Conflict de muncă. Decizia nr. 1288/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1288/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 11603/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1288/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - A. C. S.
Judecător - G. P.
Judecător - E. G.
Grefier - C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile, având ca obiect litigiu de muncă – conflict de muncă, privind recursul declarat de recurent Băbuța Ș., împotriva sentinței civile nr.1540 din 20.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind . prin Lichidator Judiciar . SPRL.
Componența nominală a completului de judecată R1 este modificată ca urmare a admiterii cererii cererilor de abținere formulate de doamnele judecător B. C., M. N. C. și P. G., cu judecătorii aflași pe lista de permanență S. A., G. E. și P. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Recurentul învederează instanței că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând cuvântul în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul, având cuvântul, precizează că a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1540 din 20.05.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, prin care instanța nu a observat data corectă la care a fost concediat. Solicită instanței de recurs să aibă în vedere finalul sentinței civile nr. 654 din 07.04.2010, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a consemnat că nu ar fi făcut dovada faptului că a fost concediat nelegal. Susține că această concediere nelegală este vizibil relevată, având loc la data de 04.09.2004. Precizează că i s-a încălcat dreptul la muncă.
Solicită admiterea recursului în sensul de a se dispune revizuirea sentinței civile nr. 1540 din 20.05.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, pe motivul de neadministrare a legislației în vigoare, având în vedere disp. art. 322 punctul 5. Cu privire la nota informativă din data de 01.09.2004 susține că această notă a fost scrisă de dumnealui și există un proces verbal de predare primire a serviciului din data de 04.09.2004. Precizează că profesia dumnealui este de pompier.
În concluzie solicită admiterea recursului,m desființarea sentinței civile nr. 1540 din 20.05.2013, pronunțată de Tribunalul Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare. Mai arată că la dosar este necesar a se solicita de la intimată înscrisurile din care rezultă că a fost concediat nelegal.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr. de dosar_ revizuientul B. Ș. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR . SPRL IAȘI să se dispune revizuirea sentinței civile nr. 754/07.04.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
În motivare s-a arătat că cererea de revizuire acesta a arătat că este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind nemulțumit de modul de soluționare a dosarului nr._ .
Intimata, legal citată, nu depus întâmpinare
Prin sentinta civila nr. 1540/20.05.2013,Tribunalul Iasi a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 754/07.04.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ formulată de revizuientul B. Ș. în contradictoriu cu intimatul . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR . SPRL IAȘI .
Pentru a se pronunta astfel,analizând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat că cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2721 din 17.12.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2008 este nefondată pentru următoarele considerente.
Prin sentința civilă nr. 754/07.04.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. Ș. în contradictoriu cu pârâta .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul B. Ș. a chemat în judecată pe pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reintegrarea în muncă a reclamantului la pârâtă și să fie, de asemenea, obligată pârâta să-l despăgubească conform art.78 alin.1 din Codul Muncii.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că nu știe cum a fost pus sub urmărire penală. Fapta de săvârșirea căreia a fost acuzat de fapt a fost săvârșită de un alt angajat el fiind nevinovat. Își întemeiază cererea în baza dispozițiilor art.56 lit. i din Codul Muncii și art. 78 alin.1 La fila 31 a dosarului, reclamantul a depus precizări la acțiune.
În cauză s-a emis adresă la ITM Iași pentru a depune la dosarul cauzei copie de pe contractul individual de muncă al reclamantului și decizia de încetare a acestuia.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de față, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentința civilă nr.378 din 10.02.2006 pronunțată de Tribunalul Iași, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare a fost respinsă contestația formulată de acesta împotriva deciziei nr.1106 R/31.10.2005 emisă de către societatea pârâtă. Prin decizia care a făcut obiectul contestației s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în baza dispozițiilor art.267(3), art.61 lit. a și art.264 lit. f din Codul Muncii începând cu data de 01.11.2005. Prin urmare, în condițiile în care această decizie emisă de către pârâtă nu a fost anulată, nefiind constatată nelegalitatea ei, aceasta continuă să își producă efectele și în prezent. La momentul actual, reclamantul nu mai are calitatea de angajat al pârâtei, contractul său de muncă încetând, decizia prin care s-a dispus această măsură nu a fost desființată deși a fost contestată de acesta, și deci, reclamantul nu are nici un temei și nicio justificare pentru a solicita reintegrarea sa în muncă la pârâtă pe postul pe care îl deținuse.
În concluzie, instanța a constatat că reclamantul a solicitat reintegrarea în muncă la societatea pârâtă fără a face dovada că a fost concediat în mod netemeinic sau nelegal pentru a fi aplicabile disp.art.78 din Codul Muncii în sensul că părțile să fie puse în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins cererea reclamantului.
Conform dispozițiilor 322 pct. 5C.p.c. „Revizuirea unei hotărâri ramase definitiva in instanța de apel sau prin neapelate, precum si a unei hotărâri data de o instanța de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere daca, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a arătat nemulțumit de modul de soluționare a dosarului nr._, invocând acte din dosare penale.
Analizând această susținere, Tribunalul a constatat că motivul de revizuire prevăzut de ar. 322 pct. 5 Cod procedură civilă cuprinde două ipoteze distincte, una dintre acestea referindu-se la situația în care, după darea hotărârii, se descoperă înscrisurile doveditoare care au fost reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri judecătorești, în temeiul textului de lege sus-menționat, este necesar a fi întrunite în mod cumulativ o . condiții, respectiv înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate, să nu fi putut fi invocat în acel proces deoarece a fost reținut de partea potrivnică, împrejurare de forță majoră și să fie determinant, în cauză, adică apt să conducă la schimbarea soluției.
În cazul în care înscrisul nu a fost reținut de adversar, putând fi depus la dosar prin diligențele părții interesate, nu este îndeplinită condiția existenței motivelor independente de voința sa, care să o fi împiedicat să prezinte actul în procesul derulat anterior.
Ori, revizuientul își întemeiază cererea pe acte din dosare penale, fără a demonstra că înscrisurile au fost reținute de partea potrivnică și nici nu s-a dovedit faptul că nu ar fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuientului, instanței ce a pronunțat sentința civilă criticată.
Mai mult, în cauza M. vs România, C.E.D.O. a statuat ca în considerarea prezumției de validitate, este inadmisibila o cale extraordinara de atac, cu excepția unor circumstanțe excepționale numite de curte defecte fundamentale ale hotărârii, context în care o hotărâre judecătoreasca prezintă interes nu numai pentru instanțele naționale dar si pentru părțile implicate, impunându-se a fi ocrotit principiul securității raporturilor juridice în sensul ca nici o parte a unui proces sa nu poate determina redeschiderea unei cauze soluționată irevocabil numai în scopul de a obține o rejudecare.
Având în vedere că și considerentul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, soluția care s-a impus a fost a respingerii cererii de revizuire a sentinței civile nr. 754/07.04.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuentul Băbuța Ș. susținând că prin sentința civilă nr. 754/07.04.2010 a Tribunalului Iași ce s-a pretins a fi revizuită, instanța nu a stabilit corect data când a avut loc concedierea.
În dovedirea acestei împrejurări recurentul solicită ca intimata să depună înscrisurile arătate prin cererea de recurs și pe care le consideră oportune în soluționarea revizuirii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Analizând motivele de recurs raportat la dispozițiile art. 322 punctul 5 Cod procedură civilă pe care revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire, Curtea constată, în acord cu judecătorul fondului, că aceasta este neîntemeiată, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de motivul de revizuire invocat.
Revizuentul justifică cererea invocând acte din dosarul nr. 6184/P/2004 al P. de pe lângă Judecătoria Iași, „necomunicarea sesizării și a fișei de înregistrare a sesizării la Secția 5 Poliție”.
Curtea constată că în cauză nu s-a probat că aceste înscrisuri au fost reținute de partea potrivnică și nici nu s-a dovedit că nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului.
Prevederea cuprinsă în art. 322 punctul 5 Cod procedură civilă este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire, de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Ca atare, nefiind îndeplinite cerințele art. 322 punctul 5 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul și pe cale de consecință în baza art. 312 Cod procedură civilă va menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de către revizuentul Băbuța Ș. împotriva sentinței civile nr. 1540/20.05.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.09.2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat S.A.
2 ex.09.10.2013
Tribunalul Iași – C. G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 860/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 165/2013.... → |
|---|








