Obligaţie de a face. Decizia nr. 116/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 5595/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 116/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier I. P.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă - acordare grupa I muncă - privind recursul declarat de recurenta R. V. împotriva sentinței civile nr. 1732 din 20 06 2012 a Tribunalului Iași, intimați fiind .- prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL și ., expert fiind C. Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că: dosarul este la al doilea termen de judecată; prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata .- prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, comunicată recurentei; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta..
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamanta R. V. a chemat în judecată pe pârâții S.C. „C. IAȘI” S.A. și S.C „T.” S.A. București, solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioada 22.04.1986 – 01.04.2001 se încadrează în grupa I de muncă. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la acordarea grupei I de muncă, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și la eliberarea adeverinței care să ateste activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în perioada respectivă a fost angajatul pârâtei S.C. „T.” S.A. București, iar ulterior al S.C. „C.” S.A. Iași, pe funcția de pompagiu, efectuând lucrări de întreținere, reparații, revizii, încărcări, descărcări, intervenții avarii, lucrând în condiții de muncă speciale și periculoase și fiind supus unui complex de factori de risc privind îmbolnăvirile profesionale și de accidente. Or, deși felul muncii și condițiile în care a lucrat s-au încadrat în grupa I de muncă, pârâtele, în mod nejustificat, nu i-au acordat grupa de muncă corespunzătoare, în mod nelegal fiind încadrat în grupa a II – a de muncă.
Mai susține reclamanta că locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă au fost prevăzute în mod expres pentru perioada anterioară datei de 18 martie 1969 în Instrucțiunile nr. 1040/1967, iar pentru perioada martie 1969 – 01.04.2001 în Ordinul nr. 50/1990. De asemenea, pentru perioada 01.03.1990 – 01.04.2001 s-a aplicat Ordinul nr. 125/1990, însă toate aceste reglementări nu pot restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actelor. Astfel, restrângerea sferei de aplicare a Ordinului ar crea categorii distincte de beneficiari și ar însemna să se creeze discriminări între persoane care au activat în condiții similare de muncă indiferent de perioada în care au lucrat. În acest sens, practica judiciară este constantă, fiind pronunțate hotărâri judecătorești prin care, în urma unor constatări științifice efectuate de specialiști, au fost obligate unitățile să acorde grupa I de muncă și altor categorii de personal, chiar dacă nu se încadrează în locurile de muncă prevăzute de actele normative menționate, însă condițiile de muncă sunt corespunzătoare celor menționate în acele acte normative. De asemenea, în același sens s-au pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 258/20.09.2004 statuându-se că prevederile Ordinului nr. 50/1990 nu sunt limitative și nu pot fi restrânse numai la acestea deoarece ar crea discriminări.
Pârâta S.C. „C. Iași” S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că încadrarea salariaților în grupe de muncă s-a realizat în conformitate cu activitatea pe care o desfășurau și în conformitate cu legislația ce reglementa în acel moment această activitate. Astfel, conform actelor normative existente, respectiv Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, Instrucțiunile nr. 1040/1997, Ordinele nr. 59/1969, nr. 105/1976, H.G. nr. 1223/1990, activitățile desfășurate în cadrul sectoarelor de activitate din cadrul S.C. „C. IAȘI” S.A. s-au încadrat în grupa a II – a de muncă.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pârâta S.C. „T.” S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâta a susținut că prin H.G. nr. 104/2002 centrala electrică de termoficare din Iași a fost transmisă fără plată în domeniul privat al municipiului Iași. Conform art. 3, personalul existent care deservea centrala a fost transferat în interesul serviciului. Astfel, având loc transferul total al dreptului de proprietate asupra centralei, noul proprietar al acesteia a preluat și drepturile și obligațiile aferente. De asemenea, înainte de transmiterea către primărie a centralei, reclamantul era salariat al Sucursalei Electrocentrale Iași, căreia i s-au dat delegări în ce privește angajarea, promovarea și salarizarea propriului personal. Mai precizează pârâta că nu a deținut și nici nu deține nici un fel de documente referitoare la acest salariat și că, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, obligația efectuării înscrierilor în cartea de muncă revine unității care îl deține sau păstrează. În plus, prin contractele colective de muncă negociate cu S.C. T. S.A., nu au fost stabilite lista locurilor de muncă și categoriile de personal ce se încadrează în grupele I și II de muncă. Din cuprinsul contractelor colective de muncă din perioada 1999 – 2006 rezultă că drepturile cu privire la stabilirea locurilor de muncă și categoriilor de personal ce se încadrează în grupele I și II de muncă sau în condiții deosebite de muncă, au fost delegate în competența unităților S.C. T. S.A., în cauză Sucursala Electrocentrale Iași.
