Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 34/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 34/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.34/CM
Ședința publică din 27 Ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA, cu sediul în București, ..1 și sediul ales în C., . nr. 2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 1132/09.05.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. M. D., domiciliată în Murfatlar, Calea București nr. 15, .. 3, ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _, reclamanta R. M. D. a chemat în judecată Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea la plata următoarelor drepturi:
- salariul suplimentar pentru 2010;
- prima de C. pentru 2010;
-prima de Ziua Feroviarului 2010;
-c/val. tichete de masa aferente perioadei nov._11, iar toate aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând totodată si excepția prescrierii dreptului material la acțiune, în temeiul disp.art.268 alin 1 lit.e din Codul muncii, și litera c) Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.1132/09.05.2014 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera e) Codul muncii;
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe art. 268 alin.1 litera c) pentru cererea ce privește plata primei pentru Ziua Feroviarului și c/val tichete masă pentru perioada 01.11._10 si a respins ca prescrise aceste pretentii;
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata drepturilor de natură salarială, reprezentând salariul suplimentar/2010 și Prima de C./2010, c/val tichete masă aferente perioadei 25.11._11 precum și a diferențelor rezultate din drepturile salariale încasate în perioada 25.11._10 și cele cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, actualizate cu rata inflației la achitarea efectivă.
A respins ca fiind prescrise pretențiile referitoare la Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, contravaloarea tichetelor de masă, precum și drepturile salariale aferente perioadei 01.11.2010 – 24.11.2010.
A respins restul pretențiilor ca nefondate (drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2011 – 08.07.2011).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
- Excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera e) Codul muncii s-a respins cu motivarea ca obiectul cererii îl constituie plata unor drepturi salariale pentru care termenul de formulare a acțiunii este reglementat de art. 268 alin.1 litera c) din Codul muncii și anume în termen de 3 ani.
- S-a admis excepția prescriptiei dreptului la acțiune întemeiată pe art. 268 alin.1 litera c) din Codul muncii întrucât o parte din pretențiile reclamantei nu se circumscriu termenului de 3 ani prevăzut de acest text de lege.
- Pe fondul cauzei s-a apreciat că cererea este întemeiată în parte deoarece salariul suplimentar 2010, Prima de C. 2010 și tichetele de masă trebuiau achitate având în vedere dispozițiile din CCM la nivel de societate și cele din CCM la nivel de grup de unitati, dispoziții obligatorii pentru părțile contractante și de la care societatea nu se poate sustrage invocand lipsa disponibilităților financiare.
- S-a reținut de asemenea, că pârâta a încălcat dispozițiile art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008–2010, prin stabilirea la nivel de unitate a unui salariu de bază inferior celui garantat prin aceste dispoziții astfel că este ținută să dea curs dispozițiilor din contractual colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv la plata diferențelor dintre salariile plătite în perioada 25.11._10 și cele cuvenite conform art. 41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi pornind de la un salariu brut minim de 700 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.- C. Marfa SA care a formulat următoarele critici:
- Hotărârea instanței este nelegală întrucât în mod greșit s-a respins exceopția prescrierii dreptului material la acțiune.
Reclamanta solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi 2008 – 2010, iar potrivit art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, republicat :”cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clause ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune”. Având în vedere că prin cererea formulată de reclamantă se solicită obligarea societății la – modificarea tardivă – a unor clause din CCM prin prisma prev. art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune al intimatei reclamante este prescris.
- În mod greșit a soluționată excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prvederile art. 268 alin. 1 lit. d Codul muncii.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. d Codul muncii, respective art. 283 alin. 1 lit. d codul muncii, în formă anterioară aplicării legii nr. 40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauzue ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada anulării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât ar conține dispoziții mai puțin favorabile decât cele prevăzute la nivel superior, instanța de fond a lăsat nesoluționată excepția invocată, întemeiată pe disp. art. 283 alin. 1 lit. d codul muncii, potrivit cu care cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
- Interpretând și aplicând greșit preverile legale și contractuale invocate de reclamană, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, CCM încheiat la nivel de grup de unități și CCM îmncheiat la nivelul ramurii transporturi 2008 – 2010, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, specifice cauzelor civile, motivând apreciat că a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și al acțiunii, dând o interpretare diferită.
Reclamanta pornește de la un temei juridic greșit, dorind să creeze o confuzie între clauzele contractelor colective de muncă aplicabile atât în domeniul transporturilor feroviare, cât și la nivelul societății S. C. Marfă SA, concret, încercând să se modifice tardiv prevederile contractului colectiv încheiat la nivel de unitate care a guvernat raporturile de muncă între părți.
Având în vedere Anexa 1 la CCM la nivel de unitate, reprezentând grila de salarizare aplicabilă la nivel de unitate C. Marfă SA, cu coeficienții de ierarhizare sau formula de calcul ce exista în Anexa 1, salariul a fost acordat astfel cum a fost negociar și asumat de fiecare parte, în contractile individuale de muncă încheiate.
Având în vedere modificarea CCM C. Marfă 2009/2010 prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, grila de salarizare prevede atât coeficienții, cât și nivelul salariului aplicabil începând cu data modificării contractului, aceste salarii fiind acordate și calculate corect.
Prevederile contractului colectiv de muncă, ori ale contractului individual de muncă se interpretează conform cu voința comună a părților, în cazul de față, neexistând sub nici o formă posibilitatea unei alte interpretări față de cea stipulată clar prin care părțile stabilesc valoarea salariului, element esențial al contractului de muncă.
Având în vedere că este clară interpretarea și voința părților cu privire la tabelul ce conține coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare, consideră ca lipsită de temei solicitarea reclamantei de a modifica vsalariului acordat în perioada interesară.
- Cu referire la capetele de cerere privind acordarea salariului suplimentar, ajutorul material de C., tichete de masă aferente anului 2010, hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prin soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acșiune întemeiată pe disp. art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii.
În privința acestor cereri, în mod nelegal raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile disp. art. 268 alin. 1 lit. e codul muncii, potrivit cărora cerințele în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă printre altele fie în plată a unor drepturi salariale neacordate.
- Hotărârea este nelegală prin prisma interpretării și aplicării greșite a prevederilor CCM încheiate la nivel de unitate C. Marfă SA, astfel că se impune modificarea hotărârii și respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale și contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna iunie 2010.
Salariul suplimentar este reglementat de art. 30 alin. 1,acordarea tichetelor este reglementată de art. 74, ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin. 1 și 2 din CCM 2009/2010, modificate prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010.
În ce privește anii 2009 și 2010 urmează să se interpreteze prevederile CCM 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010,înregistrat la Direcția de muncă București sub nr. 1713/21.04.2010 potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiilor sindicale semnatare, ca prevederile art. 64 alin. 1 și 2 să nu se aplice în anii 2009 și 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010 înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010 prevede modificarea art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material de P. și C. și Prima de Ziua Feroviarului, în sensul că prevederile art. 30, 64 alin. 1 și 2, art. 74 să nu se aplice în anul 2010. Având în vedere înțelegerea părților semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederilor art. 64 în anul 2009, precum și art. 30, art. 64 și art. 64 în anul 2010 și deci de a nu se acorda Premierele de P., C. și Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă. Având în vedere voința părților dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr. 1713/2010 solicită să se constate că nu sunt întrunite condițiile anternării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiată între părți prezentată nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art. 64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anul 2010.
