Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 3/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 11761/105/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 3

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013

Președinte - C. P.

Judecători - V. D.

- M. G.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI (S.N.T.F.C-C.F.R CĂLĂTORI S.A,) cu sediul în București, . Nord, nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4340 pronunțată la data de 27 iulie 2012 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul-contestator F. A., cu domiciliul în Ploiești, .. 153, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-contestator F. A., reprezentată de avocat G. A. din Baroul Prahova, lipsind recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI (S.N.T.F.C-C.F.R CĂLĂTORI S.A,) București.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, declarat în termen, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Avocat Girugiu A. având cuvântul pentru intimat arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat Girugiu A. având cuvântul pentru intimat solicită în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă, respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la prima critică susține că aceasta este nefondată, întrucât instanța de fond a dat o corectă dezlegare a excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză erau aplicabile prev. de art. 268 alin. 2 lit.,,c” și nu lit. ,,e” din Codul Muncii, potrivit cărora dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, în cauzele având ca obiect drepturi salariale.

Cu privire la critica recurentei vizând interpretarea eronată a naturii juridice a drepturilor bănești, aceasta este nefondată, întrucât drepturile solicitate, sunt drepturi de natură salarială, conform legislației în vigoare la acea dată.

Depune la dosar concluzii scrise.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA :

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 21.12.2011, reclamantul F. A. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să-i plătească drepturile salariale constând în salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009 în echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației; primele ocazionate de Ziua Ceferiștilor pe anii 2008 și 2009 echivalente cu nivelul valorii clasei I de salarizare, actualizate cu rata inflației; ajutorul material de Paști pe anul 2009; tichete de masă pe lunile aprilie, mai și iunie 2009; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței faptul că pârâta nu i-a acordat drepturile salariale a căror plată o solicită până la data pensionării, iar acestea i se cuvin conform art.30 și 67 din contractele de muncă încheiate pe anii 207-2008, respectiv 2008-2009

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâta, legal citată, la data de 11.01.2012 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece solicitările reclamantului trebuiau făcute în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art.268 lit.e codul muncii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 4340 pronunțată la data de 27 iulie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, formulată de pârâtă prin întâmpinare privind acordarea primei ocazionate de Ziua Feroviarului pe anul 2008 si în consecință a respins acțiunea privind drepturile salariale reprezentând Ziua Feroviarului pe anul 2008 ca fiind prescrisă.

A admis în parte acțiunea formulat de reclamantul F. A., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT ȘI MARFĂ-C.F.R. S.A.BUCUREȘTI, și în consecință:

A obligat pârâta la plata către reclamant a primei ocazionate de Ziua Feroviarului pe anul 2009 actualizată cu rata inflației la data plății, a salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, a contravalorii tichetelor cadou aferente perioadei aprilie - iunie 2009.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 500 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul deliberând cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis-o parțial, numai în ce privește plata primei ocazionate de Ziua Feroviarului pe anul 2008, în considerarea faptului că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni sunt incluse în sfera de aplicare a prevederilor art.166 din codul muncii, care au caracter special față de dispozițiile art.268 din același cod invocate în susținerea excepției și care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Cum data nașterii dreptului la acțiune cu privire la plata primei ocazionate de Ziua Feroviarului pe anul 2008 este 23 aprilie 2008, iar cea a înregistrării dosarului pe rolul instanței este 21.12.2011, este evident că termenul în care reclamantul putea solicita plata premierii aferente Zilei Feroviarului pentru anul 2008 a fost depășit, astfel că acțiunea având ca obiect plata acestui drept a fost respinsă ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în meseria de operator până la data de 23.07.2009, când s-a pensionat pentru limită de vârstă.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata premierii acordate de „Ziua Feroviarului” aferentă anului 2009, tribunalul a subliniat următoarele:

Acest drept este prevăzut în art.64 alin.3 din CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009, prin CCM aferent anilor 2009-2010 stabilindu-se, urmare a proceselor verbale încheiate între partenerii sociali la datele de 25.05.2009 și 03.06.2009, ca prevederile respective să se aplice începând cu 01.01.2010.

Într-adevăr, aceste prevederi contractuale nu au produs efecte la data sărbătorii Zilei Feroviarului din anul 2009, numai că la acel moment erau în vigoare dispozițiile art.71 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (valabilitatea acestuia fiind prelungită pentru 48 luni prin actul adițional înregistrat sub nr.2628/30 iunie 2008) care statuau că salariații beneficiază de plata drepturilor respective, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții.

Aceste prevederi ale CCM-ului la nivel de grup de unități din transportul feroviar s-au aplicat pârâtei, potrivit art.127 din contract și prin prisma prevederilor art.241 alin.1 lit.b din codul muncii și art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Faptul că prin CCM-ul la nivel de unitate s-a prevăzut că acest drept salarial se acordă doar începând cu data de 1 ianuarie 2010 nu are relevanță în cauză, în condițiile în care art.238 alin.1 din codul muncii statuează că „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la o despăgubire pentru neacordarea primei ocazionate de Ziua Feroviarului aferentă anului 2009, motiv pentru care acțiunea a fost admisă sub acest aspect.

Referitor la plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, se observă că, potrivit prevederilor art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007-2008, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, iar art.31 stabilește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar conform anexei nr.6 pct.2.

Totodată, dreptul salariaților de a beneficia de salariul suplimentar este prevăzut și de disp. art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, care statuează că „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Fiind un drept câștigat urmare a negocierilor purtate între reprezentanții patronatului și cei ai sindicatului, unitatea angajatoare avea obligația acordării acestuia, obligație pe care pârâta nu și-a respectat-o, motivând în apărare că nu s-a putut constitui fondul necesar pentru plata salariului suplimentar.

Această susținere a pârâtei nu a putut fi primită, însă, de tribunal, deoarece negocierea dreptului solicitat de către reclamanți este cât se poate de clară, acordarea lui nefiind condiționată de eventuale imposibilități financiare invocate de pârâte apărute în decursul derulării raporturilor de muncă.

De aceea, și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009 urmează a fost admis, pretențiile reclamantului fiind pe deplin justificate.

De asemenea, tribunalul a apreciat că și petitul privind obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă este fondat, pentru cele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art.74 din CCM pentru anii 2009-2010 încheiat la nivel de unitate stipulează că „salariații C.F.R. Marfă S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare”

Aceste prevederi au fost preluate și de art.81 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2010, conform cărora „începând cu data de 01.01.2007 salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare”.

De asemenea, potrivit art.43 alin.2 lit.b din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, printre adaosurile la salariul de bază brut negociat al salariatului sunt incluse și ,,tichetele de masă acordate în cuantumul aprobat prin Legea nr.142/1998 și în condițiile art.7 alin.1 din aceasta, angajatorul stabilind de comun acord cu sindicatul legal constituit și reprezentativ unitatea emitentă a tichetelor de masă cu care va contracta prestarea serviciilor corespunzătoare”.

Or, potrivit art. 238 alin.1 din codul muncii, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

Așadar, singura condiție impusă de prevederile acestui CCM aplicabil pârâtelor prin prisma prevederilor art.241 alin.1 lit.c raportat la art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996, contract care cuprinde clauze ce stabilesc drepturi de natura celor în discuție (tichete de masă) la un nivel superior contractelor colective la nivel inferior (CCM la nivel de unitate și la nivel de grup de unități), este cea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.142/1998 care statuează că „angajatorul, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariaților, stabilesc de comun acord unitatea emitentă a tichetelor de masă cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare”, fără a avea relevanță dacă aceste sume au fost sau nu prevăzute și aprobate în bugetul angajatorului.

Ca atare, având în vedere prevederile art.238 alin.1 din codul muncii și art.40 alin.2 lit.c din codul muncii, în temeiul art.269 alin.1 din codul muncii raportat la prevederile contractelor colective de muncă amintite, tribunalul a apreciat că reclamantul are dreptul la plata, de către pârâtă, a contravalorii tichetelor de masă cuvenite pentru fiecare zi lucrată în perioada aprilie – iunie 2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI (S.N.T.F.C-C.F.R CĂLĂTORI S.A,) București, în temeiul disp. art.304 pct..8 și 9 si art.304¹ Cod pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești solicitate în temeiul art. 268 lit.e din Codul Muncii. Salariul suplimentar pentru anul 2008 si 2009, prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2009 și tichetele de masă nu sunt drepturi de natură salarială și în consecință nu intră sub incidența art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003, termenul de prescripție pentru revendicarea acestora este termenul de 6 luni conform art.268 alin.l lit.e din Codul Muncii.

Dispozițiile Codului Muncii permit acordarea de către angajator și a altor drepturi, fie bănești, fie de altă natură, dar care nu fac parte din salariu, neavând astfel natura juridică de „drepturi salariale". Asta înseamnă că fie prin contractul individual de muncă, fie prin contractul colectiv de muncă, pe lângă salariu, părțile pot negocia și stabili acordarea unor drepturi sau avantaje suplimentare (fie în bani fie sub altaă formă).

Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de muncă ceea ce înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu.

Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma bănească, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale".

Dacă legiuitorul ar fi vrut ca orice suma de bani primită de salariat, cu excepția celor prevăzute de art. 155 din Codul Muncii, să facă parte sau să fie considerate „drepturi salariale", atunci l-ar fi reglementat în cadrul Titlului IV intitulat SALARIZAREA sau ar fi definit altfel noțiunea de „salariu".

In consecința, având în vedere dispozițiile Codului Muncii, rezultă voința legiuitorului de a face o demarcație clară între sumele de bani primite de angajat cu titlu de salariu și sumele primite cu orice alt titlu, în virtutea raporturilor de muncă dintre părți.

Art.268 alin.1 lit.e din Codul Muncii se aplică doar in ceea ce privește „drepturile salariale" stipulate în contracte colective, iar nu și drepturilor de cu totul altă natură și care izvorăsc din raporturile de muncă.

Din analiza făcută rezultă că sintagma „drepturi salariale" se referă la salariul de bază, sporuri, indemnizații și alte adaosuri, rezultă că orice altă suma de bani, stipulată în contractele colective, care nu se încadrează în rândul elementelor salariului trebuie cerut în instanța în cadrul termenului de prescripție de 6 luni iar nu de 3 ani.

Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni solicită admiterea excepției invocate.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocat prin întâmpinare de societatea în ceea ce privește salariul suplimentar pe anul 2008 în temeiul art. 268 lit.e din Codul Muncii.

De asemenea, instanța de fond nu a analizat corect actele și susținerile formulate la capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2008 și 2009, salariu suplimentar solicitat atât în temeiul art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfa SA, dispoziții imperative referitoare la „munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic".

Referitor la acordarea salariului suplimentar pe anul 2009 instanța de fond nu a avut în vedere susținerile societății referitoare la inadmisibilitatea acordării salariului suplimentar pe anul 2009 având în vedere data încetării raporturilor de muncă dintre societate și reclamant (01.06.2009 așa cum rezultă din copia Carnetului de Muncă ..Y. nr._, anexat cererii de chemare în judecată) și condiția acordării salariului suplimentar pe anul 2009 ..pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar.. "

Din interpretarea logică a acestor prevederi reiese, în mod indubitabil faptul că reclamantul intimat nu are dreptul la plata salariului suplimentar pe anul 2009 deoarece la sfârșitul anului calendaristic raporturile de muncă dintre acesta și societate încetaseră.

Este necesar și util soluționării cauzei a se avea în vedere contractul colectiv de muncă prin prisma tuturor dispozițiilor sale și nu interpretate în mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin într-un anumit context.

Astfel trebuie avut în vedere dispozițiile art.21 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „ Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege." Art.21 este încadrat într-un capitol distinct - Sistemul Premial, care este urmat de capitolul -Alte Prevederi în care este inclus și art. 30 privind salariul suplimentar.

Mai susține că, instanța de fond nu a analizat corect actele și susținerile formulate referitoare la acordarea primei pentru Ziua Feroviarului (23 aprilie) pe anul 2009.

Menționează că anul financiar 2008 a fost încheiat de SNTFM CFR Marfa SA în pierdere, fapt dovedit cu extrasul de pe site-ul Ministerului Finanțelor, că societatea noastră este o societate cu capital majoritar de stat iar bugetul de venituri și cheltuieli este aprobat prin Hotărâre de Guvern iar pentru anul 2009 bugetul societății a fost aprobat fără sumele necesare acordării primei pentru Ziua Feroviarului.

Având în vedere situația financiară a societății în anul 2008 precum și criza economică mondială care a afectat și societatea, în vederea respectării întocmai a legislației în vigoare au avut loc întâlniri între administrație și sindicatele reprezentative semnatare ale CCM unde s-a pus în discuție și aceste aspecte (acordarea primei pentru Ziua Feroviarului și a ajutorului material de Paste și C.) întâlniri care au condus la semnarea procesului verbal din data de 25.05.2009 și a celui din data de 03.06.2009 ce au stat la baza încheierii CCM pe anul 2009.

Menționează că SNTFM „CFR Marfa" SA a încheiat anul financiar 2009 în pierdere iar potrivit prevederilor art.l din OG 81/1997 ,,societățile comerciale care au capital majoritar de stat"( printre care se număra și SNTFM CFR MARFA) și care an înregistrat pierderi sau plăți restante afta de bugetul de stat bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti premiul anual sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii"

Potivit art. 64 alin.3 si 4 din Contractul Colectiv de Munca al SNTFM „CFR Marfa" SA „ în afara ajutoarelor la care au dreptul potivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatoului, de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul material respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații SNTFM care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an. Aceste prevederi se aplică cu 01 ianuarie 2010."

Precizează că prin Procesul Verbal încheiat la data de 25.05,2009 părțile semnatare au stabilit de comun acord „suspendarea acordării pe anul 2009 a primei pentru Ziua Feroviarului, a ajutorului material de Paste și C. " . Având în vedere semnarea proceselor verbale încheiate în 03.06.2009 și respectiv 25.05.2009 care au condus la semnarea CCM pe anul 2009 de către sindicatele reprezentative și faptul că reclamantul a fost membru de sindicat al unui sindicat afiliat la unul dintre sindicatele semnatare, urmează a se constata că pentru anul 2009 nu se va acorda premierea pentru Ziua Feroviarului, ajutorul material de Paste și C..

Trebuie luat în considerare faptul că un contract colectiv de muncă este legea părților, prevederile contractuale aplicându-se în sensul producerii efectelor sale iar contractul reprezintă acordul de voința dintre părțile semnatare cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Instanța de fond nu a analizat corespunzător înscrisurile și susținerile pârâtei, obligând SNTFM CFR Marfa SA să acorde reclamantului contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada aprilie - iunie 2009.

Învederam că raporturile de muncă dintre reclamant și societate au încetat la data de 01.06.2012 deci reclamantul nu putea beneficia de tichete de masă pentru luna iunie .

In soluția pronunțată instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legii nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă ,,salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome si din sectorul bugetar care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de către angajatori. "

„ Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "

Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998 reies condițiile exprese și cumulative ce trebuiesc îndeplinite pentru a fi acordate tichetele de masă:

- existența unui contract individual de muncă care să prevadă aceasta posibilitate, și

- capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.

Deci legea nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu acesta bonificație.

Ca urmare a pierderilor înregistrate de societate datorită reducerii volumului de marfă transportat cu 50% începând cu luna octombrie 2008 și până în prezent, prin HG 28/2010 s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2009 a SNTFM CFR Marfa SA iar la capitolul cheltuieli totale, cheltuieli cu personalul a fost alocată o sumă pentru cheltuieli cu tichete de masă.

Având în vedere cele de mai sus consideră că se impune modificarea sentinței în sensul respingerii acestui capăt de cerere .

Recurenta precizează că, în data de 23.10.2012 contestatorul a formulat cerere înregistrata la Cabinet Manager al Centrului Zonal de Marfa București sub nr. CZ2.1/2630/23.10.2012 prin care ne informează că „nu mai dorește reangajarea în cadrul SNTFM CFR Marfa SA" și solicită „drepturile bănești cuvenite prin Sentința Civila nr.4340/27.07.2012", solicitare la care SNTFM CFR Marfa SA a răspuns afirmativ pentru a evita constrângerile legale și o eventuală executare silită care ar conduce la costuri suplimentare.

In măsura în care instanța va admite recursul solicită în baza 311 Cod pr.civilă coroborat cu art.404¹ -404² Cod.pr.civilă întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare acesteia.

Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepțiilor invocate iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru pretențiile admise prin acestea, respectiv contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada aprilie - iunie 2009, plata salariului suplimentar pe anii 2008 și 2009 precum și a primei pentru Ziua Feroviarului pe anul 2009 și restabilirea situației anterioare pronunțării sentinței civile nr.4340/27.07.2012.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursul declarat, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Se susține, în primul rând, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.c din Codul Muncii, aplicându-se termenul de prescripție de 3. ani asimilând plata unui ajutor bănesc - ca fiind de natură salariala, „ ...salariul suplimentar (cel de-al treisprezecelea salariu) este potrivit art. 155 din Codul Muncii o componentă a salariului de bază... (pag. 3, alin.9).

Se arată în motivarea recursului că, raportat la obiectul cererii, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 283(1) lit. e Codul Muncii, salariul suplimentar nereprezentând contraprestația muncii depuse de angajați și, în plus, cererea reclamanților, așa cum este ea formulată, este o cerere întemeiată pe neexecutarea unor clauze din CCM, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

În acest sens, corect a stabilit instanța de fond că sunt incidente disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii care prevăd termenul de prescripție de 3 ani pentru toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, ca în cauza de față, indiferent de izvorul acestora, mai ales că, în chiar contractul colectiv de muncă se folosește noțiunea de salariu suplimentar, care este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Este adevărat că s-a solicitat acordarea salariului suplimentar pentru anii 2006-2008, în baza art.30 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, aceleași prevederi fiind înscrise și în art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2008.

Potrivit acest text din C.C.M. pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

S-a susținut în recurs că această clauză nu are un caracter obligatoriu și că angajatorul are doar o facultate, o posibilitate de a acordare a salariului suplimentar.

Această critică este nefondată, pe de o parte, pentru aceea că anexa nr.6 la CC.M pe anii 2006-2008, atunci când stabilește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar conține dispoziții imperative, care dovedesc că acordarea acestui drept este o obligație din partea societății, nu doar o posibilitate.

De asemenea, este important de menționat că potrivit art.30 alin.1 din C.C.M. la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, acordarea salariului suplimentar la sfârșitul anului calendaristic este o obligație a angajatorului, după cum rezultă din formularea acestui articol: pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Interpretarea literală a textului art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități, ce folosește în mod expres sintagma “va primi” coroborat cu disp.art.30 și cu cele din anexa 6, conduce în mod logic la concluzia că este vorba de un drept al salariaților ce îndeplinesc criteriile prevăzute de anexa 6, acțiunea neputând fi respinsă pe considerentul că ar fi vorba de o disponibilitate a angajatorului și nu de o obligație.

Potrivit art.238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilite prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior și ca atare CCM la nivel de grup de unități, fiind încheiat la nivel superior față de CCM al CFR Marfă SA, prevederile lui minimale fiind obligatorii pentru societate.

S-a mai invocat în susținerea recursului lipsa posibilităților financiare și că voința părților semnatare ale contractului reprezintă legea părților și cu privire la sumele necesare pentru salariul suplimentar, instanța neputând interveni pentru a modifica acest acord al părților.

În acest sens, corect a reținut prima instanță că părțile contractante nu au condiționat acordarea salariului suplimentar de rezultatele financiare ale societății și de încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin Hotărâri de Guvern sau prin hotărâri ale consiliului de administrație.

A mai reținut instanța că, în art.20 din Contractul colectiv de muncă 2007-2008 s-a prevăzut că” din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă și a celui de dezvoltare satisfacerea necesităților de perfecționare, recalificarea personalului societatea constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte „ însă, această clauză nu înlătură obligativitatea acordării salariului suplimentar așa cum a fost stipulat în art.30 din Contractul colectiv de muncă.

Rezultă așadar că lipsa fondurilor financiare nu poate afecta dreptul în sine, ci eventual poate influența executarea acestuia, contractul colectiv de muncă reprezentând legea părților în sensul art.7 din Legea nr.130/1996.

In ceea ce privește critica referitoare la faptul că reclamantul în mod eronat beneficiază de tichete de masă pentru luna iunie ,deși contractul său individual de muncă a încetat la data de 01.06.2012, Curtea, va reține că acesta conform mențiunilor existente în carnetul de muncă depus la dosarul de fond s-a pensionat începând cu data de 03.06.2009(fila 9), tichetele de masă urmând a fi acordate corespunzător perioadei lucrate, până la data pensionării.

Astfel, potrivit disp.art.6 din L.142/1998 salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent în unitate.

Potrivit art.43 alin.2 lit.b din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, printre adaosurile la salariul de bază brut negociat al salariatului sunt incluse și ,,tichetele de masă acordate în cuantumul aprobat prin Legea nr.142/1998 și în condițiile art.7 alin.1 din aceasta, angajatorul stabilind de comun acord cu sindicatul legal constituit și reprezentativ unitatea emitentă a tichetelor de masă cu care va contracta prestarea serviciilor corespunzătoare”.

Referitor la critica pârâtei cu privire la plata premierii acordate de „Ziua Feroviarului” aferentă anului 2009 se reține că acest drept este prevăzut în art.64 alin.3 din CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009, prin CCM aferent anilor 2009-2010 stabilindu-se, urmare a proceselor verbale încheiate între partenerii sociali la datele de 25.05.2009 și 03.06.2009, ca prevederile respective să se aplice începând cu 01.01.2010.

Aceste prevederi contractuale nu au produs efecte la data sărbătorii Zilei Feroviarului din anul 2009, numai că la acel moment erau în vigoare dispozițiile art.71 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (valabilitatea acestuia fiind prelungită pentru 48 luni prin actul adițional înregistrat sub nr.2628/30 iunie 2008) care statuau că salariații beneficiază de plata drepturilor respective, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții.

Aceste prevederi ale CCM-ului la nivel de grup de unități din transportul feroviar s-au aplicat recurentei, potrivit art.127 din contract și prin prisma prevederilor art.241 alin.1 lit.b din codul muncii și art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Prin urmare, intimatul are dreptul la o despăgubire pentru neacordarea primei ocazionate de Ziua Feroviarului aferentă anului 2009, motiv pentru care în mod legal acțiunea a fost admisă și sub acest aspect.

Față de considerentele expuse, în baza art.312 c.pr.civ. rap. la art.304 pct.9 și art.304 ind.1 c.pr.civ., Curtea va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI (S.N.T.F.C-C.F.R CĂLĂTORI S.A,) cu sediul în București, . Nord, nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4340 pronunțată la data de 27 iulie 2012 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul-contestator F. A., cu domiciliul în Ploiești, .. 153, ., județul Prahova.

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2013.

Președinte, Judecători,

C. P. V. D. M. G.

Grefier,

C. O.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

red.VD

tehnored.CO

2 ex./17.01.2013

d.f._ Trib.Prahova

j.f. A. M. L.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI