Obligaţie de a face. Decizia nr. 4276/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 4276/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 4276/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi _ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.4276

Ședința publică din data de 09.11.2015

Completul de judecată compus din:

Președinte C. G. C.

Judecător D. E. O.

Grefier N. C.

Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de apelanta-reclamantă C. I. și apelanta-pârâtă S. R. DE TELEVIZIUNE, împotriva sentinței civile nr._ din data de 20.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, având ca obiect „contestație decizie de concediere”.

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 06.11.2015 și apoi la data de 09.11.2015, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._ din data de 20.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta C. I., în contradictoriu cu pârâta S. R. de Televiziune, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.783/01.04.2013, emisă de intimată, cu consecința reintegrării contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii și a fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la data reintegrării efective, și la plata dobânzii legale aferente acestor drepturi, de la data scadenței, până la data plății efective.

Prin aceeași sentință, au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretențiilor și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr.D.R.U./738/01.04.2013 emisă de intimată s-a stabilit că, începând cu data de 03.04.2013 încetează contractul individual de muncă al contestatoarei, înregistrat sub nr.8876/01.04.2003, angajată în funcția de redactor, în cadrul Direcției Editoriale, Redacția Emisiuni pentru Alte Minorități, menționându-se că măsura concedierii, pentru motive neimputabile salariatului, este întemeiată pe dispozițiile art.65 alin.1 din Codul Muncii, republicat, dată fiind desființarea locului de muncă ocupat de aceasta.

S-a indicat în decizie faptul că începând cu data de 04.02.2013 contestatoarea a beneficiat de un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Motivul desființării locului de muncă al contestatoarei, indicat în decizia contestată, este reprezentat de faptul că prin hotărârea nr.110/28.08.2012 a Consiliului de Administrație al SRTV a fost aprobată desființarea unui număr de 635 de locuri de muncă, din care 7 locuri de muncă aferente funcțiilor de conducere și 628 de locuri de muncă aferente funcțiilor de execuție, în vederea reducerii costurilor operaționale și de funcționare a instituției, cu scopul stingerii datoriilor acumulate și de acoperire a cheltuielilor de modernizare și retehnologizare a fluxurilor interne de producție, în acord cu Memorandumul aprobat de Guvernul României în ședința din data de 01.09.2012, privind aprobarea eșalonării plății datoriei fiscale a SRTV.

S-a mai arătat în decizia contestată că selecția pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere s-a realizat întocmai cum se prevede la art.52 bis, respectiv art.52 din contractul colectiv de muncă în vigoare și astfel cum s-a discutat cu sindicatul reprezentativ, care a înțeles să participe la procesul de consultări ce a avut loc în perioada 13-24 septembrie 2012, în sensul că salariații SRTV să fie supuși unui proces de departajare pe baza unui memoriu de activitate, interviu și a unui test grilă.

De asemenea, contestatoarea a obținut în urma selecției realizate un punctaj general de 0,00 și nu a fost cuprinsă în categoria persoanelor cu probleme sociale avute în vedere în cadrul procesului de diminuare a consecințelor concedierii. Nota acesteia rezultă din faptul că nu s-a prezentat la probele procesului de selecție organizat de intimată.

Având în vedere obiectul cauzei, respectiv contestație formulată împotriva unei decizii luate de angajator în procedura concedierii colective, instanța a analizat din oficiu, având în vedere caracterul imperativ al normelor de drept: respectarea art.76 din Codul muncii, referitor la forma deciziei de concediere; respectarea prevederilor capitolului V, secțiunea a 5-a din Codul muncii (Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaților și procedura concedierii colective); respectarea prevederilor art.65 alin.2 din Codul muncii referitoare la faptul că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. De asemenea, instanța a analizat motivele de nelegalitate ale deciziei contestate, invocate de contestatoare, care nu atrag sancțiunea nulității absolute în lipsa existenței unei vătămări.

Potrivit art.76 alin.1 lit.a-c din Codul muncii: Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art.69 alin.(2) lit.d), numai în cazul concedierilor colective.

Conform art.69 alin.2 lit.d din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, în perioada în care au loc consultări, potrivit alin.(1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele: d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Instanța a reținut că în decizia de concediere sunt indicate motivele care au determinat concedierea, respectiv desființarea locului de muncă în urma reorganizării schemei de personal în scopul reducerii cheltuielilor operaționale și de funcționare ale intimatei. De asemenea, a fost indicat termenul de preaviz, de 20 de zile, și data de la care acesta a început să curgă.

Neindicarea în decizia de concediere a datei expirării preavizului nu reprezintă în sine o concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege și nu antrenează nulitatea absolută a deciziei în cauză, întrucât procedura prevăzută de lege se referă la forma scrisă (art.76 alin.1), termenul în care se poate emite decizia de concediere (art.62 alin.1 sau, după caz, art.251 alin.1), obligativitatea comunicării ei salariatului (art.76 alin.1), iar nu la conținutul propriu-zis al deciziei de concediere.

Atunci când legiuitorul a vrut să sancționeze neindicarea în decizia de concediere a unui element de conținut, a făcut-o în mod expres, de exemplu în art.79 C.muncii (când angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept), respectiv art.62 alin.2 C.muncii (decizia de concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului trebuie să cuprindă motivarea în fapt și în drept, termenul de contestare, instanța competentă).

Angajatorul acordă preaviz salariatului său, cu scopul de a-i permite acestuia găsirea unui alt loc de muncă, în cazul în care dispune concedierea: pentru inaptitudine fizică și/sau psihică (art.61 lit.c C. muncii), pentru necorespundere profesională (art.61 lit.d C. muncii) sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului (art.65 și art.66 C. muncii).

Or, în speță, tribunalul reține că în decizia contestată s-a menționat durata preavizului. Astfel fiind, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a suferit un prejudiciu prin omisiunea menționării datei exacte a preavizului, de vreme ce aceasta a fost înștiințat efectiv cu privire la decizia angajatorului de a restructura postul, beneficiind efectiv de o anumită perioadă de timp pentru găsirea unui loc de muncă.

Referitor la susținerea contestatoarei, în sensul că negocierile s-au purtat doar cu sindicatul reprezentativ și nu cu toate sindicatele, fapt ce ar atrage nulitatea concedierii, tribunalul apreciază că este neîntemeiată. În primul rând, este de subliniat faptul că în speță nu s-a făcut dovada existenței unor alte sindicate constituite în mod legal la nivel de SRTv în afara Sindicatului pentru Unitatea salariaților TV, sindicat cu care s-au purtat negocierile. În al doilea rând, se reține că prevederile art.69 alin.2 codul muncii nu impun o anumită modalitate de notificare, fiind prevăzută doar forma scrisă. Or, în speța de față, angajatorul a procedat la comunicarea notificării către sindicatul reprezentativ, publicând această notificare scrisă pe site-ul de comunicare internă al instituției, spre știința tuturor celor interesați, inclusiv a celorlalte sindicate constituite la nivel de SRTv.

Prin urmare, din probele administrate rezultă că intimata a notificat intenția concedierii colective și invitația la negocieri tuturor sindicatelor, iar faptul că doar sindicatul reprezentativ (Sindicatul pentru Unitatea salariaților TV) a înțeles să participe la negocieri nu-i poate fi imputat intimatei.

În ceea ce privește ordinea de prioritate la concediere, în decizia contestată se indică că aceasta este cea rezultată din art.52, respectiv 52 bis din Contractul colectiv de muncă, precum și din consultările care au avut loc cu sindicatul reprezentativ.

Potrivit art.52 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SRTV, la luarea măsurii desfacerii contractului individual de muncă în condițiile art.47 și 48, vor fi avute în vedere următoarele criterii de protecție socială minimală, în următoarea ordine de prioritate pentru menținerea în funcție:

a. măsura să afecteze numai în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, bărbați văduvi sau divorțați care au în întreținere copii, precum și salariații care mai au cel mult 3 ani până la pensionare

b. dacă măsura ar putea afecta doi soți care lucrează în unitate, mai întâi se va desface contractul individual de muncă al soțului care are venitul cel mai mic, fără ca prin aceasta să se poată desface contractul individual de muncă al unei persoane care ocupă un post nevizat de reducerea de personal

c. măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreținere.

Conform art.52 bis, criteriile prevăzute la art.52 se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea performanțelor profesionale individuale.

Instanța a reținut că în baza art.51 alin.2 din contractul colectiv de muncă, angajatorul împreună cu sindicatul reprezentativ vor stabili, după caz, și alte criterii pentru aplicarea efectivă a reducerii de personal, sens în care s-a stabilit exceptarea de la procesul de selecție a unui număr de 55 de angajați, avându-se în vedere situația socială a acestora.

Față de cele reținute, Tribunalul a reținut că sunt respectate condițiile de formă ale deciziei de concediere.

Conform dispozițiilor art.69 alin.1 din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la: a) metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați; b) atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.

Instanța, față de corespondența depusă la dosar și dovezile de comunicare a acesteia, a constatat că au fost respectate dispozițiile secțiunii a 5-a din capitolul IV din Codul muncii, cu privire la notificările ce trebuie realizate în procedura de concediere colectivă.

Potrivit art.69 alin.2 lit.d din Codul muncii, în perioada consultărilor, angajatorul are obligația să furnizeze și să notifice în scris: d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Potrivit dispozițiilor art.69 alin.3 din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, criteriile prevăzute la alin.(2) lit.d) se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.

Conform acestor dispoziții legale, ordinea în care trebuie parcurse etapele derivând din dispozițiile art.69 alin.2 lit.d și art.69 alin.3 din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, este următoarea: 1) evaluarea realizării obiectivelor de performanță; 2) departajarea salariaților în raport de criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Această ordine rezultă și din art.52 bis din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SRTV (criteriile prevăzute la art.52 – criterii de protecție socială minimală, se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea performanțelor profesionale individuale).

Art.51 alin.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul intimatei prevede că angajatorul împreună cu sindicatul reprezentativ vor stabili, după caz, și alte criterii pentru aplicarea efectivă a reducerii de personal, iar art.51 alin.1 prevede ordinea în care vor fi desființate posturile, respectiv: 1. Reducerea posturilor vacante; 2. Desființarea contractelor individuale de muncă ale salariaților care cumulează două sau mai multe funcții și a celor care cumulează pensia cu salariul; 3. Desființarea contractelor individuale de muncă ale salariaților care îndeplinesc condiții de pensionare anticipată sau anticipată parțial.

Prin urmare, primul criteriu de departajare a salariaților, în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concediere, îl reprezintă evaluarea realizării obiectivelor de performanță, iar angajatorul nu poate stabili, prin derogare de la prevederile imperative ale Codului muncii, în contractul colectiv de muncă ori în alte documente încheiate între angajator și sindicatul reprezentativ, alte criterii prioritare, precum protecția socială a angajaților.

În consecință, întrucât art.51 alin.2 din contractul colectiv de muncă contravine art.69 alin.3 din Codul muncii, acesta nu poate fi aplicat în speță.

Pe de altă parte, conform art.65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigramă acestuia ori în statul de funcții. Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice, nevoia de eficientizare a activității, etc.; este serioasă când are la bază rațiuni temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza este serioasă atunci când motivele care justifică măsura concedierii, fără legătură cu persoana salariatului, au o anumită gravitate care să impună într-adevăr reducerea locului de muncă.

Cu privire la desființarea efectivă a locului de muncă deținut de contestatoare, Tribunalul a reținut că în anexa nr.10 la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea selecției salariaților SRTV, la pct. 126, se prevede că la data de 30.10.2012 existau 317 posturi de redactor și, iar la pct.127, sunt indicate 16 posturi de redactor prezentator de televiziune, după reorganizare urmând a fi reduse aceste posturi cu 67, rezultând astfel un număr de 266 posturi, ce urmau a fi menținute în nouă structură organizatorică, fiind redenumite "jurnalist TV (S)".

În ceea ce privește cauza reală, în decizia de concediere se arată că în anul 2012 SRTV înregistra o datorie de_ lei, ceea ce a determinat redimensionarea structurii de personal, corelată cu reducerea volumului de producție aferent numărului de canale care vor rămâne în funcțiune în cadrul SRTV.

Modul în care intimata a înțeles să își organizeze activitatea, raportat la scopul său și la resursele financiare, reprezintă o chestiune de oportunitate și nu poate fi cenzurată de instanță.

În privința modului în care s-a desfășurat procesul de selecție, instanța reține următoarele: conform dispozițiilor art.40 alin.1 lit.f din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: f) să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.

Așadar, stabilirea obiectivelor de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora, sunt drepturi ale angajatorului.

Deși stabilirea obiectivelor de performanță profesională reprezintă un drept al angajatorului, acesta nu poate evalua activitatea profesională a angajatului pe baza unor criterii ce nu au fost cunoscute de salariat. Aceasta rezultă din art.17 alin.4 coroborat cu art.17 alin.3 lit.e din Codul muncii și corespunde cerinței de previzibilitate determinată de consecințele grave ale neîndeplinirii obiectivelor de performanță (de exemplu, concedierea pentru necorespundere profesională sau prioritatea la concediere colectivă).

În speță, din Procesul verbal încheiat la 24.09.2012, cu prilejul închiderii procesului de consultare dintre reprezentanții Patronatului SRTv și ai Sindicatului reprezentativ, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați disponibilizați, rezultă că partenerii sociali au convenit asupra etapelor procesului de selecție, fiind menționate aceste etape: 1. Identificarea salariaților care au luat notă de trecere la ultima evaluare a performanțelor profesionale, întrucât numai aceștia pot participa la procesul de selecție; 2. Memoriul de activitate, ce va avea o pondere de 50%; 3. Interviul, ce va avea o pondere de 30%; 4. Testul grilă, ce va avea o pondere de 20%.

Prin urmare, nu s-au stabilit alte criterii de evaluare a performanțelor profesionale decât cele stabilite prin contractul individual de muncă, ci s-au stabilit metode de evaluare.

În acest sens instanța a reținut că nu s-a dovedit de către intimată, în calitate de angajator, necesitatea unei noi evaluări a obiectivelor de performanță, în condițiile în care în luna septembrie 2012 se efectuase o astfel de evaluare. Cu toate acestea, Tribunalul a reținur că efectuarea unei noi evaluări a performanțelor profesionale nu poate determina nulitatea concedierii contestatoarei, neexistând nicio interdicție sub acest aspect, având în vedere și faptul că această modalitate a fost discutată în prealabil de conducerea societății cu reprezentanții salariaților.

În legătură cu aceste aspecte, instanța mai reține că potrivit prevederilor art.17 alin.1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea selecției salariaților SRTV: "Salariații au dreptul să formuleze contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea selecției". Acest articol face parte din capitolul IV al Regulamentului, capitol intitulat "Soluționarea contestațiilor". Capitolul II al aceluiași regulament este denumit "Desfășurarea selecției. Organizarea și funcționarea comisiilor de selecție" și conține articolele 5 - 10 ale Regulamentului, privitoare al modul în care urmărea a fi organizată selecția și la atribuțiile și modul de lucru al comisiilor de selecție. Pe de altă parte, Capitolul III al Regulamentului, intitulat "Analiză, notare și evaluare. Rezultatul selecției", prevede modalitatea de evaluare și notare a salariaților pentru fiecare probă în parte.

Analizând modul în care a fost formulat art.17 din Regulament, Tribunalul a apreciat că participanții aveau posibilitatea de a formula contestații doar cu privire la organizarea și desfășurarea selecției, respectiv cu privire la respectarea articolelor ce alcătuiesc Capitolul II al Regulamentului, la care textul analizat face trimitere expresă, însă, în lipsa unui text în Regulament, participanții nu aveau posibilitatea de a formula contestații cu privire la notare, întrucât o astfel de cale atac nu fusese stabilită prin regulile formulate de angajator la începutul concursului ce avea ca finalitate stabilirea ordinii de prioritate la concedierea colectivă.

Față de aceste considerente, întrucât angajatorul a acceptat formularea contestațiilor cu privire la notare, deși acest lucru nu era permis prin Regulament, urmarea imediată fiind schimbarea clasamentelor inițiale, prin acordarea unor note mai mari salariaților care inițial nu obținuseră o notă care le-ar fi permis să continue activitatea, dublată de concedierea persoanelor care au obținut inițial o notă ce le-ar fi permis să continue relațiile de muncă, Tribunalul a constatat că procesul de evaluare a realizării obiectivelor, care s-a dorit a fi unul obiectiv, a fost în realitate unul subiectiv și netransparent, nefiind apt să reprezinte un mijloc de departajare a angajaților în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concedierea colectivă.

Reținând că contestatoarea nu a participat la procesul de selecție, instanța a constatat totuși că acesta nu a fost apt să reprezinte un mijloc de departajare a angajaților în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concedierea colectivă întrucât, nu au fost menționate expres criteriile de evaluare (de exemplu, în cazul interviului nu s-a stabilit un barem de notare sau criterii de evaluare).

Față de considerentele expuse, întrucât intimata nu a dovedit caracterul efectiv și serios al concedierii contestatoarei și având în vedere și aspectele referitoare la caracterul netransparent și subiectiv al concursului organizat de angajator în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concediere, instanța a dispus anularea deciziei de concediere.

Potrivit art.80 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii au repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.

Pentru această sumă, intimata a fost obligată la plata către contestator și a dobânzii legale de la data scadenței (având în vedere caracterul alimentar al acestor drepturi), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamanți.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata celorlalte pretenții formulate, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele argumente.

Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat indexarea salariului cu indicele de inflație din contractul colectiv de muncă al pârâtei, s-a reținut de către instanță că, potrivit 102 alin.1 lit.D din Contractul colectiv de muncă existent la nivelul pârâtei, compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de INS, se realizează în funcție de posibilitățile financiare ale instituției.

Prin urmare, contractul colectiv de muncă se referă la compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, un indicator economic diferit față de cel indicat de contestatoare, care se referă la "indexarea salariului cu indicele de inflație", solicitând prin urmare un drept care nu-i fusese conferit prin contractul colectiv de muncă. În plus, această prevedere stabilește vocația angajaților pârâtei de a beneficia de actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor a salariului de bază, însă condiționează acest drept de posibilitățile financiare ale instituției angajatoare, aspect care este în competența exclusivă a acestuia, cu atât mai mult cu cât contestatoarea nu a făcut dovada existenței în patrimoniul SRTV a resurselor financiare care să facă sustenabil acest aspect pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată. În plus,

În ceea ce privește prima de vacanță, contestatoarea a precizat că sumele de bani datorate cu acest titlu au fost plătite, menținându-se cererea doar în privința actualizării sumei cu indicele de inflație și a dobânzii legale. Acest capăt de cerere a fost respins, întrucât prima de vacanță pentru anul 2012 a fost achitată în anul 2013 potrivit dispozițiilor art.105 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, prin care, cu acordul părților semnatare, plata primei de vacanță a suspendată.

Cât privește solicitarea de a se obliga pârâta la plata daunelor morale instanța a reținut pentru început că potrivit art.253 din Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpă angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul

Acoperirea separată a daunelor morale, în echivalent bănesc, se impune a fi făcută atunci când despăgubirile acordate conform art.80 din Codul muncii nu acoperă întregul prejudiciu încercat și dovedit de salariat, iar articolul invocat privește oricum despăgubirile pentru daunele materiale raportat la drepturile salariale de care a fost lipsită partea.

Răspunderea pentru prejudiciul moral cauzat presupune existența unui raport de muncă și în derularea raportului de muncă să se producă, cu vinovăție, o faptă ilicită care a cauzat un prejudiciu, între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate.

Contestatoarea nu a dovedit îndeplinirea condițiilor legale pentru a se antrena răspunderea pârâtei, sarcina probei pe acest aspect revenindu-i. Petenta nu a făcut proba faptei ilicite a pârâtei constând în publicarea numelor persoanelor care au participat la selecție și a notelor obținute în urma acestui proces, posibilitatea accesării acestor informații pe un alt site decât acela oficial al pârâtei, nefăcând în nici un fel dovada că respectivele informații au fost comunicate și postate de către intimată.

Astfel, nu s-a făcut proba existenței prejudiciului de imagine invocat, a dificultăților invocate referitor la găsirea unui nou loc de muncă, a împrejurării că imaginea profesională a reclamantei a fost afectată.

Astfel, nu s-a făcut proba existenței prejudiciului moral și nici a faptului ilicit invocat, reținându-se că anumite acțiuni și omisiuni ilicite au aptitudinea de a provoca daune morale, însă producerea concretă depinde de personalitatea fiecărei persoane, raportat și la o . coordonate personale, spre exemplu vârstă, stare de sănătate, situație materială și familială, nivelul studiilor, etc. Sarcina probei incumbă reclamantei, iar aceasta nu a dovedit toate condițiile necesare reținerii în sarcina intimatei a obligației de a răspunde pentru prejudiciul cauzat, cu atât mai mult cu cât de la data emiterii deciziei de concediere, petenta a beneficiat de compensații individuale de 5 salarii de bază, plătibile eșalonat pe o perioadă de 5 luni, în tranșe lunare egale.

În baza art.453 C.p. civ, a obligat intimata care a căzut în pretenții, la plata către contestatoare a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S. R. de Televiziune și apel incident reclamanta C. I..

În motivarea apelului, apelanta-pârâtă S. R. de Televiziune a susținut că prin acțiunea dedusă judecații contestatoarea a solicitat anularea deciziei de concediere nr.738 din 01.04.2013, cu toate consecințele prevăzute de art.80 din Codul Muncii, alături de plata cheltuielilor de judecată, considerând că în lipsa aplicării unor criterii de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere măsura concedierii este lovită de nulitate.

Contestatoarea a fost angajată a Societății Romane de Televiziune pe funcția de Redactor în cadrul Redacției Emisiuni pentru alte minorități, iar acest post cuprindea la nivelul angajatorului un număr de 317 de locuri de munca care au fost comasate cu alte două posturi, fiind creat un post de Jurnalist TV (S) cu un număr de 266 locuri de muncă.

Totodată învederează că funcția de Redactor prezentator de televiziune a fost de asemenea redenumita tot în Jurnalist TV (S) pentru că nivelul de pregătire și calificare era identic cu cele necesare funcției de Reporter (S) și că ulterior restructurării societății numărul locurilor de muncă de Jurnalist TV S este de 266, redus pe ambele poziții cu 165 de poziții:

În motivarea acestui petit,se arată în esența ca măsura concedierii este nelegala pentru că decizia ar fi fost emisă fără ca reclamanta să participe la procesul de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere și fără a se ține seama de evaluarea profesională periodica, opinând astfel ca astfel nu ar fi fost respectată a procedura internă de selecție prevăzuta în Regulamentul Intern.

Tot în referire la caracterul nelegal și nefondat al deciziei de concediere se fac o . critici care vizează opțiunea de a se desființa locul de munca avut de reclamanta, lipsa caracterului real și serios al concedierilor colective pe motiv că nu ar fi avut loc o reorganizare reală a activității și că selecția nu ar fi fost realizată în concordanță cu prevederile Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate.

De asemenea se susține în mod absolut nefondat ca procesul de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, practicat la nivelul societății, ar fi reprezentat în fapt un concurs de angajare, în contextul în care o astfel de departajare nu a urmărit identificarea persoanelor care să rămână angajate în S. Romană de Televiziune ci locurile de munca care să fie desființate prin evaluare profesională comparativă.

Prin întâmpinare societatea a arătat că doamna C. llinca a fost concediată în mod temeinic și legal, ca prealabil concedierii a fost urmat întocmai procesul prealabil concedierilor colective atât în ceea ce privește demersurile procedurale cât și în privința termenelor instituite de prevederile art.69 - art.72 din Codul Muncii republicat, arătând în egală măsura și că aceasta a participat în procesul de selecție.

Relativ la restructurarea propriu zisa a societății a arătat că la nivelul întregii Societăți Române de Televiziune a fost operată o redimensionare a negativă a numărului locurilor de munca în general, reducere care a avut loc și privitor la locurile de munca care compuneau postul de Redactor, ocupat de contestatoarea intimata. A arătat de asemenea ca în conținutul deciziei se regăsesc prevăzute în mod expres elementele avute în vedere de art.69, alin.2, lit.d din Codul Muncii republicat, relativ la selecția pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere și că din această perspectivă criticile din motivarea acțiunii sunt lipsite de substanța și au un evident caracter arbitrar atâta, timp cât legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului ca în acord cu partenerul social să stabilească cum se poate face departajarea salariaților în cazul concedierilor colective.

Poziția procesuală astfel exprimată a fost motivată de art.69, alin.2, lit.d. din Codul Muncii, care prevede ca măsura concedierii colective trebuie să aibă în vedere criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, având totodată în vedere și ca art.52 bis din Contractul Colectiv de Munca aplicabil la momentul inițierii procesului de concedieri colective, potrivit cu care selecția trebuia să se facă pe baza performanțelor profesionale individuale la nivelul angajatorului și nu pe baza evaluării îndeplinirii obiectivelor de performanță.

Opinia societății a avut la baza prevederea de la art.69, alin.2, lit.d din Codul Muncii, prin care se instituie obligativitatea angajatorului ca departajarea salariaților la concediere să se, facă în urma consultărilor cu partenerul social și a fost întărită de art.69, alin.3, teza finală din Codul Muncii în raport de care selecția trebuie să se facă după ce s-a procedat la evaluarea performantelor individuale și nu pe baza acestora.

În egală măsura a arătat că prin procesul de consultări dintre angajator și sindicatul reprezentativ (singurul care a înțeles să se prezinte) s-a discutat că selecția se va face conform unui Regulament de Organizare și Desfășurare a Selecției, regulament care a fost adus la cunoștința tuturor salariaților societății atât prin postare pe rețeaua internă de internet și televiziune, cât și prin comunicare către structurile sindicale.

Prin hotărârea atacată pe calea apelului instanța de fond a reținut în mod corect faptul că procesul prealabil concedierilor colective a fost respectat întru totul de S. Romană de Televiziune, ca decizia de concediere corespunde exigentelor instituite de art.76 din Codul Muncii și că se află în prezența unei concedieri colective legale și temeinice, ca măsura concedierii a avut o cauză reală și serioasă, însă verificând efectivitatea desființării aceasta constata încălcarea art.65 alin.2 din Codul Muncii.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit structurii organizatorice a societății, la data de 30.10.2012, rezulta că numărul de posturi de Reporter în cadrul Redacției Emisiuni pentru alte minorități era de 317 posturi de redactor, 16 posturi de redactor prezentator de televiziune după reorganizare urmând a fi reduse aceste posturi cu 67, rezultând astfel un număr de 266 posturi, care urmau a fi menținute în nouă structură organizatorică, fiind redenumite în jurnalist TV (S).

De asemenea, instanța a reținut și că nu s-a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestatoare și nici dovada caracterului serios al desființării postului, contestatoarei, în situația în care sarcina probei revine angajatorului, în contextul în care se putea lesne observa din statele de funcții (structura organizatorică) ca postul/locul de munca pe care l-a avut intimata contestatoare nu se mai regăsește în noua organigrama/structura.

Analizând cauza în raport de locul de muncă al contestatoarei se observă că în componența Redacției Emisiuni pentru alte minorități care a fost desființată integral, unde își avea locul de munca aceasta, erau 14 angajați pe postul de Redactor, astfel cum este arătat în tabelul aflat în cererea de apel.

Ulterior restructurării și desființării redacției în integralitate toți salariații încadrați pe această funcție, în temeiul art.21 din Regulamentul selecției au avut posibilitatea să opteze pentru locuri de munca suplimentate numeric în alte structuri cu activitate similară, repartizarea acestora realizându-se în ordinea punctajelor, specificul activității și ținând cont de opțiunile personale.

Astfel, în noua organigrama activitatea pe segmentul de minorități etnice a fost preluată în Departamentul Emisiuni pentru Minorități, în speța Secția alte Minorități, structura în care,nu mai exista postul deținut de contestatoare.

Rezultă astfel o reducere totală a locurilor de muncă de Redactor în cadrul Redacției alte Minorități care a fost desființată, ceea ce dovedește în fapt desființarea efectivă a locului de muncă al contestatoarei care a refuzat să participe în procesul de selecție - profesională pe cele 2395 de locuri fiind punctată cu 0,00, punctaj care a surclasat-o în fată celorlalți salariați intrați în selecția profesională în aceleași condiții (opțiune pe post în selecție și post anterior) și nici nu a fost inclusă în selecția socială pe cele 55 de locuri înființate cu acest scop.

În altă ordine de idei nu trebuie să se rețină ca fiind pertinente alegațiile absolut străine de natura cauzei, susținute de apărătorul contestatoarei, atât timp cât art.65 din Codul Muncii are în vedere noțiunea de desființare a locului de muncă și nu a funcției și în consecința să se aibă în vedere că Redactorii de la Emisiuni pentru alte minorități nu puteau primi în valorificarea rezultatelor locuri de muncă în specialități diferite de cele în care activau și erau specializați, cum ar fi de sport, social, divertisment etc. pentru că deși funcția era aceeași rezultatul muncii era total diferit punându-se problema specializării editoriale.

Sub aspectul reglementarii selecției, analizând modul în care a fost formulat art.17 din regulament, instanța a apreciat ca participanții aveau posibilitatea de a formula contestații doar cu privire la organizarea și desfășurarea selecției, respectiv cu privire la respectarea articolelor ce alcătuiesc Capitolul II al regulamentului, la care textul analizat face trimitere expresă, dar ca participanții nu aveau posibilitatea formulării de contestații cu privire la notare, întrucât o astfel de cale de atac nu fusese stabilită prin regulile formulate de angajator la începutul concursului ce avea ca finalitate stabilirea ordinii de prioritate la concedierea colectivă.

Din această perspectivă apreciază că opinia instanței exagerat de subiectiva întrucât modul de realizare a selecției la nivelul fiecărui salariat era cel care influenta punctajul și prin urmare nu se poate pune problema restricționării dreptului la contestație, cu atât mai mult cu cât peste 700 de salariați din cei peste 3000 intrați în selecție au formulat contestații și numeroase persoane au obținut punctaje majorate.

Conchizând, instanța de fond a reținut în mod total eronat că angajatorul a acceptat formularea contestațiilor cu privire la notare, deși acest lucru nu era permis prin Regulament deși era permis, așa cum a arătat, și astfel că urmarea imediata fiind schimbarea clasamentelor inițiale, prin acordarea unor note mai mari salariaților care inițial nu obținuseră o notă care le-ar fi permis să continue activitatea, dublată de concedierea persoanelor care au obținut inițial o notă ce le-ar fi permis să continue relațiile de muncă, cum este și cazul contestatoarei.

În acest algoritm, apreciază că soluția este una greșita pentru că era firesc să se ia în calcul punctajele finale (după soluționarea contestațiilor) pentru că numărul de locuri în noua organigrama anterioară și prin urmare era firesc ca persoanele cărora li s-a majorat punctajul pe fondul admiterii contestațiilor să li se schimbe poziția în clasamentul final.

Cât timp intimata contestatoare a refuzat să participe la selecția profesională unde a fost punctată cu 0,00 consideră că acest argument al instanței de fond nu are nici o relevanță în cauza de față, deși modul de realizare a selecției era oglindit în punctaj și astfel era firesc ca în reevaluarea selecției să se majoreze punctajul odată cu admiterea contestației.

Mai mult decât atât, instanța de fond nu a limitat actul de judecata la situația juridică a contestatoarei intimate și a avut în vedere situații total străine de această cauză pentru că modalitatea de soluționare a contestațiilor nu a avut nici o legătura cu aceasta contestatoare din moment ce nu a participat în selecție și evident că nici nu a formulat o contestație.

Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere au urmărit în principal performanțele profesionale individuale apreciate comparativ cu ceilalți angajați pe funcția de redactor și, doar dacă ar fi existat egalitate de punctaj, s-ar fi practicat o departajare pe criterii de natura socială, cu excepția cazurilor în care s-a desființat în integralitate o activitate și astfel nu se putea practica o selecție în vederea concedierii, conform art.69 din Codul Muncii, ari 52 și art.52 bis din Contractul Colectiv de Munca aplicabil.

Însă pentru că în procesul de selecție nu a existat nici un caz de egalitate pe post care să fi impus departajarea pe criterii sociale, în cadrul procesului de selecție nu s-au aplicat asemenea criterii în cadrul selecției profesionale ci după aceasta selecție prioritară s-au mai redus concedierile cu 55 de locuri de muncă, dar care au avut destinație specială, respectiv pentru cazurile sociale majore care s-au discutat „om cu om" cu sindicatele.

Pentru a se putea forma o imagine cât mai fidelă asupra situației de fapt, limitat strict la argumentele de admitere a contestației, menționează că ulterior realizării selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere pe criterii de performanță și realizări profesionale, ulterior și în acord cu toate sindicatele constituite la nivelul Societății Române de Televiziune s-au aplicat și criterii de selecție de natura socială doar pentru cazurile sociale deosebite și au fost menținuți în activitate numai salariații care aveau probleme sociale majore, fără ca însă să fie alterate rezultatele selecției pentru că locurile de munca oferite persoanelor încadrate în categoria cazurilor sociale deosebite au fost înființate ulterior finalizării procesului de selecție și distinct de cele inițial aprobate, măsura în sine apărând ca, și măsura de reducere a numărului de concedieri și de diminuare a impactului social pentru un număr de salariați în raport de care s-au purtat negocieri punctuale cu sindicatele care au prezentat o listă cu peste 400 de oameni din care să fie aleși cei 55 ramași.

Caracterul efectiv al desființării locului de munca rezulta în principal din compararea organigramelor anterioară cu cea ulterioară și a statelor de funcții depuse la dosarul cauzei atât odată cu întâmpinarea cât și pe parcursul etapei procesuale de administrare a probatoriului, iar ierarhizarea nu poate decât să dovedească realizarea selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere și nicidecum caracterul efectiv al desființării locului de muncă.

Plecându-se de la programul de redresare economică a Societății Romane de Televiziune, la finalizarea consultărilor cu partenerii sociali s-a ajuns la o schema organizaționala redusă cu doar 635 locuri de muncă în loc de peste 900 cum se prevedea la momentul inițierii procesului de restructurare, aspect care rezultă din organigrama cadru aprobată de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune prin Hotărârea nr.110 din 03.08.2012, cu modificările și completările ulterioare în ceea ce privește numărul de locuri de muncă.

Necesitatea implementării planului de redresare al televiziunii publice în ansamblul său a condus la concedierea unui număr de 267 salariați - personal de specialitate și a 368 salariați - personal suport, intimata contestatoare făcând parte din categoria personalului de suport având în vedere că aceasta ocupa funcția de redactor redusă din cadrul structurii reformate aparținând Societății Române de Televiziune, astfel încât să poată fi asigurată o funcționare optimă și potrivit scopurilor unei televiziuni publice.

În altă ordine de idei, numărul total de salariați ai Societății Române de Televiziune, la care s-a ajuns ulterior concedierii colective a 635 de salariați, este de 2450 din care 1231 personal de specialitate și 1219 personal suport, conform organigramei aprobate prin Hotărârea nr.110 din data de 28.08.2012 a Consiliului de Administrație al Societății Romane de Televiziune, cu modificările și completările ulterioare în ceea ce privește numărul de locuri de muncă.

Astfel, urmare a reducerii numărului de concedieri, numărul de locuri de munca rămase în structura Societății Romane de Televiziune a crescut de la 2395 înainte de Consultările ordinare la 2450 tocmai prin acesta măsura care a favorizat, fără afectarea rezultatelor selecției, un număr de persoane aflate în situații sociale deosebite, cazuri analizate punctual de administrație cu toate sindicatele abia ulterior selecției în consultările suplimentare.

Din toate înscrisurile depuse în probațiune atât odată cu întâmpinarea, cât și în faza administrării probatoriului rezultat din dezbateri, suplimentat ori dispus de instanța, rezulta că măsura concedierii contestatoarei a fost dispusă cu respectarea întrutotul a dispozițiilor art.69 - art.72 Codul Muncii republicat și ca desființarea locului de munca este reală pentru că are la bază o motivație elaborată, efectivă întrucât locul de muncă a fost radiat din structura angajatorului și serioasă pe considerentul că anterior concedierilor colective a fost realizat un amplu proces de stabilire a ordinii de prioritate la concediere astfel încât măsura în sine să nu vizeze ocupantul locului de munca desființat, ci locul de muncă în sine.

Cu privire la aplicarea selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, având în vedere că suntem în prezența unor concedieri colective, învederează că potrivit practicii instituite după apariția Legii nr.40/2011 de modificare și republicare a Codului Muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003, în situația în care un angajator efectuează concedieri colective, va avea în vedere în primul rând criteriile profesionale și numai în subsidiar, dacă doi sau mulți salariați nu au putut fi departajați potrivit acestora, vor fi aplicate criteriile sociale.

Urmează astfel a se avea în vedere că anterior modificării prevederilor Codului Muncii prin Legea nr.40/2011, angajatorul care dispunea măsura concedierii colective era nevoit, în cadrul selecției salariaților, să acorde prevalenta criteriilor sociale.

Însă odată cu . Legii nr.40/2011 s-au adus modificări importante în această materie, prin introducerea art.69 alin.3, ocazie cu care a fost instituita regulă conform căreia, în vederea dispunerii măsurii concedierii colective, angajatorul trebuie mai întâi să aplice criteriile profesionale, respectiv verificarea competentelor profesionale ulterior evaluării realizării îndeplinirii obiectivelor de performanță, urmând să îi departajeze pe aceștia conform criteriilor avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere (art.69 alin.2, lit.d din Codul Muncii).

Devine astfel evident că atât timp cât angajatorul este cel care poate stabili criterii de selecție general valabile la nivelul societății, precum și criterii de selecție în legătura directă cu fiecare activitate prestată de angajați în raport de funcțiile ocupate, în vederea aplicării la concedierea colectivă a criteriilor profesionale, angajatorul va avea în vedere, în procesul de selecție a salariaților, performanta profesională a acestora, rezultatele testelor de evaluare, dar și alte elemente obiective și nicidecum rezultatele evaluării îndeplinirii obiectivelor de performanță pe perioadă determinată, aspect care rezultă din modalitatea de formulare a art.69, alin.3 din Codul Muncii republicat.

Rezultă astfel că există posibilitatea ca angajatorul să utilizeze în cazul concedierii colective numai rezultatele din procesul de evaluare periodică sau să acorde acestor rezultate o anumită pondere în procesul de selecție, dar și să practice o selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în concordanță cu propriile exigențe și scopuri, în acord cu clauzele contractului colectiv de munca aplicabil, astfel cum s-a și întâmplat la nivelul Societății Române de Televiziune.

În altă ordine de idei, doctrina a statuat ca detalierea și diversificarea etapelor de selecție în vederea concedierii colective va evidenția o dovadă de obiectivitate din partea angajatorului în desfășurarea acestui proces, sens în care angajatorul are dreptul să stabilească la nivel intern o întreagă procedură de selecție, pe care trebuie să o comunice către toți angajații săi, aspect realizat la nivelul Societății Române de Televiziune.

Din această perspectivă solicită a se avea în vedere că societatea a realizat un proces de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere sub observarea sindicatului reprezentativ care a avut câte un membru delegat cu titlu de observator în fiecare comisie, inclusiv în comisia de contestații.

Rezultă astfel ca art.69, alin.2, lit.d din Codul Muncii republicat precizează practic ca o concediere colectivă, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie realizată, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, în baza unor criterii de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

În acest context, având în vedere prevederile convenționale ale art.52 bis din Contractul Colectiv de Munca aplicabil la momentul restructurării, potrivit cu care această ordine de prioritate să se facă pe baza performanțelor profesionale individuale, ulterior consultărilor purtate intre conducerea societății și sindicatul reprezentativ, s-a procedat la elaborarea; unui regulament de organizare și desfășurare a selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

În altă ordine de idei, practica judecătoreasca, raportată la art.69, alin.3 din Codul Muncii, s-a concretizat și în sensul în care, în procesul de selecție urmează să fie avute în vedere mai multe aspecte, ponderea fiecăruia trebuie să fie determinată încă din momentul începerii selecției și tocmai în considerarea acestui fapt la nivelul apelantei a fost adoptat și publicat un regulament pentru organizarea și desfășurarea selecției.

De asemenea, opinia unitară este și în sensul că angajatorul trebuie să ofere salariaților supuși selecției în vederea concedierii colective posibilitatea verificării calificativului obținut la fiecare test pe care l-au susținut și din acest motiv rezultatele selecției au fost afișate atât în faza inițiala cât și ulterior finalizării procesului de soluționare a contestațiilor.

Mai mult decât atât, în situația în care salariații vor susține, un test scris (memoriu de activitate în cauza de față), un interviu ori un alt mod de etalonare, atunci angajatorul trebuie să dozeze în mod obiectiv proporția acestora în rezultatul final a selecției.

Cum la nivelul Societății Române de Televiziune testul scris viza activitatea curentă, este evident că rezultatul poate fi apreciat ca fiind obiectiv, pentru că aceasta verificare nu a vizat aspecte necunoscute de salariații intrați în procesul de selecție ci a ținut de etalarea propriilor reușite și propriei activități în cadrul angajatorului și nu numai fiind apreciate, de, comisia de selecție constituită pe activitatea respectivă.

În ceea ce privește testul grilă și pe cel oral (interviul), rezultatul acestora poate, fi considerat în aceeași măsura ca fiind obiectiv precum rezultatul testului scris, sub condiția ca ponderea acestora în rezultatul final a procesului de selecție trebuie să fie diferențiata, aspect realizat pe deplin de subscrisa după cum rezultă din art.15, alin.4 din Regulamentul selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Într-o altă abordare care converge însă cu cea expusă inițial s-a statuat ca în cazul în care angajatorul impune printre criteriile de selecție și analiza activității profesionale a angajaților, este necesar ca aceasta să fie apreciată în mod obiectiv, fiind definite anumite aspecte care. trebuie verificate, precum și o cotare a realizării acestora în raport de importantă sau recunoașterea lor.

De asemenea, în situația parcurgerii mai multor etape de-a lungul procesului de selecție, este necesară asigurarea permanentă a egalității de șanse între salariați, precum și un cadru obiectiv de desfășurare a etapelor de selecție, fapt realizat atât prin reglementarea propriu zisă a procesului de selecție cât și prin continua transparentă a procesului anterior emiterii deciziilor de concediere.

În consecința, modificarea prevederilor Codului Muncii referitoare la ordinea de aplicarea criteriilor în cazul concedierii colective, avută în vedere de textul art.69, alin.2, lit.d din Codul Muncii republicat, a fost aceea că o concediere colectivă pentru motive care nu țin de persoana salariatului să fie realizată, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, în baza unor criterii de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Pe acest considerent legal art.52 bis din Contractul Colectiv de Munca aplicabil prevedea ca această ordine de prioritate să se facă pe baza performanțelor profesionale și nu pe baza îndeplinirii obiectivelor de performanță, și din acest motiv la nivelul Societății Române de Televiziune s-a procedat la elaborarea unui regulament de organizare și desfășurare a selecției care trebuia să se realizeze comparativ.

Reiterând prevalenta departajării profesionale, învederează ca odată cu republicarea Codului Muncii prin Legea nr.40/2011 și introducerea alin.3 la art.69, angajatorul are obligația de a stabili ordinea de prioritate la concediere pe baza competentelor profesionale, ori realizărilor la locul de muncă și abia după ce se va fi aplicat aceasta modalitate de triere să se aibă în vedere criteriile de natura socială.

Din această modalitate de interpretare se distinge că selecția pentru stabilirea ordinii de prioritate este una comparativa și că aceasta se face în baza performanțelor profesionale și realizărilor la locul de muncă.

Cum nici Codul Muncii și nici O.U.G. nr.98/1999 nu cuprind o ordine de priorități pentru reducerea de personal, singurul text legal care prevede cum se va realiza departajarea salariaților în vederea concedierii colective este art.69, alin.3 care dispune ca o selecție care poate fi aplicată de angajator este aceea care ține de performanțele profesionale ale salariaților săi.

Atât doctrina cât și Codul Muncii impun că în cazul concedierilor colective să se practice o selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, selecție care este ținuta doar de contractul colectiv de munca aplicabil.

Având în vedere că în Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivelul Societății Române de Televiziune se prevede doar că stabilirea ordinii de prioritate la concediere se face în funcție de performanțele profesionale ale salariaților, prin procesul de consultări purtate intre angajator și sindicat s-a discutat că stabilirea ordinii de prioritate să se facă în bază unui proces de selecție separat de îndeplinirea criteriilor de performanță ale căror rezultate erau absolut neconcludente în raport cu situația performanțelor salariaților.

Tocmai în acest scop a fost realizat, și publicat de angajator un Regulament de organizare și desfășurare a selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, regulament care a avut în vedere exact ceea ce partenerii sociali au convenit în cadrul procesului de consultări anterioare concedierilor.

Dacă din perspectiva doctrinară s-a împământenit opinia că selecția salariaților pentru, stabilirea ordinii de prioritate la concediere se face în raport de criteriile prevăzute în contractul colectiv de munca aplicabil, practică a statuat că atâta timp cât modalitatea de selecție pe considerente profesionale este stabilită în cadrul dialogului social, fie prin CCM fie prin alte modalități care țin de acest dialog, instanța poate să verifice doar dacă desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă și dacă selectarea personalului s-a realizat în baza criteriilor prestabilite intre partenerii sociali, fără a putea cenzura aceste criterii.

În altă ordine de idei, atâta timp cât art.52 bis din CCM aplicabil prevede la fel de general ca și art.69, alin.3 din Codul Muncii republicat, că ordinea de prioritate se va face pe considerente de performanță profesională, fără a se prevedea concret și criteriile aplicabile, în cadrul procesului de consultări angajatorul în acord cu sindicatul reprezentativ au conchis: că ordinea de prioritate la concediere pe criterii de performanță să se realizeze în baza unui proces de selecție la nivelul întregii societăți.

Aceasta selecție a fost realizată prin intermediul unor comisii de selecție în care sindicatul a avut observatori și pe baza a trei probe unitare (memoriu de activitate, interviu și test grila) care urmăreau în concret realizările profesionale ale angajaților și performanțele acestora în muncă, departajarea având loc comparativ intre toți salariații încadrați în funcție de specificul locurilor de munca pe care aceștia activau.

Reținând ca societatea nu a practicat concedieri pe motive de necorespundere profesională ci că doar selecția pentru stabilirea ordinii de prioritate a fost făcută pe considerente de performanță și realizări profesionale, solicită să se îndepărteze ca nerelevante și nefondate opiniile emanate de reclamanta în sensul că procesul de selecție ar fi unul ilegal-viciat și lipsit de obiectivitate.

Totodată mai învederează și că ulterior realizării selecției pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere pe criterii de performanță și realizări profesionale, în acord cu toate sindicatele constituite la nivelul Societății Române de Televiziune s-au aplicat și criterii de selecție de natura socială pentru cazurile sociale existente în societate și au fost menținuți în activitate numai salariații care aveau probleme sociale majore.

În apelul incident formulat de apelanta-reclamantă C. I., s-a arătat că,prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la indexarea salariului cu indicele de inflație pentru ultimii șase ani și pe cale de consecință obligarea intimatei la plata diferenței dintre salariul indexat și cel efectiv încasat pentru ultimii trei ani, conform prevederilor contractelor colective de muncă la nivelul SRTV ("CCM").

În mod greșit a reținut instanța de judecată că "potrivit art.102 alin.1 lit.D din Contractul colectiv de muncă existent la nivelul pârâtei, compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de INS, se realizează în funcție de posibilitățile financiare ale instituției."

Cele reținute de instanța de judecată omit următoarele aspecte de importanță hotărâtoare pentru justețea aprecierii acestui capăt de cerere, astfel:

- În perioada 2008 - 2013 au existat mai multe contracte colective de muncă la nivel de unitate ce au reglementat indexarea salariului cu indicele de inflație, iar analiza acestui capăt de cerere trebuie efectuată cu aplicarea principiului de drept tempus regit actum;

- Sintagma "în funcție de posibilitățile financiare ale instituției" nu se regăsește în contractele colective de muncă existente în perioada 2008 - 2012, ci a fost introdusă ca o condiție pentru acordarea acestui drept începând cu contractul colectiv de muncă aplicabil din aprilie 2012, respectiv CCM 2012-2013 și a fot menținută și în CCM 2013-2014. Prin urmare, introducerea aceste condiții din anul 2012 nu trebuie să afecteze drepturile de care beneficiază salariații sub imperiul contractelor colective care nu prevedeau o atare condiție, respectiv CCM 2008-2009 și CCM 2010-2012.

Prin urmare, în perioada 2008 - aprilie 2012, intimata avea obligația necondiționată de a proceda la actualizarea salariilor cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., în executarea obligațiilor contractuale asumate, această actualizare nefiind condiționată de posibilitățile financiare ale intimatei.

De asemenea, arată că prin CCM 2008 - 2009 s-a prevăzut la art.102 alin.(1) lit.d) compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de INS, sumele aferente acestui indice urmând a fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de 1 mai 2009.

Prin Actul adițional nr.3 la CCM 2008 - 2009, înregistrat la Direcția de muncă și Protecție Socială București sub nr.3102/09.07.2009, a fost modificat art.102 alin.(1) lit.d), în sensul că sumele aferente indicelui de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de 1 mai 2010.

În CCM 2010 - 2012 s-a prevăzut, la art.102 alin.(1) lit.d), că sumele aferente indicelui de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de încetarea de drept a respectivului contract colectiv de muncă.

Or, CCM 2010 - 2012 a încetat la data de 07.04.2012, astfel cum rezultă din art.2 alin.(1) din CCM 2012 - 2013, iar drepturile salariale prevăzute de art.102 alin.(1) lit.d) nu au fost plătite nici parțial nici integral.

De asemenea, se cunoaște împrejurarea că Sindicatul 2002 din S. R. de Televiziune a solicitat prin adresa nr.12/18.02.2011 intimatei să dea curs prevederilor art.102 alin.(1) lit.d), însă aceasta nu s-a conformat. De altfel, SRTV recunoaște, la rândul ei, prin Adresa nr._/20.10.2014, faptul că această adresă a fost înregistrată la cabinetul Președintelui Director General.

Așadar, intimata își recunoaște propria culpă prin care a refuzat să dea curs invitației cuprinse în adresa nr.12/18.02.2011 și se prevalează de propria culpă pentru a susține că nu a fost posibilă compensarea salariului de bază ai fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum întrucât nu au avut loc negocierile cu partenerii sociali, contrar principiului de drept nemo propriam turpitudinem allegans.

Față de cele expuse anterior, menționează că dreptul salariaților de a beneficia de actualizarea salariilor este un drept ce rezultă din contractele colective de muncă, în vigoare la nivelul SRTV, ce decurge din acordul de voință al părților și corespunde obligației corelative a intimatei de a-și îndeplini la timp și în mod complet obligațiile asumate în temeiul libertății de voință a părților.

Nu în ultimul rând, solicită să se constate că această obligație a SRTV se circumscrie, în parte, și obligației legale ce îi incumbă angajatorului potrivit dispozițiilor art.80 alin.(1) Codul muncii, respectiv că, în cazul anulării concedierii, să plătească salariatului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate.

În consecință, solicită dispunere obligării SRTV la:

- majorarea salariului de bază cu indicii de inflație comunicați de INS pentru anii 2008, 2009, 2010, 2011 și perioada 01.01._12 precum și

- plata diferențelor dintre salariul efectiv plătit începând cu data de 10.04.2010 și salariul majorat conform prevederilor CCM încheiate în perioada 2008-2012, până la data plății efective.

În mod eronat, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la motivele de nulitate derivate din încălcarea dispozițiilor art.65 Codul muncii, motive invocate prin cererea modificatoare referitor la faptul că desființarea postului nu este efectivă și nu are o cauză reală și serioasă, astfel:

Redacția Emisiuni pentru alte minorități, în cadrul căreia ocupa, până la data restructurării, funcția de redactor, nu a fost desființată, ci a fost redenumită "Secția alte Minorități", astfel cum rezultă din Structura organizatorică a SRTV la 31 mai 2013, depusă de pârâtă în anexa nr.25 la întâmpinare.

De altfel, această structură nici nu putea fi desființată, având în vedere faptul că, potrivit Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR Șl SRTV, republicată, intimata are obligația de a difuza programe adresate minorităților naționale, astfel cum a arătat în cuprinsul cererii modificatoare.

Mai mult acest departament a avut același număr de posturi, atât înainte de restructurare, cât și după restructurare. Astfel, deși, din actele depuse inițial de intimata la dosar pare că departamentul, care avea inițial un număr de 26 de salariați, s-a "redus", după restructurare la 25 de salariați, în realitate, și după restructurare au existat tot 26 de posturi.

Lista cu angajații secției după restructurare, relevantă pentru analiza seriozității măsurii, se regăsește la pagina 15 din Schema generală a funcțiilor și locurilor de muncă ale personalului angajat în SRTV urmare a valorificării rezultatelor selecției salariaților SRTV, depusă de însăși intimata la dosar.

Dacă se numără salariații cuprinși în această listă, se constată că sunt în număr de 25, însă lipsește din listă o angajată care apare în listele ulterioare cu angajați, respectiv B. A., reporter, al cărei post a fost păstrat la restructurare, având în vedere faptul că se afla în concediu creștere copil. Prin urmare, numărul total de posturi era, în fapt, tot 26.

De asemenea, astfel cum rezultă a arătat în cererea modificatoare și cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv acte adiționate la Contractul de muncă, timp de șase ani înainte de concedierea, (iar nu ocazional, cum susține intimata a avut calitatea de producător al emisiunii "Identități", alături de colega sa, luliana C., concediată, de asemenea, în mod abuziv. Menționează că a obținut dreptul de a produce această emisiune în urma unei selecții, mai precis, Identități a fost un proiect de emisiune câștigat de către reclamantă și luliana C. în urma unei cereri de ofertă inițiată de către canalul TVR Cultural.

Difuzarea emisiunii "Identități" a fost întreruptă o perioadă de câteva luni, la finalul anului 2012 și începutul anului 2013, după care a fost transferată de pe canalul desființat Cultural pe canalul TVR2 și reluată cu o lună înainte de data emiterii Deciziei de concediere, respectiv la data de 4 martie 2013, având alți producători decât reclamanta și luliana C..

În cea ce privește angajările ulterioare în cadrul Secției Alte Minorități, conform Listei cu salariații angajați în SRTV în perioada 18.03._14 depusă de intimată la termenul din 4 septembrie, solicită să se constate că, în perioada 18.03._14, în cadrul SRTV au fost făcute un număr de 13 noi angajări pe postul de Jurnalist (S), doar la nivelul departamentelor situate în București.

Nu în ultimul rând, solicită să se constate că, potrivit Listei contractelor încheiate cu colaboratori - persoane fizice în Departamentul Emisiuni pentru Minorități, Secția alte minorități, după data de 03.04.2013, depusă de intimată pentru termenul din 4 septembrie 2014:

- în opt luni ale anului 2013 au fost încheiate un număr de 14 contracte având ca obiect, printre altele: comentariu, scenariu, texte, prestații care, în mod normal, sunt acoperite de un redactor sau de producător în activitatea lor curentă;

- în patru luni ale anului 2014 au fost încheiate un număr de șapte contracte având obiecte similare.

Prin încheierea acestor contracte, intimata nu face decât să confirme faptul că desființarea măcar a unor din posturile de redactor din cadrul Secției alte minorități nu avut o cauză reală și serioasă câtă vreme a fost nevoie să găsească alte resurse pentru acoperirea acestor nevoi funcționale. Mai mult decât atât, alegând să încheie contracte civile în locul contractelor de muncă, SRTV eludează în mod flagrant legislația muncii și pe cea fiscală, expunându-se riscului de sancționare, inclusiv prin sancțiuni de natură penală, pentru muncă fără forme legale și pentru neplata contribuțiilor sociale obligatorii aferente muncii dependente.

Susține că în mod eronat, instanța nu a avut în vedere făptul că decizia de concediere a fost emisă de cu încălcarea reglementărilor cuprinse în Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Selecției Salariaților Societății Române de Televiziune ("Regulamentul"),

Conform art.2 lit.f), art.3, art.5 și art.20 alin (1) din Regulament, SRTV avea obligația de a o notifice, sub semnătură de primire, cu privire la faptul că, pentru a fi în măsură să participe la procesul de selecție, era necesar să depună un set de documente, la sediul SRTV, în datele de 9 și respectiv 12 noiembrie 2012.

Menționează că nu a fost notificată să participe la procesul de selecție.

Intimata încearcă să inducă în eroare instanța de judecată când susține că ar fi refuzat primirea notificării, astfel:

- În primul rând, intimata nu dovedește această susținere ceea ce, în aplicarea principiului de drept idem est non esse . să atragă înlăturarea acestui argument al SRTV.

- În al doilea rând, astfel cum rezultă din Adresa nr._/16.06.2014 emisă de către Departamentul Resurse Umane, depusă de intimată la dosar la termenul din 4 septembrie 2014, SRTV confirmă faptul că "doamna C. I. nu a participat la procesul de selecție al salariaților în vederea concedierii colective și nici nu a intrat în posesia Notificării prin care era înștiințată asupra invitației de depunere a documentelor necesare în vederea procesului de selecție".

- Solicită să se observe că adresa SRTV nu face referire la refuzul de primi notificarea, ci menționează faptul că nu a intrat în posesia notificării, fără să precizeze împrejurările.

- În al treilea rând, dacă ar fi existat un refuz de primire al notificării, potrivit principiului simetriei și în acord cu soluțiile consacrate de Codul muncii și de practică instanțelor de judecată, refuzul ar fi trebuit să fie, de asemenea, documentat în scris, respectiv: (i) printr-un proces-verbal semnat de reprezentantul angajatorului și de martori, care să constate refuzul primirii, care apoi să fie urmat de (ii) transmiterea notificării într-o formă opozabilă subsemnatei, ca parte a unei proceduri de transmitere și confirmare a posibilității efective de primire a notificării ( prin scrisoare cu confirmare de primire ori prin executor judecătoresc). Or intimata nu a întreprins niciunul din aceste demersuri.

Față de cerința care rezultă din coroborarea art.2 lit.f) și art.5 din Regulament, respectiv aceea că notificarea trebuie comunicată sub semnătură de primire, solicită să se înlăture toate susținerile intimatei și dovezile în legătură cu așa-zisa notificare a salariaților prin intermediul intranetului SRTV, a panourilor de afișaj precum și cele legate de faptul că salariații instituției aveau cunoștință, în mod informai, despre procesul de concediere colectivă. Aceste modalități de notificare nu sunt menționate în Regulament ca forme alternative de notificare și, prin urmare, nu pot face dovada notificării, astfel cum a fost reglementată de însăși intimata prin propriul Regulament.

În temeiul art.453 Cod proc. Civ., solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, constând în onorariu de avocat precum și orice alte cheltuieli generate de prezența cauză.

Prin întâmpinarea formulată, apelanta-reclamantă C. I., a solicitat respingerea apelului, formulat de apelanta-pârâtă S. R. de Televiziune și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată, apelanta-pârâtă S. R. de Televiziune, a solicitat respingerea apelul declarat de apelanta-reclamantă C. I., ca nefondat.

Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 28.09.2015, apelanta pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2008-februarie 2014 în ceea ce privește pretențiile referitoare la plata contravalorii indicilor anuali de creștere a prețurilor.

Analizând cu prioritate,potrivit dispozițiilor art.248 Cod pr.civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către apelanta pârâtă,pentru perioada 2008-februarie 2014 în ceea ce privește pretențiile referitoare la plata contravalorii indicilor anuali de creștere a prețurilor,Curtea apreciază că aceasta este parțial fondată,ținând seama de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

În speță,obiectul cererii de chemare în judecată,cu privire la care a fost invocată de către apelanta pârâtă excepția prescripției dreptului material la acțiune,astfel cum acesta a fost modificat prin precizările înregistrate la dosarul de fond la data de 11 iunie 2014 este reprezentat de solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la indexarea salariului cu indicele de inflație începând cu anul 2008 și până la data efectivei reîncadrări,conform contractelor colective de muncă aplicabile la nivelul societății și la plata diferențelor salariale rezultate în urma indexării salariului de bază începând cu data de 10.04.2010 și până la data plății efective.

Se are în vedere faptul că, potrivit art.1 din Decretul - Lege nr.167/1958 privind prescripția extinctivă „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” iar potrivit art.7 din același act normativ „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție absolută, ce poate fi invocată în orice stare a pricinii, sens în care s-a statuat prin Decizia nr. 1/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C. în dosarul nr. 20/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 283 din_, potrivit cu care "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor ort 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".

Potrivit dispozițiilor art.102 alin.1 lit.d CCM 2008-2009,compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum,comunicat de INS se va realiza în baza unui calendar negociat între Partenerii sociali în ultimul trimestru al anului în curs și care poate fi renegociat la solicitarea oricăreia dintre părți. Sumele aferente indicelui de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape,dar nu mai târziu de 1 mai 2009.

Cum potrivit art. 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator,în speță,de la data de 1 mai 2009 și având în vedere că prin acțiunea introdusă la data de 16.04.2013 s-au solicitat drepturi începând cu anul 2008, rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată, termenul de prescripție era împlinit pentru pretențiile aferente anului 2008.

Susținerile apelantului pârât referitoare la incidența în speță a dispozițiilor art.268 alin.1 lit.e din Codul muncii nu pot fi reținute, pretențiile deduse judecății vizând plata unor drepturi salariale, nefiind solicitată obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă.

În consecință, în speță devin incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii,care prevăd un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Analizând apelul formulat de apelanta-pârâtă S. R. de Televiziune, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Argumentele exprimate de către prima instanță ce au determinat pronunțarea sentinței atacate,au constat în faptul că, în privința modului în care s-a desfășurat procesul de selecție,conform dispozițiilor art.40 alin.1 lit.f din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: f) să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.

Așadar,apreciază prima instanță,stabilirea obiectivelor de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora, sunt drepturi ale angajatorului.

În acest sens instanța a reținut că nu s-a dovedit de către intimată, în calitate de angajator, necesitatea unei noi evaluări a obiectivelor de performanță, în condițiile în care în luna septembrie 2012 se efectuase o astfel de evaluare. Cu toate acestea, Tribunalul a reținut că efectuarea unei noi evaluări a performanțelor profesionale nu poate determina nulitatea concedierii contestatoarei, neexistând nicio interdicție sub acest aspect, având în vedere și faptul că această modalitate a fost discutată în prealabil de conducerea societății cu reprezentanții salariaților.

Curtea,reține faptul că,potrivit art.69 alin.2 lit. d din C.Muncii, în cazul concedierilor colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului, aceasta trebuie realizată potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, în baza unor criterii de selecție pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

În aplicarea prevederilor art.52 Bis din contractul colectiv de muncă aplicabil, care prevedeau ca această ordine de prioritate să se realizeze pe baza performanțelor individuale,apelanta pârâtă a procedat la elaborarea unui Regulament de organizare și desfășurare a selecției care trebuia realizată comparativ și, plecând de la criteriul evaluării performanțelor individuale, aceasta a declanșat o procedură de selecție care urmărea realizările profesionale ale salariaților, evaluarea realizându-se în cadrul a trei probe unitare,respectiv memoriu de activitate, interviu și test grilă,probe ce urmau a fi evaluate de către comisiile de selecție.

Din interpretarea dispozițiilor art.69 alin.(3), raportat la art.69 alin.(2) lit.d) din Codul muncii rezultă că legea nu obligă la o anumită modalitate de realizare a acestei evaluări, ci, la utilizarea unui criteriu unitar de alegere a salariaților, fie după rezultatele verificării profesionale periodice, fie organizând și aplicând o procedură de evaluare în vederea stabilirii ordinii de prioritate la concediere.

Dispoziția art.69 alin.(3), raportat la art.69 alin.(2) lit.d) din Codul muncii este foarte clară în ceea ce privește departajarea salariaților la concedierea colectivă, prioritar, după criteriul profesional al realizării obiectivelor de performanță.

În speță, angajatorul a optat pentru cea de-a doua variantă (valorificând rezultatele ultimei evaluări numai drept condiție a participării la selecție), de altfel preferabilă în caz de nevoie de a alege, căci evaluările periodice, raportat la anumite standarde de performanță în activitate, cu consecința corespunderii profesionale a celor care le ating nu sunt de mare ajutor când se pune problema comparării competențelor și ierarhizării angajaților după gradul de îndeplinire a acestora, pentru păstrarea doar a unora dintre aceștia.

De asemenea,nu se poate considera că practicarea unei selecții sociale a afectat procedura de concediere, cât timp,atât selecția profesională cât și selecția socială au fost realizate în temeiul art.69 alin.2 lit.d din Codul muncii și după realizarea evaluării îndeplinirii obiectivelor de performanță,astfel cum impun dispozițiile art.69 alin.3 Codul muncii.

Potrivit Contractului Colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății apelante,selecția pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere impusă de art.69 alin.2 lit.d în condițiile stabilite prin art.63 alin.3 Codul muncii se realiza în principal pe criterii profesionale iar apoi și pe criterii sociale,cele două faze ale selecției fiind realizate distinct și pe locuri de muncă aprobate distinct,prima etapă fiind selecția profesională realizată pe 2395 locuri de muncă în aplicarea art.52 bis din Contractul colectiv de muncă iar în cea de a doua etapă selecția socială fiind realizată pe 55 de locuri de muncă în aplicarea art.52 din Contractul Colectiv de Muncă.

Critica apelantei potrivit căreia instanța de judecată a avut în vedere situații străine de această cauză,pentru că modalitatea de soluționare a contestațiilor nu a avut legătură cu contestatoarea,din moment ce aceasta nu a participat la selecție și urmare a acestui fapt nu a formulat vreo contestație, este fondată,însă aceasta nu poate duce la admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul solicitat de către apelantă,ținând seama de faptul că neparticiparea contestatoarei la procesul de selecție nu s-a datorat culpei acesteia.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit.f,art.3,art.5 și art.20 alin.1 din Regulament,pârâta avea obligația de a notifica reclamanta,sub semnătură de primire cu privire la participarea acesteia la procesul de selecție,în speță nefiind făcută dovada acestei notificări.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit.f din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea selecției salariaților SRTV,notificarea reprezintă documentul întocmit de societate,transmis salariatului prin intermediul Departamentului Comunicare,coordonatorilor de implementare,managementului executiv,după caz,prin care se aduce la cunoștința acestora,cu semnătură de primire data și locul de depunere a memoriului de activitate și a documentelor,precum și orice alte informații necesare și utile pentru înscrierea la selecție.

Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din Regulament,condiția de participare la selecție,în condițiile Regulamentului,era aceea ca salariatul să fi fost notificat în prealabil cu privire la data și locul de depunere a memoriului de activitate și a documentelor,precum și oricăror alte informații necesare și utile pentru înscrierea la selecție.

În acest sens,apelanta pârâtă nu a făcut dovada unui refuz de primire a notificării din partea reclamantei iar din adresa nr._ din 16.06.2014 emisă de către Departamentul Resurse Umane din cadrul apelantei pârâte-fila 168,vol.1 dosar de fond ,rezultă faptul că, fără a se face mențiune cu privire la un eventual refuz de primire a notificării de către reclamantă,intimata confirmă faptul că,reclamanta C. I. nu a participat la procesul de selecție al salariaților în vederea concedierii colective și nici nu a intrat în posesia notificării prin care era înștiințată asupra invitației de depunere a documentelor necesare în vederea procesului de selecție.

Cum intimata,potrivit articolelor 2 lit.f și 3 din Regulament avea obligația de a emite către reclamantă o notificare ce trebuia comunicată sub semnătură de primire,obligație a cărei realizare nu s-a dovedit în speță,rezultă că neîndeplinirea acestei obligații determină vicierea procedurii de concediere în ceea ce o privește pe reclamantă,aceasta fiind împiedicată astfel să participe la procesul de selecție,producându-i acesteia o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de concediere.

Reținerea acestui aspect de natură să determine nulitatea concedierii face de prisos analizarea susținerilor apelantului referitoare la temeinicia procedurii de concediere în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta-reclamantă C. I., Curtea constată că,potrivit art.36 din Legea nr.41 din 1994 privind organizarea și funcționarea SRTV,salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă,încheiate în condițiile legii.

Salariile se compensează și se indexează cu procentul stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru regiile autonome și societățile comerciale,în raport cu posibilitățile financiare ale fiecărei societăți.

Conform art.102 din CCM la nivelul societății,cu excepția CCM 2013-2014,obligația nu este afectată de o condiție suspensivă,în schimb,în Legea nr.41/1994 obligația este afectată de o condiție suspensivă,respectiv salariile se pot compensa dacă societatea are posibilitatea financiară,prin urmare în CCM neputând a fi stabilite drepturi cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege.

Stabilirea drepturilor,respectiv a obligațiilor în condițiile prevăzute de lege,astfel cum dispozițiile art.36 din Legea nr.41/ 1994 prevăd,în acest sens fiind și dispozițiile dreptului comun în materie,respectiv art.132 alin.1 din Legea nr.62/2011 potrivit cărora,clauzele CCM pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege,la încheierea CCM prevederile legale referitoare la drepturile angajaților având un caracter minimal, determină faptul că părțile nu pot înlătura condiția suspensivă,în speță,nu pot stabili că indexările și compensările se acordă indiferent dacă există sau nu posibilități financiare.

În ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea instanței de fond cu privire la lipsa cauzei reale și serioase,a lipsei efective a desființării postului reclamantei, precum și încălcarea reglementărilor cuprinse în Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Selecției Salariaților Societății Române de Televiziune,astfel cum s-a arătat,mai sus, intimata,avea potrivit articolelor 2 lit.f și 3 din Regulament obligația de a emite către reclamantă o notificare în vederea participării la procesul de selecție,obligație a cărei realizare nu s-a dovedit în speță,determinând astfel vicierea procedurii de concediere în ceea ce o privește pe reclamantă,precum și faptul că,reținerea acestui aspect de natură să determine nulitatea concedierii face de prisos analizarea celorlalte aspecte referitoare la procedura concedierii,în acest sens fiind dispozițiile art.248 Cod pr.civilă potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură,precum și asupra celor de fond care fac inutilă,în tot sau în parte,administrarea de probe ori după caz,cercetarea în fond a pricinii,dispozițiile art.248 alin.2 Cod pr.civilă permițând instanței ca,în cazul în care se invocă simultan mai multe excepții să determine ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul formulat de apelanta-pârâtă SRTV, va schimba, în parte, sentința atacată în sensul că,va respinge ca prescrise pretențiile aferente anului 2008.

Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate,respectiv cele referitoare la anularea deciziei de concediere,reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii, obligarea intimatei la plata către contestatoare a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii și până la data reintegrării efective, și la plata dobânzii legale aferente acestor drepturi, de la data scadenței, până la data plății efective și respingerea restului pretențiilor formulate în cadrul termenului de prescripție ca neîntemeiate.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă C. I..

În temeiul art.453 alin.1 C.pr.civ., va fi obligată apelanta-reclamantă C. I. la plata sumei de 1612 lei, cheltuieli de judecată, către apelanta-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat,dovedit cu înscrisurile aflate la filele 68-69 dosar apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2008.

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S. R. DE TELEVIZIUNE, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr.191, sector 1, CUI RO8468440, împotriva sentinței civile nr._ din data de 20.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2013.

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:

Respinge ca prescrise pretențiile aferente anului 2008.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă C. I.,CNP:_, domiciliată în București,..82,sector 1 și cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. A. M. P. cu sediul în București, .,., ., sector 4 împotriva aceleiași sentințe.

Obligă apelanta-reclamantă la plata sumei de 1612 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. G. C. D. E. O.

GREFIER

N. C.

Red.: C.G.C.

Dact.: A.C./4ex.

30.11.2015

Jud. fond: V. S.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3556/2015....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 4276/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 4276/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI