Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 4922/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.340/CM
Ședința publică din 11 iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantele reclamante BARZAN V., C. A., C. E., C. M., H. L., I. T. reprezentate de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2736/05.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ DELFINUL C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 26.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 09.06.2015 și respectiv la 11.06.2015, când a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 24.06.2014 sub nr._, reclamanții B. V., C. A., C. E., C. M., H. L., I. T. prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ DELFINUL C. obligarea acestuia la calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, calcularea sportului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr.1, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, calcularea sportului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr.2, începând cu 1.1.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, plata diferențelor salariale drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite reclamanților conform capetelor 1-4 ale cererii de chemare în judecată, pe o perioadă de 3 ani introducerii prezentei cereri sau, după caz, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii egale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin hotărâri de guvern legiuitorul a stabilit regelementări mai favorabile privind salariul minim garantat în plată pentru perioada 2011-2013 și anume 670 lei pentru 2011, 700 lei pentru 2012, 750 lei de la 1.02.2013, 800 de lei de la 1.07.2013, 850 lei de la 1.01.2013 și 900 lei de la 1.07.2014. Salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care fac referire hotărârile de guvern) sunt identice. Majorările salariale acordate în anii 2012, 2013, 2014 s-au calculat în raport de salariile de bază prevăzute de anex nr.v/2 b la OG nr.10/2008 (art.1 din OUG nr.19/2012, art.1 din OUG nr.84/2012, art.1 din OUG nr.103/2013). Din această anexă rezultă că salariile de bază ale personalului nedidactic erau stabilite între limite minime și maxime, repectiv 641 lei (minim) și 657 lei (maxim), sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 1.01.2011 era de 670 lei.
În ceea ce privește sporul de vechime, s-a arătat că începând cu data de 1.01.2010, în conformitate cu disp. art.5 alin.3 din OUG nr.1/2010, în salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. or, atât CCM Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar cât și CCM Unic la Nivel de R. Învățământ prevăd la art.36 alin.1 lit.a acordarea sporului de vechime, obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă fiind de netăgăduit potrivit art.229 lin.5 din Legea nr.53/2003 conform căruia contractele colective de muncă, încheiatate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. În ceea ce privește dobânda legală, reclamanții au invocat decizia nr.2/2014 a ICCJ prin care s-a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii.
În drept, au fost invocate disp. NCPC, Legea nr.62/2011, CCM Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar cât și CCM Unic la Nivel de R. Învățământ.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2736/05.11.2014, Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au funcția de îngrijitori, respectiv portar și paznici la unitatea școlară pârâtă. Aceștia pretind că în realitate salariul de încadrare acordat începând cu 1.01.2011 ar fi fost sub limita minimă pe economie garantată în plată prevăzută de HG 1193/2010 și anume 670 lei lunar și respectiv de HG 1225/2011 de la 1.01.2012 și anume de 700 lei lunar, întrucât aceste limite nu includ și sporul de vechime, ci se calculează fără acest spor.
Or, în speță cele două limite minime ar fi fost atinse doar după adunarea salariului de încadrare cu sporul de vechime.
Prin art.1 din HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013 și HG nr. 871/2003, s-a reglementat salariul minim brut pe țară garantat în plată începând cu 01.01.2011 ca fiind de 670 lei, începând cu 01.01.2012 ca fiind de 700 lei, începând cu 01.02.2013 ca fiind de 750 lei, începând cu 01.07.2013 ca fiind de 800, începând cu 01.01.2014 ca fiind de 850 lei și începând cu 01.07.2014 ca fiind de 900 lei.
Conform art.2 din actele normative menționate mai sus, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectiva a unui salariu de baza inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
Instanța a constatat că într-adevăr, din adeverințele depuse la dosar rezultă că salariile de încadrare ale reclamanților de care au beneficiat în perioada în discuție, au fost sub nivelul de 670 lei, respectiv 700 lei lunar, însă salariul total brut a fost peste aceste limite, întrucât a inclus și sporul de vechime.
Or, este de observat că art. 164 alin. 3 din Codul muncii prevede că „angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brutlunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară” care este stabilit prin hotărâri de guvern.
Așadar, obligația respectivă are în vedere salariul lunar „brut” și nu salariul „de încadrare” sau „de bază”. .
De fapt, în argumentația lor, reclamanții pleacă de la interpretarea greșită că noțiunea „salariului brut lunar” fi totuna cu aceea a salariului „de încadrare” sau a „salariului de bază”, fără includerea și a sporurilor.
Eroarea acestora este însă evidentă în condițiile în care conform art. 160 Codul muncii „salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și orice alte adaosuri”.
Așadar, toate aceste componente dau expresia „brută” a salariului, context în care rezultă că salariul pe care trebuia să-l asigure angajatorul conform art. 164 alin. 3 la nivelul de 670/700 lei, era cel total brut, ce include și sporul de vechime (și nu cel de bază/încadrare, așa cum interpretează reclamanții).
De altfel, în cazul angajaților din învățământ, sporul de vechime nu numai că face parte din „salariul brut lunar” vizat de art. 164 alin. 3 din Codul muncii, ci chiar din salariul de bază (acesta din urmă considerat ca și componentă a celui brut).
Aceasta întrucât potrivit art. 1 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011:
„Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010 (...)
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 (...)” .
Așadar, pe de o parte, alin. 2 prevede în mod expres faptul că există sporuri care fac parte potrivit legii din „salariul brut”/„indemnizația brută de încadrare”, iar pe de altă parte, alin. 5 precizează în mod clar că în „salariul brut”/„indemnizația brută de încadrare” aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile care potrivit Legii 330/2009 „făceau parte din salariul debază sau din indemnizația de încadrare brută lunară”.
Or, conform art. 13 alin. 1 din Legea 330/2009: „Salariile de bază se diferențiază pe funcții în raport cu nivelul pregătirii profesionale, experiența și răspunderea în muncă, precum și cu nivelul de complexitate a activității specifice fiecărui post.”
Și, potrivit art. 22: „Sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege.”
Iar salarizarea personalului de gospodărie și întreținere era prevăzută de anexa II/14 la lege, potrivit căreia – în nota finală – se menționa în mod expres la pct. 2 că „în coeficienții prevăzuți în coloana „bază” sunt cuprinse salariul de merit, spor de dispozitiv, spor de prevenție, spor de importanță, cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, sporul de vechime în muncă”.
În concluzie, rezultă fără echivoc că sporul de vechime în muncă nu numai că face parte din salariul brut lunar, ci în privința reclamanților este inclus chiar în salariul de bază lunar.
Prin urmare, subliniind din nou că în conformitate cu art. 164 alin. 3 Codul muncii, obligația angajatorului este aceea de a asigura salariul lunar în expresie „brută” (și nu salariul de bază ori de încadrare)la nivelul celui minim de bază brut pe țară stabilit prin hotărâre de guvern (respectiv 670/700 lei), tribunalul constată că în speță această obligație a fost îndeplinită de unitatea școlară pârâtă în cazul reclamanților, motiv pentru care s-a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții prin S. L. al Salariaților din învățământul Preuniversitar C., invocând următoarele: din motivarea rezultă că instanța de judecată face o confuzie între noțiunea de salariu de bază, potrivit încadrării șl noțiunea de salariu de bază brut; salariul de bază, potrivit încadrării (regăsit și sub denumirea salariu de încadrare în adeverințele emise de angajator) reprezintă o valoarea de referință în grila de salarizare și constituie bază de calcul pentru celelalte componente ale salariului (sporuri, indemnizații etc.), în cazul de față, salariul de bază, potrivit încadrării reprezintă bază de calcul pentru sporul de vechime în muncă; așadar, salariul de bază, potrivit încadrării, nu se confunda cu salariul de bază brut; potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar nivelul salariului de bază potrivit încadrării nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. în sistemul bugetar, noțiunea de salariului de bază, potrivit încadrării este aceeași cu noțiunea de salariu de bază (valoare prevăzută în grila de salarizare) generic denumit salariu de încadrare; apreciază că această interpretare decurge chiar din modul de redactare a hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. în acest context avem în vedere atât principiile si argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000; se invocă dispozițiile art.1 și 2 din H.G. nr. 1193/2010 și art. 47(1) din Legea nr. 24/2000; în situația supusă analizei, textul normativ conține două articole distincte, aplicabile în două situații distincte: instituirea, prin art. 1, a unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național; instituirea, prin art. 2, a unei reguli speciale pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de se stabili un nivel al salariului de bază, potrivit încadrării inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. I; aceeași idee se desprinde și din interpretare istorico-teleologică, logică și sistematică a celor două articole; consideră că este evident că legiuitorul a dorit instituirea unei norme speciale cu privire la salariații din sectorul bugetar, pentru că numai în aceste condiții își găsește sensul introducerea art. 2 în aceasta redactare; așadar, raportat la actele normative privind nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării (care se stabilește potrivit grilei de salarizare) al reclamanților, așa cum acesta este evidențiat în adeverința emisă de unitatea angajatoare, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în speță, nivelul salariului de bază potrivit încadrării al reclamanților este inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; prin urmare, nu salariul de bază, privit ca un tot unitar, este cel ce trebuie să respecte minimul garantat în plată prin actele normative, așa cum în mod greșit a reținut instanța, ci salariul de bază, potrivit încadrării – bază de calcul pentru obținerea salariului de bază „privit ca un tot unitar" (salariul brut); cu privire la sporul de vechime, este evident ca, în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă bază de calcul, a fost stabilit în mod eronat, urmează ca și acesta să fie calculat și plătit ca procent dintr-un salariu de bază, potrivit încadrării situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate; în legătură cu calculul și plata sporului de vechime, nu lipsit de relevanță este și faptul că, din adeverința de salarizare, rezultă că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă; se poate observa că, pentru procente diferite ale sporului de vechime (15%, 10%, 5%), cuantumul salariului de bază brut este identic - 670 lei; practic, prin această modalitate de calcul, sporul de vechime își pierde identitatea; este însă lipsită de relevanță trimiterea instanței de judecată la dispozițiile art. 10 si art.11 alin, (2) si (3) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; după data de 1 ianuarie 2010, legiuitorul a prevăzut în mod expres ca nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți in anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, astfel că greșit reține instanța de fond în considerente prevederile art. 10 si 11 din Legea nr. 284/2010, care nu s-au aplicat efectiv, salariile nefiind calculate în baza anexelor la aceasta; reîncadrarea, conform art. 30 al în. (3) din Legea 330/2009 si de art. 33 din Legea 284/2010, s-a realizat doar teoretic, în condițiile în care nu s-au aplicat coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare; actul normativ în baza căruia se stabilesc salariile de bază, potrivit încadrării este Anexa nr. V/2 b la OG 10/2008; faptul că aceste prevederi nu erau aplicabile (și nu sunt aplicabile nici în prezent - în acest sens, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013) rezultă din însăși Legea nr. 284/2010, respectiv Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice referitor la aplicarea prevederilor acestor legi în mod etapizat.
Pentru toate aceste considerente, precum si pentru cele expuse pe larg in cererea de chemare in judecata, se solicită ca, reanalizând probele administrate la dosarul cauzei, să se dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
In drept, se invocă prevederile art. 466 si 470 Cod procedură civilă, art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 28 din Legea nr. 62/2011.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Trebuie avut în vedere că ceea ce reglementează H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013 este salariul de baza minim brut pe tara garantat în plată.
Acesta este un salariu sub al cărui nivel nu este permisă stabilirea salariului unui angajat.
Respectarea acestei obligații se verifică prin raportarea la nivelul minim obligatoriu al salariului de bază brut la salariul de bază brut al fiecărui salariat din România.
Salariile de bază cuvenite fiecărui reclamant trebuie comparate cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plată.
Din adeverința depusă la dosar rezultă salariile de bază stabilite pentru reclamanți. Acest salariu de bază cu sporul de vechime inclus conform art. 5 al.3 din O.U.G. 1/2010, respectă minimul garantat în plată prin actele normative menționate mai sus.
În realitate, susținerile reclamanților cu privire la nerespectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, se întemeiază pe o interpretare ce nu are suport legal.
Astfel, aceștia consideră că salariul de bază ar trebui determinat fără a avea în vedere sporul de vechime și astfel, ar rezulta un salariu de bază mai mic decât minimul garantat în plată prin actele normative menționate mai sus.
Or, un astfel de calcul este contrar prevederilor legale aplicabile.
Astfel, salariul de bază include sporul de vechime, și acest salariu trebuie comparat cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plată.
Pretenția reclamanților de a determina un salariu de bază ipotetic prin stabilirea cuantumului ipotetic al sporului de vechime și excluderea valorii lui din salariul de bază și, apoi, compararea acestui cuantum ipotetic cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plată este lipsită de fundament legal.
Astfel, potrivit art. 13 alin. 3 din Legea nr. 330/2009, „în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art. 16, cu excepția funcțiilor publice, unde se utilizează 3 grade profesionale și 3 trepte de salarizare”. Potrivit art. 16 alin. 1 din aceeași lege, „tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații, sunt următoarele: de la 3 la 5 ani; de la 5 la 10 ani; de la 10 la 15 ani; de la 15 la 20 ani; peste 20 ani”. Pentru categoriile de personal nedidactic din care fac parte reclamanții (îngrijitor, paznic), Anexa nr. II/14 pc. B.13 prevede coeficientul de ierarhizare de bază de 1,20, precum și gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime.
Art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009 a prevăzut că „reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009”.
Ulterior a fost adoptată OUG nr. 1/2010, care a prevăzut la art. 5 alin. 1 că, „începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009”.
Totodată, s-a prevăzut că „în salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009”.
În continuare, prin Legea nr. 284/2010 s-a prevăzut la art. 11 alin. 1 și 2 că „clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, precum și pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt prevăzuți în anexele nr. I - VIII. Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă”.
Potrivit art. 13 alin. 3 din aceeași lege, „în cadrul fiecărui grad sau fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face, de regulă, pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art. 11”, iar potrivit art. 33 alin. 1, „la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia”.
Pentru categoriile de personal nedidactic din care fac parte reclamanții (îngrijitor, paznic), Anexa nr. I Capitolul II lit. D-b) pc. 9 prevede clasa 12 de salarizare, la care se adaugă maximum 9 clase de salarizare corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
Potrivit art. 1 alin. 5 teza I din Legea nr. 285/2010, „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază”. În raport cu acest salariu de bază art. 1 alin. 1 a prevăzut o majorare cu 15%.
Așadar, sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază începând de la 1.01.2010, astfel încât noul salariu de bază, incluzând vechiul salariu de bază și sporul de vechime, a devenit elementul de comparație cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În acest sens, art. 30 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 330/2009 a prevăzut că, „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege.”
Acest mod de calcul a fost menținut prin actele normative emise ulterior, pentru anul 2011 fiind prevăzută majorarea salariilor de bază din octombrie 2010 cu 15%, prin art. 1 din Legea nr. 285/2010. Nivelul salariilor de bază a fost, de asemenea menținut și ulterior prin art. II – 1 al. 1 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru anul 2012, prin art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 pentru anul 2013, prin art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 pentru anul 2014.
Pe de altă parte, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite în baza unor acte normative cu putere de lege și, chiar dacă acestea ar contraveni prevederilor Hotărârilor de Guvern prin care se stabilește salariul de baza minim brut pe tara garantat în plată, nu ar putea fi dată eficiență acestor acte normative întrucât au o forță juridică inferioară.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelantele reclamante BARZAN V., C. A., C. E., C. M., H. L., I. T. reprezentate de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2736/05.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ DELFINUL C., cu sediul în C., ., județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: D.I.F.
Tehnored.dec.jud.A. R.
10.07.2015 – 4 ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 149/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 168/2015.... → |
|---|
