Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 21/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 07-01-2016 în dosarul nr. 21/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/A/2016
Ședința publică din data de 7 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ și apelul provocat declarat de pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M. împotriva sentinței civile nr. 672 din 6 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimata chemată în garanție DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ și pe intimații pârâți GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT „M. P.” BAIA M., GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 28 BAIA M., ȘCOALA G. „A. I.” BAIA M., ȘCOALA G. „I. L. C.” BAIA M., C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M. și INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BAIA M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată îndeplinită procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, formulându-se întâmpinări în cauză din partea intimaților DGRFP Cluj-N. și C. L. al municipiului Baia M. și răspuns la întâmpinare din partea apelantului.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 672 din 6 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâta Școala G. ,,A. I.” Baia M., prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Primarul municipiului Baia M., prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de chemata în garanție Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de C. L. Baia M. împotriva Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N..
S-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat: N. E. O., D. V., Neagota E., O. E., B. M., Andreicut F., Matasaru A., F. D. D., S. A. A., L. M., Djogolea M., Ghit R. D., T. D. N., D. A., M. A. R., R. V., împotriva pârâților, Grădinița cu P. Prelungit,,M. P.”Baia M., Grădinița cu P. Prelungit Nr.28 Baia M., Școala Gimnaziala ,,A. I.” Baia M., Școala G. ,,I. L. C.”Baia M., C. L. Baia M., Primarul municipiului Baia M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Baia M., instanța a reținut că, potrivit art. 21 alin. 2 și 4 din Legea 273/2006, primarii unităților administrativ teritoriale sunt ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale iar conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale sunt doar ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Conform art. 4 din O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăți! sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".
Potrivit art. 104 alin.2 din Legea Educației Naționale „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și din alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora."
De asemenea art.106 din Legea nr. 1/2011 prevede că ,,Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean în cazul școlilor speciale".
Art.1 din H.G.1274 din 21.12.2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 prevede că „finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată". Potrivit art. 5 alin.1 ordonatori/ principali de credite al bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități da învățământ si le supun aprobării autorităților deliberative".
Mai mult, conform art. 6 din H.G. 1274 din 21.12.2011,,pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariate în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora". C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul, Primarul municipiului Baia M. s-a respins ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâta Școala G.,,A. I.” Baia M. s-a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât nu au fost emise decizii de încadrare sau nu au fost comunicate asemenea decizii pentru a putea fi contestate, așa cum a reieșit din afirmația pârâtului, pentru perioada solicitată erau aplicabile dispozițiile Legii de salarizare nr. 63/2011 care nu mai conține prevederea privind contestarea salariului sau a deciziei de salarizare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de chemata în garanție Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj, tribunalul a reținut că Ministerul Finanțelor Publice nu a fost chemat în judecată și nu are calitate de parte în proces, astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca nefondată.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulata de C. L. Baia M. tribunalul a reținut că între C. L. Baia M. și chemata în garanție a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N., nu există raporturi juridice obligaționale, nu există obligație legală de garanție sau despăgubiri.
Această soluție a fost adoptată și prin decizia nr.10/19.09.2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, care în esență stabilește că între debitorul obligației de plată deduse judecății, C. local Baia M. și chemata în garanție Direcția Generale Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., nu există obligație de garanție sau despăgubire nefiind întrunite condițiile art.72 din Noul Cod de procedură civilă în (speță) cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca nefondată.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanții sunt angajați ai pârâților potrivit adeverinței nr.278/10.06.2014 depusă la fila 7, adeverinței nr.181/11.06.2014 fila 8, adeverința nr.659/11.06.2014 fila9, adeverința nr.658/11.06.2014 fila 10, și nu au beneficiat, începând cu 13.05.2011 de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr.221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr.15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 pentru personalul din învățământ prevede că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 se majorează.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G nr. 15/2008 și s-a stabilit o majorare a valori coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare.
Prin OUG 136/2008, s-au stabilit alte valori ale coeficienților de multiplicare pentru perioada octombrie-decembrie 2008, și s-a amânat aplicarea Legii nr. 221/2008.
La data de 10.11.2008 a fost adoptată OUG nr. 151 prin care s-a modificat titlul OG 15/2008 și coeficientul de multiplicare în sensul stabilirii unui cuantum inferior celui stabilit prin Legea nr. 221/2008.
Aceste două Ordonanțe de Urgență nr. 136 și nr. 151 din 2008 au fost declarate neconstituționale.
Legea nr. 221/2008 a fost declarată constituțională și prin Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J. s-a decis că acest act normativ constituie temeiul legal pentru drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice pentru perioada 01.10._09.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.”c” din Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de 01.10.2008.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul de salarizare are la bază și principiul luării în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești.
Art.30 alin.5 din aceeași lege, prevede că în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor la prezenta lege, iar sporurile prevăzute în anexe rămase în afara salariului de bază se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Conform art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, începând cu luna ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își păstrează salariul de încadrare brut, avut la această dată, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit Deciziei nr.3/04.04.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Legea nr. 221/2008, declarată constituțională prin Decizia nr.1093/15.10.2008 a Curții Constituționale, constituie singurul temei de drept pentru drepturile salariale cuvenite personalului din învățământ pentru perioada 01.10._09.
Potrivit Deciziei nr.11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 285/2010, începând cu 01.01.2010 cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Din analiza acestor texte legale, rezultând că în cursul anului 2010 așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.330/2009, a OUG nr.1/2010 și a Legii nr.285/2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celui din luna decembrie 2009, iar salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat cu 25% în luna iulie 2010 și apoi majorat cu 15% începând cu luna octombrie 2010.
Începând cu 01.01.2011 cuantumul drepturilor salariale astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15% în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Această lege a fost aplicabilă personalului didactic până la data de 14.05.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar.
Prin art. 1 din acest act normativ s-a prevăzut că începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la această lege. Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz. Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul, precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de această lege se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.
Prin art. 1 alin. 6 al legii s-a statuat interdicția negocierii prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă a salariilor ori altor drepturi bănești sau în natură care exced prevederilor noii legi.
Dispozițiile Legii nr. 63/2011 sunt aplicabile și pentru anii 2012, 2013, 2014, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 3 din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din OUG nr. 84/2012, art. 1 alin. 3 din OUG nr. 103/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014.
În prezentul cadru procesual se solicită acordarea pentru perioada 13 mai 2011 – la zi a salariului la nivelul celui avut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Raportat la obiectul acțiunii, la considerentele pe care se întemeiază pretențiile formulate, tribunalul a reținut că instanța de judecată nu poate acorda drepturi care nu sunt prevăzute de lege. Verificările sale pot privi doar corecta aplicare a Legii nr. 63/2011 fără a putea stabili drepturi mai mari decât cele acordate de lege.
Aceasta întrucât, conform art. 37 din Codul muncii, republicat, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă. Totodată, potrivit art. 157 din Codul muncii, republicat nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaților pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ, iar conform art. 162 alin. 1 – 3 din Codul muncii, republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile; salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat; sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Numai Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea în vigoare la data sesizării sale, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Față de considerentele ce preced, instanța a respins cererea reclamantului formulată împotriva angajatorului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ și apel provocat pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M..
Prin apelul formulat reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ a solicitat modificarea în totalitate a sentinței apelate și obligarea pârâților unitatea de învățământ la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate șl cele cuvenite membrilor de sindicat, utilizând coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, pe trei ani anteriori înregistrării cererii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate cu indicele de inflație la data efectiva a plății, obligarea pârâților C. L. și Instituția P. la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor menționate.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm trebuia să se mențină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie a anului 2009.
Deși Legea nr. 221/2008 a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2010, coeficientul 1,000 cu valoarea de 400,00 lei stabilit prin această lege trebuia aplicat în continuare, întrucât el a rămas și își produce efectele prin prisma dispozițiilor imperative ale Legii nr. 330/2009, după cum urmează:
Art. 7 alin. 2: "Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări1 (- actualele reglementări la care face referire textul de lege reprezintă tocmai prevederile Ordonanței de Guvern 15/2008 în forma în care au fost modificate de Legea 221/2008. respectiv prin introducerea ca element de calcul al salariului al valorii de 400,00 pentru coeficientul de multiplicare 1,000).
Art.30 alin.5; "În anul 2010, personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația tunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la prezenta lege;
Sintagma „salariul avut" din art. 30 alin. 5 trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul a salariilor pentru luna decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010, respectiv Legea nr. 330/2009, coroborată cu Legea nr. 221/2008.
Apelantul consideră că și în anul 2011 calculul salariilor personalului didactic și didactic auxiliar din sistemul de învățământ trebuia să se facă la valoarea majorată conform prevederilor Legii nr. 221/2008, conform prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care dispun că „valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice", art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizații lor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Începând cu data de 13.05.2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Potrivit art. 2 alin.1 al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011 prevede „Salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute delege". Această lege" la care face referire art. 2 alin. 1 al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011 consideră că se referă la Legea nr. 221/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, consideră că drepturile salariale determinate cu respectarea prevederilor de mai sus nu pot fi inferioare celor de care membrii de sindicat beneficiau până la . acestei legi. Conform art. 169 alin, 1 din Codul Muncii „Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute delege", în acest sens a amintit că a existat Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar care a prevăzut o diminuare a salariului cu 25% în temeiul dispozițiilor art. 53 din Constituția României, diminuare ce a fost recuperată, chiar dacă nu în întregime, prin O.U.G. nr. 19/2012. Astfel, dacă s-ar fi dorit ca prevederile Legii nr. 221/2008 să nu se mal aplice după data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 ar fi fost prevăzut acest lucru în mod expres sau ar fi fost invocate același prevederi ale art. 53 din Constituția României pentru justificarea unor astfel de diminuări, dar Legea nr. 63/2011 nu prevede astfel de diminuări, mai mult dispune că se acordă „alte drepturi salariale prevăzute de lege" de Legea nr. 221/2008.
În sprijinul susținerilor vine și Codul Muncii care prevede în art. 40 alin. 2 lit. c că angajatorul are obligația de a acorda „salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil fi din contractele individuale de muncă".
Prin urmare, și după data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 trebuiau acordate drepturile salariale cu respectarea prevederilor Legii nr. 221/2008.
În ce privește anul 2012, potrivit art. 1 alin. 3 din art. II a O.U.G. nr. 80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011 în anul 2012. cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Leali nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cei ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
Conform O.U.G. nr. 84/2012 „Art. V - în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012".
O.U.G. nr. 103/2013 prevede că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
În drept, a invocat dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. c), art. 7 alin.2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, articolul unic din Legea nr. 221/2008 și ale O.G. nr. 15/2008, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 63/2011, art. 1 alin. 3 din art. II a O.U.G. nr. 80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, art. 40, 169, 283 alin. 1 lit. c), 253 și 171 din Codul muncii, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M. a formulat și apel provocat în cauză, solicitând ca, în situația schimbării sentinței atacate și a admiterii acțiunii, să se admită și cererea de chemare în garanțiea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N., cu obligarea chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi salariale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.473 și următoarele Cod.proc.civilă.
Analizând apelul formulat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Membrii de sindicat reprezentați în cauză au calitatea de salariați la unitatea de învățământ preuniversitar pârâtă, salariile de bază ale acestora fiind stabilite inițial potrivit Legii nr. 128/1997 (în prezent abrogată) prin luarea în calcul a două elemente, și anume: coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru fiecare funcție și valoarea coeficientului de multiplicare 1,000.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin OG OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG OUGOUG nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c din OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, însă prin Decizia Curții Constituționale nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor OUG ooonr. 136/2008.
Ulterior, prin OUG OUG nr. 151/2008 a fost modificată și completată OG OG nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la aceeași valoare de 299,933 lei, însă dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale.
Prin OUG nr. 1/2009 s-a modificat din nou OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Constituției.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse OG nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. 2 că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege. Potrivit art. 30 alin. 5 din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei „salariu avut”, prin art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: "Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG OUG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
În interpretarea dispozițiilor de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin . data de 3 iulie 2010 a Legii nr. 118/2010 drepturile salariale ale întregului personal bugetar au fost reduse cu 25%, iar prin . Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat doar cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, moment ce a marcat adoptarea unui nou sistem de salarizare a personalului din învățământ, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru fiecare funcție în parte fiind cel prevăzut în anexele la lege (o sumă fixă pentru personalul didactic și o sumă cuprinsă între un minim și un maxim pentru personalul didactic auxiliar), renunțându-se astfel la modalitatea de stabilire a salariilor în funcție de coeficienții de multiplicare și valoarea coeficientului de multiplicare 1,000.
Totodată, la art. 6 din Legea nr. 63/2011, s-a stabilit în mod expres că orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul din învățământ, se abrogă.
Este de menționat faptul că în temeiul Legii nr. 283/2011, elementele de salarizare pentru personalul din învățământ stabilite prin Legea nr. 63/2011 au fost menținute pentru anul 2012 la același nivel cu cel acordat în luna decembrie 2011.
În temeiul OUG nr. 19/2012, salariile din învățământ stabilite prin Legea nr. 63/2011 au fost majorate în două etape în două etape, astfel: cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Prin urmare, contrar celor invocate prin cererea de apel, Curtea apreciază că, începând cu data de 13 mai 2011, salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă doar în raport de dispozițiile neechivoce ale Legii nr. 63/2011.
Forța obligatorie a legii impune aplicarea sa în limitele dispozițiilor edictate, iar principiul constituțional care interzice ultraactivitatea legii civile se opune ca un act normativ abrogat expres să producă efecte după acest moment.
Este real că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că personalul didactic din învățământ are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, însă la adoptarea acestei soluții au fost avute în vedere doar dispozițiile cu caracter tranzitoriu privitoare la salarizare cuprinse în art. 30 din Legea nr. 330/2009 și art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, astfel încât, contrar susținerilor din cererea de apel, efectele acestei decizii nu pot extinse și ulterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, acest act normativ nefiind supus analizei cu ocazia soluționării recursului în interesul legii.
Prin prezentul demers judiciar, s-a susținut faptul că prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a avut loc o restrângere a drepturilor salariale cu caracter discriminatoriu, fiind încălcat și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Chemată să se pronunțe asupra constituționalității Legii nr. 63/2011, înainte de promulgarea acesteia, Curtea Constituțională a constatat prin decizia nr. 575/2011 că obiecția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, sens în care a reținut că „…Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, se constată că dreptul la anumite foloase bănești în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În această privință, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58, Curtea a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câștigat reprezintă însă un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în același sens, Hotărârea din 13 iulie 2006 pronunțată în Cauza Bahγeyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 24 martie 2005 pronunțată în Cauza Erkan împotriva Turciei, Hotărârea din 9 noiembrie 2000 pronunțată în Cauza Schetini și alții împotriva Italiei). Aceeași distincție semnificativă este realizată și în jurisprudența Curții Constituționale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză (spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).
Raportând, în temeiul art. 20 din Constituție, reglementarea criticată la interpretarea dată prin aceste considerente de principiu dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că susținerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate. Astfel, legea supusă controlului Curții stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, nu se poate reține că dispozițiile sale ar stabili o ingerință de tipul privării de proprietate prohibită de Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea reține că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu în Hotararea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare.
De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009 pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, și Hotărârea din 2 februarie 2010 pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, aplicabile mutatis mutandis).(…)”
În considerentele, aceleiași decizii, Curtea Constituțională a constat că: „(…) această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să își îndeplinească obligațiile constituționale menționate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existența fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învățământ să își poată primi drepturile cuvenite, în aceleași condiții, fără discriminări. În plus, drepturile câștigate nu sunt cu nimic afectate prin noua reglementare (…)”.
Curtea Constituțională și-a menținut aceeași jurisprudență, respingând în mod constant excepțiile de neconstituționalitate invocate față de dispozițiile art. 1 și 6 ale Legii nr. 63/2011 invocate în numeroase dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Într-o decizie recentă nr. 637/2014, Curtea Constituțională a reținut că, „(…) în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ (…).”
În acest context se impun a fi amintite și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului care soluționând în data de 6 decembrie 2011 cauza M. și S. împotriva României, a reținut că măsurile criticate de reclamanți - reducerea cu 25% a salariilor în baza Legii nr. 118/2010 - nu le-a cauzat un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a considerat că statul pârât nu a depășit marja sa de apreciere și și-a îndeplinit obligația de a păstra un echilibru just între diversele interese în cauză.
Totodată, în motivarea soluției date, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, prin convenție, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum, precum și faptul că este de competența statului să stabilească în mod discreționar remunerațiile provenite de la bugetul statului pe care vrea să le plătească angajaților săi.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a constatat că este lipsită de temei critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, susținută de autorii excepției din perspectiva instituirii, prin prevederile legale criticate, a unei discriminări în cazul personalului didactic și didactic auxiliar, față de restul salariaților plătiți din fondurile publice.
Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010).
În același sens, Curtea a reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).
Aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ. Se asigură astfel un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
În aceste condiții, Curtea a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile din apel referitoare la încălcarea principiului nediscriminării, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului de a beneficia de drepturile salariale în cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Având în vedere că soluția pronunțată de către prima instanță, de respingere a acțiunii reclamantului este corectă, se va respinge și apelul provocat formulat, în temeiul disp.art.473 Cod.proc.civilă, de către pârâtul C. L. al Municipiului Baia M..
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.480 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge ca nefondat atât apelul declarat de S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ, în numele membrilor de sindicat, cât și apelul provocat declarat de pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M. și se va păstra sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 672 din 06.07.2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Respinge apelul provocat declarat de pârâtulC. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M., cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.C.M.
Tehnored: C.M./V.R.
10 ex./15.01.2016.
Jud.fond:Tribunalul Maramureș-M. C..
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2795/2016.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1/2016.... → |
|---|
