Cereri. Decizia nr. 851/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 851/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2526/104/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 851/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocat I. M. R., S., ., jud. O., împotriva sentinței civile nr.1422 din 09 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. S. - PRIN PRIMAR, cu sediul în S., .. 1, jud. O., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant S. C., lipsind intimatul pârât M. S. - PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;
Apelantul reclamant S. C., a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare pentru ca apărătorul acestuia să poată fi prezent.
Curtea, a lăsat cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant S. C., personal și asistat de avocat I. R. M., lipsind intimatul pârât M. S. - PRIN PRIMAR.
Nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat I. R. M., a depus concluzii scrise solicitând admiterea apelului conform concluziilor depuse.
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanță reprezentând onorariu de avocat în acest sens.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului S., prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioada 1968 – 1975 a lucrat ca salariat al acesteia, cu program redus în cadrul Formației de Estradă a Casei de Cultură a Sindicatelor a Municipiului S..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a activat în cadrul Formației de Estradă a Casei de Cultură a Sindicatelor a municipiului S., cu normă redusă, iar pârâta i-a refuzat eliberarea unei dovezi în acest sens cu motivarea că nu mai deține statele de plată.
A mai susținut reclamantul că a solicitat Arhivelor Naționale copii de pe statele de plată, însă această instituție i-a răspuns că nu i-a fost predată arhiva respectivă, astfel că poate dovedi perioada lucrată cu martorul E. Ș..
Pârâta Primăria S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale de folosință raportat la dispozițiile art. 77 din Legea administrației publice locale nr.215/2001 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei S., solicitând respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, în condițiile art.40 alin.1 teza a II-a Ncpc.
În acest sens, a arătat că nu au existat raporturi de muncă între reclamant și această instituție, iar Primăria S. nu este succesorul în drepturi al instituției la care pretinde că a lucrat reclamantul.
Raportat la dispozițiile art.35 din Ncpc, pârâta a arătat că acțiunea este inadmisibilă deoarece se solicită constatarea unei situații de fapt, iar prin acțiunea în constatare nu se poate solicita instanței decât constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în sensul susținerilor sale.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale de folosință a Primăriei municipiului S., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții deoarece conform adeverinței nr.1011/14.02.2006, emisă de această instituție, statele de plată pentru angajații Casei de Cultură sunt în arhiva instituției și nu au fost predate Arhivelor Naționale, astfel cum rezultă din adresa nr.156/08.04.2013.
Prin sentința nr. 1313 din 5 septembrie 2013, a Tribunalului O., s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria municipiului S. și s-a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Capacitatea de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, iar capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
Acțiunea dedusă judecății este formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria municipiului S., însă dispozițiile art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 prevăd căunitățile administrativ-teritorialesunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. În justiție, unitățile administrativ-teritoriale suntreprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Față de precizarea reclamantului în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Primăria S. și în raport de dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, conform cărora „primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”, s-a constatat că Primăria municipiului S. nu are personalitate juridică și nici capacitatea de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.
Capacitatea procesuală de folosință aparține unității administrativ teritoriale, în speță, M. S., aceasta fiind persoana în contradictoriu cu care reclamantul ar fi trebuit să se judece.
Având în vedere caracterul peremptoriu al excepției lipsei capacității de folosință, instanța a arătat că nu poate avea în vedere cererea subsidiară a reclamantului, formulată prin răspunsul la întâmpinare, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului S..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C..
În motivarea apelului s-a susținut că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică deoarece reclamantul a solicitat încă de la început chemarea în judecată a primăriei prin primar, persoană care poate sta în judecată, având capacitate de folosință, iar prin răspunsul la întâmpinare a solicitat introducerea în cauză a Municipiului S., prin primar, în calitate de pârât.
A susținut că în mod neîntemeiat prima instanță nu a dispus introducerea în cauză a părții solicitate, deși cererea de modificarea a acțiunii a fost formulată în termen.
Pe de altă parte, apelantul a arătat că la solicitările sale instituția care a răspuns prin adrese și care avea obligația să păstreze arhivele și să elibereze adeverința de vechime este Primăria Mun. S., care a fost chemată în judecată prin primar.
S-a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a intrat pe fondul cauzei.
La data de 8.11.2013, intimata pârâtă Primăria municipiului S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr.627/12 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant S. C., împotriva sentinței civile nr. 1313 din 05 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului S., a fost anulată sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul O..
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, potrivit art. 477 cod procedură civilă, limitele judecării în apel sunt stabilite de apelant, prin criticile invocate în termenul legal, efectul devolutiv al apelului fiind astfel limitat.
În speță, apelantul reclamant a înțeles să critice în apel faptul că nu s-a dispus introducerea în cauză a unei părți, precum și ignorarea faptului că a fost chemată în judecată Primăria municipiului S. prin primar.
Cele statuate de tribunal cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului S. și, implicit, modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 21 și art. 77 din Legea 215/2001, nu fac obiectul criticilor din apel, intrând în puterea lucrului judecat.
Instanța de control judiciar a constatat că au fost corect invocate de tribunal dispozițiile legii administrației publice locale, potrivit cu care primăria este o structură funcțională constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, lipsită de personalitate juridică.
Prin urmare, în condițiile art. 32 cod procedură civilă, nu poate fi chemată în judecată o structură lipsită de capacitate de folosință și care nu este titulară de drepturi și căreia nu i se pot impune obligații.
Sentința pronunțată este, însă, nelegală sub două aspecte, fiind de observat că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat chemarea în judecată a Primăria municipiului S., prin primar. Cererea sa a fost ignorată de prima instanță, care a reținut că reclamantul a solicitat ca drepturile sale să-i fie recunoscute, în contradictoriu doar cu Primăria municipiului S..
În condițiile art. 200 cod procedură civilă, instanța investită aleatoriu cu soluționarea pricinii avea posibilitatea de a cere reclamantului, în procedura verificării cererii și a regularizării acesteia, să își precizeze acțiunea sub aspectul persoanei chemate în judecată, dacă aprecia că nu este lămurită dacă acesta a chemat în judecată primarul localității sau primăria.
Prima instanță a apreciat greșit că a fost chemată în judecată doar primăria, adică structura funcțională și organizatorică reglementată de art. 77 din Legea 215/2001, ignorând conținutul cererii reclamantului, care a arătat că dorește citarea primăriei prin primar.
Pe de altă parte, sentința este nelegală sub aspectul soluționării cererii de modificare a acțiunii.
Potrivit art. 204 cod procedură civilă, reclamantul poate să își modifice cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată.
În speță, dosarul a fost înregistrat la prima instanță la data de 18 aprilie 2013, iar prin rezoluția din data de 19.04.2013 instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze sediul pârâtului și să indice motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea.
La data de 30 aprilie 2013, reclamantul a precizat acțiunea, conform celor solicitate de instanță, iar la data de 14 iunie 2013, prin răspunsul la întâmpinare a solicitat respingerea excepției lipsei capacității de folosință, iar în subsidiar, dacă s-ar admite excepția, a solicitat introducerea în cauză a Municipiului S., prin primar, în calitate de intimat.
Prin această cerere formulată în termenul procedural, reclamantul și-a modificat acțiunea inițială, sub aspectul persoanelor chemate în judecată, instanța având obligația să o califice drept cerere adițională, potrivit art. 30 alin. 5 cod procedură civilă.
În condițiile în care cererea a fost formulată de reclamant cu caracter subsidiar, iar o astfel de ipoteză nu este expres prevăzută de lege, instanța, în condițiile art. 156 cod procedură civilă, trebuie să dea calificarea juridică legală și corectă cererilor părților.
Fiind modificat cadrul procesual, este evident că se impune aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. 5 cod procedură civilă.
Tribunalul a luat act de cererea de modificarea acțiunii, prin ultima frază a sentinței arătându-se că dat fiind caracterul peremptoriu al excepției lipsei capacității de folosință nu poate avea în vedere cererea subsidiară.
Modalitatea în care respectiva cerere a fost analizată reprezintă o încălcare a dreptului părții la un proces echitabil, constituind, de fapt, un refuz de a judeca pricina, contrar dispozițiilor art. 5 și 6 cod procedură civilă, și o încălcare a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 cod procedură civilă.
Instanța avea obligația de a dispune citarea în cauză a tuturor persoanelor chemate în judecată de reclamant, inclusiv a celor precizate în cererea modificatoare.
Respingând acțiunea fără a judeca pe fond acțiunea, așa cum a fost modificată, tribunalul a pronunțat o sentință nelegală, iar față de solicitarea expresă a apelantului, potrivit art. 480 cod procedură civilă, a fost admis apelul, a fost anulată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare, pentru a se respecta cadrul procesul precizat de reclamant, care a solicitat citarea primăriei, prin primar, și a municipiului, prin primar, aspecte care au fost ignorate de instanța anterioară.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2014 conform dispozițiilor deciziei de casare s-a dispus conceptarea și citarea pârâtului Municipiului S. prin Primar cu mențiunea de a preciza dacă în perioada anilor 1968-1975 Casa de Cultură a Sindicatelor era regie autonomă sau se afla în subordinea Primăriei Municipiului S..
Prin întâmpinarea formulată (filele 16-17) M. S. a invocat excepția de necompetență funcțională a secției I – civilă considerând că soluționarea litigiului este de competența instanței de contencios administrativ.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului S. susținându-se faptul că între reclamant și Unitatea Administrativ Teritorială nu au existat raporturi de muncă.
A susținut faptul că, în urma verificării arhivei acestei unități s-a constatat că statele de plată ale Formației de Estradă a Casei de Cultură a Municipiului S., din perioada 1968-1975 nu se află în arhiva acestei unități.
A precizat că, din adresa Serviciului Județean al Arhivelor Naționale O. nr. 156/C/08.04.2013 depusă de reclamant la dosar nu rezultă decât faptul că arhiva Formației de Estradă a Casei de Cultură a Sindicatelor nu a fost predată, fără a se menționa unde se află această arhivă.
Totodată, din adeverința nr. 1011/14.02.2006 eliberată numitului E. Ș., director al Casei de Cultură a Sindicatelor în perioada 15.09.1965 – 01.06.1968, 30.11.1969 – 01.10.1970 nu rezultă să s-ar afla în arhiva instituției statele de plată ale Formației de Estradă a Casei de Cultură a Sindicatelor.
În aceste condiții nu este vorba în nici un caz despre un refuz nejustificat de eliberare a adeverinței care să ateste vechimea în muncă, ci despre imposibilitatea obiectivă de soluționare a cererii.
Prin adresa nr._/18.03.2014 (fila 18) Primăria Municipiului S. a precizat faptul că în arhiva sa nu se regăsesc state de plată ale Formației de Estradă a Casei de Cultură a Sindicatelor care să cuprindă activitatea salariaților cu program redus.
Prin încheierea de ședință din 15 mai 2014 instanța a respins excepția necompetenței funcționale a instanței.
M. S., prin adresa nr._/11.06.2014 (fila 25) a comunicat faptul că, potrivit adresei nr._/04.06.2014 în arhiva instituției se găsesc statele de plată pentru perioada 1968 – 1975 în care figurează înscriși foști salariați ai Casei de Cultură S. însă numitul S. C. nu se regăsește înscris în aceste state de plată.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba testimonială, la termenul din 25.09.2014 fiind audiat martorul E. Ș..
Prin sentința nr.1422 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C., domiciliat în M. S., .. 70, județul O., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. I. M. Roxna, din S., ., județul O., în contradictoriu cu pârâtul M. S. - PRIN PRIMAR, cu sediul în M. S., .. 1, județul O..
S-a reținut că potrivit art. 279 C.Muncii, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.
După data abrogării Decretului 92/76 privind carnetul de muncă vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau al altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă.
Tribunalul a reținut ca fiind relevant în acest sens conținutul adresei nr._/04.06.2014 din care reiese faptul că în arhiva Municipiului S. se găsesc statele de plată pentru perioada 1968 – 1975 în care figurează înscriși foștii salariați ai Casei de Cultură S., însă reclamantul nu se regăsește înscris în aceste state.
În acest sens, instanța nu a putut da relevanță declarației martorului E. Ș., fostul director al Casei de Cultură care a precizat că în perioada 1968 – 1976, reclamantul a fost colaborator al Casei de Cultură, declarația sa nefiind relevantă în condițiile existenței arhivei pentru perioada 1968 – 1975.
Având în vedere aceste considerente instanța a respins acțiunea formulată.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul S. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul arată că soluția este greșită deoarece în opinia sa din probele administrate în cauză rezultă că a prestat activitate la Casa de Cultură în perioada 1968-1975 în baza legii prin încheierea unei convenții, că a fost remunerat, iar arhiva casei de Cultură a fost preluată de către PM S. care a eliberat adeverința martorului E. Ș..
Ulterior, apelantul și-a dezvoltat motivele de apel arătând că în mod greșit adresa nr._/2014 nu ar avea relevanță în cauză deoarece arhiva unității nu deține ștatele de plată ale Formației de estradă a Casei de Cultură a municipiului S. existând o diferență între ștatele de plată pentru salariații Casei de Cultură și ștatele de plată pentru salariații Formației de estradă a Casei de Cultură, nelămurindu-se situația arhivelor cu ștatele de plată ale acestei formații.
Apelantul mai susține că a făcut dovada potrivit legii cu probele administrate în cauză și anume declarația martorului E. Ș. a vechimii în muncă și a salariului primit.
Apelul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond în baza probelor administrate în cauză a stabilit corect situația de fapt și a dezlegat problemele de drept invocate de reclamant în baza legii.
Susținerile reclamantului reprezintă simple afirmații care nu au fost dovedite în cauză dându-se relevanță atât dispozițiilor legale privind reconstituirea vechimii în muncă după data abrogării Decretului 92/1976.
De asemenea în mod temeinic s-a avut în vedere conținutul adresei_/2014 în care reclamantul nu figurează ca salariat, nefăcându-se dovada existenței unor ștate de plată distincte pentru salariații Casei de Cultură și pentru salariații Formației de estradă, astfel că în acest context declarația martorului audiat în cauză neavând relevanță pentru demonstrarea vechimii.
Având în vedere că susținerile apelantului nu au fost dovedite, instanța a constatat că apelul este nefondat și urmează a fi respins conform art.480 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocat I. M. R., S., ., jud. O., împotriva sentinței civile nr.1422 din 09 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. S. - PRIN PRIMAR, cu sediul în S., .. 1, jud. O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
red.jud.D.S.
tehn.M.D.4 ex
J.f.C.T.
24.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 529/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
