Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 42/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 42/2016
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă
DECIZIA CIVILĂ NR.42/CM
Ședința publică din 27.01.2016
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - M. G.
Grefier - A. B.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1606, pronunțată de Tribunalul C. la data de 21.07.2015 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. D. A., cu domiciliul procesual ales la Tribunalul București, cu sediul în București, sector 3, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual, precum și faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă. S-a învederat, totodată, că apelul a fost declarat și motivat în termen legal; nu a fost formulată întâmpinare în cauză; apelantul pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 7).
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr._, reclamanta D. D. A. a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâtul M. Justițieila plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în următoarele titluri executorii: sentința civilă nr. 4823/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2830/R/29.04.2009 a Curții de Apel București, Secția a VII-a și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, respectiv sentința civilă nr. 2961/07.04.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3512/14.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
În motivare s-a arătat că prin decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
A mai arătat reclamanta că prevederile art.1084 din vechiul cod civil și art. 1531 din noul Cod civil impun cumulul între actualizarea creanței cu rata inflației și dobânda legală, întrucât prima urmărește acoperirea pierderii patrimoniale ce constă într-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar beneficiul nerealizat constă în lipsirea activului patrimonial de o sporire ce ar fi intervenit, motiv pentru care nu se poate vorbi despre o dublă reparație a prejudiciului.
În ceea ce privește termenul de prescripție s-a susținut că a fost întrerupt prin plățile parțiale efectuate, astfel cum rezultă din adresa nr.938/24.02.2015 emisă de Tribunalul București, Departamentul Economic, Financiar și Administrativ.
În drepts-au invocat prevederile art.127 alin. 1 C. pr. civilă, art.1084 lși art.1088 C. civil, art. 1531, 1535 N.C.C., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, Decizia nr.2/17.03.2014 pronunțată de Î.C.C.J.
Pârâtul M. Justiției a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentințelor civile invocate de reclamantă, având în vedere și prevederile art. 6 alin. 4 N.C.C. și art. 201 din Legea nr.71/2011. A pretins că întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere nu a intervenit, întrucât aceasta trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate.
S-a invocat și decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a statuat că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii trei ani anterior introducerii acțiunii.
Pe fondul litigiului s-a arătat că între părți nu există raporturi de muncă, iar M. Justiției are numai rolul de a asigura fondurile necesare instanțelor; că reclamanta a primit, deja, repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; că potrivit O.U.G. nr.71/2009, sumele prevăzute la alin.1, plătite în temeiul acestui act normativ, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S. și că în practica instanței supreme (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.304/04.02.2009) s-a stabilit că doar în materie comercială este permis cumulul daunelor compensatorii cu cele moratorii; per a contrario, în raporturile de dreptul muncii un astfel de cumul este prohibit.
A mai arătat pârâtul că, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. I din O.U.G. nr.71/2009.
La 18.06.2015 instanța de fond a dispus repunerea cauzei pe rol pentru discutarea excepției autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 4823/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2830/R/29.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin sentința civilă nr.1606/21.07.2015 Tribunalul C. a admis excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune-interese sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor cuvenite reclamantei prin sentința civilă nr. 4823/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2830/R/29.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2008 (1353/2008) și a respins cererea de obligare a pârâtului la plata acestor daune interese pentru autoritate de lucru judecat.
A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 13.03.2012, pe care le-a respins ca prescrise.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr. 2961/07.04.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3512R/14.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, începând cu data de 13.03.2012 și până la plata efectivă a debitului.
La admiterea excepției autorității de lucru judecat s-a reținut că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale care au fost cerute prin acțiunea de față sunt aferente sumelor acordate reclamantei prin sentința civilă nr. 4823/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2830/R/29.04.2009 a Curții de Apel București, Secția a VII-a și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Verificând dispozitivul sentinței civile menționate, tribunalul a constatat că reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de a primi plata sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 01.09._08 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data introducerii acțiunii, dar și dobânda legală aferentă, calculată de la data cererii de chemare în judecată (18.09.2007) și până la data plății efective.
S-a apreciat, în consecință, că pretenția de acordare a daunelor interese compensatorii sub forma dobânzii legale, formulată în cauză, a fost deja încuviințată prin titlul executoriu anterior menționat, iar în aplicarea art.431 alin.1 din noul Cod de procedură civilă și în considerarea faptului că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune-interese sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor cuvenite reclamantei prin sentința civilă nr. 4823/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.2830/R/29.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut că raportul juridic obligațional derivă din creanțe izvorâte din hotărâri judecătorești, a căror plată a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele principale urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
S-a făcut trimitere la decizia nr.739/02.06.2011 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că “Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este un act normativ ce vizează faza executării hotărârilor judecătorești, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța (…) Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate”, la decizia nr.7/2015, prin care Î.C.C.J. a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă și a stabilit că „plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare” și, în raport de prevederile art.6 alin.4 din noul Cod civil și de data emiterii titlurilor executorii, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr.167/1958, reglementare referitoare la prescripția extinctivă anterioară intrării în vigoare a Codului civil din 2009.
