Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 698/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 5639/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 698/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A. C. S.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta U. P. A. din Iași, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 2802/05.11.2012 a Tribunalului Iași, intimată fiind R. N. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul asupra cauzei din care rezultă că dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 26 aprilie 2013, susținerile și concluziile apărătoarei intimatei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, când, se constată că la data de 09 mai 2013 intimata a depus la dosar, prin Serviciul de Registratură al instanței, concluzii scrise și înscrisuri.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, contestatoarea R. N. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimata U. P. A. din Iași, anularea deciziei nr. 436/01.11.2011, anularea deciziei de concediere nr. 33/23.01.2012, reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere, plata drepturilor salariale majorate și indexate cu inflația la zi, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 609/LM/AS/13.07.2011 pronunțată în dos. nr._ de Tribunalul G., s-a recunoscut calitatea de salariat a contestatoarei și s-a dispus reintegrarea în funcția deținută la data de 08.2009, cu plata drepturilor cuvenite până la reintegrarea efectivă.
Contestatoarea a mai susținut că, în luna iulie 2011, a notificat angajatorul în vederea punerii în executare a sentinței prin intermediul Cabinetului de Avocat M. V., ce a fost reiterată apoi prin Biroul executorului judecătoresc A. C., conform notificării 96 din 19.07.2011.
De asemenea, contestatoarea a mai relatat că, urmare a faptului că la data de 25.07.2011 nu a fost permis accesul nimănui în universitate, respectiv la sediul angajatorului, pentru a prelua funcția deținută anterior, a convenit cu ceilalți salariați să o desemneze pe d-na C. I. să depună la registratura universității cererea care să ateste faptul prezentării salariaților, cerere înregistrată sub nr. 955/25.07.2011.
Urmare a refuzului angajatorului de a proceda la punerea în executare a sentinței de reintegrare, după comunicarea și redactarea acesteia, s-a adresat Biroului executor judecătoresc A. C. pentru punerea în executare silită a sentinței de reintegrare, formându-se dosarul de executare nr. 1003/2011, iar la data de 31.10.2011 a fost înaintată angajatorului somația de executare împreună cu copia titlului executoriu.
D. urmare a suspendării executării sentinței de reintegrare nr. 609/2011, obținută de angajator la 29.11.2011, prin cererea adresată Curții de Apel București, investită și cu recursul angajatorului împotriva acestei sentințe, demersurile inițiate în vederea executării silite a reintegrării au fost suspendate.
S-a mai arătat că executarea acestei sentințe a fost posibilă doar la 02.02.2012, după ce recursul declarat de angajator și cererea de suspendare a executării au fost respinse. Deși prin procesul verbal al executorului judecătoresc contestatoarea a fost declarată reintegrată pe funcția deținută în luna august 2009, conform tabelului anexă la procesul verbal de executare, nu i-a fost permisă . preluarea efectivă a locului de muncă, pretinzându-se că la 02.02.2012 aceasta era concediată, conform deciziei a cărei anulare o solicita.
Contestatoarea a mai precizat că, la 01.11.2011, ulterior demersurilor arătate, angajatorul a emis decizia nr. 436 prin care pretinde că procedează la reintegrarea sa, ca efect al sentinței 609/2011 a Tribunalului G., decizie care nu i-a fost comunicată.
Ulterior emiterii acestei decizii, a susținut contestatoarea, a fost notificată în sensul deschiderii procedurii disciplinare pentru neprezentarea la locul de muncă, fiind invitată să se prezinte pentru explicații la 11.01.2012. Nu a dat curs acestei solicitări la data convocării, deoarece colegii care s-au prezentat la universitate nu au găsit pretinsa comisie, iar documentele care lămureau aspectele privind raportul de muncă erau sentința de reintegrare și contractul de muncă deținute de angajator.
A apreciat că nu avea cum să fie numită o comisie de cercetare disciplinară în condițiile în care această comisie este propusă de rector, conform dispozițiilor art. 314 din Legea nr.1/2011, universitatea neavând nici atunci și nici în prezent un rector confirmat potrivit noilor dispoziții legale.
Contestatoarea a considerat că decizia nr. 436/01.11.2011 și decizia de concediere sunt nelegale, întrucât au fost semnate de o persoană care nu are calitatea de reprezentant legal al Universității P. A. din Iași.
S-a arătat că semnatarul acestor decizii este S. B., care s-a proclamat președinte UPA în urma organizării unor alegeri ilegale la 18.11.2009, alegeri convocate de un rector suspendat, a cărui numire în funcție a fost infirmată prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce au constatat nelegalitatea alegerilor de desemnare în funcțiile de conducere ale instituției de învățământ.
Dovada faptului că persoana care a semnat decizia în litigiu nu este reprezentantul legal al angajatorului o constituie sentința din 31.01.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
S-a mai precizat că organele de conducere ale Universității nu vor putea fi legal constituite decât după reintegrarea efectivă a contestatoarei și a celorlalți salariați care, având calitatea de cadre didactice, membri ai comunității universitare, sunt îndreptățiți să participe la alegerile la nivel de facultate în vederea desemnării reprezentanților fiecărei facultăți în senatul Universității, conform art. 209 alin. 1 lit. b din Legea nr. 1/2011.
Contestatoarea a subliniat că, în prezent, cum U. P. A. din Iași nu este condusă de organe de conducere desemnate în mod legal, potrivit art. 210 NCC, actele de administrare și dispoziție revin fondatorilor, respectiv prof. univ. A. C., prof. univ. dr. N. N. și prof. univ. dr. D. Tompea, acesta din urmă aflându-se în contrarietate de interese.
Contestatoarea a mai motivat că decizia nr. 436/01.11.2011 prin care se dispune reintegrarea este o decizie formală, emisă fără intenția de a produce efectele juridice specifice, având o cauză falsă și ilicită, fapt ce o lipsește de efecte și atrage nulitatea actului.
Caracterul formal al acestei decizii pretins de reintegrare rezultă din conținutul acesteia, în care se arată că lucrul efectiv va începe după depunerea actelor necesare întocmirii dosarului personal, condiționare nelegală, în contradicție cu dispozitivul sentinței, ce dispune reintegrarea necondiționat de îndeplinirea unor formalități.
Totodată, caracterul formal mai rezultă și din neindicarea de către angajator a posturilor, funcțiilor pentru care s-a dispus reintegrarea.
Mai mult, contestatoarea a considerat că acest caracter formal este dat și de faptul că, deși UPA pretinde că a reintegrat-o, tot ea a solicitat instanței suspendarea executării sentinței, a contestat prin motivele de recurs calitatea de salariat și s-a adresat Tribunalului G. solicitând ca, pe calea contestației la executare, să se lămurească înțelesul dispozitivului sentinței de reintegrare.
Așadar, contestatoarea a solicitat desființarea deciziei 436 din 01.11.2011, soluție care atrage cu caracter de consecință și desființarea deciziei de concediere.
Contestatoarea a mai învederat instanței faptul că decizia de concediere este nelegală, deoarece reintegrarea s-a produs abia la 02.02.2012, urmare a executării silite finalizate de executor judecătoresc A. C., desființarea acestor decizii impunându-se cu atât mai mult, fiind de neconceput să concediezi un salariat înainte de a fi reintegrat.
Deosebit de aceste aspecte, contestatoarea a motivat că decizia de concediere este lovită de nulitate, nefiind respectate dispozițiile de procedură prevăzute de art. 313 și 314 din Legea nr. 1/2011, citată ca temei al desfacerii/concedierii disciplinare a contractului de muncă.
Astfel, propunerea de desfacere a contractului individual de muncă se face de șeful departamentului sau de unitatea de cercetare, decan ori rector, sau de cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor departamentului consiliului facultății sau senatului universitar, condiție de procedură care nu rezultă a fi fost îndeplinită, în condițiile citate, șeful biroului resurse umane neregăsindu-se ca persoană căreia să i se recunoască competența propunerii de sancționare disciplinară.
De asemenea, s-a mai invocat faptul că nu a fost îndeplinită real și efectiv cercetarea disciplinară, în sensul dispozițiilor art. 314 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 1/2011.
Contestatoarea a susținut că decizia de concediere este netemeinică, urmare a inexistenței unei abateri de natură să atragă luarea măsurii dispuse.
Cu privire la abaterea disciplinară, s-a solicitat a se reține că, potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate, ori abaterea gravă se pretinde a consta în neprezentarea unor documente de natură să lămurească raporturile de muncă cu angajatorul, precum și în refuzul de a se prezenta la locul de muncă.
Pretinderea de către angajator de clarificări asupra raporturilor de serviciu ce erau lămurite printr-o sentință definitivă și executorie nu poate să constituie o abatere de la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă sau contractele colective.
Contestatoarea a mai menționat că, în ceea ce privește refuzul de a se prezenta la locul de muncă, este evident că nu se află într-o asemenea ipoteză, aflându-se în situația în care însuși angajatorul a împiedicat accesul acesteia la locul de muncă încă din august 2009, în prezent aflându-se in litigiu cu acesta pentru obligarea de a i se permite accesul la locul de muncă, cerere care formează obiectul dos. nr._ al Tribunalului G..
În final, contestatoarea a solicitat a se reține ca nefiind îndeplinite condițiile concedierii, astfel cum sunt impuse imperativ prin dispozițiile art. 263-268 din Codul muncii coroborate cu art. 312-315 din Legea nr.1/2011.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 62 alin. 1 coroborate cu art. 283 alin. 1 lit. a din Legea nr.1/2011, art. 1324, 1325 coroborate cu art. 1236, 1237 prin raportare la art. 1246, 1248, 1249 din Noul Cod Civil.
În dovedirea celor susținute prin contestație, contestatoarea a depus, în copie, decizia de concediere nr. 33/23.01.2012, decizia nr. 436/01.11.2011, notificarea nr. 1663/07.11.2011, adresa nr. 1765/14.11.2011, adresa nr. 1695/10.11.2011, adresa nr. 1880/24.11.2011, nota de inventar, buletine de expediție, convocatorul nr. 26/06.01.2012, confirmarea de primire și actul adițional nr. 3/31.10.2008 la contractul individual de muncă.
Legal citată, intimata U. „P. A.” din Iași a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivarea acestei poziții procesuale, s-a arătat că, prin sent. civ. nr. 609/LM/AS pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul didactic (funcția didactică) deținută de aceasta anterior datei de 24.08.2009 și că a făcut toate demersurile pentru punerea în executare a acestei hotărâri. Așadar, Senatul Universității „P. A.” din Iași, prin Hotărârea nr. 238/01.11.2011, în raport de dispozițiile art. 55 din Cartă, l-a mandatat pe domnul conferențiar universitar doctor S. B. să pună în executare hotărârile judecătorești, emițându-se astfel decizia nr. 436/ 01.11.2011 privind reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior datei de 24.08.2009.
În decizia menționată s-a prevăzut că reclamanta este reintegrată, urmând ca lucrul efectiv să înceapă după ce aceasta aducea actele necesare întocmirii dosarului personal în vederea completării registrului general de evidență al salariaților și transmiterea acestuia la ITM.
În data de 07.11.2011, prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta a fost invitată pentru ziua de luni, 14.11.2011, să se prezinte la sediul didactic al Universității pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești și pentru a i se comunica ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului personal. Acest demers a rămas fără nici un rezultat, reclamanta neprezentându-se la sediul Universității.
În data de 24.11.2011 universitatea a trimis din nou reclamantei o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin care se comunica faptul că a fost reintegrată și i se solicita ca în termen de 5 zile de la primirea acestei scrisori să comunice Universității actele necesare întocmirii dosarului personal pentru completarea registrului general de evidență al salariaților; acest demers însă, a rămas fără nici un rezultat, deoarece reclamanta a refuzat să ridice de la poștă această scrisoare.
Această strategie a reclamantei de a refuza orice comunicare și de a depune actele solicitate este, în opinia intimatei, determinată de faptul că aceasta cunoștea faptul că nu mai îndeplinea condițiile cerute de Legea nr. 1/2011.
Față de refuzul repetat al reclamantei de a se prezenta la locul de muncă deținut anterior datei de 24.08.2009, senatul Universității a aprobat constituirea unei comisii de analiză și cercetare disciplinară prealabilă, aceasta fiind numită de președintele Universității „P. A.” din Iași, potrivit art. 55 din Carta Universității.
Comisia de analiză și cercetare disciplinară prealabilă a procedat la convocarea reclamantei în vederea parcurgerii procedurii de cercetare disciplinară prealabilă privind refuzul repetat și nejustificat al reclamantei de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul G.. Și de această dată, reclamanta nu s-a prezentat în fața comisiei de analiză și cercetare disciplinară prealabilă.
În raport de situația prezentată, Senatul Universității „P. A.” din Iași a decis la data de 23.01.2012 desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei pentru comiterea abaterii disciplinare constând în neprezentarea la locul de muncă.
În ceea ce privește nelegalitatea argumentelor invocate în anularea deciziei de concediere, intimata a considerat că susținerea lipsei calității de reprezentant legal al Universității „P. A.” din Iași este fără suport legal, pentru că legalitatea constituirii și funcționării organului de conducere al UPA din Iași, respectiv Senatul Universității „P. A.” din Iași este intercondiționată și determinată de existența ordinului de confirmare a rectorului, este o premisă greșită.
Nicio dispoziție din Legea învățământului nr. 84/1995 sau din Statutul personalului didactic - Legea nr. 128/1997, dar nici din noua Lege a educației naționale nr. 1/2011 nu susțin această teorie afirmată de reclamantă.
Prin sentința nr. 699/1.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dos. nr._ s-a dispus anularea Ordinului 5837/2009 (ordin de confirmare a prof. univ. dr. Tompea D. în funcția de rector).
La data de 31.01.2012, prin sentința civilă nr. 175/2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași a admis excepția de nelegalitate a pr.-v. din 18.11.2009 ce privește alegerea președintelui Universității „P. A.” din Iași, cauză care se află la momentul depunerii întâmpinării în recurs, înregistrată sub nr._, suspendată prin hotărârea I.C.C.J. până la soluționarea strămutării.
În 03.02.2012, Senatul Universității „P. A.” din Iași l-a reales pe conf. univ. dr. B. S. în funcția de președinte al Universității, iar prin Ordinul Ministrului ECTS nr. 3684/6.04.2012, d-l S. B. a fost desemnat să exercite temporar atribuțiile de rector al Universității „P. A.” din Iași.
Privitor la cel de-al doilea argument invocat de reclamantă, care vizează faptul că universitatea nu este condusă de persoane desemnate în mod legal, a arătat intimata că Ordinul Ministrului ECTS nr. 3684/6.04.2012 confirmă faptul că universitatea are organe de conducere stabilite în mod legal.
Nu poate fi reținut nici caracterul formal al deciziei de reintegrare, invocat de reclamantă, deoarece demersurile pentru punerea în executare a hotărârii Tribunalului G. dovedesc contrariul. Actele solicitate de universitate de la reclamantă sunt absolut necesare pentru întocmirea dosarului personal în vederea completării registrului de evidență al salariaților și transmiterii acestuia la ITM.
Nici cel de-al patrulea argument invocat de reclamantă, care vizează nerespectarea dispozițiilor art. 313 și 314 din Legea nr. 1/2011, a susținut intimata că nu este fondat, deoarece din documentația care a stat la baza hotărârii senatului de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă rezultă că a fost respectată întreaga procedură menționată de Legea nr. 1/2011.
Intimata a depus, în copie hotărârea Tribunalului G. nr. 609/LM/AS/13.07.2011, hotărârea nr. 238/1.11.2011, Ordinul nr. 5767/27.10.2009, raportul privind activitatea de monitorizare a alegerilor desfășurate la U. „P. A.” din Iași înregistrat sub nr. 5767/30.10.2009, extrase din procesele verbale ale senatului Universității, hotărârea senatului nr. 46/18.11.2009, Carta Universității „P. A.” din Iași, sentința 175/2012 a Tribunalului Iași, Ordinul nr. 3684/6.04.2012, sentința civilă nr. 699/1.02.2011, adresa nr._/18.09.2008.
Prin sentința civilă nr. 2802/05.11.2012, Tribunalul Iași a admis contestația formulată de contestatoarea R. N. O. în contradictoriu cu intimata U. P. A. din Iași și, în consecință:
A anulat decizia nr. 436 din 01.11.2011 emisă de intimată.
A anulat decizia de concediere nr. 33 din 23.01.2012 emisă de intimată.
A obligat intimata la reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
A obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea R. N. O. a fost salariata intimatei U. „P. A.” din Iași, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM Iași sub nr._/03.11.2006, încheiat pe perioadă nedeterminată, pentru funcția de preparator universitar.
Prin decizia nr. 436 din 01.11.2011 intimata a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior datei de 24.08.2009, potrivit sentinței civile nr. 609/LM/AS pronunțată de Tribunalul G. în dos. nr._, urmând ca lucrul efectiv să înceapă după ce persoana va aduce actele necesare întocmirii dosarului de personal în vederea completării registrului general de evidență a salariaților și transmiterii acestuia la ITM Iași. Intimata a mai decis plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data de 08.10.2009 până la data reintegrării în funcție, care se va face după întocmirea unui raport de expertiză contabilă în baza actelor ce vor fi depuse.
S-a constatat că nelegalitatea deciziei sub aspectul lipsei calității de reprezentant nu poate fi reținută de instanță, deoarece prin sentința civilă nr. 699/2011 a Curții de Apel București s-a dispus anularea Ordinului nr. 5837/2009 de confirmare a prof. univ. dr. D. Tompea în funcția de rector al Universității. Prin sentința nr. 175/2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași a admis excepția de nelegalitate a procesului verbal din 18.11.2009 cu privire la alegerea președintelui Universității P. A. din Iași însă, prin hotărârea Curții de Apel Târgu M. s-a decis respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a acestui proces verbal. Așadar, d-l conf. univ. dr. S. B. avea calitatea de președinte al Universității, iar în raport de dispozițiile art. 55 din Cartă, Senatul P. A. din Iași, prin Hotărârea nr. 238/01.11.2011 l-a mandatat pe acesta să pună în executare hotărârile judecătorești.
Totodată, este de menționat că Senatul Universității P. A. din Iași l-a reales pe d-l conf. univ. dr. S. B. în funcția de președinte al acestei instituții de învățământ superior.
Din analiza comparată a conținutului deciziei nr. 436/2011 și a sentinței civile nr. 609/LM/AS din 13.07.2011, prima instanță a constatat că intimata nu a respectat cele dispuse prin aceasta, în sensul că, prin decizie s-a dispus o reintegrare formală condiționată de o . obligații care exced prevederilor titlului executoriu de mai sus.
În mod just s-a apreciat că decizia contestată e nelegală, în condițiile în care unul din efectele repunerii în situația anterioară concedierii contestatoarei, conform hotărârii judecătorești, îl constituie menținerea continuității în muncă și în aceeași profesie, considerându-se că niciodată contractul individual de muncă nu a fost încetat. Respectarea dispozitivului hotărârii judecătorești impunând menționarea în cuprinsul deciziei contestate ca dată a reintegrării data când a fost concediată, după cum reiese din considerentele și dispozitivul sentinței civile, pronunțată de Tribunalul G..
În ceea ce privește condiționarea reintegrării efective de depunerea de către salariata a actelor necesare întocmirii dosarului de personal în vederea completării registrului general de evidență a salariaților și transmiterii acestuia la ITM Iași, tribunalul a apreciat că aceste dispoziții ar fi fost aplicabile doar la încheierea inițială a contractului individual de muncă, conform art. 34 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu dispozițiile art. 8 din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților.
Așadar, intimata era îndrituită să impună aceste condiții doar în situația angajării și nu în situația reintegrării care reprezintă continuarea neîntreruptă a raporturilor de muncă.
Totodată, este de observat că decizia de reintegrare este o decizie comună, fără a face referire la postul și funcția deținute de fiecare contestator în parte.
În ceea ce privește notificările depuse la dosarul cauzei este de reținut că acestea nu au fost comunicate sub semnătură contestatoarei, nefiindu-i opozabile.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că se impune anularea deciziei nr. 436/01.11.2011 în ceea ce o privește pe contestatoare.
În data de 23.01.2012, prin decizia nr. 33, intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă înregistrat la ITM Iași sub nr._/03.11.2006 potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii, art. 264 lit. f din Codul muncii și art. 312 alin. 2 lit. e din Legea educației naționale nr. 1/2011 pentru comiterea abaterii disciplinare, constând în neprezentarea la locul de muncă.
Potrivit art. 247 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici superiori.
Abaterea disciplinară, în esența sa, are o natură contractuală, întrucât obligația de a respecta regulile de disciplină dintr-o unitate și dreptul angajatorului de a sancționa angajatul care se face vinovat de încălcarea lor nu pot să existe decât urmare a încheierii unui contract individual de muncă. Întrucât, în cazul de față, cum reintegrarea contestatoarei a fost dispusă doar formal, reluarea efectivă urmând să aibă loc după îndeplinirea obligației impuse de angajator, prima instanță a considerat că la momentul desfacerii disciplinare a contractului de muncă contestatoarea nu era efectiv reintegrată.
Abaterea disciplinară, pentru a putea să antreneze răspunderea juridică a salariatului, trebuie să întrunească o . condiții denumite în literatura juridică elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul abaterii; latura obiectivă; subiectul abaterii; latura subiectivă.
Prin săvărșirea unei abateri disciplinare sunt încălcate relațiile normale ce trebuie să existe în cadrul unui colectiv de muncă, prin urmare valorile sociale afectate printr-o astfel de comportare sunt relațiile sociale de ordine și disciplină existente la locul de muncă. În esență, acestea presupun îndeplinirea obligațiilor de serviciu, precum și respectarea normelor de comportare.
Prin obligație de serviciu se înțelege complexul de îndatoriri ce revine fiecărui salariat, în baza contractului de muncă, a tuturor prevederilor legii și deciziilor luate la nivelul unității, în scopul desfășurării în bune condiții a procesului de muncă.
Latura obiectiva reprezintă fapta neconformă obligațiilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă, săvârșită de salariat, prin care acesta aduce atingere relației de muncă. Asadar, antrenarea răspunderii disciplinare poate avea loc numai dacă abaterea a fost săvârșită de un salariat, deci de o persoană care se află în raport de muncă cu unitatea, în baza unui contract de muncă. Asadar, latura obiectivă a abaterii disciplinare este fapta ilicită comisivă sau omisivă. Fapta ilicită comisivă sau omisivă trebuie să fie în raport de cauzalitate cu rezultatul dăunator, situație ce revine unității să demonstreze. În concluzie, suntem în prezența unei abateri disciplinare în măsura în care exista raport de cauzalitate între faptă și rezultatul dăunător.
Pentru a exista abatere disciplinară, este necesar ca fapta ilicită să producă un rezultat dăunator pentru unitate, iar între faptă și acest rezultat să existe un raport de cauzalitate.
Rezultatul dăunător constă în starea de pericol care s-a creat prin încălcarea obligatiilor de serviciu, care s-ar putea concretiza în dereglări ale procesului de muncă, pierderi productive urmare a lipsei sau întârzierilor la serviciu, pericolul ca și alți salariați să înceapă să comită astfel de abateri. Raportul de cauzalitate există în momentul în care fapta ilicită (încălcarea obligațiilor de serviciu) a produs un astfel de rezultat, crearea unei stări de pericol.
Pot fi considerate ca fiind abateri disciplinare doar faptele prin care se nesocotesc ori se refuză să fie puse în executare ordine date de persoane ce au competența să le emită, și care au un conținut și îmbracă o formă în concordanță cu dispozițiile legale, contractele colective sau individuale de muncă ori cu regulamentele interioare.
Subiectul abaterii disciplinare este întotdeauna unul calificat, și anume persoana care a încheiat contractul individual de muncă cu angajatorul,
Latura subiectivă sau vinovăția constă în atitudinea psihică a subiectului abaterii disciplinare față de fapta sa.
Asadar, răspunderea disciplinară intervine în situațiile în care salariatul a săvârșit abaterea cu vinovăție, fiind conștient de faptul că încalcă relațiile de organizare a muncii și de disciplină a muncii în unitate.
Măsura în care salariatul a fost conștient de urmările faptei sale poate să fie structurată în patru etape:
A săvârșit fapta cu intenția de a produce efecte dăunatoare în cadrul relațiilor de muncă (intenție directă) sau a săvârșit fapta cu intenție și a prevăzut că ea ar putea să aibă și astfel de efecte, dar, fără ca să și le dorească, a acceptat producerea lor (intenție indirectă).
A săvârșit fapta din culpă, situație în care a prevăzut producerea unor astfel de efecte, dar a sperat fără temei că le va putea evita (culpa cu ușurință), sau când nu a prevăzut efecte dăunătoare pentru unitate, deși putea și trebuia să le prevadă (culpa cu nesocotință). Este necesar a fi întrunite toate elementele constitutive ale abaterii, pentru a putea atrage răspunderea disciplinară.
În cauza de față, nici una din aceste condiții nu pot fi reținute pe considerentul că salariata nu a fost reintegrată efectiv până la momentul emiterii deciziei nr. 33 din 23.01.2012 și, pe cale de consecință, nu avea în fapt calitatea de salariat, deci nu putea să absenteze de la serviciu.
În raport de procesul verbal de reintegrare din data de 02.02.2012 încheiat de executorul judecătoresc A. C. în dosarul de executare silită 1003/2011, rezultă că salariata din cauza de față, până la data de 02.02.2012, nu reluase efectiv activitatea, conform hotărârii judecătorești nr. 609/LM/AS/13.07.2011 pronunțată de Tribunalul G..
Din economia celor de sus, prima instanță a considerat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare și a admis contestația, cu consecința anulării deciziei nr. 33/23.01.2012.
În temeiul dispozițiilor art. 80 alin. 2 din Codul muncii, prima instanță a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
Având în vedere că decizia de desfacere disciplinară nr. 33/23.01.2012 a fost anulată, ca o consecință a concedierii nelegale în raport de art. 80 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a dispus obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs U. ,,P. A.” din Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta, cu privire la nelegalitatea caracterului ,,formal” al reintegrării constatat de instanța de fond, că acesta dă dovadă de superficialitate în analiza înscrisurilor depuse și de necunoaștere a dispozițiilor Codului muncii și Legii educației naționale.
Față de dispozițiile art. 28 și art. 34 din Codul muncii și considerentele sentinței civile nr. 609/LM/AS a Tribunalului G., recurenta a procedat în mod temeinic și legal, în sensul că:
- Senatul Universității „P. A.” din Iași, prin Hotărârea nr. 238/01.11.2011, în raport de dispozițiile art. 55 din Cartă, l-a mandatat pe conferențiar universitar doctor S. B. să pună în executare hotărârile judecătorești, fiind emisă decizia nr. 436/ 01.11.2011 privind reintegrarea pe postul deținut anterior datei de 24.08.2009;
- în această decizie se prevede că trebuie să aducă actele necesare întocmirii dosarului personal în vederea completării registrului general de evidență al salariaților și transmiterea acestuia la ITM Iași;
- la data de 07.11.2011, prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta a fost invitată să se prezinte la sediul didactic al Universității pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești și pentru a i se comunica ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului personal. Acest demers a rămas fără nici un rezultat, deoarece reclamanta nu s-a prezentat;
- prin această atitudine, reclamanta își preconstituia probe, pentru a demonstra că U. refuză reintegrarea;
- la data de 24.11.2011, s-a încercat un nou demers de punere în executare a sentinței, prin acord, dar și acesta a rămas fără nici un rezultat, reclamanta refuzând să ridice de la poștă scrisoarea recomandată cu confirmare de primire;
- această atitudine se include tot în strategia reclamantei de a pretinde că U. refuză integrarea și că este victima unei conduceri nelegale, fiind determinată de faptul că reclamanta nu mai îndeplinește exigențele impuse de Legea educației naționale pentru ocuparea postului didactic, deoarece funcția didactică de preparator a fost desființată, iar pentru ocuparea funcției didactice de asistent universitar este necesară în scrierea la doctorat sau titlul de doctor.
Față de această situație de fapt, recurenta se întreabă care au fost probele în baza cărora instanța de fond a constatat caracterul formal al deciziei de reintegrare. Actele solicitate nu impuneau condiții suplimentare pentru ocuparea postului didactic, iar faptul că intimata a refuzat să semneze notificările trimise prin intermediul executorului judecătoresc, care au fost afișate la domiciliul acesteia, nu echivalează cu lipsa de opozabilitate, așa cum reține instanța de fond. De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 28 și art. 34 Codul muncii, este lipsită de temei legal și aprecierea instanței de fond potrivit căreia actele solicitate de angajator sunt necesare doar în situația angajării, nu în situația reintegrării.
Cu privire la nelegalitatea constatării instanței de fond privind lipsa abaterii disciplinare, recurenta consideră că reintegrarea intimatei a fost efectivă, iar față de refuzul repetat și nejustificat al acesteia de a se prezenta la locul de muncă deținut anterior datei de 24.08.2009, Senatul Universității a aprobat constituirea unei comisii de analiză și cercetare disciplinara prealabilă.
Contestatoarea nu a probat în nici un mod că s-a prezentat pentru începerea efectivă a lucrului și că i-a fost condiționată desfășurarea activității de depunerea înscrisurilor solicitate. Intimata nu a probat contrariul a ceea ce a constituit motivul deciziei de concediere: neprezentarea la locul de muncă pentru a desfășura activitățile specifice postului timp de aproape 3 luni de la data reintegrării.
D. urmare, comisia de analiză și cercetare disciplinară prealabilă a procedat la convocarea reclamantei, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în vederea parcurgerii procedurii de cercetare disciplinară prealabilă privind refuzul repetat și nejustificat de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțata de Tribunalul G. și de a se prezenta la locul de muncă pentru reluarea activității. Și de această dată, reclamanta nu s-a prezentat în fața Comisiei de analiză și cercetare disciplinară prealabilă, așa încât, în mod temeinic și legal, Senatul Universității „P. A.” din Iași a decis, la data de 23.01.2012, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru comiterea abaterii disciplinare constând în neprezentarea la locul de muncă.
În consecință, se solicită admiterea recursului și respingerea în integralitate a contestației formulate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 Cod proc. civ.
Intimata R. N. O. a depus note de concluzii și, până la data pronunțării, înscrisuri în copie, care nu sunt înscrisuri noi, fiind invocate prin cererea de chemare în judecată și aflându-se în dosarul inițial nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de U. „P. A.” din Iași este nefondat.
Prin sentința civila nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G., s-a admis, în parte, acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, printre care și intimata - contestatoare din prezenta cauză, R. N. O., și s-a constatat calitatea reclamanților de salariați ai recurentei intimate U. ,,P. A.” din Iași, cu consecința reintegrării în posturile deținute anterior datei de 24.08.2009.
În vederea executării acestei sentințe, definitive și executorii de drept, intimata, alături de alți salariați, a notificat-o pe recurentă prin Biroul executorului judecătoresc A. C., conform notificării nr. 96 din 19.07.2011.
La data de 25.07.2011, intimata, alături de alți salariați, s-a prezentat la sediul recurentei, fiind depusă la registratura universității cererea înregistrată cu nr. 955/25.07.2011.
Ulterior, s-a trecut la executarea silită a sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G., sens în care salariații s-au adresat Biroului executor judecătoresc A. C., formându-se dosarul de executare nr. 1003/2011. Recurenta a fost somată, la data de 31.10.2011, să execute obligația de ,,reintegrare” și să plătească drepturile salariale, fiind dispusă și măsura popririi conturilor bancare, așa cum recurenta însăși arată în cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G.. Cererea de suspendare a fost adresată Curții de Apel București la data de 24.11.2011, această mențiune regăsindu-se în decizia civilă nr. 494 din 20.01.2012 a acestei instanțe.
În ceea ce o privește pe recurentă, aceasta a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G., admisă de Curtea de Apel București la data de 29.11.2011, împrejurare necontestată de recurentă, căreia, în calitatea sa de angajator, îi și revine sarcina probei. Așadar, de la această dată, până la data pronunțării deciziei civile nr. 494 din 20.01.2012, prin care Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, executarea sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G. a fost suspendată.
Anterior formulării cererii de suspendare, dar ulterior începerii executării silite de către salariați, recurenta a emis decizia nr. 436 din 01.11.2011, prin care, reluându-se dispozitivul titlului executoriu, dispune reintegrarea pe posturile didactice (funcțiile didactice) deținute anterior datei de 24.08.2009, a mai multor persoane, printre care și intimata, potrivit sentinței civile nr. 609/LM/AS pronunțate de Tribunalul G. la data de 13.07.2011 în dosarul nr._, urmând ca lucrul efectiv să înceapă după ce fiecare dintre aceste persoane va aduce actele necesare întocmirii dosarului personal în vederea completării registrului general de evidență a salariaților și transmiterii acestuia la ITM Iași. Recurenta a mai dispus, prin aceeași decizie, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat persoanele menționate de la data de 08.10.2009, până la data reintegrării efective în funcție, care se va face după întocmirea unui raport de expertiză contabilă în funcție de actele ce vor fi depuse de către aceste persoane.
La art. 2 din decizie se dispune trimiterea de notificări către toate persoanele pentru a fi invitate pentru aplicarea, prin acord, a sentinței civile menționate, emiterea de adrese către aceste persoane prin care să fie solicitate toate actele necesare întocmirii dosarului personal și punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Prin adresa nr. 1663 din 7.11.2011, recurenta o notifică pe intimată să se prezinte la sediul său la data de 14.11.2011 ora 14,30, pentru ca ,,pe baza acordului de voință să punem în executare sentința civilă nr. 609/LM/AS pronunțată de Tribunalul G. la data de 13.07.2011 în dosarul nr._ ”. Conform înscrisului întocmit de șeful Biroului Resurse Umane, intimata nu s-a prezentat, iar recurenta a mai emis două adrese, nr. 1765/14.11.2011 și nr. 1880/24.11.2011, tot în vederea punerii în executare, prin acord, a sentinței civile nr. 609/LM/AS pronunțate de Tribunalul G. la data de 13.07.2011 în dosarul nr._ . Prin aceste adrese, după aducerea la cunoștință a celor dispuse prin decizia nr. 436 din 01.11.2011, îi solicită intimatei să comunice, în termen de 5 zile de la primire, anumite acte.
Or, situația de fapt care rezultă din aceste înscrisuri succesive, invocate de partea care le-a întocmit unilateral, în condițiile în care relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe, este următoarea: până la data la care Curtea de Apel București a dispus suspendarea executării, titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G. nu a fost pus în executarenici voluntar (prin ,,acordul părților” cum a pretins recurenta prin decizia nr. 436 din 01.11.2011 și notificările adresate intimatei), și nici în cadrul executării silite inițiate de salariați, printre care și intimata.
De altfel, recurenta, invocând și considerentele sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G. referitoare la situația cadrelor didactice care au împlinit vârsta de pensionare și la situația persoanelor care au lucrat la două facultăți care nu mai există în structura universității și care ,,rămâne a fi soluționată la nivelul instituției de învățământ”, apreciază că intimata a refuzat repetat reintegrarea, deoarece funcția didactică de preparator a fost desființată, iar pentru ocuparea funcției didactice de asistent universitar este necesară în scrierea la doctorat sau titlul de doctor, astfel încât nu mai îndeplinea condițiile pentru ocuparea postului didactic deținut anterior datei de 24.09.2009, deși acesta este postul avut în vedere prin dispozitivul sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G., respectiv postul de preparator universitar.
Repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, reglementată de Codul muncii, reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deținut anterior, ci repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt; aceasta implică, necondiționat, reintegrarea pe postul deținut anterior începând cu data concedierii și acordarea drepturilor de care salariatul beneficia anterior.
Însă, art. 371 ind.1 Cod proc. civ. stabilește regula potrivit căreia obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar art. 8 alin.1 din Codul muncii prevede că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei - credințe.
Obligația executării benevole și cu bună-credință revine ambelor părți.
Astfel, deși în doctrină și practica judiciară s-a afirmat constant că nu este obligatorie emiterea unei decizii de reintegrare de către angajator în cazul în care instanța de judecată a dispus prin hotărâre definitivă și irevocabilă reintegrarea salariatului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere anulate, prin prisma principiilor menționate anterior este necesară existența intenției clare, neechivoce a angajatorului de a pune în executare de bunăvoie hotărârea judecătorească de reintegrare; cu atât mai mult această intenție trebuie să existe atunci când se emite un act juridic de reintegrare, prin care se execută benevol o hotărâre judecătorească de către angajator.
Ori, față de situația de fapt reținută în cauză, în condițiile în care nu a avut loc reintegrarea efectivă a salariaților în posturile deținute anterior datei de 24.08.2009 (lucrul efectiv menționat în decizia nr. 436 din 01.11.2011 fiind condiționat să înceapă după ce fiecare dintre ,,aceste persoane” va aduce actele necesare întocmirii dosarului personal în vederea completării registrului general de evidență a salariaților și transmiterii acestuia la ITM Iași), reintegrare efectivă de care depindea și determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite fiecărui salariat, precum și în condițiile în care, deși a emis actul de reintegrare, angajatorul a solicitat și obținut suspendarea executării hotărârii judecătorești pe care pretinde că a pus-o în executare benevol, Curtea de Apel constată că decizia nr. 436 din 01.11.2011 nu a fost emisă de recurentă cu intenția de a produce efecte juridice.
Acestea sunt considerentele, care, substituindu-se considerentelor primei instanțe, conduc la caracterul ,,formal” al deciziei nr. 436 din 01.11.2011 emise de recurentă, anulate de prima instanță. Sub aspectul nulității deciziei nr. 436 din 01.11.2011, nu sunt relevante, prin raportare la dispozițiile art. 28 Codul muncii privind obligativitatea certificatului medical în situații speciale și art. 34 Codul muncii privind registrul general de evidență a salariaților, împrejurările invocate de recurentă, reținute și de prima instanță, privind situațiile în care sunt necesare înscrisurile solicitate de recurentă ori lipsa de ,,opozabilitate” a notificărilor emise de recurentă, care nu au fost comunicate intimatei ,,sub semnătură”.
În ceea ce privește decizia de concediere nr. 33 din 23.01.2012, se constată că, prin acest act unilateral, recurenta a dispus desfacerea disciplinară, începând cu data de 23.01.2012, a contractului individual de muncă al intimatei înregistrat la ITM Iași cu nr. 7785 din 01.10.1999, pentru comiterea abaterii disciplinare constând în ,,neprezentarea la locul de muncă”.
În conflictele individuale de drepturi, sarcina probei revine angajatorului, acesta având obligația de a depune dovezile în apărarea sa. Așadar, recurentei îi revine sarcina de a dovedi, în primul rând, care era locul de muncă la care intimata nu s-a prezentat. Așa cum s-a arătat mai sus, de la data emiterii deciziei nr. 436 din 01.11.2011, până la data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al intimatei (cu mențiunea că, în perioada 29.11._12, a fost suspendată, la cererea recurentei, executarea sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G.) nu a avut loc o reintegrare efectivă a intimatei pe postul deținut anterior datei de 24.08.2009.
În aceste condiții, este evident că nu se poate reține o neprezentare a intimatei la locul de muncă avut anterior datei de 24.08.2009, și, cu atât mai puțin s-ar putea constata, așa cum se solicită prin cererea de recurs, că intimata nu a probat contrariul a ceea ce ar fi constituit motivul deciziei de concediere, respectiv neprezentarea la locul de muncă pentru a desfășura activitățile specifice postului, timp de aproape 3 luni de la data reintegrării.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimata nu s-a prezentat, conform notificărilor întocmite de recurentă, la sediul acesteia pentru lămurirea raporturilor dintre părți și prezentarea înscrisurilor solicitate de recurentă în vederea reintegrării pe postul deținut anterior datei de 24.08.2009, inacțiune care nu constituie abatere disciplinară.
De asemenea, nu constituie abatere disciplinară neprezentarea intimatei, la data de 11.01.2012 (când executarea sentinței civile nr. 609/LM/AS/13.07.2011 a Tribunalului G. era, oricum, suspendată), în fața Comisiei de analiză și cercetare disciplinară prealabilă.
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de U. „P. A.” din Iași împotriva sentinței civile nr. 2802 din 05.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored. M.N.C.
10.06.2013 - 02 ex.
Tribunalul Iași - Țapliuc G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1031/2013. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1886/2013.... → |
|---|
