Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 328/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 9173/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.328/CM
Ședința publică din 23 Septembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA – CFR MARFA SA, cu sediul în C., . nr. 2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 61/13.01.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. D. DANUȚ, domiciliat în O., ., ., ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Instanța, socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA :
Asupra apelului de față ;
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ din 24.10.2013 reclamantul P. D. a solicitat ca in contradictoriu cu pirita SNTFM CFR Marfa SA sa se dispuna obligarea piritei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, la plata primei de C. pentru anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa neacordate pentru perioada octombrie_11, drepturi banesti actualizate cu indicele de inflatie.
In motivarea actiunii reclamantul arata in esenta ca este angajatul piritei iar aceasta refuza sa îi achite drepturile banesti solicitate. Arata reclamantul ca drepturile salariale si celelalte drepturi de care a beneficiat prin contractele de munca sint ridicate la rang de principiu in baza normelor constitutionale. Sustine reclamantul ca prima de C. si contravaloarea tichetelor de masa fac parte din drepturile de natura salariala si astfel termenul de prescriptie aplicabil este de 3 ani.
In drept au fost invocate dispozitiile CCM pe anii 2007-2008 si 2009-2010.
Pârâta a formulat intâmpinare prin care a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune. Sustine pirita ca prin cerere reclamantul solicita executarea unor clauze din CCM prin prisma prevederilor art 268 alin 1 lit e c.muncii. Contractul colectiv de munca este un contract general, permanent si obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, astfel ca orice conflic in legatuta cu executarea sa este in strinsa legatura cu perioada de valabilitate, iar termenul de prescriptie este cel de 6 luni. S-a invocat si termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art 268 alin 1 lit c c.muncii referitor la acordarea drepturilor banesti pentru perioada anetrioara termenului de 3 ani.
Pârâta a mai invocat exceptia autoritatii de lucru judecat in raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei octombrie_11 avind in vedere solutionarea dosarului mr_/118/2010 al Tribuanlului Constanta.
Pe fondul cauzei pârâta sustine ca cererea este nefondata.
CFR Marfa este o societate cu capital de stat si unul din agentii economici monitorizati in baza prevederilor OUG 79/2008. Prin HG 142/2005 si HG 50/2006 s-a prevazut pentru agentii economici monitorizati, fondul de salarii si numarul mediu de personal precum si reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre la nivelul fiecrui minister. Mentioneaza pirita ca in anii 2007/2008,209/2010,2011 au fost aplicate succesiv CCM la nivel de unitate si numai in perioada 1.01.2009-3.06.2009 nu a existat incheiat CCM la nivel de unitate, aplicindu-se CCM la nivel de ramura transporturi, cerereile reclamantului sint nefondate. Considera piritul ca este nelegala cererea de acordare a unor drepturi reglementate de alte contracte colective de munca anterioare anului 2009 daca la nivelul de unitate contractul colectiv de munca prevede ca pentru anul 2009 sa nu se aplice prevederile ori clauzele si deci sa nu se acorde anumite drepturi banesti. Prin urmare, prevederile ccm la nivel de unitate sint opozabile partilor care l-au semnat si, cita vreme nu s-a constata nulitatea unei clauze acesta isi porduce efectele.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 61/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins ca nefondată exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c si d c.muncii; s-a admis exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste cererea de obligare la plata contravalorii tichetelor de masa; s-a admis in parte actiunea formulata de reclamant și a fost obligată pârâta sa plateasca reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010 si ajutorul material de C. pe anul 2010, actualizate cu indicele de infaltie din data platii; s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contravaloarii tichetelor de masa pentru existenta autoritatii de lucru judecat.
Pentru a pronunțată această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
In sedinta din data de 13.01.2014 instanta a pus in discutie exceptiile invocate de catre pârâtă.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru acordarea drepturilor bănești solicitate aferente anului 2010:
Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 6 luni.
Potrivit art.160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial. Acest aspect rezulta fara echivoc din faptul ca dreptul la plata unui salariu de baza de incadrare dupa expirarea aunui an calendaristic este reglementat in capitolul II din CCM, capitol in care se reglementeaza sistemul de salarizare. Mai mult, partile au inteles sa denumeasca expres sumele de bani ce se vor acorda ca fiind salariu suplimentar si nu prima, ajutor, premiu sau bonus.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial neacordat, instanta constata ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii.
In ceea ce priveste ajutorul material ce urma sa se acorde cu ocazia sarbatorilor de C. pe anul 2010 instanta apreciaza ca dreptul la actiune nu s-a prescris.
Aceste drepturi au fost reglementate de catre parti in art 64 si 81 din ccm la nivel de unitate care arata „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia din fondurile angajatorului de urmatoarele: a) cu ocazia sarabatorilor de Paste si de C. se vor acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare,…Aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 …art 81 incepind cu data de 1.01.2007 salariatii unitatilor componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare” .
Asa cum rezulta din coroborarea art 159, 160 si 164 c. muncii drepturile salariale sint acele sume de bani constind in salariu de baza, indemnizatie, sporuri, alte adaosuri ce se cuvin salariatului ca o contraprestatie a muncii depuse in baza contractului individual de munca si care se plateasc lunar.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles să includă aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Prin urmare aceste drepturi nu au fost incluse la drepturile ce tin de salarizarea angajatului in capitolul II al ccm, ci au fost avute in vedere doar pentru ajutorarea salariatului.
Cu toate acestea, practica judecatoreasca si doctrina au apreciat ca aceste drepturi au natura salariala, fiind considerate de catre parti adaosuri la salariu, in sensul art 155 c.muncii si reprezinta o contraprestatie a muncii depuse de salariati, nu numnai un ajutor material oferit din motive sociale de catre angajator.
Stabilindu-se, deci, ca aceste drepturi au natura salariala, instanta constata casolicitarea de a se plati aceste drepturi face sa nu fie aplicabile in speta dispozitiile a art 268 lit e din c.muncii ci cele ale art 268 lit c c.muncii.
Prin urmare instanta a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii.
Cum actiunea a fost introdusa la data de 24.10.2013, instanta a apreciat ca termenul de 3 ani prevazut de art 268 alin 1 lit c nu era implinit la data sesizarii instantei, astfel ca instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit c ca nefondata.
Cu privire la exceptia autoritatii de lucru judecat:
Prin Sentinta civila nr. 5608/26.10.2012 pronuntata in dosarul nr._/118/2010, a fost admisa in parte actiunea reclamantilor, printre care si reclamantul P. D., fiind obligata pirita SNTFM CFR Marfa S.A la plata catre fiecare reclamant a contravalorii tichetelor de masa pentru perioada 01.04._10.
In considerentele hotaririi, instanta a retinut că reclamantul este îndreptățit la acordarea tichetelor de masa numai pâna la data de 21.04.2010, intrucit prin actul aditional nr. 1718/22.04.2010 la contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, partenerii sociali nu au mai convenit asupra dreptului salariatilor la acordarea tichetelor de masa.
Prin urmare, exista deja o hotarire judecatoreasca definitiva prin care s-a retinut caracterul nefondat al pretentiilor ulterioare datei de 21.04.2010. Or, prin cererea de fata, reclamantul solicita obligarea pârâtei la plata contravlorii tichetelor de masa pentru perioada octombrie_11.
Potrivit art. 431 C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Autoritatea de lucru judecat este atributul recunoscut de lege oricarei hotariri, care vine sa asigure forta cu care se impun efectele substantiale ale acesteia.
Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de obiect, parti, cauza, si corespunde unui efect negativ, de natura sa împiedice formularea unei noi cereri de chemare in judecata prin care sa se supuna judecatii aspecte deja solutionate prin hotarire judecatoreasca irevocabila. Prin urmare, daca se constata indeplinirea acestei conditii, dreptul la actiune este considerat in mod definitiv stins, iar judecata in cadrul celei de a doua cereri nu mai poate continua.
Principiul puterii de lucru judecat impedica situatia ca doua hotariri judecatoresti sa se contrazica, adica impiedica infirmarea constatarilor facute . irevocabila printr-o alta hotarire judecatoreasca posterioara, data in alt proces.
