Acţiune în constatare. Decizia nr. 3458/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 3458/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 3458/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi _ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.3458

Ședința publică din data de 02.10.2015

Completul de judecată compus din:

Președinte C. G. C.

Judecător D. E. O.

Grefier N. C.

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul P. I. împotriva sentinței civile nr.483 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect „acțiune în constatare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, la data de 24.06.2015, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât apelantul cât și intimata au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.411 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere că prin cererea de apel și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2015 sub nr._ reclamantul P. I., având CNP_ domiciliat în municipiul Fetești, Aleea Vilelor ,.. B, ., jud. Ialomița a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să constate că activitatea desfășurată în perioada cuprinsă în intervalul 01.07._95 în meseria de mecanic, lăcătuș mecanic la Întreprinderea de Panificație Ialomița, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat .

Prin sentința civilă nr.483/F din 31 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul P. I., în perioada cuprinsă în intervalul 01.07._95, a lucrat în funcțiile de mecanic, lăcătuș mecanic la fosta Întreprindere de Panificație Ialomița, așa cum reiese din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei, filele 6-26.

Potrivit art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 :,, Dovada vechimii în muncă, (..), se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.”

Încadrarea locurilor de muncă pentru perioada lucrată până la data de 01.03.1990 se făcea conform Ordinului nr. 50/1990.

Prin Ordinul nr. 50/1990 se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite de muncă, care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, iar pentru perioada anterioară datei de 18.03.1969, încadrarea în grupele I și II de muncă se face cu respectarea Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966.

Ordinul Nr. 50 din 5 martie 1990, pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II demunca în vederea pensionarii, emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Comisia Națională Pentru Protecția Muncii, publicat în Monitorul Oficial nr. 38 din 20 martie 1990 prevedea: “În baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii emit prezentul ordin, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii.

În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.

În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).(…)

Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.”

Potrivit art. 11 din Decretul nr. 92/1976: “(1) Datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de munca se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin.”

Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosarul cauzei, a rezultat că activitatea desfășurată de către aceasta, nu a fost încadrată de către unitățile angajatoare în grupa a II –a de muncă.

Înscrierile din carnetul de muncă au forța juridică a unui înscris autentic, raportat la prevederile art. 15 din Ordinul nr. 50/1990. Pentru perioada în litigiu nu există nicio dovadă că reclamantul ar fi fost nominalizat conform pct. 6 din Ordinul 50/1990 pentru a fi încadrată în grupa a II-a de muncă, iar în arhiva unității angajatoare nu se regăsesc documente care să ateste faptul că activitatea desfășurată de reclamant a fost nominalizat de către conducerea societății și sindicatul acesteia, pentru a fi încadrată în grupa a II–a de muncă, nefiind emisă nicio decizie a unității angajatoare în acest sens, în ceea ce –l privește pe reclamant.

Încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă nu a putut fi făcută doar pe baza declarației a doi martori, care au lucrat cu acesta, au beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă însă au îndeplinit o altă funcție, aceea de brutar - cocător, și care au arătat că reclamantul a desfășurat activitate în condiții grele de muncă, fără a exista determinările de noxe efectuate de organele prevăzute de lege, fără a exista probe referitoare la timpul efectiv lucrat în condiții grele și în ce au constat acestea.

Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru încadrarea în grupele speciale de muncă nu se poate dovedi cu martori, condițiile respective trebuind a fi constatate prin determinări de noxe făcute de organe de specialitate din Ministerul Sănătății, confirmate de Inspectoratul Teritorial de Muncă, la data respectivă, fără ca acestea să mai poate fi constatate retroactiv. Mai mult, trebuia îndeplinită procedura prevăzută de Ordin de realizare a acordului dintre unitate și sindicat, fapt nedovedit în cauză.

În măsura în care aceste prevederi nu au fost puse în aplicare de către angajator și sindicate în societatea angajatoare, la data la care reclamantul își îndeplinea efectiv atribuțiile, acesta trebuia să se adreseze instanței de judecată la acea dată, pretinzând recunoașterea condițiilor de muncă și încadrarea activității în grupă specială. Din punct de vedere al probațiunii acestor condiții la locul de muncă, a fost necesar să existe o determinare a noxelor (care ar fi fost realizată de angajator, dacă ordinul era aplicat benevol), dar și o verificare a condițiilor efective în care reclamantul a desfășurat activitatea pe perioada pretinsă.

Ori, în prezent, nu a mai fost posibilă verificarea condițiilor efective în care reclamantul își îndeplinea activitatea, deoarece nu s-au putut face determinări la nivelul anilor 01.07._95. Nu există nicio altă dovadă asupra condițiilor concrete de muncă și, cu atât mai puțin, a duratei din timpul de lucru, în care ar fi fost supus factorilor nocivi.

D. urmare, în absența oricăror dovezi, care să certifice faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea, în mod permanent, în grupa a II de muncă, precum și faptul că acesta și-ar fi desfășurat activitatea, în mod permanent, în aceleași condiții de muncă cu muncitorii prevăzuți în anexa 2 pct. 192 din Ordinul 50/1990, tribunalul a privit ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P. I. împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Ialomița, fiind respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul P. I., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, Ordinul 50/1990, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Se arată în fapt că, prin cererea de chemare in judecata formulata a solicitat sa se constate ca activitatea efectuata in perioada 01.07._95 in profesia de mecanic, lacătuș mecanic se încadrează în procent de 100% din timpul lucrat in grupa II de munca in conformitate cu Ordinul 50/1990.

Instanța de fond insa nu are in vedere condițiile de munca in care și-a desfășurat activitatea, condiții ce munca ce nu s-au schimbat pe durata angajării.

Dovada condițiilor de munca se poate realiza prin orice proba admisa de legislația in vigoare, in speța de fata proba testimoniala, proba solicitata prin cererea de chemare in judecata formulata.

Cererea de chemare in judecata are caracterul unei acțiuni in constatare, urmărind astfel constatarea existentei ori inexistentei unui drept, instanța putând aprecia culpa pârtilor in neîndeplinirea unei obligații legale.

Atributul stabilirii unor condiții din punct de vedere legislativ aparține, la acest moment, instanței de judecata.

Consideră ca deși prestarea activității in anumite condiții de munca se face in baza unei metodologii chiar legiuitorul prevede un caz de reconstituire prin hotărâre judecătoreasca a perioadei lucrate in grupa superioara de munca.

Art. 169 din Codul muncii garantează protecția drepturilor salariaților in cazul in care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, drepturile si obligațiile cedentului fiind transferate integral cesionarului, acest articol fiind o transpunere in legislația naționala a Directivei 2001/2003 a Consiliului Europei.

Consideră ca se impune a fi avuta in vedere si ultra activitatea (supraviețuirea) legii civile vechi având in vedere abrogarea unor acte normative in prezent), ceea ce înseamnă ca legea veche continua sa se aplice situațiilor juridice ce au intrat in sfera sa de reglementare, existente si in prezent, si care nu au primit o noua reglementare prin dispozițiile legii noi.

Conform principiului ultra activității legii civile - nu se exclude in mod expres ultra activitatea actelor normative abrogate asupra situațiilor juridice ce au intrat sub incidența actului normativ abrogat

Efectele acestor act normative se pot produce si in viitor întrucât nu contravin unor dispoziții imperative ale legii noi.

Prin Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului s-a prevăzut ca „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publica si in condiții prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional". în alineatul 2 al aceleiași dispoziții se arata ca „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor".

Noțiunea de bun in sensul acestei dispoziții nu se limitează la proprietatea corporala si este independenta in raport de calificările formale din dreptul intern: anumite alte drepturi si interese constituind active pot fi considerate bunuri in sensul acestei dispoziții.

O creanța suficient de certa, pentru ca reclamantul sa poată avea speranța legitima ca vor obține un avantaj patrimonial, poate uneori sa fie considerata un bun (Teteriny versus Federația R., 30 iunie 2005]. Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale, cat si valori patrimoniale, inclusiv creanțe, in virtutea cărora reclamanții pot pretinde ca au cel puțin o speranța legitima de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate [Kopecky împotriva Slovaciei (MC), nr. 44.912/98, paragraful 35, 28 septembrie 2004].

"Or, acestei reglementari unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări și precizări aduse ordinului în discuție, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute informa inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menita să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat".

In speța dedusa judecații chiar instanța de fond este cea care îi limitează dreptul de a fi încadrat in grupa superioara de munca, in contradicție cu soluțiile pronunțate pana in prezent precum si in raport de soluțiile pronunțate de înalta Curte de Casație si Justiție precum si Curtea Constituționala ce prevăd posibilitatea încadrării in grupa superioara de munca de instanța de judecata.

Deși Ordinul 50/1990 si Ordinul 125/1990 au fost abrogate criteriile ce au condus la încadrarea unor activități in grupa I si II de munca au rămas identice.

A fost angajat la data de 01.04.1977 la întreprinderea de Panificație Ialomița pana la data de 01.07.1977 când a fost preluat prin reorganizare.

A îndeplinit aceeași activitate la întreprinderea de Morărit si Panificație Ialomița pana pe data de 01.07.1989 când a fost promovat.

Ulterior promovării îndeplinește activitatea de lăcătuș mecanic pana pe data de 01.01.1995.

In această perioada angajatorul a suferit din nou modificări devenind Societatea Comerciala de Morărit si Panificație Ialomița.

Consideră ca activitatea desfășurata este in cuantum de 100% si se regăsește in cadrul Anexei II din Ordinului 50/1990.

Conform dispozițiilor Ordinului 50/1990 pct. 3"Beneficiază deîncadrarea în grupele își îl de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subinginer, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv ia locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2", si pct. 9 "în cazul personalului care își desfășoară activitatea în locuri de muncă prevăzute atât la grupa I cât și la grupa II, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se face în grupa II, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I și II se obține o perioadă ce reprezintă cel puțin 70%, cât este prevăzut pentru grupa II de muncă" astfel condiția ca un loc de munca sa se încadreze in grupa i sau in grupa II de munca trebuie îndeplinita condiția îndeplinirii activității in procent de 50% pentru grupa I de munca, respectiv 70% pentru grupa II de munca.

Urmează a fi avuta in vedere si ultra activitatea (supraviețuirea) legii civile vechi (având in vedere abrogarea unor acte normative in prezent), ceea ce înseamnă ca legea veche continua sa se aplice situațiilor juridice ce au intrat in sfera sa de reglementare, existente si in prezent, si care nu au primit o noua reglementare prin dispozițiile legii noi.

Consideră ca se impune a fi avute in vedere si cele cuprinse in Decizia 258/20.09.2004 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, Completul de 9 judecători in care se retine, cu privire la Ordin 50/1990, ca: "Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări și precizări aduse ordinului în discuție, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Criticile aduse de către apelant sentinței atacate sunt neîntemeiate,urmând a se reține faptul că,actele normative care reglementează modalitatea și condițiile de încadrare in grupe de muncă, pentru perioada profesională anterioară datei de 01.04.2001 sunt Ordinul nr. 50/1990 al M.M.P.S. pentru activitatea anterioară datei de 01.03.1990 și Ordinul nr. 125/1990 pentru activitatea ulterioară datei de 01.03.1990.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 beneficiază de asemenea de aceleași drepturi personalul muncitor din construcții montaj sau din alte activități care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă.

Anexele actului normativ cuprind lista locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul Lege nr. 68/1990.

Este adevărat că anexele 1 și 2 ale Ordinului 50/1990 nu cuprind o enumerare limitativă a activităților ce pot fi încadrate în grupele I și II de muncă, aceste liste enumeră locuri de muncă, activitățile și categoriile profesionale pentru care se justifică încadrarea în grupe I și II de muncă,atât în cazul muncitorilor, inginerilor subinginerilor, maiștrilor, tehnicienilor, personalului de întreținere și reparații etc, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locuri de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 precum și faptul că,Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 258/2004 a stabilit că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

O asemenea interpretare – a mai arătat instanța suprema – se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de actul normativ analizat, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

De asemenea a mai arătat instanța supremă că a accepta restrângerea sferei de aplicare a Ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.

De asemenea, prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale s-a stabilit că nu există nicio rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții (condiții), cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă.

În situația în care s-ar acorda accesul la o grupă superioară de muncă doar pentru persoanele trecute în forma inițială a Ordinului nr. 50/1990, nu s-ar realiza o rezolvare echitabilă a persoanelor îndreptățite, ci s-ar crea un nou criteriu discriminatoriu, în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului muncii, dar și în contradicție cu art. 6 din CEDO, alături de inechitatea de tratament creată într-o normă juridică.

Însă,nu poate fi ignorat faptul că,în anexele nr.I și II ale Ordinului comun nr.50/05.03.1990 au fost prevăzute locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II a de muncă,art.13 din Ordinul MMOS nr.50/1990 permițând angajatorilor să încadreze în grupele de muncă I și II de muncă perioada lucrată după data de 18.03.1969, în conformitate cu prevederile acestui ordin, încadrările în grupe superioare de muncă neimplicând doar regăsirea în anexele nr.I și II ale Ordinului comun nr.50/05.03.1990, în fapt încadrarea în grupele superioare de muncă putându-se efectua și pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

Din interpretarea art.13 din Ordinul nr.50/1990,rezultă că,pentru încadrarea unei activități în grupele de muncă prevăzute de Ordin,aceasta trebuie să facă parte dintre cele enumerate de anexele la ordin,să se țină seama de condițiile concrete în care persoana respectivă și-a desfășurat activitatea și de timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe.

Aceste condiții de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a apelantului nu au fost dovedite în speță,fiind imperios necesar ca acesta să dovedească faptul că a lucrat efectiv și pe durata prevăzută în Ordin în aceleași condiții cu cei care lucrau în activitățile și locurile de muncă prevăzute de anexa II a Ordinului nr.50 din 1990.

Aceasta deoarece scopul Ordinului nr.50/1990 a fost acela de a recunoaște celor nominalizați în anexe și personalului care a lucrat în aceleași condiții cu aceștia, drepturile și beneficiile prevăzute de actul normativ respectiv.

În ceea ce îl privește pe apelant Curtea constată că acesta a prestat în perioada 01.07._95 activitate în funcțiile de mecanic,lăcătuș mecanic la fosta Întreprindere de Panificație Ialomița, iar activitatea desfășurată de către acesta nu a fost încadrată de către unitățile angajatoare în grupa a IIa de muncă.

În aceste condiții,chiar dacă prin decizia nr. 258/20.09.2004 a ICCJ s-a prevăzut că dispozițiile Ordinului 50/1990 nu au caracter limitativ, iar anexele I si II constituie o enumerare a unor activități ce cuprind mai multe meserii, cu consecința ca acestei reglementări nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior,pentru a se putea extinde efectele anexei nr. 2 la alte activități este necesar a exista probe in sensul desfășurării in concret de către angajat a unei activități de aceeași natură cu cele nominalizate expres in Ordin, in sensul art. 6 din Ordin, respectiv in raport cu condițiile concrete de desfășurare a activității:nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare.

Aceasta deoarece încadrarea în grupa a IIa de muncă presupune menționarea locurilor de muncă,a activităților și categoriilor profesionale în anexa II a Ordinului nr.50 din 1990 sau dovada certă că prestarea în concret a activității s-a desfășurat în condiții similare cu cea desfășurată în locurile de muncă încadrate de legiuitor în grupa a IIa de muncă.

Astfel cum s-a arătat mai sus, potrivit art.6 din Ordinul 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

La acordarea grupei I sau II de muncă, consiliile de administrație împreună cu sindicatele erau obligate să respecte cu strictețe metodologia prevăzută în Ordinul 50/1990, nominalizând numai persoanele care au lucrat în condiții deosebite.

Conform prevederilor pct. 8 din ordinul mai sus amintit, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ale fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită,însă unitatea la care reclamantul a fost salariaT, cunoscând condițiile concrete de muncă ale acestuia, nu a încadrat activitatea desfășurată de reclamant ca fiind lucrată în condiții deosebite.

În speță,instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă nu a putut fi făcută doar pe baza declarației a doi martori, care au lucrat cu acesta, au beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă însă au îndeplinit o altă funcție, aceea de brutar - cocător, și care au arătat că reclamantul a desfășurat activitate în condiții grele de muncă, fără a exista determinările de noxe efectuate de organele prevăzute de lege și fără a exista probe referitoare la timpul efectiv lucrat în condiții grele și în ce au constat acestea.

Curtea precizează că în anexele 1 si 2 la ordinele nr. 50/1990 si nr. 125/1990 sunt nominalizate distinct ,ca fiind încadrate in grupa I sau II de muncă ,diferite activități, diferența dintre acestea făcând-o condițiile in care este munca desfășurată in concret si gradul de pericol la care este supus angajatul,aspecte care în speță nu au fost probate,în condițiile în care nu orice activitate de natura celei prestate de către apelant, se încadrează automat în grupa a IIa de muncă.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul P. I., CNP_ domiciliat în municipiul Fetești, Aleea Vilelor, .. B, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr.483 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 octombrie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

C. G. C. D. E. O.

GREFIER

N. C.

Tehnored.: C.G.C

Dact: S.Ș./4 ex./02.11.2015

Jud. fond: I. D.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Pretentii. Decizia nr. 4857/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 3458/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 3458/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI