Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1928/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1928/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1928/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1928
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Președinte – C.-M. M.
Judecător - A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ., nr. 62, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 979 din 23 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . sediul în .. Dâmbovița și Școala G. Vulcana P., cu sediul în .. Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, a solicitat în contradictoriu cu pârâții pârâții Școala G. Vulcana P. și U. Administrativ Teritorială . acestor unități școlare la calcularea și plata, iar pârâta U. Administrativ Teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective către membrii de sindicat personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, semnatari ai tabelului anexat la cerere.
În motivarea cererii s-a arătat că ÎCCJ, prin decizia nr. 21/18.11.2013 în soluționarea unui recurs in interesul legii în dosarul nr.16.2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și in continuare, că ÎCCJ, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație si Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
S-a mai arătat că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă in art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Ori, în cazul reclamanților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antementionate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, reclamanții au invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
În drept au fost invocate art. 192 și art. 194 Cod procedură civilă. Decizia nr. 21/ 2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, art. 25 din Legea nr.330/2000, Legea nr.47/1992, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2,20,41,44,124, din Constituția Romaniei, art. I din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr.2000/78/ CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
U. Administrativ Teritorială . întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată iar, prin întâmpinarea la cererea adițională, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că sumele de bani solicitate se referă la finanțarea de bază a învățământul care se asigură din sume defalcate, din taxa pe valoare adăugată conform Legii educației naționale nr.1/2011.
Prin întâmpinare, unitatea de învățământ a fost de acord cu admiterea cererii de chemare în judecată.
La data de 12.05.2015, în ședință publică, s-a depus la dosar o cerere modificatoare prin care reclamantul a precizat că solicită includerea premiului anual în salariu începând cu data de 01.01.2012 la zi și că înțeleg să lărgească cadrul procesual în sensul că, alături de reclamant, să aibă calitatea de reclamante și alte persoane, conform tabelelor anexate.
La termenul de judecată din 23.06.2015, instanța a luat act cu privire la acordarea diferențelor salariale începând cu 01.01.2012 la zi și a constatat că nu este vorba de o veritabilă lărgire a cadrului procesual, ci numai de extinderea mandatului de reprezentare cu privire și la alte persoane acordat Sindicatului liber învățământ Dâmbovița.
La același termen de judecată instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții și asupra fondului cauzei.
Prin sentința civilă nr. 979 din 23 iunie 2015, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritoriale .>
A respins cerereaformulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . nr.62, județul Dâmbovița, CUI_, în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate cererii de chemare în judecată și cererii adiționale, în contradictoriu cu pârâții Școala G. Vulcana P.- . Dâmbovița, și U. Administrativ Teritorială . Vulcana P., județ Dâmbovița, astfel cum a fost modificată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale, instanța urmează a respins-o raportat la prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, în raport de care finanțarea unităților de învățământ referitoare la cheltuielile cu salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale se asigură din bugetul de stat și se repartizează pe comune, orașe, municipii, acestea din urmă asigurând finanțarea din sumele astfel defalcate, având calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ, beneficiază pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.
Prin art. 1 alin. (2) din acest act normativ s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantei în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Tribunalul a mai reținut că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații, și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin Decizia nr. 414/2005 Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.
Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestația pentru munca depusă.
Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, întrucât decizia menționată mai sus este una obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 si următorii ani, nu mai poate fi efectuată.
Pentru aceste considerente tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT . a respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost modificată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
A arătat că, în fapt, prin sentința apelată, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, în mod greșit, a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
De asemenea, instanța de fond are în vedere Decizia 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări.
În primul rând, a solicitat a se avea în vedere împrejurară că textul de lege asupra căruia se înclină prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului spetei pendinte. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care solicităm diferențele salariale este 01.01.2012 - prezent.
În al doilea rând, a arătat că decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum înalta Curte de Casație si Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea. includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
O altă critică adusă sentinței apelate vizează respingerea cererii modificatoare depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 12.05.2015, sub aspectul lărgirii cadrului procesual, prin care a arătat în primul rând că prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ se solicită obligarea pârâtei unități școlare la calcularea si plata, iar pârâta unitatea administrativ - teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2012 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat;
A precizat apelantul că înțelege să lărgească cadrul procesual cu privire la părți, în sensul că alături de S. L. învățământ Dâmbovița, reclamanți în cauza de față vor fi și: A. V., V. F., toți cu domiciliul procesual ales la sediul S.C.A. S. si Asociații din Municipiul Târgoviște, .. nr. 7A. ..
A arătat că prima instanță justifică soluția oferită prin faptul că nu este vorba de o veritabilă lărgire a cadrului procesual ci numai de extinderea mandatului de reprezentare cu privire și la alte persoane, conform tabelelor anexate.
A învederat în continuare că, cererea modificatoare a fost formulată în termen legal, iar potrivit dispozițiilor art. 204 Cod Procedură Civilă, „(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
(2)Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când:
1. se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii;
3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
4.se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.
