Recalculare pensie. Decizia nr. 19/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 19/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 19/AS

Ședința publică din 19 ianuarie 2016

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE - R. A.

JUDECĂTOR - M. B.

GREFIER - M. D.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 1232 din 18 august 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect recalculare pensie, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., cu domiciliul procesual ales în Tulcea, ., ., la Cabinetul Individual de Avocatură V. S..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului, luând act că apelanta pârâtă a solicitat judecata și în lipsă.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 15 mai 2015 sub nr._, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie, luând în calcul veniturile brute realizate în perioada 1979-2001, așa cum rezultă din adeverința nr. 4000/2400/732/29.01.2015 emisă de S.C. Vard S.A., începând cu luna februarie 2015.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este pensionară și a fost salariată în cadrul Șantierului Naval Tulcea, actualmente S.C. Vard S.A. Tulcea.

A mai arătat reclamanta că, în momentul în care i s-a întocmit dosarul de pensie, angajatorul a omis să treacă în adeverințele de vechime în muncă, veniturile brute pentru care s-a calculat și plătit contribuții de asigurări sociale care cuprind și munca suplimentară și munca în acord.

A precizat reclamanta că, s-a adresat instituției pârâte pentru recalcularea pensiei, conform adeverinței de vechime nr. 4000/2400/732 din 29.01.2015 eliberată de S.C. Vard S.A., însă, C. Județeană de Pensii Tulcea a refuzat să-i recalculeze pensia, menționând că veniturile brute din adeverința menționată nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, deși au fost calculate și plătite contribuții de asigurări sociale la vremea respectivă de către angajator.

A susținut reclamanta că, decizia instituției pârâte a fost contestată la Comisia de Contestații din cadrul C.N.P.P., însă nu i s-a comunicat niciun răspuns în termenul legal de 45 de zile.

S-a menționat că, se încalcă principiul contributivității prevăzut de legea pensiilor, care prevede că pensia se stabilește în funcție de venitul brut pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 107 alin. 4 din Legea nr. 263/2010.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: decizia nr._ din 16.03.2015; contestația nr._ din data de 20.03.2015 și adresa nr._/09.04.2015.

În apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantei, ca nefondate.

S-a arătat că, prin cererea înregistrată sub nr. 5611/09.02.2015, reclamanta a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea venitului brut, cererea fiind respinsă prin decizia nr._/16.03.2015.

S-a menționat că, prin cererea nr._/26.03.2015, reclamanta a contestat decizia mai sus-menționată, contestația fiind trimisă spre soluționare prin adresa nr._/09.04.2015 Comisiei Centrale de Contestații, care nu a soluționat-o până la data depunerii prezentei cereri.

S-a precizat că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a revederilor Legii nr. 263/2010 ,,Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.”

De asemenea, anexa nr. 15 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263 /2010 precizează că: ,,Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale și formele de retribuire pentru "orele suplimentare"" realizate peste programul normal de lucru.”

A mai arătat pârâta că nu pot fi valorificate următoarele venituri: veniturile brute, întrucât art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001 și sumele cu titlu de “acord global” și “veniturile pentru ore suplimentare” pentru că aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. nr. 257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001.

În dovedirea susținerilor, pârâta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr._/09.04.2015; contestația nr._/26.03.2015; decizia nr._/16.03.2015; cererea nr. 5611/09.02.2015; și adeverința nr. 4000/2400/732/29.01.2015.

La data de 03 iunie 2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de recalculare prin care să valorifice veniturile brute din adeverința nr. 4000/2400/732/29.01.2015, cât și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

La data de 02 iulie 2015, S.C. VARD S.A. Tulcea a depus la dosarul cauzei adresa nr. 4000/4276/01.07.2015.

Prin sentința civilă nr. 1232 din 18 august 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea și a fost obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru muncă în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr. 4000/2400/732/29.01.2015 emisă de S.C. „STX OSV” Tulcea S.A., cu excepția compensării conform H.G. nr. 542/1996 obținută în perioada iulie 1996-decembrie 1996, așa cum s-a menționat în adeverință, cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.03.2015. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 09 februarie 2015, prin cererea înregistrată sub nr. 5611, reclamanta a solicitat Casei Județene de Pensii Tulcea, recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinței nr. 4000/2400/732 din 29.01.2015 emisă de S.C. STX OSV S.A. Tulcea.

Pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea a emis decizia nr._/16.03.2015, fără a valorifica veniturile cuprinse în adeverința nr. 4000/2400/732 din 29.01.2015 emisă de S.C. VARD S.A., întrucât potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioade anterioare datei de 01.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, precum și sporuri cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.

Până la data pronunțării hotărârii, Comisia de Contestații din cadrul C.N.P.P. nu a emis nicio hotărâre cu privire la contestația reclamantei.

Potrivit adeverinței nr. 4000/2400/732 din 29.01.2015 emisă de S.C. STX OSV S.A. Tulcea rezultă că în perioada ianuarie 1979 – martie 2001, reclamanta a realizat o . venituri brute din salarii, pentru care compania a virat contribuția de asigurări sociale, calculată la câștigul lunar brut, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare la data respectivă.

Totodată, din aceeași adeverință, reiese că în perioada iulie 1996 – decembrie 1996, reclamanta a beneficiat de compensări conform HG nr. 542/1996, venituri pentru care nu s-a achitat contribuția de asigurări sociale conform legislației în vigoare.

Inițial, Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat, prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajatori și se calcula prin raportare la venitul brut realizat.

Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 „unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecționare profesională, precum și asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producție, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă.”

Totodată, potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

În același timp, dispozițiile art. 10 din același act normativ, prevedeau că baza de calcul a pensiei o constituie retribuția tarifară.

Obligația plății unei contribuții de asigurări sociale a salariaților în funcție de câștigul salarial brut al acestora a fost menținută și prin dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, prin care au fost modificate o . prevederi din Decretul nr. 389/1972 și conform cărora „Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel:

- „35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă;

- 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă;

- 25% asupra câștigului brut realizat de celelalte categorii de salariați;

- 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaților și a copiilor.”

Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 și art. 2 lit. c și d din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit că sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: „e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.

Acest principiu al contributivității care a guvernat organizarea și funcționarea sistemului de pensii și în perioada 1966-2000, chiar dacă nu a beneficiat de o reglementare expresă, a cunoscut o mai mare dezvoltare sub imperiul Legii nr. 19/2000 care stipulează prin art. 78 alin. 1 că „ numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice”.

Conform prevederilor art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin sintagma „venit brut realizat lunar” se înțelege „ venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând:

a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază;

b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare;

c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților)”.

Totodată, prin Decizia nr. 5/20.09.2010 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a decis că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în calcul la stabilirea bazei de calcul a pensiei datorate pentru munca depusă, subliniind faptul că pentru aceste sume s-a plătit contribuția la asigurările sociale de stat, conform Decretului nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat.

De asemenea, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că dispozițiile pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 pot fi înlăturate, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din același act normativ, cât și cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivității anterior datei de 1 aprilie 2001.

La data de 10 decembrie 2012 ÎCCJ a pronunțat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”

Instanța supremă a reținut în motivarea acestei decizii că, aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

În concluzie, instanța a reținut că, în speță, ceea ce interesează este faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.

În același timp, s-a apreciat că trebuie acordată prevalență dispozițiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluția contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legea nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Practica Curții Supreme a Drepturilor Omului de la Strasburg și Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.

În conformitate cu art. 14 din aceeași Convenție, pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a reținut că „noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate” (cauza Buchen versus Cehia).

În același sens, în cauza Gaygusuz versus Austria (1996), Curtea a decis că” pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO și se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că „dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, (Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996).

Rezultă astfel că, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salarială pentru care angajatorul sau angajatul au plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

Față de toate aceste aspecte, întrucât reclamanta a dovedit pretențiile sale precizate în adeverința anterior menționată, instanța, în temeiul art. 153 lit. f și g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, a admis acțiunea.

