Obligaţie de a face. Decizia nr. 2116/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2116/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 7989/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2116
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător L. L. B.
Grefier M. V. A.
****************************
Pe rol, fiind rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 20 aprilie 2015, privind judecarea apelului formulat de pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 157/16.01.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.(FOSTĂ C.) E.-C., la Av.N. F. în Strehaia, Republicii nr. 173, ., ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică din data de 20 aprilie 2015, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 157/16.01.2015 a admis cererea formulată de reclamanta C. (fostă C.) E. C., în contradictoriu cu pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C..
A obligat pârâtul să încadreze reclamanta în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, de asistent medical generalist, cu menținerea gradului principal avut la data promovării, începând cu data de 25.09.2013.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale dintre salariul corespunzător studiilor superioare absolvite și salariul de încadrare avut începând cu data 25.09.2013, cu toate sporurile aferente, cu dobânda legală și penalități de întârziere, până la plata efectivă a acestor drepturi.
A obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli judiciare către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este salariata pârâtului în funcția de asistent medical principal în cadrul secției Radiologie cu contract individual de muncă nr. 8083/22.09.1999.
Ca urmare a absolvirii studiilor superioare la Universitatea de Medicină și farmacie din C., specialitate – asistență medicală generală promoția septembrie 2013, conform diplomei de licență nr. seria_ din 31.10.2013, reclamanta a solicitat pârâtului cu cererea înregistrată sub nr._/2013, să fie încadrată pe o funcție corespunzătoare studiilor absolvite.
Prin adresa nr. 2838/21.01.2014 S. C. de Județean de Urgență i-a răspuns că nu se încadrează în prevederile art. 196 indice (1) din Legea nr. 95/2006 deoarece a absolvit studii superioare în altă specialitate decât cea pe care este încadrat., respectiv a absolvit Facultatea cu specializarea Asistență Medicală Generală, iar încadrarea efectivă este în specialitatea radiologie.
Conform art. 1961 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, 1)Asistenții medicali absolvenți de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic care au dobândit gradul de principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori moașă se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării.
(2) Se consideră specializări de profil clinic potrivit prevederilor alin. (1) următoarele: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire.
Reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 196 indice (1) alin.(1) din Legea nr.95/2006 deoarece:
- este asistent medical, absolvent de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic (în această categorie intrând specializarea asistent medical generalist, conform art. 196 indice (1) alin.(2) din Legea nr.95/2006), așa cum rezultă din copia diplomei nr. 30/1993 emisă de Școala Postliceală Sanitară
- a dobândit gradul de principal așa cum rezultă din adeverința nr. 117/10.09.1999 care atestă obținerea gradului principal în sesiunea martie 1999, specialitatea radiologie
- ulterior, a absolvit studii superioare de asistent medical generalist, așa cum rezultă din diploma de licență seria_ din 31.10.2013, eliberată de Universitatea de Medicină și Farmacie C..
În raport de dispozițiile art. 196 indice(1) alin (1) din Legea nr. 95/2006 care sunt clare și imperative, obligatorii, dispoziții care nu cuprind alte condiții, refuzul pârâtului de a proceda la încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării, este nejustificat.
Susținerea pârâtului că reclamanta nu se poate încadra în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării deoarece este încadrat în specialitatea radiologie și a absolvit studii superioare cu diplomă de licență în specializarea medicină generală, altă specializare decât cea pe care este încadrat și salarizat, nu poate fi reținută de instanță, deoarece adaugă la lege condiții ce nu au fost avute în vedere de legiuitor.
Instanța a constatat că pârâtul trebuie să facă distincție între dispozițiile art. 196 indice (1) alin.(1) și dispozițiile art. 196 indice (1) alin.(4) din Legea nr. 95/2006 care reglementează o altă situație, care nu i se aplică reclamantei.
Astfel art. 196 indice (1) alin. (4) din Legea nr. 95/2006 se referă la "Asistenții medicali încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate, care au absolvit studii superioare în profilul acestora și, ulterior, obțin gradul de principal în profilul studiilor superioare absolvite, beneficiază de încadrarea în funcția de asistent medical principal corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradației avute la data promovării".
Așadar acest text se referă la:
- asistenții medicali încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate
- au absolvit studii superioare în profilul acestora
- și, ulterior, obțin gradul de principal în profilul studiilor superioare absolvite.
Aceștia beneficiază de încadrarea în funcția de asistent medical principal corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradației avute la data promovării.
D. în ipoteza prevăzută la alin. (4) este impusă condiția absolvirii studiilor superioare în profilul pe care este încadrat, însă reclamanta nu se încadrează în această situație și deci încadrarea sa nu este condiționată de absolvirea studiilor superioare în profilul pe care este încadrat.
În consecință, instanța a admis cererea, a obligat pârâtul să încadreze reclamanta în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, de asistent medical generalist, cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării, începând cu data de 25.09.2013.
