Conflict de muncă. Decizia nr. 586/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 586/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 93/45/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 586/2013

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător S. P.

Judecător A. C. S.

Grefier E. G.

S-a luat spre examinare cererea de revizuire a deciziei civile nr. 193 din 06.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, cerere formulată de către revizuienta G. M., intimați fiind C. R. de Transfuzie Iași, I. de H. Transfuzională București și M. Sănătății.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen și că prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar de către revizuienta G. M. o cerere de renunțare la judecata, solicitându-se si judecata cauzei în lipsă.

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecata cererii de revizuire .

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra cererii de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13.02.2013, revizuienta G. M. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 193 din 06.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ .

În motivarea cererii se arată că prin decizia contestata, instanța de recurs in mod greșit a respins recursul si a menținut sentința Tribunalului Iași,

A mai susținut revizuienta ca se impune retractarea deciziei din recurs in raport de actul nou - extrasul din baza de date a angajatorului, despre care a aflat la data de 07.02.2013 prin intermediul Inspecției Muncii si care confirma ca reintegrarea sa efectiva nu a avut loc.

Mai susține revizuienta ca reintegrarea sa nu s-a realizat nici in prezent, deși au trecut trei ani de la rămânerea irevocabila a hotărârii si ca valabilitatea deciziei de reintegrare nu poate fi analizata atât timp cat aceasta nu a fost înregistrata la ITM.

In drept, cererea de revizuire a fost motivata pe disp.art.322 pct.5 C.proc.civ., susținându-se ca exista un act nou, ce a fost reținut de partea potrivnica, nu a putut fi infatisat in recurs si care ar fi condus la o soluție total diferita de cea pronunțata in cauza de Curtea de Apel.

La cererea de revizuire s-au formulat precizări de către revizuienta (filele 20, 25-26).

Alăturat cererii de revizuire s-au depus înscrisuri ( filele 5-14, 21-24 si 27-33 dosar).

Intimații C. R. de Transfuzie Iași si M. Sănătății au formulat întâmpinare iar intimatul I. de H. Transfuzională București note de ședința, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila si, in subsidiar ca neîntemeiata.

A fost atașat dosarul nr._, în care s-a pronunțat decizia civilă a cărei revizuire se solicita.

Prin cererea formulata la data de 17 aprilie 2013 si depusa la dosar prin serviciul de registratura, revizuienta G. M. a formulat cerere de renunțare la judecata.

Curtea de Apel, in raport de acest act neechivoc de voința al parții, circumscris principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, văzând poziția procesuala a intimaților ca si disp.art.246 al.1 raportat la art.326 al.1 C.proc.civ., va lua act de cererea formulata de revizuienta, constatând ca nu se mai impune cercetarea admisibilității revizuirii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecata cererii de revizuire formulată de revizuienta G. M. în contradictoriu cu intimații C. R. de Transfuzie Iași, I. de H. Transfuzională București și M. Sănătății, împotriva deciziei civile 193/06.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică ,azi, 19.04. 2013.

Președinte,

D. P.

Judecător,

S. P.

Judecător,

A. C. S.

Grefier,

E. G.

Red./Tehnored./P.S.

2 ex./13.05.2013

CA Iași – B. C.

- A. A.

- M. N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia nr. 586/2013. Curtea de Apel IAŞI