Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 298/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 298/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 6266/318/2014
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Decizia nr. 298/2014
Ședința publică de la 02 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier S. O. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatorul condamnat S. D. împotriva sentinței penale nr. 1453/28.05.2014, pronunțată de către Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul, S. D. aflat în stare de deținere, asistat de apărător din oficiu, avocat C. I., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.1611/2014, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, tribunalul a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărător din oficiu avocat C., pentru contestatorul S. D. a pus concluzii de admitere a contestației solicitând, casarea sentinței atacate și admiterea cererii privind liberarea condiționată, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv fracția de pedeapsă obligatorie a fost executat, iar condamnatul a avut un comportament ireproșabile pe durata executării pedepsei, participând la toate cursurile și activitățile organizate.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, întrucât față de actele și lucrările dosarului sentința instanței de fond este temeinică și legală.
Contestatorul condamnat S. D. a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 1453/28.05.2014, pronunțată de către Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ ,a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat S. D., fiind stabilit termen de rediscutare a cererii la data de 03.12.2014.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut faptul că prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._, petentul condamnat S. D. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună liberarea sa condiționată din pedeapsa de 17 ani închisoare, pe care o execută în P. Tg-J..
Prin adresa nr. H2/_ din 08.05.2014 emisă de P. Tg-J., au fost înaintate la dosarul cauzei procesul verbal nr.H2/_ din 07.05.2014, întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate din cadrul Penitenciarului Tg-J. și caracterizarea petentului.
Petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prin sentința penală nr.170/2003 a Tribunalului Gorj.
Din conținutul procesului verbal nr. H2/_ din 07.05.2014, întocmit de P. Tg-J., reiese că, petiționarul condamnatul a început executarea pedepsei la data de 06.01.2003 și urmează a expira la data de 05.01.2020, că transformată în zile pedeapsa este egală cu 6209 de zile, iar că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția de 3/4, respectiv 4656 de zile, din care, în cazul în care muncește 517 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 4139 de zile efectiv executate.
Acesta a fost discutat în comisia pentru punerea în libertate condiționată în data de 07.05.2014 și fiindu-i analizată situația din acest punct de vedere, aceasta a constatat că a executat de la data de 06.01.2003, până la data de 07.05.2014, 4140 de zile și i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 596 de zile, având un total de zile câștigate și executate de 4736 de zile.
Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia pe timp de 9 luni, respectiv până la data de 04.02.2015, datorită antecedentelor penale, natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, apreciind că perioada executată este insuficientă, nefiind întrunite cerințele art.59 Cod penal, cu aplicarea art.5 C.pen., raportat la Lg.254/2013.
Potrivit caracterizării întocmite de P. Tg-J. rezultă că, petiționarul condamnat a participat la programe educaționale, sociale și psihologice, manifestând interes față de demersurile instructiv educative, a fost recompensat de 95 de ori, dar s-a propus continuarea procesului de resocializare.
În conformitate cu prevederile art. 59 C.pen. raportat la art.5 C.pen.: „ poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Pe de altă parte, s-a reținut și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut(obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional, de asistență socială, sunt în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, instanța a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.59 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate cu consecința liberării mai înainte de termenul stabilit pentru reexaminare, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de petiționar și a fixat termen de reînnoire a cererii de liberare la data de 03.12.2014, apreciind ușor excesiv termenul stabilit de către comisie.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, petiționarul condamnat, solicitând reducerea termenului de amânare de 9 luni a discutării situației sale, întrucât pe durata executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar, niciodată, și a avut 597 de zile câștigate fiind evidențiat de 94 de ori.
A mai arăta faptul că a participat la toate cursurile organizate, apreciind că este apt pentru a fi reintegrat în societate, iar în prezent lucrează în atelierul de cismărie.
În baza acestor motive a solicitat reducerea termenului de amânare a rediscutării situației sale.
Contestația este nefondată.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Conform procesului verbal nr. H2/_ din 07.05.2014, întocmit de P. Tg-J., reiese că, petiționarul condamnatul a început executarea pedepsei la data de 06.01.2003 și urmează a expira la data de 05.01.2020, că transformată în zile pedeapsa este egală cu 6209 de zile, iar că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția de 3/4, respectiv 4656 de zile, din care, în cazul în care muncește 517 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 4139 de zile efectiv executate.
Comisia pentru punerea în libertate condiționată întrunită în data de 07.05.2014 a constatat că petiționarul condamnat a executat de la data de 06.01.2003, până la data de 07.05.2014, 4140 de zile și i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 596 de zile, având un total de zile câștigate și executate de 4736 de zile.
Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia pe timp de 9 luni, respectiv până la data de 04.02.2015, datorită antecedentelor penale, natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, apreciind că perioada executată este insuficientă, nefiind întrunite cerințele art.59 Cod penal, cu aplicarea art.5 C.pen., raportat la Lg.254/2013.
Din caracterizarea întocmită de P. Tg-J. rezultă că, petiționarul condamnat a participat la programe educaționale, sociale și psihologice, manifestând interes față de demersurile instructiv educative, a fost recompensat de 95 de ori, dar s-a propus continuarea procesului de resocializare.
Conform disp. art. 59 Cod penal din 1969, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Se constată că propunerea de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut nu are un caracter obligatoriu, (obligatorie fiind numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 Cod penal din 1969), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate.
Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional, de asistență socială, sunt în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
În situația în care cel condamnat a executat fracția necesară, având în vedere natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, tribunalul consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.59 Cod penal din 1969 și că nu este oportună acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
Apreciind soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală, tribunalul urmează să respingă contestația ca fiind nefondată și să oblige pe contestator la cheltuieli judiciare statului.
Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat S. D., fiul lui L. și M., născut la data 15.12.1970, CNP_, domiciliat în comuna Berlești, ., în prezent deținut în P. Tg-J., împotriva sentinței penale nr. 1453 din 28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.07.2014, la Tribunalul Gorj
Președinte,
D. P.
Grefier,
S. O. P.
Red. D.P.
Jud. fond. L.P.B.
Tehnored. S.P. 3 iulie 2014/2ex
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 201/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








