Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 83/88/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.63/AS:
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul constituit din:
Președinte – M. B.
Judecător – J. Z.
Judecător – M. A.
Grefier – C. D.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 698 din data de 02 martie 2011 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. D., domiciliată în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că potrivit extrasului de pe portalul instanțelor, atașat dosarului, – Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea nr.551/07.02.2013 a respins cererea formulată de petenta B. D., care face obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C.. Totodată a evidențiat faptul că la data de 11.02.2013 intimata reclamantă a depus note scrise prin care solicită menținerea suspendării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului_ al Curții de Apel București și în subsidiar acordarea unui termen în vederea depunerii în apărare a raportului special privind consecințele eliminării pensiilor de serviciu, întocmit de Avocatul Poporului în ianuarie 2013 și copia deciziei civile nr.485/AS/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Curtea ia act că prin Încheierea nr.551/07.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins cererea de strămutare a dosarului nr._ al Curții de Apel C., formulată de intimata B. D. și având în vedere că recurenta pârâtă C. Județeană de Pensii Tulcea a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr._, reclamanta B. D. a formulat contestație împotriva deciziei nr._/05.11.2010, emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestei decizii, menținerea deciziei nr._/27.08.2009 și obligarea intimatei la plata retroactivă a diferenței dintre pensia stabilită inițial și pensia recalculată.
În motivare, contestatoarea a arătat că, prin decizia Casei Județene de Pensii Tulcea nr._ din data de 05.11.2010 i-a fost recalculată pensia de serviciu, prin diminuarea acesteia de la suma de 3.007 lei la suma de 1.189 lei. Contestatoarea a mai arătat că a beneficiat de pensie de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 modificată și a H.G. nr. 290/2005 începând cu data de 01.08.2007.
De asemenea, a mai arătat că recalcularea pensiei de serviciu s-a făcut prin aplicarea Legii nr. 119/2010, încălcându-se principiul neretroactivității legii.
A precizat contestatoarea că, decizia Casei Județene de Pensii Tulcea nr._ din data de 05.11.2010, prin care i-a fost recalculată pensia de serviciu, este nelegală, întrucât contravine prevederilor art. 15 din Constituția României, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 14 al C.E.D.O., cât și prevederilor art. 20, alin. 2 din Constituție.
S-a subliniat că, decizia contestată afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior, prin aplicare Legii nr. 119/2010 și H.G. 737/2010, coroborate cu Legea nr. 19/2000, fiind încălcat principiul neretroactivității legii - potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție “ legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile ”.
Prin întâmpinare a menționat intimata că, înainte de recalcularea prevăzută de Legea nr. 119/2010, cuantumul pensiei era de 3.007 lei, așa cum rezultă din decizia nr._/27.08.2009.
Totodată, s-a învederat că, urmare a aplicării dispozițiilor art. 1 lit.c), art. 3 alin.1 și 2 din Legea 119 din 2010, art. 164 din Legea 19/2000 și a art. 5, alin.1 din H.G. nr. 737/2010, a fost emisă decizia de pensie nr._/18.08.2010 conform căreia punctajul mediu anual al contestatoarei este de 1._ puncte, aceasta beneficiind de o pensie în cuantum de 1.114 lei, la data de 01.09.2010.
S-a subliniat că, prin Decizia nr. 873/25 iunie 2010 a Curții Constituționale, s-a constatat că doar dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prin care se elimină pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților consultanți ai Curții Constituționale, sunt neconstituționale.
Prin sentința civilă nr.698 din data de 02 martie 2011, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de contestatoarea B. D., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
A anulat decizia nr._/05.11.2010 emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, ca nelegală și, pe cale de consecință, a menținut decizia nr._/27.08.2009.
A obligat intimata C. Județeană de Pensii Tulcea să plătească în favoarea contestatoarei diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr._/27.08.2009 și pensia stabilită prin decizia anulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatoarea a făcut parte din personalul auxiliar de specialitate, având calitatea de grefier.
Contestatoarea a fost înscrisă la pensie de serviciu în baza Legii nr. 567/2004.
Prin decizia nr._/27.08.2009, emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, contestatoarei i-a fost stabilită o pensie de serviciu în cuantum de 3.007 lei, reținându-i-se o vechime în funcția de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea de 31 ani și o bază de calcul pentru recalculare de 3.496 lei.