(3)Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (î) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților." Or, cererea modificatoare a fost depusă la primul termen de judecată, respectiv în data de 12.05.2015,
A arătat în continuare că a învederat instanței de fond aspectul că persoanele menționate la punctul 2 din cererea modificatoare sunt foști membrii de sindicat, actualmente pensionați/ieșiți din sistem, motiv pentru care apelantul reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița nu îi poate reprezenta în conformitate cu prevederile Legii Dialogului Social. Aceasta este rațiunea pentru care solicitarea vizează ca persoanele în discuție să stea în cauză în calitate de reclamante, alături de S. L. Învățământ Dâmbovița și nu reprezentate de acesta din urmă, urmând ca hotărârea să se pronunțe și în contradictoriu cu acestea.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței nr. 979/23.06.2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii modificatoare și conceptarea în calitate de reclamanți, a numiților A. V., V. F., urmând ca pricina să se judece pe fond și în contradictoriu cu aceștia și admiterea cererii de chemare în judecată.
A mai subliniat că soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
A solicitat a se observa că, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, acestea nu pot servi drept suport soluției oferite de către instanța de fond. Cu alte cuvinte, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar si nedidactic.
Din contră, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat, în opinia apelantei, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul speței pendinte.
O alta critică adusă sentinței apelate vizează faptul că deși instanța de fond, analizând cererea de probe depusă de către subscrisa la dosarul cauzei, stabilește că „probele solicitate sunt admisibile potrivit legii și de natură să ducă la soluționarea procesului, încuviințându-le în întregime, fără nicio obiecție, respinge emiterea unei adrese către intimata pârâtă unitate de învățământ pentru a înainta la dosarul cauzei înscrisuri din cuprinsul cărora reiese că membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată cererea de chemare în judecată nu au primit premiul anual, cunoscut și sub denumirea al 13-lea salariu aferent anilor 2011 - 2014, respectiv documente contabile - state de plată (înscrisuri deținute de către pârâte). Solicitarea a fost întemeiată pe prevederile art. 272 din Codul Muncii, potrivit cărora: „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare," dar și pe împrejurarea se are în vedere o probă deja încuviințată de către prima instanță.
Din atitudinea instanței, apreciază apelantul că proba este admisibilă și de natură să conducă la soluționarea procesului atâta timp cât este depusă la dosar de către reclamant. În schimb, dacă se pune problema aplicării textului de lege art. 272 din Codul Muncii, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, și, totodată acordarea unui singur termen de judecată în acest sens, pentru ca angajatorul să răspundă celor solicitate prin intermediul instanței de judecată, în această situație proba nu mai este nici admisibilă și nici nu mai este de natură să conducă la dezlegarea pricinii.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței nr, 979/23.06.2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii modificatoare și conceptarea în calitate de reclamanți, și a numiților A. V., V. F., urmând ca pricina să se judece pe fond și în contradictoriu cu aceștia și admiterea cererii de chemare în judecată.
Intimata pârâtă Școala G. Vulcana P., legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Inițial Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect calcularea și plata, respectiv alocarea în favoarea persoanelor în numele cărora a acționat reclamantul apelant în litigiul prezent a drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective.
Ulterior pretențiile au fost restrânse la un interval începând cu 01.01.2012.
În acest context Curtea va reține că problematica modului de acordare a premiului anual reglementat de art. 25 din Legea cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, raportat la legislația incidentă începând cu acest moment a făcut obiect a numeroase Decizii ale Curții Constituționale și ale unui recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014.
Potrivit acestei din urmă decizii, izvor de drept secundar și obligatorie de la data publicării sale în monitor, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Ceea ce este determinant însă pentru justa soluționare a cauzei sunt argumentațiile care au fundamentat o astfel de dezlegare a chestiunii de drept ce a făcut obiectul recursului în interesul legii.
Astfel, pornind de la jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că s-a constatat de către instanța de contencios constituțional că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
La rândul său, Curtea Constituțională, printr-o decizie ulterioară celei în interesul legii și anume Decizia nr. 161 din 17.03.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 352/21.05.2015, pornind tocmai de la Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, a reținut că Înalta Curte a explicitat intenția legiuitorului exprimată prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, care prevedea că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Neclaritatea textului viza sintagma "fiind avute în vedere", Înalta Curte precizând că semnificația acesteia este că sumele în discuție au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Ori, după cum se știe instanțele sunt ținute deopotrivă atât de cele statuate prin deciziile Curții Constituționale și prin deciziile în interesul legii, dar și de considerentele care au stat la baza unor astfel de statuări.
Pentru considerentele expuse Curtea apreciază ca nefondate criticile apelanților potrivit cărora decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum Înalta Curte de Casație si Justiție nestatuând cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
Pentru aceiași argumentație juridică Curtea consideră nefondate și criticile apelanților potrivit cărora textul de lege asupra căruia înclină prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței de față.
Asemănător sunt nefondate și criticile potrivit cărora tribunalul s-a raportat la prima aferentă anului 2010 ori cele potrivit cărora soluția oferită de prima instanță nu are sprijin în piesele dosarului, toată argumentația privind în mod exclusiv și nejustificat prima aferentă anului 2010, ceea ce excede cauzei.
În mod corect a constatat tribunalul și că punctul 2 al cererii modificatoare nu reprezintă o lărgire a cadrului procesual ci o extindere a mandatului de reprezentare, atâta vreme cât cererea a fost făcută și semnată de S. L. Învățământ Dâmbovița, iar nu de persoanele fizice în cauză, în nume propriu.
Față de toate cele învederate Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ., nr. 62, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 979 din 23 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . sediul în .. Dâmbovița și Școala G. Vulcana P., cu sediul în .. Dâmbovița, ca nefundat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-M. M. A.-M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Red. CMM/CGA
5 ex./3.12.2015
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. N. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1453/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1984/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
