Conflict de muncă. Decizia nr. 759/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 759/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 2943/89/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 759/2013

Ședința publică de la 22 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Judecător G. P.

Judecător N. C. M.

Grefier E. G.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă –întoarcere executare - privind recursul declarat de pârâtul G. P. împotriva sentinței civile nr. 97 din 19.01.2012 pronunțată de Tribunalul V., intimată fiind ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că este primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei în vederea perimării, că judecata recursului a fost suspendată la data de 21.03.2012 în baza art.1551 Cod proc. civ.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, raportat la prevederile art. 248 și 252 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil se față;

Prin sentința civilă nr. 97 din data de 19.01.2012 pronunțată de Tribunalul V. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta ., București, în contradictoriu cu pârâtul G. P., și, în consecință s-a dispus întoarcerea executării,în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 7770 lei, sumă actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta S.C. O. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtului G. P. la restituirea sumei de 7770lei, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 669 din 12.06.2008 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ a fost obligată la plata către pârât a contravalorii drepturilor salariale aferente sărbătorilor de Paști și C. pentru anii 2004-2007,astfel că în baza acestei sentințe pe data de 03.09.2008 reclamanta a plătit pârâtului suma de 5940 lei.

D. fiind faptul că prin decizia nr. 668/24.10.2008 Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de pârâta S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile pronunțată în dosarul nr._ și a modificat în parte sentința civilă nr. 669/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul V., în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul G. P. și a menținut celelalte dispoziții, pe cale de consecință s-a formulat prezenta cerere de întoarcere a executării și de restituire a sumei achitate ,actualizate cu rata inflației de la data plății efective.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 404 indice 2 alin. 3 Cod procedură civilă.

Legal citat pârâtul G. P. prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală motivând că reclamanta nu a făcut și dovada acestei plăți cu titlul pe care îl invocă. Totodată, pârâtul a invocat excepția necompetenței de soluționare cauzei de către Tribunalul V., susținând că potrivit dispozițiilor art. 284 pct. 2 din Codul muncii cererile referitoare la soluționarea conflictele de muncă se adresează instanțelor competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau după caz sediul, excepție respinsă de instanță prin încheiere de ședință din data de 15.12.2011.

În baza probatoriului administrat instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 669/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul V., pârâta S.C. O. P. S.A. a fost obligată să-i achite reclamantului G. P. suma de 7770 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale aferente sărbătorilor de Paști și C. pentru anii 2004 - 2007.

Din coroborarea dispozițiilor art. 274 cu dispozițiile art. 261 Codul muncii rezultă că pentru a evita săvârșirea infracțiunii incriminate de art. 261 Codul muncii, angajatorul va trebui să procedeze la executarea sentinței primei instanțe privind plata salariilor.

D. urmare, așa cum reiese de pe fluturașul de salariu aferent lunii septembrie 2008, depus la fila 19 din dosarul cauzei, în contul lui G. P. a fost virată suma de 7770,00 lei pe data de 03.09.2008.

Ca urmare a promovării recursului de către S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr. 669/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul V., Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 668/24.10.2008 a admis în parte recursul, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul G. P. și a menținut celelalte dispoziții.

Prin decizia nr. 668/24.10.2008, instanța de control judiciar, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr. 669/12.06.2008, reținând că prima instanță, Tribunalul V. a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente referitoare la drepturile salariale aferente sărbătorilor de Paști și C. pentru anii 2004 - 2007, precum și clauzele Contractului Colectiv de Muncă încheiat între părți.

Astfel, Curtea de Apel Iași arată în motivarea deciziei că, potrivit interpretării prin consens cât și interpretării gramaticale, începând cu anul 2003 suplimentările salariale (prima de Paști și C.) prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă au fost incluse în salariul de bază al salariaților, devenind astfel o parte a salariului de bază nemaifiind calculate și acordate în mod distinct.

În consecință, G. P. a beneficiat de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază începând cu anul 2003.

Întoarcerea executării presupune restabilirea situației anterioare emiterii titlului executoriu desființat prin decizia Curții de Apel Iași, ceea ce implică restituirea sumei de bani primită de pârât având în vedere că titlul în baza căruia a primit suma de bani nu mai există.

Dispozițiile art. 404 indice 1 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă prevăd:

„În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu (…), cel interesat are dreptul la întoarcerea executării . Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.”

Raportat celor expuse mai sus, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtului G. P. la plata către S.C. O. P. S.A. a sumei de 7770 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective (actualizarea obligației cu rata inflației reprezentând de fapt valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății).

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârât G. P. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

La data de 21.03.2012 judecata recursului a fost suspendată în lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1, Cod pr. civ., recurentul G. P. neconformându-se dispozițiilor imperative ale instanței de control judiciar, prin care i s-a pus în vedere să depună la dosar duplicatul motivelor de recurs pentru comunicarea lor către intimată.

La data de 11.04.2013 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.

Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 248 cod pr. civ. „ (1) Orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor daca a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește in vina, când actul de procedura urma sa fie îndeplinit din oficiu.

(2) Termenul perimării nu curge cat timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata.”

Potrivit dispozițiilor art. 249 cod pr. civ. „ Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut in vederea judecării procesului de către partea care justifica un interes.*)”

Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici una din situațiile prevăzute la art. 250cod pr. civ. prin care sunt stabilite situațiile în care cursul perimării este suspendat. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale „ (1) Cursul perimării este suspendat cat timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțata de instanța in cazurile prevăzute de art. 244, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de stăruința a părților in judecata.*)

Cum însă în cauză suspendarea a fost dispusă din culpa recurentului,care nu s-a conformat dispozițiilor ordonate de către instanță,iar ulterior, niciuna din părți nu a mai întreprins nici un act de procedură, lăsând cauza în nelucrare mai bine de un an de zile, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art.252 Cod pr. civ. potrivit cărora „ (1)

Perimarea se constata din oficiu sau la cererea părții interesate…..” Președintele instanței va cita de urgenta părțile si va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura in legătura cu perimarea.”

Prin urmare,constatând că prezenta cauză a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, respectiv că în perioada 21.03._13 nu s-a mai efectuat nici un act de procedură, Curtea urmează ca, în temeiul disp.art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, să constate perimarea recursului formulat de către reclamant și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de pârâtul G. P. împotriva sentinței civile nr. 97 din 19.01.2012 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 22.05. 2013.

Președinte,

C. B.

Judecător,

G. P.

Judecător,

N. C. M.

Grefier,

E. G.

Red./Tehnored./P.G.

2 ex. 03.07.2013

Tribunal V. – A. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia nr. 759/2013. Curtea de Apel IAŞI