Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 38/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 1034/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.38/CM
Ședința publică din 26 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. S. S.
Judecător M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta reclamantă F. C., domiciliată în C., ..99, ..B, . și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 128 A, ., . la Cabinet avocat B. D., împotriva sentinței civile nr. 2978/27.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL, cu sediul în C., ..33, ..39, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă avocat V. D. care depune la dosar delegația de substituire nr., 250/25.05.2015, pentru avocat B. D., iar pentru intimata pârâtă se prezintă avocat Anastasopol M., conform împuternicii avocațiale ._/2014, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și următoarele cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că la data de 28.04.2015 instanța după rămânerea cauzei în pronunțare, a dispus repunerea pe rol și a fixat termen pentru a se face dovada calității de reprezentant pentru intimata pârâtă. Totodată la data de 25.05.2015 s-a depus la dosar de către intimata pârâtă dovada calității de reprezentant pentru avocat M. Anastasopol, respectiv împuternicirea avocațială ._/2014.
Întrebate fiind, ambele părți susțin că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanța declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Apărătorul recurentei reclamante având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate cu trimitere la instanța de fond în vederea administrării probei cu expertiză și a probei testimoniale, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte având cuvântul susține că din eroare a depus delegația de reprezentare pentru această cauză într-un alt dosar. Cu privire la recurs solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului formulat de reclamanta F. C., constată următoarele:
I. Sentința recurată:
Prin sentința civilă nr. 2978/27.11.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 21.01.2012 de reclamanta F. C. în contradictoriu cu pârâta . SRL și a dispus obligarea acesteia sa plătească reclamantei suma de 562 lei, reprezentând drepturi salariale. Totodată, tribunalul a admis cererea reconvențională formulată de pârâta . SRL în contradictoriu cu reclamanta F. C., pe care a obligat-o să plătească pârâtei suma de 3.090,78 lei, reprezentând prejudiciu. De asemenea, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 1.101,70 lei, reprezentând onorariu avocat (600 lei) și onorariu expert (501,70 lei), a micșorat onorariul apărătorului pârâtei la suma de 1.500 lei și a obligat reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecata de 2.001,70 lei, reprezentând onorariu avocat (1.500 lei) si onorariu expert (501,70 lei).
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta F. C. a fost angajata la S.C.”O. C. IFN” S.R.L., prin contractul individual de munca nr. 11/03.07.2006, pe perioada determinata, începând cu data de 03.07.2006, în funcția de operator casa amanet si bijuterie. Programul reclamantei era de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână.
Prin actul adițional nr. 3/19.06.2008 s-a stabilit ca, începând cu data de 01.07.2008, contractul se încheie pe durata nedeterminata.
Contractul individual de munca al reclamantei la S.C.”O. C. IFN” S.R.L. a încetat la data de 13.12.2011, in temeiul art. 81 alin. 7 CM, potrivit deciziei nr. 12/13.12-2011.
In cauza s-a efectuat un raport de expertiza, având ca obiective identificarea orelor suplimentare prestate de reclamanta si cuantificarea acestora si stabilirea prejudiciului cauzat de reclamanta paratei prin înregistrarea unor contracte de împrumut.
Prin raportul de expertiza efectuat s-a concluzionat că reclamanta a prestat un număr de 9 ore suplimentare, ce nu au fost achitate de pârâtă. Expertul a concluzionat ca valoarea orelor suplimentare este de 50 lei, având în vedere salariul brut de încadrare al reclamantei.
In ceea ce privește prejudiciul produs pârâtei de către reclamanta, expertul a precizat că, urmare a înregistrării unor contracte de împrumut, reclamanta are de restituit suma de 3293,74 lei. Expertul a arătat că, în urma confruntării registrului în care sunt înscrise contractele de împrumut cu documentul cumulativ de încasări și plăți, s-a constatat ca numerele de bonuri trecute în zilele în care figurau contractele ca fiind încasate nu sunt evidențiate si în documentul cumulativ de încasări și plăți, rezultând că acești bani nu au fost puși la dispoziția societății. Se arată în expertiză că totalul prejudiciului creat de reclamantă este 11.813,74 lei, din care scăzând suma de 8520 lei, achitată de reclamantă în baza dispoziției de încasare nr. 2470/02-12-2011, rezultă o sumă de recuperat de 3293,74 lei.
Ulterior depunerii raportului de expertiză, reclamanta a formulat obiecțiuni, la care a atașat înscrisuri noi.
Cu ocazia analizării obiecțiunilor si a înscrisurilor noi, expertul a mai identificat un număr de 92 ore suplimentare (efectuate de reclamanta), a căror valoare este de 512 lei. In ceea ce privește prejudiciul creat pârâtei, expertul și-a menținut concluziile anterioare, în sensul ca valoarea acestuia este de 3293,74 lei.
Potrivit art. 112 alin. 1 CM, pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Art. 120 alin. 1 CM prevede ca munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
Din analiza textelor invocate, coroborate cu art. 268 alin. 1lit. c CM, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită a primi contravaloarea orelor suplimentare, prestate peste norma de muncă, ore ce au fost identificate în raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni.
In ceea ce privește cererea reconvențională instanța a constatat că prejudiciul solicitat de parata a fost de 3090,78 lei. Ulterior depunerii raportului de expertiza, pârâta nu și-a majorat pretențiile la valoarea stabilită de expert – 3293,74 lei, astfel încât, raportat la art. 129 alin. 6 C., instanța a avut în vedere valoarea prejudiciului solicitata prin cererea reconvențională.
Din conținutul raportului de expertiză se reține că reclamanta a produs un prejudiciu pârâtei, cu vinovăție, în legătură cu munca sa și în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Conform art. 254 alin. 1 CM, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
D. urmare, instanța a apreciat ca sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a salariatei F. C. pentru fapte săvârșite în timpul derulării raporturilor de munca la S.C.”O. C. IFN” S.R.L., impunându-se recuperarea prejudiciului produs.
In ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la achitarea prejudiciului la data de 02.12.2011, conform dispoziției de încasare 2470, instanța a apreciat că nu pot fi reținute, în condițiile în care potrivit mențiunilor pârâtei din cererea reconvențională, confirmate de raportul de expertiza, ulterior încetării raporturilor de muncă – 13.12.2011, s-au constatat și alte pagube. D. urmare, emiterea adeverinței din 02.12.2011 de către S.C.”O. C. IFN” S.R.L. nu o exonerează de răspundere pe reclamanta, întrucât la eliberarea acelui înscris pârâta a avut în vedere pagubele constatate până la acel moment, pagube ce fuseseră achitate prin dispoziția de încasare nr. 2470/02.12.2011.
F. de acestea, instanța a apreciat că atât cererea principală, cât si cererea reconvențională sunt întemeiate, urmând a fi admise.
In consecință, instanța a obligat pârâta S.C.”O. C. IFN” S.R.L. să plătească reclamantei F. C. suma de 562 lei, reprezentând drepturi salariale (contravaloare ore suplimentare).
Instanța a obligat reclamanta – pârâtă F. C. să plătească pârâtei – reclamante S.C.”O. C. IFN” S.R.L. suma de 3.090,78 lei, reprezentând prejudiciu, așa cum a fost el solicitat prin cererea reconvențională.
In temeiul art. 274 alin. 1 C., instanța a obligat pârâta S.C.”O. C. IFN” S.R.L. să plătească reclamantei F. C. cheltuieli de judecată de 1.101,70 lei, reprezentând onorariu avocat (600 lei) si onorariu expert (501,70 lei).
In temeiul art. 274 alin. 3 C., instanța a micșorat onorariul apărătorului pârâtei la suma de 1.500 lei, apreciind suma solicitată (5.423,26 lei) că este prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate prin cererea principală și cererea reconvențională.
In concluzie, în temeiul art. 274 alin. 1 C., instanța a obligat reclamanta – pârâta F. C. să plătească pârâtei – reclamante S.C.”O. C. IFN” S.R.L. cheltuieli de judecată de 2.001,70 lei, reprezentând onorariu avocat (1.500 lei) si onorariu expert (501,70 lei).
II. Recursul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta F. C., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu o nouă expertiză contabilă și a probei testimoniale, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reconvenționale ca nefondată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs, recurenta reclamantă a arătat că instanța de fond ar fi trebuit să admită efectuarea unei noi expertize contabile, întrucât expertul judiciar desemnat nu a avut în vedere înscrisurile anexate obiecțiunilor, din care rezultă efectuarea unor ore suplimentare. Expertul trebuia să aibă în vedere la identificarea orelor suplimentare nu doar pontajele și statele de plată, ci și contractele de amanet încheiate de recurentă. Expertul ar fi trebuit să ceară actele contabile în perioada de referință și să consulte toată contabilitatea societății pe perioada noiembrie 2008 – decembrie 2011. Expertul trebuia să verifice toate contractele existente pentru a stabili valoarea tuturor încasărilor. Expertul nu a indicat care sunt contractele avute în vedere la stabilirea sumei pretins datorată de recurentă, neputându-se verifica dacă le-a încheiat reclamanta ori alți angajați. Expertul nu a precizat dacă la stabilirea prejudiciului a avut în vedere și adeverința din 2.12.2011, declarația recurentei l momentul predării gestiunii și dispoziția de încasare nr. 2470/2.12.2011, prin care societatea a stabilit cuantumul prejudiciului, care a fost achitat. La nivelul societății a existat o gestiune colectivă, anumite contracte au fost încheiate de recurentă, iar bonurile erau emise sau trebuiau emise de cealaltă colegă care o schimba în tură. Ar fi trebuie audiat martorul propus, colegă de serviciu cu recurenta, care ar fi arătat instanței modalitatea de lucru efectivă.
2. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că recurenta a desfășurat munca în program normal până în luna decembrie 2010, iar de la 1.01.2011 a lucrat în ture 12/24-12/48, toate orele de noapte fiind plătite. Recurenta a semnat state de plată și a făcut schimb de tură cu colegele sale, astfel cum rezultă din declarația salariatei D. V.. Deși deținea documente sustrase de la societate, recurenta nu le-a depus la dosar decât după efectuarea raportului de expertiză, astfel că a fost nevoie de amânarea cauzei pentru ca expertul să aibă în vedere și documentele deținute de recurentă. Expertul a avut în vedere toate documentele necesare, din verificări rezultând inclusiv contractele fictive încheiate de recurentă. Proba cu martorul solicitat de recurentă nu a fost respinsă, ci nu a putut fi administrată, iar cererea de înlocuire a martorului a fost respinsă întrucât avocatul reclamantei nu a putut preciza cu ce martor solicită înlocuirea. Referitor la cererea reconvențională, recurenta a recunoscut că a întocmit zeci de contracte pentru care a încasat banii personal, descoperirea acestor nereguli determinând-o să își dea demisia. Ulterior stabilirii prejudiciului, s-au descoperit alte contracte întocmite pe nume fictive.
3. În cadrul judecății în recurs a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza recursului:
1. Referitor la orele suplimentare, în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni din 31.07.2014, expertul contabil desemnat în cauză a arătat că inițial a efectuat calculele raportându-se la pontaje, dar după ce reclamanta a depus înscrisuri suplimentare alăturat obiecțiunilor, aceste înscrisuri, reprezentând contracte de amanet încheiate de recurentă, au permis identificarea de către expert a 92 de ore suplimentare, cărora le corespunde suma de 512 lei, pentru care acțiunea a fost admisă.
Susținerea recurentei că expertul contabil trebuia să verifice toate contractele și toate înscrisurile din contabilitatea intimatei nu poate fi primită. La dosar se regăsesc pontaje și tabele întocmite lunar pentru evidențierea timpului lucrat, inclusiv a orelor lucrate pe timpul nopții, iar statele de plată a drepturilor salariale sunt semnate de salariați, inclusiv de către recurentă.
Potrivit art. 138 alin. 1 C. proc. civ., înscrisurile de care reclamantul se prevalează în probațiune se depun prin cererea de chemare în judecată. Pentru ipoteza incidentă în cauză în care partea este asistată sau reprezentată de un avocat, se admite depunerea lor ulterioară când nevoia administrării probei ar reieși din dezbateri sau când administrarea acesteia nu provoacă amânarea cauzei, ceea ce în speță nu a fost valabil. Dacă reclamantul nu deține înscrisurile, acesta poate cere înfățișarea lor de către partea adversă în baza art. 172 C. proc. civ., ceea ce în speță nu a făcut.
Întrucât expertiza contabilă dispusă în cauză a privit examinarea unor înscrisuri, în lipsa unor precizări contrare ale instanței în cadrul obiectivelor expertizei, expertul urma să întocmească lucrarea pe baza înscrisurilor depuse la dosar, iar nu pe baza unor cercetări la fața locului, asupra evidențelor societății pârâte. Așa fiind, părțile au avut sarcina de a depune la dosar toate înscrisurile relevante, având inclusiv posibilitatea de a cere înfățișarea unor înscrisuri deținute de partea adversă, ceea ce reclamanta nu a făcut.
Expertiza efectuată în fața instanței de fond a fost încuviințată la propunerea pârâtei în ceea ce privește cererea reconvențională, precum și, în ceea ce privește cererea principală privind orele suplimentare, din oficiu de către instanță, astfel cum rezultă din încheierea din 21.11.2012. Reclamanta s-a declarat de acord cu proba pusă în discuție de instanță, fără a face vreo precizare și fără a solicita ca aceasta să vizeze cercetări în afara dosarului.
Câtă vreme reclamanta a avut posibilitatea de a solicita depunerea unor înscrisuri de către pârâtă sau efectuarea expertizei și pe baza unor documente deținute de pârâtă, dar nu a făcut acest lucru, nu se poate reproșa instanței de fond că a încuviințat efectuarea unei expertize contabile privind orele suplimentare, manifestând în acest sens rol activ întrucât proba nu a fost propusă de reclamantă, în condițiile implicit înțelese că se vor avea în vedere înscrisurile contabile depuse la dosar (pontaje, state de plată, tabele privind evidența timpului lucrat).
Potrivit art. 129 alin. 51 C. proc. civ., „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.” Cu atât mai mult, nu poate constitui un motiv de recurs omisiunea instanței de a dispune din oficiu un obiectiv de expertiză suplimentar ori ca expertiza să fie efectuată într-o manieră extinsă, asupra unor înscrisuri nedepuse la dosar și a căror înfățișare nu a fost solicitată de niciuna dintre părți până la momentul încuviințării probei.
2. În ceea ce privește cererea reconvențională, la fila 96 din volumul 1 al dosarului de fond se află o declarație necontestată a recurentei din 15.04.2011 în sensul că, „începând cu luna februarie 2010 am amanetat ctr. diferite obiecte de aur pentru care am întocmit personal ctr. de împrumut pe amanet folosind nume fictive. Cred că am făcut zeci de contracte pentru care am ridicat și încasat banii personal. Pentru a nu pierde contractele le ceream să fie aduse la punctul de lucru după care le făceam pierdute prin aceea că nu le înregistram în documentul cumulativ și nu băteam bon fiscal și totodată înconjuram ca și cum ar fi date clientului în caiet, punând un nr. de chitanță fictiv”. Totodată, recurenta a declarat că se angajează ca la terminarea controlului să recunoască suma și să o achite.
Recurenta a descris astfel o modalitate de prejudiciere a intimatei, constând în esență în încheierea în numele acesteia din urmă a unor contracte de amanet fictive, ca și cum terțe persoane ar fi primit împrumuturi, sumele fiind însușite de recurentă. Aceasta nu a fost în măsură să spună câte astfel de contracte a întocmit și nici ce sumă totală și-a însușit.
La 2.12.2011 intimata a emis o adeverință în sensul că are de recuperat de la recurentă suma de 8.520 lei, arătând că nu mai are niciun fel de pretenții pecuniare de la aceasta. Intimata achitat suma menționată prin dispoziția de încasare nr. 2470/2.12.2011.
Declarația intimatei din cuprinsul adeverinței menționate în sensul că nu mai are niciun fel de pretenții pecuniare de la recurentă nu are semnificația unei renunțări la dreptul de a cere recuperarea unui prejudiciu constatat ulterior, ci doar că în considerarea informațiilor deținute la acel moment nu mai avea pretenții. Nimic nu împiedică intimata să solicite în viitor recuperarea unui prejudiciu distinct de cel cunoscut la 2.12.2011. O renunțare la dreptul de a primi despăgubiri poate avea efect numai în considerarea unui obiect determinat, iar nu cu privire la ceva ce nu era cunoscut și astfel nu a făcut obiectul declarației cuprinse în adeverința din 2.12.2012.
3. În anexa nr. 3 a raportului de expertiză au fost enumerate, cu indicarea numărului și a datei, 40 de contracte de amanet încheiate de recurentă, cu privire la care în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni este menționat că nu au acoperire în bonurile fiscale, valoarea acestora fiind de 9.490 lei, comisionul aferent fiind de 2.323,74 lei. Adunând cele două valori, expertul a estimat valoarea prejudiciului produs de recurentă intimatei la 11.813,74 lei, din care a scăzut suma de 8.520 lei recuperată deja, rămânând de recuperat suma de 3.293,74 lei.
Pronunțându-se în limitele învestirii, potrivit principiului disponibilității, instanța de fond a obligat în consecință recurenta la plata sumei de 3.090,78 lei cu titlu de prejudiciu.
Nu poate fi primită apărarea recurentei în legătură cu existența unei gestiuni colective, întrucât în cauză nu este vorba despre lipsa din gestiune a unor bunuri, iar obligația eliberării bonurilor fiscale a revenit recurentei, de vreme ce aceasta a întocmit contractele, iar nu altei salariate. Aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba despre contracte fictive, privind operațiuni care nu au existat în realitate, sumele împrumutate fiind încasate de recurentă.
4. În legătură cu martorul care nu a fost audiat de instanța de fond, în condițiile neprezentării acestuia pentru termenul din 23.10.2014, în vederea audierii acestuia a fost un mandat de aducere pentru termenul din 20.11.2014. Mandatul de aducere nu a putut fi executat, întrucât martorul nu a fost găsit de către organele de jandarmerie.
Față de această împrejurare și de faptul că recurenta prin avocat nu a fost în măsură să indice un alt martor, instanța de fond a respins cererea de înlocuire a martorului. În condițiile în care recurenta nu a indicat un alt martor nici în ședința din 20.11.2014 și de altfel nici chiar ulterior prin cererea de recurs, nu s-ar putea reține că instanța de fond ar fi încălcat vreo dispoziție procedurală respingând cererea de înlocuire a martorului, în condițiile în care nu avea obligația de ordin procedural de a amâna judecata cauzei pentru a da posibilitatea recurentei să indice numele și adresa unui alt martor.
Potrivit art. 188 alin. 3 C. proc. civ., „dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfățișează, instanța va putea păși la judecată”.
Constatând pe baza considerentelor mai sus expuse că sentința recurată este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., în raport cu soluția asupra recursului, recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat aferent apărării în recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă F. C., domiciliată în C., ..99, ..B, . și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 128 A, ., județul C. la Cabinet avocat B. D., împotriva sentinței civile nr. 2978/27.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL, cu sediul în C., ..33, ..39, județul C., ca nefondat.
Obligă recurenta către intimată la 2480 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. S. S. M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: C.S.A.
Tehnored.dec.jud.S. S. M.
25.06.2015 – 2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 125/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 102/2015.... → |
|---|
