Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 201/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 201/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 5900/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.201/CM

Ședința publică din 27 Mai 2014

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE M. B.

Judecător R. A.

Grefier D. R.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.4105/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. F., domiciliat în C., Șoseaua I.C.B. nr.125, ..B, . județul C., având ca obiect drepturi bănești (salariu suplimentar, Prime Ziua Feroviarului, ajutor material Paști și C., contravaloare tichete de masă, inflație).

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită conform art. 153 și urm. cod pr.civilă.

Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța, socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

CURTEA :

Asupra apelului de față;

Prin cererea adresată Tribunalului C. la data de 17 iunie 2013 și înregistrată cu nr._ reclamantul I. F. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A.-București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010, prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, prima de Paști 2010, prima de C. 2010, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei iunie 2010 până la data de 31.12.2011.

Totodată, reclamantul a solicitat actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajata societății pârâte, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006-2011și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.

A susținut reclamantul că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamanta nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă și care să determine excluderea sa de la plata acestui drept.

Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din același contract colectiv de muncă referitoare la ajutorul social pentru Paști și C., neplătit de către pârâte, precum și obligațiile contractuale de plată a unei prime pentru Ziua Feroviarului și de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, potrivit art. 81 din CCM menționat.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar copia ale carnetului de muncă și copie de pe cartea de identitate.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat neregulile procedurale ale cererii de judecată, respectiv lipsa datelor de identificare a reclamantului, lipsa valorii obiectului, lipsa oricăror înscrisuri în susținerea cererii, lipsa unui număr de telefon, fax sau adresa electronică apreciind că este lovită de nulitate.

Cu privire la nulitatea cererii de judecată, tribunalul reține că sancțiunea privind anularea cererii în procedura regularizării nu poate fi aplicată după ce s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată ceea ce presupune aprecierea instanței că cererea de chemare în judecată este conformă depășindu-se astfel etapa regularizării.

Instanța apreciază că nu pot fi incidente nici dispozițiile legale ale art.174 și urm.c.pr.civ. referitoare la nulitatea actelor de procedură, neregularitățile invocate nefiind din categoria cerințelor a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută, iar pârâta nu a făcut dovada vătămării produse prin nerespectarea acestor cerințe ale cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a mai invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune în conformitate cu art. 268 lit. e din Codul muncii, potrivit căruia în termen de 6 luni de zile reclamanții trebuiau sa introducă acțiunea, fiind vorba de neexecutarea contractului colectiv de munca ori "a unor clauze ale acestuia".

S-a mai invocat excepția prescripției prevăzute de art.268 alin.1 lit. c și d din Codul muncii .

De asemenea, prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 9.10.2013, pârâta a mai invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea de acordare a tichetelor de masă, în raport de sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul civil nr._/118/2010.

Pe fondul cererii, în privința celui de-al 13-lea salariu, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest salariu, în funcție de veniturile realizate de societate. Or, în perioada 2008-2009, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu. Cu referire la anul 2010, s-a precizat că părțile dialogului social au stabilit ca prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate să nu se aplice.

Cu privire la premierea de Ziua Feroviarului, pârâta a menționat că începând cu anul 2010 nu s-au mai aplicat prevederile art. 64 alin.2 din CCM la nivel de unitate, iar în CCM valabil în anul 2011, nu mai este reglementată acordarea acestei premieri.

În privința primelor de Paști și C. s-a arătat că acestea au fost acordate în perioada 2006-2008, iar în anul 2009 reprezentanții salariaților, prin federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă, au renunțat la executarea acestor drepturi.

Pentru anul 2010, părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate.

A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.

În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.

În temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării.

Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune:

Potrivit art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

În sprijinul aplicării termenului de 6 luni, pârâta a susținut că prestațiile solicitate de reclamant nu reprezintă drepturi salariale.

Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, dar nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.

Sub rezerva verificării fondului drepturilor deduse judecății, prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale ale acestuia, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată. Caracterul condiționat sau necondiționat al unor drepturi nu înseamnă, cum a susținut pârâta, că ar fi altceva decât drepturi, însăși condiția fiind o modalitate a obligațiilor, cărora implicit le corespund drepturi și nu altceva.

În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.

