Acţiune în constatare. Decizia nr. 2153/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2153/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 4940/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2153
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul A. V., cu domiciliul în C., ., județul D., împotriva sentinței numărul 171 din data de 19 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 5, județul D., . BUCUREȘTI, cu sediul în București, b.dul D. G., nr. 38, sector 1, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelantul reclamant A. V. personal și asistat de avocat F. G. și consilier juridic T. I. reprezentând-o pe intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C., lipsind intimata pârâtă . BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimatele pârâte au depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- intimata pârâtă . BUCUREȘTI prin întâmpinare a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
S-a învederat că nu mai sunt cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat F. G. pentru apelantul reclamant A. V. a pus concluzii de admitere a apelului pentru motivele arătate în scris, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
A arătat că cererea de chemare în judecată a avut în vedere nu numai HG 1025/2003 dar și HG 1611/2009. Instanța de fond a analizat aspectele invocate strict prin prisma dispozițiilor HG 1025/2003 ignorând în totalitate dispozițiile HG 1611/2009, dispoziții care, din punctul său de vedere, sunt incidente în cauză, în sensul că potrivit acestora funcția de mecanic auto, așa cum este definită în această hotărâre, este încadrată de drept în condiții speciale de muncă. Funcția de mecanic de locomotivă este definită, citând, ca fiind persoana capabilă și autorizată să conducă trenuri, inclusiv locomotive (...) și vehicule feroviare de întreținere, ceea ce este exact ce conduce apelantul reclamant, respectiv acesta este mecanic drezină pantograf - un vehicul vagonet cum era denumit înainte – pe care îl conduce pe calea ferată și repară firul de contact și alte aspecte. Totodată potrivit HG 1611/2009 este responsabil și în siguranța circulației feroviare.
A mai arătat că, instanța de fond practic a ignorat un text de lege care nu numai că este incident în cauză dar care și dă o definiție funcției pe care a ocupat-o și o ocupă și în prezent apelantul reclamant.
Concluzionând a solicitat admiterea apelului așa cum a fost motivat.
A învederat că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Consilier juridic T. I. reprezentând-o pe intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C. a solicitat respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul D., potrivit motivelor din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
A susținut, la interpelarea instanței referitoare la precizări în sensul ce este vehicul feroviar de întreținere și ce este mecanic drezină pantograf, că dispozițiile HG 1611/2009 invocată în apel nu privesc recunoașterea desfășurării activității mecanicilor de locomotive ca fiind desfășurată în condiții speciale, ci aprobă norme pentru certificarea mecanicilor de locomotive care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar din România. Tehnic nu cunoaște în ce constă, din câte i s-a spus, activitatea de conducător drezină este diferită de cea de mecanic locomotivă, cei care sunt încadrați la Societatea de Călători sau de Marfă.
Concluzionând a arătat că HG 1611/2009 nu are legătură cu obiectul litigiului și că activitatea desfășurată de apelant nu se încadrează în condiții speciale.
Avocat F. G. a susținut că, din cartea de muncă și din adeverințele depuse la dosar înainte ca această funcție să devină pe ștatul de funcții, mecanic drezină pantograf era mecanic vagon motor, deci acel vagon motor care se deplasează pe calea ferată și face anumite reparații.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
1. Prin sentința nr. 171 din data de 19 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Națională de Căi Ferate "C." S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate C..
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. V., cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C., cu sediul în C., ., județul D., și pârâta S.C. E. C. S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Pentru a pronunța această sentință, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Examinând cu prioritate, conf. art. 248 c.p.c. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNCF C. S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate-C., pentru cererea aferentă perioadei 01.04._04, instanța a constatat că este nefondată.
Pentru a aprecia astfel, s-a avut în vedere că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, la data de 26.03.1988, reclamantul a fost transferat în interesul serviciului la C.F.R. Secția C., în meseria de lăcătuș mecanic, iar începând cu data de 01.04.2000, a lucrat în cadrul Regionalei C.F. C. - Centrul E. C., până la data de 18.10.2004, când a fost preluat de S.C. E. C. S.A. București - Direcția Electrică C.E. C.( poz. 76 ), pârâta din cererea de față.
Susținerea pârâtei CNCF C. S.A., în sensul că în perioada analizată 01.04._04, reclamantul a fost angajatul pârâtei S.C. E. C. S.A. nu este astfel fondată, având în vedere și că înființarea Societății Comerciale E. C. S.A. a avut loc abia la data de 13.08.2004, când s-a emis H.G. nr. 1283, privind înființarea Societății Comerciale E. C. S.A., ca filială a Companiei Naționale de Căi Ferate C. S.A., în cadrul căreia a lucrat și reclamantul, începând cu data de 18.10.2004, așa cum s-a arătat anterior.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin art.20 alin.1 din Legea nr. 19/2000, care a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001, s-au prevăzut locurile de muncă în condiții speciale, alte locuri de muncă în condiții speciale, decât cele prevăzute la alin. 1 putând fi stabilite numai prin lege, așa cum prevede alin.2 al aceluiași articol.
În temeiul art.20 alin.3 din Legea nr. 19/2000, a fost adoptata H.G. nr. 1025/2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele criterii prevăzute în art.2 alin.1 din H.G. nr. 1025/2004: încadrarea locurilor de muncă în grupa I de munca, anterior datei de 1 aprilie 2001; desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă definite la art.1 lit. a); existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat masurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în munca, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; efecte asupra capacitații de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacitații de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
Din actele depuse la dosar nu reiese îndeplinirea cumulativă a acestor criterii.
Astfel, în ceea ce privește metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, aceasta include mai multe etape, care trebuie parcurse în ordinea cronologica indicată în art.3 alin.1 din H.G. nr. 1025/2004, aceste etape fiind: nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii; solicitarea de verificare a activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în condiții speciale, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se afla locul de munca respectiv sau Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de munca nominalizate, din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2 la hotărâre; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați, conform criteriului prevăzut la art.2 alin.1 lit. c), precum și a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art.2 alin.1 lit. d); efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării si interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii si al comisiilor de expertizare a capacitații de munca, pentru confirmarea criteriului stabilit la art.2 alin.1 lit. e).
Aceste etape nu au fost urmate, nu s-a dovedit parcurgerea completă.
Faptul că activitatea efectuată de către reclamant s-ar încadra în lista locurilor de muncă, prevăzută de Anexa 1 a H.G. nr. 1025/2003, în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor acestei hotărâri, nu atrage încadrarea automată, în absența îndeplinirii cumulative a criteriilor menționate și în condițiile în care nu a fost respectată metodologia prevăzuta de H.G. nr. 1025/2003.
Mai mult, potrivit art.3 alin.3 din H.G. nr. 1025/2003, în cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă, conform alin. (1) lit. c).
De asemenea, potrivit art.13 din același act normativ, angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de munca în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă, această decizie putând fi contestată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 226/2006, invocate prin întâmpinările formulate de pârâte, s-a reținut că prin acest act normativ se precizează faptul că locurile de muncă încadrate în condiții speciale, prevăzute la art.1 alin.1, sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea anexei nr. 2 a acestei legi s-a constatat că unitățile la care reclamantul și-a desfășoară activitatea nu se regăsesc între entitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.
În consecință, față de considerentele expuse, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de constatare a condițiilor speciale de muncă pentru perioada 01.01.2001– prezent, precum și capetele accesorii de cerere.
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal și motivat, a declarat apel reclamantul A. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile sunt în esență următoarele: sentința apelată este netemeinică si nelegală, instanța de fond a analizat superficial susținerile reclamantului, precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ajungând astfel la o concluzie greșită. Astfel a învederat in cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul ca din anul 1988 și până în prezent, reclamantul a desfășurat fără întrerupere aceeași activitate respectiv de conducător vagon motor, funcție redenumită ulterior în mecanic drezina pantograf.
Mai arată că a invocat dispozițiile HG 1611/2009 prin care le era recunoscută activitatea mecanicilor de locomotivă ca fiind desfășurată în condiții speciale, întrucât această activitate intră în sfera siguranței circulației feroviare.
Prin același act normativ la art.3 lit.b a fost definită profesia de mecanic de locomotivă ca fiind persoana capabilă și autorizată să conducă trenuri, inclusiv locomotive, locomotive de manevră, trenuri pentru lucrări de infrastructură, vehicule feroviare de întreținere sau trenuri pentru transportul feroviar de pasageri ori de mărfuri în mod autonom, responsabil și în siguranță. Așadar, funcția de mecanic drezina pantograf (vagon motor) este asimilată funcției de mecanic de locomotivă, aceștia fiind testați si autorizați conform normelor de siguranța circulației feroviare.
Arată totodată că instanța de fond nu a motivat absolut deloc, de ce în cauza de față nu ar fi incidente dispozițiile HG 1611/2009, aceasta mărginindu-se la a constata faptul că nu au fost parcurse etapele prevăzute de HG 1025/2003 de către unitatea angajatoare.
Consideră ca funcția desfășurata de acesta este încadrată de drept la categoria "condiții speciale"- potrivit HG 1611/2009.
Solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul D..
Intimata pârâtă . BUCUREȘTI a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. V. a chemat în judecată pe pârâții C. NAȚIONALĂ C. S.A. - REGIONALA C. C., S.C. E. C. S.A. BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată ca angajat al celor două pârâte, după data de 01.04.2011 și până în prezent, a fost în condiții speciale de muncă, sens în care instanța urmează să oblige pârâta C. națională C. S.A. – Regionala C. C. să-i acorde beneficiile condițiilor speciale de muncă pentru perioada 01.04.2001 – 18.10.2004 și pe pârâta S.C. E. C. S.A. să-i acorde beneficiile condițiilor speciale de muncă după data de 18.10.2004. A mai solicitat instanței obligarea pârâtelor să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Parte din perioada în litigiu este suspusă - în ceea ce privește cererea reclamantului - dispozițiilor legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și ale HG 1025/2003 care a reglementat metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, sub imperiul legii 19/2000 și, începând cu data de 1 ian. 2011, dispozițiilor legii 263/2010 prin care s-a abrogat legea 226/2006.
Prin art.20 alin.1 din Legea nr. 19/2000, care a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001, s-au prevăzut locurile de muncă în condiții speciale, alte locuri de muncă în condiții speciale, decât cele prevăzute la alin. 1 putând fi stabilite numai prin lege, așa cum prevede alin.2 al aceluiași articol și în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr. 19/2000, a fost adoptata H.G. nr. 1025/2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Potrivit art.1 al.1,2 din Legea nr. 226/2006, „începând cu data de 01.04.2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr.1.
Locurile de muncă prevăzute la al.1 sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2 care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile HG nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale”.
Din interpretarea textelor de lege citate rezultă că, sunt încadrate în condiții speciale numai locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr.1 la lege, respectiv dacă aceste locuri de muncă sunt cele din unitățile prevăzute în anexa 2, unități care au obținut avizul prevăzut de HG nr.1025/2003.
De asemenea, s-a constatat că Hotărârea nr.1025/2003 reglementează metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Art. 1 lit. a,b din HG 1025/2003 definește locurile de muncă în condiții speciale ca fiind acele locuri unde există factori de risc profesional, care prin natura sarcinii de muncă și a condițiilor de realizare a acesteia conduc în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securității și sănătății angajaților și/sau a altor persoane; de asemenea arată că, persoanele încadrate în astfel de locuri sunt angajații care își desfășoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit.a.
Potrivit art.1 lit. c, d din același act normativ, identificarea factorilor de risc care nu pot fi înlăturați se face prin expertizarea locurilor de muncă, iar expertizele medicale evaluează efectele riscurilor care nu pot fi înlăturate asupra capacității și stării de sănătate a angajaților.
În art.2 al. 1 lit. a-e din HG 1025/2003 sunt enumerate criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale, criterii care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 01.04.2001; b) desfășurarea activității numai în acele locurile; c) existența unor factori de risc care nu pot fi înlăturați în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora; d) efecte asupra stării de sănătate a angajaților pe o perioadă de 15 ani; e) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale.
De asemenea, art.3 din HG 1025/2003 prevede metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale care include următoarele etape: a) nominalizarea locurilor de muncă ce se solicită a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajatul sindicat reprezentative sau reprezentanții salariaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă sau responsabilul cu protecția muncii; b) solicitarea de verificare a activității locurilor de muncă propuse; c) verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de muncă propuse; d) efectuarea expertizei tehnice în vedere identificării factorilor de risc ; e) efectuarea expertizei medicale în vedere identificării datelor medicale înregistrate la cabinetele medicale.
În raport de dispozițiile actelor normative citate se constată pe de-o parte faptul că împrejurarea că anterior datei de 1 apr.2001 (1992-2001) locul de muncă ocupat de reclamant a fost încadrat în gr. I de muncă, nu conduce automat la încadrarea după această dată a locurilor lor de muncă în condiții speciale, independent de îndeplinirea criteriilor și cerințelor imperative ale legii, iar pe de altă parte, se constată că pârâtele nu se regăsesc în anexa 2 la Legea nr.226/2006, anexă care cuprinde unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale conform HG nr. 1025/2003.
Referitor la îndeplinirea criteriilor prevăzute în art.2 al.1 lit. a-e din HG 1025/2003 s-a constatat că, potrivit art.2 al.2 din „încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate în al.1”.
Prin urmare, pentru încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale este necesar ca acestea să îndeplinească toate criteriile cumulative prevăzute în art.2 al.1 lit. a-e din HG 1025/2003.
În acest context trebuie amintit faptul că pârâta . BUCUREȘTI a precizat că reclamantul și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă în care au fost înlăturați factorii de risc profesional care reprezentau pericol de accidentare de natură electrică cât și de altă natură iar funcția deținută de el nu se regăsește în lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale.
De asemenea, pârâta C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C. a arătat că ITM D. nu a acordat avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, motivată de faptul că SRCF C. nu întrunește criteriile cumulate din HG nr. 261/2001, în sensul că nu au fost înregistrate boli profesionale pe raza acesteia.
Nu a mai fost întocmită documentația privind reevaluarea locurilor de muncă în vedere încadrării " în condiții speciale" în conformitate cu HG nr. 1025/2003, fiind depus la dosar, în copie actul nr. 3757/02.04.2002 – fila 56 dosar tribunal, dar și anexa 2 din Lg. 226/2006.
Or, în art.13 alin. 1 din același act normativ (HG1025/2003) se prevede că angajatorii și/sau sindicatele reprezentative sau după caz reprezentanții angajaților care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, pot formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.
Așa fiind, în mod corect s-a constatat că HG nr.1025/2003 prevedea și o procedură de contestare în situația în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale sau dacă anumite locuri de muncă nu au primit avizul necesar, însă în cauză nu s-a uzat de aceste proceduri legale, ci reclamantul s-a adresat direct instanței de judecată.
În ceea ce privește HG nr. 1611 din 16 decembrie 2009, invocat de către reclamant, așa cum rezultă din chiar denumirea actului normativ, acesta a fost emis pentru aprobarea Normelor privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar din România.
Or, normele în discuție nu au ca obiect de reglementare stabilirea condițiilor de muncă și a unei eventuale proceduri derogatorii de urmat pentru acordarea condițiilor speciale de muncă în cazul mecanicilor de locomotivă, pentru a avea aplicabilitate în cauză.
Aceste norme reglementează următoarele: condițiile și procedurile de certificare a mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar din România și specifică sarcinile pentru care sunt responsabile autoritățile competente, mecanicii de locomotivă, precum și alte părți implicate în sistemul feroviar, în special operatorii de transport feroviar, administratorii infrastructurii feroviare și centrele de formare profesională.
Definiția dată mecanicului de locomotivă din art. 3 lit. b din Norme, prin care se stabilește semnificația unor termeni și expresii, definiție din care rezultă că acesta trebuie să fie o persoană capabilă și autorizată să conducă trenuri, inclusiv locomotive, locomotive de manevră, trenuri pentru lucrări de infrastructură, vehicule feroviare de întreținere sau trenuri pentru transportul feroviar de pasageri ori de mărfuri în mod autonom, responsabil și în siguranță – nu este un argument în sprijinul punctului de vedere al apelantului potrivit căruia prin acest act normativ s-a stabilit că activitatea se desfășoară în condiții speciale de muncă, în sensul la care se referă legea 19/2000, respectiv legea 263/2010.
Cu alte cuvinte, HG 1611/2009, nu cuprinde norme derogatorii de la aceste din urmă acte normative, în sensul că mecanicilor de locomotivă și celor asimilați, inclusiv mecanicilor drezină pantograf, sau conducătorilor vagon motor, li s-ar recunoaște de drept beneficiul condițiilor speciale de muncă, fără urmarea procedurilor prevăzute de legea generală, întrucât sediul materiei privind condițiile de muncă este în actele normative arătate și analizate anterior.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă niciun motiv de anulare ori schimbare a sentinței în condițiile de examinare impuse de art. 479 alin. 1 teza I Noul Cod procedură civilă, nici motive de apel de ordine publică dintre cele care se ridică în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta, potrivit art. 479 alin.(1) teza II Noul Cod de procedură civilă, în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat, iar sentința apelată va fi păstrată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul A. V., cu domiciliul în C., ., județul D., împotriva sentinței numărul 171 din data de 19 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ C. SA - REGIONALA C. C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 5, județul D., . BUCUREȘTI, cu sediul în București, b.dul D. G., nr. 38, sector 1, având ca obiect acțiune în constatare, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 aprilie 2015.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.: T.R.
2.06.15
Tehn.S.C. 5 ex.
Jud.fond: C.C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3171/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
