Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1886/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1886/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 7354/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1886/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. C. S.
Judecător D. P.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul declarat de recurentul S. M. de Urgență P. împotriva sentinței civile nr.1049 din 01.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimata fiind C. R. M., având ca obiect contestație decizie de concediere .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic A. V. pentru recurent și intimata personal asistată de avocat F. M., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că este al doilea termen de judecată, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic A., pentru recurent, pune concluzii de admiterea a recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței de fond și menținerea deciziei de concediere pentru motivele formulate în scris prin cererea de recurs.
Avocat F. M., pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Precizează că in mod corect instanța de fond a reținut că decizia de concediere este lovită de nulitate. Arată că in decizia de concediere nu sunt descrise faptele pentru care s-a dispus sancționarea intimatei, că angajatorul nu a respectat prevederile art. 252 alin.2 din Codul Muncii. De asemenea nu s-au respectat prevederile art.251 alin.2 Codul Muncii referitoare la procedura cercetării disciplinare prealabile.
Apărătorul intimatei mai arată că din convocarea la cercetarea disciplinară nu rezultă ce abateri disciplinare a săvârșit intimata. Convocarea este întocmită și semnată de managerul spitalului și nu de către comisia de disciplină, astfel cum prevăd dispozițiile legale. Precizează că legiuitorul sancționează neconformarea dispozițiilor legale cu nulitatea absolută a deciziei. Susține că managerul spitalului a eludat concluziile comisiei de disciplină în sensul sancționării intimatei cu avertisment și a emis decizia de concediere. Potrivit proceselor verbale întocmite de comisia medicală, se propune trimiterea cazului Colegiului Medicilor care are competența de a analiza orice abatere profesională a unui medic, fapt ce nu s-a întâmplat. Pe fondul cauzei, apărătorul intimatei susține că din întreg probatoriul administrat rezultă că angajatorul nu a avut în vedere dispozițiile art.250 Codul Muncii in ceea ce privește criteriile legale privind stabilirea unei sancțiuni disciplinare. Nu s-a avut în vedere gravitatea abaterilor disciplinare. Faptul că intimata a plecat cu 5 minute înainte de terminarea programului de lucru nu constituie cea mai gravă abatere disciplinară. Se mai invocă la fond că angajata ar mai fi avut și alte abateri disciplinare. Susține că între manager si intimata s-a iscat un conflict mai vechi, o disensiune, acesta căutând un motiv de concediere .
Față de afirmațiile recurentului potrivit căruia intimata ar fi beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă, apărătorul intimatei susține că nu ar fi un impediment in reangajarea acesteia și potrivit dispozițiilor legale se poate cumula pensia cu salariul.
Referitor la criticile aduse sentinței de fond cu privire la acordarea daunelor morale, precizează că in mod corect prima instanță a considerat că intimata a fost prejudiciată moral.
Concluzionând, avocat F. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată . Depune la dosar concluzii scrise si chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Declarând dezbaterile închise, Curtea reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra prezentului recurs, retine următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. de mai sus, la data de 30.07.2012, C. R. M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 320/05.07.2012 emisă de S. M. P. solicitând anularea Deciziei contestate ca netemeinică și nelegală; obligarea pârâtei la reintegrarea contestatoarei; obligarea pârâtei la calculul și plata drepturilor salariale pentru perioada de când a fost concediată și până la reintegrarea definitivă, drepturi la care să se calculeze indicele inflației la zi, precum și eventualele creșteri salariale din această perioadă; obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 30.000 lei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii contestatoarea a precizat următoarele:
A fost salariata Spitalului M. P. în baza unui contract individual de muncă pe funcția de șef Obstetrică și Ginecologie, post ocupat prin concurs. La data de 05.07.2012, pârâta, în calitate de angajator, a emis cu încălcarea dispozițiilor legale, cu privire la răspunderea disciplinară și a celor referitoare la concediere, Decizia nr. 320/05.07.2012 prin care a fost concediată disciplinar în baza dispoz. art. 61 lit. a și art. 248 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, decizie care este netemeinică și nelegală.
