Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1112/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1112/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 631/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1112/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestație decizie de concediere, privind recursul declarat de contestatorul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1050 din 01. 04. 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind O. Națională Română Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent avocat M. B. G., ce substituie pe avocat M. C. C., și avocat D. L. pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat M. B. G. depune la dosar împuternicire avocațială de substituire pentru avocatul titular al recurentului, avocat C. C. M. și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Avocat D. L., pentru intimată, depune împuternicire avocațială și precizează, de asemenea, că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în recurs.
Avocat M. B. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației. Postul pe care-l ocupa contestatorul nu a fost desființat ci a fost schimbată doar titulatura în organigramă. Contestatorul avea funcția de organizator de spectacole în cadrul căreia intra și distribuirea de bilete, însă nu era vânzător ambulant de bilete. Pentru considerentele arătate pe larg și în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Avocat D. L., pentru intimată, arată că un prim motiv de recurs se referă la faptul că postul de muncă al recurentului nu ar fi fost desființat ci doar i s-ar fi schimbat titulatura. În fapt, contestatorul a avut calitatea de salariat al Operei Iași fiind angajat în funcția de referent în cadrul compartimentului de organizare spectacole. Prin noua organigrama, compartimentul organizare spectacole s-a desființat. Precizarea că ar mai exista posturi de referent în cadrul noii organigrame nu are suport deoarece acestea existau și înainte iar fiecare dintre referenți activează în alte compartimente, trei la contabilitate și un referent artistic, posturi pentru care contestatorul nu are studiile necesare. Activitatea efectivă a acestuia era de a vinde, distribui, bilete pentru spectacole, de a atrage spectatori. Desființarea postului ocupat de contestator a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, fapt constatat și de instanța de fond.
Pentru aceste motive, expuse și în concluziile scrise pe care le depune la dosar, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței; nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra prezentului recurs, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /23.01.2012, contestatorul M. D. a chemat în judecată intimata O. Națională Română Iași pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate că decizia de concediere este nulă fiind emisă cu încălcarea disp. art. 78 din Codul Muncii, să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 72 din 09.12.2011, să fie obligata intimata O. Națională Română Iași la reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate si a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatorul a precizat că a fost angajatul intimatei din anul 1989, la data concedierii deținând funcția de referent, iar la data de 09.12.2011 a fost emisă decizia de concediere, ce a fost întemeiată pe Ordinul 2526/16.08.2011, fiind disponibilizat pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
A mai susținut contestatorul că desfacerea contractului sau de muncă a fost una formală, ulterior, intimata angajând alte persoane pe post similar, nesocotind că desființarea unui post trebuie să fie efectivă, sa aibă o cauză reală și serioasă. Având în vedere vechimea în cadrul instituției angajatoare, a mai arătat contestatorul că, urmare a concedierii, i s-ar fi cuvenit plăți compensatorii.
De asemenea, a considerat că inserarea în cuprinsul deciziei a mențiunii că nu există locuri de muncă compatibile cu pregătirea sa profesională, dovedește reaua credință a intimatei în condițiile în care funcția de referent este echivalentă cu activitatea presupusă de postul de mașinist.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe disp. art. 65, 76, 78, 80 și 268 din Codul muncii.
În dovedirea contestației, a depus la dosarul de fond, în copie, decizia contestată și dovada comunicării acesteia.
Legal citată, pentru termenul din 14.05.2012, intimata O. Națională Română Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a menționat că se află în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, care are calitatea de ordonator principal de credite. Acesta a modificat radical sistemul de conducere a instituțiilor de spectacol naționale, trecându-se de la sistemul directorului angajat direct de instituția în cauză, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la sistemul managerului angajat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prin contract de management pe perioadă determinată, în baza concursului susținut în acest sens, în cadrul Operei Naționale Române Iași acest sistem fiind implementat din luna mai 2011.
Intimata a învederat instanței că reclamantul a fost angajatul său, ocupând funcția de referent, în baza contractului individual de muncă nr. 16/14.01.1989, modificat prin acte adiționale. În anul 2011, prin Raportul de audit întocmit de Comisia de Audit de pe lângă Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, au fost constatate grave nereguli din punct de vedere administrativ, fapt ce a făcut necesară întocmirea unei noi organigrame prin care să se reorganizeze întreaga activitate a instituției, în concordanță cu legislația actuală și având în vedere obiectivele care trebuie îndeplinite conform contractului de management și a programului asumat de manager.
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a susținut această reorganizare, fapt concretizat prin aprobarea noului Regulament de organizare și funcționare, a noii organigrame și a noului stat de funcții. Prin Ordinul 2526/16.08.2011, acesta a aprobat noul Regulament de organizare și funcționare și noua organigramă, pentru ca, ulterior, prin adresa nr. 1667/20.10.2011 a comunicat statul de funcții în care nu se mai regăsește postul de referent, respectiv, postul ocupat de către contestator.
Intimata a mai arătat că postul de referent nu a avut fișa postului, din analiza căreia să reiasă care sunt atribuțiile de serviciu și că măsura desființării acestui post a fost efectivă și motivată de necesitatea restructurării și eficientizării activității instituției, activitatea desfășurată de către contestator fiind foarte redusă.
În urma restructurării, a menționat intimata că în noul stat de funcții nu se mai regăsește nici postul de mașinist.
În dovedirea apărărilor sale, intimata a depus la dosarul de fond documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor. Prin sent.civ.nr.1050/01.04.2013, Tribunalul Iași a respins contestația formulată de contestatorul M. D. în contradictoriu cu intimata O. Națională Română Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Conform contractului individual de muncă încheiat sub nr. 16/14.01.1989, modificat prin acte adiționale, între părți au existat raporturi juridice de muncă începând cu data de 15.07.1989, contestatorul fiind angajat inițial pe postul de muncitor mânuitor decor, iar, ulterior, pe funcția de referent.
Prin decizia de concediere nr. 72 din 09.12.2011, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariatul, conform art. 65 Codul Muncii având în vedere Ordinul nr. 2526/16.08.2011 a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, prin care acesta a aprobat noul Regulament de organizare și funcționare și noua organigramă a Operei Naționale Române Iași.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin decizia nr. 417/03.05.2007, Curtea Constituțională a reținut faptul că „…textul de lege nu permite încetarea contractului individual de muncă din voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă… prevederile legale corespund exigențelor prevăzute de art. 24 lit. a) din Carta socială europeană, text citat în motivarea excepției de neconstituționalitate, care menționează "dreptul lucrătorilor de a nu fi concediați fără un motiv întemeiat".
Pentru concedierea salariatului din motive neimputabile este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului, care să corespundă unei nevoi a acestuia și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat. Legiuitorul nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase. Numai legalitatea măsurii concedierii este supusă cenzurii instanței, iar nu și oportunitatea acesteia, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul.
Mai mult, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului să facă selecția acelor posturi pe care să le desființeze, în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activității. Instanța nu poate decât să verifice dacă desființarea locului de muncă este efectivă, adică dacă postul este suprimat din statul de funcții, dacă are caracter obiectiv, fiind independentă de factori subiectivi care au legătură cu persoana angajatului.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă ce trebuie dovedită. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice sau de structură, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
In speță, din organigramele depuse de către intimată, aprobate prin Ordinul nr. 2373/11.08.2004 a Ministerului Culturii și cultelor și, respectiv, prin Ordinul nr. 2526/16.08.2011 a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național precum și din Statul de funcții valabil de la data de 01.10.2011, rezultă că unitatea angajatoare a făcut dovada realității desființării locului de muncă al contestatorului, postul de referent fiind exclus din structura organizatorică și funcțională a Operei Naționale Române Iași.
Cât privește cauza reală și serioasă a concedierii, instanța de fond a apreciat că prin Raportul de audit intern, înregistrat la M.C.P.N. sub nr. 6875 din 27.12.2011, au fost constatate anumite nereguli de administrare și funcționare, aferente anului 2010 și începutului de an 2011, astfel că apare ca necesară încercarea factorilor de decizie de a lua măsuri în vederea eficientizării activității instituției.
Astfel, instanța de fond a reținut că prin probele administrate în cauză intimata a dovedit faptul că desființarea locului de muncă ocupat de contestator este efectivă și are o cauză reală și serioasă, motiv pentru care decizia nr. 72 din 09.12.2011 este legală și temeinică, nefiind motive care să atragă sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 78 din Codul muncii.
În ceea ce privește cererile contestatorului referitoare la reintegrarea în funcție, plata salariilor și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, prima instanța a reținut că si acestea sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că decizia de concediere este legală și temeinică.
Pentru aceste motive, Tribunalul Iași a respins contestația formulată de M. D. în contradictoriu cu intimata O. Națională Română Iași.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul M. D., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat recurentul ca in cuprinsul deciziei de concediere, intimata a indicat drept temei al disponibilizării sale Ordinul Ministerului Culturii si Patrimoniului N. nr.2522 din 16.08.2011, prin care ar fi fost aprobat noul Regulament de Organizare si Funcționare al Operei din Iași si ar fi fost desființat postul sau.
Analizând însa adresa nr.1667/20.10.2011 si organigrama ONR Iași, susține recurentul ca postul nu a fost desființat ci a fost schimbata, in parte, titulatura sa in organigrama, din referent in organizator spectacole.
Sub aceste aspecte, arată contestatorul recurent, prima instanța a apreciat greșit documentația depusa la dosar si a pronunțat o hotărâre netemeinica, postul pe care îl deținea nefiind efectiv desființat si, ca atare, nu exista o cauza reala si serioasa a concedierii.
Mai susține contestatorul recurent M. D. ca intimata a refuzat sa depună la dosar fisa postului pe care îl ocupa anterior concedierii, motivând ca nu exista un asemenea document, deși acesta este anexa la contractul individual de munca si trebuia sa existe.
Enumera recurentul, in continuarea cererii de recurs, condițiile prevăzute de art.65 din C.muncii pentru concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, respectiv desființarea postului sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa, arătând ca in speța nici una din aceste condiții nu este îndeplinita.
Solicita in final recurentul admiterea recursului si a contestației, indicând ca temei de drept disp.art.304 ind.1 C.proc.civ.
Intimata O. Națională Română Iași nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise,solicitând respingerea recursului si menținerea sentinței Tribunalului.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile invocate, probatoriul cauzei si dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constata ca recursul este fondat.
Contestatorul recurent M. D. a fost angajatul intimatei, inițial pe postul de muncitor mânuitor decor in baza contractului individual de munca nr.16/14.01.1989, apoi pe postul de referent conform actelor adiționale nr.215/1991 si 188/2003.
De pe acest ultim post, recurentul a fost concediat pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Disponibilizarea s-a produs in baza deciziei nr.72/09.12.2011 emisa de O. Naționala Română Iași, cu data de 29.02.2012, invocându-se in actul unilateral emis de angajator ca prin adresa nr.1667/20.10.2011 s-ar fi comunicat de către ordonatorul principal de credite ca în noul stat de funcții nu se mai regăsește postul de referent „acest loc de munca fiind desființat”.
Așa cum a reținut si prima instanța, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Ca atare, pentru concedierea salariatului din motive neimputabile,in condițiile sus citate, era necesar sa aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care sa corespunda unei nevoi a acestuia si care sa conducă la desființarea efectiva a postului ocupat de salariat.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul de fond, Curtea constata ca aceasta desființare efectiva a postului recurentului nu a avut loc.
După cum rezulta din conținutul contractului individual de munca si al actelor adiționale ulterioare, si așa cum s-a reținut si in decizia de concediere, postul de pe care a fost disponibilizat contestatorul recurent M. D. a fost acela de referent, fara a avea relevanța in cauza, din punct de vedere al analizei legalității actului unilateral contestat,ce sarcini de serviciu/activitati îndeplinea in fapt salariatul la data emiterii deciziei.
Cercetând comparativ statele de funcții valabile anterior si respectiv ulterior concedierii contestatorului recurent M. D., aflate la filele 34-39, respectiv 41-43 dosar fond, Curtea constata ca in organigrama instituției valabila de la 1 oct.2011 apar doua posturi de referenți de specialitate cu studii superioare si un post de referent cu studii medii iar in cea valabila pe anul 2012 apar aceleași posturi care se regăseau si in organigrama anterioara concedierii si, in plus, si un post de referent muzical cu studii medii.
Ori, este fara echivoc faptul ca in aceste condiții, nu se poate vorbi despre o reorganizare a activității angajatorului prin desființarea efectiva a postului ocupat de contestatorul recurent si,ca atare, in mod greșit Tribunalul a reținut ca „unitatea angajatoare a făcut dovada realității desființării locului de munca al contestatorului, postul de referent fiind exclus din structura organizatorica si funcționala a Operei Naționale Română Iași”.
Referitor la faptul ca anterior concedierii, așa cum a susținut intimata, recurentul ar fi ocupat postul de referent la C. organizare spectacole, compartiment ce ar fi fost desființat in întregime începând cu anul 2012, Curtea retine, așa cum s-a arătat si anterior, ca statul de funcții valabil pe anul 2012, aprobat de ordonatorul principal de credite cuprinde un post de referent in plus si nu in minus, așa cum ar fi fost firesc in ipoteza unei reale desființări a postului contestatorului recurent. Acest aspect nu poate conduce decât la concluzia contrara celei reținute in decizia de concediere, respectiv ca „în noul stat de funcții nu se mai regăsește postul de referent acest loc de munca fiind desființat”.
Curtea observa, in contextul sus menționat, ca angajatorul, căruia ii revenea sarcina probei in a demonstra legalitatea si temeinicia măsurii unilaterale, nu a dovedit desființarea efectiva a postului, nefiind posibil a se invoca in fata instanței alte motive decât cele menționate in decizia contestata, conform art.79 din C.muncii.
Sentința primei instanțe, prin care s-a reținut contrariul, este astfel nelegala si netemeinica prin prisma disp.art.304 pct 9 C.proc.civ.
Nefiind incidenta spetei prima teza a al.2 al art.65 din C.muncii, Curtea nu va mai trece la analiza cauzei reale si serioase a concedierii, respectiv la analiza Raportului de audit intern, înregistrat la M.C.P.N. sub nr. 6875 din 27.12.2011, prin care ar fi fost constatate anumite nereguli de administrare și funcționare a instituției in perioada_, ce urmau a fi îndreptate tocmai prin reorganizarea ce s-a soldat cu disponibilizarea contestatorului recurent.
Fața de cele reținute, in baza art.312 C.proc.civ.,se va admite recursul, se va modifica in tot sentința recurata si, pe fond, se va admite, pentru considerentele expuse, contestația formulata de M. D. împotriva deciziei de concediere nr. 72/09.12.2011 emisă de intimata O. Națională Română, se va anula decizia, se va dispune reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii, acela de referent, iar intimata, conform art.80 al.1, 2 din C.muncii, va fi obligata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Cum recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecata ;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatorul M. D. formulat împotriva sentinței civile nr. 1050 din 01.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite contestația formulată de contestatorul M. D. împotriva deciziei de concediere nr. 72/09.12.2011 emisă de intimata O. Națională Română, decizie pe care o anulează.
Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Dispune reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii, acela de referent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 06 .09.2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P.S.
2 ex./23.09.2013
Tribunalul Iași - M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 936/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
