Invocarea unor noi motive de nelegalitate a deciziei de concediere direct în apel. Inadmisibilitate conform art. 478 alin. 3 NCPC
Comentarii |
|
Prin invocarea unor motive noi de nelegalitate a deciziei de concediere direct în apel, fără ca acestea să fi fost invocate şi implicit analizate în primă instanţă, este evident că se tinde la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, care are în vedere atât regula de drept invocată, cât şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă este aplicată.
Invocarea unor noi aspecte cu relevanţă sub aspectul caracterului real şi serios al desfiinţării locului de muncă se circumscrie unor noi motive de nelegalitate a deciziei de concediere, ce ar trebui analizate prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a probelor administrate, fiind evident aşadar că acestea sunt incluse în noţiunea de cauză a acţiunii, exced explicaţiilor permise de art. 478 alin. 4 şi, prin urmare, nu sunt permise direct în apel.
Prin sentinţa civilă nr. 763 de la 05 iunie 2014 Tribunalul O. a respins contestaţia formulată de reclamantul M. D., pârâta H-S. SA - Sucursala pentru Reparaţii şi Servicii S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia contestată, nr. 26/18.11.2013 (f. 3-5), s-a luat măsura concedierii reclamantului în temeiul art. 65 şi urm. din Codul muncii, măsura fiind determinată de desfiinţarea postului ocupat de salariat, economist (ec. în economie generală) în cadrul Compartimentului Contracte, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii.
La baza acestei măsuri a stat Strategia globală de restructurare economico-financiară a SC H. S. SA nr. 1011/18.02.2013 (f. 73-76), avizată prin Hot. Consiliului de Administraţie nr. 3/21.02.2013 (f. 77) şi aprobată prin Hotărârea AGA nr. 3/11.04.2013 (f. 82). Prin aceasta s-a dispus desfiinţarea a 20 posturi - concedieri individuale la nivelul lunii aprilie 2013, „determinată de necesitatea reorganizării activităţii în sensul restrângerii acesteia, în scopul administrării societăţii pe principiul rentabilităţii şi eficienţei economice, în scopul realizării unui management performant, cu diminuarea costurilor, iar pentru rentabilizarea acesteia, concret s-a impus desfiinţarea unor posturi/locuri de muncă, printre care şi cel al reclamantului, în vederea încadrării în numărul de personal aprobat prin noua structură organizatorică cât şi în BVC/2013, pe baza analizei realizate la nivelul conducerii”.
Prin notificarea nr. 2269/11.04.2013 (f. 137), reclamantul a fost notificat cu privire la intenţia angajatorului, fiindu-i acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare, în temeiul art. 75 Codul muncii. în perioada de preaviz, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că decizia de concediere a fost emisă după încetarea motivelor care au determinat suspendarea contractului.
în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv lipsa dovezilor privind caracterul individual sau colectiv al concedierii, s-a apreciat că nu au putut fi reţinute, având în vedere faptul că pârâta a dovedit faptul că reclamantul a fost concediat în cadrul unei concedieri individuale şi nu colective. Astfel, potrivit art. 68 alin.l lit. b), Codul muncii prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de: b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi.
Organigrama aprobată prin HCA nr. 4/04.03.2012 prevede un număr de 221 de locuri de muncă din care au fost suprimate 20 posturi, astfel că nu ne aflăm în prezenţa unei concedieri colective pentru a fi necesară respectarea procedurii prevăzute de art. 68-74 Codul muncii.
Cu privire la motivul de nulitate a deciziei contestate referitor la nerespectarea art. 76 Codul muncii, în sensul că decizia nu conţine motivele care au determinat concedierea, s-a reţinut că nici acest motiv nu este întemeiat.
Astfel, în art. 1 din decizia contestată se menţionează motivul concedierii reclamantului - ca urmare a desfiinţării postului deţinut, iar la art. 2 sunt menţionate motivele de fapt ale concedierii: situaţia contractelor de lucrări şi prestări servicii pentru anul în curs din care rezultă venituri mai mici decât cele estimate ca fiind necesare desfăşurării activităţii societăţii; raportul economic din perioada anterioară din care rezultă scăderea veniturilor şi limitarea posibilităţii dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri; necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul SC H. S. SA, care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni ale anului 2013; desfiinţarea postului/locului de muncă se impune ca o măsură efectivă cu cauze reale şi serioase.
în ceea ce priveşte motivul de nulitate întemeiat pe lipsa capacităţii sucursalei de a emite decizia de concediere, s-a reţinut că, potrivit art. 205 alin.l Cod civil, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor. Noua societate s-a înregistrat la data de 05.08.2013, iar, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Soc. H. - S. SA, aprobat prin Hot. CA nr. 2 pct. 2/07.08.2013, printre atribuţiile directorului de sucursală intră şi selectarea, angajarea, promovarea şi concedierea personalului ce intră în competenţa sa de numire acordată de DG. în acelaşi sens, a fost emisă decizia nr.33/18.08.2013 (f. 121).
Cum pârâta a depus la dosar deciziile de numire în funcţie a directorului de sucursală la Societatea H. - S. S.A., Sucursala pentru Reparaţii şi Servicii S. - în persoana numitului V.B.N.,, semnatarul deciziei contestate şi, implicit, reprezentantul legal al angajatorului, fiind persoana căreia i s-au delegat astfel de atribuţii, s-a apreciat că acest motiv de nulitate este neîntemeiat. Susţinerea reclamantului în sensul că la data emiterii deciziei contestate -18.11.2013 - această persoană nu mai avea calitatea de reprezentant legal al angajatorului nu a putut fi reţinută având în vedere decizia nr. 110/07.11.2013 (fila 123).
în ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat prin concluziile scrise, întemeiat pe dispoziţiile art. 76 Codul muncii (art.74 în forma anterioară), respectiv încălcarea de către angajator a obligaţiei imperative de a oferi salariatului concediat un loc de muncă vacant în societate, compatibil cu pregătirea sa profesională, instanţa a apreciat că nici acest motiv nu a putut fi reţinut în cauză, având în vedere că asupra acestui aspect s-a pronunţat ÎCCJ, prin decizia nr. 6/2011, dată în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplică în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii. Dispoziţiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, prevăd la alin. 1 că, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi pentru motivul prevăzut la art. 56 lit. e), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii.
Dispoziţiile art. 64 din Codul muncii au în vedere numai situaţiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d) şi la art. 56 lit. e) din Codul muncii.
Din interpretarea acestor texte de lege a rezultat că decizia de concediere trebuie să conţină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive care ţin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională, precum şi în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
Art. 64 alin. 1 din Codul muncii are caracter de excepţie, de strictă interpretare, astfel că orice extindere a sferei situaţiilor avute în vedere de art. 64 din Codul muncii în care dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegală.
Ca atare, dispoziţiile legale înscrise în art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse şi la situaţiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Legiuitorul nu se referă şi la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desfiinţării locului de muncă în această situaţie, angajatorului nu îi revine obligaţia de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.
Analizând decizia nr. 26/18.11.2013, sub aspectul temeiniciei acesteia, s-a reţinut că la baza măsurii concedierii a stat desfiinţarea locului de muncă deţinut de reclamant prin adoptarea unei noi organigrame.
Potrivit art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Prin reorganizarea unei unităţi în temeiul art. 65 Codul muncii se înţelege orice modificare a structurii interne a angajatorului şi orice măsură de ordin organizatoric, singurul îndreptăţit să decidă acest lucru fiind angaj atomi.
Este necontestată împrejurarea că instanţa nu a putut cenzura măsura luată de angajator din perspectiva oportunităţii acesteia, dar poate analiza măsura sub aspectul caracterului real, efectiv şi serios.
Pentru ca o cauză să fie reală şi serioasă este necesar să aibă un caracter obiectiv, respectiv să nu aibă legătură cu persoana salariatului (art. 65 alin. 1 Codul muncii).
în speţă, măsura concedierii a fost dispusă în aplicarea Strategiei globale de restructurare economico-financiară a SC H. S. SA nr. 1011/18.02.2013.
în urma unei analize privind starea financiară a societăţii s-a constatat că veniturile realizate în luna ianuarie 2013 sunt mai mici decât media lunară necesară pentru realizarea propunerii anuale de venituri, astfel că s-a propus reducerea cheltuielilor de personal, reducerea locurilor de muncă prin pensionări anticipate şi concedieri individuale, dar şi alte măsuri de diminuate a drepturilor prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Pârâta a dovedit faptul că măsura concedierii reclamantului face parte din proiectul de rentabilizare şi eficientizare a societăţii, astfel încât a dovedit cauza reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă.
Pentru a reţine cauza reală şi serioasă a reorganizării, nu este necesară dovedirea de către angajator a existenţei unor dificultăţi economice ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea. Deşi a susţinut reclamantul că societatea nu se află în declin economic nu a făcut nici o dovadă în acest sens astfel că nu s-a putut reţine această susţinere.
în consecinţă, pentru motivele expuse, instanţa a constatat că prezenta concediere are un caracter obiectiv, realizarea obiectivelor propuse de reducere a cheltuielilor, redimensionarea organigramei în scopul obţinerii unui rezultat financiar cât mai bun.
în privinţa caracterului real al reorganizării s-a reţinut că din compararea organigramelor înainte şi după concediere, respectiv Organigrama aprobată prin HCA nr. 4/04.03.2013 şi Organigrama nr. 11/20.11.2012 a rezultat că postul reclamantului a fost desfiinţat.
în cadrul Compartimentului Contracte au existat 2 posturi, conform statului de funcţii aferent Organigramei aprobată de HCA nr. 11/20.11.2012 (f. 85), din care a fost desfiinţat 1 post propus prin pct. 13 din anexa la Strategia globală de restructurare economico-financiară.
Prin Hotărârea nr. 4/04.03.2013 a fost aprobată noua structură organizatorică a societăţii cu un număr de 221 posturi. Din Organigrama aflată la fila 83 dosar a rezultat că în urma aplicării măsurii a rămas după concediere un post.
Pârâta a făcut dovada fără echivoc a faptului că procedura de concediere a vizat un post din cadrul Compartimentului Contracte. Faptul că în noua structură de personal nu mai există locul de muncă deţinut de reclamant reprezintă dovada clară a împrejurării că restructurarea este reală.
Faptul că la data finalizării procesului de fuziune - 05.08.2013 reclamantul a fost preluat de noua societate nu conduce la concluzia că nu a avut loc o reorganizare reală, pârâta fiind obligată să respecte interdicţia de a concedia salariaţii aflaţi în incapacitate de muncă (art.61 Codul muncii). Astfel că în statul de funcţii valabil la data de 19.11.2013 (după concedierea efectivă) este prevăzut 1 post în cadrul Biroului Contracte, dintr-un total de 214 posturi (f. 86).
Postul ocupat de reclamant nu se mai regăseşte în organigrama pârâtului, astfel că desfiinţarea postului acestuia a fost efectivă şi a avut la bază un motiv obiectiv conform celor arătate anterior.
Prin urmare, măsura concedierii a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi în consecinţă a fost respinsă contestaţia împotriva deciziei nr. 26/18.11.2013, ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului a arătat că prin sentinţa apelată i s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.26/18.11.2013 emisă de H. -S. SA-Sucursala pentru Reparaţii şi Servicii S. ca neîntemeiată.
în temeiul art.480 alin .2 Cod procedură civilă, solicită admiterea apelului, iar în prima teză, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, reprezentând obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale compensatorii prevăzute de art.4120 din Contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate în sumă reactualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi dobânzile aferente plăţilor compensatorii prevăzute de art.4120 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, calculate de la data încetării contractelor individuale de muncă până la data plăţii efective şi consideră că doar pentru trimiterea cauzei spre rejudecare nu ar fi privat de un grad de jurisdicţie, potrivit art.480 alin.3 Cod procedură civilă.
într-o altă teză, solicită admiterea apelului şi pe fond admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.
Solicită, în baza art.470 alin.l lit.d Cod procedură civilă, încuviinţarea probei cu înscrisuri, respectiv adresa nr.4496/2.06.2014, emisă de ITM O. prin care face dovada că pârâta a efectuat angajări, dovedind astfel că acea cauză reală şi serioasă a reorganizării invocate de pârâtă ca motiv al concedierii sale, nu există.
Consideră că instanţa de fond a făcut o apreciere unilaterală, superficială şi eronată a materialului probator administrat în speţa dedusă judecăţii, motivat de faptul că a dat eficienţă doar materialului probator administrat de pârâtă.
Susţine că, dacă s-ar fi analizat Strategia de Restructurare Economico-Financiară a SC H. SA S. nr.1011/18.02.2013 în baza căreia s-au făcut concedierile se putea observa ca Organigrama nr.4/04.03.2013 a fost aprobată ulterior aprobării acestei Strategii de restructurare şi mai mult decât atât BVC pentru anul 2013 pe baza căruia a fost elaborată Strategia de restructurare a fost ulterior aprobat în data de 23.08.2013, deci după 6 luni de la aprobarea Strategiei de restructurare. Dacă această Strategie de Restructurare a avut la bază două înscrisuri, BVC şi organigrama nr.4/04.03.2013 care au fost emise ulterior acestei strategii consideră că nu s-a dovedit caracterul efectiv al concedierii sale. în condiţiile în care BVC-ul anului 2013 a fost publicat în Monitorul oficial la data de 23.08.2013 doar după această dată conducerea societăţii putea realiza Strategia de Restructurare şi să efectueze concedieri.
Arată că, după analizarea statului de funcţii aferent organigramei nr.4/4.03.2014 se va putea observa că numărul salariaţilor nu este identic şi de aceea insistă să se depună acest stat de funcţii.
Apelantul a mai susţinut că intimata-pârâtă probabil va spune cu rea-credinţă că nu există tocmai pentru a nu se putea observa aceste diferenţe, însă insistă să fie depus. Dacă pârâta nu vrea să-l depună, toate susţinerile sale sunt astfel dovedite.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, în primă teză solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele indicate mai sus, iar în teză subsidiară solicită admiterea apelului şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, potrivit dispoziţiilor art. XV din Legea nr. 2/2013.
La data de 03.11.2014 intimat a depus întâmpinare solicitând admiterea excepţiei lipsei reprezentării; respingerea cererii de apel ca neîntemeiată şi în consecinţă menţinerea sentinţei apelată pronunţată de Tribunalul O. ca fiind legală şi temeinică, iar în subsidiar, respingerea petitului privind acordarea ajutorului de concediere prevăzut de art.4.120 din CCM.
Apelul este nefondat, faţă de următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul apelant a investit instanţa cu un capăt de cerere principal - contestaţie împotriva deciziei nr. 26/18.11.2013 (inclusiv cererile accesorii vizând repunerea în situaţia anterioară şi plata drepturilor salariale aferente, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală) - şi un capăt de cerere subsidiar - obligarea pârâtelor la plata drepturilor băneşti cuvenite conform art. 4.120 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în eventualitatea în care contestaţia va fi respinsă.
Prin sentinţa apelată, deşi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 26/18.11.2013, prima instanţă a lăsat într-adevăr nesoluţionată cererea privind plata drepturilor salariale compensatorii prevăzute de art. 4.120 din Contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate.
Omisiunea pronunţării asupra acestei cereri putea fi remediată însă doar prin procedura prevăzută de art. 444 Noul Cod procedură civilă referitoare la completarea hotărârii, şi nu prin intermediul căii de atac promovate împotriva acestei sentinţe, faţă de dispoziţiile art. 445 Noul Cod procedură civilă, conform cărora îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444 Noul Cod procedură civilă.
în ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţionarea pe fond a contestaţiei, a reţinut Curtea că, prin motivele de apel, apelantul a contestat caracterul real şi serios al concedierii prin prisma mai multor aspecte: efectuarea de noi angajări de către pârâtă după concediere, aprobarea Organigramei nr. 4/04.03.2013 ulterior aprobării Strategiei de Restructurare Economico - Financiară a SC H SA S. nr. 1011/18.02.2013, aprobarea şi publicarea în Monitorul Oficial a BCV aferent anului 2013 la data de 23.08.2013, ulterior deci aprobării Strategiei nr. 1011/18.02.2013, existenţa unor contradicţii între numărul salariaţilor din Organigrama nr. 4/04.03.2013 şi statului de funcţii aferent acesteia.
Prin urmare, prin prisma limitelor caracterului devolutiv al apelului, consacrat de dispoziţiile art. 477 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, Curtea a analizat legalitatea sentinţei doar sub aspectul motivelor de nelegalitate a deciziei de concediere care au fost reiterate prin motivele de apel.
De asemenea, în ceea ce priveşte criticile referitoare la aprobarea Organigramei nr. 4/04.03.2013 ulterior aprobării Strategiei Globale de Restructurare Economico - Financiară a
SC H. S. SA nr. 1011/18.02.2013, aprobarea şi publicarea în Monitorul Oficial a BCV aferent anului 2013 la data de 23.08.2013, ulterior deci aprobării Strategiei nr. 1011/18.02.2013, existenţa unor contradicţii între numărul salariaţilor din Organigrama nr. 4/04.03.2013 şi statului de funcţii aferent acesteia, a reţinut Curtea că acestea nu au fost invocate nici prin cererea de chemare în judecată iniţială, nici prin concluziile scrise.
Potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. 3 Noul Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
Ori, prin invocarea unor motive noi de nelegalitate a deciziei de concediere direct în apel, fără ca acestea să fi fost invocate şi implicit analizate în primă instanţă, este evident că se tinde la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, văzută atât ca regulă de drept invocată, cât şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă este aplicată.
Astfel, invocarea unor noi aspecte cu relevanţă sub aspectul caracterului real şi serios al concedierii se circumscrie unor noi motive de nelegalitate a deciziei de concediere, ce ar trebui analizate prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a probelor administrate pentm dovedirea acestora, fiind evident aşadar că acestea sunt incluse în noţiunea de cauză a acţiunii, exced explicaţiilor permise de art. 478 alin. 4 şi, prin urmare, nu sunt permise direct în apel.
Analizând aşadar în limitele anterior precizate criticile apelantului privind caracterul real şi serios al concedierii, a reţinut Curtea că potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, concedierea pentm motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Referitor la interpretarea acestor dispoziţii legale, în primul rând angajatorul are libertatea de a dispune cu privire la reorganizarea activităţii sale în scopul creşterii eficienţei, inclusiv prin stabilirea organigramei în funcţie de necesarul de personal.
în acelaşi timp însă, pentm a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatomlui, legiuitorul a impus cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie nu numai efectivă, dar şi justificată de o cauză reală şi serioasă, în sensul de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate, care să impună într-adevăr această măsură.
în sensul art. 65 alin.2 din Codul muncii, cauza este reală, atunci când are un caracter obiectiv, adică există cu adevărat, şi serioasă atunci când urmăreşte exclusiv îmbunătăţirea activităţii, independent de persoana salariatului.
Cu privire la caracteml real şi serios al măsurii, a reţinut Curtea că la baza măsurii concedierii, conform deciziei contestate, s-a aflat Strategia Globală de Restmcturare Economico-Financiară a SC H S SA nr. 1011/18.02.2013, avizată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/21.02.2013 şi aprobată prin Hotărârea AGA nr. 3/11.04.2013.
Prin aceasta strategie s-a dispus, printre alte măsuri luate în scopul eficientizării activităţii, şi desfiinţarea a 20 posturi - concedieri individuale la nivelul lunii aprilie 2013, măsură „determinată de necesitatea reorganizării activităţii în sensul restrângerii acesteia, în scopul administrării societăţii pe principiul rentabilităţii şi eficienţei economice, în scopul realizării unui management performant, cu diminuarea costurilor (...) pe baza analizei realizate la nivelul conducerii”.
în Anexa la acest înscris, cuprinzând posturile/locurile de muncă desfiinţate, la poziţia 13, s-a menţionat şi funcţia şi respectiv locul de muncă al reclamantului - economist (ec. în economie generală) la Compartimentul Contracte.
Decizia de concediere nr. 26/18.11.2013 s-a emis ulterior Hotărârii nr. 3/21.02.2013 a Consiliului de Administraţie şi respectiv Hotărârii nr. 3/11.04.2013 a AGA, prin care a fost avizată şi respectiv aprobată Strategia nr. 1011/18.02.2013, dar şi ulterior aprobării noii Organigrame prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4/04.03.2013, împrejurări faţă de care nu prezintă relevanţă avizarea Strategiei nr. 1011/18.02.2013 anterior aprobării noii
Organigrame nr. 4/04.03.2013 şi respectiv efectuării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege (publicarea în Monitorul Oficial a bugetului de venituri şi cheltuieli).
Susţinerile apelantului referitoare la angajările efectuate de intimata pârâtă în perioada august - noiembrie 2013 nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, în condiţiile în care din adresa nr. 4496/02.06.2014 emisă de ITM Olt, depusă de apelant în apel (fila 5) rezultă însă faptul că în perioada respectivă s-au făcut angajări la SC H S SA B. şi nu la nivelul Sucursalei S.
Dimpotrivă, potrivit adresei nr. 7221/21.11.2014 emisă de ITM O. (fila 36 dosar apel) în perioadele 01.02.2013 - 05.08.2013 şi respectiv 05.08.2013 - 19.11.2014, la nivelul Sucursalei S. (fosta filială) nu s-au făcut angajări, cu excepţia unui director de sucursală, angajat prin contractul nr. 1/05.08.2013 şi căruia în prezent i-a încetat contractul.
Angajarea acestuia s-a făcut în contextul fuzionării celor 8 societăţi - inclusiv SC H SA - Filiala pentru Reparaţii şi Servicii „H” S. - în SC FI S SA şi transformării celor 8 filiale în sucursale ale noii societăţi (fără personalitate juridică), urmată de înfiinţarea unui post cu atribuţii de conducere la nivelul sucursalei, fără aşadar a se putea reţine că prin aceasta s-ar aduce caracterului real şi serios al desfiinţării postului, cu atât mai mult cu cât postul pe care s-a făcut angajarea avea o natură diferită de cel ocupat anterior de contestatorul apelant.
Desfiinţarea postului ocupat de apelantul contestator a fost şi efectivă, aşa cum rezultă din compararea organigramelor anterioare şi ulterioare concedierii, din 20.11.2012 şi respectiv din 04.03.2013 şi 19.11.2013
Faţă de aceste considerente, reţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
(Decizia nr. 774 din 12 Februarie 2015 - Secţia I civilă, rezumat judecător Ţârlea Mirela Cristina)
Depăşirea termenului legal de contestare a deciziei de... → |
---|