Asa cum s-a aratat si in doctrina, autoritatea de lucru judecat nu functioneaza in beneficiul exclusiv al partilor, ci este deasupra intereselor particulare ale acestora, venind sa satisfaca nevoia de stabilitate si de certitudine.
F. de cele expuse, instanța a admis exceptia autoritatii de lucru judecat in capatul de cerere avind ca obiect contravaloarea tichetelor de masa, urmind ca acesta sa fie respins in consecinta.
Pe fondul cauzei
Reclamantul este salariatul pârâtei.
Potrivit dispozitiilor CCM la nivel de unitate reclamanta, in calitatea sa de salariat al piritei putea avea dreptul la plata unui salariu suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic.
Acest drept este expres stabilit si in art 30, din CCM-ul la nivel de grup de unitati pe perioada 2006-2008 si 2008-2010, care arata „Pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Din acest articol rezulta clar ca acest salariu suplimentar era obligatoriu a fi acordat neprevazindu-se doar posibilitatea acordarii lui. In acest sens, in alin 3 din acelasi articol se arat a ca pentru plata salariului suplimentar se va constitui un fond aparte din veniturile realizate.
Din anexa 6 la contractul colectiv de munca rezulta criteriile care conditioneaza acordarea salariului suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic.
Potrivit art 229 alin 4 c.muncii si art 148 din legea 62/2011 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forta obligatorie a contractului colectiv de munca pentru partile semnatare, contract care se impune intocmai ca si legea..
Executarea vizata de art 229 presupune aducerea la indeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligatiilor asumate de parti.
Totodata, art 41 alin 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiiilor colective intre parti.
Or, dificultățile economice întâmpinate de către angajator nu sunt suficiente pentru ca acesta să se exonereze de plata unor drepturi la care era obligat potrivit legii si la care se obligase el însuși prin aprobarea in buget a acestor cheltuieli.
Instanța nu va retine nici sustinerea pârâtei conform careia in anul 2010 plata primei de C. a fost suspendată.
Astfel, in CCM la nivel de grup de unitati CFR pe anul 2008 prelungit succesiv pâna la 31 ianuarie 2011 prin actele aditionale nr. 370/2008 si 4294/2010 se arată la art 71 „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele:- cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare…;.”
Din intregul cuprins al art 71 nu rezulta ca plata ajutoarelor este conditionata de vreun factor.
Din contra, textul alineatului 1 este imperativ, in sensul ca se arata „..salariatii vor mai beneficia … se va acorda o premiere…”
Potrivit art 133 din legea 62/2011 „ Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
In corelatia dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariatilor, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezinta pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decit cele din contractul colectiv de la nivel superior.( art 238 c.muncii in forma in vigoare la data nasterii drepturilor reclamantului „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior” )
Din cele expuse, rezulta ca, contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati este aplicabil pentru acele unitati care fac parte din asociatiile patronale si sindicale din ramura respectiva si care au fost nominalizate in anexa la fiecare contract.
Prin urmare, fiind o dispozitie mai favoarabila pentru salariati, instanta apreciaza ca aceasta ( art 71 CCM la nivel de grup de unitati) se aplica cu prioritate fata de dispozitiile art 64 din CCM la nivel de unitate.
Pentru cele expuse, având in vedere dispozițiile art 64 1 din CCM la nivel de unitate mai sus citate si dispozițiile art.229 si 148 din legea 62/2011 si instanța a obligat pârâta sa plătească reclamantei salariul suplimentar pe anul 2010 si prima de C. pe anul 2010, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plății.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele:
1. Hotărârea pronunțata in primă instanță este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelata, in mod greșit a fost antrenata răspunderea angajatorului parat, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiata de părti, respectiv Contractul Colectiv de Munca al in vigoare in perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, apreciază ca s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO, drept ce implica, printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la examinarea efectiva a cererilor deduse judecații, a mijloacelor de apărare si a dovezilor administrate, pentru a putea pronunța o hotărâre care sa asigure o rezolvare completa si pertinenta a acestora.
În acest sens, CEDO a statuat constant, în jurisprudența sa ca, întrucât Convenția nu urmărește sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv, decât daca cererile, probele si observațiile pârtilor sunt cu adevărat reținute, în sensul de a fi analizate și apreciate corespunzător de către instanța sesizata. (Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza D. împotriva României Cauza Albina împotriva României).
In acest context, se constata ca o dispoziție asemănătoare se întâlnește în legislația naționala, Codul de procedura civila statuând prin normele reglementate de art. 129 alin.5 si 6, obligația instanței de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului, hotărând asupra tuturor cererilor deduse judecații, apreciind toate probele administrate, în scopul pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.
Raportat la aceste argumente, solicită să se retina ca hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile legale sus menționate, neasigurând o rezolvare completa si corecta a cererii deduse judecații, ci una informa, plina de contradicții, incalcand formele de procedura, de natura sa atragă incidența cazului de nulitate de ordine publica, reglementat de Codul de procedura civila si sa impună, în raport de dispozițiile legale, admiterea apelului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond.
Cu referire la motivele prezentate, solicita instanței de control judiciar sa aibă in vedere vătămările aduse apelantei parate prin pronunțarea hotărârii recurate, date cu încalcarea formelor de procedura prevăzute de noul Cod de procedura civila. F. de cele prezentate, apreciază ca se impune înlăturarea prin casare a hotărârii date cu încalcarea formelor de procedura prevăzute de lege.
Interpretând si aplicând greșit prevederile contractuale, instanța a schimbat in mod nelegal întelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferita si aplicând eronat prevederile CCM încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a arătat prin întâmpinarea formulata, in anii 2009, 2010 si 2011 la nivelul unității SNTFM CFR Marfa SA, au fost încheiate si aplicate, succesiv contractele colective de munca al CFR Marfa SA. Invocă dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:
Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si in considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauza.
Astfel, in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, cum de altfel legiuitorul a stipulat in art. 247 Codul muncii, prevedere abrogata prin art. I pct.90 din Legea 40/201 I.
In consecința, daca la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu ar fi existat contract colectiv de munca, s-ar fi aplicat contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transporturi. Or, daca la nivelul angajatorului CFR Marfa SA exista si au existat valabil încheiate contractele colective de munca ale CFR Marfa SA, aceste contracte constituie legea părtilor, având caracterul unor norme speciale in raport cu contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
In concluzie, cum prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații CFR Marfa, iar contractul colectiv legal si valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale in raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont si de abrogarea expresa a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011, concluzionam următoarele:
In acest context, în temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, apreciază ca in mod eronat, vădit nelegal parata a fost obligata sa achite intimatului reclamant drepturi bănești ce nu sunt prevăzute in contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, norma speciala aplicabila in raporturile de munca intre angajatorul CFR Marfa si salariatul reclamant.
2. Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încalcarea sau aplicarea greșita a legii si in soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Contractul Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective de munca încheiate la nivel de angajator.
In mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta printre altele fie in plata unor drepturi salariate neacordate.
Solicita sprijinul instanței de control judiciar, in interpretarea si aplicarea corecta a dispozițiilor legale, raportat la obiectul pricinii.
Potrivit art.268 alin.1 lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
În condițiile arătate, premierele si ajutoarele materiale, la care se face referire în CCM nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, aceasta pentru că nu sunt stipulate în CIM, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajat și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci anual, cu prilejul Zilei Feroviarilor, a sărbătorilor religioase de Paste si C., la sfârșitul fiecărui an, daca exista posibilitatea acordării salariului suplimentar in situația obținerii profitului de către societate, daca s-ar fi constituit fondul de 10% privind participarea salariaților la profit, conform art. 30 raportat la dispozițiile art. 21 din CCM.
Fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată in parte de către angajator), consideră că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia".
Având în vedere prevederile art. 268 alin.1 lit. e Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în ce privește cererea de executare retroactivă a CCM.
3. Critica hotărârea apelata prin prisma interpretării si aplicării greșite a prevederilor contractelor colective de munca încheiate la nivel de unitate CFR Marfa SA, astfel încât se impune modificarea hotărârii si respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale si contravaloarea tichetelor de masa neacordate din luna aprilie 2009.
F. de cele prezentate, învederează următoarele:
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului si prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art.64 alin.1 si 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM in anul 2010.
In ceea ce privește anii 2009 si 2010, urmează sa se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCN 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anii 2009 si 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr.1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 si 2 si art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material c Paste si C. si prima de Ziua Feroviarului, in sensul ca prevederile art.30, 64 alin.1 si 2 si art. 74 sa nu se aplice in anul 2010. Având in vedere înțelegerea pârtilor semnatare consemnata in Contractul Colectiv de Munca 2009/201 si actul adițional la CCM, solicită a se retine ca voința părtilor semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009, precum si art. 30, art. 64 si art.74 in anul 2010 si deci, a nu se acorda premierele de P., C. si Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masa. Având in vedere voința părtilor dialogului social, astfel cum rezulta din redactarea CCM 2009 si a actului adițional nr. 1713/2010, solicita sa se constate ca nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiate de parti prezentata nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 si 2010.
Pentru aceste motive, solicita admiterea apelului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capetelor cerere privind acordarea ajutorului material de P., C. si prima de Ziua Feroviarului, salariul supliment tichete de masa ca nefondate.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA, instanța a schimbat mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
In acest context, in temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, apelanta parata a fost obligată să achite intimaților reclamanți drepturi bănești necuvenite ori deja acordate salariaților.
Așa cum este prevăzuta in Contractele Colective de Munca, aceasta clauza nu are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat sa acorde si nici nu s-a prevăzut ca salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, in mod nelegal a fost dispusa angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.
Prin depășirea rolului activ al instanței de judecata, au fost nesocotite prevederile contractuale si temeiul de drept al acțiunii, Contractul Colectiv încheiat la nivel de unitate angajatoare, apreciindu-se aplicabilitatea in cauza a contractului colectiv la nivel superior, CCM grup de unități feroviare încheiat in anul 2006.Critica sentința întrucât nu este pronunțata prin interpretarea unor probe administrate, aflate la dosarul cauzei, care sa susțină si sa motiveze hotărârea pronunțata.
Raportându-se la CCM la nivel de grup de unități feroviare încheiat în anul 2006 și modificat în anul 2008 prin act adiționale, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru motivele prev. de art. 304 pct. 5, 6 și 7 cod pr.civilă.
În ce privește ajutorul material cu ocazia Crăciunului este reglementat de art.64 din CCM 2007/2008, fiind reluat de același articol al CCM 2009/1010, cu mențiunea că în anii 2009 și 2010 nu se aplică prevederile art.64 CCM.
Conform Contractelor Colective de Munca încheiate, premierea acordata de Ziua Feroviarului si ajutoarele materiale de P. si C. 2009 si 2010 sunt asimilate unui ajutor social financiar (art.64 din Cap. VI - Protecția salariatului), fiind in fapt o suma acordata de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, urmând a fi acordat in anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății in clauzele contractuale prevăzute in CCM, Cap.II - Sistemul de salarizare. EI poate fi acordat numai in anumite condiții negociate de parti.
Statutul premierelor de Ziua Feroviarului, P. si C. era acela de ajutor social, financiar, fiind o libertate a SNTFM CFR Marfa SA, in raport cu angajații sai, având caracter de obligație doar in condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Reclamantul dorește acordarea unei premieri doar pentru faptul ca in contractul colectiv de munca se prevede ca se poate acorda aceasta premiere in anumite condiții, fără a se verifica existenta si îndeplinirea acelor condiții, instanța fiind obligata la a aprecia daca toate aceste susțineri se confirma.
Prin acordul părtilor, in Contractul Colectiv de Munca s-a instituit un mecanism prin care sa se acorde o suma de bani cu ocazia Zilei Feroviarului si cu ocazia sărbătorilor religioase. Pentru aceasta suma de bani, pentru a putea fi acordate, trebuiau parcurse o . etape. Obligativitatea deciziei Consiliului de Administrație, decizie care se ia cu consultarea reprezentanților sindicatelor reprezentative, vizează tocmai constatarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru a se putea acorda o recompensa materiala.
In ceea ce privește perioada de referința 2009-2010, urmează sa se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Munca 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anii 2009 si 2010, deci, sa nu se acorde premierele solicitate in cauza.
De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedura civila solicita desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de
procedura civila. Având in vedere cererea de executare formulata de intimatul reclamant si listele de plata întocmite de apelantă, solicită să se dispună întoarcerea executării, prin obligarea intimatului la restituirea
sumelor încasate in temeiul titlului desființat.
De asemenea, solicita acordarea cheltuielilor de judecata ce se vor face cu judecarea prezentei cai de atac.
In drept, invoca prevederile Codului Muncii, CCM, dispozițiile art. 470 si urm. Cod procedura civila.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul în care Tribunalul a analizat și soluționat cauza:
Din analiza sentinței apelate, se constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv problemele puse în discuție, respectiv efectele prevederilor din contractul colectiv de muncă și nu există contradicții în considerentele sentinței.
Chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).
Așa cum a mai arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).
Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.
Pe de altă parte, considerentele prezentei decizii vin să suplinească acolo unde este cazul argumentele soluției primei instanțe.
În plus, motivarea în sinteză sau omisiunea instanței de fond de a analiza unele argumente ale părților nu constituie o încălcare a dreptului la apărare de natură a afecta însăși dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil garantate de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale întrucât în materie civilă nu este garantat accesul la un dublu grad de jurisdicție, iar apelanta-pârâtă a avut posibilitatea să își prezinte în fața instanței de apel apărările referitoare la pretențiile reclamantei, iar aceste apărări au fost analizate de instanța de apel așa cum se va arăta în continuare, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac. În acest mod, dreptul la un proces echitabil este realizat, pârâta având posibilitatea de a-și expune argumentele în fața unei instanțe care în mod efectiv le-a analizat.
Astfel, în mai multe ocazii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.21 din Constituție, interpretate în spiritul pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale îl conferă principiul liberului acces la justiție prin art.6 pct.1, exceptând situația cauzelor penale, nu prevede în mod explicit dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească dar nici implicit din aceste prevederi nu rezultă acest drept. Curtea Constituțională a invocat în sprijinul acestei soluții faptul că, pe de o parte, art.21 din Constituție nu prevede un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituționale ale art.125 alin.(3) și art.128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (Decizia nr.73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și instanțele judecătorești prevăzute în Constituție. (Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997).
Aceste soluții de principiu se mențin în referire la textele constituționale corespunzătoare, care au primit o nouă numerotare după modificarea și republicarea acesteia.
De asemenea, se constată că nu sunt întemeiate susținerile privind depășirea limitelor învestirii și existența unor motive străine cauzei în considerentele sentinței din perspectiva prevederilor contractuale avute în vedere.
Astfel, potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .
Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.
Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.
Opțiunea suverană a legiuitorului a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.
În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.
În consecință, Tribunalul nu putea ignora prevederile din contractele colective de muncă aplicabile. În plus, reclamanta a invocat în mod generic contractele colective de muncă.
Așadar, nu se poate considera că Tribunalul a depășit limitele învestirii, acesta pronunțându-se asupra cererilor deduse judecății, limitat la obiectul acestora, dar raportat la toate normele contractuale aplicabile în cauză.
Ca urmare, acest motiv de apel nu este întemeiat.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:
Excepția rezultă din modul de calificare a drepturilor pretinse. Astfel, apelanta susține că drepturile pretinse nu sunt drepturi salariale astfel încât, termenul de prescripție aplicabil nu este cel corespunzător acțiunilor ce au ca obiect drepturi salariale ci cel corespunzător acțiunilor prin care se solicită îndeplinirea unor obligații prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Salariul suplimentar era prevăzut în art.30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008.
Acest articol face parte din secțiunea G-„Alte prevederi” din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.
Aceste prevederi sunt preluate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă SA și înregistrat sub nr.1632/29.03.2007, tot în art.30 din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.
Așadar, prin voința părților, salariul suplimentar anual se încadrează în noțiunea de drept salarial.
În consecință, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în fața instanței de fond nu este întemeiată, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).
În art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008, sunt reglementate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști și C. și o premiere pentru Ziua feroviarului.
În textul acestui articol se prevede că, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
„a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații […] care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu durata de un an; b) pentru Ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;”
Prevederile art.71 lit.a) și b) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 sunt preluate în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă .
Este adevărat că aceste texte contractuale se referă la un „ajutor material” cu ocazia sărbătorilor și la o „premiere”, fiind incluse în capitolul „Protecția salariatului” alături de ajutoare materiale pentru căsătorie, nașterea unui copil sau deces.
Totuși, se constată că, în realitate, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și C. și premierea pentru Ziua Feroviarului, nu sunt acordate cu scopul de a sprijini material salariatul cu ocazia unor evenimente familiale sau de altă natură care ar determina nevoia unui sprijin din partea angajatorului.
De altfel, aceste prevederi nu au legătură nici cu celelalte prevederi din capitolul respectiv, care se referă la protecția socială și protecția sănătății angajaților.
Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor și premierea pentru Ziua Feroviarului sunt în realitate premieri acordate de angajator cu ocazia unor sărbători, ca recompensă pentru munca depusă de angajați pe parcursul anului.
În cazul Sărbătorilor de Paști și C., deși se folosește noțiunea de „ajutor material”, se constată că sunt stabilite criterii de acordare care au legătură exclusiv cu activitatea desfășurată în cadrul societății, respectiv lipsa absențelor nemotivate, a abaterilor disciplinare, iar acordare este condiționată de desfășurarea activității în cadrul societății, în sensul că salariații care s-au aflat în concediu fără plată de un an nu beneficiază de acest „ajutor material”.
Rezultă astfel că în cazul drepturilor pretinse de reclamantă, acordarea lor nu este determinată și condiționată de o stare de nevoie în care s-ar putea găsi salariatul în anumite situații, pentru a avea natura unei măsuri de protecție socială de care angajații pot beneficia sau nu în funcție de situația lor socială particulară, așa cum este cazul celorlalte ajutoare materiale reglementate de textele contractuale indicate anterior.
Aceste drepturi au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru a celebra anumite sărbători și a recompensa activitate din cursul anului a salariaților care au respectat minime norme de disciplină internă.
În această situație, prevederile art.154(1) și 155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) trebuie interpretate coroborat, în sensul că „adaosurile” la care se referă art. 155 din Codul Muncii trebuie să fie acordate în considerarea muncii desfășurate de angajat pentru a se concluziona că ele sunt drepturi de natură salarială.
Noțiunea de „adaos” folosită de art. 155 din Codul Muncii este una care cuprinde orice drepturi corespunzătoare muncii prestate, ce fac astfel parte din salariu.
Aceasta este și situația de față în care, acordarea drepturilor pretinse de reclamantă, reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil, este determinată nu doar de calitatea de salariat ci și de desfășurarea activității precum și de modul în care ea a fost desfășurată.
Rezultă astfel că drepturile pretinse de reclamantă pentru sărbătoarea de C. feroviarului au natura unor drepturi salariale, fiind vorba de premieri acordate cu ocazia unor sărbători religioase respectiv a unei sărbători profesionale.
În concluzie, fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că drepturile pretinse de reclamantă au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).
Așadar, potrivit acestei reglementări, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii drepturilor pretinse.
Referitor la fondul cauzei:
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.30 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Ca urmare, reclamanta nu avea dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2010.
Tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru C. nu se acordă pentru anul 2010.
Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestei sărbători producea efecte la acea dată.
Astfel, chiar dacă reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul și se va schimba sentința apelată dar numai în parte, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei ulterioare datei de 21.04.2010, astfel cum s-a arătat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA – CFR MARFA SA, cu sediul în C., . nr. 2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 61/13.01.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. D. DANUȚ, domiciliat în O., ., ., ., județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondate pretențiile privind ajutorul material pentru C. din anul 2010 și salariul suplimentar pentru anul 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: F.M.
Tehnored.dec.Jud.A. R.
22.10.2014 – 5 ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 46/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 201/2014.... → |
|---|