- Ajutorul material cu ocazia Crăciunului este reglementat de art.64 din CCM 2007 – 2008 fiind reluat de același articol al CCM 2009/2010, cu mențiunea ca în anii 2009 și 2010 nu se aplică prev. art. 64 CCM
Conform CCM încheiate, premierea acordată de Ziua Feroviarului și ajutoarele materiale de P. și Crăcoun 2009 și 2010 sunt assimilate unui ajutor financiar (art. 64 din Cap.VI – protecția salariului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți prin contract, urmând a fi acordat în anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractuale prevăzute în CCM Cap.II – Sistemul de salarizare. El poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
În ce privește perioada de referință 2009 – 2010, urmează să se interpreteze prevederile CCM 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București nr. 1713/21.04.2010, părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art. 64 alin. 1 și 2 să nu se aplice în anii 2009 și 2010, deci, să nu se acorde premierele solicitate în cauză.
Față de cele prezentate apreciază că se impune admiterea apelului, casarea hotărârii recurate în raport cu criticile formulate în ceea ce privește încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității dezbătute în motivele cererii de apel și modificarea hotărârii atacate, cu privire la celelalte motive de apel.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul declarat de apelanta pârâta S.- C. Marfa SA este fondat pentru următoarele considerente:
- În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că în cauza de față s-a invocat încălcarea de către angajator a clauzelor din CCM care privesc plata unor drepturi salariale datorate cu ocazia unor evenimente cum sunt cele de P., C., de Ziua feroviarului sau plata salariului suplimentar astfel că, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e) Codul muncii deoarece pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii potrivit cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Apelanta pârâta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, cererea este formulată în termenul de prescripție și anume în termenul stabilit de lege, respectiv cel de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 283 lit. e) Codul muncii nu este întemeiată, iar din acest punct de vedere apelul pârâtei este nefondat.
Cât privește excepția întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera d) Codul muncii, de asemenea se constată că și această excepție este corect respinsă de către instanța de fond deoarece nu are legătură cu cauza în condițiile în care nu a fost sesizată cu o cerere de anulare a unui contract colectiv de muncă.
- Cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, lipsa de temei a hotărârii atacate și interpretarea greșită a probelor administrate :
Analizând sentința apelata, Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect probele administrate de părți și a raspuns tuturor problemelor puse de acestea cu privire la efectele prevederilor din contractul colectiv de muncă nefiind identificate contradicții în considerentele sentinței.
În motivarea solutiei, instanța nu era obligată să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părți, singura obligație instituită în sarcina instanței de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fiind aceea de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența și numai după aceea să le analizeze în fond.
Se constată de asemenea, că nu sunt întemeiate nici susținerile privind depășirea limitelor investirii și existența unor motive străine cauzei în considerentele sentinței din perspectiva prevederilor contractuale avute în vedere.
Astfel, potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.
Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.
Aceasta deoarece, în materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.
În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.
Așadar, nu se poate considera că Tribunalul a depășit limitele învestirii, acesta pronunțându-se asupra cererilor deduse judecății, limitat la obiectul acestora, dar raportat la toate normele contractuale aplicabile în cauză.
- Este nefondată și critica apelantei referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la dispozițiile art. 43 alin.1 din CCMR Transporturi 2008-2010.
Astfel pentru anul 2010 sunt incidente disp. art. 41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008-2010 “ salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 negociat pentru un program complet de 170 de ore medie/luna, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Art. 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prevedea :“ prin încheierea contractului colectiv de muncă la celelate niveluri, drepturile și obligatiile părților cu privire la condițiile speciale de muncă vor fi negociate de către acestea cu respectarea prevederilor minimale stabilite prin orice act normativ care vizeaza activitatea specifica din ramura…” iar în art. 71 se prevedeau diferite indemnizatii și prime sub forma unor ajutoare care exced salariului de baza al fiecarui salariat.
Potrivit CCM la nivel de unitate, pârâta a acordat salariaților un salariu de bază mai mic, respectiv 570 lei pentru perioada 01.01._10; 600 lei pentru perioada 01.04._10, conform actului adițional la CCM nr.1713/21.04. 2010 prin care s-a modificat salariul de bază începând cu 01.04.2010.
Apelanta S. C. Marfă SA apreciază că salariile angajatilor săi au fost corect calculate deoarece cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 s-a respectat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile.
Aceasta consideră că salariații săi nu au fost defavorizați prin aplicarea prevederilor CCM la nivel de unitate deoarece au beneficiat de coeficienți de ierarhizare care nu erau prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, rezultand în final salarii mai mari decât dacă s-ar fi aplicat salariul minim de baza de 700 lei cât era prevazut în CCM la nivel de ramura.
Însă, aceste aparari nu pot fi reținute de instanța având în vedere următoarele:
Art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, prevede: „ Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Chiar dacă, prin aplicarea unor coeficienți de salarizare - care variază de la un salariat la altul - ar fi rezultat un salariu brut mai mare pentru fiecare salariat, aceasta nu este de natură să înlăture de la aplicare o clauză mai favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură deoarece acest contract încheiat la nivel superior se referă la salariul minim de bază, urmând ca respectivii coeficienți să se aplice la acest salariu.
Dealtfel, în practica jurisdicțională a Curții Constituționale s-a stabilit că la încheierea contractelor colective la nivel de unitate se impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sau la nivel național deoarece acestea constituie izvor de drept ca și legea.
S. - C. Marfă SA este semnatara Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și era obligată să stabilească salariul minim de bază de 700 lei așa cum este prevăzut în art. 41 alin.3 din acest contract.
În conditiile în care apelanta pârâta a negociat cu sindicatul un alt salariu de bază, mai mic decât cel indicat mai sus, indiferent de restul avantajelor acordate salariaților prin aplicarea unor coeficienți de ierahizare, clauzele din acel contract contravin legii și sunt lipsite de eficienta potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 în vigoare la acea dată.
Având caracter obligatoriu, clauzele din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008-2010 prin care se stabileau drepturi în favoarea salariatilor, trebuiau incluse și în CCM la nivel de unitate iar eventualele negocieri ale partenerilor sociali de dialog trebuiau să plece de la clauzele privind drepturile minimale deja stabilite în contractul incheiat la nivel superior.
Prin urmare instanța de fond în mod corect a solutionat acest capăt de cerere și a obligat pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea art. 41 alin.3 din CCMR Transporturi 2008-2010 pentru perioadă 25.11._10.
- Sunt întemeiate criticile privind acea parte din hotărâre prin care pârâta a fost obligată la plata salariului suplimentar/2010 și Prima de C./2010.
Din actele depuse la dosar reiese că la nivelul grupului de unități din transportul feroviar s-a încheiat contractul colectiv de muncă pentru anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 care prevede la art. 71:
“ În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare…
Potrivit art.32 din CCM la nivel de unitate și art. 30 din CCM la nivel de grup de unități, din transportul feroviar 2006-2008, “salariații vor beneficia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Acest contract și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin actul adițional înregistrat la MMFES sub nr. 370/20.06.2008 s-a stabilit prelungirea efectelor contractului până la 31 ianuarie 2011.
Însă, pentru anul 2010 trebuie avut în vedere actul aditional nr.1713/21.04.2010, prin care părțile semnatare ale CCM la nivel de unitate au stabilit ca prevederile din CCM referitoare la aceste drepturi, nu se aplica în anul 2010 ceea ce înseamnă că după data înregistrării acestui act aditional, cererea pentru acordarea drepturilor stabilite inițial este lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va fi admis apelul declarat de apelanta pârâtă și va fi schimbată în parte sentința apelată în sensul respingerii ca nefondată a cererrii privind obligarea pârâtei la plată c/val. salariului suplimentar aferent anului 2010 și a ajutorului material pentru C. 2010, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței pentru considerentele expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA, cu sediul în București, ..1 și sediul ales în C., . nr. 2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 1132/09.05.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. M. D., domiciliată în Murfatlar, Calea București nr. 15, .. 3, ..
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge pretențiile privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material pentru C. din anul 2010, ca nefondate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: R.I.S.
Tehnored.dec.jud.M.B.
09.02.2015 – 5 ex.
Emis 2 comunicări/26.02.2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 342/2015. Curtea... |
|---|
