Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1920/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1920/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 4754/3/2012

Dosar nr._ (Număr în format vechi 3078/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.1920

Ședința publică din data de 02.10.2015

Completul de judecată compus din:

Președinte C. G. C.

Judecător D. E. O.

Judecător P. I. N.

Grefier N. C.

Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurentul C. G. T. împotriva sentinței civile nr.7451 din data de 04.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /AS/2012, în contradictoriu cu intimatele C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și C. NAȚIONALĂ DE P. PUBLICE, având ca obiect „contestație decizie de pensionare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că prezenta cauză a fost suspendată la data de 13.06.2014 pentru lipsa nejustificată a părților, iar la data de 17.06.2015 s-a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării excepției de perimare.

Față de dispozițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea invocă din oficiu excepția perimării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7451 din data de 04.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /AS/2012, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul C. G. T., în contradictoriu cu intimatele C. de P. a Municipiului București și C. Națională de P. Publice; a fost obligată pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.1375/26.07.2011 eliberată de S.C. Zentiva S.A. începând cu data de 28.07.2011; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor de drepturi de pensie începând cu data de 28.07.2011.

Împotriva acestei sentințe contestatorul C. G. T. a formulat recurs la data de 20.12.2013, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 09.04.2014, sub numărul_ (număr în format vechi 3078/2014), cu primul termen de judecată stabilit aleatoriu la data de 13.06.2014, Completul 16R/AS-LM, ora 900.

Prin încheierea de ședință din data de 13.06.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

Prin rezoluția din data de 17.06.2015, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepției de perimare, părțile fiind citate în acest sens pentru termenul din data de 02.10.2015.

Analizând excepția perimării, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.”

Totodată, conform dispozițiilor art.252 alin.1 Cod procedură civilă „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. (...)”.

Curtea constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.06.2014, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților.

Curtea reține totodată că nu au intervenit cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art.249 și art.250 Cod procedură civilă, astfel încât în baza dispozițiilor legale anterior citate urmează să admită excepția perimării și să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de recurentul C. G. T. împotriva sentinței civile nr.7451 din data de 04.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /AS/2012, în contradictoriu cu intimatele C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și C. NAȚIONALĂ DE P. PUBLICE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. G. C. D. E. O. P. I. N.

GREFIER

N. C.

Red.: C.G.C.

Tehnored.:N.C./2ex.

07.10.2015

Jud. fond: C. L. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1920/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI