Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3556/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3556/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 3556/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.3556
Ședința publică de la 7 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuentul P. M., a deciziei civile nr.1787/17.11.2014, a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimata S. C. DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi 7.10.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2015, sub nr._, pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, revizuientul P. M., a solicitat în contradictoriu cu intimata S. C. DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL, revizuirea deciziei civile nr.1787 din data de 17.11.2014, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr._/3/2013.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a susținut că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 11 din Codul de procedură civilă, care prevăd cazul de revizuire în situația în care "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții".
În cauză de față, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 86 alin 6 teza 1 și 2 din Legea 85/2006.
În data de 28 aprilie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 64/2015 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 86 alin 6, teza 1 din legea 85/2006. Având în vedere această situație, apreciază că este pe deplin aplicabil pct. 11 al alin 1 al art. 509 C., cererea de revizuire fiind admisibilă în principiu.
Referitor la motivele de fond, pe care se întemeiază cererea de revizuire, susține că unul din motivele principale de nulitate invocate în cadrul litigiului, a fost acela al nerespectării procedurii de concediere colectivă impuse de lege, fundamentată pe dreptul la informare și consultare recunoscut de Directiva 98/59 a CE transpusa în codul muncii.
Decizia de concediere a reclamantului este întemeiată în totalitate pe dispozițiile art. 86 al. 6 din legea insolvenței, prevederi declarate neconstituționale.
A. Prin declararea ca neconstituțional a acestui text de lege, devine pe deplin aplicabil motivul de nulitate invocat în cererea de chemare în judecată, referitor la nerespectarea de către angajator a obligației de a consulta și de a informa reprezentanții salariaților cu privire la concedierea colectivă, că procedura obligatorie, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, în conformitate cu art. 78 din Codul muncii.
Consideră că au fost încălcate în acest fel și dispozițiile art. 4.106, 4.107 și 4.108 din CCM care sunt o transpunere a dispozițiilor imperative ale art. 69 și următoarele din Codul muncii.
Trebuie avut în vedere că potrivit Directivei 98/59/CE și codului muncii, acest drept la informare și consultare în caz de concediere colectivă, are 2 componente:
- o componență ce privește informarea și consultarea reprezentanților salariaților, în speță a sindicatelor, acestea fiind notificate asupra intenției de concediere, în vederea ajungerii la o înțelegere, cu privire cel puțin la: metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați concediați și la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, între altele recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați;
- o altă componentă privește notificarea autorităților competente în protecția muncii și combaterea șomajului - inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocup are a forței de muncă, pentru că acestea să poată identifica măsurile necesare pentru protecția socială a celor disponibilizați.
Arată că a susținut prin motivul de nulitate invocat, referitor la faptul că angajatorul avea obligația imperativă de a respecta procedura prevăzută de codul muncii și termenele instituite prin Contractul Colectiv.
Încălcarea acestei proceduri este sancționată cu nulitatea deciziei de concediere.
Dreptul la informare și consultare este un drept cu caracter minimal și obligatoriu, ce asigură un echilibru între părțile contractului de muncă, în caz de concediere colectivă, pentru a fi astfel înlăturat orice abuz al societății.
Astfel, în conformitate cu art. 69 alin 2 și 3 din Codul Muncii, angajatorul era obligat să emită o notificare care să cuprindă:
"a) numărul total și categoriile de salariați;
b) motivele care determină concedierea preconizată;
c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere;
d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
j) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;
g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați".
Se observă că prin decizia de concediere, se recunoaște încălcarea dreptului la informare și consultare, la acest moment invocarea dispozițiile art. 86 al. 6 din legea 85/2006 fiind fără relevanță, întrucât Curtea Constituțională, prin admiterea excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege, a dispus neaplicarea lui.
Informarea și consultarea este o procedură complexă, SCRISĂ, cu caracter de protecție a salariaților, care trebuie respectată întocmai, întrucât aceasta trebuie să dea posibilitatea reprezentanților salariaților nu numai să își exprime punctul de vedere cu privire la concediere, dar să și încerce să evite concedierea sau să diminueze efectele acesteia.
În cadrul acestei proceduri este obligatorie implicarea autorităților Statului, respectiv a inspectoratelor teritoriale de muncă și a agențiilor de ocupare a forței de muncă, tocmai pentru a interveni și a exercita atribuțiile de protecție socială și diminuare a efectelor concedierilor colective, atribuții care le revin potrivit legii.
Așa cum a afirmat mai sus, o altă componentă a dreptului la informare și consultare este și acea a informării și consultării Inspectoratului Teritorial de Muncă și a Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă, în termenele stabilite de Codul muncii.
Susține că a invocat acest motiv prin prisma nerespectării Directivei 98/59/CE, ale cărei dispoziții sunt transpuse sub acest, în integralitate în Codul muncii și am arătat că aceasta transpunere trebuie să prevaleze dispozițiilor din legea insolvenței.
Decizia Curții Constituționale subliniază o dată în plus obligația angajatorului de a respecta aceste drepturi minimale ale salariaților, care fac parte din dreptul. fundamental la protecție socială.
Adresa trimisă de angajator către Agenția de Ocupare a Forței de Muncă nu face parte din cadrul procedurii de informare și consultare prevăzută de codul muncii, ci este doar o înștiințare a Agenției referitoare la persoanele care vor intra în șomaj.
Așadar, în cauză de fata atâta Agenția cât și Inspectoratul de Muncă nu au fost informate și consultate anterior concedierii colective, și totodată, nu a fost respectată procedura de informare a sindicatului cu privire la aceste demersuri, în conformitate cu dispozițiile art. 72 din Codul muncii.
B. Totodată, prin declararea ca neconstituțional a art. 86 alin 6 teza 1, devine aplicabil motivul de nulitate invocat, în sensul că nu au aplicate criteriile de concediere, în conformitate cu prevederile art. 76 lit. c coroborat cu art. 69 lit. d din Codul muncii, cu art. 4.112 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul .>
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 69 din Codul muncii, criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere trebuiau să facă parte din cele 2 proceduri anterioare concedierii colective, iar potrivit art. 78, nerespectarea acestor proceduri atrage nulitatea deciziei de concediere:
a) Din procedura concedierii colective, de informare și consultare a sindicatului, trebuind a fi cuprinse în notificare către sindicat;
b) Din procedura de elaborare a deciziei de concediere propriu-zise, în conformitate cu art. 76 lit. c din codul muncii, menționarea criteriului aplicabil fiind o mențiune obligatorie din conținutul acesteia.
Mai arată că a susținut în cererea de chemare în judecată că angajatorul a încălcat aceste obligații, neinformând și neconsultând sindicatul pe aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea ordinii de priorități.
Totodată, în conformitate cu alin 3 din art. 69, așa cum a arătat, aplicarea criteriilor trebuia făcută numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Prin cererea de chemare în judecată revizuientul a arătat că, în realitate, desființarea posturilor nu s-a făcut cu o analiză riguroasă a necesității desființării lor, prin evaluarea impactului și a respectării condiției de a maximiza averea debitoarei.
Evaluarea realizării obiectivelor de performanță, ca procedură obligatorie în situația concedierilor colective și prealabilă stabilirii ordinii de priorități avea tocmai menirea de a lămuri aceste aspecte și de a da un caracter obiectiv concedierilor.
Conform CCM, în acord cu dispozițiile art. 69 lit. d codul muncii, criteriile de stabilire a ordinii de priorități erau cele stabilite la art. 4.112 și acestea trebuiau aplicate în raport cu întreg personalul angajat.
Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei de concediere nu vom regăsi indicarea criteriilor, respectiv a criteriului de concediere a reclamantului, fapt care atrage nulitatea deciziei de concediere.
Potrivit art. 76 alin lit. c din Codul muncii, "decizia de concediere [ ... ] trebuie să conțină în mod obligatoriu: [ ... ]c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin 2 lit. d",
Art. 69 alin 2 lit. d din Codul muncii stabilește obligativitatea criteriilor "avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere".
Potrivit art. 4.112 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul . efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacanțe, similare celor care se desființează, se va face prin desfacerea contractelor individuale de muncă, în următoarea ordine:
a) salariații care cumulează mai multe funcții în baza unor contracte individuale de muncă, respectiv pentru cea care nu este funcție de bază;
b) salariații care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu salariul;
c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă;
d) salariații care sunt patroni, asociați, administratori ai unor firme cu capital privat, în cazurile prevăzute de lege;
e) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare anticipată și anticipată parțială;
j) salariații cu aprecieri minimale privind competentă, pe categorii profesionale.
(2) Dacă, după aplicarea măsurii desfacerii contractelor individuale de muncă ale persoanelor care se încadrează în prevederile alineatului precedent, numărul de posturi ce urmează a fi desființate nu a fost acoperit, pentru restul vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale:
a) dacă aceasta măsură ar putea afecta ambii soți care lucrează la aceeași unitate, se va putea desface contractul individual de muncă doar unuia dintre ei, conform opțiunii acestora;
b) măsură să nu afecteze mai întâi persoanele care au copii în întreținere;
c) salariatul care este unic întreținător de familie”.
În consecință, solicită admiterea revizuirii și în consecință a acțiunii.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de temeiul de drept invocat, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.1787 din data de 17.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2013, a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant SINDICATUL HIDROELECTRICA HIDROSIND în numele și pentru membrul său de sindicat P. M., împotriva sentinței civile nr._/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2013, ca nefondat.
Totodată, Curtea de Apel București, prin încheierea de ședință din 17.11.2014, pronunțată în dosar nr._/3/2013 a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 41 alin. (2) din Constituția României coroborate cu art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, invocată de către apelantul-contestator Sindicatul Hidroelectrica HIDROSIND, în numele membrului de sindicat P. M..
Prin decizia nr. 64/24.02.2015, publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin 6, teza 1 din Legea 85/2006.
În aceste condiții urmează a analiza admisibilitatea cererii de revizuire, aspect contestat de către partea intimată ..H HIDROELECTRICA SA avându-se în vedere prevederile art. 509-513 Cod procedură civilă, incidente în prezenta cauză și în raport de care revizuientul și-a întemeiat prezenta cerere.
Potrivit art.509 alin.1 pct.11 Cod procedură civilă „revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei excepții invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții”.
Prin urmare, sfera hotărârilor care pot forma obiect de revizuire este constituită de hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Formularea din noua reglementare procesuală diferă de cea veche, dar nu în sensul de a restrânge categoriile hotărârilor judecătorești susceptibile de revizuire, ci, dimpotrivă, de a extinde sfera acestora. Acest aspect rezultă din modul de redactare al textului care generalizează condiția antamării fondului, legiuitorul nedezicându-se sub acest aspect de concepția anterioară, fiind consacrate două tipuri de hotărâri judecătorești ce pot forma obiectul revizuirii: „hotărâri pronunțate asupra fondului” și „hotărâri care evocă fondul”.
În prima categorie sunt cuprinse hotărârile pronunțate, după analizarea fondului pretenției deduse judecății, de prima instanță, iar în
cea de-a doua categorie a hotărârilor ce pot forma obiect al revizuirii intră cele care „evocă fondul”, fiind evident că între cele două noțiuni „evocarea fondului” și „pronunțarea asupra fondului” nu se poate pune semnul egalității. Noțiunea de „evocare a fondului” face trimitere la instanța superioară, care soluționează calea de atac cu caracter devolutiv.
Prin urmare, contrar susținerilor intimatei, hotărârea pronunțată în apel întrunește condiția de a evoca fondul, indiferent dacă apelul a fost respins sau admis, de vreme ce instanța a cercetat aspectele de fapt și de drept care țin de fondul pricinii, având în vedere efectul devolutiv al apelului, care provoacă o nouă judecată asupra fondului, așa cum dispun art. 476 și art. 479 din Codul de procedură civilă.
Cum, în speță, instanța de apel a analizat aceleași chestiuni de fapt și de drept ce au fost deduse analizei și primei instanțe, ceea ce înseamnă că a evocat fondul, excepția invocată de intimată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În privința faptelor pe care se întemeiază revizuirea, Curtea constată că în cauza în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, iar Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 64/24.02.2015 că prevederile art.86 alin.(6) teza întâi din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței sunt neconstituționale, deoarece dreptul salariaților de informare și consultare trebuie în toate cazurile respectat.
Prin decizia atacată cu revizuire, s-a reținut, în acord cu aprecierea instanței de fond, că procedura prevăzută de art.69-73 din Codul muncii, nu este aplicabilă în cazul concedierilor colective în condițiile art.86 alin.6 din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, este îndeplinită, în consecință, ipoteza reglementată de art. 509 alin. 1 pct.11 Cod procedură civilă (după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții), motiv pentru care cererea de revizuire va fi admisă, decizia pronunțată în apel devenind revizuibilă în limitele prevăzute de art.513 alin.(3) din Noul Cod de procedură civilă, adică ale faptelor pe care se întemeiază
Astfel, examinând apelul declarat de apelantul-contestator P. M., în limitele sus menționate, se reține că prin Decizia nr. 64/24.02.2015, Curtea Constituțională a statuat, contrar celor reținute prin hotărârea supusă revizuirii, că „prin conținutul lor normativ, actele Uniunii Europene protejează dreptul la "informarea și consultarea lucrătorilor", susținând și completând acțiunea statelor membre, așadar, vizând în mod direct, dreptul fundamental la protecția socială a muncii prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituție astfel cum a fost interpretat prin prezenta decizie, text constituțional care asigură un standard de protecție egal cu cel rezultat din actele Uniunii Europene. Rezultă, așadar, că actele Uniunii Europene menționate au, în mod evident, o relevanță constituțională, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că se circumscriu și se subsumează art. 41 alin. (2) din Constituție, prin îndeplinirea dublei condiționalități anterior menționate, fără a încălca identitatea constituțională națională, iar, pe de altă parte, că este de competența Curții Constituționale constatarea existenței acestei neconcordanțe normative între actele Uniunii Europene anterior menționate și cele naționale, respectiv art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006.
Neconcordanța normativă astfel constatată nu își poate avea rezolvarea doar prin recurgerea la principiul constituțional al priorității de aplicare a actelor Uniunii Europene, ci prin constatarea încălcării art. 148 alin. (2) din Constituție, text care cuprinde, în mod implicit, o clauză de conformare a legilor interne cu actele Uniunii Europene (cu distincțiile menționate în Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 455), iar încălcarea acesteia, în ipoteza actelor Uniunii Europene cu relevanță constituțională, trebuie sancționată ca atare de către Curtea Constituțională”.
A concluzionat Curtea Constituțională că „dreptul la informarea și consultarea angajaților în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularitățile domeniului în care aceasta intervine. Desigur, legiuitorul poate adecva modul de configurare a dreptului, cu respectarea principiului proporționalității, în funcție de particularitățile anterior menționate, însă, este evident că nu poate nega acest drept. În speță, legiuitorul prin modul în care a înțeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăți aflate în procedura insolvenței a negat dreptul la informarea și consultarea angajaților, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel încât, prin ipoteză, nici nu mai trebuie analizată proporționalitatea măsurii, textul legal criticat fiind neechivoc”.
Curtea a mai constatat că, întrucât textul legal criticat este abrogat, fiind, așadar, eliminat din fondul activ al legislației, legiuitorul nu îl mai poate pune de acord cu actele Uniunii Europene incidente, astfel încât numai instanțele judecătorești ar fi competente să soluționeze conflictul dintre norma europeană și cea națională.
Cât privește prerogativa instanței de judecată de soluționare a conflictului dintre cele două norme, Curtea reține că Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective a fost transpusă în România prin Legea nr.53/2003 pentru aprobarea Codului muncii, în cadrul articolelor 68-74. Atât directiva precitată, cât și legea internă reglementează o procedură a concedierii colective realizată, în principiu, în două etape, respectiv etapa de debut constând în inițierea de consultări cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, în cadrul cărora acestora din urmă trebuie a le fi furnizate toate informațiile utile necesare evaluării măsurii și, eventual, ajungerii la un acord, precum și etapa reprezentată de notificarea intenției concretizate de a efectua concedierile colective în cauză către autoritatea publică, în accepțiunea textului art.3 al directivei, sau către Inspectoratul Teritorial de Muncă sau Agenția Teritorială de Ocupare a Forței de Muncă, în baza art.72 din Codul muncii. Întreaga procedură a concedierilor colective este întotdeauna obligatorie, cu singura excepție lăsată la latitudinea statelor membre pentru situația acelor concedieri colective ce rezultă din încetarea activității unei societăți in urma unei hotărâri judecătorești, in cele două ipoteze strict circumstanțiate: 1) notificarea autorității publice cu privire la cea de-a doua fază a concedierii colective; 2) posibilitatea scurtării sau a majorării termenelor prevăzute a fi aplicabile tot pentru cea de-a doua etapă a procedurii concedierii colective.
Tot în privința respectării dreptul la informarea și consultarea angajaților trebuie avută în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunțată în cauza C-235/10, D. Claes și alții împotriva Landsbanki Luxembourg SA, a reținut că aceste consultări ”prevăzute la articolul 2 din Directiva 98/59 se referă nu numai la posibilitățile de a evita sau de a reduce numărul de concedieri colective, ci și la posibilitățile de a atenua consecințele acestora prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând, printre altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați” (par.56). Totodată, „până la încetarea definitivă a personalității juridice a unei instituții cu privire la care se dispune dizolvarea și lichidarea, trebuie îndeplinite obligațiile care decurg din articolele 2 și 3 din Directiva 98/59. Obligațiile care revin angajatorului în temeiul acestor articole trebuie executate de conducerea instituției în cauză, cât timp aceasta rămâne în funcție, chiar cu competențe limitate în ceea ce privește administrarea respectivei instituții, sau de lichidatorul acesteia, în măsura în care administrarea instituției menționate este preluată în totalitate de acest lichidator”.
Angajatorul a susținut că și-a executat obligația corelativă dreptului fundamental la informare și consultare al salariaților, considerând că nu i se poate imputa faptul că a disponibilizat un salariat în baza unui text legal declarat ulterior ca fiind neconstituțional.
Însă, în ceea ce privește efectele Deciziei nr.64/24.02.2015, însăși Curtea Constituțională a precizat că se aplică în mod direct tuturor litigiilor pendinte, având în vedere natura juridică a excepției de neconstituționalitate de mijloc de apărare pus la îndemâna justițiabilului. A admite că neconstituționalitatea prevederilor art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006 nu se aplică angajatorului Hidroelectrica SA înseamnă a nesocoti caracterul obligatoriu și imperativ al deciziilor pronunțate, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar rămâne fără efecte în plan procedural.
În privința pretinsei respectări a obligației de informare și consultare, se reține că din înscrisurile care relevă demersurile efectuate în cadrul procedurii de concediere colectivă nu rezultă că dreptul la informare și consultare al angajaților a fost respectat.
Astfel, potrivit înscrisurilor depuse în cauză, sindicatele reprezentative au fost prezente cu ocazia discutării chestiunilor privind numărul de posturi ce urmează a se desființa, natura acestor posturi, și și-au exprimat nemulțumirea față de măsurile adoptate de angajator, și față de modificarea constantă a organigramei (de 4 ori).
Respectarea dreptului la consultare și informare, potrivit art. 69 lit. h din Codul muncii, implică posibilitatea reprezentanților salariaților de a face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați. În speță, această posibilitate nu a fost acordată, astfel cum rezultă din înscrisurile invocate de apelantă, conform cărora deși reprezentanții angajaților au propus reducerea naturală a numărului de angajați (prin pensionarea unui număr de 233 de angajați în decurs de 3 ani), această propunere nu a fost analizată în mod serios de către intimată. Astfel cum rezultă din art. 71 din Codul muncii, respectarea dreptului la consultare presupune un dialog real care se concretizează și în obligația angajatorului de a răspunde la propunerile formulate de reprezentanții angajaților în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului de salariați concediați.
Prin urmare, deși reprezentanții sindicatelor au participat la procedura de identificare a posturilor ce urmau a fi desființate, aceștia nu au avut posibilitatea reală de a influența deciziile intimatei. Exprimarea dezacordului în legătură cu organigrama și declanșarea conflictului colectiv de muncă nu au semnificația refuzului reprezentanților angajaților de a participa la consultări, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, procedura prezentată de intimată nu era aptă de a îndeplini scopul consultării.
Curtea constată că nu s-a făcut dovada consultărilor cu privire la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale (art. 69 alin. 1 lit. b din Codul muncii).
De asemenea, procedura concedierii colective implică și existența unor notificări adresate inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale, în cauză nefăcându-se dovada că aceste notificări, care au ca scop găsirea de soluții la problemele ridicate de concedierile colective, au fost efectuate.
În concluzie, Curtea constată că din actele depuse la dosar nu rezultă că scopul urmărit de reglementarea procedurii de informare și consultare a salariaților – posibilitatea reală de diminuare a numărului de persoane concediate, adoptarea unor măsuri de protecție socială precum recalificarea și reconversia profesională, protecția persoanelor ce devin șomeri în urma concedierilor colective – ar fi fost atins prin întâlnirile și comunicările dintre intimată și reprezentanții salariaților.
Așadar, concedierea apelantului-reclamant s-a realizat cu nerespectarea dreptului la informare și consultare al salariaților, iar sancțiunea care intervine în cazul unor astfel de concedieri este nulitatea absolută, conform art. 78 din Codul muncii.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, va admite cererea de revizuire, va schimba în tot decizia atacată în sensul că, va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, va admite acțiunea, va anula decizia de concediere nr.885/6.02.2013 emisă de pârâtă, va dispune reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii, va obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii la data reintegrării efective și va obliga intimata la plata către revizuient a sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire ca neîntemeiată.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul P. M., având CNP_, cu sediul ales la S.C.A. C.&C., în București, .. 69, parter, ., îndreptată împotriva deciziei civile nr.1787/17.11.2014, a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimata S. C. DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI RO13267213 și sediul în București, ..15-17, . 2 PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL cu sediul în București, Opera Center, ..1-5, ..
Schimbă în tot decizia atacată în sensul că:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant Sindicatul Hidroelectrica HIDROSIND –CUI_ cu sediul ales la SCA C.&C. cu sediul în București,. nr.10, parter, ., în numele membrului de sindicat P. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 18.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. C. de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” S.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI RO13267213 și sediul în București, ..15-17, . 2, societate aflată în procedura insolvenței, reprezentată prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, Opera Center, ..1-5, ..
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Anulează decizia de concediere nr.885/6.02.2013 emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii.
Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii la data reintegrării efective.
Obligă intimata la plata către revizuient a sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, azi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. I. N. M. G.
GREFIER
M. P.
Red./tehn. M.G./03.12.2015
Tehnored. V.N./5 ex./15.10.2015
Jud. apel: E. D. B.;
M. P.
Jud. fond T. A.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1915/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4276/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