D. consecință, a fost obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr. 4000/2400/732/29.01.2015 emisă de S.C. „STX OSV” Tulcea S.A., cu excepția compensării conform H.G. nr. 542/1996 obținută în perioada iulie 1996-decembrie 1996, așa cum s-a menționat în adeverință, cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.03.2015.

Având în vedere că reclamanta a efectuat cheltuieli în această cauză și pentru că cererea sa a fost admisă, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea, invocând în esență următoarele: se invocă art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2011, art. 127 alin. 1 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 și anexa nr. 15 din HG nr. 257/2011; față de dispozițiile legale invocate solicită a se constata că nu pot fi valorificate următoarele venituri: veniturile brute, întrucât art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2011; sumele cu titlu de acord global pentru că aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. nr. 257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001. Arată că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporționată față de complexitatea cauzei, valoarea obiectului și munca depusă de avocat.

Pentru motivele expuse solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea pretențiilor intimatului reclamant ca nefondate.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către C. Județeană de Pensii Tulcea și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, invocând, în esență, aspectele invocate și în cererea introductivă.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, se are în vedere că Tribunalul a obligat pârâta la valorificarea în calculul pensiei a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica "venit pentru munca in acord", precum și a veniturilor menționate la rubrica "venit pentru ore suplimentare"), conform adeverinței nr. 4000/2400/732 din 29.01.2015 emise de ., cu excepția compensărilor conform HG nr. 542 de care a beneficiat reclamanta în perioada iulie - decembrie 1996.

În cuprinsul adeverinței se atestă plata contribuțiilor de asigurări sociale calculată la venitul lunar brut.

Or, din prevederile art.160 alin.5, art.161 alin. 2 și art. 164 din Legea nr. 19/2000 rezultă că veniturile care sunt avute în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual pot rezulta fie din carnetul de muncă fie din adeverințe eliberate de angajator, aceeași concluzie rezultând și din prevederile pct.VII.28 din Secțiunea B a normelor de aplicare a Legii nr.19/2000 aprobate prin Ordinul 340/2001 emis de Ministerul Muncii. Este relevant în această privință că pensia reclamantului a fost stabilită sub imperiul Legii nr. 19/2000.

În același sens se reține că din prevederile art.76 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr.257/2011 rezultă că veniturile care sunt avute în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual pot rezulta fie din carnetul de muncă fie din adeverințe eliberate de angajator. Cerea de recalculare a pensiei a fost formulată de reclamant sub imperiul Legii nr. 263/2010.

Ca urmare, ceea ce este important este că angajatorul, căruia îi incumbă răspunderea pentru veridicitatea datelor înscrise în adeverință conform art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, potrivit cu care angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie, a atestat veniturile și virarea contribuției de asigurări sociale.

Principiul contributivității, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se și în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) și, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 și art. 21 din Legea nr. 3/1977, din perspectiva acestui principiu importantă fiind încasarea respectivelor venituri și achitarea contribuției de asigurări sociale.

Este adevărat că la pct.VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011, ca și la punctul VI din Anexa 1 la OUG nr.4/2005 se face o mențiune potrivit cu care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 anumite venituri indicate în mod expres precum și alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

Dar, acest text legal nu exclude pur și simplu anumite venituri din procesul de recalculare, nefiind vorba de un act discreționar al legiuitorului, care să nu aibă nici o justificare.

Astfel cum arată chiar recurenta, aceste venituri sunt excluse din recalculare pentru un motiv, respectiv faptul că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și, pe de altă parte, nu au avut caracter permanent.

Astfel cum a reținut și prima instanță dacă anumite venituri au fost avute în vedere de legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001 la calcularea pensiei și au avut un caracter permanent, aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei și în conformitate cu Legea nr.263/2010, și nu pot fi incluse între veniturile la care se referă mențiunea de la punctul VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011, care nu sunt avute în vedere la stabilirea pensiei.

Într-adevăr, principiului contributivității consacrat de art.2 lit. c) din Legea nr.263/2010 se opune neluării în seamă la stabilirea stagiului de cotizare și implicit a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia a unei perioade în care un asigurat a fost retribuit în acord global sau pentru munca suplimentară în condițiile în care drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Așadar, astfel cum a reținut și instanța de fond, în măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și ca urmare a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei în sistemul Legii nr. 263/2010.