Conform prevederilor art. 1 lit.c) din Legea 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, efectul Legii 119/2010 fiind așadar desființarea pensiei de serviciu dobândită în regimul Legii nr. 567/2004.
La data de 05.11.2010, intimata a emis decizia nr._, stabilindu-i o pensie în cuantum de 1.189 lei.
La recalculare s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 119/2010, ale HG 737/2010 coroborate cu cele ale Legii 19/2000.
Astfel, prin cea de-a doua decizie emisă de intimată s-a stabilit că, stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea 19/2000, în ceea ce o privește pe contestatoare este de 29 ani și 6 luni, aceasta având un stagiu total de cotizare realizat de 32 ani, 5 luni și 14 zile.
Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care contestatoarea a beneficiat în temeiul art. 68 alin.1 din Legea 567/2004, cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării Legii 19/2000 se constată că a avut loc o reducere cel puțin semnificativă a cuantumului pensiei acesteia.
Prin Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În alineatul 2 al aceleiași dispoziții se arată că” Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor”.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noțiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată ( Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).
Așa fiind, instanța apreciază că și contestatoarea își legitimează interesul său, prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 567/2004, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile, atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.
Este firesc a recunoaște oricărei persoane o asemenea prerogativă iar orice intervenție intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, așa cum este și situația de față, ca efect afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importantă.
Contestatoarea a avut prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii 119/2010, un bun actual în accepțiunea Convenției, ce i-a fost înlăturat printr-o ingerință din partea statului.
Însă, dreptul ocrotit de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este în orice caz un drept absolut, acesta însemnând că el comportă limitări de către stat care, are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a verifica dacă desființarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatoarea corespunde limitărilor prevăzute de Convenție, instanța are în vedere următoarele aspecte:
a) ingerința să fie prevăzută de lege, condiție satisfăcută în cauză,
întrucât desființarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii, lege rezultată ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern în fața Parlamentului.
Însă, legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă.
Previzibilitatea poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar
calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor.
Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale.
Acest drept presupune că, statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
Contestatoarea s-a pensionat în anul 2007, moment în care nu s-a pus problema schimbării legii.
Totuși, cea mai mare problemă nu este neapărat schimbarea legii în sine, ci a reglementărilor prin care se diminuează exagerat de mult veniturile din pensie, căci nu se poate admite că, în speță, scăderea acestora nu este una de substanță, esențială și imprevizibilă în anul 2010.
b) să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu ori, sub acest aspect Guvernul a arătat, în expunerea de motive a Legii 119/2010 că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010”, datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderii acesteia în cursul anului 2010, precum și acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale.
Or, faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție, nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse ( ex. reducerea cheltuielilor bugetare ), însă, alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la dispoziția Statului.
Or, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora, sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuită, deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.
Scopul urmărit a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare și nu în ultimul rând și realizarea unei „dreptăți sociale”, respectiv instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivității.
c) să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Această cerință nu a fost respectată de stat, deoarece Guvernul a procedat la diminuarea intempestivă a pensiei de serviciu a contestatoarei, în mod cel puțin semnificativ.
Chiar dacă se poate admite că, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează pensia celor care nu au vărsat contribuții la o instituție de asigurări sociale, direct proporțional cu cuantumul drepturilor de pensie ulterioare, aceasta nu are ca semnificație juridică instituirea unui drept la o anumită sumă determinată ( Comisia EDH, 4 martie 1985, X c. Suedia ).
Măsura nu trebuie să atingă însăși substanța dreptului.
În prezenta speță, micșorarea drastică a cuantumului pensiei, are fără doar și poate o asemenea semnificație, contrar celor lapidar enunțate de Curtea Constituțională care a constatat că ar fi vorba numai de o limitare a dreptului și nu de o pierdere a dreptului în substanța sa.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Sporrong ., a constatat că limitările aduse dreptului de proprietate de către autoritățile statale, au făcut ca acesta să devină „precar”, cu consecințe asupra valorii bunurilor ce formează obiectul acelui drept.
Altfel spus, chiar dacă Convenția nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micșorat semnificativ de autoritățile statului, bunăoară prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăși substanței dreptului.
În cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „o reducere substanțială a nivelului pensiei, ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe.”
Curtea a decis că, și dacă Statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, și a considerat esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland. Application no._/00.2005.
Instanța mai are în vedere un alt aspect, respectiv imposibilitatea cotizării la fonduri de pensii private sau facultative.
Astfel, prin Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și a Legii 204/2006 privind pensiile facultative, s-a oferit posibilitatea de a contribui la un fond privat de pensii, tocmai pentru a mări șansele de păstrare a veniturilor din salariu și după ieșirea la pensie.
Contestatoarea chiar dacă ar fi optat pentru un fond privat de pensii, tot nu ar fi realizat la acesta un stagiu suficient de cotizare de natură să-i asigure suplimentarea drepturilor de pensie.
Prin urmare, nu se poate reproșa în nici un fel contestatoarei că ar fi avut o conduită excesiv de neglijentă, în privința administrării patrimoniului și nici măcar instituirea pilonului II de pensii nu ar fi fost de natura, chiar dacă contestatoarea ar fi recurs la această modalitate, să-i asigure un cuantum semnificativ majorat al drepturilor sale de pensie.
E greu de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității, după ce acestea și-au încheiat perioada de serviciu, de vreme ce, unora dintre acestea, li s-a luat orice șansă de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale, în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor, neavând nici un fel de incompatibilități și interdicții.
Tot așa trebuie observat că, principiul solidarității trebuie să aibă ca semnificație și împrejurarea că, cel ce s-a folosit un timp îndelungat de un angajat în condițiile menționate în cele de mai sus, este necesar să recompenseze într-un fel limitările pe care i le-a adus drepturilor economice și sociale, nu neapărat printr-o pensie mai mare decât a salariatului activ, dar în orice caz, printr-o pensie al cărei cuantum să nu-l pună în dificultatea de a-și onora cel puțin obligațiile financiare către furnizorii de utilități și creditori bancari, dacă nu și hrana zilnică.
Instanța mai reține că, potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare sau orice altă situație.
Nu orice diferență de tratament constituie discriminare.
Dreptul la nediscriminare protejează persoanele fizice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
În speța de față, discriminarea se referă la împrejurarea că, beneficiari ai pensiei de serviciu au avut o rezolvare diferită a situației lor, deși legiuitorul a pretins că este identică, tocmai prin desființarea pensiei de serviciu.
Legiuitorul a înțeles că, pe parcursul desfășurării raporturilor juridice de muncă, se instituie în sarcina unor categorii profesionale interdicții și incompatibilități, în vreme ce pentru alte categorii profesionale acestea nu au fost prevăzute.
Instanța reține că aceste persoane nu mai puteau avea un alt doilea raport juridic de muncă și nu puteau desfășura activități economice, așa cum pot bunăoară medicii sau profesorii, ori alte categorii profesionale.
În momentul ieșirii la pensie, statul a înțeles să instituie în favoarea categoriilor de persoane în sarcina cărora instituise incompatibilități și interdicții, acordarea unei pensii de serviciu, al cărei cuantum a fost diferit calculat, raportându-se obligatoriu la ultimul sau ultimele salarii brute lunare.
Instituirea pensiei de serviciu, a avut drept cauză împrejurarea că, persoanele respective avuseseră în timpul serviciului incompatibilități și interdicții severe, astfel că au fost în imposibilitate ca, prin voința și efortul lor propriu să-și majoreze baza de calcul a drepturilor lor de pensie, iar statul a dorit să asigure acestora un trai decent și după ieșirea lor la pensie.
Ceea ce s-a aflat la baza pensiei de serviciu a fost neapărat specificul raportului juridic de muncă, așa cum a fost arătat în cele de mai sus.
În privința recalculării pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a instituit un regim diferit, în sensul că, pentru aceștia s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare, conform art. 4 alin.2 din HG 735/2010 de numai 20 de ani, în vreme ce pentru restul categoriilor foste beneficiare de pensii de serviciu s-a prevăzut conform art. 5 alin.2 lit. a) din HG 737/2010, un stagiu complet de cotizare calculat în funcție de data nașterii, astfel cum e prevăzut în anexa 3 la Legea 19/2000.
Așadar, fără o justificare adecvată, s-a dat o rezolvare diferită unei situații identice, deși contribuțiile la asigurări sociale de stat plătite, de exemplu, de grefieri, au fost de 10,5% din salariul lor brut, în vreme ce potrivit Legilor 164/2001 și 179/2004, CAS plătit de militari și polițiști a fost de 5% din solda brută lunară.
Discriminarea se referă deci, la modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie pentru grefieri, în raport de militari, polițiști și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor și nu este un drept fundamental, ci este aflat în strânsă legătură cu dreptul de proprietate în situația de față.
Pe de o parte, trebuie avut în vedere că, deși procentul de contribuție la fondul de pensii a fost mai mic în cazul militarilor și polițiștilor, totuși cuantumul drepturilor de pensie nu ține cont nici de principiul și nici de stagiul de cotizare ce se ia în calcul.
Deși nu există o dispoziție expresă care să interzică micșorarea pensiilor mai mici de 3.000 lei ale militarilor și polițiștilor, în realitate aceasta se va datora ignorării tocmai a principiului contributivității, respectiv a cotelor de contribuție mai mici plătite de militari și polițiști și folosirii unui stagiu complet de cotizare diferit, cu mult mai redus în favoarea militarilor, cărora li s-a păstrat stagiul complet reglementat anterior, față de grefieri, care aveau anterior un stagiu complet de 25 de ani, însă acesta nu a mai fost păstrat în noua reglementare.
Deși Legea 119/2010 clamează desființarea pensiilor de serviciu, în realitate instituie pentru militari, polițiști și personalul din penitenciare, un mod de calcul diferit al drepturilor de pensie, a cărui finalitate este menținerea pensiei de serviciu, chiar dacă acest lucru nu este recunoscut în mod explicit de către legiuitor.
Or, definiția pe care a dat-o Curtea discriminării, în hotărârea Abdulaziz, Cabales și Balkandali c Regatului Unit a fost aceea că, există o discriminare în cazul în care „un individ sau grup se vede, fără o justificare adecvată, mai puțin bine tratat decât altul”.
Cu alte cuvinte, Statul nu trebuie, în aceste intervenții, să comită discriminări, nici în drept, nici în fapt, în exercitarea drepturilor anunțate de către organismul european.
Astfel, în cauza Buchen contra Cehia (2002), Curtea a constatat violarea art. 14 din Convenție, tocmai printr-o diferență nejustificată de tratament în plata pensiilor.
În speță, contestatoarei i s-au încălcat drepturi ocrotite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând totodată că, potrivit art. 11 din Constituția României „ (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 20 din același act normativ prevede că: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care, Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 20.06.1994.
Prin urmare, în conformitate cu art. 11 și 20 din Constituția României, instanța va da eficiență dispozițiilor Convenției și, constatând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 și art. 14 din Convenție, va admite contestația și, în sensul celor deja precizate, va anula decizia nr._/05.11.2010 emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, ca nelegală și, pe cale de consecință, va menține decizia nr._/27.08.2009, emisă de aceeași instituție.
De asemenea, instanța, va obliga intimata C. Județeană de Pensii Tulcea să plătească în favoarea contestatoarei diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr._/27.08.2009 și pensia stabilită prin decizia anulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Considera ca sentința nr.698/17.02.2011 împotriva căreia s-a declarat recurs:
- este data cu încălcarea prevederilor Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor cat si Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii cu modificările si completările ulterioare;
- totodată, instanța de fond, pronunțând aceasta soluție, nu a respectat si aplicat prevederile art. 147 alin 4 din Constituția României care prevede ca "deciziile curții sunt general obligatorii" sens in care, arătam instanței de recurs ca prin decizia nr. 871/25.06.2010, Curtea a statuat ca prevederile Legii nr. 119/2010 sunt constituționale si cu atat mai mult nu incalca prevederile si reglementările internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
In fapt si in drept:
Odată cu . Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea 119/2010 cat si cele ale Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii cu modificările si completările ulterioare, CJP Tulcea a dipus recalcularea pensiei de serviciu a intimatei conform cadrului legal si temeiurilor anterior invocate, motiv pentru care s-a emis o noua decizie, respectiv decizia nr._ / 18.08.2010
În consecință noul cuantum al pensiei s-a stabilit prin decizia de pensie nr._/18.08.2010 conform căreia punctajul mediu anual este de 1,_ puncte si o pensie în cuantum de 1114 lei la data de 01.09.2010. Ulterior s-a emis si decizia de pensie nr._/05.11.2010 unde cuantumul pensiei este de 1.189 lei .
Decizia nr._/18.08.2010 a fost anulata prin sentința civila nr. 3106/08.12.2010 a Tribunalului Tulcea .
Decizia de pensie nr._/05.11.2010 cu un punctaj mediu anual de 1,_ puncte, corespunzător unei pensii de 1189 lei, care face obiectul prezentului recurs, a fost emisa în urma cererii de recalculare nr._/24.09.2010.
Prin Legea nr. 119/30.06.2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, la art.1 legiuitorul a prevăzut in mod expres faptul ca „pe data intrării in vigoare a prezentei legi, categoriile de pensii de la lit. a) - h). stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii in înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare".
Arată ca, in speța de fata intimata se regăsește la litera c), respectiv pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea.
In continuare prin dispozițiile art. 3 alin (1) din același act normativ se arata cu claritate și fără echivoc ca: “pensiile prevăzute la art. 1 stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate in plata, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual si cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare".
Totodată, prin conținutul art. 4 alin (2) din Legea 119/2010 se mai precizează ca „cuantumul” pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabilește in baza punctajului mediu determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000".
Așadar, ținând cont de dispozițiile imperative ale actelor normative anterior invocate cu raportare la temeiurile legale incidente si aplicabile categoriilor de pensii prevăzute la art. 1, lit.c) CJP Tulcea, in temeiul prevederilor art. 4 alin 1 litera b) din Legea 119/2010, in mod corect si legal a dispus recalcularea pensiei de serviciu a intimatei, prin emiterea deciziei nr._/18.08.2010.
Totodată, arată instanței de recurs ca, așa cum a statuat Curtea Constituționala in Decizia nr. 871/25.06.2010, (punctul I.1) dispozițiile art. 15 alin (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii civile, nu sunt incalcate, deoarece așa cum s-a reținut . a Curții, respective Decizia nr. 458/2003 (publicata in M. Of. Nr. 24/13.01.2004) “o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născuta anterior si nici atunci când suprima producerea in viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supraviețuirea legii vechi si sa reglementeze modul de acțiune in timpul următor intrării ei in vigoare, adică in domeniul ei de aplicare".
Tot in acest sens Curtea a mai statuat ca „prevederile Legii 119/2010 afectează pensiile speciale doar pe viitor, si numai in ceea ce privește cuantumul acestora.
Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate in acea profesie si vârsta eligibila nu sunt afectate de noile reglementari. De asemenea, Legea privind instituirea unor masuri in domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale in vigoare, care constituie" facta praeterita", pentru ca in finalul tezei I.1 Curtea sa retina că Legea 119/2010 nu contravine dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile.
De asemenea, Curtea Constituționala la punctul I.2 din Decizia nr. 871/ 25.06.2010 a statuat astfel: „partea necontributiva a pensiei de serviciu, chiar daca poate fi încadrata in noțiunea de “bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuși, din aceasta perspectiva, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate pana la data intrării in vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei expropieri, reținând in continuare ca „prevederile art. 1 - 5 si art. 12 din Legea 119/2010 nu incalca dispozițiile constituționale si internationale la dreptul de proprietate".
S-a mai arătat de către Curte ca “pensiile de serviciu se bucura de un regim juridic diferit in raport de pensiile din sistemul public de pensii in sensul ca cele dintâi sunt compuse din 2 elemente, respectiv pensia contributiva suportata din bugetul asigurărilor sociale de stat si un supliment suportat din bugetul de stat, aceasta compensație ținând de politica statului in domeniul asigurărilor sociale si nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acesteia" motiv pentru care Curtea a reținut prin Decizia 871/25.06.2010 ca dispozițiile art. 47 alin (2) din Constituție se refera dinstinct la dreptul la pensie fata de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentala nu le nominalizează.