Prin neîncadrarea respectivă angajatorul a produs reclamantei un prejudiciu, din vina sa, prejudiciu ce se cere a fi acoperit în temeiul art. 253 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma actualizată).
Pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale dintre salariul corespunzător studiilor absolvite și salariul de încadrare avut, începând cu data de 25.09.2013, cu toate sporurile aferente, cu dobânda legală și penalități de întârziere, până la plata efectivă a acestor drepturi.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 din noul C.pr.civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1 000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul avocatului, cu chitanță depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că, reclamanta C. (fostă C.) E. C., este angajată în funcția de asistent medical principal în cadrul secției Radiologie și Imagistică medicală.
Prin cererea nr._/2013 reclamanta a solicitat promovarea în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, conform diplomei de licență.
Urmare solicitării acesteia, în temeiul legislației mai sus menționată, spitalul a solicitat Ordonatorului Principal de Credite - Ministerul Sănătății Publice cu adresa nr._/24.10.2012 aprobarea pentru transformarea statului de funcții în vederea promovării reclamantei în funcția de asistent medical principal licențiat cu studii superioare, acesta regăsindu-se la poziția nr.48 din tabel și poziția nr. 1675 în statul de funcții.
Ministerul Sănătății Publice cu adresa nr. EN_/65.182 din 15.11.2013, înregistrată la sediul unității pârâte cu nr._/06.12.2013, nu a aprobat promovarea reclamantei, întrucât aceasta este încadrată în specialitatea laborator radiologie și Imagistică medicală și a absolvit studii superioare cu diplomă de licență în specializarea medicină generală, altă specializare decât cea pe care sunt încadrați și salarizați.
Apelantul a precizat că nu înțelege de ce, la pronunțarea sentinței apelate, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile legale în vigoare în ceea ce privește analizarea tuturor actelor normative privind promovarea, în sensul că S. C. Județean de Urgență C. face parte din unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății aspect ce se poate observa din Anexa nr.2, art.14 alin (1) din H.G.R. nr.144/2010. De asemenea spitalul în calitate de unitate sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății a respectat prevederile art.14 din H.G.R. nr.144/2010:"Structura organizatorică a instituțiilor publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății se aprobă prin ordin al Ministerului Sănătății. Regulamentul de organizare și funcționare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului sănătății. Organigrama și statele de funcții pentru instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății se aprobă prin Ordin al ministrului sănătății "- situație pe care spitalul a respectat-o în ceea ce privește promovarea, în sensul că a respectat dispozițiile în ceea ce privește promovarea.
«Potrivit prevederilor art. 196 1 alin (1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, asistenții medicali încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării.
Astfel, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1961 alin (1) din Legea nr.95/2006 respectiv a absolvit studii superioare în altă specialitate decât cea pe care este încadrată.
Conform adresei Ministerului Sănătății Publice mai sus menționate, « aceste persoane pot ocupa, prin concurs, un post vacant de asistent medical cu studii superioare specializarea medicină generală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la unul din locurile de muncă unde se normează post de asistent medical.
Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice se face conform H.G.R. 286/31.03.2011-Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Titlul II.
În conformitate cu art. 41 alin.(2) al H.G.R. nr. 286/2011 "promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar în situația în care nu există un asemenea post se face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior ".
Conform art. 11 alin.(1) din Legea nr.284/2010, Anexa nr. III "Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate", Cap. II " În unitățile sanitare publice din sistemul sanitar promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării".
Conform art.26 alin. (3) al Legii nr.284/2010 „În situația în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcții, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior."
Având în vedere Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare art. 1961 " (1) Asistenții medicali încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținere gradului principal al gradației avute la data promovării."
S-a menționat astfel că, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1961 alin (1) din Legea nr.95/2006 respectiv a absolvit studii superioare în altă specialitate decât cea pe care este încadrată.
Conform adresei Ministerului Sănătății Publice mai sus menționate, « aceste persoane pot ocupa, prin concurs, un post vacant de asistent medical cu studii superioare specializarea medicină generală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la unul din locurile de muncă unde se normează post de asistent medical.
În dovedirea cererii de apel, în afară de proba cu înscrisuri administrată în fața primei instanțe, s-a solicitat completarea probelor administrate în fața primei instanțe, cu probe noi și anume proba cu expertiza financiar-contabilă pentru a stabili cuantumul drepturilor salariale pentru perioada 08.10.2012 și până la data plății efective a drepturilor salariale, numai în cazul în care spitalul ar cădea în pretenții.
A considerat faptul că, instanța nu a interpretat în mod corect dispozițiile legale în vigoare în sensul că a obligat" pârâtul să-i plătească reclamantei diferența de salariu dintre salariul de încadrare în urma absolvirii studiilor superioare și salariul de încadrare avut cu data de 08.10.2012, cu toate sporurile aferente, cu dobânda legală și penalități de întârziere, până la plata efectivă a acestor drepturi", în ceea ce privește sumele la care spitalul a fost obligat prin interpretarea în mod incorect a dispozițiilor legale prevăzute în art.l961 alin (1) din Legea nr.95/2006.
De asemenea în cazul în care se va dispune menținerea sentinței apelate, a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Sănătății (art.72-74), întrucât în baza art. 14 din H.G.R. nr. 144/2010, spitalul în calitate de unitate subordonată Ministerului Sănătății a solicitat aprobarea Ministerului Sănătății în vederea promovării reclamatei, însă Ministerul Sănătății a răspuns în sensul că nu poate fi promovată, fiind absolventă cu diplomă de licență în altă specializare decât cea pe care este încadrată și salarizată.
Față de cele menționate mai sus, a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă.
În drept, a întemeiat prezenta cerere de apel pe dispozițiile art.466-480 noul C.pr.civ., prevederile Legii nr.284/2010, Legii nr.283/2011, Ordinul Ministerului Sănătății nr.1470/2011, punctul 20 din O.U.G nr.35/2012, art.14 alin.(4) din H.G.R.nr.144/2010.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, dar prin note scrise a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței, ca fiind temeinică și legală.
Apelul este fondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că sunt întemeiate criticile apelantului pârât pentru considerentele care se vor expune:
În acest sens, se reține că potrivit art. 41 alin.(2) al H.G.R. nr. 286/2011 "promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar în situația în care nu există un asemenea post se face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior ", iar în litigiul de față o asemenea transformare a postului nu a fost aprobată în vederea promovării, de către organul ierarhic superior, în calitate de ordonator de credite.
Din economia dispozițiilor art. 196 ind. (1) din Legea nr.95/2006 rezultă că încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite de asistentul medical are loc ca urmare a unei promovări.
Cum reclamanta este personal contractual bugetar, dispozițiile art. 196 ind.(1) din Legea nr.95/2006 nu pot fi interpretate într-un context izolat, ci în concordanță cu normele care reglementează promovarea personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, potrivit art. 26 alin (1) – (5) din Legea nr.284/2010, cu modificările si completările ulterioare și art. 41 si următoarele din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale si a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. nr. 286/2011, promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant sau temporar vacant, iar în situația în care nu există un asemenea post se face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
Dispoziții speciale privind promovarea în funcții, grade și trepte profesionale în cadrul unităților sanitare publice se regăsesc în art. 11 capitolul II, Anexa III, Legea nr.284/2010, potrivit cărora promovarea se face conform metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-unul corespunzător promovării.
Parcurgerea acestei metodologii legale implică formularea unei propuneri de transformare a postului de către spital și, mai apoi, aprobarea acesteia de către ordonatorul de credite, în condițiile în care se constată că domeniul de activitate și domeniul studiilor superioare absolvite de salariat sunt corelate în sensul celor stabilite de art.196 ind.(1) din Legea nr. 95/2006.
În temeiul acestor dispoziții speciale, atât în 2012 cât și în 2014 spitalul pârât a propus Ministerului Sănătății aprobarea statelor de funcții modificate în vederea promovării reclamantei.
În acest sens, demersul spitalului este unul legal, acesta neavând competența de a dispune el însuși promovarea prin transformarea postului reclamantei într-unul de nivel imediat superior.
Din conținutul dispozițiilor art.7 alin. (3), art. 14 alin.(4) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății rezultă că Ministerului Sănătății, ca ordonator de credite, i-a fost rezervată prerogativa modificării statului de funcții, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale pentru promovare.
În cauză, Ministerul Sănătății a decis respingerea propunerii de aprobare a transformării postului, reținând că reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi promovată, fiind absolventă cu diplomă de licență în specializarea medicină generală, altă specializare decât cea pe care este încadrată și salarizată.
Având în vedere că transformarea postului în vederea promovării reclamantei nu a fost aprobată de către Ministerul Sănătății, spitalul nu putea realiza promovarea reclamantei pe funcția de asistent medical principal cu studii superioare, întrucât nu era asigurată salarizarea necesară unui astfel de post, ce nu se regăsea în structura sa organizatorică.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că acțiunea promovată împotriva spitalului a fost eronat admisă, neputându-se reține că a refuzat nejustificat promovarea reclamantei, acesta acționând în limita competențelor ce i-au fost conferite de lege, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că răspunsul dat de ordonatorul de credite a fost supus examinării/cenzurii instanțelor de contencios administrativ și fiscal în temeiul art.8 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de pârât va fi admis în condițiile art. 480 C.pr.civ., și, schimbată sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii reclamatei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 157/16.01.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.(FOSTĂ C.) E.-C., la Av.N. F. în Strehaia, Republicii nr. 173, ., ..
Schimbă sentința civilă apelată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Președinte, M. L. | Judecător, L. L. B. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud. M.L.
Jud.fond M.V.
Tehnored. A.G./2ex.
Data:07.05.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3467/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








