Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 232/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 232/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 5370/318/2014

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Decizia nr. 232/2014

Ședința publică de la 04 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier S. O. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu,

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatorul condamnat C. F. împotriva sentinței penale nr. 1263/07.05.2014, pronunțată de către Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul, C. F. aflat în stare de deținere, asistat de apărător din oficiu, avocat C. L., în substituire pentru avocat Novolan C., conform delegației de substituire nr. 14 din 04.06.2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, tribunalul a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărător din oficiu avocat C. L., pentru contestatorul C. F. a pus concluzii de admitere a contestației solicitând, casarea sentinței atacate și admiterea privind liberarea condiționată.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât față de actele și lucrările dosarului sentința instanței de fond este temeinică și legală, întrucât contestatorul nu a îndeplinit fracția prevăzută de lege.

Contestatorul condamnat C. F. a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.

TRIBUNALUL

Prin sentința penală 1263/07.05.2014, pronunțată de către Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ ., a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. F..

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, condamnatul C. F. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiuni la O.U.G.195/2002.

În motivare, petentul condamnat a arătat că a mai formulat o cerere de liberare condiționată, pe care însă și-a retras-o întrucât nu erau îndeplinite condițiile pentru a putea fi liberat condiționat.

Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Tg J. să comunice situația executării pedepsei petentului condamnat, cu adresa nr. H2/_/22.04.2014 P. Tg-J. comunicând faptul că petentul condamnat C. F. execută o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiuni la O.U.G. 195/2002 și că situația petentului nu a fost discutată în comisia de liberări condiționate, devenind propozabil la data de 13.07.2014.

Instanța a reținut că, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Condiția fracției de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționată reprezintă o condiție de fond, esențială și imperativă. Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții privind comportamentul și antecedentele penale ale petentului.

Condiția privind executarea unei părți din pedeapsă reprezintă o garanție că scopul preventiv al pedepsei și funcțiile de eliminare, exemplaritate, constrângere și reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei.

Întrucât în cauza penală dedusă judecații nu a fost îndeplinită condiția esențială, imperativă constând în executarea unei fracții de pedeapsă, s-a constatat existența unui impediment absolut în liberarea condiționată și numai în momentul în care va fi executată această fracțiune, petentul va dobândi vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate urmând ca, ulterior, să fie analizate de către instanța de judecată și celelalte condiții pentru acordarea liberării condiționate, referitoare la conduita condamnatului pe parcursul executării pedepsei.

Față de aceste considerente, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de către condamnat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, petiționarul condamnat, fără ca aceasta să fie motivată.

Contestația este nefondată.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Conform art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Aceste condiții trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Fracția de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționată reprezintă o condiție de fond, esențială și imperativă. Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții privind comportamentul și antecedentele penale ale petentului.

Executarea unei părți din pedeapsă stabilită prin dispoziții legale reprezintă o garanție că scopul preventiv al pedepsei și funcțiile de eliminare, exemplaritate, constrângere și reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei.

Nefiind îndeplinită condiția esențială, imperativă constând în executarea unei fracții de pedeapsă, se constată existența unui impediment absolut în liberarea condiționată și numai în momentul în care va fi executată această fracțiune, petentul va dobândi vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate urmând ca, ulterior, să fie analizate de către instanța de judecată și celelalte condiții pentru acordarea liberării condiționate, referitoare la conduita condamnatului pe parcursul executării pedepsei.

În raport de cele mai sus-prezentate, tribunalul va respinge contestația și va obliga pe contestator la cheltuieli judiciare statului.

Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat C. F., născut la data de 09.04.1980, fiul lui V. și Anișoara, CNP_, domiciliat în ., în prezent deținut în P. Tg-J., împotriva sentinței penale nr. 1263/2014 din 07.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

Obligă contestatorul condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04.06.2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

D. P.

Grefier,

S. O. P.

Red. D.P.

Jud. fond. A.P.B.

Tehnored. S.P. 05 iunie 2014/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 232/2014. Tribunalul GORJ