Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 735/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 4717/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 735
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - P. B.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. TG-J., cu sediul în Tg.J., b.dul C. B., nr. 19,județul Gorj, împotriva sentinței numărul 5088 din data de 28 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul C. I., cu domiciliul în Tg.J.. ., ., ., cu pârâții L. DE M. ȘI ARTE PLASTICE C. B., cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, cu sediul în Tg.J., .-134, județul Gorj, având ca obiect drepturi bănești reîncadrare salarială.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- apelantul pârât C. L. TG-J., prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă formulată de apelantul pârât C. L. TG-J. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
1. Prin sentința nr. 5088 din data de 28 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Tg-J., invocată de acest pârât.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I., cu domiciliul în Tg-J., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții L. DE M. ȘI ARTE PLASTICE ,,C. B.” TG-J., cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj, C. L. TG-J., cu sediul în Tg-J., ..19, județul Gorj și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, cu sediul în Tg-J., .-134, județul Gorj.
A fost obligat pârâtul L. de M. și Arte Plastice Tg-J. să emită decizie de reîncadrare a reclamantului în temeiul Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010 având în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința civilă nr. 956 din 05.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj.
A fost obligat pârâtul L. de M. și Arte Plastice Tg-J. să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cuvenite pe perioada 01.01._11, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul C. L. Tg-J. să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere că s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive de către pârâtul C. L. Tg-J., instanța a analizat-o cu precădere, potrivit art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art.1 alin. 2 din Regulamentul-cadru de înființare, organizare și funcționare a centrelor școlare pentru educație incluzivă aprobat prin Ordinul nr. 5418/2005 emis de Ministrul Educației și Cercetării, Centrul școlar pentru educație incluzivă este o unitate de învățământ cu personalitate juridică din rețeaua școlară. Dispozițiile art. 19 din același regulament prevăd că finanțarea acestor centre este asigurată de la bugetele județelor, precum și din alte surse legal constituite. Cum C. L. Tg-J. administrează bugetul acestui județ, instanța a reținut că în mod corect acțiunea a fost formulată împotriva pârâților L. de M. și Arte Plastice ,,C. B.” Tg-J. și C. L. Tg-J., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta din urmă fiind neîntemeiată.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul C. I. este salariat în cadrul pârâtului L. de M. și Arte Plastice ,,C. B.” Tg-J..
Prin sentința nr.956/05.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanți din care face parte și reclamantul, fiind obligați pârâții L. de M. și Arte Plastice ,,C. B.” Tg-J. și C. L. Tg-J. la plata sumelor cuvenite rezultând din diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09, sumele urmând a fi aplicate la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Ordonanța de Urgenta nr. 15/2008, art. 1, alin.1, lit. b, coeficientul de multiplicare pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare au fost majorate cu 10 % începând cu 1.01.2008, fata de nivelul din 31.12.2007, iar începând cu data de 1.10.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic urma sa fie de 400.00 lei.
Prin Ordonanța de Urgenta nr. 136/2008 s-a prevăzut ca in perioada octombrie-decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ se stabilește astfel: 299,933 lei pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1, alin.1, lit. c din OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, iar valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ stabilita prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, in toate anexele, coeficientul de multiplicare 1,000 fiind de 299,933 lei pe întreaga durata a anului 2009.
Sentința mai sus menționată este irevocabilă.
Așa cum rezultă din adresa nr. 667/18.04.2013 a L. de M. și Arte Plastice ,,C. B.” Tg-J., o nouă dispoziție de reîncadrare nu a mai fost emisă.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009 prevăd că reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. De asemenea art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 prevede că personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Cum în luna decembrie 2009, salariul reclamantei trebuia să fie calculat în funcție de prevederile Legii nr. 221/2008, așa cum s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă, instanța a constatat că la încadrarea acesteia dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009 nu au fost respectate, iar reclamantul a fost prejudiciată, drepturile salariale fiind eronat stabilite.
Mai mult decât atât prin Decizia nr. 11/2012, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C., stabilind că: “(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.”
Pe de altă parte, în anul 2011 salarizarea personalului plătit din fondurile publice a fost reglementă de Legea nr. 285/2010, iar la art. 1 alin. 1 din această lege se menționează faptul că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Alineatul 3 al articolului 1 reglementează modalitatea de stabilire a cuantumului brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Se constată, astfel, că în luna decembrie 2010 salariul reclamantei trebuia să fie stabilit pornind de la aplicarea corectă a art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009, situație în care în luna decembrie 2010 drepturile salariale trebuiau să includă drepturile stabilite prin sentința nr. 956/05.04.2010 pronunțată în dosarul nr._, însă aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către angajator.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Instanța a amintit totodată că la data de 14.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr.63/2011, care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic și personalul didactic auxiliar din învățământ, ce nu a mai avut în vedere drepturile rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, astfel că, pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2011 nu se mai justifică acordarea drepturilor salariale solicitate pentru perioada 14.05._11.
Ca atare, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii în sensul că a fostobligat pârâtul L. de M. și Arte Plastice ,,C. B.” Tg-J., în calitate de angajator, să emită o nouă decizie privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului începând cu data de 24.04.2010, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr.956/05.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .
D. fiind că reclamantul a fost privat de drepturile sale, pârâtul L. de M. și Arte Plastice ,,C. B.” Tg-J. a fost obligat să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale astfel stabilite și cele primite în perioada 24.04._11, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar pârâtul C. L. Tg-J. să aloce sumele necesare, s-au respins pretențiile reclamantei pentru perioada 01.01._10 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel pârâtul C. L. TG-J., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Criticile formulate de recurentul pârât C. L. TG-J. sunt în esență următoarele: în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Tg J., în condițiile în care angajatorul este unitatea de învățământ căreia îi revine obligația de a calcula și plăti salariile și celelalte drepturi bănești și cu care s-a încheiat contract individual de muncă. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin fonduri alocate prin bugetele locale, de la bugetul de stat și alte surse (de bază și complementare). C. local doar distribuie aceste sume alocate de la bugetul de stat pentru învățământ, în condițiile în care bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual de fiecare unitate de învățământ și când se impun corecții bugetare, directorul unității are anumite obligații legale în acest sens, care nu au fost îndeplinite.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit Codului Muncii, așa cum rezultă din disp. art. 266 CM.
Pot fi părți în conflictele de muncă: salariații, angajatorii, dar și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă, potrivit art. 267 lit. a, b și d CM, deci atunci când există un anumit raport obligațional care justifică pronunțarea unei hotărâri judecătorești opozabilă părților între care s-a născut acest raport.
Obligația de plată a drepturilor salariale către personalul didactic, este o obligație complexă, care cuprinde în conținutul său obligații legale distincte ce aparțin unor titulari diferiți, iar fiecare dintre aceștia este ținut de îndeplinirea obligației proprii, în lipsa căreia nu se poate obține rezultatul legal urmărit, respectiv plata salariului, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Astfel, angajatorul are o obligație legală și contractuală de a plăti salariul, autoritățile locale – deliberative și executive, au obligația legală de a asigura fonduri pentru școlile din invățământul preuniversitar de stat, inclusiv cu această destinație, iar acestor obligații le corespunde în mod corelativ, dreptul cadrului didactic de a primi salariul, ca echivalent al muncii prestate în cadrul școlii situată într-o anumită unitate administrativ-teritorială.
Anterior anului 2001, potrivit disp. art. 167 alin. 1 din Legea 84/1995, Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat.
Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat s-a asigurat din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășurau activitatea potrivit art. XIII alin. 1 OUG 32/2011 ( fiind aprobate și Norme Metodologice în acest sens prin HG 538/2001 în baza art. XIII alin. 5). Odată cu modificarea Legii 84/1995 prin Legea 713/2001, potrivit art. 167 alin. 1, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat s-a facut descentralizat prin bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București sau prin bugetele locale
Începând cu anul 2004 odată cu modificarea Legii 84/1995 prin Legea 354/2004, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. (Art. 167 alin.1, alin. 3 teza II, alin. 5 – finanțare de baza, inclusiv cheltuieli de personal)
În prezent, asigurându-se o continuitate în sensul celor arătate în precedent, potrivit disp. art. 104 alin. 1 lit. a Legea 1/2011 – Legea educației naționale, finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, prin bugetele locale, pentru mai multe categorii de cheltuieli, printre care și cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
De asemenea, conform disp. art. 103 alin. 2 din același act normativ, consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat.
În aceeași ordine de idei, în baza art. 104 alin. 3 și 4 din Legea 1/2011, prin HG 1274/2011 s-a elaborat și metodologia dată în aplicarea legii, care se referă punctual și la finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, fiind detaliate atribuțiile unităților de învățământ cu personalitate juridică, ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, precum și termenele și procedurile de urmat pentru asigurarea fondurilor necesare, așa cum rezultă din disp. art. 1 alin.1, art. 4 alin.1 -2, art. 5 alin. 1 și 6, art. 6
Deci, calitatea procesuală pasivă a consiliului local - organ deliberativ și a Primarului – organ executiv, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea administrației publice locale Republicată nr. 215 din 23 aprilie 2001, este conferită de atribuțiile legale ale acestor autorități așa cum s-a arătat în precedent, dar și în raport și cu acest din urmă act normativ, după cum urmează,
Art. 36 alin. 2 lit. d, alin. 6 lit. a pct. 1 - consiliul local în exercitarea atribuțiilor, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Art. 36 alin 4 - în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 2 lit. b, consiliul local: aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
Art. 63 alin. 4 - lit. a și b. - în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local
Art. 63 alin. 5 lit. c - în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. d, primarul ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 36 alin. 6 lit. a – d (deci și educația)
În concluzie, prima instanță a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale invocată în cauză.
Oricum se reține că prin hotărârea pronunțată la fond, apelantul nu a fost obligat la calculul și plata drepturilor, ci doar la alocarea fondurilor.
Curtea constată că apelantul nu a formulat critici pe fondul cauzei privind existența și întinderea drepturilor salariale solicitate.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă niciun motiv de anulare ori schimbare a sentinței în condițiile de examinare impuse de art. 479 alin. 1 teza I Noul Cod procedură civilă, nici motive de apel de ordine publică dintre cele care se ridică în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta, potrivit art. 479 alin.(1) teza II Noul Cod de procedură civilă, în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul C. L. TG-J., cu sediul în Tg.J., b.dul C. B., nr. 19,județul Gorj, împotriva sentinței numărul 5088 din data de 28 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul C. I., cu domiciliul în Tg.J.. ., ., ., cu pârâții L. DE M. ȘI ARTE PLASTICE C. B., cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, cu sediul în Tg.J., .-134, județul Gorj, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2014.
Președinte, T. R. | Judecător, P. B. | |
Grefier, S. C. |
Red. jud. T.R.
Tehn. S.C. 6 ex.
11.04.14
Jud.fond: M.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 793/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|








