Recalculare pensie. Decizia nr. 164/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 12033/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 164 AS
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. A.
Judecător J. Z.
Grefier C. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant B. I., cu domiciliul în loc. C., ., ., . civile nr. 6501/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în loc. C., . C, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, este motivat și scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța, socotindu-se lămurită și având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
La data de 28 decembrie 2012 B. I. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 6501/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul C., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt,
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul B. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. obligarea pârâtei să emită o decizie de recalculare a pensiei luând în considerare numărul suplimentar de puncte corespunzător activității desfășurate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Prin concluzii orale, pârâta a solicitat respingerea cererii.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar deciziile pârâtei nr._/8.07.1997 și 3.05.2011, sentința civilă nr. 2829/13.05.2011 a Tribunalului C., carnetul de muncă al reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 6501/3.12.2012 pronunțată de Tribunalul C., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1293/AS/20.12.2010 a Tribunalului C. pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Din cuprinsul deciziei pârâtei nr._/3.05.2011 depusă la dosar rezultă că pârâta a adus la îndeplinire această sentință, stabilind un punctaj mediu anual de 1,_.
Reclamantul nu a contestat corectitudinea calculului pe baza căruia a fost stabilit acest punctaj în aplicarea sentinței civile menționate, în schimb a contestat retragerea sporului de punctaj mediu anual acordat în baza O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Prin O.U.G. nr. 100/2008, modificată prin O.U.G. nr. 209/2008, a fost introdus art. 782 din Legea nr. 19/2000, prin care a fost reglementat un spor de punctaj pentru persoanele care au desfășurat activități în grupele I și/sau a II-a de muncă.
Potrivit art. 782 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, acest spor se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 1671.
Altfel spus, sporul prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008 se aplică numai în cazul aplicării stagiilor complete de cotizare obișnuite, nu și a celor reduse la 20, respectiv 25 de ani, ca urmare a desfășurării activității în grupele I, respectiv a II-a de muncă.
Această soluție legislativă este firească, întrucât în ambele ipoteze rezultă un punctaj mediu anual majorat ca urmare a desfășurării activității în grupele I, respectiv a II-a de muncă, nefiind justificat ca pentru același motiv să opereze ambele modalități de sporire a punctajului.
Așa fiind, la momentul la care nu s-a mai utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de anexa nr. 3 a Legii nr. 19/2000, adică la momentul punerii în aplicare a sentinței civile sus menționate, la solicitarea expresă a reclamantului, prevederile O.U.G. nr. 100/2008 au încetat să se aplice.
De asemenea, prin art. 169 din Legea nr. 263/2010, a fost reglementat un spor de punctaj pentru persoanele care au desfășurat activități în grupele I și/sau a II-a de muncă.
Potrivit art. 169 alin. 2, acest spor nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Or, în cazul reclamantului, prevederile legale în baza cărora, prin sentința sus-menționată, a fost stabilit un stagiu complet de cotizare redus în raport cu activitatea desfășurată în grupa I de muncă, prezintă un caracter special în raport cu cele generale care reglementează stagiul complet de cotizare al beneficiarilor Legii nr. 263/2010.
Așa fiind, la momentul la care nu s-a mai utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de anexa nr. 3 a Legii nr. 19/2000, adică la momentul punerii în aplicare a sentinței civile sus menționate, la solicitarea expresă a reclamantului, prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 au încetat să se aplice.
Prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit la emiterea unei decizii în sensul acordării punctajului suplimentar, în condițiile în care beneficiază de un stagiu complet de cotizare redus de 25 de ani, caz în care cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, nelegalitatea acesteia prin următoarea perspectivă:
Consideră recurentul că pârâta C. Județeană de Pensii C. era obligată să facă dovada că odată cu recalcularea pensiei în funcție de stagiul de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani, a acordat și punctul de pensie suplimentar în funcție de prevederile Legii nr. 119/2000, Legii nr. 263/2010, art. 169 alin. 2 și O.U.G. nr. 100/2008.
Pentru mărirea punctului de pensie, C. Județeană de Pensii C. avea obligația ca la sfârșitul fiecărui an calendaristic să recalculeze pensiile în funcție de inflație, în baza prevederilor art. 89 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, art. 102 (2) din Legea nr. 263/2010, lucru pe care nu l-a făcut de trei ani.
Recursul nu este fondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Recurentul nu poate avea beneficiul art. 169 din Legea nr. 263/2010 întrucât se află în ipoteza II din O.U.G. nr. 100/2008, el fiind beneficiarul unui stagiu special de cotizare redus conform art. 8 din Legea nr. 3/1977, urmare pronunțării sentinței civile nr. 1293/AS/2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2010.
Astfel art. 782 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 introdus prin O.U.G. nr. 100/2008 dispune fără echivoc că numărul suplimentar de puncte se acordă numai în situația în care potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii drepturilor de pensie.
Aceleași restricții în privința acordării numărului suplimentar de puncte sunt cuprinse de legiuitor în cuprinsul art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Din analiza acestui temei legal, se poate constata că la alineatul 2, legiuitorul dispune: „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4/2005, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special și cum în cazul recurentului la recalcularea pensiei în temeiul O.U.G. nr. 4/2005 a fost avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, astfel cum s-a evidențiat prin sentința civilă nr. 1293/2010, nu mai era posibilă acordarea și celui de-al doilea beneficiu statuat prin art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Articolul 100 din Legea nr. 263/2010 este corespondentul fostului art. 782 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 209/2008 și se aplică de regulă drepturilor de pensie stabilite după 01.01.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010.
Prin excepție, potrivit art. 169 (6) se aplică prevederile art. 100 lit. „a” pentru condiții deosebite de muncă dar și pentru acestea numai în privința perioadei 01.04.2001–02.11.2008 și cum recurentul nu se află nici în această ipoteză, el fiind pensionat înainte chiar de . Legii nr. 19/2000, respectiv sub imperiul Legii nr. 3/1977, rezultă că nu îi este aplicabilă nici această majorare de punctaj.
Ca urmare, în mod corect a statuat tribunalul că reclamantul, fiind beneficiarul unui mod de calcul stabilit printr-o lege specială – art. 4 din O.U.G. nr. 4/2005 cu aplicarea H.G. nr. 1550/2004 și a Legii nr. 3/1977 care a implicat folosirea unui stagiu complet de cotizare redus de 25 ani, ce a determinat creșterea punctajului mediu anual, nu poate beneficia și de majorarea punctajului mediu anual corespunzător aceluiași stagiu de cotizare realizat în grupe speciale de muncă, conform O.U.G. nr. 100/2008 și a Legii nr. 218/2008 și nici a art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Curtea va avea în vedere de asemenea faptul că tribunalul nu a încălcat dreptul la apărare întrucât după primirea întâmpinării reclamantul nu a solicitat acordarea unui termen și nici nu a propus proba cu expertiză contabilă.
În ceea ce privește obligativitatea dovedirii acordării punctajului suplimentar de către C. Județeană de Pensii C., în funcție de prevederile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 263/2010, art. 169 alin. 2 și O.U.G. nr. 100/2008, trebuie subliniat că reclamantul dacă se considera nemulțumit avea posibilitatea de a solicita înscrisuri doveditoare pe care le aprecia ca fiind relevante din această perspectivă, însă nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs nu a solicitat asemenea probatorii.
O ultimă critică vizează nelegalitatea sentinței din prisma neactualizării pensiei cu inflația pe ultimii 3 ani, critică, de asemenea, nefondată, întrucât actualizarea anuală a pensiei se realizează după algoritmul instituit de art. 80 din Legea nr. 19/2000, respectiv în condițiile art. 102 din Legea nr. 263/2010, această din urmă dispoziție statuând că „valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflației la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.
Pe cale de consecință, curtea, găsind criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant B. I., cu domiciliul în loc. C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6501/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în loc. C., . C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
C. I.
Jud. fond: M.S. S.
Red.dec.jud.M.A./4.04.2013
Tehnoredactat gref.C.I.
2 ex./4.04.2013.
← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 63/2013. Curtea... |
---|