S-a luat act că prin Decizia nr.7/2015 Î.C.C.J. a stabilit că „cererile de chemare în judecată prin care se solicită plata daunelor-interese moratorii pentru plata eșalonată a titlurilor executorii în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 sunt supuse dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că termenul general de prescripție, aplicabil acțiunilor personale, care însoțesc drepturile subiective civile de creanță, este de 3 ani.
Același act normativ prevede în art. 7 alin. 2 că, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe de la data nașterii raportului de drept.
Daunele-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanțelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere și calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe.
În acest caz sunt relevante și prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiecare zi de întârziere în executare generând o prescripție distinctă a dreptului la acțiune cu privire la aceste prestații succesive.
Ca atare, creditorii sunt îndreptățiți la daune-interese moratorii pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii, al căror cuantum va fi stabilit în funcție de plățile eșalonate efectuate în executarea creanțelor din titlurile executorii.
Nu există, deci, o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care actele normative cu privire la plata eșalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziții referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadență.
Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut și îndreptățirea creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale”.
Față de caracterul obligatoriu al deciziei menționate, pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii și reținând că plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr.71/2009, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare, în baza art. 248 alin.1, art.248 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca fiind prescrise pretențiile anterioare datei de 13.03.2012.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, potrivit OUG nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se realizează după o procedură de executare eșalonată, pe o perioadă cuprinsă, inițial, între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
S-a arătat că actualizarea creanței nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs și că aceasta are o natură juridică diferită de aceea a dobânzii, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua, valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), deci cumulul acestora este admisibil și nu se ajunge la o dublă reparație; că prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda legală urmărește acoperirea beneficiului nerealizat, natura juridică a celor două instituții fiind, prin urmare, diferită. În timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, astfel că acordarea dobânzii legale nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
A mai subliniat instanța de fond că scopul actualizării este acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății și că aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens), în timp ce dobânda legală penalizatoare reprezintă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență și se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere, acoperind beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
S-a constatat că OUG nr.71/2009 nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art.1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere.
În aceste condiții s-a apreciat că temeiul acordării daunelor moratorii îl constituie art.1073, art. 1082, art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531, art. 1535 din Codul civil din anul 2009.
A fost avută în vedere decizia nr.2/2014 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din 1864, respectiv art.1.531 alin.1, alin.2 teza I și art.1.535 alin.1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr.71/2009, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că . unui act normativ ce are ca efect suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, motiv pentru care urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese. Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
S-a arătat că instanța supremă a statuat că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr.71/2009, care în cuprinsul art. 1 alin.3 prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște, implicit, existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1531 alin.1, alin.2 teza întâi și art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin.3 din OUG nr.71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străină, care nu-i poate fi imputată”.
Au fost arătate și argumentele potrivit cărora, atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă (în temeiul art. 1 alin.3 din OUG nr. 71/2009), iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a subliniat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar; că fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că OUG nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin.1 din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Apărarea pârâtului privind lipsa exigibilității creanței a fost înlăturată tot prin raportare la argumentele deciziei nr.7/2015 a Î.C.C.J., conform cărora „natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare ce decurge din chiar conținutul art. 1 alin. (2) al actului normativ, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Pe durata suspendării executării silite, indiferent cum operează aceasta (voluntar, judiciar sau legal), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă”.
S-a constatat, în consecință, că prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligației de plată, dar că prin aceasta creditorul nu a pierdut dreptul de a pretinde și daune pentru neexecutarea obligației la scadență.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. Justiției și a criticat-o pentru nelegalitate invocând greșita aplicare a prevederilor HG nr.625/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și a OUG nr.71/2009.
O primă critică a apelantului a vizat inexistența obligației sale de a plăti drepturile bănești solicitate prin acțiune în condițiile în care, potrivit HG nr.652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, are doar atribuția de asigurare a fondurilor necesare instanțelor și instituțiilor din subordine, neputând fi obligat direct la plata sumelor solicitate de reclamantă.
Au fost invocate, în susținerea acestei critici, prevederile art.14 din HG nr.652/2009 și s-a arătat că obligația de plată revine tribunalului al cărui salariat este reclamanta, pentru că acesta are, potrivit art.12 din HCSM nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, calitatea de ordonator terțiar de credite și este obligat să angajeze și să utilizeze creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective.
Existența obligației de plată a dobânzii legale recunoscută prin hotărârea instanței de fond a fost contestată și din perspectiva prevederilor OUG nr.71/2009, cu motivarea că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, ori în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, acordarea dobânzii legale nu se mai justifică, căci s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Au fost invocate prevederile art.1489 alin.1 și art.1535 din Codul civil și cele ale OUG nr.13/2011, care definesc dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență și s-a arătat că dreptul reclamantei la acordarea dobânzii legale pe toată perioada de întârziere a fost în mod nelegal recunoscut, întrucât creanțele pentru care se pretinde dobânda nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.
S-a criticat ignorarea faptului că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare pentru titlurile executorii de natura celui invocat de intimata reclamantă, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din OUG nr.71/2009, cu sublinierea faptului că plățile au fost efectuate cu respectarea termenelor astfel stabilite și a împrejurării că, mai mult, sumele datorate pentru anul 2015 au fost achitate anticipat în martie 2015, în temeiul OUG nr.74/2015 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014.
S-a făcut trimitere la jurisprudența instanței de contencios european, respectiv la Hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.709/17.10.2012, unde s-a reclamat încălcarea art.6 din CEDO și a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților interne de a pune de îndată în executare hotărârile judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne prin care se recunoșteau drepturi salariale restante și care a statuat că, deși mecanismul de plată a suferit modificări, autoritățile statului au respectat hotărârile menționate, totalul sumelor datorate fiind de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plății, astfel că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Referitor la temeiurile de drept indicate de reclamanta intimată s-a arătat că, pe de o parte, ele nu sunt incidente cauzei întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, iar pe de altă parte, că în temeiul normelor indicate exista doar posibilitatea de a se pretinde dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, prin acțiunile de fond, demers care în cauză nu a fost făcut.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor interese moratorii egale cu dobânda legală ca urmare a executării cu întârziere, în mod eșalonat, a creanței de natură salarială stabilită prin sentința civilă nr.2961/07.04.2010 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr.3512/R/14.09.2010 a Curții de Apel București.
Din cercetarea acestui titlu executoriu rezultă că obligația de plată a drepturilor salariale constând în sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, pentru neplata cărora se pretinde în cauză acordarea dobânzii legale, a fost stabilită în sarcina pârâților M. Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București astfel că, prin menținerea în recurs a acestei sentințe - ca urmare a respingerii recursurilor declarate de M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin decizia civilă nr.3512/R/2010 a Curții de Apel București - calitatea de debitor a pârâtului apelant a fost în mod irevocabil stabilită.
Ori într-un proces având ca obiect dobânda legală aferentă unei creanțe stabilită prin titlu executoriu, cum este cel de față, datorită accesorialității dobânzii legale față de sumele prevăzute în acest titlu, calitatea procesuală a celor care au avut calitatea de părți în litigiul în care titlul executoriu a fost pronunțat, nu poate fi contestată.
Așa fiind, independent de distincțiile stabilite prin art.14 din HG nr.625/2009, Curtea constată că, în calitate de debitor al creanței principale, apelantul pârât este și debitor al obligației accesorii, calitatea de ordonator principal de credite a Ministrului Justiției fiind un aspect separat de calitatea de parte în proces a Ministerului Justiției.
În soluționarea criticilor care au vizat fondul litigiului se va avea în vedere că, în condițiile în care acțiunea de față are caracter accesoriu față de cea finalizată prin titlul executoriu pe care se întemeiază, care a vizat obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unor drepturi de natură salarială, obligația de plată a accesoriilor creanței principale, respectiv a daunelor interese moratorii pentru executarea eșalonată a drepturilor salariale arătate în titlul executoriu, conform OUG nr.71/2009, modificată, a fost în mod corect stabilită de instanța de fond în sarcina apelantului pârât.
Statuând asupra posibilității de acordare a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii ce au ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din OUG nr.71/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia în interesul legii nr.2/17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014, că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Analizând întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii și pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, în special existența faptului ilicit și a culpei, inclusiv caracterul exigibil al creanței, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca fiind evident faptul că „prin executarea eșalonata a obligației de plata creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenta este confirmata chiar de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 care, in cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede ca sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele preturilor de consum, legiuitorul recunoaște, implicit, existenta prejudiciului cauzat prin executarea eșalonata si, in consecința, instituie o reparație parțiala, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). In aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin.1, alin.2 teza întâi si art. 1.535 alin.1 din Codul civil din 2009, care consacra principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans)”.
A arătat instanța supremă că, potrivit acelorași dispoziții, in cazul in care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui sa dovedească vreun prejudiciu. In cazul dat, pierderea efectiv suferita de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, este remediata prin măsura prevăzuta de art. 1 alin.3 din OUG nr. 71/2009, constând in actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preturilor de consum. Dar principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilită prin titlu executoriu daca face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forța majora, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străină, care nu-i poate fi imputată.”
Fără a contesta împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr.71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, ÎCCJ a reținut că acestea nu înlătură, de plano, aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale și că, în condițiile în care repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferită de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), acceptarea faptului că, în ipoteza dată, se poate acoperi doar pierderea efectivă, potrivit art. 1 alin.3 din OUG nr.71/2009, nu si beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului anterior enunțat.
Existența faptei ilicite, în sensul dispozițiilor legale care instituie răspunderea civilă, a fost raportată la plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii in favoarea persoanelor din sectorul bugetar și s-a apreciat că fapta îmbrăca forma ilicitului civil, pentru că in analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale in circumstanțele date nu se poate retine ca OUG nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului, care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar potrivit art.44 alin.1 din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”) si faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Cum decizia nr.21/2014 este obligatorie potrivit art. 517 alin.4 din Codul de procedură civilă, iar în cauză este întrunită premisa faptică a soluției stabilită de ÎCCJ în acest recurs în interesul legii, în sensul că reclamanta are calitatea de creditor în baza unui titlu executor vizând creanțe salariale ale personalului din sectorul bugetar, iar aceste creanțe au făcut obiectul eșalonării potrivit art. 1 și 2 din OUG nr.71/2009, inexistența obligației de plată a daunelor interese pretinse prin acțiunea de față nu poate fi în mod întemeiat susținută, pentru că executarea cu întârziere de către pârât a obligației decurgând din sentința civilă nr. 2961/07.04.2010 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3512/R/14.09.2010 a Curții de Apel București, constituie o faptă ilicită care atrage răspunderea sa delictuală sub forma dobânzii legale, fără a fi necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu.
În același sens sunt și statuările deciziei nr.7/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, care au stabilit că „prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligației de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul de a pretinde și daune pentru neexecutarea obligației la scadență”, astfel că îndreptățirea reclamantei la acordarea dobânzii legale aferentă sumelor stabilite prin sentința pronunțată de Tribunalul București a fost în mod corect întemeiată pe prevederile art.1082 și art.1088 din vechiul Cod civil, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I și art.1535 alin.1 din noul Cod civil, astfel cum au fost interpretate de ÎCCJ în recurs în interesul legii.
Nu s-ar putea reține caracterul neexigibil al creanței principale datorită eșalonării ei prin OUG nr.71/2009, cum în mod nefondat susține apelantul, întrucât natura juridică a măsurilor dispuse prin această ordonanță este aceea de suspendare legală a executării silite, fără a fi afectată scadența, astfel cum a reținut instanța supremă în decizia nr. 2/2014, soluția dată recursului în interesul legii având la bază faptul că eșalonarea nu a afectat scadența obligației principale, întrucât dobânda legală nu este datorată decât după scadență.
Dubla reparație a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârât în cazul acordării cumulative a reactualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale constituie, de asemeni, o susținere neîntemeiată, pentru că fiecare dintre cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă.
Astfel, reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus de către salariat, ci acordarea aceleiași valori, calculată la momentul plății efective.
Caracterul compensatoriu al actualizării constă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperită de dobânda legală pentru că, în realitate, este vorba despre aceeași valoare, salariul raportându-se mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu.
Pe de altă parte, dobânda legală reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații bănești, nu o sancțiune împotriva fenomenului de devalorizare a puterii de cumpărare în perioada în care este plătit salariul.
Prin urmare, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea în funcție de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, deci prima reprezintă o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), ori natura juridică diferită a acestor modalități de acoperire a prejudiciului justifică cererea de acordare a dobânzii legale aferentă sumelor datorate reclamantei cu titlu de drepturi salariale restante.
Nefondată este și susținerea referitoare la aplicarea unor norme legale neincidente litigiului pentru că, așa cum s-a arătat expres în considerentele anterioare, ca și în cele ale instanței de fond, prevederile legale pe care s-a întemeiat soluția admiterii acțiunii sunt cele ale art.1082 și art.1088 din vechiul Cod civil, care își găsesc corespondența în reglementarea stabilită prin art.1531 alin.1 și alin.2 teza I și art.1532 alin.1 din noul Cod civil, ori aceste norme legale au fost indicate și în acțiunea reclamantei.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1606, pronunțată de Tribunalul C. la data de 21.07.2015 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. D. A., cu domiciliul procesual ales la Tribunalul București, cu sediul în București, sector 3, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.01.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
I. B. M. G.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond A.N.
Tehnored.dec.jud.IB/26.02.2016
gr.AB/4 ex.
Emis 2 .> azi, 04.03.2016
| ← Pretenţii privind drepturi salariale rezultate din includerea... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 6/2016. Curtea... → |
|---|
