Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 201/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 201/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/A/2016
Ședința publică din 26 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.
JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul S. L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CLUJEAN împotriva sentinței civile nr. 3261 din 21 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOCIU, C. L. AL C. MOCIU, P. C. MOCIU, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de apel reclamantul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, se constată că a fost urmată procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013 și nu s-au formulat întâmpinări.
Se constată că prin apel s-a formulat o cerere în probațiune privind emiterea unei adrese către unitatea de învățământ cu scopul de a obține precizări referitoare la titularii posturilor pe care au fost încadrate cele două membre de salariat, la sporurile primite de acestea, la fișele postului, la condițiile de muncă.
Curtea, în urma deliberării, va respinge ca nepertinentă cererea în probațiune formulată în scris de către reclamantul apelant, având în vedere că membrii de salariați reprezentați în cauză solicită acordarea sporurilor în raport de propria situație, neavând calitatea de succesor a altor persoane în posturile pe care le ocupă.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea estimează că această cauză se va soluționa la acest termen de judecată.
Nefiind cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3261 din 21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL INVATAMANTULUI PREUNIVERSITAR CLUJEAN, în numele membrilor de sindicat R. D., S. A. E., RIGO M., BUDUSAN M. C. menționați în tabelele anexate acțiunii introductive, împotriva pârâților ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOCIU C. L. AL C. MOCIU și P. C. MOCIU.
A fost obligată pârâta ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOCIU la calcularea și la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase în cuantum de 15 % din salariul de baza cuvenit personalului care, în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează cu calculatorul cel puțin 50% din programul de lucru pentru membra de sindicat R. D. începând cu data 01.05.2012 și până la 8.06.2015, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței și pana la data plății efective.
A fost obligată pârâta ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOCIU la calcularea și la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase în cuantum de 10 % din salariul de baza cuvenit personalului care, în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează cu calculatorul cel puțin 50% din programul de lucru pentru membra de sindicat S. A., începând cu data 01.05.2012 și până la 08.06.2015, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței și pana la data plății efective
Au fost obligați pârâții C. L. AL C. MOCIU și P. C. MOCIU să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată în numele membrelor de sindicat RIGO M., BUDUSAN M. C..
Asistenții judiciari au formulat opinie separată în sensul respingerii acțiunii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea au beneficiat până în luna decembrie 2009 de sporul pentru condiții vătămătoare și periculoase în cuantum de 15% din salariul de bază (R. D.) ori de 10% din salariul de bază (S. A.). Membrele de sindicat BUDUSAN M. C. (angajată începând cu data de 01.01.2006) și RIGO M. ( angajată începând cu data de 01.09.2011) nu au beneficiat de sporul pentru condiții vătămătoare.
Este de precizat că nici în anul 2010 și nici ulterior membrii de sindicat cărora li s-a acordat sporul pentru condiții vătămătoare până în luna decembrie 2009 nu au mai beneficiat de acest spor cu toate că și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții, aspect necontestat în cauză..
Legea nr. 330/2009 a abrogat prevederile din H.G. nr. 281/1993, însă noul act normativ a prevăzut că, în raport de condițiile în care își desfășoară activitatea, personalul salarizat potrivit anexelor nr. I/1-I/4 poate beneficia de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, iar “condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor și cu avizul comun al Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale”.
Este de menționat că posibilitatea acordării acestui spor este prevăzută și de art. 6 din cap. II al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011, cu aceeași mențiune potrivit căreia condițiile de acordare urmează a fi stabilite printr-un regulament și cu precizarea că până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
Tribunalul a apreciat că suma corespunzătoare acestui spor trebuia acordată sub forma sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu.
Cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru membrele de sindicat RIGO M. și BUDUSAN M. C., întrucât prima dintre acestea a fost angajata în cadrul unității școlare pârâte doar începând cu data de 01.09.2011, iar cea de a doua nu a beneficiat de sporul de condiții vătămătoare ori periculoase în luna decembrie 2009. Or, sporul în discuție se cuvine, așa cum rezultă din considerentele anterioare, doar salariaților care beneficiau de acesta în luna decembrie a anului 2009, și nu celor care fie nu erau beneficiarii acestuia în luna menționată, fie au fost angajați ulterior. Nu poate fi primită susținerea potrivit căreia ar exista o situație de discriminare întrucât acordarea sporului nu reprezenta o obligație a angajatorului, ci dimpotrivă, consiliul de administrație al instituției de învățământ angajatoare avea atribuția de a stabili persoanele care beneficiază de acest spor, precum și cuantumul acestuia care putea fi stabilit la un maxim de 15%, însă nu în mod obligatoriu la acest nivel, context în care nu este justificată acordarea sporului tuturor salariaților și în procentul maxim de 15% indiferent de momentul angajării în unitate ori de momentul până la care au beneficiat de sporul în discuție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. L. al Învățământului Preuniversitar Clujean, pentru Rigo M. și B. M. C., solicitând modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanța pentru membrii de sindicat R1GO M., BUDUSAN M. C..
În motivare s-a arătat că așa cum s-a susținut și în primă instanță că se impune a se aplica principiul „la munca egala salariu egal” ca expresie a principiului egalității de tratament și interzicerii discriminării, în baza reglementarilor internaționale și comunitare, cum ar fi: art. 23 alin. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 7 lit. b) pct. (i) teza 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; Carta Sociala Europeana revizuita; Convenția internaționala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala; Carta comunitara a drepturilor fundamentale ale muncitorilor, art. 2 alin. 1 și alin. 2 lit. a), art. 3 alin. 1 lit. c și art. 6 alin. 1 din Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000 dispune crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de munca.
Prin aplicarea ad litteram a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 în ceea ce privește acordarea sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase, instanța încuviințează o discriminare intre salariații aceleiași unități de învățământ, precum și intre salariați care prestează aceleași activități și în aceleași condiții de muncă.
Simpla împrejurarea că salariații pentru care s-a respins acțiunea au fost angajați ulterior dalei de 1 ianuarie 2010 nu poate atrage acordarea unei remunerații inferioare, aceasta fiind o măsura care încalcă în mod evident prevederile art. 2, art. 3 și art. 6 din Directiva nr. 78/2000 și pe cele ale un 2 și art. 3 lit. c din Legea nr. 284/2010.
Apelanta mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile: art. 31 din Legea nr. 330/2009, art.3 lit. a-c din Legea nr. 248/2010, art.2 din Legea nr. 285/2010, art. 2 din Legea nr. 283/2011, precum și faptul că prevederi identice există și în O.U.G. nr. 84/2012 și O.U.G. nr. 83/2014.
Dispoziția citata („funcție similara”) reprezintă, în fapt, esența sistemului de salarizare creat după anul 2009, deoarece o astfel de norma ar fi fost suficienta pentru a stabili salarizarea pe toata perioada pana la aplicarea efectivă a noii Legi-cadru 284/2010 sau a unei alte noi legi a salarizării.
De altfel, așa cum a reieșit din practica, norma privind salarizarea unei persoane prin raportare Ia funcții similare se aplica în toate cazurile în care ne aflam în imposibilitatea identificării unei salarizări concrete pentru anumite categorii sau persoane, precum și în cazurile expres prevăzute de lege adică Ia personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publica pe funcții de același fel sau pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte.
Prin „funcție similara” se înțelege funcție identica, cu aceeași vechime, grad/treapta, categorie, condiții de munca etc. din instituția respectiva sau dintr-o alta instituție care arc încadrate astfel de funcții. în plus, sintagma „in plata” nu trebuie interpretata restrictiv, astfel încât textul în discuție sa se poată aplica și în situația în care exista funcția, dar nicio persoana încadrata pe aceasta funcție în instituția/autoritatea publica respectiva (deci nu exista nivel de salarizare ,.in plata” pentru acea funcție).
În acest context, Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte masuri în domeniul cheltuielilor publice, introduce la art. 5 din O.U.G. nr. 83/2014 doua noi alineate, alineatele (11) și (12).
De asemenea, arată că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat ca diferența de tratament devine discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții intre situații analoage sau comparabile fără ca acestea sa se bazeze pe o justificare rezonabila și obiectiva (cauza Marks contra Belgiei).
Prevederile internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație romana, conform art. 20 alin. 1 din Constituția României, în condițiile în care munca desfășurata de membrii de sindicat pentru care s-a respins acțiunea este identica cu cea a categoriei profesionale identice la care ne raportam, iar diferența de remunerare nu este justificata prin vreun criteriu legitim de diferențiere a acestora lata de categoria căreia ii aparțin, dimpotrivă, este justificata prin criteriul discriminatoriu al vârstei.
În plus, mai arată că încadrarea reclamantelor RIGO M., BUDUSAN M. C. s-a făcut pe postul unui alt salariat care a plecat din sistemul de învățământ.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466, 470 și si 480 alin. 2 Noul Cod procedură civila.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Întreaga construcție juridică a acțiunii deduse judecății se bazează, în esență, pe imperativul păstrării în plată începând cu anul 2010 a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2009, în măsura în care condițiile de desfășurare a activității nu se schimbă.
În acest sens s-au invocat prevederile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, conform cărora „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009, își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009”, respectiv dispozițiile art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010, care instituie dreptul salariaților afectați de aplicarea Legii nr.330/2009 de a beneficia de sume corespunzătoare cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența de salariu aferent lunii decembrie 2009, în măsura în care condițiile de desfășurare a activității se mențin.
Fără a contesta raționamentul juridic al reclamantului, Curtea de Apel constată că din statele de plată aferente lunilor decembrie 2009 rezultă că membrele de sindicat RIGO M. și BUDUSAN M. C. nu au beneficiat în cursul lunii decembrie 2009 de sporul pretins prin acțiune, întrucât prima dintre acestea și-a început raportul de muncă cu unitatea școlară pârâtă în 01.09.2011, iar cea de a doua nu a beneficiat de acest spor în decembrie 2009.
Este exclusă astfel de la bun început posibilitatea păstrării în plată a unor drepturi salariale de care nu au beneficiat anterior membrii de sindicat menționați anterior sau a acordării lor pentru prima dată începând cu anul 2012, deoarece normele legale permit doar salariaților care au primit efectiv acest spor, să beneficieze în continuare de acesta, în măsura în care condițiile de desfășurare a activității nu se schimbă.
Contrar celor invocate prin memoriul de apel, Curtea constată că membrele de sindicat RIGO M. și BUDUSAN M. C. nu sunt într-o situație similară sau comparabilă cu ceilalți membrii de sindicat cărora li s-a recunoscut dreptul la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase întrucât nu au beneficiat de acest spor, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări în sensul art. 23 alin. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 7 lit. b) pct. (i) teza 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; Carta Sociala Europeană revizuită; Convenția internaționala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala; Carta comunitara a drepturilor fundamentale, art. 2 alin. 1 și alin. 2 lit. a), art. 3 alin. 1 lit. c și art. 6 alin. 1 din Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000, art. 14 din CEDO, invocate de apelant.
Așa cum a reținut și prima instanță, în conformitate cu art. 30 alin .5 din Legea nr. 330/2009, esențial pentru acordarea sumelor compensatorii constând în echivalentul sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase este obținerea acestui spor în decembrie 2009. În plus, în conformitate cu art. 163 alin. 3 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Or, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 575/2011 „este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu în Hotararea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare.
De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009 pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, și Hotărârea din 2 februarie 2010 pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, aplicabile mutatis mutandis).(…)”
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. al Învățământului Preuniversitar Clujean cu sediul în Cluj-N., P-ta Ș. cel M., nr. 4, jud. Cluj, pentru Rigo M. și B. M. C. împotriva sentinței civile nr. 3261 din 21.10.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pe care o păstrează în tot.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2016.
PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. D. L. D.
În concediu de odihnă semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
D.-L. B.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./S.M.
5 ex./ 25.02.2016
Jud.fond: V. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1/2016.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 309/2016. Curtea... → |
|---|