A invocat contestatoarea nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Potrivit disp. art. 252 alin. 2 lit. a Codul Muncii, în decizie trebuie descrisă în concret fapta pentru care este sancționat salariatul. În descriere, este obligatorie menționarea aspectelor care o individualizează și anume în ce constă modalitatea în care s-a comis. Lipsa acestor mențiuni nu poate fi suplinită de existența referatului, mai ales că referatul nu a fost comunicat salariatului. În decizie, fapta reținută ca abatere disciplinară este o simplă înșiruire de date care în opinia managerului constituie abateri disciplinare. Textul art. 252 alin. 2 impune motivarea în fapt și motivarea în drept, indicarea dispozițiilor în baza cărora se aplică sancționarea și indicarea prevederilor ce au fost încălcate de salariat. Pârâta nu a precizat exact ce prevederi din regulamentul intern au fost încălcate și ce sancțiune este prevăzută în regulamentul intern. Pârâta se rezumă a face o trimitere generală la prevederile din regulamentul intern, ceea ce nu satisface cerința imperativă a dispozițiilor legale. De asemenea, pârâta s-a rezumat în a preciza că reclamanta nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă,fără a preciza și ce a determinat aceasta. În perioada 09.05.2012 – 25.05.2012, reclamanta era în incapacitate de muncă, comunicarea făcându-se de către angajator în aceeași zi. Convocarea a fost trimisă de pârâtă la data de 11.05.2012, prin poștă, și primită pe data de 14.05.2012 pentru ziua de 15.05.2012. Prin urmare, prezentarea contestatoarei nu se putea face din cauze obiective. Cu toate că angajatorul avea la cunoștință că reclamanta era în concediu medical și nu se putea prezenta, acesta a insistat și a dispus comisiei să întocmească Procesul verbal nr. 6193/15.05.2012 și 6194/16.05.2012, perioadă în care reclamanta era în concediu medical.
Decizia de concediere este netemeinică și nelegală. Aceasta nu indică în concret pentru ce faptă a fost sancționată contestatoarea. Angajatorul nu a făcut decât o prezentare enumerativă a unor evenimente care în opinia angajatorului constituie abatere disciplinară, fără a proceda la individualizarea faptei săvârșite și nici nu a putut constata vinovăția salariatului. Pârâta nu a avut în vedere la luarea deciziei, dispoz. art. 250 din Codul Muncii în ceea ce privește criteriile legale privind stabilirea sancțiunii disciplinare. Angajatorul nu a avut în vedere că sancțiunile disciplinare se află într-o ordine și că se aplică gradual, în funcție de fapta comisă și de nivelul de vinovăție, nivelul culpei reprezentând un element esențial în stabilirea sancțiunii. Contestatoarea a primit cea mai severă sancțiune fără a se face vinovată de vreo faptă ce constituie abatere disciplinară. A precizat contestatoarea că nu a plecat de la locul de muncă la ora 12,55 ci la ora 14,00, atunci când cazul A. era rezolvat și în continuare nu a pus probleme medicale. Dr. P. a confecționat o problemă din acest caz (foaia de observație a stat în dulap la dr. P. care a întocmit referat și toate documentele, scoțând pagini din Foaia de observație 2252). Contestatoarea a arătat că a solicitat acestuia să trimită spre judecare cazul A. Colegiul Medicilor Iași, care are competență privind culpa medicală, dar acesta a refuzat.
Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, contestatoarea a arătat că decizia de concediere i-a produs mari daune psihice și de imagine, având în vedere și sancțiunile anterioare abuzive date de managerul spitalului . Apreciază reclamanta că este o situație de hărțuire la locul și în legătură cu munca, cu demonstrație de putere discreționară, cu abuzuri și atitudine de sfidare a regulamentelor și legilor. Această concediere este a doua în 3 ani și se petrece după ce Tribunalul Iași a admis contestația împotriva a două decizii de modificare unilaterală a contractului de muncă și de anulare a postului de șef de secție și a obligat S. P. la reintegrarea pe post. Aceste sentințe nu au fost puse în executare. Răspunsul la cererea de punere în executare a fost concedierea sa, începând cu data de 09.07.2012.
Referitor la parcursul profesional, contestatoarea a arătat că este angajata Spitalului M. P. din anul 1983, a devenit medic primar în anul 1992 iar din anul 1994 este medic Șef de Secție Obstetrică ginecologie, prin concurs: a desfășurat fără întrerupere activitate profesională și de conducere în acest spital, cu specializări și perfecționări în țară și în străinătate, fiind recunoscută drept un medic bun, cinstit, corect și disciplinat, cu un comportament ireproșabil în relațiile cu pacienții, cu colegii, cu personalul spitalului și cu autoritățile. Atitudinea managerului Dr. P. (șicane legate de gărzi, pacienți, schimbări din funcție, sancționări, concedieri etc.) i-a provocat grave daune în plan personal, familial, profesional, material și al sănătății.
Intimatul S. M. de Urgență P. a solicitat prin întâmpinare, respingerea contestației.
A precizat intimatul că motivele invocate de către contestatoare nu sunt întemeiate, în Decizia nr. 320/05.07.2012 fiind descrisă în concret fapta pentru care a fost sancționată contestatoarea, cu respectarea cerințelor disp. art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii. De asemenea, decizia respectivă cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, de art. 252 alin. 2 din Codul Muncii. În cuprinsul deciziei se arată clar faptul că abaterile săvârșite de salariată constituie încălcări ale atribuțiilor prevăzute de fișa postului și de Regulamentul Intern al unității.
În fișa postului se prevede:
„art. I.6. Comunică zilnic medicului de gardă bolnavii gravi pe care îi are, îi investighează și necesită supraveghere deosebită.
14. Întocmește formele de externare a bolnavilor și redactează orice act medical aprobat de conducerea spitalului în legătură cu bolnavii pe care îi are sau i-a avut în îngrijire.
III.2. Respectarea programului de lucru stabilit prin Regulamentul intern
În regulamentul Intern al unității se prevede:
„Art. 37 alin. 1. Potrivit prezentului regulament următoarele fapte săvârșite de salariat constituie abateri disciplinare:
33. neîndeplinirea obligațiilor de serviciu cuprinse în fișa postului”.
Referitor la mențiunile prev. la lit. c, în cuprinsul deciziei se arată că, Dr. C. R. – M. a fost convocată prin adresa nr. 7942/19.06.2012 pentru a se prezenta în cadrul comisiei pentru cercetare prealabilă a abaterilor disciplinare în data de 25.06.2012, ora 11,30, însă salariata nu s-a prezentat și nici nu a prezentat un motiv obiectiv pentru neprezentare, cu toate că a semnat de luare la cunoștință. În adresa respectivă s-a precizat obiectul convocării și faptul că salariata poate fi însoțită și asistată de un reprezentant al sindicatului, respectându-i-se acesteia dreptul la apărare și fiind întrunite cerințele disp. art. 251 alin. 2 din Codul Muncii.
Referitor la concediile medicale depuse de către contestatoare, acestea nu îndeplinesc condițiile prev. de lege, fiind făcute tocmai pentru a se tergiversa situația.
Prin decizia contestată au fost individualizate clar faptele săvârșite, acestea fiind descrise în mod detaliat, s-a stabilit care este vinovăția salariatului, s-au indicat temeiurile de fapt și de drept ale abaterii și s-au respectat cerințele cercetării disciplinare prealabile.
Măsura luată a fost proporțională cu gravitatea faptelor, fiind pusă în pericol viața pacientei A. E. ca urmare a conduitei contestatoarei. Sancțiunea aplicată a fost aplicată cu respectarea disp. art. 250 din Codul Muncii în raport de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu, sancțiunile disciplinare suferite anterior, în condițiile în care, prin absență s-a periclitat viața pacientei și având în vedere conduita anterioară a contestatoarei ce a fost sancționată disciplinar în nenumărate rânduri.
Susținerile petentei referitoare la faptul că și-a îndeplinit obligațiile și a respectat programul de lucru și că ar fi victima Dr. P. C., sunt neadevărate și nedovedite. Nu este adevărat faptul că nu i s-a permis accesul la actele medicale ale pacientei sau că s-ar fi sustras anumite acte medicale, precum nici faptul că s-ar fi respectat programul de lucru.
Referitor la sesizarea Colegiului Medicilor, nu sunt condiționați de stabilirea culpei medicale pentru a putea sancționa disciplinar un salariat care nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu.
Prin emiterea deciziei nr. 320/2012 nu s-a produs nici un prejudiciu moral, reclamanta fiind ținută să facă dovada elementelor răspunderii civile delictuale.
Sentințele invocate de contestatoare (sentințele nr. 2773/2011 și 968/2012) au fost anulate de către Curtea de Apel Iași.
În cauză au fost administrate, la fond, proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu martori pentru contestatoare.
Prin sent.civ. nr. 1049 din 01.04.2013 Tribunalul Iași a hotărât:
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea C. R. M., domiciliată în Iași, .. 5, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul S. M. P., cu sediul în P., ., jud. Iași.
Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 320/05.07.2012 emisă de intimat.
Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 320/05.07.2012.
Obligă intimatul să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 09.07.2012 și până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimatul să achite contestatoarei suma de 5000 lei, reprezentând daune morale.
Obligă intimatul să achite contestatoarei suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele :
Prin Decizia nr. 320/05.07.2012 emisă de către S. M. P. s-a dispus concedierea disciplinară a dr. C. R. M. începând cu data de 09.07.2012, în conformitate cu dispoz. art. 61 lit. a și art. 248 lit. e din Codul Muncii.
S-a reținut la emiterea deciziei că salariata dr. C. R., la data de 24.04.2012, a părăsit locul de muncă la ora 12,55 în condițiile în care programul de muncă se termină la ora 14,00, că nu a obținut consimțământul informat al pacientei A. E. (căreia dr. C. îi efectuase un chiuretaj uterin) și că nu a predat, la plecarea din unitate, cazul pacientei A. E., medicului de gardă (Dr. P. C.).
Potrivit art. 61 lit. a din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea „în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii…”.
Art. 63 din același act normativ prevede că în cazul concedierii pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod.
Art. 251 din Codul Muncii stabilește că în vederea efectuării desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării prealabile.
A apreciat prima instanța ca din actele dosarului reiese că la data de 19.06.2012, contestatoarea dr. C. R. a fost convocată „în vederea efectuării cercetării disciplinare” în data de 25.06.2012 ora 11,30. Convocarea nu precizează însă care sunt abaterile disciplinare imputate, respectiv nu indică în concret motivul, obiectul cercetării disciplinare așa cum cer în mod imperativ dispozițiile legale. Precizarea din cuprinsul convocării potrivit căreia cercetarea disciplinară vizează faptele sesizate prin referatul nr. 5690/07.05.2012 (f. 62) nu poate fi apreciată că indică obiectul cercetării disciplinare, chiar dacă salariata dr. C. R. se presupune că avea cunoștință de cuprinsul acelui referat (deși nu s-a făcut dovada comunicării acesteia).
De asemenea, instanța de fond a constatat că în perioada 09.05.2012 – 25.05.2012, contestatoarea a beneficiat de concediu medical și, deși, intimata contestă legitimitatea certificatelor medicale, nu a făcut dovada contestării acestora iar din cuprinsul răspunsului la interogatoriu reiese chiar că au fost acceptate și plătite de către instituție. În consecință, afirmarea în cadrul aceluiași context că respectivele certificate medicale „nu reflectă adevărul” dar că se contestă „valabilitatea actului medical” reprezintă afirmații contradictorii care nu pot susține ideea că reclamanta a apelat formal la aceste „subterfugii”, deci că starea de boală ar fi fost fictivă.
Instanța de fond a mai reținut că finalizarea cercetării disciplinare s-a bazat exclusiv pe referatele comisiei medicale efectuate fără ascultarea contestatoarei în perioada când aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel că, independent de neprezentarea contestatoarei la convocarea din data de 25.06.2012, cercetarea disciplinară s-a finalizat fără o efectivă cercetare a împrejurărilor (neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu) imputate salariatului.
Referitor la condițiile de formă ale deciziei de concediere nr. 320/06.07.2012,prima instanța a apreciat că, deși în cuprinsul acesteia sunt descrise împrejurările care au dus la aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al contestatoarei, decizia nu individualizează, nu arată în concret faptele pentru care s-a dispus sancționarea.
Așa cum în mod corect a precizat și contestatoarea, intimata s-a rezumat a face o trimitere generală la prevederile din regulamentul Intern și din fișa postului, ceea ce nu satisface cerința imperativă prev. de art. 252 din Codul Muncii care arată că, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să conțină descrierea în concret a faptei săvârșite. Într-adevăr, textul art. 252 face distincție între descrierea faptei și indicarea situației de fapt în materialitatea ei, care să permită instanței cenzurarea măsurilor luate prin raportare la prevederile legale pretins încălcate de către salariat.
Referitor la temeinicia măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei, sub raportul gravității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat că art. 248 din Codul Muncii, stabilește gradual sancțiunile disciplinare ce se vor aplica salariatului (în funcție de fapta comisă și de gravitatea acesteia) astfel: avertismentul scris; retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției pentru care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 zile; reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10 %; reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10 %; desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
A reținut Tribunalul că desfacerea disciplinară a contractului de muncă este sancțiunea cea mai severă, care trebuie aplicată în ultimă instanță de către angajator atunci când faptele săvârșite sunt atât de grave încât celelalte sancțiuni nu pot fi aplicate.
Deși legea nu prevede în mod expres, aplicarea unei asemenea măsuri trebuie motivată în mod temeinic de către angajată în funcție de criteriile legale prevăzute de către art. 250 din Codul Muncii: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta.
Deși din susținerile intimatei și actele dosarului reiese că reclamanta a mai fost sancționată disciplinar (dar în anul 2008 și 2009 aceste sancțiuni radiindu-se de drept în termenul de 12 luni prev. de art. 248 alin. 3 din Codul Muncii) o asemenea împrejurare nu a fost reținută în cuprinsul deciziei contestate, după cum nu sunt reținute nici unul dintre criteriile prev. de art. 250 din Codul Muncii pentru justificarea măsurii luate.
S-a mai reținut de către prima instanță că o anumită stare conflictuală (invocată și resimțită de către contestatoare) există între părți, stare ce a generat mai multe procese, soluționate irevocabil unele în favoarea altele în defavoarea reclamantei.
Analizând decizia din speță, instanța a mai constatat că angajatorul, în aplicarea sancțiunii măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă, a avut în vedere și o anume culpă medicală a dr. C. R. M. legat de pacienta A. E., culpă medicală care însă nu a fost dovedită, nefiind înștiințat Colegiul Medicilor pentru stabilirea acesteia. În aceste condiții, susținerea angajatorului din întâmpinare potrivit căreia măsura luată este proporțională cu gravitatea faptelor „fiind pusă în pericol viața pacientei A. E. ca urmare a conduitei contestatoarei” nu poate fi reținută în condițiile în care pentru conduita medicală, contestatoarea ar fi putut face exclusiv obiectul unei cercetări în cadrul Colegiului Medicilor. Față de aceste considerente, instanța de fond a admis în parte contestația formulată, a constatat nulitatea absolută a deciziei contestate și în consecință, potrivit prevederilor art. 80 din Codul Muncii a obligat intimatul să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care contestatoarea ar fi beneficiat începând cu data de 09.07.2012 (data emiterii deciziei de concediere)și până la reintegrarea efectivă.
Referitor la daune morale, Tribunalul a apreciat ca din probele administrate în cauză (declarația martorei contestatoarei) reiese că aceasta a fost afectată atât fizic cât și moral de măsura luată. Astfel, martora, care este medicul de familie a reclamantei, a declarat că – pe fondul situației existente la locul de muncă – pacientei sale i s-a agravat starea de hipertensiune arterială pe care o avea, că i-au apărut tot pe fondul stării psihice afectate de măsura luată și o . manifestări dermatologice, reclamanta fiind afectată și în relațiile cu semenii, prin izolare și întrebări asupra utilității și eficienței activității sale de medic. Față de aceste considerente, instanța de fond a admis în parte cererea de daune morale în limita sumei de 5000 lei (și nu de 30.000 lei cât a solicitat reclamanta), apreciind că această sumă, pe lângă măsura anulării deciziei de sancționare, a reintegrării și a plății drepturilor salariale restante, reprezintă o compensație suficientă și rezonabilă .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. M. de Urgență P., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat recurentul ca prin decizia nr. 320/05.07.2012, contestatoarea intimata a fost concediată disciplinar începând cu data de 09.07.2012, conform art. 61, lit. a și art. 248, alin. 1, lit. e din Codul Muncii, reținându-se în sarcina ei faptul că nu a respectat programul de lucru, în ziua de 24.04.2012, la ora 12,55 era plecată din serviciu, în condițiile în care programul de lucru se termină la ora 14,00. Acest lucru a fost constatat de medicul de gardă, dr. P. C., care a examinat pacienta contestatoarei, numita A. E. și a observat că aceasta nu avea o stare generală bună în urma chiuretajului uterin efectuat de contestatoare și a trimis după aceasta din urmă, constatându-se astfel lipsa ei.
De asemenea s-a mai reținut în legătură cu pacienta A. E., lipsa consimțământului pe care contestatoarea era obligată să îl obțină de la pacientă (completarea formularului și semnarea acestuia de către pacientă și medic) și că medicul C. nu a predat, la plecarea din unitate, cazul pacientei A. E. medicului de gardă.
Considera recurentul ca instanța de fond nu a apreciat corect faptul ca prin atitudinea contestatoarei s-a pus in pericol viața pacientei.
Cu privire la motivele invocate de contestatoarea - intimata, recurentul a arătat că acestea sunt neîntemeiate, prin decizia nr. 320/05.07.2012 fiind descrisă concret fapta pentru care a fost sancționată contestatoarea, cu respectarea cerințelor disp. art. 252 alin. 2, lit. a din Codul Muncii. De asemenea decizia respectivă cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 al. 2 lit. b si c din Codul Muncii. Referitor la mențiunile prev. de litera b, în cuprinsul deciziei s-a arătat clar faptul că abaterile săvârșite de salariată constituie încălcări ale atribuțiilor prevăzute în fișa postului și de Regulamentului Intern al unității. In fișa postului se prevede: „art. 1.6. Comunică zilnic medicului de gardă bolnavii gravi pe care îi are, îi investighează și necesită supraveghere deosebită; 14 întocmește formele de externare a bolnavilor și redactează orice act medical aprobat de conducerea spitalului în legătură cu bolnavii pe care îi are sau i-a avut în îngrijire ; III.2. Respectarea programului de lucru stabilit prin Regulamentul intern". In Regulamentul Intern al unității se prevede: „Art. 37, alin. 1 Potrivit prezentului regulament următoarele fapte săvârșite de salariat constituie abateri disciplinare (acestea nu sunt limitative): 33. Neîndeplinirea obligațiilor de serviciu cuprinse în fișa postului." Așadar, considera recurentul, faptele comise de salariată au fost clar descrise în decizia contestată, fiind făcută și încadrarea în drept a acestora.
Referitor la mențiunile prev. de litera c, arată recurentul că în cuprinsul deciziei s-a menționat că dr. C. R. M. a fost convocată prin adresa nr. 7942/19,06.2012 pentru a se prezenta în cadrul comisiei pentru cercetare prealabilă a abaterilor disciplinare în data de 25.06,2012, ora 11,30, însă salariata nu s-a prezentat și nici nu a prezentat un motiv obiectiv pentru neprezentare cu toate ca a semnat de luare la cunoștința. In adresa respectivă s-a precizat obiectul convocării și faptul că salariata poate fi însoțită și asistată de un reprezentant al sindicatului, respectându-i-se acesteia dreptul la apărare și fiind întrunite cerințele disp. art. 251 alin. 2 din Codul Muncii. Arata recurentul ca, într-adevăr, este necesară ascultarea salariatului, însă nu înseamnă că fară ascultarea acestuia nu se poate lua o măsură sancționatorie. A admite contrariul înseamnă că ar rămâne la latitudinea salariatului măsura de sancționare disciplinară, iar acesta ar refuza să se prezinte pentru a i se asculta punctul de vedere.
Mai susține recurentul, referitor la concediile medicale depuse de contestatoare, că perioada in care a avut concediu medical si perioada cercetării disciplinare nu este aceeași,contestatoarea încercând sa inducă in eroare instanța. Considera recurentul ca prima instanța a reținut greșit ca cercetarea disciplinata s-a făcut in perioada in care era in concediu medical deoarece reclamanta a avut concediu medical in perioada 09.05._12 iar cercetarea disciplinara a avut loc in luna iunie 2012.
Mai arata recurentul că prin decizia contestată au fost individualizate clar faptele săvârșite, acestea fiind descrise în mod detaliat, s-a stabilit care este vinovăția salariatului, s-au indicat temeiurile de fapt și de drept ale abaterii și s-au respectat cerințele cercetării disciplinare prealabile. Măsura concedierii disciplinare s-a luat cu respectarea dispozițiilor art. 250 din Codul Muncii, fiind proporțională cu gravitatea faptelor. Această sancțiune a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 250 din Codul Muncii ce stabilește criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, în raport de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, sancțiunile disciplinare suferite anterior de către acesta, în condițiile in care, cum s-a arătat prin absență s-a periclitat viața pacientei și având în vedere conduita anterioară a contestatoarei ce a fost sancționată anterior în nenumărate rânduri disciplinar. Deși o parte din deciziile de sancționare au fost contestate în justiție, obținându-se anularea lor, aceasta nu s-a produs pe fond, ci invocându-se motive de nulitate, de formă ale actului sancționator.
Apreciază recurentul ca și în prezenta cauză contestatoarea evită fondul cauzei, invocând motive de formă, folosindu-se și de certificatele medicale la care a făcut referire.
Susținerile salariatei referitoare la faptul că și-a îndeplinit obligațiile și a respectat programul de lucru, și că ar fi victima managerului, sunt neadevărate și nedovedite, contestatoarea fiind cunoscută pentru încălcări frecvente ale programului de lucru și îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Nu este adevărat faptul că nu i s-a permis accesul la actele medicale ale pacientei, sau că s-ar fi sustras anumite acte medicale, si nici faptul că salariata ar fi respectat programul de lucru .
Mai menționează recurentul faptul ca începând cu data de 27.07.2012, in conformitate cu decizia nr. l_/05. 09.2012, contestatoarea - intimata s-a pensionat pentru limita de vârsta.
Referitor la sesizarea Colegiului Medicilor, susține recurentul că nu este condiționat de stabilirea culpei medicale de către această instituție pentru a putea sancționa disciplinar un salariat care nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu.
Cu privire la daunele morale acordate contestatoarei de către prima instanța in valoare de 5000 lei, apreciază recurentul că prin emiterea Deciziei nr. 320/05.07.2012 nu s-a produs nici un prejudiciu moral, reclamanta nefăcând dovada elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate. în cauză nu poate fi vorba nici de faptă ilicită, nici de vinovăție, iar prejudiciul nu există. Sentințele invocate de contestatoare, respectiv sentințele nr. 2773/2011 si 968/2012 au fost anulate de către Curtea de Apel Iași, ca instanță de control judiciar.
F. de cele arătate, a solicitat recurentul admiterea recursului, anularea sentinței Tribunalului Iași si menținerea deciziei nr.320/05.07.2012 ca legala si întemeiata.
Intimata C. R. M. a formulata întâmpinare, solicitând respingerea recursului si menținerea hotărârii de fond.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate,probatoriul cauzei si dispozițiile legale aplicabile, Curtea de Apel constata ca recursul este fondat, însa doar pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurata, Tribunalul Iași a soluționat cauza pe excepția nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 320/05.07.2012 emisă de S. M. de Urgență P., reținând ca fiind incidente disp.art. art. 251 referitoare la lipsa condițiilor prevăzute de lege pentru cercetarea disciplinara prealabila precum si disp.art. 252 al.2 lit a din C.muncii referitoare la descrierea faptei pentru care s-a dispus concedierea.
Astfel, art. 251 din Codul Muncii stabilește că în vederea efectuării desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării prealabile.
Așa cum rezulta din înscrisurile cauzei (fila 46 dosar fond), la data de 19.06.2012, contestatoarea intimata a fost convocata pentru data de 25.06.2012 orele 11.30 în vederea efectuării cercetării disciplinare
Curtea constata faptul ca in mod greșit prima instanța a apreciat faptul ca adresa de convocare nu precizează care sunt abaterile disciplinare imputate.
Atât timp cat s-a precizat ca exista o incalcare a atribuțiilor de serviciu si s-a indicat referatul nr. 5690/07.05.2012 (fila 62 dosar fond), referat despre care chiar Tribunalul a arătat ca salariata avea cunoștința, nu poate fi reținuta împrejurarea că intimata nu cunoștea pentru ce urma a fi cercetata.
De asemenea, in mod greșit instanța de fond s-a raportat, pentru a analiza modalitatea in care s-a desfășurat procedura cercetării prealabile, la perioada 09.05.2012 – 25.05.2012, in care contestatoarea ar fi beneficiat de concediu medical.
Aceste certificate sunt eliberate in luna mai 2012 si nu au relevanta in cauza pentru simplul motiv ca ele sunt anterioare convocării la cercetarea disciplinara prealabila, convocare ce datează din 19.06.2012.
Este fara echivoc faptul ca intimata-contestatoare a primit convocarea la cercetarea disciplinara prealabila si cunoștea conținutul referatului ce a stat la baza convocării, aceste aspecte rezultând din faptul ca ulterior, la data de 22.06.2012, s-a adresat sindicatului din care făcea parte pentru a fi asistata de un reprezentant al acestuia.
Din adresa nr.36/22.06.2012 (filele 44-45 dosar fond) rezulta ca salariata, in urma unei discuții cu reprezentantul sindicatului, contesta de fapt, conținutul referatului întocmit de angajator, considerând ca nu sunt in discuție abateri disciplinare (neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu) ci, eventual o culpa medicala ce ar trebui analizata doar de Colegiul Medicilor.
Ori, deși aceasta poziție trebuia exprimata de contestatoarea intimata la data de 25.06.2012, la cercetarea disciplinara prealabila la care fusese convocata, salariata nu s-a prezentat si nu a oferit un motiv legal pentru lipsa sa.
Ca atare, eronat si cu interpretarea greșita a dispozițiilor legale, a reținut prima instanța că finalizarea cercetării disciplinare s-a bazat exclusiv pe referatele comisiei medicale efectuate fără ascultarea contestatoarei, din moment ce o efectivă cercetare a împrejurărilor imputate era condiționata de prezența acesteia.
In raport de aceste împrejurări, Curtea apreciază ca sub aspectul parcurgerii procedurii si îndeplinirii condițiilor legale ce țineau de cercetarea disciplinara prealabila, angajatorul si-a îndeplinit obligațiile legale, fiind astfel incidente disp.art.251 al.3 din C.muncii, ce-i dădeau dreptul de a dispune sancționarea contestatoarei-intimate.
Referitor la condițiile de formă ale deciziei de concediere nr. 320/06.07.2012, Curtea constata, de asemenea, ca in mod greșit Tribunalul a apreciat că decizia nu individualizează în concret faptele pentru care s-a dispus concedierea.
Astfel, Curtea constata ca este reala imprejurarea ca in conținutul deciziei nr.320, angajatorul a menționat atât aspecte ce țin de abateri disciplinare in legătura cu munca cat si aspecte ce țin de o eventuala culpa medicala ( caz in care este competent doar Colegiul Medicilor).
Cu toate acestea, prima instanța, in virtutea rolului activ, trebuia sa pună in discuția parților si sa analizeze - in cadrul procesual ce tine de un litigiu de munca - legalitatea si temeinicia deciziei de concediere in raport de abaterea disciplinara imputata contestatoarei, si anume nerespectarea programului de lucru in data de 24.04.2012.
Cum respectarea programului de lucru este o obligație cuprinsa in fisa postului (art.III pct.2- fila 32 dosar fond) iar Regulamentul intern(art.37 pct.33) prevede ca nerespectarea obligațiilor din fisa postului constituie abatere disciplinara, Curtea constata ca sub acest aspect, al reținerii in cuprinsul actului unilateral a faptei ce constituie abatere disciplinara, decizia de concediere cuprinde descrierea faptei( „plecarea de la serviciu a salariatei la ora 12 .55 in condițiile in care programul se termina la ora 14.00”).
Totodată, pentru aceasta abatere sunt precizate clar si prevederile din Regulamentul intern incalcate, fiind neîntemeiata susținerea intimatei potrivit căreia s-ar fi făcut doar o trimitere generală la prevederile din regulamentul intern.
In aceste condiții, soluționând cauza pe excepția nulitatii absolute a deciziei de concediere, Tribunalul nu a analizat fondul, respectiv nu a cercetat măsura dispusa de angajator raportat la savarsirea/sau nu de către contestatoarea a abaterii disciplinare referitoare la nerespectarea programului de lucru.
Pentru aceste motive, văzând ca nu se impune, in actualul cadru procesual analizarea motivelor de recurs ce țin de fondul pricinii, fiind incidente disp.art.312 al.3 teza a 2-a C.proc.civ, Curtea va casa sentința astfel pronunțata, va respinge excepția nulității deciziei de concediere nr.320/05.07.2012 si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza legalitatea si temeinicia deciziei unilaterale exclusiv prin prisma savarsirii de către contestatoare a abaterii disciplinare in legătura cu munca, prevăzuta la art III pct 2 din fisa postului coroborata cu Regulamentul intern, referitoare la nerespectarea programului de lucru in data de 24.04.2012, sub celelalte aspecte, ce implicau, eventual, o culpa medicala, competenta aparținând exclusiv Colegiului Medicilor.
Tribunalul va aprecia, in rejudecare, daca acest lucru se va impune in funcție de soluția ce va fi pronunțata, si cu privire la proporționalitatea măsurii unilaterale cu fapta salariatei, raportându-se in acest sens la disp.art.248 si 250 din C.muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de S. M. de Urgență P., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1049 din 01.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în tot.
Respinge excepția nulității deciziei nr.320/05.07.2012.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 .11 2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, D. P. |
Grefier, M. H. |
Red/Tehnored.P.S..
2 ex - 17.12.2013
Tribunalul Iași - M. M.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 698/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
