Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1783/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1783/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 5145/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1783
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamantul E. I., cu domiciliul în B., .. 207, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1695/04.12.2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea Națională de T. Feroviar de Călători „C. Călători” SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, și S. „C. Călători” SA - S. Regională de T. Feroviar de Călători C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns în reprezentarea intimatelor-pârâte consilier juridic P. O., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- apelul este declarat și motivat în termen legal,
- în cadrul procedurii prealabile intimatele-pârâte au depus la dosar întâmpinare,
- prin serviciul registratură apelantul-reclamant a depus o cerere prin care solicită amânarea judecății pentru a-și angaja apărător.
Curtea pune în discuție cererea apelantului-reclamant de angajare apărător.
Reprezentantul convențional al intimatelor-pârâte se opune amânării solicitate, întrucât cererea de apel a fost formulată prin avocat, care are depusă la dosar împuternicire și pentru reprezentarea în instanță. Depune la dosar extrase de pe site-ul Curții de Apel C. cu soluții pronunțate în cauze similare.
Curtea, având în vedere că apelantul-reclamant a avut la dispoziție suficient timp pentru a-și asigura apărarea, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. 1 Cod proc. civ., respinge cererea de amânare a judecății pentru angajare apărător. După care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea, potrivit art. 482 raportat la 244 și 394 Cod proc. civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic P. O. pentru intimatele-pârâte pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere drept temeinică și legală a sentinței criticate.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința apelată Tribunalul O. - Secția I Civilă a respins contestația formulată de reclamantul-pârât reconvențional E. I. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențională S. C. Călători SA și pârâta S. de T. Feroviar de Călători C., ca neîntemeiată.
A respins cererea reconvențională.
Cheltuielile de judecată au rămas în sarcina părților care le-au efectuat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. A1/3287/05.04.2013 emisă de Societatea Națională de T. Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A, contestatorul E. I. a fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu 10 %, pe o perioada de 3 luni, pentru că, fiind de serviciu în data de 04.11.2012 cu automotorul AM 915, în data de 10.11.2012 cu automotoarele AM 910+946, în data de 14.11.2012 cu automotorul AM 910, în data de 16.11.2012 cu automotorul AM 910, în data de 20.11.2012 cu automotoarele AM 910+903, în data de 22.11.2012 cu automotoarele AM 976+903, în data de 26.11.2012 cu automotoarele AM 976+903, în data de 28.11.2012 cu automotorul AM 976, în data de 03.12.2012 cu automotorul AM 917 și în data de 08.12.2012 cu automotorul AM 910, a alimentat în total cu 141 kg motorină peste capacitatea rezervoarelor automotoarelor, operație neprevăzută în „Fișa de atribuții”, nu a supravegheat corespunzător procesul de alimentare a automotoarelor permițând sustragerea de motorină, nu a completat bonurile de alimentare, acestea fiind completate de distribuitor și nu a completat instrucțional foile de parcurs, încălcând prevederile art. 19 și art.22 lit. d din Regulamentul Intern al S. C. Călători SA, anexa I cap III art.19 alin.3, 4, art.20 alin. 3 și 4 din Instrucțiunile nr.201/2007, cap. Atribuții/activități, pct. 3 paragraful,,Să cunoască și să respecte – prin OMTCT nr. 2.229/23.11.2006 si pct. 3 paragraful,,Să cunoască si să respecte prevederile următoarelor ordine si acte normative,, si alin. 5 si 22 paragraful,,Reglementări specifice,” din Fisa postului.
Din cuprinsul deciziei de sancționare și a raportului de cercetare întocmit în urma cercetării disciplinare prealabile, nr. A092/I/25/2013, s-a reținut că reclamantul - mecanic de locomotivă -, a fost sancționat pentru săvârșirea în intervalul 04.11.-08.12.2012 a faptelor sus-menționate.
Potrivit art. 247 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare angajaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Din cele expuse mai sus rezultă că sancțiunile disciplinare pot fi aplicate numai în cazul săvârșirii cu vinovăție a unei fapte în legătură cu munca.
I. Prima faptă reținută în decizie se referă la supraalimentarea cu combustibil a rezervorului automotoarelor deservite, operație neprevăzută în „Fișa de atribuții”.
Din întregul material probator administrat în cauză s-a retinut că prin Ordinul de serviciu nr. 1T/PR/151/30.10.2012 al Depoului C. Călători Pitești s-a dispus obligativitatea ca mecanicii de locomotivă să verifice la predarea și luarea în primire a automotorului cantitățile de combustibil – motorină din rezervor, prin măsurare cu rigla gradată aflată în inventarul automotorului și să înscrie cantitățile de motorină în cm pe foaia de parcurs și în carnetul de bord, pentru diferențele constatate mecanicii urmând a întocmi rapoarte de eveniment. Atașat acestui ordin de serviciu este tabelul cu dimensiunile rezervoarelor automotoarelor și volumul în cmc, tabel ce a fost refăcut în data de 23.11.2012 prin actul 1T/PP/1061/2012 prim măsurarea dimensiunilor recipienților rezervoarelor. Cantitățile rezultate au fost înscrise pe cutia automotoarelor în dreptul rezervorului, respectiv maxim 300 litri – 250 kg si maxim 240 litri – 200 kg.
Ulterior, a fost emis ordinul de serviciu nr. 1T/PR/1554/14.11.2012 prin care s-a prevăzut obligația mecanicilor de locomotivă de a urmări efectuarea alimentării și confirmarea bonurilor de consum, fiind menționată expres interdicția manipulării instalațiilor de alimentare.
Modalitatea concretă în care se face alimentarea rezervoarelor automotoarelor a fost descrisă prin raportul de expertiză efectuat în cauză din care s-a reținut că punctul de alimentare se află în incinta depoului C. Marfă Piatra O. și este compus din: casa pompei de alimentare (stația de alimentare), în care se află pompa electrică, contorul de debit și un rezervor de umplere sub presiune din care se racordează trei conducte asigurate cu robineți. Conductele continuă prin subteran până la punctul de alimentare, la ieșirea din subteran fiind asigurate cu vane de închidere. Punctul de alimentare propriu-zis se află la cca 10 m distanță de casa pompei, iar conducta de alimentare a automotoarelor are lungimea de 4,5 m de la robinetul de închidere și diametrul interior de 34 mm, la capăt având montat un ștuț din țeavă metalică neasigurat cu supapă de închidere (ca în cazul locomotivelor diesel).
Pornind de la acest sistem de alimentare expertul a constatat că pe furtunul de alimentare rămâne cantitate reziduală de motorină care nu se poate introduce direct în rezervor, ci numai după golirea într-un vas aflat sub nivelul robinetului aflat la 60 cm sub nivelul înălțimii gurii de umplere a rezervorului (cantitatea de combustibil rămasă pe furtunul de alimentare putând ajunge până la 4 litri); există pierderi de combustibil pe la robineții exteriori; la alimentare nu se pot urmări simultan alimentarea în rezervor și indicațiile contorului de debit aflat în incinta stației de pompare aflat la cca 10 m; contorul de debit dă erori de măsurare, erorile în minus fiind produse când debitul pompei este mai mic. De asemenea, s-a menționat faptul că nu există posibilitatea concretă de a se urmări simultan cantitatea reală de combustibil alimentată în rezervor si indicațiile contorului de debit.
Coroborând aceste aspecte cu faptul că modalitatea de măsurare cu rigla gradată este dificilă datorită împrejurării că înălțimea rezervorului este mai mare decât lungimea riglei (cca 55 cm), poziționarea gurii de umplere imediat sub cutia automotorului face dificilă introducerea riglei, menținerea verticalității riglei se face manual fără exactitatea poziționării acesteia de către mecanic, declivitatea liniei pe care se află automotorul în momentul măsurării, rezultă că există mai multe elemente care au influență asupra preciziei măsurării cantității de combustibil alimentat. Pe de altă parte, inexistenta supapei de închidere și pierderile de combustibil pe la robineții exteriori nu influențează cantitatea alimentată, iar cantitatea rămasă pe furtun influențează prima alimentare dacă furtunul a fost inițial gol, mecanicul trebuind să verifice furtunul și să supravegheze alimentarea, fiind singurul răspunzător de corectitudinea alimentării și de datele înscrise în foaia de parcurs.
Însă, expertul a luat în considerare toți acești factori, reținând o marjă de eroare în cazul măsurării cu rigla gradată de plus sau minus 3,5 litri. De asemenea, în mod corect nu au fost luate în considerare ca fiind depășiri imputabile ale consumului nici cantitățile înregistrate în perioada 01.11._12, întrucât acestea privesc o perioadă anterioară emiterii ordinului de serviciu nr. 1T/PR/1554/14.11.2012.
În speță, reclamantul nu poate fi exonerat de culpa legată de modul în care se făcea alimentarea cu combustibil, având în vedere că nu a dovedit că a făcut sesizări, respectiv rapoarte de eveniment cu privire la aspectele constatate cu ocazia alimentării automotoarelor cu combustibil și lubrifianți în intervalul 04.11. – 08.12.2012, deși avea astfel de atribuții. Mai mult, acesta recunoaște prin nota de relație nr. A312/_ (fila 56 dosar) că a manipulat instalațiile de alimentare, respectiv a „ținut de furtun” (răspunsul la întrebarea nr. 3 din nota de relație).
Potrivit constatărilor expertului și probelor administrate, este evident faptul că se poate reține vinovăția mecanicului în efectuarea unei alimentări defectuoase cu combustibil a rezervorului, deoarece acesta nu a semnalat că se confruntă cu probleme la stabilirea cantității de combustibil alimentată, respectiv că modalitatea de măsurare nu este sigură și că ar exista erori de măsurare în plus sau în minus, chiar admițând că stabilirea capacității rezervoarelor nu s-a făcut corect de către pârâtă.
A rezultat din verificările expertului că pentru determinarea capacității rezervoarelor pârâta a utilizat formula de calcul a volumului paralelipipedului (V=L x l x h litri), iar după compararea măsurătorilor pârâtei cu cele proprii si efectuarea calcului capacității rezervoarelor în varianta formulei reale, cu muchiile și colturile rotunjite, după caz, au rezultat diferențe. Astfel la AM nr. 903, 910, 915, 936, 946, 953 si 976, de același tip si cu rezervoare identice există diferențe de 29 litri = 24 kg (cap. Depou = 300 litri = 252 kg, cap. exp.=329 litri = 276 kg); la AM nr. 917 si 977 de același tip si cu rezervoare identice există diferențe de 10 litri = 9 kg (cap. Depou = 246 litri = 206 kg, cap. exp. = 256 litri = 215 kg); la AM 932 există diferențe de 41 litri = 34 kg (cap. Depou = 310 litri = 260 kg, cap. exp. = 351 litri = 294 kg).
Din ultimul supliment la raportul de expertiză rezultă faptul că la AM 918 capacitatea reală a rezervorului este de 328 litri = 276 kg, având în vedere că înălțimea de umplere, h=49 cm și nu 45 cm, cum în mod eronat se menționase în suplimentul anterior la raportul de expertiză.
Expertul a luat în calcul aceste deficiențe atât în ceea ce privește capacitatea rezervoarelor, cât și a modalității de efectuare a măsurătorilor, respectiv marja de eroare de aproximativ 3,5 l, cu excluderea supraconsumurilor din perioada 01.11._12 (care nu s-a aflat sub incidența ordinului de serviciu nr. 1T/PR/1554/14.11.2012), rezultând că înregistrarea unei cantități de combustibil peste capacitatea rezervorului se încadrează în marja de eroare admisibilă, astfel că reclamantul nu a produs un prejudiciu.
Pe cale de consecință, nu s-a putut reține în sarcina reclamantului pârât reconvențional producerea prejudiciului reprezentând contravaloarea a 141 kg motorină în valoare de 1079,85 lei.
Din analiza prevederilor art. 254 alin. 1 din Codul muncii rezultă că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Aceste condiții trebuie analizate de instanța de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispoziției de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă din art. 272 Codul muncii.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială a salariaților în temeiul prevederilor art. 254 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.
Cum în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții, respectiv cea a prejudiciului produs angajatorului, a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Însă, această împrejurare nu îl exonerează pe salariat de răspunderea disciplinară, în condițiile în care a săvârșit, totuși, abateri disciplinare.
Astfel, reclamantul a încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că nu a supravegheat corespunzător procesul de alimentare a automotoarelor, manipulând instalațiile de alimentare, iar pe de altă parte acesta nu a semnalat prin rapoarte de eveniment că se confruntă cu probleme la alimentarea cu combustibil în perioada analizată, rațiuni pentru care instanța constată că reclamantul se face vinovat de săvârșirea acestei fapte reținute în sarcina sa.
II. Referitor la celelalte fapte reținute în decizia de sancționare, respectiv că nu s-au completat corespunzător bonurile de alimentare, acestea fiind completate de distribuitor și nu s-au completat instrucțional foile de parcurs, s-a reținut că reclamantul nu a infirmat aceste susțineri, dar a invocat că aceste fapte nu sunt de o gravitate care să atragă sancționarea disciplinară în condițiile în care a semnat indescifrabil acest bon, iar referitor la acuzația că nu au completat instrucțional foile de parcurs a susținut că riglele cu care au fost dotați nu reprezintă aparate de măsură a capacității rezervoarelor și în scurt timp s-au deteriorat astfel că nu au mai putut trece în foaia de parcurs înălțimea cantității de motorină astfel cum s-a cerut la pct. F din actul de constatare.
Nu s-a putut reține această susținere deoarece potrivit art. 247, alin. (2) din Codul muncii - Abaterea disciplinara este o faptă în legătură cu munca și care constă . inacțiune săvârșita cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Prin urmare, nu numai faptele săvârșite intenționat, dar și cele săvârșite din neglijentă, dacă sunt repetate sau nu sau dacă sunt de o gravitate redusă sau mai mare, în raport cu circumstanțele cauzei, pot fi sancționate disciplinar. La aprecierea vinovăției, angajatorul va ține cont de specificul postului și de așteptările pe care le poate avea în mod normal de la ocupantul acestui post.
Conduita care poate fi sancționată prin emiterea deciziei de sancționare disciplinară constă într-o încălcare a obligațiilor de serviciu, inclusiv a normelor de comportare în unitate. D. urmare, nerespectarea normelor și instrucțiunilor legate de prestarea muncii pot fi considerate motive pentru sancționarea disciplinară a salariatului.
Contestatorul cunoștea obligațiile care îi reveneau în ceea ce privește completarea foilor de parcurs, respectiv de a completa cantitățile de combustibil înainte și după alimentare, respectiv înălțimea cantității de motorină din rezervor, însă nu le-a respectat, recunoscând acest aspect prin nota de relații.
Potrivit Instrucției 201/2007- Instrucțiuni de completare a formularului „Foaie de parcurs”, anexa 1, cap. III, art. 19, pct. (3),,La luarea în primire a locomotivei în tranzit într-o stație, mecanicul va înscrie în rubrica „mențiuni la îndrumare/sosire”: mențiunile „primit locomotiva în stația........ la data......ora........” va semna de primire și va solicita celuilalt mecanic semnătura de predare a locomotivei.
(4) La predarea locomotivei în tranzit într-o stație, mecanicul va înscrie în rubrica „mențiuni la îndrumare sosire”: mențiunile „predat locomotiva în stația........ la data......ora........” va semna de predare și va solicita celuilalt mecanic semnătura de primire,, si art.20 - (1) În cap. IV al formularului Foaia de parcurs se vor completa date privind alimentarea cu combustibili, lubrifianți și apă tehnologică a locomotivelor și vagoanelor WIT.
(3) Pe bonurile de consum mecanicul va completa următoarele rubrici:
a) „. „număr foaie” - coloanele 0-4 - cu . numărul foii de parcurs pe care-l va prelua din rubrica similară din cap. I al formularului Foaia de parcurs - coloanele 0-4;
b) „cod locomotivă” - coloanele 5-11 - cu codul locomotivei respective;
c) „cod unitate de domiciliu locomotivă” - coloanele 13-17 - cu codul unității de tracțiune de care aparține locomotiva, același ca în rubrica similară din cap. I în coloanele 13-17;
d) „data” - coloanele 26-29 - cu ziua și luna când se face alimentarea locomotivei.
(4) După alimentarea locomotivei, mecanicul verifică datele înscrise de gestionar pe bonul de consum, după care își va înscrie numele, prenumele și va semna în rubrica „mecanic” din partea de jos a bonului.
Aceste obligații au fost recunoscute și de martorul audiat în cauză, M. C., care a arătat că el le îndeplinea, menționând de fiecare dată în foaia de parcurs și bonul de alimentare cantitatea alimentată care rezulta din interpretarea gradației ceasului pompei de alimentare.
În raport de prevederile instrucționale menționate anterior și având în vedere că potrivit fisei postului – cap. reglementări specifice, pct. 5 contestatorul are ca obligații respectarea acestor dispoziții, s-a apreciat că acesta se face vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția de respingere a contestației, în susținerea căreia reclamantul a achitat onorariul de avocat, precum și soluția de respingere a cererii reconvenționale, în dovedirea căreia a fost încuviințată proba cu expertiză, pentru care onorariul de expert a fost achitat de pârâta reclamantă reconvențional, în temeiul art. 453 N.C.p.c., cheltuielile de judecată au rămas în sarcina părții care le-a efectuat.
Împotriva sentinței a formulat în termen legal apel reclamantul E. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului reclamantul a arătat că prin sentința atacată i s-a respins contestația formulată pe motiv că se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate de către angajator iar pe cale de consecința s-a admis cererea reconvenționala a pârâtei.
Motivele respingerii cererii sale sunt contradictorii.
Cu toate că expertiza de specialitate efectuată în cauză a arătat modalitatea concretă în care se face alimentarea automotoarelor:
- O persoană nu poate urmări simultan cantitatea reala de motorină alimentată în rezervor si indicațiile contorului de debit;
- Modalitatea de măsurare cu rigla gradată este dificilă si uneori imposibilă ( unele automotoare au gâtul rezervorului înclinat);
- Există pierderi de combustibil pe la robineții exteriori;
- Furtunul de alimentare nu are supapă de închidere iar cantitatea de motorina rămasă pe furtul influențează cantitatea de combustibil alimentat;
Instanța de fond omologhează ultimele concluzii ale raportului de expertiza și pe cale de consecință nu reține în sarcina contestatorului producerea prejudiciului de care era acuzat.
Referitor la faptul că nu a făcut sesizări cu privire la modul defectuos în care se face alimentarea, a cerut apelantul să se observe declarațiile martorilor audiați în cauză care, spun că s-a adus la cunoștința conducerii modul de alimentare (pierderi motorina, contor debit învechit si neomologat, etc.) iar aceștia au făcut la rândul lor sesizare scrisă către conducerea Depoului.
Instanța de fond a reținut că a manipulat instalația de alimentare, respectiv că a ținut furtunul în mână. Din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă că nu există posibilitatea concretă ca o singură persoană - gestionarul, să efectueze procesul de alimentare. Însăși instanța de judecată, concretizează că ,,inexistența supapei de închidere si pierderile de combustibil pe la robineții exteriori nu influențează cantitatea de motorină alimentată, iar cantitatea rămasă pe furtun influențează prima alimentare dacă furtunul a fost inițial gol, mecanicul trebuind sa verifice furtunul și să supravegheze alimentarea, fiind singurul răspunzător de corectitudinea alimentării si de datele înscrise în foaia de parcurs.
Referitor la celelalte fapte, că nu a completat corespunzător bonurile de alimentare si nici foile de parcurs, în mod eronat instanța de fond a tras concluzia că a recunoscut săvârșirea acestor fapte.
Apelantul a solicitat să se observe că, pe tot parcursul cercetării disciplinare și pe tot parcursul cercetării judecătorești nu a recunoscut că este vinovat de săvârșirea acestor fapte. Înlocuirea sancțiunilor primite cu avertismentul a fost o teză subsidiară a contestației formulate de reclamant. Este adevărat că pe unele bonuri nu și-a scris citeț numele și prenumele însă, atâta timp cât acest bon de alimentare se afla în subsol partea dreaptă a foii de parcurs, în stânga sus pe foaie trecându-și de fiecare dată numele si prenumele citeț. In concluziile puse de avocatul său, acesta chiar a insistat ca instanța de fond să verifice cu atenție foile de parcurs completate de el și să observe că toate acestea sunt completate conform instrucțiunilor - ora sosirii, ora plecării, înălțime cantitate motorină, nume, prenume, etc.
Având in vedere toate acestea, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 480 Cod proc. civ.
Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de reclamant.
Examinând sentința criticată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, prima instanță stabilind în mod corect situația de fapt și aplicând în mod corespunzător dispozițiile legale în materie.
Astfel, în ceea ce privește motivarea sentinței de respingere a contestației reclamantului, criticile apelantului sunt total nefondate, hotărârea atacată fiind amplu motivată, cuprinzând considerentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, astfel cum prevede art. 425 alin. 1 lit. b din Cod de procedură civilă, Curtea constatând că nu există motive contradictorii, astfel cum susține, în mod generic, apelantul.
Sentința se întemeiază pe probele administrate în cauză, acte, martori, expertiza și chiar recunoașterea reclamantului - înscrisuri fila 52, 54 și 56 dosar fond – contrar susținerilor din apel; chiar dacă, aparent, există unele inadvertențe la care face trimitere apelantul, Curtea, coroborând aceste probe, apreciază că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, în sensul că reclamantul a săvârșit abateri disciplinare, care, în raport de gravitatea lor, au atras aplicarea unei sancțiuni disciplinare proporționale, aceea a reducerii salariului de bază cu 10 %, pe o perioada de 3 luni.
Astfel, Curtea reține că sancțiunea disciplinară dispusă prin decizia contestată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, este temeinică și legală, fiind confirmată de probele administrate în cauză și în conformitate cu dispozițiile legale în materie, art. 247 alin. 1 din Codul muncii, care prevede că angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare angajaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Susținerea apelantului că în mod eronat instanța de fond a tras concluzia că a recunoscut săvârșirea faptei că nu a completat corespunzător bonurile de alimentare si nici foile de parcurs este nefondată deoarece în nota explicativă de la fila 52, dosar fond, la întrebarea nr. 5 a arătat că nu a trecut numele și prenumele pe bonuri, până la data de 13 12 2012.
Prin urmare, nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, nici din acest punct de vedere.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 480 Cod proc. civ., apelul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamantul E. I., cu domiciliul în B., .. 207, ., ., jud. O., împotriva sentinței civile nr. 1695/04.12.2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea Națională de T. Feroviar de Călători „C. Călători” SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, și S. „C. Călători” SA - S. Regională de T. Feroviar de Călători C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 Aprilie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G./2 ex/08.04.2015
Jud. fond: O. M. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