Prin urmare, apreciază Curtea ca, “asupra pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale si a căror contribuție se suporta parțial din bugetul de stat (fara ca cel in cauza sa fi contribuit) legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, in funcție de politica sociala si fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum si asupra cuantumului si condițiilor de acordare" arătând in continuare „Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat in mod expres"
Înțelesul noțiunii de "bun" in accepțiune art 1 din art 1 din Protocolul 1 de la Convenție este un aspect controversat in domeniu.
O lege reflecta în esența, o necesitate impusa de o realitate sociala. Mediul social este dinamic, «astfel incat realitățile sociale se schimba in timp. Nici o lege nu este edictat pentru eternitate. Acceptând concluziile interpretării expuse in considerentele hotărârii s-ar ajunge la situația in care, in virtutea Convenției statele nu ar mai putea legifera in viitor asupra diminuării cuantumului sau eliminării unor beneficii sociale, indiferent de situația economica sau socială concreta si asta in condițiile in care CEDO nu a reglementat expres acest domeniu.
In aceste condiții, solicită instanței sa constate ca, in mod greșit si fara temei, instanța de fond a reținut ca „prin recalcularea pensiei s-a adus atingere substanței dreptului la proprietate al acesteia, atingere care, este incompatibila cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1", deși acest aspect a fost dezbătut de Curtea Constituționala care a statuat ca partea necontributiva a pensiei de serviciu, chiar daca poate fi incadrata in noțiunea de
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost beneficiara unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr.567/2004.
Drepturile de pensie ale acesteia au fost recalculate în baza Legii nr. 119/2010.
Prin decizia 871/25.06.2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii 119/2010 sunt constituționale.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul unitar de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Scopul Legii 119/2010 a fost necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Recalcularea pensiilor speciale nu se face retroactiv ci de la data intrării în vigoare a legilor menționare mai sus, astfel că nu se încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Prin decizia nr. 458/02.12.2003 Curtea Constituțională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Legea nr. 119/2010 se aplică tuturor pensiilor speciale, iar vechile reglementări legale prin care aceste pensii au fost calculate au fost abrogate în mod implicit.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor locale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, și nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din rațiuni de ordin economic și financiar.
În aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,„în noțiunea de bun”, ea reprezintă totuși, din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
În acest sens, decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că „ art. 1 din protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
În cauza Andrejeva contra Lituaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut:” de asemenea, o amplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru ca acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic și social. Datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acestuia, autoritățile naționale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internațional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
În materie de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea: decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 01.06.1999; decizia Jankovic contra Croației nr._/1998).
Relevantă în cauză este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 07.02,2012 pronunțată în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. Molar și L. G. împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași Convenție, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor.
Curtea de la Strasbourg a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate.
Pentru a se aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerințe și anume: dacă persoana respectivă a avut un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă există o ingerință a statului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parțială de bun a persoanei respective și dacă ingerința statului este proporțională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporționalitate între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
În cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucura reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ea reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale.
Cerința care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale este aceea a respectării justului echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Din expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 rezultă că măsura recalculării pensiilor speciale rezidă din faptul că România trebuie să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care face ca aceasta să se extindă și în cursul anului 2010.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că cerința interesului general în adoptarea Legii nr. 119/2010 a fost dovedită.
În ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
În determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia i-a fost doar diminuată prin aplicarea modului de calcul prevăzut de Legea 19/2000, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamanta și-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale, cu atât mai mult cu cât acest mod de calcul se aplică tuturor pensiilor din sistemul public de asigurări.
Prin decizia nr. 29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Având în vedere faptul că pensia medie pe anul 2010 a fost de 748 lei, iar pe anul 2011 a fost de 786 lei, conform raportului Institutului Național de S., Curtea apreciază că prin recalcularea pensiei în baza Legii 119/2000 și stabilirea în favoarea reclamantului a unei pensii în cuantum de 1780 lei nu s-a încălcat principiul proporționalității dintre interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce privește discriminarea invocată de reclamantă raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul ca fondat și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii contestației ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 698 din data de 02 martie 2011 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. D., domiciliată în Tulcea, ., județul Tulcea.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. A.
Grefier,
C. D.
Jud.fond: L.-D. P.
Redactat decizie jud.J.Z./11.03.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./14.03.2013
3 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 699/2013. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 164/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