Astfel, formele de retribuire în acord sau pentru munca suplimentară sunt indicate la pct.VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011 printre sursele unor venituri care nu sunt luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual în baza Legii nr.263/2010 întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Veniturile obținute de reclamant în acea perioadă erau venituri pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale astfel cum atestă emitentul adeverinței.

În acest sens trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare în perioada respectivă și specificul activității desfășurate de reclamant astfel cum corect a procedat prima instanță.

Mai trebuie avute în vedere și prevederile art.2 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, text legal care stabilea excepțiile de la plata contribuțiilor de asigurări sociale, între acestea neregăsindu-se și veniturile realizate în acord global. Așadar, veniturile realizate de reclamant în acord global, erau venituri pentru care se achitau contribuții de asigurări sociale astfel cum se atestă în adeverința prezentată și în acord cu art.21 alin.1 lit.”b” din Legea nr.3/1977.

În aceste condiții, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de calcularea punctajului mediu anual în concordanță cu veniturile avute și în special în concordanță cu contribuțiile realizate la fondul asigurărilor sociale.

Veniturile a căror valorificare o solicită reclamantul nu au avut caracter sporadic sau ocazional, astfel cum rezultă cin cuprinsul adeverinței prezentate.

În consecință în mod corect instanța de fond a considerat că la determinarea punctajului mediu anual în vederea stabilirii cuantumului pensiei la care este îndreptățită reclamanta trebuie avute în vedere și veniturile primite în sistemul de plată în acord global și pentru munca suplimentară astfel cum sunt evidențiate de adeverința depusă de acesta.

Mai trebuie avut în vedere că prin Decizia nr.19 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 18/2011, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 22.11.2011) s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, cu caracter obligatoriu potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, că, în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în motivarea deciziei, între altele, următoarele:

Prevederea de la pct. I-V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 „poate fi însă înlăturată întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.

Normele speciale reprezentate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.

În acest sens trebuie subliniat că dispozițiile mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curții Constituționale nu exclude "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.

Astfel, interpretarea general obligatorie, care ar contura sau determina înțelesul și sensul legii, are ca obiect principal și exclusiv interpretarea considerată ca necesară, față de sensul îndoielnic sau obscur al legii.

Interpretarea cazuistică, însă, are în vedere nu un impediment determinat de o lege neclară sau obscură, ci aplicarea legii, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, care incumbă exclusiv instanțelor judecătorești învestite cu o anumită cauză.

Această concluzie este întărită de considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțate în Cauza M. contra României, (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42), astfel: în ceea ce privește obligația judecătorilor de a se conforma jurisprudenței stabilite de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, Curtea reamintește că reunirea Secțiilor Unite ale unei jurisdicții are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această jurisdicție este chemată să le pronunțe; această autoritate particulară - fiind vorba de o curte supremă - se impune secțiilor acestei jurisdicții, ca și jurisdicțiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului și sarcinii lor de a examina, în totală independență, cazurile concrete care le sunt supuse judecății.

În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.

Aceste considerente sunt valabile și în cazul prevederilor Legii nr. 263/2010 și ale pct.VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011, care stabilesc aceeași soluție legislativă.

În același sens este și Decizia nr.19/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, prin Decizia nr. 19/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit cu caracter obligatoriu că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”

În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele:

„În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994.

Cu titlu de exemplu este de menționat Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza A. M. F. ș.a. împotriva României, prin care Curtea, deși a respins cererea ca inadmisibilă, a reafirmat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale (relevantă în acest sens este și Cauza C. A. ș.a. împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Hotărârea în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996.

În concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat”.

Aceste aspecte de principiu sunt aplicabile și interpretării prevederilor Legii nr. 263/2010.

În cauză, astfel cum s-a arătat deja, se constată că sunt îndeplinite condițiile pentru ca veniturile atestate de adeverințele respective să fie valorificate în calculul punctajului.

De asemenea, se are în vedere că atât potrivit art.164 din Legea nr. 19/2999 cât și 165 al.1 din Legea nr. 263/2010, pentru perioada 1991 – 2007 se au în vedere salariile brute în calculul punctajului mediu anual.

Oricum, potrivit art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, regula este că punctajul lunar se calculează prin împărțirea salariului brut care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale la valoarea câștigului salarial mediu brut din luna respectivă.

În cadrul Capitolului IX din Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții tranzitorii, este cuprins și art. 165 în care se stabilește că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada 01.07.1977 – 31.12.1990 se folosesc salariile nete.

Dar, împărțirea salariului net, care are o valoare inferioară celui brut, la valoarea câștigului salarial mediu brut din luna respectivă ar prejudicia asiguratul, raportarea făcându-se între sume determinate diferit.

Pentru acest motiv, în mod evident, în Anexa nr.7 la Legea nr. 263/2010 s-a stabilit pentru perioada 1938 – 1990 atât valoarea salariului anual brut cât și a celui net, astfel încât pentru eventualitatea în care în calcul se are în vedere venitul net al asiguratului, raportarea să se facă la salariul net din perioada aceea, astfel încât asiguratul să nu fie prejudiciat prin scăderea nejustificată a punctajului mediu anual și să nu fie încălcat principiul contributivității.

Ca urmare, rezultă că prevederile art. 165, ca norme tranzitorii, urmăresc facilitarea colectării datelor, pornind de la realitatea că în perioada 01.07.1977 – 31.12.1990 în carnetul de muncă se atesta venitul net, pentru a evita realizarea de către casele de pensie a unui calcul invers în scopul determinării venitului brut astfel încât să se respecte formula de calcul prevăzută de art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, punctajul calculându-se direct raportat la venitul net.

Aceasta nu exclude, însă, posibilitatea ca, în situația în care există date suficiente, punctajul să se calculeze potrivit regulii instituite de art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, prin folosirea venitului brut realizat raportat la salariul brut din acea perioadă, acest mod de calcul nefiind de natură a denatura rezultatul calculului.

Nu se poate reține că prin folosirea venitului brut în formula de calcul a punctajului lunar prevăzută de art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, aceeași cu cea din 78 al.1 din Legea nr. 19/2000 s-ar dubla anumite venituri întrucât în acest caz doar venitul brut (total) se raportează la salariul mediu brut lunar fără a mai fi adăugate sporurile care se evidențiau distinct și se adăugau la salariul de încadrare pentru a obține venitul brut ca bază de calcul pentru punctajul lunar, în prima modalitate de calcul fiind preluate veniturile brute direct din cuprinsul adeverinței, în timp ce în cazul celei de a doua modalități venitul brut se obținea din adiționarea salariului de încadrare și a sporurilor obținute.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, Curtea apreciază că onorariul stabilit de avocat nu este excesiv raportat la onorariile stabilite în Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistenta judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Astfel, chiar dacă obiectul și complexitatea cauzei nu sunt deosebite, având în vedere că este vorba de soluționarea cauzei în primă instanță și față de culpa procesuală a pârâtei care a provocat litigiul în pofida celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin decizii obligatorii, cheltuielile de judecată se justifică.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art.453 al.1 raportat la art.451 al.2 Cod.pr.civ. va fi obligată apelanta la plata a numai 400 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat redus (chitanța . nr.188/06.11.2015 sv.V. S. Baroul Tulcea), având în vedere complexitatea cauzei și soluționarea la un singur termen a apelului, activitatea apărătorului ales fiind redusă în această fază procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 1232 din 18 august 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., cu domiciliul procesual ales în Tulcea, ., ., la Cabinetul Individual de Avocatură V. S..

Obligă apelanta către intimat la 400 lei reprezentând onorariu avocat redus conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 19 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. A. M. B.

GREFIER

M. D.

Red.hot.jud.fond D.N.G.

Tehnored.dec.jud.apel R.A./16.02.2016/4 exp.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 16/2016....		Recalculare pensie. Decizia nr. 57/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță