Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 13115/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 394
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta . CĂII FERATE (IMCF)SA împotriva sentinței civile nr. 532 din 4 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă . CĂII FERATE (IMCF)SA, prin consilier juridic M. A. E., lipsind intimatul reclamant M. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Consilier juridic M. A. E., pentru recurenta pârâtă, a depus la dosar delegația de reprezentare și centralizator privind cheltuielile de judecată efectuate în recurs. A susținut motivele scrise, în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește măsura de respingere a cheltuielilor de judecată în cuantum de 40,5 lei, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond, suma de 40,5 lei și în recurs – suma de 50,5 lei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 20.10.2014, pe rolul Tribunalului D., Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată cererea formulata de contestatorul M. D., reprezentat legal prin Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, prin care a chemat în judecată pârâta . CAII FERATE (IMCF )SA, solicitând să se constate netemeinicia si nelegalitatea Deciziei nr. 64 emisa de parata in data de 17.09.2014, prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 5 % pe o perioada de o luna, anularea deciziei contestate si obligarea paratei la restituirea drepturilor salariale reținute.
La data de 19.01.2015, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat ca instanța să ia act prin încheiere de renunțarea sa la judecată și la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 532 din 4 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a luat act de renunțarea reclamantului M. D., la judecata acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta . CAII FERATE (IMCF) SA, București.
S-a respins cererea privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a depus, la data de 19.01.2015, o cerere prin care solicita ca instanța să ia act prin încheiere de renunțarea sa la judecată și la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată.
In ceea ce privește solicitarea de a se lua act de renunțarea la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, instanța a respins această cerere, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.408 din codul de procedură civilă ,,reclamantul poate, în tot cursul procesului, sa renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără să fie necesar acordul pârâtului.
În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.
Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic."
În speță, instanța nu poate lua act de renunțarea reclamantului la însuși dreptul pretins, întrucât renunțarea acestuia nu este conformă prevederilor legale, întrucât acesta nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula cererea verbal și nici nu a formulat cererea în forma prevăzută de lege, respectiv prin înscris autentic.
Referitor la solicitarea de a se lua act de renunțarea la judecata acțiunii, în cauză devin aplicabile disp. art. 406 alin.1 si 2 Codul de procedură civilă care prevăd următoarele:
„Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, in tot sau in parte, fie verbal în ședință de judecata, fie prin cerere scrisă.
Cererea se face personal sau prin mandatar cu procura speciala.”
Având în vedere cererea de renunțare formulată de către reclamant, cât și principiul de drept procesual civil ce statuează dreptul de dispoziție al părților într-un proces civil, potrivit art.9 alin 3 C., coroborat cu dispozițiile art.406 si art.407, instanța a luat act prin hotărâre că reclamantul renunță la judecata acțiunii.
Cu privire la solicitarea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Astfel, conform art. 452, partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existentei și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Cheltuielile de judecată se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli
În cauza de față, pârâta nu a depus la dosar originalul înscrisurilor doveditoare a cheltuielilor de judecată, ci doar copii xerox ce poartă mențiunea "conform cu originalul", nefăcând astfel dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . CĂII FERATE (IMCF) SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că la termenul din data de 04.02.2015 a solicitat în temeiul dispozițiilor art.406 alin.3 plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia acestui proces, având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant. Acestea au fost detaliate în centralizatorul depus la dosar și au constatat în taxe poștale utilizate pentru transmiterea prin corespondență a actelor procedurale solicitate de însăși instanța de judecată și indemnizațiile de deplasare ale consilierului juridic mandatat să reprezinte interesele societății în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 532/04.02.2015 pronunțată în acest dosar, instanța de fond a respins cheltuielile de judecată solicitate, motivând că acestea se dovedesc prin depunerea originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plata, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.
I. Consideră că sentința nr. 532/04.02.2015 este lipsită de temei legal deoarece motivarea Tribunalului D. cu privire la cheltuielile de judecată nu este întemeiată, acest motiv încadrându-se în prevederile art. 488 pct.9 Codul de procedură civilă.
In primul rând prima instanța a încălcat prevederile art.453 alin.l din Codul de procedură civilă care stipulează că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Dreptul la plata acestor cheltuieli este conferit de art.451 alin.l din Codul de procedură civilă care prevede în mod expres: „Cheltuielile de judecată constau în ...orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului". In ceea ce privește contravaloarea taxelor poștale consideră recurenta că acestea îi sunt datorate întrucât au fost cheltuite ca urmare a expedierii întâmpinării.
Dovada cheltuielilor de judecată care reprezintă contravaloarea indemnizațiilor de deplasare ale consilierului juridic mandatat să reprezinte interesele societății în prezenta cauză a făcut-o cu ordinul de delegare nr.7/02.02.2015, depus la dosar. Precizează de asemenea că aceste documente nu puteau fi depuse în original. De altfel Codul de procedură civilă nu prevede această obligativitate, întrucât ele constituie acte ce se înregistrează în original în contabilitatea societății, pentru justificarea în fața organelor de control a cheltuielilor constând în taxe poștale și indemnizații de delegare acordate salariaților societății.
In al doilea rând, prin sentința atacată, prima instanța a încălcat prevederile Ordinului Ministerului Economiei si Finanțelor nr.3512/27.11.2008 care stabilesc:
-Ordinul de deplasare este document pentru decontarea de către titularul avansului
a cheltuielilor efectuate, inclusiv a indemnizației de delegare;
- Ordinul de deplasare este document justificativ de înregistrare in
contabilitate.
De asemenea potrivit art. 9 din H.G. nr. 1860/2006 „persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea". Conform art.83 din CCM al S.C. IMCF S.A. pe anii 2012-2013, prelungit cu Actul adițional nr. l înregistrat la ITM sub nr.02/13.05.2013, consilierul juridic delegat in prezenta cauza pentru a reprezenta interesele societății, beneficiază de decontarea indemnizației de delegare de 13 lei majorata cu un coeficient de 2.5, respectiv 32.5 Iei pe zi, suma menționata pe verso ordinului de deplasare.
II. Un alt motiv de recurs care se încadrează în prevederile art.488 pct. 6 îl reprezintă motivarea instanței de fond cu privire la depunerea la dosar a chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat și a ordinului de plată însoțite de factura fiscală care să menționeze numărul contractului de asistență juridică. Consideră subscrisa că această motivare este străină de natura pricinii întrucât a fost reprezentată în acest dosar de consilier juridic și nu de avocat.
Rezultă ca omiterea depunerii documentelor anterior solicitate nu îi poate fi imputabilă întrucât consilierul juridic nu este îndreptățit de lege să pretindă onorariu si sa emită chitanța pentru acesta si nici nu poate încheia contracte de asistenta juridica, el reprezentând angajatorul în baza contractului individual de muncă, cheltuielile efectuate de acesta fiind decontate in baza documentelor financiar-contabile în vigoare, urmând a fi recuperate in situația câștigării procesului.
Din cele expuse mai sus, rezultă că sentința în ceea ce privește respingerea cheltuielilor sale de judecată a fost pronunțată cu încălcarea legii, în speță H.G. nr.1860/2006, OMEF nr.3512/27.11.2008, CCM al S.C. IMCF S.A. pe anii 2012-2013, prelungit cu Actul adițional nr.l înregistrat la ITM sub nr.02/13.05.2013, aceasta conținând și motive străine de natura pricinii, făcând astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art.488 pct.6 si 8 din Codul de procedură civilă
In drept, a invocat dispozițiile art.406 alin.6, art.453 alin. l, art.483, art.488 pct.6 si 8 Codul de procedură civilă si art.9 H.G. nr.1860/2006, CCM 2012-2013, OMEF nr.3512/27.11.2008.
Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Recursul de față are ca temei juridic dispozițiile art. 406 alin. 6 din Codul de procedură civilă, care reglementează dreptul la recurs împotriva unei hotărâri prin care se constată renunțarea la judecată.
Recursul vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 452 din Codul de procedură civilă privind dovada cheltuielilor de judecată, recurenta susținând că instanța de fond a expus motive străine de natura pricinii. Într-adevăr, instanța de fond a considerat că ar fi trebuit depuse la dosar originalul chitanței reprezentând onorariu de avocat sau ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Or, câtă vreme cheltuielile de judecată solicitate nu reprezentau onorariu de avocat, deoarece societatea nu a angajat avocat, motivele invocate de instanța de fond sunt străine de natura pricinii.
De asemenea, au fost interpretate greșit dispozițiile art. 452 din Codul de procedură civilă, instanța de fond considerând că textul impune și condiția privind depunerea înscrisurilor doveditoare în original. Or, înscrisurile doveditoare depuse la dosar în copie conformă cu originalul erau ordinul de deplasare nr. 7/02.02.2015 și factura fiscală nr. DIV00001175/23.01.2015 care dovedește suma aferentă taxelor poștale pentru expedierea actelor de procedură către Tribunalul D..
Potrivit art. 292 alin 1 și 2 din Codul de procedură civilă
Art. 292: Depunerea înscrisurilor
(1)Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate.
(2)Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seama de înscris.
Se constată astfel că înscrisurile doveditoare corespunzătoare taxei de timbru au fost depuse în conformitate cu art. 292 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța nu a solicitate prezentarea originalului, pentru a putea face aplicarea alin. 2 din art. 292 și nici nu s-a tăgăduit în vreun fel exactitatea copiei.
În aceste condiții, Curtea constată că sunt deplin aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, instanța expunând cu privire la rezolvarea problemei cheltuielilor de judecată motive străine de natura pricinii și făcând o greșită interpretare a normelor juridice care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată în cazul renunțării la judecată.
Sentința pronunțată este astfel susceptibilă de casare parțială, cu privire la problema juridică a cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 406 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. În cauza de față, renunțarea a intervenit la 19.01.2015, după comunicarea cererii de chemare în judecată (29.12.2014), iar pârâta a solicitat plata cheltuielilor de judecată. Se constată astfel că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. 3 din Codul de procedură civilă, pârâtei cuvenindu-i-se acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv taxe poștale și indemnizație de deplasare .
Pronunțându-se în limitele învestirii, în sensul că apelanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată de la fond într-un cuantum calculat de aceasta la 40,5 lei, Curtea va obliga reclamantul să plătească pârâtei 40,5 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga intimatul reclamant să plătească recurentei pârâte 50,5 lei cheltuieli de judecată în recurs, 42,5 lei reprezentând indemnizație deplasare pentru consilierul juridic și 8 lei taxa poștală pentru expedierea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta . CĂII FERATE (IMCF) SA împotriva sentinței civile nr. 532 din 4 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Casează în parte sentința în sensul că admite cererea privind cheltuielile de judecată formulate de pârâtă.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei 40,5 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimatul reclamant să plătească recurentei pârâte 50,5 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.MC/3 ex.
Data red.06.07.2015
j.f. M.I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 717/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