Prin sentința civilă nr.1732 din 20.06.2012 Tribunalul Iași admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei . in consecința respinge acțiunea in contradictoriu cu aceasta.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei . de aceasta.
Respinge acțiunea formulata de reclamanta R. V. cu in contradictoriu cu parata ..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. „T.” S.A., instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că în perioada indicată în acțiunea introductivă reclamanta a avut calitatea de salariat al acestei pârâte. Astfel, reclamanta a fost angajată la data de 22.04.1986 la Întreprinderea Electrocentrale Iași. Prin H.G. nr. 1199/1990 s-a înființat Regia Autonomă de Electricitate (RENEL), societate care, prin H.G. nr. 365/1998 s-a reorganizat, în urma reorganizării înființându-se Compania Națională de Electricitate (CONEL). Prin H.G. nr. 627/2000, CONEL s-a divizat, înființându-se printre alte societăți și S.C. „T.” S.A.
Din momentul înființării, T. a trecut prin mai multe etape de restructurare, una dintre ele constituind-o transferarea centralelor electrice de termoficare Iași I, Iași II, din patrimoniul T. în patrimoniul domeniului public al municipiului Iași si in administrarea Consiliului Local Iași, prin HG 104/2002.
Administrarea patrimoniului public, în privința centralelor electrice de termoficare s-a realizat începând cu anul 2002 prin ., cu acționar unic C. Local Iași.
În funcție de modificările intervenite în structura juridică a angajatorului, au intervenit și modificări în carnetul de muncă, figurând succesiv, RENEL București, . Electrocentrale Iași, iar de la data de 01.06.2002 figurează ca angajator, prin transfer in interesul serviciului, S.C. C. S.A.
Prin urmare, pentru perioada în discuție pârâta . avut calitatea de angajator al intimatei și ca atare are calitate procesuală pasivă în cauză.
In schimb, . luat ființă ca persoană juridică ulterior perioadei în discuție, iar reclamanta nu a invocat prin actul de sesizare al instanței calitatea acesteia de deținător al arhivelor . Electrocentrale Iași printr-o eventuală a preluare a documentelor ce se impunea a fi făcută în baza HG 104/2002.
Este nedovedit în cauză daca prin protocolul de care face vorbire art.4 din HG 104/2002, ce trebuia încheiat in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a actului normativ, . preluat in mod efectiv arhivele de personal de la . a gestionat nemijlocit resursele umane, simplele afirmații in acest sens nefiind in măsura de a forma convingerea instanței.
Ca atare, fata de probatoriul ce s-a administrat, . are calitate procesuala pasivă.
Raportat la cererea de efectuare a mențiunilor în carnetul de muncă și eliberarea unei adeverințe, instanța reține faptul că aceste atribuții nu revin pârâtei S.C.„C. Iași” S.A. întrucât conform actului normativ menționat se transferă doar personalul existent; de asemenea se face vorbire de predare-primire doar în privința obiectivelor prevăzute în anexă. Reține, astfel, instanța faptul că nu se face vorbire de o predare-primire a arhivei existente.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta R. V. este salariata pârâtei S.C. „C. Iași” S.A. În perioada 22.04.1986 – 01.06.2002, aceasta a fost salariata pârâtei S.C. „T.” S.A. pe postul de pompagiu, conform mențiunilor din carnetul de muncă.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat să se constate că activitatea desfășurată în perioada 22.04.1986 – 01.04.2001 se încadrează în grupa I de muncă, precum și obligarea pârâtelor la acordarea grupei I de muncă, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și la eliberarea adeverinței care să ateste activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă.
Potrivit disp. art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 50/1990, „încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii”, iar potrivit art. 5 „existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal”.
Potrivit art. 6 din același act normativ, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
De asemenea, în Ordinul nr. 125/1990, care s-a aplicat pentru perioada lucrată după data de 01.01.1990, s-a prevăzut faptul că metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupe de muncă este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990.
În speță, din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar rezultă că în perioada 22.04.1986 – 01.04.2001, reclamanta a fost angajata pârâtei S.C. „T.” S.A. pe postul de pompagiu. De asemenea, tot din cuprinsul carnetului de muncă rezultă că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 22.04.1986 – 22.02.1993; 04.11.1993 – 06.12.1996 și 29.09.1998 – 01.04.2001 a fost încadrată în grupa a II – a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa nr. 2, pct. 123.
Potrivit prevederilor pct. 123 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, se încadrează în grupa a II – a de muncă activitățile privind „exploatarea, întreținerea și repararea cazanelor și instalațiilor de alimentare ale acestora cu păcură sau cărbune, cât și ale instalațiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor termice și termoelectrice”.
Având în vedere aceste dispoziții, se reține de către instanță că în mod corect activitatea desfășurată de reclamantă în perioadele menționate a fost încadrată în grupa a II – a de muncă.
În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că felul muncii și condițiile în care a lucrat s-au încadrat în grupa I de muncă, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, în speță nefiind făcută nici o dovadă în acest sens. În plus, verificând anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, instanța constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc activitățile desfășurate de reclamantă.
În ceea ce privește posibilitatea extinderii condițiilor de muncă și încadrării acestora în grupa I-a de muncă, deși nu se încadrează în unul dintre punctele prevăzute în Ordinul 50/1990, posibilitate ce rezultă din dispozițiile art.3 al.2 din ordin, precum și din nota de fundamentare la H.G.1223/1990 esențial este ca această extindere să aibă la bază analiza condițiilor de muncă. Însă, pentru a se putea aplica această extindere trebuia ca reclamanta să facă dovada faptului că se poate încadra în această grupă de muncă - condițiile grele în care și-a desfășurat activitatea, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a locului de muncă respectiv, a atribuțiunilor de serviciu, echipamentului din dotare, felul muncii desfășurate, cât și din observarea înscrisurilor privind condițiile grele de muncă și factorii de risc. Or, în prezenta cauză reclamanta a administrat proba cu expertiză, ale cărei concluzii sunt de natură să dea naștere la o rezonabilă îndoială dacă avem în vedere faptul că analiza condițiilor concrete de munca s-a realizat de către expert la mai bine de 10 ani după sfârșitul intervalului de referință reclamat, pe baza unei documentații de producție și a unei descrieri teoretice generale a proceselor de fabricație.
De asemenea, reclamanta nu a făcut nici dovada faptului că colegii săi, aflați în situații identice, au beneficiat de valorificarea perioadei lucrate în aceleași condiții, la aceeași societate, în grupa I de muncă, neputând fi deci reținută discriminarea invocată prin acțiune, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, reținând faptul că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (CEDH, 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea ., 22 octombrie 1996 Stubbings .-Uni, parag.75) .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, reclamanta R. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
În motivarea recursului, se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată de el se încadrează în Anexa II pct. 123 din Ordinul 50/1990, omițând a analiza și forma finală a Ordinului 50/1990, din 31.08.2004, în care la poz. 123 figurează inclusiv meseria întreținere lucrări, artă etc.
Mai susține recurenta că, în situația în care nu s-ar fi putut asimila activitatea sa cu o alta prevăzută în ordin, literatura și practica judiciară au statuat că acest ordin nu are caracter limitativ, principiul de bază al încadrării în grupa superioară de muncă fiind existența condițiilor deosebite ‚și uzura capacității de muncă a persoanelor care lucrează în climat nefavorabil.
Motivează recurenta că a desfășurat activități de exploatare și întreținere a capacităților de producție a societății ai cărei angajați beneficiază de grupa I de muncă, fiind astfel aplicabile disp. art. 3 pct. 2 din Ordinul 50/1990.
Mai arată recurenta că Ordinul 50/1990 a suferit modificări, potrivit cărora a devenit aplicabil și altor categorii de activități și funcții, printre care și cele desfășurate de ea, astfel încât nu i se poate restrânge aplicarea doar la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului.
Consideră recurenta că acordarea grupei I de muncă se impune și în virtutea principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituție, Protocolul 12 la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 141 din Tratatul CE și jurisprudența CEDO (cauzele B. și D. c. României).
Susține recurenta și că, în perioada pentru care a solicitat acordarea grupei I de muncă, activitatea sa s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei termice către consumatori, efectuând lucrări de exploatare, întreținere, revizie tehnică, verificare-măsurători PRAM și reparare a instalațiilor electrice sub tensiune, precum și intervenții în caz de avarii și calamități. Toate aceste lucrări s-au desfășurat în condiții deosebite de muncă, determinate de caracteristicile, volumul și complexitatea instalațiilor de înaltă tensiune, specificul și complexitatea sarcinii de muncă pentru asigurarea funcționării neîntrerupte a sistemului energetic național, lucrul în aer liber cu microclimat nefavorabil și temperaturi extreme, indiferent de anotimp, pentru intervenții la avarii. Lucrul în condiții deosebite a fost recunoscut de către administrație în contractele colective de muncă prin acordarea de sporuri sau zile de concediu de odihnă suplimentare.
De asemenea, susține recurenta, a fost expus la mai multe noxe și factori de risc ce acționează simultan și efectele lor se cumulează sinergic în afectarea stării de sănătate, respectiv noxa CEM (câmp electromagnetic); microclimat nefavorabil; suprasolicitare fizică prin lucrul la înălțime și manipularea materialelor și a pieselor grele; stres determinat de responsabilitatea ridicată a activității pentru asigurarea siguranței în funcționare a sistemului energetic național suprasolicitare neuropsihică; afecțiuni musculo-scheletice, cardio-vasculare, osteo-articulare etc.
În consecință, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.
Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamanta R. V. este nefondat.
Astfel, reclamanta a fost angajată al . perioada anterioară datei de 01.04.2001, când a intrat in vigoare Legea nr.19/2000, desfășurând activitate pe postul de pompagiu.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art. 2 ale Decretului-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii au emis Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, prin care sunt precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.
În anexele nr. 1 și 2 ale Ordinului nr. 50/05.03.1990 astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 100/1990 și Ordinul nr. 125/1990, sunt prevăzute locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Curtea mai are în vedere că, în Nota de fundamentare la H.G. nr.1223/1990, principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă este analiza condițiilor de muncă.
Prin notă se specifică expres că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Pct. 3 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, subingineri, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit pct. 6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), iar încadrarea în grupele I și II de muncă se făcea proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Totodată, Ordinul 125/1990 trimitea la metodologia, prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990, pe baza căreia unitățile efectuau încadrarea în grupele I și II de muncă.
Din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar, rezultă că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 22.04.1986 – 22.02.1993 a fost încadrată în grupa a II – a de muncă, conform Ordinului 50/1969, Anexa 2 poz. 123, activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 04.11.1993 – 06.12.1996 a fost încadrată în grupa a II – a de muncă, conform Ordinului 50/1969, Anexa 2 poz. 123, iar activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 29.09.1998 – 01.04.2001 a fost încadrată în grupa a II – a de muncă, conform Ordinului 50/1969, Anexa 2 poz. 123 (a se vedea în acest sens poz. 37, 48 și poz.75 din carnetul de muncă).
Ca atare, angajatorul a efectuat încadrarea reclamantei-recurente în conformitate cu metodologia prevăzută de actele normative în vigoare, încadrare pe care reclamantul-recurent nu a contestat-o decât prin prezenta acțiune.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor sale subiective.
Ca urmare, este irelevant faptul că reclamanta a lucrat în condiții la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc de accidente și boli profesionale ca și alte persoane pe care Ordinul 50/1990 le încadrează în grupa I de muncă, atât timp cât actele normative de reglementare în domeniu au prevăzut o procedură de nominalizare individuală (și nu colectivă) a salariaților, în funcție de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea (și nu numai în funcție de meseria practicată), procedură în urma căreia reclamanta a fost încadrat în grupa a II-a de muncă. Un loc de muncă sau o activitate se încadrează în grupa I de muncă dacă se regăsește în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990 sau dacă, în condițiile pct. 3 din ordin, salariatul lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexa 1, recurenta -reclamantă neregăsindu-se în nici una dintre aceste situații.
Sub un alt aspect, condițiile grele, noxe, suprasolicitare, risc, etc. în care se desfășura activitatea în secția reclamantei au justificat acordarea de sporuri salariale, concediu suplimentar de odihnă, alimentație de protecție, conform CCM.
Decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ, ca și Decizia nr. 87/01.06.1999 a Curții Constituționale, se referă la discriminarea creată prin aplicarea Ordinului 50/1990, respectiv Decretului-Lege 68/1990, doar persoanelor care erau în activitate la data apariției actelor normative, nu și în favoarea celor care au lucrat anterior în aceleași condiții. Tratamentul egal și nediferențiat, la care se face referire privește pe cei care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat, nu pe cei care au activat în condiții de muncă asemănătoare și care ar fi putut justifica încadrarea în grupa I de muncă, dar activitatea desfășurată de ei nu este prevăzută în anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990, ci în Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, așa cum este cazul recurentei-reclamante.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamantă și va menține sentința atacată ca fiind legală și netemeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta R. V. împotriva sentinței civile nr. 1732 din 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.01.2013
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, I. P. |
Red./Tehnored.P.D.
2 ex. – 06.02.2013
Tribunalul Iași – S. M.
| ← Conflict de muncă. Decizia nr. 1371/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
