Obligaţie de a face. Decizia nr. 2085/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2085/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 5227/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2085/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător A. C. S.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – obligație de a face, privind recursul declarat de recurenta CN CF C. SA București – prin Sucursala C.R.E.I.R. CF Iași împotriva sentinței civile nr. 2018 din data de 03.06.2013 pronunțată de Tribunalului Iași, intimați fiind A. D. și CN CF C. S.A. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._ (disjunsă din dosarul nr._ ), reclamantul A. D. a chemat în judecată pârâtele C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. București și C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, solicitând obligarea acestora la plata sumei de bani reprezentând totalul diferențelor lunare dintre salariul minim pe care erau obligate să-l plătească în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2011, și salariul plătit efectiv în această perioadă, cu toate sporurile, indexările, adaosurile sau indemnizațiile corespunzătoare, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la sumele lunare neplătite, dobândă calculată de la momentele în care angajatorul ar fi trebuit să plătească integral drepturile salariale și până la plata efectivă.
Reclamantul a solicitat și obligarea angajatorului să plătească salariul suplimentar pentru anii 2010 și 2011, calculat pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă (2010 și 2011), în conformitate cu prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de munca (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la suma neplătită, dobândă calculată de la momentul în care angajatorul ar fi trebuit să plătească acest salariu suplimentar și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat la C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. cu contract individual de muncă și își desfășoară activitatea în cadrul Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, unitate care realizează efectiv operațiunea de calculare și plată a salariului.
Așa cum rezultă din Anexa nr. 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722 pentru anii 2008-2010, angajatorului i se aplică acest contract colectiv de muncă, iar salariatul este îndreptățit să ceară îndeplinirea obligațiilor pe care angajatorul le are față de el, izvorâte din contractele individuale de muncă și din acest contract colectiv de muncă, având în vedere faptul că, potrivit art. 241 alin. 1 lit. c din vechiul Cod al muncii, „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel” (prevederea exista și în art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996), iar potrivit art. 3 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722 pentru anii 2008-2010, „clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.”
Potrivit art. 238 alin. 1 din vechiul Cod al muncii, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”, potrivit art. 238 alin. 2 din vechiul Cod al muncii, „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”, iar potrivit art. 243 alin. 1 din vechiul Cod al muncii, „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.”
Angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei stabilit în art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, luând în considerare valori de 570 lei și 600 lei în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2011.
Actualizarea cu indicele de inflație este firească, pentru că puterea de cumpărare să nu fie afectată negativ din cauza faptului că angajatorul nu a plătit la timp drepturile salariale, iar aplicarea unei dobânzi este justificată de culpa angajatorului în neexecutarea obligației și de prejudiciul care ne-a fost provocat prin întârzierea cu vinovăție a plății, având în vedere faptul că, potrivit art. 161 alin. 4 din vechiul Cod al muncii (art. 166 alin. 4 din actualul Cod al muncii), „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, valabil și în anii 2009, 2010 și 2011, angajatorul avea obligația să plătească în luna decembrie a anilor 2010 și 2011 un salariu suplimentar, calculat cel puțin la nivelul minim de salarizare, însă nu și-a îndeplinit această obligație.
Având în vedere faptul că executarea acestui contract colectiv este obligatorie, așa cum prevede art. 236 alin. 4 și art. 243 alin. 1 din fostul Cod al muncii, reclamantul a solicitat și în această problemă intervenția instanței de judecată, pentru restabilirea echilibrului între drepturile și obligațiile părților, potrivit legii.
C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București, prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2009 – 02.08.2009, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 02.08.2012 și având în vedere termenul general de prescripție.
Pe fond, pârâta a arătat că pe perioada pentru care se solicită drepturile din acțiune, drepturi de rezultă din aplicarea CCM pe ramură de Transporturi, au existat și contracte colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform disp. art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, salariul fiind menționat în contractul individual de muncă.
Aceste contracte colective de muncă la nivel de unitate pentru perioada ianuarie 2009 – 31.12.2010 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel că prevederile CCM pe ramură de Transporturi nu sunt aplicabile în speță, incidente fiind cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pârâta a mai susținut că nu trebuia să respecte prevederile din CCM pe ramură de Transporturi, deoarece nu efectuează activități de transport, așa cum reiese și din H.G. nr. 581/1998, privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, menționând în acest sens disp. art. 6 și art. 8 alin. 3 din H.G. nr. 581/1998.
Pe de altă parte, semnatarii CCM pe ramură de Transporturi din partea patronatului sunt reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului Român, asociație din care nu face parte, și Uniunea Transportatorilor Rutieri din România, acești reprezentând doar agenți economici care desfășoară activități de transport rutier.
Pentru perioada august 2008 – 31.12.2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități feroviare pe 2006/2008, s-au stabilit salarii de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07.2008, iar prin actul adițional nr. 4294/28.12.2010 a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de 31.01.2011, astfel că salariul de bază stabilit prin contract individual de muncă se încadrează atât în prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, cât și în prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități feroviare.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010, pârâta a precizat că baza legală invocată de către reclamant este art. 71 din CCM la Nivel de G. de Unități feroviare, însă acesta nu prevede acordarea salariului suplimentar, ci acordarea de drepturi bănești cu ocazia Paștelui, Crăciunului și Zilei Feroviarului. Mai, mult, prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010 la CCM pe anul 2009 – 2010, art. 32 a fost completat cu paragraful 5) astfel: „Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut de paragrafele 1,2, și 3 nu se acordă”.
În ceea ce privește solicitarea de actualizare a sumelor, atât cu indicele de inflație cât și cu dobânda maximă legală, pârâta o consideră nejustificată, întrucât duce la o dublă dezdăunare, reactualizarea putându-se solicita numai cu privire la indicele de inflație, care ar realiza păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
În concluzie, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ulterior, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Companiei Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și a Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, motivat de faptul că nu sunt membre ale Confederației Naționale a Patronatului Român, prin urmare nu sunt semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/2008, acesta nefiindu-le opozabil.
Prin sentința civilă nr. 2018 din 3.06.2013, Tribunalul Iași respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtele C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, invocată de pârâta C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași și, în consecință:
Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pană la data plății efective, pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. D. D. în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București si C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului, pentru perioada 01.08.2009 – 31.12.2010, drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pană la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului salariile suplimentare aferente anilor 2010 si 2011, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pana la data plății efective.
Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pană la data plății efective, pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, aceasta nu este întemeiată și urmează să o respingă, întrucât în Anexa nr. 5 a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 sunt menționate unitățile la care se aplică acest contract, iar la poziția nr. 3 figurează C. Națională C.F.R. S.A. București.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, ce este aplicabil, conform Anexei 5 și Companiei Naționale C.F.R. S.A. București, acest fapt îi conferă atât acesteia cât și structurilor regionale calitate de pârâte în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta este întemeiată și o va admite pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009. Potrivit disp. art. 268, alin. 1, lit.c), cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În speță, prin cererea de chemare în judecată au fost solicitate diferențe de drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2009 – 31.12.2011, însă, raportat la data depunerii acestei cereri, respectiv 02.08.2012 și a termenului de prescripție de 3 ani calculat anterior acestei date, dreptul la acțiune pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009 este prescris.
D. urmare, instanța va respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtelor în perioada 01.01._11, pentru care se solicită diferențe de drepturi salariale, care fac obiectul prezentei acțiuni, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Pârâtele nu au dovedit faptul că au aplicat aceste prevederi contractuale în unitate, dimpotrivă argumentează că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, încheiat la nivel superior, nu ar fi aplicabil, întrucât nu prestează activități de transport.
