Asigurări sociale. Decizia nr. 788/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 788/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 2634/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 788
Ședința publică din data de 26 martie 2013
Președinte - G.-S. P.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat M. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București, ..4, ..4, ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.2010 din data de 16.10.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se mai învederează că prin C. Registratură recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere înregistrată sub nr. 5318 din data de 7.03.2013 în care precizează că în speță cadrul procesual pasiv este alcătuit din intimații M. A. Naționale cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6.
De asemenea, se învederează că intimatul M. A. Naționale a depus la dosarul cauzei concluzii scrise înregistrate de C. registratură sub nr. 6764 din data de 22.03.2013. În cuprinsul concluziilor scrise se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că atât recurentul-reclamant cât și intimatul-pârât M. A. naționale au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /28.03.2012 contestatorul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membru său M. C. a chemat în judecată pe intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.A.N și a deciziei de revizuire a pensiei cu nr._/07.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei emisă în temeiul Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, cu nr._/05.07.2011, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită prin această din urmă decizie, plătită în luna decembrie 2010(în continuare denumită „pensie inițială”) și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735/2010 și OUG nr.1/2011(în continuare denumită „pensie revizuită”), de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă acestor diferențe, calculată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform p0recizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul ministerului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire potrivit art.149 alin.1 din Legea 263/2010, iar aceasta în termenul de 45 de zile nu a soluționat contestația depusă, mulțumindu-se numai să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză, îndeplinindu-se astfel procedura prealabilă, iar lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației, ceea ce îl îndreptățește să se adreseze instanței de judecată.
Decizia de recalculare a pensiei contestatorului, a mai precizat acesta, a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG 735/21.07.2010, care a fost suspendată prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, astfel că decizia apare ca emisă în baza unui act lipsit de orice efect juridic, act care prevedea și modalitatea de calculare a pensiei, decizia de revizuire fiind lovită de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal și nu lipsită de temei juridic.
Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor la art.1, art.3 și art.4 dispune că pensiile militare stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar recalcularea pensiilor se efectuează pe baza unei metodologii aprobată prin Hotărâre a Guvernului, de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.
Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 stipulează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, în timp ce art.20 și 148 din Constituția României acordă prioritate reglementărilor internaționale față de dispozițiile contrare din legile interne.
Și Declarația Universală a Drepturilor Omului în art.17 menționează că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, iar art.10 din Tratatul privind Constituirea Comunității Europene stabilește obligația statelor membre de a lua toate măsurile pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratat, Uniunea recunoscând drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000.
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a subliniat că jurisdicțiile naționale au obligația să interpreteze și să aplice normele lor de drept intern în conformitate cu dispozițiile Convenției, Convenția având aplicabilitate directă în toate statele contractante.
Chiar dacă s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr.871/25.06.2010 că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, a mai arătat reclamantul, nimic nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din Constituție și să dea prioritate Pactelor și Tratatelor privitoare la Drepturile Fundamentale ale Omului la care România este parte, principiul recunoscut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1344/09.12.2008.
Cu privire la domeniul de aplicare a art.1 Protocolul nr.1, începând cu cauza Sporrong . și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, reclamantul a precizat că instanța de contencios european a Drepturilor Omului a enunțat 3 reguli și anume prima, care privește principiul respectării proprietății, a doua care vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții și a treia care recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții.
În privința drepturilor de asigurări sociale, CEDO, în cauzele Gaygusuz v. Austria și Buchen v. Cehia a reținut că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul 1, iar în cauza Muller contra Austriei, curtea a decis că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate, la fel ca și în cauza Pravednaya c Rusia și Pressos Compania Naviera SA și alți c Belgia și Andrejevna c. Letoniei.
Așadar, contestatorul este titularul unui bun în sensul art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, iar neîncălcarea dreptului de proprietate al titularului acelui bun s-ar produce doar dacă privarea este prevăzută de lege, impusă de o cauză de utilitate publică, conformă cu principiile generale ale dreptului internațional și există necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.
În cauză, există o ingerință prin reducerea pensiei contestatorului, privarea de proprietate este prevăzută de lege, dar condiția existenței unei cauze de utilitate publică nu este îndeplinită prin expunerea de motive a OUG nr.1/2001, ordonanță care nu oferă reclamantului posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de libertate în cauză, cu atât m ai mult cu cât nici o circumstanță excepțională nu a fost invocată de guvern pentru a o justifica, producându-se o ruptură a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, cu atingerea adusă chiar substanței dreptului de proprietate.
De altfel, a mai arătat contestatorul chiar Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.120/15.02.2007 a recunoscut că o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar în măsura în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.
Prin revizuirea pensiei, contestatorul a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, Curtea Constituțională statuând prin Decizia nr.830/2008 că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară, toate efectele susceptibile de a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare, însă OUG nr.1/2011 încalcă acest principiu constituțional al neretroactivității legii, reținut și de Consiliul Legislativ.
Prin revizuirea pensiei a mai motivat contestatorul, se încalcă și principiul drepturilor câștigare, reținut în practica CJUE și Curții Constituționale, ce nu pot fi afectate prin recalculare, iar utilizarea cuantumului soldei de grad și al soldei de funcție minimă, în cazul în care nu pot fi reconstituite veniturile lunare, încalcă de asemenea dreptul de proprietate.
În subsidiar, s-a contestat modul de calcul al deciziei de revizuire, care nu cuprinde primele ce i-au fost acordate până în anul 1989 și după acest an până la ieșirea la pensie, al 13-lea salariu și grupa de muncă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă și Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și s-au anexat în copie: contestația formulată, confirmarea de primire a acesteia, actul de identitate, decizia de revizuire, ultima decizie de recalculare a pensiei, ultimul talon al pensiei recalculate, decizia veche de pensie și un talon al acesteia, împuternicire acordată SCMD, hotărâri judecătorești ce îl privesc pe reclamant.
Totodată, la data de 10.04.2012 și 07.06.2012 s-au depus de către contestator cereri precizatoare prin care a arătat că i s-au emis două noi decizii de revizuire a pensiei la data de 20.01.2012 și la data de 05.03.2012, prin care i s-a stabilit un nou cuantum al pensiei de 3262 lei, respectiv de 3593 lei de la aceeași dată de 01.09.2011
Contestatorul a menționat că a îndeplinit și față de acestea procedura prealabilă, dar neprimind un răspuns în 45 de zile prevăzut de art.150 alin.4, înțelege să le conteste și pe acestea.
Ca urmare a soluționării contestației împotriva deciziilor de revizuire menționate anterior prin hotărârea nr._/23.05.2012, pronunțată de Comisia de Contestații M.A.N., prin cererea precizatoare formulată la data de 07.06.2012, contestatorul a solicitat și anularea acestei hotărâri susținând că răspunsul este tardiv și negativ.
Intimatul M. A. Naționale a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității, deoarece contestația nu este îndreptată împotriva unei decizii emisă de Comisia de contestații pensii din cadrul M.A.N, cu împotriva deciziei de revizuire a pensiei, încălcându-se dispozițiile art.22 din metodologia de calcul cuprinsă în Anexa nr.3 la OUG nr.1/2011 și în art.149 și 151 din Legea nr.263/2010, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale întrucât HG nr.233/2011 la art.1 alin.1 prevede că în subordinea Ministerului A. Naționale se înființează Casele de Pensii Sectoriale, ca structuri de specialitate cu personalitate juridică.
Pe fond, s-a apreciat ca neîntemeiată acțiunea formulată deoarece revizuirea pensiei contestatorului s-a făcut în temeiul OUG nr.1/2011, care a abrogat expres HG nr.735/2010, cu respectarea principiului contributivității, iar determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual s-a făcut pe baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010, neîncălcându-se dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și al drepturilor câștigate, asupra cărora s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și 873/2010, definitive și general obligatorii și nici legislația europeană(cauza F. și alții contra României).
S-a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr.29/12.12.2011 a ICCJ din care rezultă că nu este cazul unei aplicări retroactive a legii câtă vreme respectiva decizie produce efecte începând cu 01.01.2011 și s-a respectat principiul proporționalității, reclamantul nefiind lipsit total de beneficiul social, venitul fiind peste cel minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei începând cu 01.01.2012.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.115 Cod procedură civilă și actelor normative invocate, anexându-se în copie toate actele existente în dosarul de pensiei al reclamantului, care au fost comunicate și acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Contestatorul M. C. a beneficiat de o pensie stabilită în baza Legii 164/2001, a Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, plătită până în luna decembrie 2010, conform deciziei nr._/05.07.2001, în cuantum brut de 9.167.742 lei vechi, recalculată și menținută în plată până la sfârșitul anului 2010, în cuantum brut de 4164 lei.
