Conflict de muncă. Hotărâre din 08-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 3404/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 525/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. B.
Judecător N. C. M.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către . SRL și I. C. împotriva sentinței civile nr. 79 din 14.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimată fiind C. M. L., având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatar M. M. pentru . SRL, reprezentată de I. C., și intimata C. M. L. asistat de avocat P. E., lipsă fiind recurenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen; nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat P. E. pentru intimata C. M. L. depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, cu titlu de concluzii scrise.
Mandatar M. M. pentru recurenți se legitimează în fața instanței cu cartea de identitate . nr._ eliberată de SPCLEP Iași la data de 11.03.2013 și depune procură specială la dosar.
Interpelat fiind de instanță, precizează că în cauză este vorba de o singură cerere de recurs formulată de către . SRL, prin reprezentantul săi, administratorul I. C..
Instanța constată recursul formulat și motivat în termen.
Mandatar M. M. pentru recurentă arată că nu are de formulat alte cereri. Depune la dosar Ordinul 3518/2008 al Ministrului Finanțelor, invocat și prin motivele de recurs.
Avocat P. E. pentru intimata C. M. L. arată că înscrisul depus azi e un act normativ și nu o probă; în consecință, nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestuia.
Mandatar M. M. pentru recurentă, interpelat fiind de instanță, precizează că nu are studii juridice.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri. Aduce cunoștință mandatatului recurenților că, întrucât nu are studii juridice, nu poate pune concluzii orale, ci doar scrise.
Mandatar M. M. pentru recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat P. E. pentru intimata C. M. L. solicită respingerea recursului. Arată că textul de lege prevăzut în actul constitutiv privește modul în care votează asociații atunci când există conflict de interese și că ședința consiliului de administrație a fost calificată de către tribunal ca și adunare generală a acționarilor, iar hotărârea dată a fost anulată. Precizează că, în cauză, nu sunt în situația de a fi vorba de o funcție publică și că actul atacat este o decizie de imputare dintr-un raport de muncă. Solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ /28.03.2012, contestatoarea C. M. L. a chemat în judecată pe intimata S.C. G. I. Export, pentru ca în contradictoriu și pe baza probelor ce se vor administra, să se dispună obligarea intimatei la anularea deciziei de imputare nr. 1/24.02.2012 și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a învederat faptul că a fost angajata societății până la data de 01.11.2011.
La data de 19.03.2012 i-a fost înmânată decizia de imputare pentru suma de 33 970 lei, ce urma să-i fie reținută din dividende pe anul 2011 sau din acțiuni și că, în conformitate cu actualul cod al muncii, instituția juridică a imputării nu mai este reglementată.
A precizat contestatoarea că, formal, înscrisul comunicat conține elementele unei decizii de imputare, respectiv nominalizarea debitorului, suma imputată și posibilitatea contestării in termen de 30 de zile, apreciind că intenția emitentului este evidentă de a utiliza acest mijloc de recuperare a pretinsului debit.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata a solicitat respingerea acțiunii, susținând în continuare temeinicia si legalitatea actului administrativ prin care s-a imputat contestatoarei suma de 33.970 lei reprezentând sume de bani ridicate din conturile societății.
În motivarea poziției procesuale, s-a arătat că salariata, în calitate de administrator al societății, folosindu-se de dreptul de semnătura pentru tranzacțiile făcute în numele societății, a ridicat din conturile societății deschise la BCR Iași, în ziua de 09.11.2011, în folosul ei, suma de 20.000 lei sub formă de avans salarii și alte cheltuieli, fără să le depună în casierie și fără să le mai justifice ulterior prin documente legale.
S-a mai menționat că în aceeași manieră, în zilele următoare și-a însușit contravaloarea chiriei cuvenită societății pentru intervalul octombrie-decembrie 2011, în sumă de 12.300 lei încasată de la chiriași (firmele Emsara și Kalevin), în cash, fără depunere la casieria societății și fără justificarea cu acte de casă legale.
De asemenea, s-a mai susținut că și-a însușit și suma de 1.670 lei, reprezentând avansuri în contul dividendelor cuvenite pentru anul 2010, înainte de închiderea exercițiului financiar și repartizarea profitului pe acționari și fără să verse la bugetul consolidat al statului sumele reprezentând impozitele aferente în sumă de 7.225 lei.
Pârâta a precizat că, întrucât prejudiciul adus firmei depășea nivelul a 5 salarii medii pe economie conform art. 254 din Codul muncii, n-a mai fost posibilă soluționarea prin acordul părților.
La termenul din 14.01.2013, intimata a depus la dosarul cauzei o completare la întâmpinare, prin care a precizat că a promovat actul administrativ contestat pentru a reîntregi fondurile societății retrase abuziv de un asociat și pentru a nu pune reclamanta în situațiile prevăzute de art. 272 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, ținând seama că persoana îndeplinea funcția de administrator al societății.
Totodată, a arătat că, din documentele depuse la dosarul cauzei, se desprinde clar situația că reclamanta a folosit cu rea credință mijloacele bănești ale societății într-un scop contrar intereselor acesteia, dar că aceasta stare de lucruri nu a fost menționată în decizia de imputare, tocmai pentru protejarea persoanei.
În continuare, intimata a prezentat compunerea sumei de 33.970 lei indicată în decizia de imputare și pe care reclamanta a încasat-o fără a o justifica cu documente legale în casieria unității. Astfel, suma de 20.000 lei a fost ridicată din bancă pentru salarii și diverse în ziua de 09.11.2011, suma de 12.300 lei reprezintă chirii datorate pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2011 de către firmele Emsara și Kalevin, iar suma de 1.670 lei reprezintă dividende aferente anului 2010, peste sumele cuvenite legal rezultate din repartizarea profitului pentru anul 2010.
A mai învederat intimata că suma imputată de 33.970 lei se reflectă în balanța de verificare contabilă pentru luna ianuarie 2012 și în fișele analitice pentru contul 461.2 „debitori persoane fizice”.
Intimata a invocat art. 67 alin. 4, care prevede că dividendele plătite contrar legii se restituie dacă se dovedește că asociații au cunoscut prevederile legii, iar art. 73 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate de existența reală a dividendelor.
Prin sentința civilă nr. 79/14.01.2013, Tribunalul Iași a admis contestația formulată de contestatoarea C. M. L. în contradictoriu cu intimata . SRL Iași și, în consecință:
A anula decizia nr.1/24.02.2012 emisă de intimată.
A obligat intimata să achite contestatoarei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea C. M. L. fost salariata intimatei . SRL, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr._/28.11.2001 încheiat pe perioadă nedeterminată, cu începere de la data de 10.11.2001, având funcția de coordonator comercial - economist. Contractul individual de muncă a încetat la data de 01.11.2011, în baza deciziei nr. 2/01.11.2011 emisă în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, reclamanta având la acel moment funcția de director economic.
Prin decizia nr. 1 din 24.02.2012, intimata a imputat contestatoarei suma de 33.970 lei, reprezentând atât suma ridicată de la B.C.R. Iași în ziua de 09.11.2011, cât și contravaloarea chiriei din perioada 11.12.2011 de la beneficiarii Emsara și Kalevin, sume care nu au fost depuse în casieria unității, soldul casei - cont 5311 necorespunzând cu situația faptică. Prin aceasta s-a mai dispus că suma va fi reținută din dividendele cuvenite pe anul 2011 sau din acțiuni.
Art.169 alin. 1 din Codul muncii prevede că „Nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege”, iar alineatul 2 statuează imperativ că „ Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”, fiind astfel înlăturată reglementarea anterioară din vechiul cod al muncii (art.107).
Fostul cod al muncii, valabil până la data de 1 martie 2003 prevedea ca principale modalități de stabilire și recuperare a prejudiciului produs unității – atât în cazul răspunderii materiale, cât și al obligației de restituire - decizia de imputare și angajamentul de plată (art.107).
Reglementarea anterioară statua că decizia de imputare și angajamentul de plată constituiau titluri executorii, potrivit prevederilor art. 108 alin. 3, nefiind necesară intervenția instanței de judecată, fiind folosite pentru toate prejudiciile care au fost cauzate unității în timpul când persoana răspunzătoare sau beneficiară de sume era încadrată la unitate, chiar dacă la data descoperirii daunei nu mai are o asemenea calitate.
Ori, având în vedere că, potrivit art. 169 din Codul muncii (intrat în vigoare începând cu data de 01.03.2003), reținerile din salariu cu titlu de daune produse angajatorului se efectuează numai dacă au fost stabilite irevocabil printr-o hotărâre judecătorească și, întrucât a fost înlăturată reglementarea anterioară din vechiul cod al muncii, tribunalul a admis contestația și a anulat dispoziția de imputare nr. 1 din 24.02.2012 emisă de intimata S.C. G. I. Export S.R.L., ca fiind nelegală.
Având în vedere admiterea contestației, în raport de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, prima instanță a admis și cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr._/20.03.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. G. I. EXPORT S.R.L. Iași, prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se susține că, în ședința Consiliului de Administrație al societății din 10.02.2012, la care a participat contestatoarea în calitate de asociat și administrator, au fost puse în discuție pagubele produse societății prin deturnarea în interes propriu a sumei de_ lei, dar contestatoarea a refuzat să semneze procesul-verbal încheiat.
Mai arată recurenta că sumele nejustificate de contestatoare însumează_ lei și s-au reflectat negativ în bilanțul contabil din anul 2011, fiind evidențiate în procesul-verbal și decizia de imputare nr. 1/24.02.2012.
Susține recurenta că instanța de fond a asociat în mod nejustificat actul administrativ - decizia de imputare - cu calitatea de fost salariat al contestatoarei, fundamentând judecata pe dispozițiile Codului muncii, în realitate contestatoarea având statutul de asociat și administrator, și nu acela de salariat.
De asemenea, arată recurenta, decizia de imputare este un act administrativ prevăzut în Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin OMFP 3512/28.11.2008. Astfel, decizia de imputare este documentul care servește înregistrării în contabilitate a pagubelor (Legea 82/1991 republicată) și este prevăzut în Anexa 4 la ordin – poziția 30, cod formular 14.8.2.
Ori, susține recurenta, decizia emisă de societate respectă acest ordin, având ca temei și art. 5.2 din actul constitutiv al societății.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea contestației.
Nu s-au indicat motivele de drept ale recursului.
Intimata nu a formulat întâmpinare; prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului.
În susținerea recursului s-a depus fișa analitică cont 4612 A, balanța de verificare pe luna decembrie 2012.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de S.C. G. I. EXPORT S.R.L. Iași, prin reprezentant legal, este nefondat.
Astfel, deși se susține că decizia de imputare nu a fost emisă în considerarea calității contestatoarei de fost salariat al societății, în conținutul acesteia nu se indică vreun temei juridic, iar prin întâmpinare s-a făcut referire la imposibilitatea soluționării prin acordul părților deoarece prejudiciul depășește nivelul a 5 salarii medii pe economie, conform art. 254 din Codul muncii (fost art. 270).
Ori, prima instanță a calificat actul în baza temeiului de drept amintit, coroborat și cu împrejurarea că intimata contestatoare a avut și calitatea de salariată a societății, în baza unui contract de muncă.
În aceste condiții, raportat prevederilor actuale ale Codului muncii, în mod corect a reținut prima instanță nelegalitatea actului contestat.
În plus, deși susține că nu a emis actul în discuție în calitatea de fost salariat al contestatoarei, intimata-recurentă nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a instanței de conflicte de muncă, potrivit dispozițiilor art. 159 ind. 1 alin. 3 Cod proc.civ., astfel încât această excepție nu mai poate fi pusă în discuție.
Pe parcursul judecății la fond și în recurs intimata-recurentă a invocat mai multe dispoziții legale în baza căreia ar fi emis ,,actul administrativ”, respectiv decizia de imputare nr. 1/24.02.2012.
Nici una dintre aceste prevederi legale nu conferă dreptul unei societăți comerciale de a emite o decizie de imputare împotriva unui asociat sau administrator, așa cum susține recurenta.
Art. 142 din Legea 31/1990 prevede: ,,(1) Consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor.
(2) Consiliul de administrație are următoarele competențe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:
a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;
b) stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare;
c) numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;
d) supravegherea activității directorilor;
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței societății, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
(3) De asemenea, nu pot fi delegate directorilor atribuțiile primite de către consiliul de administrație din partea adunării generale a acționarilor, în conformitate cu art. 114”.
Potrivit art. 143 din Legea 31/1990 ,,(1) Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
(2) Directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara consiliului de administrație.
(3) Dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor se prevede acest lucru, președintele consiliului de administrație al societății poate fi numit și director general.
(4) În cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, delegarea conducerii societății în conformitate cu alin. (1) este obligatorie.
(5) În înțelesul prezentei legi, director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, în conformitate cu alin. (1). Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății, este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societății pe acțiuni”.
În fine, potrivit art. 266 din Legea 31/1990 ,,(1) În cazul în care unul sau mai mulți administratori, respectiv membri ai directoratului, sunt numiți lichidatori, darea de seama asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, împreună cu bilanțul final de lichidare.
(2) Când gestiunea trece peste durata unui exercițiu financiar, darea de seamă trebuie anexată la prima situație financiară pe care lichidatorii o prezintă adunării generale.
(3) Orice acționar poate face opoziție, în condițiile art. 62, în termen de 15 zile de la publicare.
(4) Toate opozițiile făcute vor fi conexate, pentru a fi soluționate printr-o singură sentință.
(5) Orice acționar are dreptul să intervină în instanță, iar hotărârea va fi opozabilă și acționarilor neintervenienți”.
În ceea ce privește Anexa 4 pct. 30 cod 14-8-2 din Ordinul MEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile (ce a abrogat Ordinul 1850/2004), aceasta include decizia de imputare în categoria documentelor financiar-contabile care se păstrează timp de 5 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, fără a conferi dreptul societăților comerciale de a emite decizii de imputare împotriva unui asociat sau administrator; în prezent, legislația permite emiterea deciziilor de imputare pentru categoria funcționarilor publici, în conformitate cu procedura stabilită de legea specială aplicabilă acestei categorii de salariați.
De asemenea, Ordinul MEF nr. 3055/29.10.2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene prevede la art. 315: ,,(1) Controlul intern contabil și financiar al entității se aplică în vederea asigurării unei gestiuni contabile și a unei urmăriri financiare a activităților sale, pentru a răspunde obiectivelor definite.
(2) Controlul intern contabil și financiar este un element major al controlului intern. El vizează ansamblul proceselor de obținere și comunicare a informației contabile și financiare și contribuie la realizarea unei informații fiabile și conforme exigențelor legale.
Ca și controlul intern în general, el se sprijină pe un sistem cuprinzând în special elaborarea și aplicarea politicilor și procedurilor în domeniu, inclusiv a sistemului de supraveghere și control.
(3) Controlul intern contabil și financiar vizează asigurarea:
- conformității informațiilor contabile și financiare publicate, cu regulile aplicabile acestora;
- aplicării instrucțiunilor elaborate de conducere în legătură cu aceste informații;
- protejării activelor;
- prevenirii și detectării fraudelor și neregulilor contabile și financiare;
- fiabilității informațiilor difuzate și utilizate la nivel intern în scop de control, în măsura în care ele contribuie la elaborarea de informații contabile și financiare publicate;
- fiabilității situațiilor financiare anuale publicate și a altor informații comunicate pieței”.
În concluzie, nici una dintre dispozițiile legale enunțate, invocate de recurentă, nu conferă societăților comerciale dreptul de a emite decizii de imputare împotriva unui asociat sau administrator, așa cum se susține de către intimata-recurentă.
Desigur, aceasta nu înseamnă că societatea nu are posibilitatea recuperării unui prejudiciu produs de un fost salariat, administrator sau asociat, dar calea nu este aceea a emiterii unei decizii de imputare.
Ca urmare, nefiind un act prevăzut în legislația în vigoare pentru categoria în discuție, decizia de imputare contestată în prezenta cauză este nelegală, așa cum a reținut și prima instanță.
Împrejurarea că intimata-contestatoare a refuzat să semneze procesul-verbal încheiat în ședința Consiliului de Administrație al societății din 10.02.2012 nu influențează nelegalitatea actului, care decurge din nerespectarea dispozițiilor actelor normative în vigoare.
Art. 5.2 din actul constitutiv al societății se referă la un conflict de interese în cazul asociaților, neavând legătură cu obiectul cauzei.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate de recurentă, în baza disp. art. 312 alin.1 Cod proc. civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de pârâta S.C. G. I. EXPORT S.R.L. Iași, prin reprezentant legal, și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. G. I. EXPORT S.R.L. Iași, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 79/14.01.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. G. B. C. M. N.-C.
Grefier,
P. I.
Red./Tehnored. M.N.C.
25.04.2013 - 02 ex.
Tribunalul Iași – F. S.
| ← Conflict de muncă. Decizia nr. 478/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
