Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1032/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1032/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 6230/105/2014

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 1032

Ședința publică din data de 18 iunie 2015

Președinte – C.-M. M.

Judecător - A.-M. R.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții V. M., C. M., D. P., toți cu domiciliul ales în Rm. V., Scuarul Revoluției nr. 1, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 296 din 4 februarie 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu intimata C. de A. Pitești, ., jud. Argeș și pârâții M. Justiției, cu sediul în București, sector 5, ., T. V., cu sediul în Rm. V., .. 1, jud. V. și M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.

Dezbaterile avut loc în ședința de judecată din data de 4 iunie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2015 și, ulterior, pentru data de azi, 18 iunie 2015, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Prin cererea de chemare în judecată nr._, înresgitrată la data de 18.08.2014, reclamanții V. M., C. M. și D. P. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești, T. V., M. Finanțelor Publice solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V., în solidar, la calcularea și plata dobânzilor legale aferente sumelor de bani pe care aceștia le datorează în baza sentinței civile nr.959/19.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv a sentinței civile nr.986/26.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (sporul de 50%); a sentinței civile nr. 325/7.04.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv a sentinței civile nr.1004/3.12.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (indexare de 4, 5, 2 și 11%) și a sentinței civile nr. 967/24.11.2009, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv, a sentinței civile nr.310/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (spor confidențialitate 15%), de la data introducerii cererilor de chemare în judecată în soluționarea cărora s-au pronunțat aceste hotărâri judecătorești și până la data de 13 februarie 2010; și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să aloce pârâților M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. fondurile necesare plății dobânzilor legale aferente sumelor de bani datorate prin titlurile executorii menționate.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată faptul că prin sentințele civile nr. 959/19.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, nr.986/26.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, nr. 325/7.04.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, nr. 1004/3.12.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, nr. 967/24.11.2009, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ și nr.310/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, rămase irevocabile, pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. au fost obligați să plătească sporurile de 50%, de 15% și respectiv indexarea de 4, 5, 2 și 11%, sume actualizate cu indicele de inflație, iar pârâtul M. Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.

Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Dimpotrivă, posibilitatea acordării acestor dobânzi a fost prevăzută expres atât în lege, cât și într-o decizie pronunțată de curând de înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.

Mai mult decât atât, dreptul de a obține dobânzi a fost recunoscut, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr.1310/22.10.2013, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, definitivă și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.389/2014 din 18 februarie 2014, pronunțată de C. de A. Pitești.

S-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 1310/22.10.2013 că „dobânzile legale, accesorii ale creanțelor reclamanților și intervenienților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație."

Se arată că, potrivit hotărârilor judecătorești ce constituie titlurile noastre executorii, pârâții au fost obligați să ne plătească drepturi salariale reprezentând spor de risc neuropsihic (50%), spor de confidențialitate (15%), indexări (4, 5, 2, 11%). O parte din aceste drepturi ne-au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.

Prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru noi. Hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul nostru de proprietate. Considerăm că, prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară, s-a adus atingere dreptului nostru la un proces echitabil, care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fară efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime. Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 C. civ. aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții, în care însă nu se încadrează.

Așa cum rezultă din hotărârile atașate, suntem în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

În cauză reclamanții solicită acordarea de daune-interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da, având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de noi ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, se apreciază că în cauză sunt întrunite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme suntem în fața unei evaluări legale, nu avem obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației am suferit un prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut, a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care după lege, dobânda curge de drept."

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cei prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt acordate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele-interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele-interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, reclamanții sunt îndreptățiți să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001).

O.G nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

De asemenea, interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune-interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fară a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

În contextul celor expuse anterior, va rugam să constatați că suntem, în mod evident, îndreptățiți la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art. 1 alin.3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.

Învederează, deci, instanței că, în privința evaluării daunelor-interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani.

Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, acesta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul reclamanților în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

În același timp, că titlurile executorii sunt din anii 2007-2008, ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la circa 10 ani de la data emiterii lor.

În plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral, deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe erau mult mai recente.

În acest sens debitorul - M. Justiției - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, ne fiind vorba de o situația care ar exonera pe debitor de răspundere.

În raport de caracterul accesoriu al dreptului la plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate potrivit titlurilor anexate și de dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabil în cauză, potrivit cărora dreptul la acțiune privind drepturile accesorii se stinge odată cu dreptul la acțiune privind dreptul principal, sunt îndreptățiți la acordarea daunelor moratorii de la data formulării cererilor de chemare în judecată, câtă vreme dreptul la acțiune privind dreptul principal nu s-a stins, plata acestuia fiind făcută de bunăvoie în temeiul OUG nr. 71/2009. Atâta timp cât nu s-a prescris dreptul la acțiune privind dreptul principal, nu s-a prescris nici dreptul la acțiune privind dreptul accesoriu, respectiv dreptul de a solicita dobânzile legale aferente dreptului principal.

Se arată că prin decizia nr.2/17 februarie 2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013, într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că: „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare."

Prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, este afectat dreptul reclamanților de proprietate, motiv pentru care se solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și să se dispună: obligarea pârâților M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V., în solidar, la calcularea și plata dobânzilor legale aferente sumelor de bani pe care aceștia le datorează în baza sentinței civile nr.959/19.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv a sentinței civile nr.986/26.11.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (sporul de 50%); a sentinței civile nr. 325/7.04.2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv a sentinței civile nr.1004/3.12.2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (indexare de 4, 5, 2 și 11%) și a sentinței civile nr. 967/24.11.2009, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, respectiv, a sentinței civile nr.310/7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._ (spor confidențialitate 15%), de la data introducerii cererilor de chemare în judecată în care s-au pronunțat aceste hotărâri judecătorești (conform art. 1088 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, dobânda legală se datorează „din ziua cererii în judecată", când are loc punerea în întârziere a debitorului) și până la data de 13.02.2010; obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să aloce pârâților M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. fondurile necesare plății dobânzilor legale aferente sumelor de bani datorate prin titlurile executorii menționate; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 1535 și 1536 din Noul Cod civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu înscrisuri.

La data de 17.11.2014, pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentințelor menționate de reclamanți, având în vedere că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-a instituit.

Astfel, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „In cazul când un debitor este obligat fa prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".

Fiind vorba, așadar, de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, astfel încât vă rugăm să constatați că pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune...".

Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.

În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat, potrivit căruia: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", în speță dreptul la acțiune este parțial prescris.

Prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de înalta Curte

de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel:”a respins recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii..

Totodată, nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere. întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.

Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.

De asemenea, în decizia nr. 1/2014, pronunțată in dosar nr. 20/2013 de ICCJ-Complet RIL, publicată in M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011. împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Se arată că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."

Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și Ia o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește aplicabilitatea NCC, problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011).

De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".

Potrivit art. 1088 din Codul civil „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Solicităm instanței să constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată ) ", astfel cum rezultă din minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.

Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".

Prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială ( astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții ) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr, 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."

La data de 21.11.2014, pârâtul Direcția regională a Finanțelor Publice în numele Ministerului Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Finanțe Publice motivat de faptul că M. Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasiva, se refera la faptul ca, in titlurile executorii in baza cărora reclamanții solicita daune interese moratorii, respectiv dobânzii legale. M. Finanțelor Publice nu a fost parte sau a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia si in consecința nu a fost obligat la plata drepturilor salariale către reclamanții din prezenta cauza.

Al doilea motiv pentru care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, se refera la faptul ca, Statul R. nu trebuie confundat cu M. Finanțelor Publice si cu bugetul de stat.

In speța, M. Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea si salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de munca cu aceștia.

De asemenea, M. Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite si nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare in conformitate cu legea bugetului de stat, astfel incât nu poate fi obligat M. Finanțelor Publice sa facă efectiv o plata pentru salariații altor instituții.

Statul R., care poate avea numeroși reprezentanți-instituții publice, nu poate fi confundat cu M. Finanțelor Publice, pe de o parte, pentru ca sunt două entități diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au dreptul si obligați distincte, iar pe de alta parte având in vedere ca nu exista o reglementare expresa care sa identifice Statul R. cu M. Finanțelor Publice sau M. Finanțelor Publice cu Statul R., in litigiile privind drepturile salariale.

Faptul ca ordonatorul principal de credite nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea M. Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca.

Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala, astfel incât este neîntemeiata aprecierea ca M. Finanțelor Publice trebuie sa fie parte in litigiu si sa fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți.

Ambele pârâte au solicitat judecarea în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.248 C.P.C instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Prin sentința civilă nr. 296 din 4 februarie 2015 T. Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP invocată de DGFP si a respins acțiunea față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta M. Justiției prin întâmpinare si a respins acțiunea formulată de reclamanții V. M., C. M. și D. P., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI, T. V. și M. FINANȚELOR PUBLICE, ca fiind prescrisă și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, prin reprezentant DGFP Prahova, invocată de acesta prin întâmpinare, tribunalul a constatat că Legea 500/2002 stabilește, la articolul 19, atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, iar printre aceste obligații nu se regăsește aceea de plată a drepturilor salariale sau de a asigura pârâților sumele necesare acordării drepturilor salariale.

Astfel, în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Deciziei nr. 10/19.09.2011 pronunțată în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, M. Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de OG nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, tribunalul a reținut că, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct cu durata termenului general de prescripție de trei ani (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).

Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.

Prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de înalta Curte

A mai reținut tribunalul că, de asemenea, în decizia nr. 1/2014, pronunțată in dosar nr. 20/2013 de ICCJ-Complet RIL, publicată in M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011. împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, și a respins această pretenție, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții V. M., C. M., D. P..

În dezvoltarea motivelor de apel, au arătat că prin sentința sus-menționată a fost respinsă ca prescrisă cererea prin care au solicitat obligarea pârâților M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI și T. V., în solidar, la plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza Sentințelor civile nr. 959/19.11.2007, 986/26.11.2007, 325/07.04.2008, 1004/03. 12.2007, 967/24.11.2009, 310/07.04.2008 ale Tribunalului V., de la data introducerii cererilor de chemare în judecată până la data de 13.10.2010 (având în vedere că prin Decizia civilă nr.389/2014 din 18 februarie 2014, pronunțată de C. de A. Pitești au fost obligați, în solidar, pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. V. să plătească dobânzile legale, începând cu data de 14 februarie 2010 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale) și obligarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE să aloce pârâților M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI și T. V., fondurile necesare plății dobânzilor legale aferente sumelor de bani datorate prin titlurile executorii menționate, cu precizarea că prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. FINANȚELOR PUBLICE.

Au arătat că s-a reținut, în esență, că, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit căruia „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", în speță dreptul la acțiune este parțial prescris.

Instanța a admis excepția prescripției extinctive invocate de pârâtul M. Justiției, reținând că dobânzile moratorii prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii, iar, în speță, nu a operat vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției, debitorii nerecunoscând că datorează aceste sume.

Consideră apelanții că soluția primei instanțe este greșită, având în vedere următoarele:

Așa cum s-a arătat prin cererea de chemare în judecată, conform sentințelor civile menționate au fost acordate sumele actualizate cu indicele de inflație, fără aplicarea dobânzilor legale, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nefiind împiedicată de vreo dispoziție legală, atât timp cât obligația legală subzistă.

Au solicitat ca prima instanță să aibă în vedere faptul că, în raport de caracterul accesoriu al dreptului la plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate potrivit titlurilor executorii și de dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabile în cauză, conform cărora dreptul la acțiune privind drepturile accesorii se stinge odată cu dreptul la acțiune privind dreptul principal, sunt îndreptățiți la acordarea daunelor moratorii de la data formulării cererilor de chemare în judecată, câtă vreme dreptul la acțiune privind dreptul principal nu s-a stins, plata acestuia fiind făcută de bunăvoie în temeiul OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În consecință, atât timp cât nu s-a prescris dreptul la acțiune privind dreptul principal, nu s-a prescris nici dreptul la acțiune privind dreptul accesoriu, respectiv dreptul de a solicita dobânzile legale aferente dreptului principal.

Prin urmare, au învederat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescripția aplicabilă prestațiilor succesive, citate de către prima instanță, ci, așa cum au arătat și prin cererea de chemare în judecată, sunt incidente dispozițiile art. l alin.2 din Decretul nr.167/1958, care reglementează prescripția dreptului material la acțiune privind drepturile accesorii, dispoziții conform cărora „Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesorii."

Din interpretarea acestei reguli de drept rezultă că legiuitorul a urmărit, în aplicarea concretă a principiului accesorium sequitur principale, ca odată cu stingerea dreptului la acțiune având ca obiect o sumă de bani să se stingă și dreptul la acțiune privitor la dobânzi, majorări, penalități etc, chiar dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție stabilit pentru valorificarea acestor din urmă pretenții.

In ceea ce privește data de la care pârâții datorează dobânzile legale pentru sumele stabilite prin hotărârile judecătorești menționate, apelanții au arătat că nu prezintă relevanță în cauză practica judiciară invocată de prima instanță, având în vedere prevederile art. 108 8 alin.2) din Codul civil de la 1864, („Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."), care erau în vigoare la momentul nașterii dreptului de creanță în raport de care se calculează aceste drepturi accesorii.

Potrivit acestor prevederi legale generale, debitorul datorează dobânzi legale din momentul în care a fost pus în întârziere prin formularea cererii de chemare în judecată pentru recuperarea sumei ce reprezintă debitul principal.

Au arătat în continuare, că în ce părivește capătul doi al cererii, prima instanță a reținut că pârâtul M. Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că printre atribuțiile stabilite conform art. 19 din Legea 500/2002 nu se regăsește aceea de plată a drepturilor salariale sau de a asigura pârâților sumele necesare acordării drepturilor salariale.

S-a reținut că ministerul nu are atribuția de a vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, rolul Ministerului Finanțelor Publice fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și de a elabora proiectele de rectificare a acestui buget.

Față de cele reținute de către prima instanță, apreciază că excepția este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată nu se solicită obligarea acestui pârât la plata efectivă către apelanți a dobânzii legale, ci numai obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății. Sub acest aspect, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite. In consecință și M. Finanțelor are atribuții în ceea ce privește alocarea acestor sume, urmând ca obligațiile sale să fie exercitate ulterior efectuării demersurilor privind alocarea acestor sume de către ordonatorii principali de credite.

Au invocat dispozițiile art.480 alin.3 Cod procedură civilă, solicitând, admiterea apelului, anularea sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii, așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI și T. V., în solidar, la plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza Sentințelor civile nr. 959/19.11.2007, 986/26.11.2007, 325/07.04.2008, 1004/03.12.2007, 967/24.11.2009, 310/07.04.2008 pronunțate de T. V., de la data introducerii cererilor de chemare în judecată până la data de 13.10.2010 și obligarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE să aloce pârâților M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PITEȘTI și T. V., potrivit celor expuse pe larg în cererea de chemare în judecată.

Intimatul pârât M. Justiției, legal citat, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.

C., analizând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Corect a reținut tribunalul că dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive.

Pe cale de consecință, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se supune unui termen de prescripție distinct, iar data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.

Potrivit disp.art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un drept patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea acestui drept.

Într-adevăr, art.16 (a) din același act normativ stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, însă eșalonarea plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, prin acte normative succesive, nu poate primi semnificația juridică a recunoașterii creanței de către debitor, cu efect de întrerupere a prescripției dreptului de a cere plata dobânzii legale pentru sumele neachitate.

Ca atare, critica invocată cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondată, astfel că acțiunea, pentru perioada invocată este prescrisă extinctiv, reclamanții - intimați având dreptul la acțiune doar pentru o perioadă de 3 ani, anterior datei înaintării cererii de chemare în judecată la instanță.

În raport de toate aceste considerente, C. va respinge, în baza art. 480 alin.1 NCPC, ca nefondat apelul declarat în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de reclamanții V. M., C. M., D. P., toți cu domiciliul ales în Rm. V., Scuarul Revoluției nr. 1, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 296 din 4 februarie 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu intimata C. de A. Pitești, ., jud. Argeș și pârâții M. Justiției, cu sediul în București, sector 5, ., T. V., cu sediul în Rm. V., .. 1, jud. V. și M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 18 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

C.-M. M. A.-M. R.

Grefier,

C. G.-A.

Red. CMM/CGA

9 ex./23.06.2015

d.f._ – T. Prahova

j.f. M. C. A.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Pretentii. Decizia nr. 663/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 355/2015.... →

Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1032/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1032/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI