Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2141/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2141/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 12270/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2141
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător M. L.
Grefier M. V. A.
****************************
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta D. A. S., având CNP_, cu domiciliul în C., Bld.Dacia, nr.90, ., ., împotriva sentinței civile nr. 735 din 17.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. ȘCOLAR A. MACEDONSKI MELINEȘTI, cu sediul în loc.Melinești, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Noul Cod procedură civilă, după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 735 din 17.02.2014 a admis în parte cererea formulată de reclamanta D. A. S., în contradictoriu cu pârâtul G. ȘCOLAR A. MACEDONSKI MELINEȘTI.
A obligat unitatea școlară pârâtă să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile, definitive și irevocabile nr.4307/2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 și nr.4021/2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este salariata unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.
Prin sentința nr.4307/28.03.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 a fost admisă acțiunea și obligată pârâta unitatea școlară să calculeze și să plătească reclamantei-membră de sindicat diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului 2010 cuvenită potrivit dispozițiilor legii în vigoare, anterior Legii nr.118/2010 și cea efectiv plătită și respinsă cererea privind asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate.
Prin sentința nr.4021/15.12.2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, a fost admisă în parte acțiunea și obligat pârâtul G. Școlar A. Macedonski Melinești să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 15.12.2009, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective și respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor pentru viitor.
Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea pârâtului să-i plătească dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civilă nr.4307/28.03.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 și sentinței civile nr.4021/15.12.2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, definitive și irevocabile, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Instanța a apreciat că dobânda legală poate fi acordată reclamantei, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1530 si urm. din NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că dobânda legală solicitată de reclamantă este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentintei nr.4307/28.03.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 și sentinței civile nr.4021/15.12.2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. A. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare apelanta arată că în mod corect dobânda i se cuvine începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, prin sentința civilă nr. 4307/2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2010 și nr.4021/2009 pronunțată în dosar nr._/63/2009 pârâta a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării, prevăzute de Legea cadru nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11 actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
În drept, nu a indicat temeiul legal.
Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea îl apreciază a fi nefondat, urmând să îl respingă ca atare, pentru următoarele considerente:
Reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei unitate școlară la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești.
Sumele prevăzute în titlul executoriu - hotărâri judecătorești - reprezintă drepturi salariale datorate de către angajator într-o anumită perioadă de timp și neachitate de către acesta.
Prin OUG nr. 71/2009, s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între anii 2010 și 2012.
Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective.
Potrivit art. 166 din Codul muncii republicat (anterior art. 161), salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că „ Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Art. 171 (1) din Codul muncii republicat (anterior art. 166) stabilește că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1082 cod civil, potrivit cărora debitorul este obligat la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și dispozițiile art.1088 cod civil, care dispun că pentru obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat, având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
În ceea ce privește data de la care se datorează dobânda, se constată următoarele:
Așa cum rezultă atât din OUG nr. 71/2009, cât și din redactarea Legii 230/2011, prin cele două acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedură de plată eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea însăși a dreptului ce se prescrie.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite printr-o hotărâre judecătorească, respectiv o despăgubire, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru neexecutarea creanțelor stabilite în titlul executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
Deci pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanta are titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența noului Cod civil, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor, respectiv art. 1073 cod civil și art. 1082 Cod civil, care trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, Curtea reține că reclamanta, în calitate de creditoare este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art. 3711 Cod procedură civilă, executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta, prin actele normative menționate mai sus este împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
În condițiile în care în speță, debitorul nu este de drept în întârziere (neaflându-se în nici una din ipotezele prevăzute de art. 1079 Cod civil) și nu este vorba de o creanță pentru care după lege să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 1088 alin. 2 Cod civil, aceste daune interese sunt datorate de la data când sunt solicitate prin cererea de chemare în judecată, și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă.
In consecință, în mod corect, Tribunalul a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii.
Pentru considerentele expuse, apelul este nefondat și în baza art. 480 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta D. A. S., având CNP_, cu domiciliul în C., bld.Dacia, nr.90, ., ., jud.D., împotriva sentinței civile nr. 735 din 17.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. ȘCOLAR A. MACEDONSKI MELINEȘTI, cu sediul în loc.Melinești, jud. D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2014
Președinte, S. P. | Judecător, M. L. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.M.L.
Jud.fond C.C.
Teh.red. A.G./4 ex
Data:10.06.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Nulitate act. Decizia nr. 998/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








