Recalculare pensie. Decizia nr. 57/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 57/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.57/AS
Ședința publică din data de 09 februarie 2016
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător - M. S. S.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA – cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea împotriva sentinței civile nr.879 din data de 03 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant E. A. – domiciliat în municipiul Tulcea, ..2, județul Tulcea, având ca obiect – recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată învederează că ambele părți au solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea după deliberare, apreciind că există la dosar suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, luând act și de poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea în lipsă, declară închisă etapa cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 879/3.06.2015, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată la 31.03.2015 de reclamantul E. A. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea și a obligat pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate la rubrica „acord global”, conform adeverinței nr. 62 din 21.04.2010, emisă de S.C. „Starproiect” S.A. Tulcea, cu acordarea drepturilor începând cu data de 11.06.2014.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/11.06.2014, reclamantul a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin valorificarea veniturilor realizate în acord astfel cum sunt menționate în adeverința nr. 62 din 21.04.2010 emisă de .. Reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă conform Deciziei nr._/25.07.2014.
Reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă conform Deciziei nr._/25.07.2014, fără a se valorifica sumele reprezentând munca în acord global conform adeverinței nr. 62/21.04.2010 eliberată de ., întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în Anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.
Din adeverința nr. 62 din 21.04.2010 emisă de S.C. „Starproiect” SA Tulcea, rezultă că, în perioada noiembrie 1973- decembrie 1990, reclamantul a beneficiat de venituri pentru munca în acord, iar pentru veniturile realizate, s-au reținut și virat contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale.
Adeverința evidențiază în mod detaliat veniturile realizate de reclamant în perioada sus precizată.
Se reține de asemenea că, la punctul VI din Anexa 1 la O.U.G. nr. 4/2005 se face într-adevăr mențiunea conform cu care, nu sunt luate în calcul, la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, următoarele: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și primele acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al 13-lea salariu; alte sporuri care nu au avut un caracter permanent.
Din modul în care a fost formulată această enumerare reiese că aceasta nu are un caracter exhaustiv ci doar exemplificativ, în sensul că pot exista și alte venituri care nu se iau în calcul la stabilirea pensiei, în măsura în care îndeplinesc aceleași criterii ca și veniturile enumerate.
Așadar, din formularea acestei mențiuni rezultă că nu pot fi luate în calcul acele venituri care, pe de o parte, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și care, pe de altă parte, nu au avut caracter permanent.
Reiese deci că, dacă anumite venituri au fost avute în vedere de legislația anterioară datei de 01 aprilie 2001 la calcularea pensiei și au avut un caracter permanent, aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei și, nu pot fi incluse între veniturile la care se referă mențiunea de la pct. VI din anexa 1 la O.U.G. nr. 4/2005, care nu sunt avute în vedere la stabilirea pensiei. Nu se poate accepta ca, o perioadă în care un asigurat a fost retribuit în acord global sau/și a beneficiat de venituri cu caracter permanent, cuvenite pentru ore suplimentare, să nu fie avută în vedere în niciun mod la stabilirea stagiului de cotizare și, implicit, a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia, întrucât o astfel de concluzie ar contraveni principiului contributivității, potrivit cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
În egală măsură, art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat prevede că: „Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul asigurărilor sociale de stat. Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop, de la bugetul de stat”.
Aceeași obligație legală impusă angajatorului, s-a regăsit și în prevederile Legii nr. 49/1992, care a modificat Decretul nr. 389/1972, ambele acte normative fiind abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
De asemenea, trebuie reținut că art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, stabilește că, numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice.
Așadar, în măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și, ca urmare, a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale, acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei.
Totodată, mențiunea cuprinsă la punctul VI din Anexa 1 la O.U.G. nr. 4/2005 trebuie interpretată prin raportare la întreg conținutul său.
Formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, sunt indicate, printre sursele unor venituri care nu sunt luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual în baza Legii nr. 19/2000, numai pentru că îndeplinesc condițiile enunțate anterior, respectiv nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și, pe de altă parte nu au avut un caracter permanent.
Se observă că, în cazul reclamantului, aceste două condiții nu sunt îndeplinite. Veniturile obținute în perioada la care se referă reclamantul nu aveau caracterul unui spor. Veniturile obținute de reclamant în respectiva perioadă, erau venituri cu caracter permanent, pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum atestă însăși emitentul adeverinței nr.62/21.04.2010.
În consecință, trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare în respectiva perioadă și specificul activității desfășurate de reclamant.
Salariul lunar al reclamantului era media lunară a veniturilor în perioada respectivă, contribuția pentru asigurări sociale fiind corespunzătoare acestei valori.
Astfel, diferența dintre suma totală primită pentru o anumită perioadă de activitate, și suma salariilor tarifare, nu constituie un spor ci tot o parte a salariului, pentru care însă era stabilită o modalitate specială de plată, în anumite cote procentuale, plățile efectuate de angajator fiind repartizate inegal în perioada de referință.
De asemenea, trebuie avut în vedere că și conform prevederilor art. 2 din Decretul nr. 389/1972: „Contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractelor de muncă; diurnele de deplasare, detașare și indemnizațiile de transferare; drepturile de autor sau de colaborator extern; retribuțiile pentru executarea de lucrări sau pentru prestarea de servicii pe bază de contracte civile ori pentru alte categorii de lucrări care nu au la bază contracte de muncă reglementate ca atare prin legislația muncii; premiile acordate de unitățile economice din beneficiile realizate”.
Așadar, veniturile obținute de reclamant în plus față de salariul tarifar nu constituiau un spor cu caracter nepermanent pentru care nu se achitau contribuții de asigurări sociale.
Totodată, se observă că, potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, veniturile obținute în sistemul de salarizare în acord global erau avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1) lit. b din Legea nr. 3/1977: „Media retribuțiilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza: b) retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord”.
Prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit.e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că dispozițiile pct.VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2005 pot fi înlăturate, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din același act normativ, cât și cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivității anterior datei de 1 aprilie 2001.
La data de 10 decembrie 2012 a ICCJ a pronunțat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”
Instanța supremă a reținut în motivarea acestei decizii că, aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În concluzie, instanța a reținut că, în speță, ceea ce interesează este faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.
În același timp, s-a apreciat că trebuie acordată prevalență dispozițiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluția contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Lg. Nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Practica Curții Supreme a Drepturilor Omului de la Strasburg și Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.
În conformitate cu art. 14 din aceeași Convenție, pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a reținut că „ noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate” ( cauza Buchen versus Cehia ).
În același sens, în cauza Gaygusuz versus Austria (1996), Curtea a decis că” pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO și se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că „dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, (Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996).
Rezultă astfel că, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salarială pentru care angajatorul sau angajatul au plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Conform prevederilor art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.
În egală măsură, această prevedere este aplicabilă și în cazul în care nu s-au valorificat în cadrul unui stagiu de cotizare, anumite date cu privire la veniturile reale obținute de beneficiar, fiind vorba de o valorificare incorectă a stagiului de cotizare respectiv.
Conform prevederilor art. 107 alin. 5 din Legea 263/2010 „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. 3 și 4, se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea.
În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că veniturile care fac obiectul acțiunii nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 a HG nr. 257/2011. De asemenea, veniturile brute nu pot fi valorificate, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Potrivit adeverinței nr. 62/21.04.2010 emisă de . a obținut venituri salariale brute în acord global în perioada noiembrie 1973 – decembrie 1990.
Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
De asemenea, prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2011 s-a stabilit că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
În cuprinsul adeverinței în cauză este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferentă acestor venituri.
Prin urmare, cu excepțiile menționate mai sus, intimatul reclamant este îndreptățit la valorificarea adeverinței mai sus menționate, aplicându-se principiul contributivității prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010.
2. În ceea ce privește faptul că adeverința care face obiectul cauzei atestă pentru întreaga perioadă veniturile pentru ore suplimentare și pentru munca în acord sub forma unor sume brute, se reține că art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 prevede că, „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”
Această distincție are ca obiectiv facilitatea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 1.07.1977 – 1.01.1991. Aceasta nu înseamnă însă că, pentru această perioadă a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S.”. O dispoziție similară a fost prevăzută și de art. 78 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, text la care s-a raportat chiar și art. 2 din OUG nr. 4/2005 în vederea recalculării pensiilor stabilite până la 1.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.
Astfel, la calcularea punctajului lunar și apoi anual și mediu anual, în aplicarea principiului contributivității, se pornește întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, asupra căruia a fost calculată contribuția la fondul de asigurări sociale de stat. Pentru perioada 1.07.1977 – 1.01.1991, reflectată în carnetele de muncă sub forma veniturilor nete, legiuitorul a prevăzut la art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 un mecanism de informare a destinatarilor legii în scopul de a se evita un eventual refuz de valorificare a datelor privind veniturile nete înscrise în carnetele de muncă, fără însă ca prin aceasta să se ajungă la trunchierea principiului contributivității și la diminuarea nejustificată a punctajelor lunare.
Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepțional pentru perioada amintită, obligația caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea și în acest caz a art. 96 alin. 2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind același cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute și câștigul salarial mediu brut lunar.
Un argument suplimentar în acest sens este și că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 263/2010 sunt prevăzute salariile medii anuale atât brute, cât și nete. Or menționarea inclusiv a salariilor medii brute dovedește că legiuitorul nu a intenționat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.
În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 1.07.1977 – 1.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverință din care să rezulte aceste venituri brute, cum a făcut reclamantul din cauza de față, care a prezentat adeverința nr. 62/21.04.2010 emisă de .>
Constatând astfel că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA – cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea împotriva sentinței civile nr.879 din data de 03 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant E. A. – domiciliat în municipiul Tulcea, ..2, județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2016.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S. S.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – Ș.R.
Red.dec.Jud.M.S.S./4 ex.
Data: 17.02.2016
Emis 2 comunicări/19.02.2016
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 19/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA |
|---|
