Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 622/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 3976/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 622/2013
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A. C. S.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de M. P. și P. M. P. împotriva sentinței civile nr. 505 din 20.02.2013 a Tribunalului Iași, intimată fiind B. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- nu s-a depus întâmpinare;- prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._ /17.04.2012, reclamanții M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâta B. I., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.379 lei reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri, care exced prevederilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin decizia Curții de Conturi – Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a constatat faptul că la nivelul Primăriei municipiului P. au fost încasate drepturi salariale sub formă de sporuri la salariul de bază, care exced prevederilor legale în vigoare, respectiv sporul de fidelitate și sporul de stres calculat prin aplicarea unui procent de 5% din salariul de bază și indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază. Prin aceeași decizie s-a stabilit și obligația recuperării acestor sume de la angajați.
Reclamanții au invocat prevederile art. 169 alin. 1 și 2 Codul muncii și art. 64 din Legea nr. 94/1992, solicitând admiterea acțiunii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, extras din Decizia Curții de Conturi – Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 și un tabel centralizator.
Pârâta B. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând totodată și excepția inadmisibilității acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a invocat prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012, conform cărora s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că aceste sporuri au fost acordate funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului mun. P. în baza acordului/contractului colectiv de muncă aprobat prin H.C.L. P. nr. 3/2007, înregistrat la DMPS Iași. De asemenea, s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată și dacă sunt avute în vedere disp. art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă putând fi negociate și pentru personalul instituțiilor bugetare, simpla invocare a nulității acestora neproducând efecte, acestea fiind rezultatul negocierii celor două părți.
Cât privește indemnizația de dispozitiv, precizează pârâta că aceasta a fost acordată în temeiul disp. art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 9 alin. 4 din O.U.G. nr. 63/2003, Ordinul nr. 496/2003, Ordinul nr. 275/2002, fiind stabilită prin H.C.L. P. nr. 132/2003, act cu caracter normativ obligatoriu.
Pentru toate aceste motive, pârâta a solicitat respingerea acțiunii,
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civila nr. 505/20.02.2013, Tribunalul Iași a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P. în contradictoriu cu pârâta B. I..
Pentru a se pronunța astfel,in ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, si a respins-o, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, precum și disp. art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil. De altfel, intervenția unei dispoziții legislative noi nu poate avea ca efect împiedicare părții de a deduce pretențiile sale judecății, apărările formulate urmând a fi valorificate pe fondul cauzei și nu în temeiul unei excepții procesuale dirimante.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Începând cu data de 01.02.2006, pârâta B. I. a fost angajată pe postul de arhivar la Serviciul APL, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 6091/01.02.2006. Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.379 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate sub formă de sporuri de pârâtă.
Potrivit disp. art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Potrivit disp. art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că reclamanții, cărora le revenea sarcina probei, nu au făcut dovada faptului că sumele încasate de către pârâtă cu titluri de sporuri salariale și indemnizație de dispozitiv, în baza contractelor colective de muncă nr. 1696/02.02.2009 și nr._/22.12.2006 și a Hotărârilor Consiliului Local nr. 132/2003, nr. 15/2009 și nr. 3/2007, reprezintă sume încasate necuvenit. În acest sens, atât Hotărârile Consiliul Local, cât și contractele colective de muncă sunt acte juridice a căror valabilitate nu a fost contestată, reprezentând temeiuri juridice ce justifică încasarea sumelor de către pârâtă.
Astfel, în ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, s-a reținut de către instanță că prin Hotărârea Consiliului Local P. nr. 132/29.11.2003 s-a hotărât acordarea sporului de dispozitiv de 25% din salariul de bază pentru personalul din aparatul propriu al Consiliului Local al municipiului P., cu excepția demnitarilor, începând cu data de 01.11.2003.
Având în vedere faptul că Hotărârea Consiliului Local P. nr. 132/29.11.2003 nu a fost contestată sau anulată, instanța a reținut că acest act administrativ și-a produs efecte, astfel încât sumele încasate de către pârâtă cu titlu de indemnizație de dispozitiv în temeiul acestei hotărâri nu reprezintă sume încasate necuvenit.
Pe cale de consecință, reținând că pârâta a încasat indemnizația de dispozitiv în baza Hotărârii Consiliului Local P. nr. 132/29.11.2003, act administrativ care nu au fost revocat sau anulat, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
S-a mai reținut de către instanță că la nivelul Primăriei municipiului P. au fost încheiate contractele colective de muncă nr._/22.12.2006 și nr. 1696/02.02.2009 pe anii 2007 – 2009, iar prin Hotărârile Consiliului al municipiului P. nr. 3/08.01.2007 și nr. 15/26.01.2009 au fost aprobate aceste contracte colective de muncă. Potrivit disp. art. 32 alin. 2 lit. b și c din contractele colective de muncă, salariații beneficiază de spor de stres de 5% din salariul de bază și de spor de fidelitate de 5% din salariul de bază.
Potrivit disp. art. 236 alin. 4 Codul muncii (forma în vigoare în perioada 2008 – 2009), contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. a, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
Potrivit disp. art. 243 alin. 1 Codul muncii (forma în vigoare în perioada 2008 – 2009), executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Dispoziții similare se regăsesc și în Legea nr. 130/1996 (art. 11, art. 30), lege în vigoare în perioada 2008 – 2009.
Având în vedere aceste dispoziții legale, s-a reținut de către instanță că în mod corect angajatorul, respectând prevederile contractelor colective de muncă, a achitat pârâtei sporul de stres de 5% din salariul de bază și de sporul de fidelitate de 5% din salariul de bază, sporuri prevăzute la art. 32 alin. 2 lit. b și c din contractele colective de muncă.
În consecință, instanța a reținut că sumele încasate de către pârâtă cu titlu de spor de stres și spor de stabilitate nu reprezintă sume încasate necuvenit de către salariat pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 256 Codul muncii.
De altfel, chiar reclamanții au recunoscut temeiurile în baza cărora au fost achitate drepturile pretinse, invocând însă dispozițiile deciziei nr. 29/2010 a Curții de Conturi ce îi obligă la recuperarea sumelor acordate. Sub acest aspect, instanța a reținut că decizia nr. 29/2010 a Curții de Conturi invocată de reclamanți reprezintă un act administrativ fiscal ce nu produce efecte directe asupra raporturilor de muncă existente între reclamanți și pârâtă. În consecință, era în sarcina reclamanților de a dovedi caracterul nedatorat al plății efectuate, reținerile Curții de Conturi nefiind opozabile pârâtei, persoana fizică. De altfel, fața de dispozițiile art. 256 Codul muncii, antrenarea răspunderii salariatului poate fi realizată doar în procedura jurisdicțională sau voluntară, organismele de control financiar contabil neavând atribuții și competențe în determinarea răspunderii individuale a salariaților.
Mai mult, instanța a reținut și faptul că prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 1.379 lei reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P., în contradictoriul cu pârâta B. I. si a respins-o.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. și P. mun. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale în materie și raportul juridic dedus judecății, considerând că restituirea sumelor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor, ar fi o soluție injustă.
Reluând cele arătate prin acțiunea introductivă, recurenții arată că, prin decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a dispus instituirea tuturor măsurilor legale în vederea recuperării prejudiciului creat, concomitent cu regularizarea tuturor obligațiilor față de bugetele publice, iar potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. este nefondat.
Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat motivarea pe ,,schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor”, ci a reținut, în esență, că drepturile salariale calificate de reclamanți ca ,,necuvenite” au fost acordate pârâtei în baza unor acte juridice (Hotărârile Consiliului Local nr. 132/2003 și nr. 15/2009, Contractul colectiv de muncă înregistrat la Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași sub nr. 900/23.02.2009) care nu au fost constatate nelegale/nule urmare a controlului de legalitate ce se efectua de autoritățile competente (în speță, Consiliul Județean, respectiv Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași).
Ori, în condițiile în care contractul colectiv de muncă și hotărârile autorității administrativ-teritoriale și-au produs efectele în toată perioada de valabilitate, fără ca angajatorul direct ori vreo altă autoritate publică să le conteste pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că au stabilit în favoarea angajaților unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care fac parte, tribunalul a reținut că în mod corect au fost plătite pârâtului drepturile salariale prevăzute de aceste acte juridice.
În plus, așa cum a reținut și prima instanță, prin art. 2 alin. 1 din Legea 84/2012, publicată în MO 401/15.06.2012, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 (respectiv prin contracte sau acorduri colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, hotărâri ale consiliilor locale și județene - cum este cazul și în speța de față) pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Această lege, adoptată de Parlamentul României, reprezintă o cauză legală de ,,impunitate”, astfel încât, după . nici nu se mai impune verificarea de către instanță a caracterului de plată necuvenită a veniturilor de natură salarială reținute ca prejudiciu prin deciziile Curții de Conturi.
În atare condiții, devin inaplicabile și dispoz. art. 64 din Legea nr. 94/1992 invocate de recurenți.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. P. și P. M. P., prin reprezentați legali, împotriva sentinței civile nr. 505 din 20.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 26 .04. 2013.
Președinte, D. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./S.A.
2 ex./08.05.2013
Tribunal Iași – C. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 839/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
