Pretentii. Decizia nr. 4857/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 4857/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 4857/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4857/2015
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT-BUCUREȘTI, în numele membrului de sindicat G. I., împotriva sentinței civile nr.7181 din data de 30.06.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. T. I. I.C. B., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimatului, iar aceasta nu a formulat întâmpinare. De asemenea, se învederează Curții că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul cererii de apel, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, la data de 28.01.2015, S. Salariaților din Învățământ – București în numele membrei de sindicat G. I., a chemat în judecată pe pârâtul L. T. „I. I.C. B.” pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reîncadrarea salariatei cu începere de la data de 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a dispozițiilor în materia salarizării din Legea nr. 221/2008; reîncadrarea salariaților menționați mai sus cu începere de la data de 01.01.2011 potrivit Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispozițiilor în materia salarizării din Legea nr. 221/2008; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii-cadru nr.330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 01.01._10; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, a Legii cadru nr.284/2010 și a Legii cadru nr.285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății.
Prin sentința civilă nr. 7181 din data de 30.06.2015, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins acțiunea formulată de reclamantul S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT BUCUREȘTI, în numele și pentru membra sa G. I., în contradictoriu cu pârâtul L. T. I. I.C. B., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond analizând cu prioritate, în baza art.248 alin.1 C.pr.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune,a reținut că obiectul litigiului îl constituie pretenții salariale întemeiate pe prevederile art.159-171 din Codul muncii, iar nu contestație împotriva ordinelor prin care au fost stabilite drepturile salariale, ordine care nu au fost indicate în cerere și a căror emitere nici măcar nu a fost dovedită.
Astfel fiind, instanța de fond a reținut că cererea a fost introdusă la data de 28.01.2015, în condițiile în care se solicită drepturi salariale pentru perioada 01.01.2010 – 12.05.2011.
Conform art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii: Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: ”[…] c) in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;”.
Întrucât drepturile bănești sunt aferente perioadei 01.01.2010 – 12.05.2011, este indiscutabil faptul că, prin raportare la data introducerii acțiunii – 28.01.2015 – termenul de prescripție de 3 ani este împlinit.
În consecință, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu și a respins acțiunea ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul S. Salariaților din Învățământ – București, în numele membrei de sindicat G. I., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Art. 2512 din Codul civil prevede că prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu. Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
În baza art. 2512 din Codul civil, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil, în consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciem că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.”
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă pentru drepturile aferente perioadei 01.01._11. De asemenea, Tribunalul nu a ținut cont de dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii, care prevede. „Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului." Tribunalul ignoră acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Or, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ) a recunoscut legitimitatea pretențiilor salariaților-personal didactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până în prezent.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până ia data de 31.12.2011: „Art. 1 (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârât a drepturilor cuvenite personalului didactic - deci inclusiv membrului de sindicat reprezentat - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 63/2011. Sumele achitate sunt drepturi salariale, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Apelantul învederează instanței că și în ceea ce privește perioada 01.01._11, acțiunea este temeinică și legală, pentru motivele de fapt și de drept detaliate în cererea de chemare în judecată, pe care le reiterăm pe scurt:
Drepturile membrilor de sindicat (personal didactic de predare și didactic auxiliar), cuvenite până la data de 31.12.2009 în temeiul Legii nr. 221/2008, nu au fost acordate începând cu data de 1 ianuarie 2010, dată la care a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în egală măsură, ele nu au fost acordate nici de la data de 1 ianuarie 2011, dată la care au intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010. în opinia noastră, neplata respectivelor drepturi ulterior datei de 1 ianuarie 2010 este evident nelegală, astfel cum vom demonstra în cele ce urmează, citând și comentând dispozițiile aplicabile.
Cu privire la temeinicia pretențiilor noastre, înțelegem să invocăm și Decizia nr. 11/08.10.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație în recurs în interesul legii (dosar nr. 10/2012). Instanța supremă a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 (...) și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 (...), personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008".
Prin decizia invocată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 734/31.10.2012, depusă la termenul din 12.11.2012), Înalta Curte a reținut că: „Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ (Legea nr. 330/2009), în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariate ale personalului bugetar fiind evidentă." (...) „Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege."
Deci, atât Curtea Constituțională (prin Decizia nr. 877/28.06.2011), cât și Înalta Curte de Casație și Justiție (prin Decizia RIL nr. 11/08.10.2012), au statuat că la data de 01.01.2010, reîncadrarea și salarizarea personalului didactic trebuiau făcută conform coeficienților șl salariului avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
în raport de prevederile art. 330 ind.7 din Codul de procedură civilă, Decizia RIL nr.11/2012 este obligatorie. Pentru a fi aplicată în litera și spiritul său, se impune acordarea drepturilor nu doar până la data de 31.12.2010, ci și ulterior, mai ales în condițiile în care au fost în vigoare prevederi legale similare celor cuprinse în Legea nr. 330/2009, fapt care va rezulta în mod evident din cele ce urmează.
Astfel, prin Legea-cadru nr. 330/2009, s-a reglementat salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, categorie în care este inclus și personalul din învățământ. Există însă în Legea-cadru două texte extrem de importante, relevante și esențiale pentru speța dedusă judecății, în primul rând, Legea nr. 330/2009 garantează, la nivel de principiu, menținerea drepturilor câștigate, în acest sens sunt dispozițiile art. 3 lit. c) din lege. Or, în cazul de față, vorbim despre drepturi salariale recunoscute șl stabilite prin acte normative constituționale și prin hotărâri judecătorești, în al doilea rând, la art. 30 alin. (5) din lege se statuează din nou faptul că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate fată de luna decembrie 2009. în același sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2010.
În ceea ce privește anul 2011, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 stipulează faptul că, în anul 2011, valoarea salariilor de bază utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului plătit din fonduri publice se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011. Aceasta este Legea nr. 285/2010, care, la art. 1 alin. (1) reglementează baza de calcul a salariilor pe anul 2011 ca fiind salariul de bază din luna octombrie 2010, căruia i se aplică o majorare de 15%. Or, în cursul anului 2010, așa cum rezultă expres din dispozițiile Legii nr. 330/2009 și O.G. nr. 1/2010 (detaliate anterior), salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celor din decembrie 2009, astfel că salariul de bază din luna octombrie 2010 nu poate fi sub nivelul celui din decembrie 2009.
În consecință, din interpretarea coroborată a textelor mai sus citate, rezultă fără putință de tăgadă faptul că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale si a hotărârilor judecătorești, în luna decembrie 2009. diminuat conform dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și majorat cu 15%. potrivit Legii nr. 285/2010.
Or, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus și cum a statuat și instanța supremă, salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 inclusiv până la data de 31 decembrie 2009. raportat la dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, același sistem de calcul trebuia aplicat si ulterior datei de 01.01.2010. astfel încât salariile din anul 2010 să fie la același nivel cu cele din decembrie 2009. Faptul că membrii de sindicat nu au beneficiat încă de plata efectivă a diferențelor salariale dispuse prin sentința mai sus menționată este irelevant - având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr.1/2010 interesează nivelul acestui salariu, la care era îndreptățit salariatul, instanța statuând,definitiv și irevocabil, că acest nivel este conform Legii nr. 221/2008.
Faptul că în anul 2010, calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea prevederilor legale speciale aplicabile în materie, a determinat reîncadrarea greșită a personalului didactic și calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011, din moment ce salariul de referință (cel din luna octombrie 2010) a fost mai mic. în consecință, față de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, pentru identitate de rațiune, în considerarea principiilor enunțate anterior, este evident faptul că și ulterior datei de 1 ianuarie 2011, personalul didactic de predare și instruire practică și personalul didactic auxiliar au fost privați de drepturile salariale cuvenite.
Art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 instituie, ca principiu al salarizării personalului plătit din fonduri publice, echitatea și coerență, inclusiv prin remunerație egală pentru muncă de valoare egală. Or, este de notorietate faptul că în unele zone ale țării, salariile personalului didactic s-au calculat prin luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008. Este deci evident, în aplicarea principiului consacrat de Legea nr. 284/2010 că nu se pot crea asemenea diferențieri pentru muncă de valoare egală, astfel că, ținând cont și de celelalte prevederi legale și constituționale aplicabile, se impuneau reîncadrarea cadrelor didactice și didactice auxiliare și calcularea salariilor acestora, atât în anul 2010, cât și în anul 2011, astfel cum s-a dispus de către Tribunal, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008.
Raționamentul în justificarea drepturilor aferente perioadei 01.01._10 este aplicabil, mutatis mutandis, salarizării cu începere de la data de 1 ianuarie 2011, din moment ce, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 salariul de referință pentru cel din ianuarie 2011 este cel din luna octombrie 2010 - calculat pentru personalul didactic, așa cum au statuat instanța supremă și cea de contencios constituțional, în raport de coeficienții din Legea nr. 221/2008.
În egală măsură, învederăm instanței că sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituția României și implicit documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte - în speță art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale. în condițiile în care membrii noștri de sindicat erau încadrați în învățământ la data de 31.12.2009 (indiferent că beneficiază sau nu de sentințe judecătorești până la această dată), - sunt beneficiari ai creșterilor salariale dispuse prin Legea nr. 221/2008 și ai prevederilor art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, respectiv ai art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 și art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010, astfel că pot pretinde cel puțin o speranță legitimă cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la salarizarea în anii 2010 și 2011.
Cercetând apelul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că acesta este nefondat.
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
Într-adevăr, referitor la obligarea pârâților la plata sumelor aferente perioadei 01.01._11, în cauză operează prescripția extinctivă, în raport de introducerea cererii de chemare în judecată, la data de 28.01.2015 (fila 3 dosar fond), pretenția fiind prescrisă față de termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere in termen, efecte) este legea in vigoare la data la care prescripția a început sa curgă. Practic, trebuie stabilit dacă, pentru situația concreta, prescripția extinctivă a început să curgă sau nu potrivit dispozițiilor din reglementarea anterioară, iar in caz afirmativ aceasta reglementare se va aplica prescripției respective sub toate aspectele.
Este soluția pe care o oferă si art. 201 din Legea nr. 71/2011, întrucât prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. De asemenea, art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil arata ca “Prescripțiile (…) începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt in întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.” Dispoziția înscrisă în art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil poate fi privită nu numai ca o derogare de la principiul aplicării imediate a legii noi pentru facta pendentia, ci, în funcție de împrejurarea concretă, și ca o aplicație a principiului neretroactivității (spre exemplu, s-ar atribui efect retroactiv legii noi dacă s-ar considera prescripția suspendată pe temeiul unei împrejurări petrecute sub imperiul legii vechi si care numai potrivit legii noi ar constitui o cauza de suspendare).
Excepția prescripției extinctive este o excepție de drept substanțial, astfel că este supusă în totalitate normei tranzitorii. Prin urmare, pentru prescripțiile începute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, indiferent de momentul introducerii acțiunii, împlinite înainte sau după 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil, inclusiv instanța poate sa invoce din oficiu excepția de prescripție extinctiva. Întrucât Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispoziție speciala in acest sens, înseamnă ca se aplica regula stabilita de art. 6 alin. (4) din Noul Cod civil, care nu face vreo distincție intre dispozițiile de drept material si cele procesuale in materia prescripției. Orice alte prevederi înscrise in Noul Cod civil, indiferent ca sunt de drept material sau vizează aspecte procesuale, se aplica numai prescripțiilor extinctive care încep după . acestui act normativ.
Cum in cauza este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, iar acesta antamează pretențiile reprezentând drepturile solicitate pentru perioada de dincolo de 3 ani anteriori introducerii acțiunii, atunci pretențiile anterioare datei de 28.01.2012 cad sub efectul prescripției dreptului material la acțiune.
De asemenea, de vreme ce drepturile solicitate își au temeiul în Legea nr.221/2008, considerându-se că efectele acesteia nu au încetat să se producă, nu există nici vreo cauză de suspendare a prescripției dreptului material la acțiune, ce se apreciază întotdeauna în persoana creditorului (iar nu după posibilitățile juridice a debitorului de a face plata voluntară), sau raportat la împrejurări învestite anume cu această valență de lege, dintre care incertitudinea asupra drepturilor cuvenite, în condițiile unor modificări legislative, nu face parte. Legea este inevitabil supusă procesului interpretării, în primul rând pentru a statua asupra compatibilității sale cu legea fundamentală, în al doilea rând pentru a-i asigura aplicarea la cazul concret, pornind de la interpretarea propusă de însuși reclamantul-creditor, caz în care necunoașterea sau incertitudinea asupra existenței unui drept nu poate fi invocată drept motiv valabil al omisiunii de a acționa.
Prin urmare, nu este necesar ca instanța supremă sau Curtea Constituțională să afirme existența unui drept pentru a-l deschide pe al creditorului de a acționa în instanță, ci acesta este ținut de diligența de a cunoaște legea și de a-i da interpretarea pe care-și bazează pretențiile, astfel, nu s-ar mai ajunge la argumentul, contradictoriu și invalid juridic, al dreptului care a fost negat pe cale legală, folosit tocmai pentru a-l pretinde.
Nu există nici vreun act normativ care să amâne exercițiul unui drept despre care creditorul consideră că i se cuvine, până la pronunțarea unei decizii a instanței supreme ori a Curții Constituționale asupra existenței dreptului, respectiv a dispozițiilor care-l consacră ori îl răpesc, după cum nu există niciun act normativ care să fi suspendat sau amânat exercițiul dreptului la obținerea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 instituită de O.G.nr.15/2008 care a modificat Legea nr.221/2008, față de data scadenței fiecărui salariu în intervalul de referință. Scadența fiind unicul criteriu al începerii curgerii termenului de prescripție pentru drepturile salariale pretinse pe această bază, nu există nici vreun motiv legal pentru a accepta că data de început se situează la momentul intrării în vigoare a Noului Cod civil, a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.124/2010 a Curții Constituționale sau a deciziei în interesul legii.
Totodată, în cauza de față, nu se poate reține că debitorul (unitatea de învățământ) a recunoscut legitimitatea pretențiilor salariatei G. I. și că a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2010 – 12.05.2011, in probele dosarului nereieșind un astfel de demers.
Având în vedere temeinica admitere a excepției prescripției extinctive, Curtea nu va mai analiza aspectele de fond invocate de apelant, aceasta fiind de prisos.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul formulat de apelantul S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT BUCUREȘTI, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT BUCUREȘTI, cu sediul ales la Colegiul Național Sf. S. - . nr. 23 sector 1, București, în numele membrului de sindicat G. I., împotriva sentinței civile nr.7181 din data de 30.06.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. T. I. I.C. B., cu sediul în București, sector 2, .. 8, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Decembrie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./4 ex/11.12.2015
Jud.fond. G.E.P.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3458/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
---|