Clauzele contractuale enunțate se aplică tuturor unităților enumerate în Anexa nr. 5 la contract, toate fiind cu specific feroviar, fiind imperative pentru angajatori, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010:
"(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Pârâtele nu au respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
În cauză, nu s-a dovedit faptul că a fost denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat și nici că s-a încheiat un alt Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, însă, instanța a constatat că denunțarea acestuia a fost făcută publică pe internet (prin adresele nr. 284/16.11.2010 și 77/02.02.2011, Confederația Națională a Patronatului Român a denunțat aplicarea acestui contract după data de 31.12.2010) astfel că, după această dată - 31.12.2010 - Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 nu a mai avut aplicabilitate.
În consecință, pentru perioada în litigiu 01.08.2009 – 31.12.2010, salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator ( CCM nr. 2591/06.06.2009 ) s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.08.2009 – 31.12.2010 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Cât privește drepturile solicitate pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, instanța constată că acestea nu i se cuvin reclamantului, având în vedere că, după data de 31.12.2010, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 nu a mai avut aplicabilitate, astfel că această cerere o va respinge.
La M.M.F.P.S. – D.M.P.S București a fost înregistrat sub nr. 2591/06.06.2009 contractul colectiv de munca încheiat între C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. și salariați. Potrivit disp. art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, iar potrivit disp. art. 33 alin. 1, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr. 6”. În anexa nr. 6 sunt prevăzute cazurile în care salariații nu beneficiază de salariul suplimentar.
Potrivit actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 1718 /28.04.2010 prevederile art.32 se completează cu paragraful (5), care prevede că pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2), (3) nu se acordă.
Ori, potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. b) Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În speță, la M.M.S.S.E. – D.L.M. a fost înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, în Anexa 4 a acestuia, fiind prevăzută la pct. 1 și pârâta C. Națională C.F.R. S.A - București, ca unitate la care se aplică acest contract. Aplicabilitatea acestui contract a fost prelungită prin Actul Adițional nr. 370/20.06.2008, pentru o perioadă de 48 de luni.
Potrivit disp. art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare, vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie din anul respectiv”.
Deși potrivit art. 272 C. muncii, sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, în cauză, pârâtele nu au făcut dovada că munca reclamanților nu ar fi fost ireproșabilă și nici că ar fi achitat salariul suplimentar aferent anilor 2010 și 2011.
Față de aceste considerente, constată întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anilor 2010 și 2011.
Actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
Pe de altă parte, acordarea dobânzii legale constituie o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizării acelor sume datorate și reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acestora. Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă și acoperirea beneficiului nerealizat.
Pe cale de consecință, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum, va acorda sumele datorate în cuantum actualizat cu rata inflației dar și dobânda legală B.N.R.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Națională de Căi Ferate C. SA, prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF G..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 Cod proc. civilă, recurenta susține, în primul rând, că, la nivelul său, au existat contracte valabil încheiate pe anii 2009/2010, ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Aceste contracte au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la nivel de grup de unități feroviare pe anii 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită până în anul 2010.
Recurenta redă prevederile art. 6 și art. 8 alin. 3 din HG nr. 581/1998, considerând că semnatarii CCM la nivel de ramură transporturi reprezintă doar agenții economici care desfășoară activități de transport rutier, iar recurentei îi sunt aplicabile doar prevederile CCM la nivel de grup de unități feroviare.
Mai arată recurenta că salariul de bază lunar stabilit prin contractul individual de muncă ale reclamantului se încadrează atât în prevederile CCM la nivel de unitate, cât și în prevederile CCM la nivel de grup de unități feroviare, iar conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete.
Cu privire la salariile suplimentare, recurenta susține că prima instanță nu a precizat dacă acestea sunt acordate în baza CCM la nivel de G. de Unități Feroviare, cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, sau în baza Contractului de muncă la nivel de unitate.
Dacă instanța s-a referit la primul contract, baza legală invocată de reclamanți, respectiv art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu prevede acordarea salariului suplimentar, ci acordarea de drepturi bănești cu ocazia Paștelui, Crăciunului sau Zilei Feroviarului.
Mai mult, prin actul adițional nr. 1718 din 22.04.2010 la CCM pe anul 2009/2010, art. 32 a fost completat cu ultimul paragraf, astfel: „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele 1, 2, 3 nu se acordă.”
Valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe 2006/2008, în baza căruia au fost solicitate salariile suplimentare, a fost prelungită până la data de 31.01.2011, deci acordarea salariului suplimentar pentru anul 2011 în baza acestui contract este neîntemeiată (în contractul la nivel de unitate salariul suplimentar nu se mai acordă din anul 2010).
În ceea ce privește solicitarea de reactualizare a sumelor, atât cu indicele de inflație, cât și cu dobânda maximă legală, recurenta precizează că este o dublă dezdăunare, reactualizarea putându-se solicita numai cu indicele de inflație.
Față de aceste motive, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate.
Intimatul A. D. nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate și a aspectelor invocate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimatul reclamant în susținerea primului capăt de cerere, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 3, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Sub aspectul aplicabilității, pentru toți salariații recurentei, a Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, nu sunt incidente prevederile art. 6 și art. 8 alin. 3 din HG nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Cai Ferate “C.F.R.” - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Romane, și nici prevederile art. 30 din Legea nr. 329/2009, menționate de recurentă. Așa cum s-a arătat, semnatarii CCM la nivel de ramură transporturi sunt reprezentanții patronilor din toate activitățile de transporturi și conexe, nu numai ai agenților economici care desfășoară activități de transport rutier, cum susține recurenta.
De asemenea, pentru salariații recurentei produce efecte și Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta atunci când susține că salariul de bază lunar stabilit prin contractul individual de muncă al reclamantului se încadrează numai în prevederile CCM la nivel de unitate și în prevederile CCM la nivel de grup de unități feroviare, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimatul și-a întemeiat primul capăt al acțiunii pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta.
În aceste condiții, intimatul poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci cererea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010, se reține că acest drept salarial este prevăzut în art. 30 (nu în art. 71) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, invocat de intimat, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011, dar și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009/2010.
Astfel, art. 32 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009/2010 și art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prevăd același drept acordat pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, constând în salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Întrucât contractele colective de muncă, încheiate la niveluri diferite, conțin clauze care stabilesc drepturi la același nivel, nu mai apare concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, deci nu mai sunt incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Prin urmare, cu privire la salariul suplimentar pentru anul 2010, față de intimat își produce efectele clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu cea din contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior - contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ale cărui efecte și aplicare directă constituie temeiul celui de-al doilea capăt al acțiunii formulate de acesta.
Or, potrivit actului adițional nr. 1718/22.04.2010 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009/2010, art. 32 a fost completat cu ultimul paragraf, astfel: „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele 1, 2, 3 nu se acordă.”
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2011, se reține că acest drept salarial nu mai este prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2011/2012, așa încât devin incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Prin urmare, cu privire la salariul suplimentar pentru anul 2011, față de intimat își produce efectele clauza din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, dar numai pentru perioada de aplicabilitate a acestuia, respectiv 1.01._11.
Susținerile recurentei privind repararea de două ori a aceluiași prejudiciu, prin cumularea inflației cu dobânda legală, sunt nefondate.
Astfel, atât actualizarea cu rata inflației, cât și dobânda legală, au natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale.
Însă, actualizarea cu rata inflației reprezintă o despăgubire compensatorie, acordată pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale, în sensul scăderii puterii de cumpărare a aceleiași sume de bani, în timp ce dobânda legală reprezintă o despăgubire moratorie, acordată pentru a acoperi prejudiciul suferit prin plata cu întârziere a unei sume de bani.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, cererea privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și pentru perioada 1.02.-31.12.2011. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CN CF C. SA București – prin Sucursala C.R.E.I.R. CF Iași împotriva sentinței civile nr.2018 din data de 03.06.2013 pronunțată de Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și pentru perioada 01.02.-31.12.2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat B.C.
2 ex.09.01.2014
Tribunalul Iași - M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