Această pensie a fost inițial recalculată prin decizia nr._/31.12.2010, în conformitate cu Legea nr.119/2010, ajungându-se la un cuantum de 1697 lei și ulterior revizuită prin decizia nr._/07.12.2011, în temeiul OUG nr.1/2011, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul fiind de 2949 lei brut. Și această decizie a fost revizuită prin deciziile cu același nr. din 20.01.2012 și 05.03.2012, stabilindu-se o pensie brută de 3593 lei, începând cu data de 01.09.2011.
Contestatorul a contestat toate decizii de revizuire, precum și hotărârea prin care s-au soluționat contestațiile administrative. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.150, 151 și 153 lit. f din Legea nr. 263/2010, tribunalul se consideră competent să examineze prezenta cauză.
Contestatorul a invocat lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, încălcarea dreptului său de proprietate din perspectiva reglementărilor internaționale, retroactivitatea legii, încălcarea principiului drepturilor câștigate și utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă, iar în subsidiar, a contestat modul de calcul al pensiei.
Intimatul M.A.N. a invocat excepția prematurității și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a arătat că revizuirea pensiei reclamantului s-a realizat conform OUG nr.1/2011, determinându-se stagiul de cotizare și punctajul mediu anual pe baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010.
S-au invocat totodată Deciziile nr.871 și 873/2010 ale Curții Constituționale, cauza F. ș.a. contra României și Decizia nr.29/29.12.2011 a ÎCCJ, considerându-se că s-au respectat toate principiile de drept intern și internațional la revizuirea pensiei.
Excepția prematurității introducerii contestației, invocată de intimatul M.A.N. va fi respinsă, întrucât contestatorul este beneficiarul a două decizii de revizuire a pensiei sale, pe care le-a contestat în temeiul art.149 din Legea nr.263/2010 la Comisia de contestații pensii din cadrul M.A.N și neprimind răspuns în termen legal de 45 zile instituit de art.150 alin.4, s-a adresat instanței conform art.153 lit.f din Legea nr.263/2010, astfel că cererea sa nu a fost prematură, fiind îndeplinită procedura prealabilă.
Intimatul M.A.N. a renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive în timpul soluționării procesului.
Pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 2010 din data de 16.10.2012 a respins excepția prematurității invocată de intimat și cererea formulată de contestator astfel cum a fost precizată și completată ulterior.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Prin deciziile de revizuire contestate în prezenta cauză, contestatorului i s-a diminuat pensia brută de la suma de 4164 lei la suma de 2949 lei de la 01.01.2011, și la suma de 3593 lei începând cu data de 01.09.2011 (decizia din 05.03.2012), diferența fiind de 1215 lei, respectiv de 571 lei.
Decizia de recalculare emisă în baza Legii 119/2010, prin care acesta dobândise o pensie în cuantum de 1697 lei a fost revizuită în baza OUG nr. 1/2011, iar contestatorul fiind repus în drepturile inițiale de pensie pe anul 2010, neputându-se susține că lipsește temeiul juridic al deciziilor de revizuire contestate, revizuirea efectuându-se nu în temeiul Legii 119/2010 și a HG 735/2010, ci, așa cum se menționează în cuprinsul deciziilor, în baza OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Conform acestui act normativ, „pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din Legea nr.119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea revizuirii prevăzute la alin.1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarii și-au desfășurat activitatea”, iar art.2 din același act normativ prevede posibilitatea beneficiarului de a prezenta acte doveditoare, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, drepturile de pensii astfel revizuite putând fi acordate de la 1 ianuarie 2011, dacă cererea și noile acte se depun până la 01 ianuarie 2014.
Prin urmare, legea a prevăzut suficiente garanții pentru o corectă revizuire a pensiilor militare.
Cu privire la dreptul de proprietate al contestatorului și susținerile acestuia că i-a fost atins din perspectiva practicii CEDO, tribunalul a reținut că în Cauza A. s.a. vs. România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.586/16 august 2012, CEDO a pronunțat Decizia din 15 mai 2012, similară cu cea a reclamantului, Curtea a reținut că reducerea pensiilor militarilor nu aduce atingere dreptului de proprietate, pentru că deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Curtea a mai reamintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Nu poate fi reținută nici retroactivitatea legii noi și nici afectarea principiului drepturilor câștigate, deoarece prin Decizia nr.871/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a României s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, fiind compuse din partea contributivă și un supliment din partea statului, asupra acestei părți din urmă statul putând interveni, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, singurul drept câștigat fiind prestațiile deja realizate până la . reglementări.
S-a statuat tot de către curte că prin Decizia nr.458/2 decembrie 2003 s-a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legi vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare.
Referitor la utilizarea cuantumului soldei de grad și funcția minimă, în prima decizie de revizuire, aceasta s-a făcut în conformitate cu art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, iar în cea de-a doua decizie de revizuire, emisă la 05.03.2012 a crescut cuantumul pensiei reclamantului, luându-se în considerare toate elementele aflate în dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins ca nefondată contestația precizată, inclusiv în privința subsidiarului acesteia.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul S. C. Militare în Rezervă și în Retragere - în numele și pentru membrul de sindicat M. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041 Cod pr.civilă.
Referitor la revizuirea pensiei cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011, recurentul reiterează situația membrului de sindicat, căruia i-au fost comunicate mai multe decizii de revizuire a pensiei, deși decizia de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010: „Pensiile prevăzute la art. 1 Ut. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, apreciază recurentul că interpretarea șl raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
De asemenea, conform prevederilor legale,nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Or, în situația membrului de sindicat singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială a acestuia dobândită în temeiul legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul subsemnatului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Apreciază recurentul ca greșită interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate” întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă si irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul membrului de sindicat singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav si ireparabil drepturile subsemnatului referitoare la accesul la justiție si la proprietate.
Așadar, în cazul membrului de sindicat, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie. În măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.
Cu privire la dreptul de proprietate, se arată că în fața instanței de fond, s-au susținut și motive de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directa și imediata aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor Internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. I al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I a Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Această jurisprudență are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a membrului de sindicat se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității, respectiv a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea Internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.l al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.l).
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art.l al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.l al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală șl intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul”) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție:
a.(3.1.) legalitatea;
b.(3.2.)existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;
c.(3.3.)proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;
d.(3.4.)prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamentai de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
e.(3.5.)nediscriminarea.
Or, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek v. Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 19/2000, ingerința producându-se in baza unei norme legale în materie.
Or întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legate interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze iegale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfieid v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010)
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. în cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.l din Protocolul nr.l al Convenției.
Sub un aspectul retroactivității legii, de asemenea, recurentul apreciază că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. în acest sens. Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul subsemnatului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv recurentul nu a dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, „legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment.
Or, pensia specială a membrului de sindicat reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
Așadar, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.l din Protocolul nr.l al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
Chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sub imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul arată că în expunerea de motive a Legii nr. 19/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate”, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură”.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”
Așadar ca, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor special cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cei ia pensie de serviciu).
Odată în plus, se susține că în speță a fost încălcat art.l al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.l al Protocolului nr.l (Cauza Beyeler v. Italia).
Membrului de sindicat nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, membrul de sindicat se află într-o situație de vulnerabilitate financiară, socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate șt marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Așadar, în ceea ce privește reținerea scopului legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, vă rugăm să observați că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.
Așadar, este evident că membrul de sindicat, care se numără printre cei 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.
Astfel, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Referitor la cuantumul pensiei revizuite, considerentul instanței de fond referitor la faptul că membrul de sindicat nu a făcut nicio dovadă că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, apreciază recurentul că și această reținere este greșită, întrucât a arătat concret prin contestația adresată Comisiei de contestații, prin acțiune, precum și prin cererile depuse în fața instanței de fond, care sunt criticile directe referitoare la cuantumul pensiei. în raport si de înscrisurile foarte puține care se află în posesia membrului de sindicat.
Se susține că tocmai în vederea satisfacerii acestei solicitări a instanței de fond, membrul de sindicat a formulat cerere de probe prin care a solicitat obligarea intimatei la depunerea tuturor înscrisurilor primare care au stat la baza constituirii buletinului de calcul. Dar, nu s-au depus la dosar toate înscrisurile militare. Mai mult, aceste înscrisuri au fost întotdeauna numai în posesia intimatelor, membrul de sindicat neavând niciodată în posesia o copie a actelor doveditoare a veniturilor sale.
De asemenea, din înscrisurile înaintate de intimată nu reies toate veniturile membrului de sindicat care ar fi stat la baza revizuirii pensiei, sens în care la termenul de judecată, s-a solicitat obligarea intimatelor la depunerea tuturor înscrisurilor necesare pentru lămurirea situației veniturilor, dar instanța a respins această probă, apreciind că se afla deja depuse le dosar.
Precizează recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate de către prin cererea de probatorii depusă în data de 10.04.2012 s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor ar fi putut fi lămurită. Or, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile membrului de sindicat, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor sale. În acest sens, este chiar reținerea instanței de judecată potrivit căreia criticile contestatorului nu pot fi verificate pe baza documentelor aflate la dosar.
Așadar, membrul de sindicat nu a fost niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, acestea aflându-se numai în posesia intimatelor, apreciază că respingerea probei cu înscrisurile solicitate a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize fără aceste înscrisuri ar fi total neutilă întrucât expertul nu putea efectua un raport de expertiză decât în baza acestor acte total nelămuritoare.
Pentru considerentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces pe cale separată.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în speță reține următoarele:
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prevederile art. 1 - 5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.
S-a reținut, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei mai sus menționate, printre altele, că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.
Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod pr.civilă, adică de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia pronunțată fiind obligatorie inclusiv în privința considerentelor acesteia.
Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.
Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra dreptului național este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale constatând că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, astfel cum s-a reținut tot în cuprinsul deciziei nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, mai sus menționată.
Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În cauza de față, membrul de sindicat M. V. C. era beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001 și al Legii nr.179/2004..
În conformitate cu art.1 lit.a din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat - membrul de sindicat M. V. C. fiind beneficiarul unei asemenea pensii - devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
OUG nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.81/31.01.2011, privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.
În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
De asemenea, potrivit art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010- situație ce se regăsește în cauză - se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar conform alin.2 al art.6, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Ca atare, prin decizia nr._ din 07.12.2011 emisă de C. de Pensii S. a M., privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, membrului de sindicat M. V. C. i-a fost stabilită, începând cu data de 01.01.2011, o pensie în cuantum brut de 2949 lei, la emiterea deciziei de revizuire a pensiei fiind avută în vedere metodologia de calcul prevăzută în Anexa 3 a OUG nr.1/2011.
Se impune a se preciza, totodată, că prin decizia nr. 919 din 06.07.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.504/15.07.2011, Curtea Constituțională a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, s-a constatat că sunt inadmisibile criticile de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011.
OUG nr.1/2011 a fost aprobată prin Legea nr.165/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.511/19.07.2011.
Pensia membrului de sindicat M. V. C. reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).Înainte de aplicarea Legii nr.119/2010 și recalcularea, respectiv revizuirea pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, acesta se putea prevala de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.
Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol ( motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.
După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor( regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” ( cea de-a doua normă din același text), fiind greșită susținerea din recurs în sensul că în speță ar fi fost vorba de o privare de proprietate.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).
Ingerința statului în dreptul membrului de sindicat B. A. G. îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.
În analizarea raportului de proporționalitate, la care însăși instanța supremă face referire în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011, având în vedere situația particulară a membrului de sindicat M. V. C., în raport de cuantumul pensiei medii lunare pentru limită de vârstă la nivelul lunii ianuarie 2011 - de 880 lei, conform statisticii prezentate de M. Muncii și Asigurărilor Sociale - și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin revizuirea pensiei acestuia, nu se poate vorbi de o diminuare de natură să-l pună în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.
Nu în ultimul rând, se reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cuprinsul deciziei respective că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, s-a reținut că pensia datorată reclamantelor în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor din acea cauză, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.
Prin urmare, membrul de sindicat M. V. C. nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, neputându-se reține nici faptul că acesta ar fi discriminat în raport cu alte categorii de pensionari.
La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire, din care rezultă că în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a M. a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.De asemenea, cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform disp.art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, în mod justificat a conchis tribunalul că nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente motivele de modificare a sentinței prev.de art.304pct.9 și art.3041 Cod pr.civilă, invocate în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat M. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București, ..4, ..4, ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.2010 din data de 16.10.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.- S. P. E.-S. L. V.-A. P.
GREFIER
V. M.
Red. GSP
Tehnored. VM
2 ex/16.04.2013
d.f.nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2430/2013. Curtea de Apel... |
|---|
