Acţiune în constatare. Decizia nr. 549/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 549/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 32/111/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.549/A/2014
Ședința publică din 17 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: V. I. S.
JUDECĂTOR: B. D. M.
GREFIER: G. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelantul reclamant D. R. G., domiciliat în Oradea, ..62, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârâtă . ORADEA, cu sediul în Oradea, Șoseaua Borșului, nr.34, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.429/LM din 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2014 când părțile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.429/LM din 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins contestația formulata de contestatorul D. R. G., în contradictoriu cu intimata S.C.S. E. S.R.L. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajat cu contract individual de muncă al unității intimate în funcția de șef formație .
Prin decizia nr. 5451/10.12.2013, reclamantului i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare, în temeiul art. 52 alin.1 litera a din Codul muncii.
La baza emiterii deciziei de suspendare a stat referatul nr.5448/10.12.2013 prin care s-a reținut că în data de 16.11.2013 în jurul orei 23.55, contestatorul a fost surprins pe camerele video în timp ce intra în secția asamblare mai exact în zona de depozitare a pieselor de schimb pentru calculatoare, zona administrată de departamentul inginerie, că acesta nu avea dreptul de a intra în zona de depozitare a pieselor de schimb și că în acea zonă au fost desfăcute 74 de calculatoare din care au fost sustrase un număr semnificativ de componente electronice.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 52 lit. a codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii.
Instanța a constatat că suspendarea contractului individual de muncă este, de fapt, o suspendare a principalelor sale efecte - prestarea muncii și plata acesteia. Ea se deosebește de încetarea contractului, care presupune dispariția efectelor acestuia, astfel încât nu au putut fi primite apărările contestatorului că părțile se află în prezența unei încetări a raporturilor de muncă.
Un alt argument împotriva interpretării potrivit căreia suspendarea contractului individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile este o încetare în fapt a raporturilor de muncă, este dată de dispozițiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii, care dispun măsuri de reparare a prejudiciului creat în cazul în care cercetarea disciplinară nu a dus la stabilirea vinovăției celui cercetat, astfel, în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care ar fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Având un caracter temporar, măsura suspendării va dura până la încetarea cauzelor care au determinat-o. De aici rezultă, în mod implicit, obligația angajatorului de a preciza, fără echivoc, cauza care determină suspendarea, iar în funcție de aceasta, de a stabili data când începe și când se termină suspendarea, dat fiind faptul că instituția suspendării este unul dintre instrumentele prin care se asigură protecția salariatului.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că suspendarea a început de la data de 11.12.2013 și va dura pe perioada cercetării disciplinare a contestatorului.
Prin durata cercetării prealabile disciplinare trebuie să se înțeleagă perioada în care angajatorul desfășoară orice fel de formalități și demersuri pentru analiza și examinarea circumstanțelor care generează suspiciunea unei abateri disciplinare din partea salariatului, inclusiv durata ședinței/întrevederii cu salariatul convocat.
Suspendarea poate sa înceapă din momentul în care este declanșată procedura cercetării disciplinare prealabile, iar acest moment este cel al emiterii deciziei de numire a comisiei sau persoanei care va efectua cercetarea, având în vedere că, efectiv și practic, din acest moment persoana în cauză, respectiv comisia, declanșează acțiuni de verificare si cercetare.
De altfel, prin Convocatorul nr. 5449/10.12.2013 comunicat cu petentul sub semnătură la data de 11.12.2013, i s-a adus la cunoștință data și locația la care urmează a se prezenta în vederea clarificării situației, respectiv 18.12.2013, precum și membrii Comisiei de cercetare disciplinară.
Instanța a reținut astfel că inițierea procedurii de cercetare disciplinară constituie, un temei suficient pentru suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. lit. a codul muncii.
Suspendarea contractului contestatorului a fost bazată pe criterii obiective, a fost dispusă cu bună credință și este necesară pentru a asigura o cercetare prealabilă corectă a abaterii disciplinare.
Instanța a mai reținut că angajatorul este îndreptățit să suspende contractul de muncă al salariatului cercetat disciplinar, dacă poziția acestuia în cadrul unității poate periclita desfășurarea normală a activității.
În prezenta cauză s-a constatat că măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului până la finalizarea cercetării disciplinare a fost una obiectivă, în sarcina contestatorului reținându-se că a fost surprins pe camerele video în timp ce intra în secția asamblare, mai exact în zona de depozitare a pieselor de schimb pentru calculatoare, zona administrată de departamentul inginerie, că acesta nu avea dreptul de a intra în zona de depozitare a pieselor de schimb și că în acea zonă au fost desfăcute 74 de calculatoare din care au fost sustrase un număr semnificativ de componente electronice.
Ca urmare a identificării acestuia în zona de depozitare a pieselor de schimb pentru calculatoare, administrată de departamentul inginerie, de unde au fost sustrase mai multe piese de calculator, astfel cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză Gutin R. M. și C. G., instanța a reținut că cercetarea disciplinară a contestatorului cu privire la faptele care i se imputau nu se putea desfășura în mod firesc și fără ca raporturile de muncă între angajat și angajator să fie suspendate.
În cauza de față, instanța a considerat că dispozițiile legale privind suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului au fost pe deplin respectate, considerente pentru care în temeiul art.52 alin.1 din Codul muncii a respins contestația formulată ca fiind neîntemeiată.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, întrucât acestea nu au fost cuantificate și nici justificate prin documente care să fie depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D. R. G., solicitând anularea hotărârii ca nelegală și netemeinică și trimiterea dosarului pentru rejudecare, în vederea completării probatoriului.
În subsidiar, solicită modificarea în totalitate a sentinței și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare invocă prevederile ar. 425 alin. 1 pct. b din NCPC (noul Cod de procedură civilă), referitoare la modul în care trebuie motivată o hotărâre judecătorească. Mai invocă prevederile art. 174, 176, 178, 179 NCPC referitoare la nulitate.
Face vorbire și despre dispozițiile art. 6 din CEDO – dreptul la un proces echitabil; invocă jurisprudența Curții de la Strasbourg, amintind și speța Albina contra României.
Consideră că prima instanță a ignorat probatoriul, l-a analizat într-un mod impropriu.
Invocă și prevederile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 cu privire la rolul asistenților judiciari. Concret, aceștia nu și-au motivat opinia lor, ducând la nulitatea sentinței.
Redă conținutul art. 22 NCPC, referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului, dar și al art. 6, 7, 13, 9, 8, 14 NCPC, al art. 16 din Constituția României, toate referitoare la principiile fundamentale ale procesului civil.
Cu privire la fondul speței, consideră că nu au fost respectate dispozițiile art. 251 din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, art. 252 alin. 2, privind cuprinsul deciziei de sancționare.
Consideră că decizia contestată mai este nulă și pentru faptul că nu cunoaștem care este organul emitent. Nu cunoaștem exact nici dacă este o decizie de suspendare sau de încetare a contractului individual de muncă.
Nu a beneficiat de dreptul de preaviz – art. 76 din Codul muncii.
Decizia este nulă întrucât constituie o modificare unilaterală și definitivă a contractului individual de muncă, neîncadrându-se în vreuna din ipotezele art. 41 din Codul muncii.
Apreciază că are și dreptul la despăgubiri, solicitând repunerea în situația anterioară, în temeiul art. 78 din Codul muncii.
Mai invocă prevederile art. 2, 7, 21 din Declarația universală a drepturilor omului, ale Directivei 2000/78 CE, ale art. 2, 3, 4 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, ale art. 16, 20, 41 din Constituție, ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Solicită daune morale pentru încălcarea art. 3, 5, 6, 8, 77, 78, 80, 268 din Codul muncii.
Consideră inechitabilă respingerea probei cu interogatoriul, având în vedere art. 6 din CEDO, principiile fundamentale ale procesului civil enumerate de NCPC.
Apreciază că nu s-au respectat prevederile art. 317 și 318 NCPC referitoare la audierea martorilor. Declarațiile acestora sunt subiective, fiind în serviciul părții adverse.
Arată că și un alt coleg a trecut printr-o situație similară. Acesta a fost concediat.
A invocat, în drept, și art. 466 NCPC.
A solicitat judecarea în lipsă.
A solicitat și depus interogatoriul angajatorului intimat.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare ori alte cereri.
Apelantul a mai formulat o cerere de probațiune, susținând încă o dată admiterea probei cu interogatoriul intimatei.
A depus și concluzii scrise, reiterând susținerile anterioare.
Examinând sentința apelată, instanța reține:
Contestatorul apelant a fost angajatul societății intimate, cu contract individual de muncă. Prin decizia contestată nr. 5451/10.12.2013, salariatului i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare, în temeiul art. 52 alin.1 litera a) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma republicată și actualizată.
Acest text normativ conferă dreptul angajatorului de a suspenda unilateral contractul de muncă, fără a da explicații suplimentare salariatului.
O suspendare abuzivă poate fi cenzurată de către instanță, dacă s-a dispus măsura, de exemplu, în alte circumstanțe decât situația premisă prescrisă de lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin art. 2 din decizia de suspendare se stipulează expres dispozițiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii. Astfel, salariatul contestator a fost înștiințat expres că, dacă se constată nevinovăția sa, își va relua activitatea anterioară și i se va plăti o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Din cuprinsul său rezultă fără dubiu că decizia este emisă de către angajator și nu constituie o decizie de încetare a contractului individual de muncă ori de modificare a acestuia în sensul art.41 – 48 din Codul muncii.
Prin urmare, aceste instituții juridice și textele aferente din Codul muncii nu sunt incidente în speță. Deci nu se pune problema unei cercetări prealabile, a conținutului deciziei de sancționare disciplinară, a conținutului deciziei de concediere, a dreptului la preaviz, etc.
Interogatoriul intimatei, solicitat de apelant în fața Tribunalului și în apel, cuprinde întrebări care vizează respectarea procedurii concedierii disciplinare. Însă în speță nu este analizată o decizie de sancționare, ci una de suspendare. Prin urmare, administrarea acestei probe este cu totul inutilă. Intimata și-a precizat poziția prin întâmpinarea la acțiune.
Faptul că unii martori audiați de Tribunal sunt sau nu salariații societății intimate nu conduce la o altă soluție. Chiar înlăturând aceste declarații din cadrul probatoriului administrat în speță, din înscrisurile depuse rezultă că situația de fapt reținută este certă, fiind îndeplinită situația premisă prevăzută de art. 52 alin.1 litera a) din Codul muncii, angajatorul având dreptul de a suspenda contractul individual de muncă, independent de manifestarea de voință a salariatului.
La baza emiterii deciziei de suspendare a stat referatul nr.5448/10.12.2013 prin care s-a reținut că în data de 16.11.2013, în jurul orei 23.55, contestatorul a fost surprins pe camerele video în timp ce intra în secția asamblare, mai exact în zona de depozitare a pieselor de schimb pentru calculatoare, zona administrată de departamentul inginerie. Acesta nu avea dreptul de a intra în zona de depozitare a pieselor de schimb. În acea zonă au fost desfăcute 74 de calculatoare din care au fost sustrase un număr semnificativ de componente electronice.
Din cuprinsul deciziei analizate rezultă că suspendarea a început la data de 11.12.2013 și durează pe perioada cercetării disciplinare a contestatorului.
Suspendarea poate sa înceapă din momentul în care este declanșată procedura cercetării disciplinare prealabile, iar acest moment este cel al emiterii deciziei de numire a comisiei sau persoanei care va efectua cercetarea, având în vedere că, efectiv și practic, din acest moment persoana în cauză, respectiv comisia declanșează acțiuni de verificare și cercetare. Prin Convocatorul nr. 5449/10.12.2013, comunicat petentului sub semnătură la data de 11.12.2013, i s-a adus la cunoștință data și locația la care urmează a se prezenta în vederea clarificării situației, respectiv 18.12.2013, precum și membrii Comisiei de cercetare disciplinară.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că inițierea procedurii de cercetare disciplinară constituie un temei suficient pentru suspendarea contractului individual de muncă, în baza art. 52 alin.1 lit. a) din Codul muncii. Suspendarea contractului contestatorului a fost bazată pe criterii obiective, a fost dispusă cu bună credință și este necesară pentru a asigura o cercetare prealabilă corectă a abaterii disciplinare.
Astfel, decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 5451/10.12.2013, emisă de angajator, contestată prin cererea introductivă de instanță, este legală și temeinică.
Sentința tribunalului este motivată, cuprinde argumentele pe care se întemeiază. Dacă soluția nu convine unei părți ori argumentele sunt unite și coroborate nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii judecătorești, determinat de lipsa unei motivări, în condițiile art. 425 coroborat cu art. 174, 176, 178, 179 NCPC, ori în condițiile jurisprudenței CEDO în această privință, cum ar fi decizia din cauza Albina contra României.
O hotărâre judecătorească, pentru a fi argumentată legal și temeinic, nu trebuie neapărat să cuprindă o motivare întinsă pe foarte multe pagini, ci trebuie să răspundă celor invocate; se poate emite un argument comun pentru mai multe motive alegate. Cantitatea nu înseamnă cu necesitate calitate.
Mai ales atunci când cererea de chemare în judecată ori cererea de apel este foarte vastă, invocând o . argumente, mai mult sau mai puțin pertinente (adică având legătură cu speța concretă), instanța trebuie să manifeste capacitate de analiză și sinteză.
Art. 55 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară are următorul cuprins; “Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. Dispozițiile art. 11 și ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(2) Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.”
În conformitate cu aceste dispoziții legale, sentința cuprinde opinia asistenților judiciari, consultativă, în sensul că sunt de acord cu soluția judecătorului. Nu se impune o motivare separată decât în cazul unei opinii separate, ceea ce nu este cazul în speță.
Având în vedere cele reținute, sentința apelată este legală și temeinică.
Nu se pot reține suspiciuni în sensul nerespectării principiilor procesului civil, a caracterului echitabil al acestuia, a vreunei eventuale discriminări. Astfel, nu se constată încălcarea prevederilor art. 22, 6, 7, 13, 9, 8, 14 NCPC, ale art. 16, 20, 41 din Constituția României, ale art. 2, 7, 21 din Declarația universală a drepturilor omului, ale Directivei 2000/78 CE și ale art. 2, 3, 4 din OG nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, ale art. 6 din CEDO.
Nu sunt incidente nici prevederile art. 3, 5, 6, 8, 77, 78, 80, 268 din Codul muncii.
De asemenea, situația altor colegi, aflați eventual în situații similare, excede analizei din prezentul proces.
Nu se poate reține că apelantului i se cuvin, în această situație, despăgubiri; art. 78 din Codul muncii invocat ca temei legal al acestui capăt de cerere privește anularea deciziei de concediere, ceea ce nu este cazul în speță.
Nu se poate reține că acesta ar fi dobândit o „speranță legitimă”, în sensul jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pentru a fi aplicabilă protecția specifică reglementată de art. 1 din Primul Protocol adițional CEDO.
În concluzie, neputând fi reținute criticile invocate la adresa hotărârii apelate, în temeiul dispozițiilor art. 480 NCPC instanța va respinge ca nefondat apelul, menținând în totalitate sentința apelată ca legală și temeinică.
Intimata a solicitat cheltuieli de judecată în apel – onorariul avocatului – în cuantum de 2000 de lei. A depus un extras de cont din 24 septembrie 2014 din care reiese plata către avocat a acestei sume. Însă nu reiese cu ce titlu s-a achitat, mai ales că apărătorul a reprezentat societatea angajatoare și cu privire la alte procese pornite de alți salariați. Deci, față de speța de față, pretențiile nu sunt lichide, neputând fi reținut un cuantum concret.
Deși instanța i-a pus în vedere, la ultimul termen, avocatului intimatei să suplimenteze materialul probator în privința cheltuielilor de judecată, acesta nu s-a conformat.
Astfel, în temeiul art. 451 și următoarele NCPC, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant D. R. G., CNP_, domiciliat în Oradea, ..62, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârâtă . ORADEA, CUI RO_, cu sediul în Oradea, Șoseaua Borșului, nr.34, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.429/LM din 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședința publică azi 17 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. I. S. B. D. M. G. M.
Red.dec.jud.V. I.S./10.12.2014
Jud. fond S. M.
Tehnored.GM/4 ex./10.12.2014
Emis 2 comunicări
D. R. Gabiel, . Oradea
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 110/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 38/2014.... → |
|---|