În raport cu data înregistrării cererii – 17.06.2013, instanța constată că termenul prescripției exctinctive de 3 ani, este îndeplinit în speță, în ceea ce privește prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și ajutorul material de Paști pentru anul 2010, reținând că Ziua Feroviarului s-a sărbătorit la data de 23.04.2010, iar în anul 2010 s-a stabilit ca Paștele să se serbeze la data de 04.04.2010.

În consecință, instanța va respinge cererea având ca obiect acordarea primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, ajutorul material pentru Paști 2010, ca prescrisă.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere de acordare a tichetelor de masă:

Prin sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010 s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata salariului suplimentar pentru anii 2007,2008, 2009, la plata primei de ziua Feroviarului pentru anul 2009, prima de Paști și de C. pe anul 2009 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.04._10, actualizate cu indicele de inflație.

Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare in judecată are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauza si este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsură exista autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica tripla identitate cu privire la părți, obiect si cauza.

Sub aspectul identității de părți, se constată că reclamantul care a formulat prezenta acțiune, se regăsește în aceeași calitate și în acțiunea ce a format obiectul dosarului nr_/118/2010 soluționată prin sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 .

Cu privire la identitatea de obiect și cauză, se reține că în dosarul de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010, prima de C. 2010 și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 -31.01.2011, precum și actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate la data plății efective

În cauza înregistrată sub nr._/118/2010, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2007,2008, 2009, la plata primei de ziua Feroviarului pentru anul 2009, prima de Paști și de C. pe anul 2009 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.04._10, actualizate cu indicele de inflație.

Astfel, în ceea ce privesc tichetele de masă, în prima acțiune, pârâta a fost obligată la contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din luna aprilie_10, iar în cauza de față, se solicită contravaloarea acestora pentru perioada iulie 2010 -31.01.2011.

Prin urmare nu există identitate de obiect, urmând a respinge această excepție ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.4105/06.11.2013, Tribunalul C.a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea primei pentru Ziua feroviarului pentru anul 2010, ajutorul material pentru Paști 2010 și respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata acestor drepturi ca fiind prescris și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiat pe disp. Art.268 alin.1 lit. e c.muncii și excepția autorității de lucru judecat ca nefondate.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. F., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA S.A. și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective: salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2010; prima de C. 2010, echivalente cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare; contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 17.06._11.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1.Cu privire la al 13-lea salariu pentru anul 2010

În analiza acestui capăt de cerere, instanța va avea în vedere prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.

În consecință, art. 30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului .Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.

Totodată, textul art. 30 alin.1 din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.

În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.

Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.

În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamantul este îndreptățit la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.

3. Cu privire la prima de C. pentru anul 2010:

Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.

În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea acestor prime, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.

Prin urmare, se va admite cererea reclamantului privind acordarea primei de C. pentru anul 2010.

5.Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei iunie_11.

În ceea ce privește tichetele de masă, potrivit art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.

Se face astfel trimitere doar la art. 7 din Legea nr. 142/1998, în sensul stabilirii modalității practice de angajare a serviciilor de tipărire a tichetelor de masă, însă acordarea tichetelor este obligatorie, nefiind supusă nici unei condiții.

Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități se impune în detrimentul reglementărilor contractuale stabilite la un nivel inferior, potrivit prevederilor citate ale art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.

Astfel, în baza art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei iunie_11, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate înmulțit cu valoarea nominală, actualizată cu rata inflației până la plata efectivă.

Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate și actualizarea în funcție de rata inflației a acestor sume tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.

În acest sens tribunalul reține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 vechiul cod civil combinat cu art.1082 vechiul cod civil, iar cealaltă art.998 vechiul cod civil(vechiul cod civil este aplicabil raportului juridic dedus judecății față de prevederile art.6 din noul cod civil).

Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței sale din cauza inflației după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoare sa reală la data executării.

Actualizarea cu rata inflației este fundamentată față de natura și scopurile diferite ale celor două instituții. Astfel, dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

În ce privește data de la care începe să curgă dobânda legală aferentă despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul, tribunalul apreciază că acesta este data punerii în întârziere a debitorului, astfel cum prevede art.1081 cod civil, care în cazul de față este data formulării cererii de chemare în judecată a pârâtei pentru plata acestor despăgubiri, respectiv data de 17 iunie 2013.

Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele:

1. Hotărârea pronunțata in primă instanță este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.

Prin hotărârea apelata, in mod greșit a fost antrenata răspunderea angajatorului parat, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția incheiata de parti, respectiv Contractul Colectiv de Munca al in vigoare in perioada analizata 2009/2010 si 2011.

Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, apreciază ca s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO, drept ce implica, printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la examinarea efectiva a cererilor deduse judecații, a mijloacelor de apărare si a dovezilor administrate, pentru a putea pronunța o hotărâre care sa asigure o rezolvare completa si pertinenta a acestora.

În acest sens, CEDO a statuat constant, în jurisprudența sa ca, întrucât Convenția nu urmărește sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv, decât daca cererile, probele si observațiile pârtilor sunt cu adevărat reținute, în sensul de a fi analizate și apreciate corespunzător de către instanța sesizata. (Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza D. împotriva României Cauza Albina împotriva României).

In acest context, se constata ca o dispoziție asemănătoare se întâlnește în legislația naționala, Codul de procedura civila statuând prin normele reglementate de art. 129 alin.5 si 6, obligația instanței de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului, hotărând asupra tuturor cererilor deduse judecații, apreciind toate probele administrate, în scopul pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.

Raportat la aceste argumente, solicită să se retina ca hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile legale sus menționate, neasigurând o rezolvare completa si corecta a cererii deduse judecații, ci una informa, plina de contradicții, incalcand formele de procedura, de natura sa atragă incidența cazului de nulitate de ordine publica, reglementat de Codul de procedura civila si sa impună, în raport de dispozițiile legale, admiterea apelului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond.

Cu referire la motivele prezentate, solicita instanței de control judiciar sa aibă in vedere vătămările aduse apelantei parate prin pronunțarea hotărârii recurate, date cu incalcarea formelor de procedura prevăzute de noul Cod de procedura civila. F. de cele prezentate, apreciază ca se impune înlăturarea prin casare a hotărârii date cu incalcarea formelor de procedura prevăzute de lege.

Interpretând si aplicând greșit prevederile contractuale, instanța a schimbat in mod nelegal intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferita si aplicând eronat prevederile CCM încheiate la nivel de unitate.

Așa cum a arătat prin întâmpinarea formulata, in anii 2009, 2010 si 2011 la nivelul unității SNTFM CFR Marfa SA, au fost încheiate si aplicate, succesiv contractele colective de munca al CFR Marfa SA. Invocă dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:

Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si in considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauza.

Astfel, in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, cum de altfel legiuitorul a stipulat in art. 247 Codul muncii, prevedere abrogata prin art. I pct.90 din Legea 40/201 I.

In consecința, daca la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu ar fi existat contract colectiv de munca, s-ar fi aplicat contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transporturi. Or, daca la nivelul angajatorului CFR Marfa SA exista si au existat valabil încheiate contractele colective de munca ale CFR Marfa SA, aceste contracte constituie legea părtilor, având caracterul unor norme speciale in raport cu contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

In concluzie, cum prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații CFR Marfa, iar contractul colectiv legal si valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale in raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont si de abrogarea expresa a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011, concluzionam următoarele:

In acest context, în temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, apreciază ca in mod eronat, vădit nelegal parata a fost obligata sa achite intimatului reclamant drepturi bănești ce nu sunt prevăzute in contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, norma speciala aplicabila in raporturile de munca intre angajatorul CFR Marfa si salariatul reclamant.

2. Invocă autoritatea de lucru judecat în privința cererii având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă față de sentința civilă nr.5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/_.

3. Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii si in soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Contractul Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective de munca încheiate la nivel de angajator.

In mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta printre altele fie in plata unor drepturi salariate neacordate.

Solicita sprijinul instanței de control judiciar, in interpretarea si aplicarea corecta a dispozițiilor legale, raportat la obiectul pricinii.

Potrivit art.268 alin.1 lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.

În condițiile arătate, premierele si ajutoarele materiale, la care se face referire în CCM nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, aceasta pentru că nu sunt stipulate în CIM, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajat și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci anual, cu prilejul Zilei Feroviarilor, a sărbătorilor religioase de Paste si C., la sfârșitul fiecărui an, daca exista posibilitatea acordării salariului suplimentar in situația obținerii profitului de către societate, daca s-ar fi constituit fondul de 10% privind participarea salariaților la profit, conform art. 30 raportat la dispozițiile art. 21 din CCM.

Fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată in parte de către angajator), consideră că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia".

Având în vedere prevederile art. 268 alin.1 lit. e Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în ce privește cererea de executare retroactivă a CCM.

4. Critica hotărârea apelata prin prisma interpretării si aplicării greșite a prevederilor contractelor colective de munca încheiate la nivel de unitate CFR Marfa SA, astfel incât se impune modificarea hotărârii si respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale si contravaloarea tichetelor de masa neacordate din luna aprilie 2009.

F. de cele prezentate, învederează următoarele:

Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului si prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art.64 alin.1 si 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM in anul 2010.

In ceea ce privește anii 2009 si 2010, urmează sa se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCN 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anii 2009 si 2010.

Conform actului adițional la CCM 2009/2010, inregistrat la Direcția de Munca București sub nr.1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 si 2 si art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material c Paste si C. si prima de Ziua Feroviarului, in sensul ca prevederile art.30, 64 alin.1 si 2 si art. 74 sa nu se aplice in anul 2010. Având in vedere înțelegerea pârtilor semnatare consemnata in Contractul Colectiv de Munca 2009/201 si actul adițional la CCM, solicită a se retine ca voința părtilor semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009, precum si art. 30, art. 64 si art.74 in anul 2010 si deci, a nu se acorda premierele de P., C. si Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masa. Având in vedere voința părtilor dialogului social, astfel cum rezulta din redactarea CCM 2009 si a actului adițional nr. 1713/2010, solicita sa se constate ca nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiate de parti prezentata nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 si 2010.

Pentru aceste motive, solicita admiterea apelului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capetelor cerere privind acordarea ajutorului material de P., C. si prima de Ziua Feroviarului, salariul supliment tichete de masa ca nefondate.

Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA, instanța a schimbat mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.

In acest context, in temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, apelanta parata a fost obligată să achite intimaților reclamanți drepturi bănești necuvenite ori deja acordate salariaților.

Așa cum este prevăzuta in Contractele Colective de Munca, aceasta clauza nu are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat sa acorde si nici nu s-a prevăzut ca salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, in mod nelegal a fost dispusa angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.

Prin depășirea rolului activ al instanței de judecata, au fost nesocotite prevederile contractuale si temeiul de drept al acțiunii, Contractul Colectiv încheiat la nivel de unitate angajatoare, apreciindu-se aplicabilitatea in cauza a contractului colectiv la nivel superior, CCM grup de unități feroviare încheiat in anul 2006.

Critica sentința întrucât nu este pronunțata prin interpretarea unor probe administrate, aflate la dosarul cauzei, care sa susțină si sa motiveze hotărârea pronunțata.

În mod similar, prin interpretarea greșita a Contractelor Colective de Munca ale CFR Marfa SA si a dispozițiilor Legii nr. 142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrana sub forma tichetelor de masa, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a dispozițiilor cu privire la alocația zilnica de hrana, obligând parata la plata drepturilor salariale, reprezentând contravalorea tichetelor de masă.

In acest context, consideră că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, întrucât:

- Alocația zilnica de hrana astfel cum este reglementata de lege, nu are caracterul drepturilor salariale.

- CCM prevede dreptul salariaților de a beneficia de cate un tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare, in condițiile legii.

- In condițiile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații....pot primi o alocație de hrana acordata sub forma tichetelor de masa. Aceste tichete de masa se pot acorda in limita prevederilor bugetului societății, in conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.2 din același act normativ, conform căruia "tichetele de masa se acorda in limita ... bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii,

Au fost nesocotite prevederile CCM si dispozițiile legale, care reglementează posibilitatea si modalitatea de acordare a tichetelor de masa, obligând angajatorul la plata contravalorii tichetelor de masa, neexistând prevederi legale in acest sens, hotărârea pronunțată fiind lipsita de temei legal, prin incalcarea si aplicarea greșita a Legii nr. 142/1998.

Mai mult, prin hotărâre, interpretând greșit contractele colective de munca încheiate pe anii 2009/2010 si actul adițional la CCM aferent anului 2010, in care părțile dialogului social au stabilit drepturile si obligațiile pârtilor aplicabile anului 2010, prin care s-a stabilit ca pentru anul 2010 nu se aplica prevederile art.74, deci pentru anul 2010 nu se acorda tichete de masa.

In consecința, hotărârea cuprinde motive si dispoziții contradictorii, fiind admisă in parte acțiunea in contradictoriu cu SNTFM CFR Marfa SA, arătându-se că prevederile contractuale urmează a se executa, având putere de lege intre părțile contractante, sens in care obliga angajatorul la plata contravalorii tichetelor de masa.

După cum s-a arătat, părțile au stabilit ca pentru anul 2010 sa nu se aplice prevederile art.74 CCM, apreciază ca se impune modificarea hotărârii, in sensul celor stabilite de parti in actul adițional aferent anului 2010 la CCM 2009/2010.

Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului si premierea de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 din CCM 2007/2008 si reluate de același articol al CCM 2009/2010, cu mențiunea ca in anii 2009 si 2010 nu se aplica prevederile art.64 CCM.

Conform Contractelor Colective de Munca încheiate, premierea acordata de Ziua Feroviarului si ajutoarele materiale de P. si C. 2009 si 2010 sunt asimilate unui ajutor social financiar (art.64 din Cap. VI - Protecția salariatului), fiind in fapt o suma acordata de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.

Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, urmând a fi acordat in anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății in clauzele contractuale prevăzute in CCM, Cap.II - Sistemul de salarizare. EI poate fi acordat numai in anumite condiții negociate de parti.

Statutul premierelor de Ziua Feroviarului, P. si C. era acela de ajutor social, financiar, fiind o libertate a SNTFM CFR Marfa SA, in raport cu angajații sai, având caracter de obligație doar in condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.

Reclamantul dorește acordarea unei premieri doar pentru faptul ca in contractul colectiv de munca se prevede ca se poate acorda aceasta premiere in anumite condiții, fara a se verifica existenta si îndeplinirea acelor condiții, instanța fiind obligata la a aprecia daca toate aceste susțineri se confirma.

Prin acordul părtilor, in Contractul Colectiv de Munca s-a instituit un mecanism prin care sa se acorde o suma de bani cu ocazia Zilei Feroviarului si cu ocazia sărbătorilor religioase. Pentru aceasta suma de bani, pentru a putea fi acordate, trebuiau parcurse o . etape. Obligativitatea deciziei Consiliului de Administrație, decizie care se ia cu consultarea reprezentanților sindicatelor reprezentative, vizează tocmai constatarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru a se putea acorda o recompensa materiala.

In ceea ce privește perioada de referința 2009-2010, urmează sa se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Munca 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale incheiate anterior incheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, inregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților- federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anii 2009 si 2010, deci, sa nu se acorde premierele solicitate in cauza.

De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedura civila solicita desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de procedura civila. Având in vedere cererea de executare formulata de intimatul reclamant si listele de plata întocmite de apelantă, solicită să se dispună întoarcerea executării, prin obligarea intimatului la restituirea sumelor încasate in temeiul titlului desființat.

De asemenea, solicita acordarea cheltuielilor de judecata ce se vor face cu judecarea prezentei cai de atac.

In drept, invoca prevederile Codului Muncii, CCM, dispozițiile art. 470 si urm. Cod procedura civila.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la modul în care Tribunalul a analizat și soluționat cauza:

Din analiza sentinței apelate, se constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv problemele puse în discuție, respectiv efectele prevederilor din contractul colectiv de muncă și nu există contradicții în considerentele sentinței.

Chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).

Așa cum a mai arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).

Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.

Pe de altă parte, considerentele prezentei decizii vin să suplinească acolo unde este cazul argumentele soluției primei instanțe.

În plus, motivarea în sinteză sau omisiunea instanței de fond de a analiza unele argumente ale părților nu constituie o încălcare a dreptului la apărare de natură a afecta însăși dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil garantate de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale întrucât în materie civilă nu este garantat accesul la un dublu grad de jurisdicție, iar apelanta-pârâtă a avut posibilitatea să își prezinte în fața instanței de apel apărările referitoare la pretențiile reclamantului, iar aceste apărări au fost analizate de instanța de apel așa cum se va arăta în continuare, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac. În acest mod, dreptul la un proces echitabil este realizat, pârâta având posibilitatea de a-și expune argumentele în fața unei instanțe care în mod efectiv le-a analizat.

Astfel, în mai multe ocazii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.21 din Constituție, interpretate în spiritul pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale îl conferă principiul liberului acces la justiție prin art.6 pct.1, exceptând situația cauzelor penale, nu prevede în mod explicit dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească dar nici implicit din aceste prevederi nu rezultă acest drept. Curtea Constituțională a invocat în sprijinul acestei soluții faptul că, pe de o parte, art.21 din Constituție nu prevede un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituționale ale art.125 alin.(3) și art.128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (Decizia nr.73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și instanțele judecătorești prevăzute în Constituție. (Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997).

Aceste soluții de principiu se mențin în referire la textele constituționale corespunzătoare, care au primit o nouă numerotare după modificarea și republicarea acesteia.

De asemenea, se constată că nu sunt întemeiate susținerile privind depășirea limitelor învestirii și existența unor motive străine cauzei în considerentele sentinței din perspectiva prevederilor contractuale avute în vedere.

Astfel, potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .

Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.

Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.

Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.

Opțiunea suverană a legiuitorului a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.

În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.

În consecință, Tribunalul nu putea ignora prevederile din contractele colective de muncă aplicabile. În plus, reclamantul a invocat în mod generic contractele colective de muncă.

Așadar, nu se poate considera că Tribunalul a depășit limitele învestirii, acesta pronunțându-se asupra cererilor deduse judecății, limitat la obiectul acestora, dar raportat la toate normele contractuale aplicabile în cauză.

Ca urmare, acest motiv de apel nu este întemeiat.

Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:

Excepția rezultă din modul de calificare a drepturilor pretinse. Astfel, apelanta susține că drepturile pretinse nu sunt drepturi salariale astfel încât, termenul de prescripție aplicabil nu este cel corespunzător acțiunilor ce au ca obiect drepturi salariale ci cel corespunzător acțiunilor prin care se solicită îndeplinirea unor obligații prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Salariul suplimentar era prevăzut în art.30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008.

Acest articol face parte din secțiunea G-„Alte prevederi” din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.

Aceste prevederi sunt preluate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă SA și înregistrat sub nr.1632/29.03.2007, tot în art.30 din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.

Așadar, prin voința părților, salariul suplimentar anual se încadrează în noțiunea de drept salarial.

În consecință, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în fața instanței de fond nu este întemeiată, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

În art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008, sunt reglementate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști și C. și o premiere pentru Ziua feroviarului.

În textul acestui articol se prevede că, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:

„a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații […] care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu durata de un an; b) pentru Ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;”

Prevederile art.71 lit.a) și b) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 sunt preluate în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă .

Este adevărat că aceste texte contractuale se referă la un „ajutor material” cu ocazia sărbătorilor și la o „premiere”, fiind incluse în capitolul „Protecția salariatului” alături de ajutoare materiale pentru căsătorie, nașterea unui copil sau deces.

Totuși, se constată că, în realitate, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și C. și premierea pentru Ziua Feroviarului, nu sunt acordate cu scopul de a sprijini material salariatul cu ocazia unor evenimente familiale sau de altă natură care ar determina nevoia unui sprijin din partea angajatorului.

De altfel, aceste prevederi nu au legătură nici cu celelalte prevederi din capitolul respectiv, care se referă la protecția socială și protecția sănătății angajaților.

Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor și premierea pentru Ziua Feroviarului sunt în realitate premieri acordate de angajator cu ocazia unor sărbători, ca recompensă pentru munca depusă de angajați pe parcursul anului.

În cazul Sărbătorilor de Paști și C., deși se folosește noțiunea de „ajutor material”, se constată că sunt stabilite criterii de acordare care au legătură exclusiv cu activitatea desfășurată în cadrul societății, respectiv lipsa absențelor nemotivate, a abaterilor disciplinare, iar acordare este condiționată de desfășurarea activității în cadrul societății, în sensul că salariații care s-au aflat în concediu fără plată de un an nu beneficiază de acest „ajutor material”.

Rezultă astfel că în cazul drepturilor pretinse de reclamant, acordarea lor nu este determinată și condiționată de o stare de nevoie în care s-ar putea găsi salariatul în anumite situații, pentru a avea natura unei măsuri de protecție socială de care angajații pot beneficia sau nu în funcție de situația lor socială particulară, așa cum este cazul celorlalte ajutoare materiale reglementate de textele contractuale indicate anterior.

Aceste drepturi au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru a celebra anumite sărbători și a recompensa activitate din cursul anului a salariaților care au respectat minime norme de disciplină internă.

În această situație, prevederile art.154(1) și 155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) trebuie interpretate coroborat, în sensul că „adaosurile” la care se referă art. 155 din Codul Muncii trebuie să fie acordate în considerarea muncii desfășurate de angajat pentru a se concluziona că ele sunt drepturi de natură salarială.

Noțiunea de „adaos” folosită de art. 155 din Codul Muncii este una care cuprinde orice drepturi corespunzătoare muncii prestate, ce fac astfel parte din salariu.

Aceasta este și situația de față în care, acordarea drepturilor pretinse de reclamant, reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil, este determinată nu doar de calitatea de salariat ci și de desfășurarea activității precum și de modul în care ea a fost desfășurată.

Rezultă astfel că drepturile pretinse de reclamant pentru sărbătorile de Paști, C. și Ziua feroviarului au natura unor drepturi salariale, fiind vorba de premieri acordate cu ocazia unor sărbători religioase respectiv a unei sărbători profesionale.

În concluzie, fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că drepturile pretinse de reclamant au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

Așadar, potrivit acestei reglementări, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii drepturilor pretinse.

În ceea ce privește tichetele de masă, prevederile art.5(1) din Legea nr. 142/1998, potrivit cu care angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare, nu instituie un termen de prescripție special, în sensul că în cazul în care tichetele de masă nu au fost acordate și nici nu sunt solicitate până la sfârșitul lunii anterioare celei pentru acre sunt datorate nu ar mai putea fi cerute printr-o acțiune în justiție pierzându-se dreptul material la acțiune la acea dată.

Aceste prevederi legale stabilesc doar scadența obligației de acordare a tichetelor de masă, pentru cazul în care ea a fost asumată de angajator cum este cazul de față. Pentru neexecutarea la scadență a acestei obligații angajatorul datorează despăgubiri în condițiile răspunderii civile contractuale coroborate cu condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului iar termenul de prescripție este termenul special prevăzut în art. 283 al.1 lit.c) Codul Muncii (în forma anterioară republicării, devenit art.268 al.1 lit.c) după republicare) în referire la cererile salariaților de acordare a unor despăgubiri.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat:

Se are în vedere că împotriva sentinței civile nr.5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/_ s-a formulat recurs cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel C. iar judecata suspendată la data de 12.11.2013. Ca urmare, hotărârea respectivă nu are autoritate de lucru judecat.

Cu privire la fondul cauzei:

Referitor la ajutorul material pentru sărbătoarea de C. din anul 2010 și prima pentru Ziua Feroviarului 2010:

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru C. și prima pentru Ziua Feroviarului (celebrată la data de 23 aprilie) nu se acordă pentru anul 2010.

Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestor sărbători producea efecte la acea dată.

Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010:

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.30 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Ca urmare, reclamantul nu avea dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2010.

Astfel, chiar dacă reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar, prima pentru Ziua feroviarului și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.

Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 17.02.2010 – 31 ianuarie 2011:

Așa cum s-a arătat deja, în perioada respectivă erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă.

În art. 11 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) se prevedea, în mod asemănător, că angajații beneficiază sub titlul de „alte venituri” de tichetele de masa acordate conform prevederilor legale.

Apoi, art. 81 stabilea că începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

În sfârșit, în contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010 art.77 stabilea că „salariații „CFR Marfă” SA beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare în condițiile legislației în vigoare”.

Textele nu cuprind nici o altă condiționare, nu impuneau negocieri ulterioare și nu făceau trimitere la alte prevederi legale sau contractuale.

Referirea la acordarea tichetelor în condițiile legii este una cu caracter general iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta a căror îndeplinire să fie necesară pentru ca reclamantele să beneficieze de acestea.

Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea tichetelor de masă însă, în cauză patronatul și-a manifestat acordul pentru acordarea acestor tichete prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și și-a asumat astfel obligația contractuală de a le acorda angajaților. În cauză, se constată că prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă s-au stabilit și modalități concrete de calcul al numărului de tichete de masă pentru situația generală și pentru situațiile particulare ale unor angajați care efectuează ore suplimentare sau lucrează în program de tură.

Această împrejurare constituie un argument în plus în sensul că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă.

Din acest punct de vedere este eronată concluzia instanței de fond că izvorul dreptului la tichete de masă îl constituie Legea nr. 142/1998 și este și contradictorie de vreme ce Tribunalul consideră că acest drept nu există în cazul reclamantelor.

Dimpotrivă, Legea nr. 142/1998 creează doar o posibilitate de acordare a tichetele de masă, respectiv cadrul legal necesar, lăsând la latitudinea partenerilor sociali și în special a angajatorului decizia acordării acestor tichete.

În cazul de față, contrar celor reținute de prima instanță, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit dreptul angajaților la tichete de masă, angajatorul asumându-și obligația achiziționării și acordării către salariați a tichetelor de masă așa cum rezultă din prevederile contractuale evocate.

După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Dar, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/28.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.74 se modifică în sensul că la alineatul 4 se prevede în mod expres că drepturile decurgând din acest articol, deci inclusiv acordarea tichetelor de masă, nu se acordă pentru anul 2010.

În contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2011 dreptul la tichete de masă nu a mai fost prevăzut.

Față de prevederile art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22.04.2010.

Ca urmare, reclamantul nu mai era îndreptățită la tichete de masă pentru perioada 16.06.2010 – 31.12.2010.

Pe de altă parte, prevederile actului adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/28.04.2010 se aplicau numai în anul 2010, astfel încât reclamantul avea dreptul la tichete de masă și în luna ianuarie 2011.

De altfel, împrejurarea că pentru anul 2010 s-a indicat în acest act adițional că nu se vor acorda tichete de masă constituie prctic o recunoaștere din partea angajatorului a obligației asumate prin contractele colective de muncă aplicabile în această perioadă de a acorda tichete de masă salariaților proprii, prin aceea că a considerat necesar să includă în actul adițional o manifestare de voință expresă contrară. Or, dacă angajatorul ar fi considerat că nu și-a asumat această obligație pentru perioada respectivă, în mod evident, nu ar mai fi considerat necesar să includă în actul adițional, în mod expres, o excepție în sensul neacordării tichetelor de masă în anii 2009 și 2010. Chiar dacă aceste prevederi nu pot produce efecte peste limitele impuse de art. 31(2) din Legea nr. 130/1996, manifestarea de voință exprimată permite o astfel de concluzie.

Dar, potrivit art.5(1) din Legea nr. 142/1998, angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. Apoi, art. 6(1) din aceeași lege stabilește că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile in care este prezent la lucru in unitate iar art. 9 prevede că salariatul are obligația sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum si la încetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate.

Ceea ce trebuie reținut, însă, este că în primul rând angajatorul are obligația de a acorda lunar și anticipat tichetele de masă și astfel se justifică și obligația angajatului de a le utiliza în cursul lunii respective și de a le restitui pe cele neutilizate.

În situația în care, însă, angajatorul nu își respectă obligația stabilită în acest caz în contractul colectiv de muncă, necontestată de altfel, nu se poate concluziona că angajatul pierde atât dreptul la tichetele de masă cât și dreptul la compensații pentru motivul neexecutării obligației contractuale de către angajator.

O astfel de concluzie ar însemna să se accepte că angajatorul poate lipsi de efecte juridice în mod unilateral contractul colectiv de muncă ceea ce nu este admisibil, fiind contrar prevederilor art. 236 al.4 și art. 243 din Codul Muncii.

Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea sa acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat angajaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, având în vedere că, în mod evident, angajații au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziționarea de alimente, ceea ce face totodată ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie nici contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.

Oricum, situația creată este determinată tocmai de culpa angajatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a acorda tichetele de masă potrivit contractului colectiv de muncă și legii în luna anterioară lunii pentru care erau datorate și nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de această obligație.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul și se va modifica sentința apelată dar numai în parte, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei ulterioare datei de 17.02.2010 până la 31.12.2010, astfel cum s-a arătat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.4105/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. F., domiciliat în C., Șoseaua I.C.B. nr.125, ..B, . județul C..

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondate pretențiile pentru salariul suplimentar din anul 2010, ajutorul material pentru C. din anul 2010 și contravaloare tichete de masă pentru perioada 17.02.2010 – 31.12.2010.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2014.

Președinte, Judecător,

M. B. R. A.

Grefier,

D. R.

Jud.fond: D.I.F.

Tehnored.dec.jud.A. R.

5 ex. – 27.06.2014

Emis 2 comunicări/11.07.2014

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 328/2014....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 28/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță