2012 a Tribunalului C., modificată prin decizia penală nr. 144/22.11.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 214/25.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 14/2012/25.06.2014, instanța constată că obiectul cererii îl constituie întrerupere executare pedeapsă.

Totodată față de dispozițiile art. 593 alin. 1 Cod procedură penală, potrivit cărora competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, și a faptului că Z. A. M. se află în executarea pedepsei în Penitenciarul Rahova, instanța constată că nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cerere, fapt pentru care în baza art. 50 Cod procedură penală raportat la art. 47 Cod procedură penală și art. 593 alin. 1 Cod procedură penală, va declina competența de soluționare a cererii formulate de condamnatul Z. A. M. în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 50 Cod procedură penală raportat la art. 47 Cod procedură penală și art. 593 alin. 1 Cod procedură penală, declină competența de soluționare a cererii formulate de condamnatul Z. A. M., fiul lui V. și V., născut la 12.07.1983 în mun. București, sector 3, în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014.

Președinte,Grefier,

M. MitanLaura Ș.

Tehnored.jud.M.M./4 ex./31.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Amânarea executării pedepsei/contestaţie. Art.589 NCPP. Sentința nr. 546/2014. Tribunalul CONSTANŢA